18.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 141/13

1.

Când trebuie să se considere că un raport de muncă este „al statului”, în sensul clauzei 5 din Directiva 1999/70/CE (1), și, în special, în sensul expresiei „sectoare și/sau categorii specifice de lucrători” și, prin urmare, acesta poate stabili consecințe diferite față de raporturile de muncă private?

2.

Ținându-se cont de explicațiile furnizate la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2000/78/CE (2) și la articolul 14 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/54/CE (3), noțiunea de condiții de încadrare în muncă menționată la clauza 4 din Directiva 1999/70/CE include și consecințele întreruperii nelegale a raportului de muncă? În ipoteza unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, diferența dintre consecințele prevăzute în mod obișnuit în dreptul intern pentru întreruperea nelegală a raportului de muncă pe durată nedeterminată și pe durată determinată sunt justificabile în sensul clauzei 4?

3.

În temeiul principiului cooperării loiale, unui stat i se interzice să prezinte, în cadrul unei proceduri preliminare interpretative în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, un cadru normativ intern intenționat necorespunzător cu cel real, iar instanța va fi obligată, în absența unei alte interpretări a dreptului intern care să respecte în egală măsură obligațiile derivate din apartenența la Uniunea Europeană, să interpreteze, dacă este posibil, dreptul intern în conformitate cu interpretarea oferită de stat?