18.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 141/10

1.

Articolul 3 alineatul (2) litera (d) din [Directiva 2008/95/CE] (1) trebuie interpretat în sensul că, pentru a aprecia dacă solicitantul unei mărci a acționat cu bună-credință, pot fi luate în considerare numai împrejurările care s-au produs înainte sau la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii sau pot fi invocate ca probe în susținerea existenței bunei-credințe a solicitantului și împrejurări survenite după depunerea cererii?

2.

Hotărârea pronunțată în cauzele conexate C-414/99 — C-416/99 (2) trebuie aplicate, în general, tuturor cauzelor în care se examinează dacă proprietarul unei mărci a autorizat un comportament care ar putea conduce la diluarea sau la limitarea drepturilor sale exclusive?

3.

Buna-credință a solicitantului unei mărci ulterioare poate fi dedusă din faptul că proprietarul unei mărci anterioare a încheiat acorduri cu acesta, în temeiul cărora proprietarul și-a dat consimțământul cu privire la publicarea unui ziar a cărui denumire era similară mărcii solicitate, și-a dat consimțământul cu privire la înregistrarea ziarului menționat de către solicitantul mărcii ulterioare și i-a oferit sprijin în vederea publicării lui, chiar și în condițiile în care acordurile respective nu reglementau în mod expres problema dreptului de proprietate intelectuală?

4.

În ipoteza în care împrejurările survenite după depunerea cererii de înregistrare a mărcii pot fi de asemenea luate în considerare în vederea aprecierii bunei-credințe a solicitantului mărcii, este posibil, în subsidiar, să se constate buna-credință a acestuia din faptul că proprietarul mărcii anterioare a tolerat cu bună-știință existența mărcii atacate pentru o perioadă mai mare de 10 ani?