Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 22018A0419(01)

    Modificări ale Convenției vamale privind transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenția TIR din 1975)

    JO L 99, 19.4.2018, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_amend/2018/419/oj

    19.4.2018   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 99/1


    Modificări ale Convenției vamale privind transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenția TIR din 1975)

    Conform notificării depozitarului ONU C.N.201.2018.TREATIES – XI.A.16, următoarele amendamente la Convenția TIR intră în vigoare la 1 iulie 2018 pentru toate părțile contractante

    Anexa 6 nota explicativă 0.8.3

    În loc de „50.000 USD”, se va citi „100 000 EUR”.

    Anexa 6 nota explicativă 8.1 bis.6

    Se adaugă o nouă notă explicativă 8.1 bis.6, cu următorul text:

    „Comitetul poate solicita serviciilor competente ale Organizației Națiunilor Unite să efectueze examinări suplimentare. Alternativ, comitetul poate decide să angajeze un auditor extern independent și să mandateze Comitetul executiv TIR să elaboreze termenii de referință ai auditului, pe baza obiectului și scopului auditului determinate de Comitetul de gestiune. Termenii de referință se aprobă de către Comitetul de gestiune. Examinarea suplimentară de către un auditor extern independent are ca rezultat un raport și o scrisoare cu recomandări către conducere, care sunt prezentate Comitetului de gestiune. Într-un astfel de caz, costul financiar al angajării unui auditor extern independent, inclusiv procedura aferentă de atribuire a contractului, este suportat din bugetul Comitetului executiv TIR.”

    Anexa 8 articolul 1 bis

    După textul existent, se introduc noile alineate (4), (5) și (6), cu următorul text:

    „4.   Comitetul primește și examinează declarațiile financiare auditate și raportul sau rapoartele de audit anuale prezentate de organizația internațională în conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul anexei 9 partea III. În decursul și în limitele domeniului de aplicare al examinării sale, comitetul poate solicita informații, clarificări sau documente suplimentare de la organizația internațională sau de la auditorul extern independent în cauză.

    5.   Fără a aduce atingere examinării menționate la alineatul (4) și pe baza unei evaluări a riscurilor, comitetul are dreptul de a solicita efectuarea unor examinări suplimentare. Comitetul mandatează Comitetul executiv TIR sau solicită serviciilor competente ale Organizației Națiunilor Unite să efectueze evaluarea riscurilor.

    Domeniul de aplicare al examinărilor suplimentare este determinat de comitet, ținând seama de evaluarea riscurilor realizată de Comitetului executiv TIR sau de serviciile competente ale Organizației Națiunilor Unite.

    Rezultatele tuturor examinărilor menționate la prezentul articol sunt păstrate de Comitetul executiv TIR și puse la dispoziția tuturor părților contractante pentru a fi luate în considerare în mod corespunzător.

    6.   Procedura de efectuare a examinărilor suplimentare se aprobă de Comitetul de gestiune.”

    Anexa 9 partea I subtitlu

    După „Condiții și cerințe”, se adaugă „minimale”.

    Anexa 9 partea I punctul 1 (primul rând)

    După „condițiile și cerințele”, se adaugă „minimale”.

    Anexa 9 partea I punctul 7

    În loc de „părțile contractante doresc”, se va citi „fiecare parte contractantă dorește”.

    Anexa 9 partea II, Procedura, Modelul formularului de autorizare, punctul 1

    În loc de „agreată”, se va citi „autorizată”.

    Anexa 9 partea III punctul 2

    După litera (n), se introduc noile litere (o), (p) și (q), cu următorul text:

    „(o)

    ține evidențe și conturi separate care cuprind informații și documente legate de organizarea și de funcționarea unui sistem internațional de garanții și de tipărirea și distribuirea carnetelor TIR;

    (p)

    este disponibilă pentru a coopera în mod integral și oportun, inclusiv în ceea ce privește (dar fără a se limita la) permiterea accesului serviciilor competente ale Organizației Națiunilor Unite sau al oricărei alte entități competente autorizate corespunzător la evidențele și conturile menționate mai sus, precum și facilitarea inspecțiilor și a auditurilor suplimentare efectuate de acestea în numele părților contractante, în temeiul anexei 8 articolul 1 bis alineatele (5) și (6);

    (q)

    angajează un auditor extern independent pentru a realiza auditul anual al evidențelor și conturilor menționate la litera (o). Auditul extern se realizează în conformitate cu Standardele internaționale de audit (ISA) și are ca rezultat un raport de audit anual și o scrisoare cu recomandări către conducere, care sunt prezentate Comitetului de gestiune.”


    Top