Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32007R0767

    Regulamentul (CE) nr. 767/2007 al Comisiei din 29 iunie 2007 a 34-a licitație specială desfășurată în cadrul licitației permanente prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1898/2005, capitolul II

    JO L 172, 30.6.2007, p. 65–65 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2007/767/oj

    30.6.2007   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 172/65


    REGULAMENTUL (CE) NR. 767/2007 AL COMISIEI

    din 29 iunie 2007

    a 34-a licitație specială desfășurată în cadrul licitației permanente prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1898/2005, capitolul II

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul laptelui și produselor lactate (1), în special articolul 10,

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1898/2005 al Comisiei din 9 noiembrie 2005 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului în ceea ce privește măsurile de comercializare a smântânii, a untului și a untului concentrat pe piața comunitară (2), organismele de intervenție vând, prin licitație, anumite cantități de unt de intervenție pe care le dețin și acordă un ajutor pentru smântână, pentru unt și pentru unt concentrat. Articolul 25 din regulamentul menționat anterior prevede că, ținând seama de ofertele primite pentru fiecare licitație specială, se stabilește un preț de vânzare minim al untului, precum și o valoare maximă a ajutorului pentru smântâna, pentru untul și pentru untul concentrat care pot fi diferențiate în funcție de destinație, de conținutul de grăsime al untului și de procedura de încorporare. Valoarea garanției de prelucrare menționate la articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 1898/2005 trebuie stabilită în consecință.

    (2)

    În urma examinării ofertelor primite, nu se dă curs licitației.

    (3)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a laptelui și a produselor lactate,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Pentru a 34-a licitație specială desfășurată în cadrul licitației permanente prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1898/2005, capitolul II, nu se dă curs licitației.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la 30 iunie 2007.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 29 iunie 2007.

    Pentru Comisie

    Jean-Luc DEMARTY

    Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


    (1)  JO L 160, 26.6.1999, p. 48. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1913/2005 (JO L 307, 25.11.2005, p. 2).

    (2)  JO L 308, 25.11.2005, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2107/2005 (JO L 337, 22.12.2005, p. 20).


    Top