(1)

Directiva 2014/59/UE impune statelor membre să instituie mecanisme de finanțare a rezoluției în scopul asigurării aplicării efective a instrumentelor și competențelor de rezoluție de către autoritatea de rezoluție. Mecanismele respective de finanțare a rezoluției ar trebui să dispună de resurse financiare adecvate pentru a permite o funcționare eficace a cadrului de rezoluție și, prin urmare, sunt împuternicite să colecteze contribuții ex ante de la instituțiile autorizate de pe teritoriul lor, inclusiv de la sucursalele din Uniune („instituțiile”).

(2)

Statele membre au obligația de a percepe contribuții ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției nu numai de la instituții, ci, în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din directiva respectivă, și de la sucursalele din Uniune. Sucursalele din Uniune sunt, de asemenea, acoperite de competențele Comisiei de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 103 alineatele (7) și (8) din directiva în cauză. Cu toate acestea, având în vedere faptul că, în temeiul articolului 47 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), cerințele prudențiale și tratamentul de supraveghere aplicate sucursalelor din Uniune intră în responsabilitatea statelor membre, mulți dintre indicatorii privind ajustarea pentru risc stabiliți în prezentul regulament delegat nu sunt adaptați pentru aplicarea directă în cazul sucursalelor din Uniune. Prin urmare, cu toate că sucursalele din Uniune nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, acestea ar putea fi supuse unui regim specific elaborat de Comisie într-un viitor act delegat.

(3)

În temeiul articolelor 6, 15, 16, 95 și 96 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3), anumite firme de investiții care sunt autorizate să presteze numai servicii și activități limitate nu fac obiectul anumitor cerințe de capital și de lichiditate sau pot fi exonerate de la acestea. În consecință, mulți dintre indicatorii privind ajustarea pentru risc care ar trebui stabiliți nu se vor aplica în cazul acestor firme de investiții. Deși statele membre au obligația de a percepe contribuții ex ante de la aceste firme de investiții în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, este necesar să li se lase acestora posibilitatea de a specifica ajustarea pentru risc pentru a nu crea o sarcină disproporționată asupra firmelor respective. Prin urmare, firmele de investiții în cauză nu ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament.

(4)

În conformitate cu articolul 102 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, statele membre ar trebui să se asigure că, într-o perioadă care începe de la intrarea în vigoare a directivei și se încheie la 31 decembrie 2024, mijloacele financiare disponibile ale propriilor mecanisme de finanțare se ridică la cel puțin 1 % din suma depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe propriul teritoriu. Pe parcursul acestei perioade, contribuțiile la mecanismele de finanțare ar trebui repartizate cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului-țintă prevăzut, ținându-se seama în mod corespunzător de etapa ciclului economic și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor care contribuie.

(5)

Articolul 103 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE prevede că respectivele contribuții sunt percepute cel puțin anual pentru a atinge nivelul-țintă menționat la articolul 102 din directiva în cauză. În temeiul articolului 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE, contribuția anuală ar trebui să reflecte dimensiunea instituției, deoarece contribuția ar trebui să se bazeze pe o sumă forfetară calculată pe baza pasivelor respectivei instituții („contribuția anuală de bază”); în al doilea rând, aceasta reflectă nivelul de risc al activităților relevante ale unei instituții întrucât contribuția anuală de bază ar trebui ajustată proporțional cu profilul de risc al instituției respective („ajustare pentru risc suplimentară”). Dimensiunea unei instituții reprezintă un prim indicator al riscului prezentat de o instituție. Cu cât instituția este mai mare, cu atât este mai probabil ca, în caz de dificultăți, autoritatea de rezoluție să considere că este în interesul public să procedeze la rezoluția instituției respective și să facă uz de mecanismul de finanțare a rezoluției pentru a asigura aplicarea efectivă a instrumentelor de rezoluție.

(6)

Pentru a clarifica modul în care autoritățile de rezoluție ar trebui să ajusteze contribuțiile proporțional cu profilul de risc al instituțiilor, este necesar să se precizeze pilonii și indicatorii de risc care ar trebui utilizați pentru a determina profilul de risc al instituțiilor, mecanismul de aplicare a ajustării pentru risc la contribuția anuală de bază, precum și contribuția anuală de bază, ca punct de plecare pentru ajustarea pentru risc. Aceste elemente, care vor completa criteriile de risc prevăzute la articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE, ar trebui să fie stabilite într-un mod care să mențină condiții de concurență echitabile între statele membre și o piață internă puternică prin evitarea discrepanțelor între abordările statelor membre în ceea ce privește calcularea contribuțiilor la propriile lor mecanisme de finanțare a rezoluției. În acest mod, contribuțiile achitate de către instituții la mecanismele de finanțare a rezoluției devin comparabile și previzibile pentru toate tipurile de bănci, fapt care constituie un element important pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile în cadrul pieței interne.

(7)

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (4) prevede că Comitetul unic de rezoluție („comitetul”), instituit prin articolul 42 alineatul (1) din regulamentul respectiv, este considerat a fi, în scopul aplicării regulamentului menționat și a Directivei 2014/59/UE, autoritatea națională de rezoluție relevantă atunci când acesta îndeplinește sarcini și exercită competențe care, în temeiul directivei, trebuie să fie îndeplinite sau exercitate de către autoritatea națională de rezoluție. Luând în considerare faptul că articolul 70 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 împuternicește comitetul să calculeze contribuțiile instituțiilor la Fondul unic de rezoluție, care ar înlocui mecanismele de finanțare ale statelor membre participante la mecanismul unic de rezoluție începând cu 1 ianuarie 2016, prin aplicarea prezentului regulament pe baza articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE, noțiunea de autoritate de rezoluție în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să includă și comitetul.

(8)

Calcularea contribuțiilor la nivel individual ar conduce, în cazul grupurilor, la dubla contabilizare a anumitor datorii atunci când se stabilește contribuția anuală de bază a diferitelor entități ale grupului, deoarece datoriile legate de acordurile pe care entitățile aceluiași grup le încheie între ele ar fi incluse în pasivele totale care urmează să fie luate în considerare pentru stabilirea contribuției anuale de bază a fiecărei entități din grup. Prin urmare, stabilirea contribuției anuale de bază ar trebui precizată mai în detaliu în cazul grupurilor, astfel încât să reflecte gradul de interconectare a entităților din cadrul grupului și să se evite dubla contabilizare a expunerilor intragrup. În vederea asigurării unor condiții de concurență echitabile între entitățile care fac parte dintr-un grup și instituțiile care sunt membre ale aceluiași sistem instituțional de protecție (SIP) sau sunt permanent afiliate la același organism central, acestora din urmă ar trebui să li se aplice același tratament.

(9)

În scopul calculării contribuției anuale de bază a unei entități dintr-un grup, pasivele totale care urmează să fie analizate nu ar trebui să includă datoriile rezultate din niciun contract pe care acea entitate din grup l-a încheiat cu o altă entitate care face parte din același grup. Cu toate acestea, o astfel de excludere ar trebui să fie posibilă numai în cazul în care fiecare entitate din grup este stabilită în Uniune, este inclusă integral în aceeași consolidare, face obiectul unor proceduri centralizate și adecvate de evaluare, măsurare și control al riscului și în cazul în care nu există niciun impediment actual sau prevăzut, de ordin material, practic sau juridic în calea rambursării rapide a datoriilor relevante la scadență. Acest lucru ar trebui să împiedice excluderea datoriilor din baza de calcul a contribuțiilor în cazul în care nu există nicio garanție cu privire la faptul că expunerile provenind din împrumuturi intragrup ar fi acoperite în cazul în care sănătatea financiară a grupului se deteriorează. În plus, pentru a evita ca prin excluderea datoriilor intragrup să se ofere un avantaj entităților din grup care beneficiază de această scutire, o astfel de excludere nu ar trebui să permită instituțiilor în cauză să beneficieze de sistemul de contribuții simplificat acordat instituțiilor mici, în cazul în care, în urma excluderii datoriilor intragrup, o instituție ar putea beneficia de sistemul simplificat. În vederea asigurării unor condiții de concurență echitabile între entitățile care fac parte dintr-un grup și instituțiile care sunt membre ale aceluiași sistem instituțional de protecție (SIP) sau sunt permanent afiliate la același organism central, acestora din urmă ar trebui să li se aplice același tratament.

(10)

Prin derogare de la regula potrivit căreia calculul contribuțiilor ar trebui să se efectuează la nivel individual, în cazul unei case centrale la care sunt afiliate instituții de credit pentru care se acordă, în legislația națională o derogare integrală sau parțial de la aplicarea cerințelor prudențiale, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, normele privind contribuțiile ex ante ar trebui să se aplice numai casei centrale și instituțiilor de credit afiliate la aceasta per ansamblu, pe bază consolidată, întrucât solvabilitatea și lichiditatea casei centrale și ale tuturor instituțiilor afiliate la aceasta sunt monitorizate în ansamblul lor pe baza conturilor consolidate ale acestor instituții.

(11)

Stabilirea contribuției anuale de bază ar trebui să fie precizată mai detaliat în cazul infrastructurilor piețelor financiare („IPF”). Unele IPF, cum ar fi contrapărțile centrale („CPC”) sau depozitarii centrali de titluri de valoare („DCT”) sunt autorizate și ca instituții de credit. În special, unii DCT furnizează servicii de tip bancar care au un caracter accesoriu în raport cu activitatea lor în calitate de infrastructuri ale pieței. Spre deosebire de instituțiile de credit, DCT nu dețin depozite garantate, ci mai ales solduri overnight sau intrazilnice care provin din decontarea operațiunilor cu titluri de valoare pe care le furnizează instituțiilor financiare sau băncilor centrale. În general, acestea nu generează solduri de numerar care ar putea fi asimilate fondurilor colectate în scopul îndeplinirii activităților bancare. Dat fiind că serviciile de tip bancar efectuate de IPF au un caracter accesoriu în raport cu activitățile lor principale de decontare sau de compensare, pentru care aceste entități fac obiectul unor cerințe prudențiale stricte prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și în Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (6), precum și al dispozițiilor relevante din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și din Directiva 2013/36/UE, și că modelul de afaceri al IPF nu presupune riscuri comparabile celor suportate de o instituție de credit, numai datoriile legate de activitățile de tip bancar desfășurate de entitățile respective ar trebui să fie luate în considerare atunci când se stabilește cuantumul total al datoriilor lor în scopul calculării contribuției lor anuale de bază.

(12)

Contabilitatea instrumentelor financiare derivate nu este armonizată la nivelul Uniunii în ceea ce privește conturile individuale, ceea ce ar putea avea, prin urmare, un impact asupra cuantumului datoriilor care trebuie să fie luate în considerare pentru calcularea contribuțiilor fiecărei bănci. Metodologia indicatorului efectului de levier menționată la articolul 429 alineatele (6) și (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică tuturor băncilor și garantează că același contract cu instrumente financiare derivate, în special compensarea între contractele cu instrumente financiare derivate, va fi luat în considerare în același mod, indiferent de cadrul contabil aplicat de banca în cauză. Prin urmare, pentru a se asigura un tratament armonizat al instrumentelor financiare derivate în ceea ce privește stabilirea contribuției anuale de bază, care să permită comparabilitatea evaluărilor acestora între instituții și condiții de concurență echitabile în întreaga Uniune, instrumentele financiare derivate ar trebui evaluate în conformitate cu articolul 429 alineatele (6) și (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Cu toate acestea, pentru a se asigura previzibilitatea evaluării instrumentelor financiare derivate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ar trebui să se prevadă că această evaluare nu poate avea drept rezultat o valoare mai mică de 75 % din valoarea respectivelor instrumente financiare derivate, astfel cum este stabilită în cadrul contabil relevant.

(13)

Unele instituții de credit sunt bănci de promovare, care vizează promovarea obiectivelor de politică publică ale unei administrații centrale sau regionale ori ale unei autorități locale dintr-un stat membru, în principal prin punerea la dispoziție a unor credite promoționale acordate pe bază neconcurențială și non-profit. Creditele acordate de astfel de instituții sunt garantate parțial, în mod direct sau indirect, de administrația centrală sau regională ori de autoritatea locală. Creditele promoționale sunt acordate pe bază neconcurențială și nonprofit, în scopul promovării obiectivelor de politică publică ale Uniunii și/sau ale administrației centrale sau regionale dintr-un stat membru. Creditele promoționale sunt acordate uneori prin intermediul unei alte instituții (credite de tip pass through). În astfel de cazuri, instituția de credit intermediară primește credite promoționale de la o bancă de dezvoltare multilaterală sau de la o entitate din sectorul public și le acordă altor instituții de credit care urmează să le pună la dispoziția clienților finali. Având în vedere că instituțiile de credit intermediare transferă lichiditățile acestor credite de la banca de promovare inițială la o instituție de credit sau la o altă instituție intermediară, datoriile respective nu ar trebui să fie incluse în pasivele totale care trebuie să fie luate în considerare pentru calcularea contribuției anuale de bază.

(14)

Conform articolului 103 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, toate instituțiile trebuie să contribuie la mecanismele de finanțare a rezoluției. Cu toate acestea, trebuie să se asigure un echilibru proporțional și just între, pe de o parte, obligația oricărei instituții de a contribui la un mecanism de finanțare a rezoluției și, pe de altă parte, dimensiunea, profilul său de risc, sfera și complexitatea activităților sale, gradul său de interconectare cu alte instituții sau cu sistemul financiar în general, impactul falimentului său asupra piețelor financiare, asupra altor instituții, asupra condițiilor de finanțare sau asupra economiei în sens larg, ceea ce determină probabilitatea ca o instituție să fie supusă unei proceduri de rezoluție și să recurgă la mecanismul de finanțare. Aceste elemente sunt luate în considerare de către autoritățile de rezoluție, în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2014/59/UE, atunci când decid dacă anumite instituții ar trebui să beneficieze de cerințe simplificate în ceea ce privește obligația de a pregăti planuri de redresare și de rezoluție. De asemenea, sarcina administrativă care decurge din calcularea contribuțiilor anuale pentru anumite instituții și pentru autoritățile de rezoluție ar trebui să fie luată în considerare atunci când se evaluează echilibrul just între respectarea cerințelor prevăzute de Directiva 2014/59/UE și caracteristicile specifice ale diferitelor instituții care intră sub incidența acestei directive.

(15)

Instituțiile mici nu au, în general, un profil de risc ridicat, prezintă adesea riscuri sistemice mai mici în comparație cu instituțiile mari și, în multe cazuri, impactul falimentului acestora asupra economiei în sens larg este mai redus decât cel al instituțiilor mari. În același timp, impactul pe care falimentul instituțiilor mici îl poate avea asupra stabilității financiare nu poate fi exclus, întrucât chiar și instituțiile mici pot crea riscuri sistemice generate de rolul lor în cadrul sistemului bancar în ansamblul său, de efectele cumulative ale rețelelor lor sau de efectul de contagiune pe care l-ar putea crea prin pierderea încrederii în sistemul bancar.

(16)

Având în vedere că, în majoritatea cazurilor, instituțiile mici nu prezintă riscuri sistemice și este mai puțin probabil să fie supuse unei proceduri de rezoluție, ceea ce reduce implicit probabilitatea ca acestea să beneficieze de mecanismele de finanțare a rezoluției, în comparație cu instituțiile mari, metodologia de calculare a contribuțiilor lor anuale la mecanismele de finanțare a rezoluției ar trebui să fie simplificată. Instituțiile mici ar trebui să plătească contribuții anuale sub forma unei sume forfetare care să se bazeze numai pe contribuția lor anuală de bază, ajustată proporțional cu dimensiunea lor. O astfel de metodologie ar trebui să asigure un sistem proporțional de contribuții anuale deoarece, atunci când stabilește contribuția anuală a fiecărei instituții, autoritatea de rezoluție trebuie să respecte un nivel anual țintă al mecanismului de finanțare. Prin urmare, o sumă forfetară reflectă faptul că, în multe cazuri, instituțiile mici prezintă riscuri mai reduse și lasă o marjă mai mare de ajustare a contribuției instituțiilor mai mari, care au în general o importanță sistemică mai mare, proporțională cu profilul lor de risc.

(17)

Pentru a se stabili care sunt instituțiile considerate mici, ar trebui să se utilizeze un prag dublu, în cadrul căruia primul prag, bazat pe totalul pasivelor (fără fonduri proprii) din care se scad depozitele garantate, ar trebui să fie egal sau mai mic de 300 de milioane EUR, iar al doilea prag, bazat pe totalul activelor, nu ar trebui să depășească 1 miliard EUR. Cel de al doilea prag ar trebui să împiedice instituțiile mai mari care îndeplinesc primul prag legat de valoarea pasivelor să beneficieze de sistemul simplificat.

(18)

Ar trebui făcută o distincție în categoria instituțiilor mici, întrucât unele sunt foarte mici, în timp ce altele se apropie de pragurile maxime, ceea ce le permite să beneficieze de sistemul simplificat. În cadrul unui sistem unic de sume forfetare, contribuțiile anuale ale instituțiilor foarte mici ar fi disproporționat de mari în comparație cu cele ale instituțiilor mici care ajung aproape de pragurile maxime. În același timp, ar trebui să se evite ca sistemul simplificat să creeze o diferență disproporționată în ceea ce privește contribuțiile anuale între cele mai mari instituții din categoria instituțiilor mici și instituțiile care nu sunt eligibile pentru a beneficia de sistemul simplificat întrucât depășesc cu puțin pragurile. Prin urmare, pentru evitarea acestor efecte nedorite, este oportun să se prevadă un sistem cu mai multe categorii de instituții mici ale căror contribuții anuale ar trebui să ia forma unor sume forfetare diferite. Acest lucru ar trebui să permită o diferențiere progresivă a contribuțiilor în cadrul sistemului simplificat, precum și între cea mai mare sumă forfetară și contribuția cea mai scăzută calculată în conformitate cu metoda prin care contribuția anuală de bază este ajustată în funcție de profilul de risc al instituției.

(19)

În cazul în care autoritatea de rezoluție decide că o instituție mică are un profil de risc deosebit de ridicat, această autoritate ar trebui să aibă dreptul de a decide că instituția în cauză nu ar trebui să nu mai beneficieze de sistemul simplificat, iar contribuția acesteia ar trebui să fie calculată, în schimb, în conformitate cu metoda prin care contribuția anuală de bază este ajustată în funcție de alți factori de risc decât mărimea instituției.

(20)

Instituțiile menționate la articolul 45 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE nu vor fi recapitalizate prin utilizarea mecanismelor de finanțare a rezoluției în conformitate cu articolele 44 și 101 din Directiva 2014/59/UE, întrucât acestea vor fi lichidate prin intermediul procedurilor de insolvență naționale sau prin alte tipuri de proceduri puse în aplicare în conformitate cu articolele 38, 40 sau 42 din Directiva 2014/59/UE și își vor înceta activitatea. Procedurile respective garantează faptul că creditorii acestor instituții, inclusiv deținătorii de obligațiuni garantate, dacă este cazul, vor suporta pierderile într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluției. Prin urmare, contribuțiile acestora la mecanismele de finanțare a rezoluției ar trebui să reflecte aceste particularități. Mecanismele de finanțare a rezoluției ar putea, cu toate acestea, să fie folosite pentru celelalte scopuri menționate la articolul 101 din Directiva 2014/59/UE. În cazul în care orice astfel de instituție utilizează mecanismul de finanțare a rezoluției pentru oricare dintre scopurile respective, autoritatea de rezoluție ar trebui să fie în măsură să compare profilul de risc al tuturor celorlalte instituții care intră sub incidența articolului 45 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE cu cel al instituției care a utilizat mecanismul de finanțare a rezoluției și să aplice metodologia prevăzută în prezentul act delegat pentru acele instituții care prezintă un profil de risc similar sau mai ridicat decât cel al instituțiilor care au utilizat mecanismul de finanțare a rezoluției. De asemenea, este oportun să se stabilească o listă de elemente pe care autoritatea de rezoluție ar trebui să le ia în considerare atunci când compară profilurile de risc.

(21)

Pentru a permite autorităților de rezoluție din statele membre să aibă o interpretare armonizată a criteriilor stabilite la articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE, astfel încât indicatorul de risc al instituțiilor să fie stabilit în mod similar în toată Uniunea în scopul calculării contribuțiilor individuale la mecanismele de finanțare a rezoluției, ar trebui să se prevadă o serie de piloni de risc, precum și indicatorii de risc corespunzători fiecăruia dintre aceste piloni de risc, care să fie luați în considerare de către autoritățile de rezoluție atunci când evaluează profilul de risc al instituțiilor. Pentru a se asigura coerența cu practicile de supraveghere, indicatorii de risc ar trebui să constea în criteriile de referință reglementate deja disponibile sau în curs de stabilire.

(22)

În cazul în care legislația relevantă prevede derogări prin care unele instituții sunt scutite de la obligația de a stabili anumiți indicatori de risc la nivelul instituției și cu condiția, dacă este cazul, ca autoritățile competente să autorizeze aplicarea unor astfel de derogări, autoritățile de rezoluție ar trebui să evalueze indicatorii relevanți la nivel consolidat sau subconsolidat, după caz, pentru a asigura coerența cu practicile de supraveghere și pentru a garanta că grupurile care se prevalează de aceste derogări nu sunt penalizate în mod nejustificat.

(23)

Pentru a le permite autorităților de rezoluție să aibă o abordare coerentă în ceea ce privește importanța pilonilor și a indicatorilor de risc pe care ar trebui să îi ia în considerare pentru a determina profilul de risc al instituțiilor, prezentul regulament ar trebui să stabilească, de asemenea, ponderea relativă a fiecărui pilon și a fiecărui indicator de risc. Cu toate acestea, este important să se acorde autorităților de rezoluție suficientă flexibilitate pentru evaluarea profilului de risc al instituțiilor, asigurându-se capacitatea acestora de a modula aplicarea pilonilor și a indicatorilor de risc în funcție de caracteristicile specifice ale fiecărei instituții. Dat fiind că acest lucru nu poate fi realizat numai prin definirea unui interval de valori pentru evaluarea profilului de risc, ci necesită o anumită marjă de apreciere atunci când se decide asupra importanței anumitor indicatori de risc de la caz la caz, ponderea anumitor indicatori de risc ar trebui să fie numai indicativă sau ar trebui să se stabilească un interval de valori în acest sens, astfel încât autoritățile de rezoluție să poată decide cu privire la pertinența acestor indicatori într-un anumit caz.

(24)

Atunci când determină importanța diferiților indicatori care corespund unui anumit pilon, agregarea în cadrul pilonilor ar trebui să se efectueze prin utilizarea mediei aritmetice ponderate a indicatorilor individuali. În ceea ce privește calcularea indicatorului de risc sintetic final corespunzător fiecărei instituții, pentru a se evita efectele de compensare între piloni, prin care o instituție cu rezultate relativ bune în cadrul mai multor piloni, dar foarte slabe în cadrul unui anumit pilon ar primi, în general, un punctaj mediu dacă se aplică media aritmetică a diferitelor paliere, acest calcul ar trebui să se bazeze pe media geometrică ponderată a pilonilor individuali.

(25)

Intervalul pentru evaluarea gradului de risc prezentat de o instituție ar trebui definit astfel încât să permită modularea suficientă a profilului de risc al instituțiilor în funcție de diverșii piloni și indicatori de risc prevăzuți în prezentul regulament, oferind în același timp suficientă certitudine și previzibilitate în ceea ce privește sumele anuale ale contribuțiilor pe care instituțiile trebuie să le plătească în conformitate cu Directiva 2014/59/UE și cu prezentul regulament.

(26)

Pentru a se asigura plata efectivă a contribuțiilor anuale, este necesar să se precizeze condițiile și mijloacele de plată. În special, pentru contribuțiile care nu sunt plătite în numerar, ci în angajamente de plată irevocabile în conformitate cu articolul 103 din Directiva 2014/59/UE, este necesar să se precizeze cota-parte a angajamentelor de plată irevocabile pe care o poate utiliza fiecare instituție și tipul de garanție reală care este acceptat pentru aceste angajamente de plată irevocabile, astfel încât autoritatea de rezoluție să poată asigura plata efectivă la momentul executării angajamentului de plată irevocabil în cazul în care autoritatea de rezoluție întâmpină dificultăți în executarea acestuia. Pentru a se asigura plata efectivă a contribuțiilor anuale, este necesar să se prevadă competența specifică a autorităților de rezoluție de a impune sancțiuni administrative și de a lua alte măsuri administrative împotriva instituțiilor care nu respectă cerințele prevăzute în prezentul regulament pentru calcularea și ajustarea contribuțiilor, cum ar fi nerespectarea obligației de a furniza informațiile solicitate de către autoritatea de rezoluție. Autoritatea de rezoluție ar trebui să dispună, de asemenea, de competența de a impune o penalitate zilnică unei instituții atunci când instituția în cauză plătește numai parțial contribuția anuală datorată ori nu plătește deloc această contribuție sau atunci când instituția respectivă nu respectă cerințele prevăzute în notificarea efectuată de autoritatea de rezoluție. În plus, trebuie să se prevadă obligații specifice în ceea ce privește schimbul de informații între autoritățile competente și autoritățile de rezoluție.

(27)

Pentru a se asigura faptul că ajustarea pentru risc continuă să reflecte evoluțiile din sectorul bancar și că îndeplinește, astfel, în mod continuu, cerințele prevăzute în Directiva 2014/59/UE, Comisia va revizui, pe baza experienței dobândite în acest domeniu, ajustarea pentru risc folosită la calcularea contribuțiilor anuale și, în special, caracterul adecvat al multiplicatorului de ajustare pentru risc stabilit în prezentul regulament, precum și necesitatea unei eventuale creșteri a limitei superioare a multiplicatorului de ajustare pentru risc înainte de 1 iunie 2016.

(28)

Întrucât, în conformitate cu articolul 130 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, obligația statelor membre de a percepe contribuții anuale de la instituțiile autorizate pe teritoriul lor se aplică de la 1 ianuarie 2015, prezentul regulament ar trebui să se aplice tot de la 1 ianuarie 2015.