This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62017TN0808
Case T-808/17: Action brought on 11 December 2017 — Pethke v EUIPO
Cauza T-808/17: Acțiune introdusă la 11 decembrie 2017 – Pethke/EUIPO
Cauza T-808/17: Acțiune introdusă la 11 decembrie 2017 – Pethke/EUIPO
JO C 42, 5.2.2018, p. 44–45
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
5.2.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 42/44 |
Acțiune introdusă la 11 decembrie 2017 – Pethke/EUIPO
(Cauza T-808/17)
(2018/C 042/62)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamant: Ralph Pethke (Alicante, Spania) (reprezentant: H. Tettenborn, avocat)
Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
— |
anularea raportului său de evaluare pentru anul 2016, în versiunea care i-a fost comunicată la 10 aprilie 2017; |
— |
în acest scop, în măsura în care se va dovedi necesar, anularea deciziei consiliului de administrație al EUIPO cu privire la reclamația introdusă de reclamant la 18 octombrie 2017 în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene; |
— |
obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă șase motive.
Primul motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere din partea superiorului ierarhic direct al reclamantului
— |
Reclamantul susține că superiorul său ierarhic nu a efectuat nicio apreciere personală sau analiză critică a contribuției la raport efectuate de directorul executiv în ceea ce privește prestațiile reclamantului pentru perioada 1 ianuarie 2016 – 17 octombrie 2016 pe care o include în parte raportul, cu încălcarea instrucțiunilor de serviciu ale EUIPO și ale Deciziei Comisiei C(2013) 8985 final din 16 decembrie 2013 privind dispozițiile generale de punere în aplicare a articolului 43 din statut și modalitățile de aplicare a articolului 44 primul paragraf din statut. |
Al doilea și al treilea motiv, întemeiate pe necompetența organismului de control jurisdicțional de a soluționa reclamația și pe lipsa de independență a acestuia
— |
Directorul executiv nu ar putea fi un organism independent de control jurisdicțional în cadrul procedurii anuale de evaluare a reclamantului, întrucât, potrivit reclamantului, a contribuit în mod decisiv la raportul respectiv. Instrucțiunile de serviciu ale EUIPO în ceea ce privește evaluările de către directorul executiv ar prevedea că este de competența unei comisii de evaluare să se pronunțe asupra reclamațiilor într-un asemenea caz. |
Al patrulea motiv, întemeiat pe întreruperea arbitrară a dialogului în cadrul procedurii de reclamație
— |
Niciun dialog corespunzător nu s-ar fi desfășurat în cadrul procedurii de reclamație, în special din cauza întreruperii arbitrare a dialogului de către directorul executiv, ceea ce ar constitui o încălcare a normelor aplicabile procedurii de reclamație, și anume a deciziei Comisiei și a instrucțiunilor de serviciu adoptate în această privință de EUIPO. Nu ar exista o protecție juridică efectivă cu caracter administrativ și precontencios. |
Al cincilea motiv, întemeiat pe lipsa de motivare a raportului de evaluare
— |
Contribuția directorului executiv și, în consecință, raportul de evaluare pentru anul 2016 ar fi afectate de importante vicii de motivare, ceea ce face ca analizarea acestora de către reclamant să devină în parte imposibilă. Aprecierea prestațiilor reclamantului de către directorul executiv ar fi lipsită de bază materială. În ansamblu, această apreciere nu ar fi plauzibilă. În contribuția sa, directorul executiv ar face o apreciere a prestațiilor reclamantului în ceea ce privește funcțiile sale de conducere în cadrul departamentului „Operațiuni” în mod semnificativ mai mediocră decât cea care reiese din practic toate evaluările anterioare ale performanțelor reclamantului. Motivarea acestei aprecieri nu ar corespunde nivelului ridicat de motivare care se impune ca urmare a acestui fapt. |
Al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere
— |
Raportul de evaluare pentru anul 2016 care conține contribuția directorului executiv ar fi afectat de erori vădite de apreciere, întrucât s-ar baza pe date privind performanța incomplete și alese în mod arbitrar. Aprecierea datelor materiale ar fi lipsită de orice veracitate. |
— |
Raportul de evaluare nu ar conține ca atare nicio analiză a cifrelor referitoare la performanțele reclamantului în ceea ce privește perioada parțială în litigiu inclusă în raport, întrucât superiorul ierarhic al reclamantului nu ar fi analizat în mod expres aceste cifre în raportul de evaluare. |
— |
Contribuția directorului executiv și deci, în mod necesar, raportul de evaluare însuși ar conține neadevăruri și s-ar baza pe date privind performanța incomplete și în mod unilateral negative. Directorul executiv ar recurge la baze de apreciere arbitrare și inadecvate și, în general, nu s-ar referi la indicatorii-cheie predefiniți în cadrul obiectivelor. Contribuția directorului executiv ar denatura, așadar, situația de fapt într-un asemenea mod, încât ar fi complet străină de o apreciere a performanței reclamantului. Nu ar putea fi conformă dreptului efectuarea unei aprecieri negative la sfârșitul anului, fără a i se fi dat vreodată reclamantului posibilitatea de a reacționa în legătură cu eventuale deficiențe înregistrate în cadrul prestațiilor sale. |