This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32016R2304
Commission Implementing Regulation (EU) 2016/2304 of 19 December 2016 on the modalities, structure, periodicity and assessment indicators of the quality reports on data transmitted pursuant to Regulation (EU) No 549/2013 of the European Parliament and of the Council (Text with EEA relevance )
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2304 al Comisiei din 19 decembrie 2016 referitor la modalitățile, structura, periodicitatea și indicatorii de evaluare ai rapoartelor privind calitatea datelor transmise în temeiul Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE )
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2304 al Comisiei din 19 decembrie 2016 referitor la modalitățile, structura, periodicitatea și indicatorii de evaluare ai rapoartelor privind calitatea datelor transmise în temeiul Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE )
C/2016/8505
JO L 345, 20.12.2016, p. 27–36
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
20.12.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 345/27 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/2304 AL COMISIEI
din 19 decembrie 2016
referitor la modalitățile, structura, periodicitatea și indicatorii de evaluare ai rapoartelor privind calitatea datelor transmise în temeiul Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (1), în special articolul 4 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) nr. 549/2013 instituie Sistemul european de conturi 2010 (denumit în continuare „SEC 2010”), care stabilește termenele până la care statele membre transmit Comisiei conturile și tabelele pentru a fi compilate conform metodologiei stabilite în respectivul regulament. |
(2) |
În temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) nr. 549/2013, datele care intră sub incidența respectivului regulament se supun criteriilor de calitate prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2). Statele membre trebuie să furnizeze Comisiei un raport privind calitatea datelor transmise privind conturile naționale și regionale. |
(3) |
Statelor membre le-au fost acordate derogări temporare în temeiul Deciziei de punere în aplicare 2014/403/UE a Comisiei (3). Prin urmare, conținutul rapoartelor privind calitatea pe care Comisia le cere din partea statelor membre ar trebui adaptat în conformitate cu respectivele derogări. Cerința de a furniza rapoarte privind calitatea ar trebui să fie introdusă treptat până în anul 2021, pentru a acorda statelor membre timpul necesar pentru a finaliza adaptări majore necesare pentru implementarea SEC 2010 în sistemele statistice naționale. |
(4) |
În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 549/2013 și în scopul aplicării criteriilor de calitate menționate la articolul 4 alineatul (1) din respectivul regulament, modalitățile, structura, periodicitatea și indicatorii de evaluare ai rapoartelor privind calitatea care trebuie furnizate de către statele membre ar trebui definite de către Comisie prin acte de punere în aplicare. |
(5) |
Deoarece informațiile din rapoartele privind calitatea conturilor naționale și regionale ar trebui să se bazeze pe standardele Sistemului Statistic European referitoare la raportarea în materie de calitate, publicate de Comisie (Eurostat), anexa la prezentul regulament ar trebui întocmită conform standardelor respective. Informațiile privind implementarea ESA 2010 deja furnizate de statele membre ar trebui reutilizate de Comisie și nu ar trebui solicitate în rapoartele de calitate. |
(6) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Raportul privind calitatea conturilor naționale și regionale menționat la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 549/2013 se referă la datele transmise de către statele membre în conformitate cu programul de transmitere SEC 2010, astfel cum este prevăzut în anexa B din Regulamentul (UE) nr. 549/2013 în anul anterior raportului.
Statele membre transmit anual raportul privind calitatea.
Articolul 2
Modalitățile, structura și indicatorii de evaluare ai rapoartelor privind calitatea conturilor naționale și regionale menționate la articolul 1 sunt cele prevăzute în anexă.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 decembrie 2016.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 174, 21.5.2013, p. 1.
(2) Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164).
(3) Decizia de punere în aplicare nr. 2014/403/UE a Comisiei din 26 iunie 2014 privind acordarea de derogări statelor membre în ceea ce privește transmiterea de date statistice în temeiul Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (JO L 195, 2.7.2014, p. 1).
ANEXĂ
Modalități, structură și indicatori de evaluare ai rapoartelor privind calitatea care trebuie furnizate de statele membre
1. Introducere
Raportul privind calitatea datelor referitoare la conturile naționale și regionale conțin atât indicatori cantitativi, cât și descrieri calitative privind calitatea datelor trimise în anul precedent. Comisia (Eurostat) pune la dispoziția statelor membre rezultatele referitoare la indicatorii cantitativi, calculate pe baza datelor furnizate. Statele membre interpretează datele și transmit observații cu privire la acestea, în conformitate cu metodologia de compilare respectivă și procesul de producție statistică.
2. Modalități
— |
Înainte de 15 februarie 2017 și în fiecare an ulterior, Comisia (Eurostat) furnizează statelor membre proiecte de documente pentru rapoartele privind calitatea completate parțial cu toți indicatorii cantitativi de evaluare menționați în secțiunea 4. |
— |
Anual, nu mai târziu de 31 mai, statele membre transmit Comisiei (Eurostat) rapoartele privind calitatea completate. |
3. Structură
Fiecare stat membru prezintă un singur raport privind calitatea referitor la toate tabelele din programul de transmitere SEC 2010, astfel cum se prevede în anexa B la Regulamentul (UE) nr. 549/2013.
Rapoartele privind calitatea cuprind informații cu privire la toate criteriile de calitate prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009. Informațiile sunt prezentate conform următoarei structuri:
— |
Relevanță |
— |
Precizie și fiabilitate |
— |
Promptitudine și punctualitate |
— |
Accesibilitate și claritate |
— |
Coerență și comparabilitate |
Informațiile privind implementarea ESA 2010 deja furnizate de statele membre trebuie reutilizate de Comisie și nu trebuie solicitate în rapoartele privind calitatea.
4. Indicatori de evaluare
4.1. Indicatori cantitativi
Raportul privind calitatea conține următorii indicatori cantitativi:
Nr. |
Indicator |
Definiție (*1) |
Variabilă și/sau tabel din programul de transmitere SEC 2010 |
Perioada de referință (*1) |
Criterii de calitate |
Implementare |
||||||||||||||||||||||||||
1. |
Rata de integralitate a datelor |
Raportul dintre numărul de celule de date furnizate de către statele membre și numărul de celule de date solicitate prin programul de transmitere SEC 2010, care nu fac obiectul derogărilor |
Toate tabelele, date trimestriale și anuale |
1995 până la cel mai recent an și trimestru |
Relevanță |
2017 |
||||||||||||||||||||||||||
2. |
Rata de revizuire a datelor trimestriale |
Rata de revizuire pentru principalele variabile trimestriale între prima și ultima transmitere de date, rata medie de revizuire la transmiterile ulterioare, de la prima transmitere |
Volumul produsului intern brut ajustat sezonier și calendaristic (tabelul 1) |
Trimestre disponibile din ultimii trei ani |
Precizie și fiabilitate |
2019 |
||||||||||||||||||||||||||
Totalul forței de muncă ocupate în mii de persoane, ajustat sezonier (tabelul 1) |
2019 |
|||||||||||||||||||||||||||||||
Venitul brut disponibil al gospodăriilor și al instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, neajustat sezonier (tabelul 801) |
2021 |
|||||||||||||||||||||||||||||||
Cheltuielile pentru consum final ale gospodăriilor și ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, neajustate sezonier (tabelul 801) |
2021 |
|||||||||||||||||||||||||||||||
Valoarea adăugată brută a societăților nefinanciare, neajustată sezonier (tabelul 801) |
2021 |
|||||||||||||||||||||||||||||||
Formarea brută de capital fix a societăților nefinanciare, neajustată sezonier (tabelul 801) |
2021 |
|||||||||||||||||||||||||||||||
3. |
Rata de revizuire a datelor anuale |
Rate medii de revizuire pentru principalele variabile anuale în transmiterile ulterioare, de la prima transmitere |
Tabelul 1: Produs intern brut (prețuri și volume curente), Valoarea adăugată brută (prețuri curente) Tabelul 1 (prețuri curente): Remunerarea salariaților, Excedentul brut de exploatare și venitul mixt brut Tabelul 1 (prețuri curente):
Tabelul 1 (mii de persoane):
Tabelul 2 (prețuri curente):
Tabelul 7 (prețuri curente): Total pasive ale sectorului financiar (neconsolidat) Tabelul 7 (prețuri curente):
Tabelul 10:
Tabelul 13 (prețuri curente): Venitul brut disponibil al gospodăriilor (NUTS 2) |
Ultimii cinci ani |
Precizie și fiabilitate |
2019 |
||||||||||||||||||||||||||
4. |
Punctualitate – date de livrare |
Prima dată de livrare și data de livrare a datelor validate pentru fiecare tabel din programul de transmitere ESA 2010 pentru toate transmisiile cu termen în cel mai recent an |
Toate tabelele, date trimestriale și anuale |
Cel mai recent an |
Promptitudine și punctualitate |
2017 |
||||||||||||||||||||||||||
5. |
Coerență – internă, în interiorul tabelelor și între tabelele |
Diferența absolută medie și maximă care indică măsura în care statisticile sunt coerente în cadrul aceluiași set de date, respectiv toate identitățile aritmetice și contabile corespunzătoare sunt respectate, fără modificări nejustificate și conforme cu normele de integritate |
Produs intern brut, prețuri curente (date trimestriale și anuale): În tabelul 1 (produsul intern brut în conformitate cu abordările bazate pe producție, cheltuieli și venituri) Valoarea adăugată brută, prețuri curente (date anuale): Între tabelele 1 și 3 Remunerarea salariaților, prețuri curente (date anuale): Între tabelele 1 și 3 Formarea brută de capital fix, prețuri curente (date anuale): Între tabelele 1 și 3 și tabelele 1 și 22 Exporturi de bunuri și servicii, prețuri curente (date trimestriale și anuale): În tabelul 1 (din componentele de cheltuieli din produsul intern brut și din defalcarea detaliată pe exporturi) Importuri de bunuri și servicii, prețuri curente (date trimestriale și anuale): În tabelul 1 (din componentele de cheltuieli din produsul intern brut și din defalcarea detaliată pe importuri) Forța de muncă ocupată totală, angajați și persoane care desfășoară activități independente (date anuale, mii de persoane): Între tabelele 1 și 3 |
Ultimii cinci ani |
Coerență și comparabilitate |
2017 |
||||||||||||||||||||||||||
6. |
Coerență – date anuale și suma datelor trimestriale |
Măsura în care statisticile anuale și trimestriale sunt reconciliabile |
(Pentru toate variabilele cu excepția forței de muncă ocupate, se testează reconcilierea între datele anuale și suma a datelor pentru patru trimestre; pentru forța de muncă ocupată – între datele anuale și media datelor pentru patru trimestre) Produs intern brut, prețuri curente, neajustat sezonier (tabelul 1) Totalul forței de muncă ocupate în mii de persoane, neajustat sezonier (tabelul 1) Excedent brut de exploatare pentru sectorul societăților nefinanciare (tabelele 8/801, prețuri curente) Venit brut disponibil pentru gospodăriile populației și pentru instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor (tabelele 8/801, prețuri curente) |
Ultimii cinci ani |
Coerență și comparabilitate |
2017 |
||||||||||||||||||||||||||
7. |
Coerență – totaluri și suma componentelor |
Măsura în care suma unei serii de subcomponente este egală cu un total |
Produsul intern brut în prețuri curente, neajustate sezonier, totalul și suma componentelor de cheltuieli (date trimestriale și anuale), tabelul 1 Valoarea adăugată brută în prețuri curente, total și defalcări NACE Rev. 2 (2), nivelul A*10 (date trimestriale și anuale), tabelul 1 Forța de muncă ocupată totală în mii de persoane, neajustată sezonier, total și suma angajaților și a persoanelor care desfășoară activități independente (date trimestriale și anuale), tabelul 1 Forța de muncă ocupată totală în mii de persoane, total și suma defalcărilor NACE Rev. 2, nivelul A*10(date anuale), tabelul 1 |
Ultimii cinci ani |
Coerență și comparabilitate |
2017 |
||||||||||||||||||||||||||
8. |
Coerență – agregate principale și conturi nefinanciare pe sectoare |
Diferențe între datele agregatelor principale și datele corespunzătoare conturilor nefinanciare pe sectoare |
Produs intern brut, prețuri curente, neajustate sezonier (date trimestriale și anuale): Între tabelele 1 și 8/801 Cheltuieli pentru consum final în gospodării și instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor, prețuri curente, neajustate sezonier (date trimestriale și anuale): Între tabelele 1 și 8/801 Formarea brută de capital fix, prețuri curente (date anuale): Între tabelele 1 și 8 Remunerarea salariaților, prețuri curente (date anuale): Între tabelele 1 și 8 |
Ultimii cinci ani |
Coerență și comparabilitate |
2021 |
||||||||||||||||||||||||||
9. |
Coerență – agregate principale și conturi regionale |
Diferențe între datele agregatelor principale și datele corespunzătoare conturilor regionale |
Valoarea adăugată brută, prețuri curente (date anuale): între totalul din tabelul 1 și suma regiunilor NUTS 2 din tabelele 10 și 12 Forța de muncă ocupată în mii de persoane (date anuale): între totalul din tabelul 1 și suma regiunilor NUTS 2 din tabelele 10 și 12 |
Ultimii cinci ani |
Coerență și comparabilitate |
2021 |
||||||||||||||||||||||||||
10. |
Coerență – agregate principale și tabele de resurse și utilizări |
Diferențe între datele agregatelor principale și datele corespunzătoare din tabelele de resurse și utilizări |
(toate datele sunt în prețuri curente, date anuale) Valoarea adăugată brută: Între tabelele 1 și 16 Impozite minus subvenții pe produse: Între tabelele 1 și 15 Cheltuiala pentru consum final, cheltuieli pentru consum final ale gospodăriilor, cheltuiala pentru consum final ale sectorului public, cheltuiala pentru consum final ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației: Între tabelele 1 și 16 Formarea brută de capital, formarea brută de capital fix, variația stocurilor, achiziții minus cedări de obiecte de valoare: Între tabelele 1 și 16 Exporturi de bunuri si servicii: Între tabelele 1 și 16 Importuri de bunuri si servicii: Între tabelele 1 și 15 Remunerarea salariaților: Între tabelele 1 și 16 Excedent de exploatare brut și venit mixt brut: Între tabelele 1 și 16 |
Ultimii cinci ani |
Coerență și comparabilitate |
2021 |
||||||||||||||||||||||||||
11. |
Coerență – agregate principale și statistici privind finanțele publice |
Diferențe între datele agregatelor principale și datele corespunzătoare statisticilor privind finanțele publice |
(toate datele sunt în prețuri curente) Cheltuiala pentru consumul individual (date anuale): Între tabelele 1 și 2 Cheltuiala pentru consumul colectiv (date anuale): Între tabelele 1 și 2 Impozite pe produse (date anuale): Între tabelele 1 și 9 |
Ultimii cinci ani |
Coerență și comparabilitate |
2021 |
||||||||||||||||||||||||||
12. |
Coerență – conturi nefinanciare pe sectoare și statistici privind finanțele publice |
Diferențe între datele privind conturile nefinanciare pe sectoare și datele corespunzătoare statisticilor privind finanțele publice |
Capacitatea netă și necesarul net de finanțare, sectorul public, prețuri curente (date anuale): Între tabelele 8 și 2 |
Ultimii cinci ani |
Coerență și comparabilitate |
2021 |
||||||||||||||||||||||||||
13. |
Coerență – conturi nefinanciare pe sectoare și conturi financiare pe sectoare |
Diferențe între datele privind conturile nefinanciare pe sectoare și datele corespunzătoare statisticilor privind conturile financiare pe sectoare |
Capacitatea netă și necesarul net de finanțare, toate sectoarele, prețuri curente (date anuale): Între tabelele 8 și 6 |
Ultimii cinci ani |
Coerență și comparabilitate |
2019 |
4.2. Informații privind calitatea datelor
Raportul privind calitatea datelor conține următoarele informații privind calitatea datelor:
Nr. |
Indicator |
Definiție |
Criterii de calitate |
Implementare |
||||
1. |
Politica de revizuire a datelor |
Metadatele privind politica de revizuire a datelor naționale care conțin:
|
Precizie și fiabilitate |
2017 |
||||
2. |
Documentația referitoare la metodologie |
Listă de publicații naționale privind sursele datelor utilizate și metodologia aplicată, care conține titlurile publicațiilor respective și linkuri la acestea, dacă sunt disponibile |
Accesibilitate și claritate |
2017 |
||||
3. |
Lungimea seriilor cronologice comparabile pe parcursul perioadei |
Metadatele privind lungimea seriilor cronologice comparabile pe parcursul perioadei, care conțin:
|
Coerență și comparabilitate |
2021 |
(*1) Cu excepția cazului în care se precizează altfel, indicatorii cantitativi sunt calculați pe baza celor mai recente colectări de date ale statelor membre publicate pe site-ul web al Eurostat.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind nstituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 154, 21.6.2003, p. 1).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO L 393, 30.12.2006, p. 1).