Hotărârile judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești: competență, recunoaștere și executare
SINTEZĂ PRIVIND:
Regulamentul (UE) 2019/1111 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii
CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?
- Acest regulament abrogă Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, cunoscut ca „Regulamentul Bruxelles IIa”, pentru a formula norme mai eficace de protecție a copiilor și a părinților acestora implicați în litigii transfrontaliere în materia răspunderii părintești, de exemplu în ceea ce privește încredințarea, dreptul de vizită și răpirea de copii.
- Obiectivul regulamentului este de a accelera procedurile ca urmare a necesității de a acționa rapid pentru a proteja interesul superior al copilului în multe dintre situațiile de acest tip.
ASPECTE-CHEIE
Regulamentul se aplică în materie civilă* în ceea ce privește:
- divorțul;
- separarea de drept;
- anularea căsătoriei;
- răspunderea părintească (atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parțială), în special:
- încredințarea și dreptul de vizită;
- tutela, curatela* și instituțiile similare;
- copiii aflați într-un centru de plasament sau în îngrijire în familie substitutivă;
- protejarea copiilor în relație cu bunurile lor personale.
Obligațiile de întreținere se exclud din domeniul de aplicare al regulamentului.
În context transfrontalier, regulamentul prevede:
- norme armonizate privind competența în materie de divorț, separare de drept și anulare a căsătoriei;
- norme armonizate privind competența în litigiile în materia răspunderii părintești, precum încredințarea copilului, dreptul de vizită sau plasamentul unui copil într-o altă țară a UE;
- îmbunătățirea procedurii de returnare în cazurile de răpire de copii prin introducerea unor termene clare, astfel încât cauzele să poată fi soluționate rapid; prima și a doua instanță vor trebui să își pronunțe hotărârile în termen de șase săptămâni;
- promovarea medierii;
- acordarea posibilității copiilor de a fi ascultați în procedurile care îi privesc;
- eliminarea necesității unei proceduri intermediare („exequatur”) pentru hotărârile în materia răspunderii părintești, astfel încât persoanele să poată economisi timp și să își poată reduce costurile;
- norme mai clare privind plasarea copiilor într-o altă țară a UE, inclusiv necesitatea consimțământului în toate situațiile, cu excepția cazurilor în care copilul urmează să fie plasat la un părinte;
- creșterea eficacității punerii în practică a hotărârilor, cu introducerea unor temeiuri posibile de suspendare sau de refuz al executării;
- simplificarea circulației hotărârilor, a actelor autentice* și a anumitor acorduri în cadrul UE, prin norme privind recunoașterea și executarea în alte țări ale UE;
- o mai bună colaborare între autoritățile centrale ale diferitor țări ale UE și între instanțe, cu respectarea drepturilor părților și a confidențialității.
Interesul superior al copilului rămâne considerentul principal, în conformitate cu articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, astfel cum au fost puse în aplicare de dreptul și procedurile naționale.
Regulamentul completează Convenția de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii, care vizează hotărârile prin care se dispune înapoierea unui copil în țara sa de origine.
Abrogare
Regulamentul (UE) 2019/1111 abrogă Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 începând cu data de 1 august 2022.
DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?
Se aplică de la 1 august 2022. Unele norme referitoare la acte delegate și cerința ca țările UE să furnizeze informații Comisiei Europene se aplică de la 22 iulie 2019.
CONTEXT
Pentru informații suplimentare, consultați:
TERMENI-CHEIE
Materie civilă: procedurile judiciare civile și hotărârile care rezultă în urma acestora. În sensul regulamentului, termenul acoperă toate cererile, măsurile sau hotărârile referitoare la „răspunderea părintească” astfel cum este înțeleasă în acest regulament, în conformitate cu obiectivele acestuia și potrivit jurisprudenței
Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Curatelă: desemnarea legală a unei persoane pentru a se îngriji de interesele altei persoane care, ca urmare a vârstei sale sau a facultăților mintale insuficiente sau din altă cauză, nu se poate îngriji ea însăși de aceste interese. Termenul se aplică persoanei care ocrotește bunurile pupilei (adică ale unui copil plasat, prin autoritatea legii, în îngrijirea unui tutore), distingându-se de tutorele persoanei respective.
Acte autentice: definite în Regulamentul (CE) nr.
805/2004 ca:
- un act întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic și a cărui autenticitate:
- se referă la semnătura și conținutul actului autentic; și
- a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice autoritate împuternicită în acest sens de către țara UE de origine; sau
- o convenție în materie de obligații de întreținere încheiată cu autoritățile administrative sau autentificată de acestea.
DOCUMENTUL PRINCIPAL
Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii (reformare) (JO L 178, 2.7.2019, pp. 1-115)
DOCUMENTE CONEXE
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, 23.12.2003, pp. 1-29)
Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere (JO L 7, 10.1.2009, pp. 1-79)
A se vedea versiunea consolidată.
Data ultimei actualizări: 13.11.2019