3.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 29/36

---

DECIZIA AUTORITĂȚII AELS DE SUPRAVEGHERE

NR. 205/09/COL

din 8 mai 2009

privind schema de recapitalizare temporară a băncilor în esență solide în vederea promovării stabilității financiare și împrumuturilor către economia reală (Norvegia)

AUTORITATEA AELS DE SUPRAVEGHERE (1),

AVÂND ÎN VEDERE Acordul privind Spațiul Economic European (2), în special articolele 61-63 și Protocolul 26,

AVÂND ÎN VEDERE Acordul dintre statele AELS privind instituirea unei Autorități de supraveghere și a unei Curți de Justiție (3), în special articolul 24,

AVÂND ÎN VEDERE articolul 1 alineatul (3) din partea I și articolul 4 alineatul (3) din partea II din Protocolul 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea (4),

AVÂND ÎN VEDERE Orientările Autorității în ceea ce privește aplicarea și interpretarea articolelor 61 și 62 din Acordul privind SEE (5), în special capitolul privind recapitalizarea instituțiilor financiare în contextul actualei crize financiare: limitarea ajutorului la un minim necesar și garanții împotriva denaturărilor nejustificate ale concurenței (6),

AVÂND ÎN VEDERE Decizia nr. 195/04/COL din 14 iulie 2004 privind normele de punere în aplicare la care se face referire în articolul 27 din partea II din Protocolul 3 (7),

ÎNTRUCÂT:

I.   DATE FACTUALE

1.   Procedură

La 28 aprilie 2009, autoritățile norvegiene au notificat, în conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din partea I din Protocolul 3, o schemă de recapitalizare temporară a băncilor în esență solide, pentru a promova stabilitatea financiară și împrumuturile către economia reală (Cazul nr. 516522) (8).

2.   Obiectivul măsurii de ajutor

Autoritățile norvegiene au explicat că există multe incertitudini în ceea ce privește progresele economiei norvegiene și evoluția activității și politicii de creditare în cadrul băncilor. Există o puternică interdependență între economia reală și sistemul financiar. Dorința de a reduce riscurile în condițiile creșterii pierderilor poate determina băncile să restrângă creditul. Efectul reducerii cererii externe asupra economiei norvegiene este exacerbat de o înăsprire a condițiilor de creditare pentru întreprinderi și consumatori casnici, ceea ce creează un obstacol pentru investițiile și activitatea din economia reală și amplifică efectele declinului economic în general.

Autoritățile norvegiene au arătat faptul că studiile privind creditarea efectuate de Banca Centrală Norvegiană (Norges Bank) și Autoritatea de supraveghere financiară (Kredittilsynet) arată faptul că băncile și-au restricționat semnificativ standardele de creditare, în special în cazul împrumuturilor pentru întreprinderi. Studiile arată, de asemenea, că indicii de capital reprezintă o preocupare esențială pentru bănci în momentul evaluării politicii lor de creditare. În prezent, băncile norvegiene au o situație financiară solidă, însă trebuie să își consolideze capitalul de bază pentru a putea menține o ofertă de credite normală.

În decembrie 2008, Norges Bank a recomandat guvernului să ia măsuri pentru a consolida soliditatea băncilor în vederea creșterii împrumuturilor către economia reală. Această recomandare a fost aprobată de Autoritatea de supraveghere financiară.

Autoritățile norvegiene au explicat că unele dintre băncile norvegiene mai mari prezintă indici relativ scăzuți ai capitalului de bază și necesită recapitalizare pentru a putea continua să asigure împrumuturi către economia reală (9). Băncile mai mici, cu indici de capital ridicați, pot necesita, de asemenea, capital de bază suplimentar, în vederea menținerii sau creșterii împrumuturilor în conformitate cu obiectivele schemei notificate. Autoritățile norvegiene preconizează că anumite bănci mici pot dispune de metode limitate de autofinanțare și de un portofoliu de creditare destul de restrâns. În consecință, acestea sunt mai expuse la riscul lipsei de lichidități decât băncile cu o bază de activitate mai amplă. Prin urmare, chiar dacă inițial au prezentat indici de capital mai mari, astfel de factori pot implica faptul că, în cazul acestor bănci, capitalul de bază se devalorizează mai repede decât în cazul altora. În consecință, autoritățile norvegiene au considerat că atât situația din sectorul bancar, cât și perspectivele economiei norvegiene necesită o măsură de stat care să asigure recapitalizarea băncilor în esență solide, în vederea redresării stabilității financiare și promovării împrumuturilor către economia reală.

Obiectivul schemei constă în asigurarea de capital de rangul 1 (Tier 1) (10) către bănci, în vederea consolidării băncilor și îmbunătățirii capacității acestora de a menține o activitate de creditare normală. Schema este destinată exclusiv băncilor în esență solide și a fost concepută, potrivit autorităților norvegiene, pentru atingerea obiectivului asigurării de împrumuturi către economia reală, în paralel cu reducerea la minimum a denaturărilor concurenței.

Conform schemei de recapitalizare, a fost instituit un fond guvernamental de finanțare (Statens finansfond) (11), pentru a contribui temporar la capitalul de rangul 1 al băncilor norvegiene (12): achiziționarea de către fond fie de titluri hibride sau de instrumente de capital preferențial se bazează pe o solicitare din partea băncii. Condițiile sunt reglementate printr-un acord între fond și banca respectivă, în care sunt stabilite metodele exacte ale recapitalizării (de exemplu, valoarea nominală, cuantumul, remunerarea și stimulentele de ieșire).

3.   Temeiul juridic național pentru măsura de ajutor

Temeiul juridic național de înființare a fondului este Lov 6. mars 2009 nr. 12 om Statens finansfond. De asemenea, va fi adoptat un regulament de punere în aplicare privind fondul și activitățile sale (13).

4.   Bugetul și durata

În 2008, Norges Bank a efectuat o simulare de criză macroeconomică pentru cele mai mari șase bănci norvegiene. Simularea a reprodus un scenariu negativ, al cărui rezultat era acela că băncile ar înregistra pierderi în valoare medie de 2,3 % din activele ponderate la risc. Pe baza acestei simulări, Norges Bank a estimat că nevoia de recapitalizare a celor mai mari zece bănci este de 34 miliarde NOK. În conformitate cu rezultatele acestei simulări, au fost alocate fondului resurse suficiente (50 miliarde NOK, aproximativ 5,1 miliarde EUR).

Schema este de natură temporară, iar normele sunt preconizate să intre în vigoare în mai 2009, cu o perioadă de șase luni în care fondul să încheie acorduri cu băncile care solicită recapitalizare. Termenul limită pentru depunerea solicitărilor către fond va fi stabilit cu 6 săptămâni înainte de expirarea perioadei de 6 luni, pentru a oferi fondului timpul necesar pentru încheierea unui acord cu banca solicitantă înaintea încheierii acestei perioade, în noiembrie 2009. În cursul acestei perioade, autoritățile norvegiene vor evalua, de asemenea, dacă această măsură va fi necesară o perioadă mai mare de timp, caz în care schema va fi renotificată.

5.   Schema de recapitalizare

5.1.   Beneficiarii

Autoritățile norvegiene au explicat că doar băncile norvegiene care au o situație financiară solidă sunt eligibile pentru ajutor în cadrul schemei notificate.

Autoritatea norvegiană de supraveghere financiară va exercita o funcție de supraveghere și va hotărî dacă o bancă este eligibilă conform schemei (14). Ca parte integrantă a funcțiilor sale de supraveghere normale, Autoritatea de supraveghere financiară primește de la fiecare bancă informații referitoare la portofoliile de credite și alte elemente din bilanțul acesteia, planuri de afaceri și propria evaluare a viitorilor factori de risc. În cazul în care o bancă solicită fondului o infuzie de capital, Autorității de supraveghere financiară i se va solicita să efectueze o evaluare a eligibilității băncii pentru schemă. Testul, conform articolului 2 din regulament, este următorul: „banca îndeplinește cerința privind indicele de capital de rangul 1 cu o marjă bună în egală măsură în situația în care se iau în considerare evoluțiile preconizate în viitorul apropiat”. Potrivit autorităților norvegiene, Autoritatea de supraveghere financiară va presupune că cerința este îndeplinită dacă banca respectivă are un indice de capital de bază de 6 % sau mai mare, respectiv cu 2 puncte procentuale peste cerința minimă de reglementare. În toate situațiile, pentru a hotărî dacă o bancă este în esență solidă și în contextul evoluțiilor preconizate din viitorul apropiat, Autoritatea de supraveghere financiară își bazează analiza pe informații actualizate, ținând seama de diversele expuneri la risc ale unei bănci, de calitatea activelor și de perspectivele de afaceri, precum și de indicii oficiali de adecvare a capitalului.

5.2.   Majorări maxime ale capitalului

Limitele maxime pentru creșterea indicilor capitalului de bază prin infuzii de capital din partea fondului sunt prevăzute după cum urmează:

(a)	o bancă cu un indice de capital de bază sub 7 % poate fi recapitalizată până la un indice maxim de capital de bază de 10 %;

(b)	o bancă cu un indice de capital de bază între 7 % și 10 % poate fi recapitalizată cu până la 3 puncte procentuale, dar fără să se depășească un indice al capitalului de bază de 12 %;

(c)	o bancă cu un indice al capitalului de bază de peste 10 % poate fi recapitalizată cu maximum 2 puncte procentuale (15).

Băncile care au un indice al capitalului de bază de peste 12 % în urma infuziilor cu capital de stat trebuie să dovedească pe baza documentelor necesitatea unui aport de capital, iar fondul va evalua cazul în lumina situației băncii și a modului în care pot fi stimulate împrumuturile către economia reală.

În același mod, o solicitare de majorare a capitalului de bază cu peste 2 puncte procentuale trebuie să includă documentația necesară care să justifice necesitatea unei infuzii de capital de asemenea dimensiuni.

Fondul va hotărî cu privire la suma efectivă care va fi alocată, pe baza unei evaluări a diverșilor factori de risc, a planurilor și perspectivelor de afaceri. Autoritățile norvegiene au explicat că, în cazul în care fondul nu este convins, pe baza dovezilor furnizate, că este necesar un ajutor în cadrul schemei, acesta va respinge cererea. Băncile încadrate în clasa cu cel mai mare grad de risc care solicită o creștere de capital de peste 2 puncte procentuale vor face obiectul unei examinări amănunțite.

Cazurile în care recapitalizarea va corespunde unui procent de peste 2 % din indicele capitalului de bază vor fi notificate Autorității.

5.3.   Încadrarea în clase de risc

Fondul va încadra fiecare bancă în una dintre cele trei clase de risc, pe baza unor criterii obiective (16). Clasa de risc va determina cuponul care trebuie plătit pentru infuzia de capital de la fond și va rămâne aceeași pe durata acordului dintre bancă și fond.

Regulamentul prevede că băncile cu un rating extern acordat de o agenție autorizată de rating al creditelor vor fi încadrate în clase de risc după cum urmează:

Clasă de risc	1	2	3
Rating	AA- sau mai mare	Între A- și A+	BBB+ sau mai mic

Autoritățile norvegiene au explicat că puține bănci norvegiene sunt evaluate de agenții internaționale de rating. Alte bănci sunt totuși evaluate periodic de cele mai mari bănci norvegiene. Băncile care nu sunt evaluate de o agenție de rating al creditelor vor fi evaluate conform unor principii similare celor aplicate de agențiile oficiale de rating al creditelor (17).

Autoritățile norvegiene estimează că foarte puține bănci norvegiene se vor încadra în clasa de risc 1, câteva se vor încadra în clasa de risc 2, iar majoritatea băncilor, în clasa de risc 3 (aproximativ trei sferturi din numărul total al băncilor norvegiene).

5.4.   Instrumente de recapitalizare

Legislația prevede două instrumente de capital alternative, un titlu de valoare hibrid de rangul 1 („fondsobligasjon”) și un instrument de capital preferențial de rangul 1 („preferansekapitalinstrument”). Ambele instrumente sunt considerate capital de rangul 1 și nu există drepturi de vot aferente acestora. Instrumentele conțin un drept preferențial privind o creanță necumulativă de dobândă anuală, care va depinde de existența unui profit și de un indice al adecvării capitalului reprezentând peste 0,2 % din indicele minim de adecvare a capitalului, la un moment dat. Dobânda va fi acoperită fie până când este plătită integral, fie până când profitul este epuizat.

Prețul recapitalizării va fi stabilit individual pentru fiecare bancă, pe baza ratei dobânzii aplicabile. În plus, va exista un supliment în funcție de clasa de risc a băncii și de tipul de instrument selectat.

Autoritățile norvegiene consideră că sistemul prin care se calculează rata remunerării pentru fiecare bancă pentru fiecare instrument corespunde metodologiei stabilite de Banca Centrală Europeană (18) în recomandarea sa din 20 noiembrie 2008 (19) și, prin urmare, respectă Orientările privind recapitalizarea.

Autoritățile norvegiene au explicat că activele băncilor norvegiene sunt, în mare măsură, active cu rată variabilă. Pentru a se reduce la minimum riscul ratei dobânzii, de regulă băncile vor încerca să aibă aceleași scadențe pentru contracte privind rata dobânzii atât la nivelul pasivului, cât și al activului din bilanțul contabil. Prin urmare, coroborarea scadențelor necesită ca băncile norvegiene să aibă, în cea mai mare parte, pasive cu rată variabilă. În acest context, autoritățile norvegiene au propus ca remunerarea unei capitalizări să se bazeze pe randamentul unui certificat guvernamental pe termen scurt, de 6 luni, sau al unei obligațiuni guvernamentale de 5 ani.

Potrivit explicațiilor autorităților norvegiene, costul recapitalizării pentru bănci pe o perioadă de cinci ani va fi același, indiferent de opțiunea fiecărei bănci. Acest lucru este ilustrat prin compararea costului net actual al capitalizării pentru băncile care utilizează opțiunea pe baza unei obligațiuni guvernamentale de 5 ani, cu costul net actual al capitalizării pentru băncile care utilizează opțiunea pe baza randamentului unui certificat guvernamental de 6 luni pe o perioadă de cinci ani (20).

Prin urmare, autoritățile norvegiene consideră că, deși randamentul certificatului guvernamental de 6 luni este în prezent mai mic decât randamentul obligațiunii guvernamentale de 5 ani, costul recapitalizării pentru bănci pe o perioadă de cinci ani va fi același, indiferent de opțiunea efectuată.

5.4.1.   Titlul de valoare hibrid de rangul 1

Titlul de valoare hibrid de rangul 1 va absorbi pierderile după capitalul social normal (regim preferențial în privința absorbției pierderilor). Aceasta este concepută ca o obligațiune rambursabilă fără scadență, cu un cupon fix stabilit ca rata dobânzii la obligațiunile guvernamentale norvegiene, cu următorul supliment:

—	5,0 % pentru băncile din clasa de risc 1;

—	5,5 % pentru băncile din clasa de risc 2;

—	6,0 % pentru băncile din clasa de risc 3 (21).

Potrivit recomandării BCE, elementul suplimentar minim se calculează ca spreaduri la swapuri pe risc de credit pe cinci ani ale băncii emitente pentru datoria subordonată în perioada de referință de la 1 ianuarie 2007 la 31 august 2008, plus 200 de puncte de bază pentru costuri operaționale, plus 100 de puncte de bază suplimentare care reflectă senioritatea titlului de valoare hibrid în raport cu datoria subordonată. Ulterior se aplică o marjă pentru băncile din clasele de risc 2 și 3.

Autoritățile norvegiene au arătat că Norges Bank a estimat spreadul mediu la contractele de swap pe risc de credit subordonate pentru DnB NOR (22), singura bancă norvegiană pentru care se tranzacționează contracte de swap pe risc de credit, la 100 de puncte de bază pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 august 2008 (23).

Pentru a stimula răscumpărarea, cuponul se majorează cu 1 punct procentual după al 4-lea și, respectiv, al 5-lea an. Instrumentul va reține cuponul fix mai mare până la răscumpărare. Răscumpărarea depinde de permisiunea acordată de Autoritatea de supraveghere financiară, care trebuie să verifice dacă mai sunt îndeplinite cerințele privind adecvarea capitalului după răscumpărare.

5.4.2.   Instrumentul de capital preferențial de rangul 1

Instrumentul de capital preferențial de rangul 1 este pari passu (absoarbe pierderile în paralel) în raport cu acțiunile ordinare. Acesta poate fi răscumpărat după 3 ani. Este conceput ca o obligațiune convertibilă și va fi convertit în acțiuni ordinare după cinci ani, cu excepția cazului în care este răscumpărat sau convertit înainte de acest termen. Instrumentul va avea un cupon fix stabilit ca rată a obligațiunii guvernamentale norvegiene, cu următorul supliment:

—	6,0 % pentru băncile din clasa de risc 1;

—	6,5 % pentru băncile din clasa de risc 2;

—	7,0 % pentru băncile din clasa de risc 3 (24).

Potrivit recomandării BCE, suplimentul minim este stabilit la 600 de puncte de bază (500 de puncte de bază pentru prima de risc a capitalului propriu și 100 de puncte de bază pentru a acoperi costurile operaționale). Se aplică o marjă băncilor din clasele de risc 2 și 3.

Astfel cum s-a menționat anterior, instrumentul poate fi răscumpărat după trei ani. Metoda de calculare a valorii de răscumpărare trebuie să fie specificată în acordul cu banca și nu poate fi sub valoarea nominală (25). Răscumpărarea anticipată este stimulată, de exemplu, prin includerea în acord a unei majorări a ratei de răscumpărare în cel de-al patrulea și al cincilea an, răscumpărarea anticipată devenind mai puțin costisitoare decât răscumpărarea întârziată.

Pe lângă aceasta, stimulentul de a răscumpăra, în loc să permită efectuarea conversiei obligatorii, va fi garantat prin stabilirea unei rate de conversie la finalul perioadei de cinci ani, mai convenabilă pentru fond decât conversia la prețul pieței din acel moment și mai favorabilă pentru fond față de o răscumpărare înainte de sfârșitul celui de-al cincilea an (cu alte cuvinte, metoda adoptată va determina o diminuare considerabilă a pachetelor actualilor acționari).

Autoritățile norvegiene au explicat că fondul are dreptul să convertească instrumentul în acțiuni ordinare/certificate de capital primar, în cazul în care capitalul preferențial reprezintă un segment considerabil din capitalul nominal al băncii. Fondul trebuie să menționeze în acordul cu fiecare bancă ce anume constituie un segment considerabil. Pragul segmentului considerabil nu trebuie să depășească 50 % (26).

Acordul individual poate include opțiunea ca banca să convertească instrumentul în acțiuni comune/certificate de capital primar, dacă „fondurile proprii” sunt reduse considerabil (cu peste 20 %). Metoda de calculare a numărului de acțiuni pe care fondul le primește la conversie este menționată în acordul cu banca și trebuie să asigure un raport rezonabil între valoarea de răscumpărare și câștigul potențial, pe de o parte, și între conversie și pierderea potențială, pe de altă parte (27).

5.5.   Garanții de comportament

Potrivit autorităților norvegiene, schema este completată de un număr de garanții de comportament.

În cazul contribuțiilor la capital, fondul trebuie să prevadă condiția ca acestea să fie utilizate în conformitate cu obiectivele schemei, și nu în mod contrar scopului acesteia, iar banca să nu utilizeze aceste contribuții în activitățile sale de marketing sau pentru a pune în aplicare strategii comerciale agresive (28).

Există restricții suplimentare, precum (i) o interdicție a creșterii salariilor și a altor beneficii ale personalului de conducere până la 31 decembrie 2010, (ii) o interdicție aproape totală a bonificațiilor pentru exercițiile financiare 2009 și 2010, fiind interzisă și plata unor bonificații majorate după această perioadă, (iii) o interdicție privind primirea de către personalul de conducere a unor acțiuni sau efecte similare în condiții preferențiale și (iv) interzicerea inițierii de noi programe de alternative pentru acțiuni sau a extinderii ori a reînnoirii programelor existente.

II.   EVALUARE

1.   Prezența ajutorului de stat

Articolul 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE are următorul text:

Pentru a putea fi calificată drept ajutor de stat, măsura trebuie în primul rând să fie acordată de stat sau prin resurse de stat. Schema notificată constă în infuzii de capital efectuate de fond, cu resurse din bugetul național. În acest scop, a fost alocat fondului un buget total de 50 de miliarde de NOK.

De asemenea, măsurile de recapitalizare permit beneficiarilor să obțină capitalul solicitat în condiții mai favorabile decât ar fi fost posibil în lumina condițiilor predominante de pe piețele financiare. Autoritatea consideră că, având în vedere dificultățile actuale de pe piețele de capital, statul investește, deoarece nicio entitate economică nu ar fi dispusă să investească în condiții similare. În plus, măsura notificată este selectivă, în sensul că numai băncile norvegiene în esență solide sunt eligibile pentru schemă, și nicio altă instituție financiară sau întreprindere. Aceasta oferă un avantaj economic beneficiarilor și le consolidează poziția în raport cu cea a concurenților din Norvegia și din alte state membre SEE și trebuie, în consecință, să se considere că denaturează concurența și afectează comerțul între părțile contractante.

Din aceste motive, Autoritatea consideră că schema de recapitalizare notificată reprezintă ajutor de stat, în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

2.   Cerințe procedurale

În conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din partea I din Protocolul 3, „Autoritatea AELS de supraveghere trebuie să fie informată în timp util pentru a-și putea prezenta observațiile cu privire la orice proiect de aprobare sau de modificare a unui ajutor (…). Statul în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate înainte ca prin procedură să se ajungă la o decizie finală”.

Prin notificarea schemei de recapitalizare la 28 aprilie 2009, autoritățile norvegiene au respectat obligația de notificare. Acestea s-au angajat să nu pună în aplicare schema înainte de aprobarea măsurii de către Autoritate, respectând astfel și obligația suspensivă.

Prin urmare, Autoritatea poate conchide că autoritățile norvegiene și-au respectat obligațiile în conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din partea I din Protocolul 3.

3.   Compatibilitatea ajutorului

3.1.   Aplicarea articolului 61 alineatul (3) litera (b) din Acordul privind SEE și a Orientărilor privind recapitalizarea

Articolul 61 alineatul (3) litera (b) din Acordul privind SEE prevede că „ajutorul pentru promovarea realizării unui proiect important de interes european sau pentru remedierea unei perturbări grave a economiei unui stat membru sau a unui stat AELS” (subliniere adăugată) poate fi considerat compatibil cu funcționarea Acordului SEE.

Autoritatea nu contestă analiza efectuată de autoritățile norvegiene, potrivit căreia actuala criză financiară mondială a contractat creditarea economiei reale la scară națională. Dacă nu s-ar încerca soluționarea acestei situații, efectul asupra economiei norvegiene în ansamblu ar fi sistemic. Prin urmare, Autoritatea consideră că schema notificată vizează să remedieze o perturbare gravă a economiei norvegiene.

În temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (b) din Acordul privind SEE, Autoritatea a adoptat, în ianuarie 2009, Orientările privind recapitalizarea, de stabilire a normelor de evaluare a ajutoarelor acordate sub forma unei recapitalizări, în contextul crizei financiare actuale. În consecință, Autoritatea va evalua notificarea actuală pe baza dispozițiilor din Orientările privind recapitalizarea.

Orientările privind recapitalizarea prevăd că „în contextul situației actuale a piețelor financiare, recapitalizarea băncilor poate răspunde unui număr de obiective. În primul rând, recapitalizările contribuie la restabilirea stabilității financiare și la recâștigarea încrederii necesare pentru redresarea creditării interbancare. […] În al doilea rând, recapitalizările pot avea drept obiectiv de a asigura împrumuturi către economia reală” (29). Mai mult, „băncile trebuie să beneficieze de condiții favorabile de acces la capital pentru a folosi recapitalizarea cât mai eficient. Pe de altă parte, condițiile impuse oricăror măsuri de recapitalizare ar trebui să asigure condiții de legalitate și, pe termen lung, revenirea la condițiile normale de piață. Prin urmare, intervențiile statului ar trebui să fie proporționale și temporare și ar trebui concepute în așa fel încât băncile să fie stimulate, pentru ca acestea să efectueze rambursarea către stat de îndată ce condițiile de piață o permit (…). În toate cazurile, statele AELS ar trebui să se asigure că orice recapitalizare a unei bănci are la bază o necesitate reală” (subliniere adăugată) (30).

În consecință, măsurile notificate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

—   adecvare (adecvarea măsurii pentru atingerea obiectivelor definite): măsura de ajutor trebuie să fie bine orientată, pentru a îndeplini cu eficacitate obiectivul de promovare a stabilității financiare și a creditării economiei reale;

—   necesitate: prin cuantumul și forma sa, măsura de ajutor trebuie să fie necesară pentru îndeplinirea obiectivului declarat (31);

—   proporționalitate: efectele pozitive ale măsurii de ajutor trebuie să fie echilibrate în mod adecvat, pentru a nu denatura concurența și pentru ca denaturarea să fie limitată la minimul necesar îndeplinirii obiectivelor prevăzute de măsuri.

3.2.   Adecvare

Autoritatea trebuie să evalueze în primul rând dacă măsura propusă, respectiv recapitalizarea de stat a băncilor în esență solide, este o măsură oportună pentru îndeplinirea obiectivelor declarate de promovare a stabilității financiare și a împrumuturilor către economia reală.

Autoritatea recunoaște că instituțiile de credit ar putea avea nevoie de capital suplimentar în condițiile actuale de piață pentru a asigura un flux de credit suficient către întreaga economie, contracarând astfel continuarea adâncirii crizei. De asemenea, incertitudinile cu privire la perspectivele economice au diminuat încrederea în soliditatea pe termen lung a instituțiilor financiare. Recapitalizarea băncilor în esență solide ar trebui să garanteze că instituțiile financiare sunt suficient de puternic capitalizate, astfel încât pot suporta mai bine potențialele pierderi și pot menține activitatea normală de creditare.

Aportul de capital către băncile în esență solide poate fi, prin urmare, considerat drept o măsură adecvată de asigurare a unor condiții favorabile pentru acordarea de împrumuturi către economia reală, în conformitate cu cerința din Orientările privind capitalizarea.

3.3.   Necesitate

Prin cuantumul și forma sa, măsura de ajutor trebuie să fie necesară pentru îndeplinirea obiectivelor declarate, având în vedere condițiile actuale excepționale. Prin urmare, se poate considera că doar ajutorul acordat băncilor în esență solide este necesar pentru obiectivele declarate.

Autoritățile norvegiene prevăd că schema notificată va intra în vigoare în mai 2009 și va fi deschisă timp de 6 luni. Va fi stabilit un termen limită pentru prezentarea solicitărilor de infuzie de capital, cu 6 săptămâni înainte de expirarea perioadei de 6 luni (aproximativ sfârșitul lunii septembrie 2009).

De asemenea, se intenționează ca infuziile de capital să fie temporare. Schema cuprinde stimulente pentru ca băncile să fie încurajate să ramburseze aportul de capital și impune un număr de constrângeri importante de comportament, ca o altă măsură de stimulare a întoarcerii la condițiile de piață normale.

Prin limitarea duratei schemei, Autoritatea consideră că autoritățile norvegiene au limitat potențialul ajutor de stat la contextul situației actuale a piețelor financiare și la perturbarea gravă actuală a economiei norvegiene.

Orientările privind recapitalizarea evidențiază importanța de a se face o distincție între băncile în esență solide, cu rezultate bune, și băncile în dificultate, cu rezultate mai slabe (32).

Autoritățile norvegiene au explicat că doar băncile în esență solide sunt eligibile să participe la schema notificată. Pe baza informațiilor furnizate de bănci în momentul solicitării infuziei de capital și pe baza unor criterii obiective (indicii oficiali de adecvare a capitalului, analiza expunerilor la risc în cazul fiecărei bănci, calitatea activelor, perspectivele de afaceri etc.), Autoritatea norvegiană de supraveghere financiară va exercita o funcție de supraveghere și va evalua dacă o bancă este în esență solidă. Schema va fi deschisă doar pentru băncile în legătură cu care Autoritatea de supraveghere financiară va considera că satisfac cerințele privind capitalul de rangul 1 „cu o marjă bună, în egală măsură în situația în care se iau în considerare evoluțiile preconizate în viitorul apropiat” (33).

Prin urmare, se poate conchide că schema notificată respectă diferențierea existentă în Orientările privind recapitalizarea și nu va fi utilizată pentru recapitalizarea băncilor care nu sunt în esență solide.

Statele AELS ar trebui să se asigure că orice recapitalizare a unei bănci are la bază o necesitate reală (34). În decembrie 2008, Norges Bank a efectuat o simulare de criză pentru cele mai mari șase bănci norvegiene. Simularea a reprodus un scenariu negativ, al cărui rezultat era că băncile ar înregistra pierderi în valoare medie de 2,3 % din activele ponderate la risc. Norges Bank a estimat nevoia de recapitalizare a celor mai mari zece bănci, în funcție de evoluțiile negative simulate, la 34 de miliarde NOK. Pe baza concluziilor, autoritățile norvegiene au estimat că suma de 50 de miliarde NOK va fi suficientă pentru a permite o creștere a capitalului de bază al tuturor băncilor norvegiene cu o medie de 2,3 %. Prin urmare, bugetul schemei este de 50 de miliarde NOK.

Nivelul infuziei de capital propuse de autoritățile norvegiene este așadar asociat condițiilor specifice pieței bancare norvegiene. Autoritățile norvegiene au stabilit limite maxime pentru creșterea indicilor capitalului de bază prin infuzii de capital de la fond, care sunt asociate nivelului de capital de bază existent într-o bancă înainte de orice intervenție a statului. Astfel, băncile cu un indice al capitalului de bază sub 7 % pot solicita recapitalizare pentru a ajunge la un indice al capitalului de bază de cel mult 10 % (35). Băncile cu un indice al capitalului de bază între 7 % și 10 % pot fi recapitalizate cu până la 3 puncte procentuale, dar nu peste un indice al capitalului de bază de 12 %. Băncile cu un indice al capitalului de bază de peste 10 % pot solicita doar o infuzie maximă de capital de bază de până la 2 puncte procentuale.

Astfel cum s-a menționat anterior, cuantumul efectiv al unei infuzii de capital va fi hotărât de către fond și menționat în acordul încheiat cu fiecare bancă solicitantă. De asemenea, se acordă prioritate solicitărilor din partea băncilor de importanță sistemică, asigurându-se astfel că se ia în considerare și obiectivul de refacere a stabilității financiare (36). În plus, fondul va solicita o justificare suplimentară în legătură cu orice solicitare de infuzie de capital de peste 2 puncte procentuale, pentru a verifica nevoia unei infuzii de capital de asemenea dimensiune.

Orice caz în care se realizează o infuzie de capital de peste 2 % va fi raportat Autorității.

Fondul va solicita de asemenea o justificare suplimentară în legătură cu orice solicitare în care infuzia de capital propusă va aduce indicele capitalului de bază al băncii solicitante la peste 12 %. În consecință, fondul va fi în măsură să verifice necesitatea intervenției statului în pofida unui nivel al capitalizării deja ridicat. Autoritatea constată că această situație privește în principal băncile mici de economii, care dispun de metode limitate de autofinanțare. Aceste bănci reprezintă un segment de piață redus (doar 11 % din totalul activelor bancare) și sunt active în special pe piețele locale. În cazul în care nevoia specifică a băncii nu este justificată suficient, fondul va respinge solicitarea acesteia.

Pe baza considerațiilor de mai sus, Autoritatea conchide că schema notificată este instituită astfel încât să se asigure că orice infuzie de capital se bazează pe o necesitate reală.

3.4.   Proporționalitate

În ultimul rând, Autoritatea trebuie să evalueze dacă infuziile de capital sunt efectuate pe baza unor condiții care conduc la minimizarea valorii ajutorului pentru ca denaturarea concurenței să se limiteze la un minim necesar atingerii obiectivelor definite.

Potrivit Orientărilor privind recapitalizarea, apropierea prețurilor de prețurile pieței este cea mai bună garanție de limitare a denaturărilor concurenței (37). Prin urmare, recapitalizarea ar trebui să fie concepută în așa fel încât să ia în considerare situația pieței pentru fiecare instituție și să ofere un stimulent băncii pentru ca aceasta să efectueze rambursarea către stat de îndată ce este posibil. Următoarele elemente trebuie să fie utilizate așadar în momentul efectuării unei evaluări a măsurilor de recapitalizare: obiectivul recapitalizării, soliditatea băncii beneficiare, remunerarea, stimulentele de ieșire și garanții împotriva excesului de ajutor și a denaturării concurenței.

Obiectivul măsurii și soliditatea băncilor au fost examinate mai sus. Remunerarea globală trebuie să ia în calcul, în mod adecvat, următoarele elemente:

—	profilul de risc al fiecărui beneficiar;

—	caracteristicile instrumentului ales;

—	stimulente de ieșire; și

—	o valoare de referință adecvată a ratei dobânzii fără risc (38).

Orientările identifică o metodă adecvată de stabilire a prețului recapitalizărilor prin trimitere la metodologia prevăzută în recomandarea BCE menționată anterior. Această metodologie presupune calcularea unui interval de prețuri pe baza a diferite componente, cu limita inferioară identificată drept rata rentabilității cerută pentru datoria subordonată și cu limita superioară stabilită drept rata rentabilității cerută pentru acțiunile ordinare. Atât limita inferioară, cât și cea superioară sunt rezultatul unei combinații între randamentul obligațiunii guvernamentale și elementele suplimentare. Atunci când se calculează intervalul de preț pentru un anumit caz, trebuie să se țină seama de particularitățile fiecărei instituții și stat AELS. Autoritatea va accepta, de asemenea, metodologii alternative de stabilire a prețului, cu condiția ca acestea să conducă la remunerări mai mari în comparație cu metodologia BCE (39).

Rata rentabilității cerută pentru datoria subordonată se calculează, prin urmare, ca randamentul obligațiunii guvernamentale plus spreadul la swapuri pe risc de credit al băncii emitente plus 200 de puncte de bază pentru a acoperi costurile operaționale și pentru a oferi stimulente de ieșire. Pentru alte instrumente hibride care au caracteristici economice similare datoriei subordonate, gradul mai ridicat de senioritate al acestor instrumente este reflectat prin includerea a 100 de puncte de bază suplimentare.

Autoritățile norvegiene au identificat titlul hibrid de rangul 1 ca fiind corespunzător descrierii de mai sus și au calculat remunerarea pentru acel instrument ca randamentul obligațiunii guvernamentale plus 5,0 % pentru băncile încadrate în clasa de risc 1 (suplimentul este de 5,5 % pentru clasa de risc 1 și de 6,0 % pentru clasele de risc 2 și respectiv 3). Autoritățile norvegiene au indicat că Norges Bank a estimat spreadul la swapuri pe risc de credit al DnB NOR (cea mai mare bancă norvegiană și singura pentru care sunt disponibile datele spreadurilor la swapuri pe risc de credit) la 100 de puncte de bază. Deoarece nu există date relevante pentru celelalte bănci norvegiene, autoritățile au aplicat același supliment pentru toate băncile. Aplicarea metodologiei BCE ar conduce astfel la un supliment minim de 400 de puncte de bază. Astfel cum s-a menționat anterior, suplimentul minim pentru schema notificată este de 500 de puncte de bază și, prin urmare, respectă orientările în această privință.

Rata cerută a rentabilității pentru acțiunile ordinare se calculează ca randamentul obligațiunii guvernamentale plus o primă de risc al capitalului propriu de 500 de puncte de bază plus 100 de puncte de bază pentru a acoperi cheltuielile de funcționare și pentru a oferi stimulente de ieșire. Pentru alte instrumente hibride care au caracteristici economice similare acțiunilor ordinare (inclusiv instrumentele pe termen nelimitat care sunt convertite în acțiuni ordinare), rata cerută a rentabilității trebuie să fie apropiată celei pentru acțiuni ordinare.

Autoritățile norvegiene au identificat instrumentul de capital preferențial de rangul 1 ca fiind corespunzător descrierii de mai sus și au calculat remunerarea pentru acel instrument ca randamentul obligațiunii guvernamentale plus 6,0 % pentru băncile încadrate în clasa de risc 1 (suplimentul este de 6,5 % și de 7,0 % pentru băncile din clasa de risc 2 și, respectiv, din clasa de risc 3). Aplicarea metodologiei BCE ar conduce la un supliment minim de aproximativ 600 de puncte de bază și se poate conchide, prin urmare, că suplimentul pentru instrumentul de capital preferențial respectă Orientările privind recapitalizarea.

Celălalt element al remunerării este randamentul obligațiunii guvernamentale (40). Schema notificată se bazează pe obligațiunea guvernamentală norvegiană de 5 ani. Totuși, schema notificată lasă băncilor solicitante și opțiunea de a lega remunerarea de certificatul guvernamental de 6 luni. Autoritatea constată că, în prezent, rata variabilă a dobânzii la 6 luni este cu aproximativ 1 punct procentual mai mică decât rata obligațiunii guvernamentale fixe de 5 ani. Astfel, remunerarea ar fi în prezent cu aproximativ 1 punct procentual mai mică pentru o bancă exercitând opțiunea de plată pe baza ratei variabile la 6 luni.

Autoritățile norvegiene au susținut că cele două metode de stabilire a prețurilor pentru infuziile de capital sunt în mod normal echivalente. Acest fapt este ilustrat prin calcularea remunerației atât pe baza ratei obligațiunii guvernamentale norvegiene actuale de 5 ani, cât și pe baza costului net actual al certificatelor guvernamentale de 6 luni pe piața la termen pentru perioada de cinci ani. Aceasta se bazează pe teoria că paritatea dintre rata fixă și cea variabilă va fi asigurată în timp.

Deși calculele se bazează pe preconizări și nu garantează că dobânda va fi mereu cea preconizată, Autoritatea conchide că, pe baza datelor disponibile, remunerația legată de un certificat guvernamental de 6 luni va fi probabil inclusă în intervalul de preț stabilit pe baza metodologiei descrise mai sus. În plus, Autoritatea a luat notă de faptul că elementele suplimentare depășesc minimul solicitat conform Orientărilor privind recapitalizarea.

După ce s-a analizat rata de referință corespunzătoare a dobânzii și caracteristicile instrumentelor oferite, următorul element al remunerației care trebuie luat în considerare este profilul de risc al beneficiarului.

Astfel cum s-a menționat anterior, fondul va încadra fiecare bancă în una dintre cele trei clase de risc, pe baza unor criterii obiective (41). Clasa de risc va determina cuponul care trebuie plătit pentru aportul de capital. Anexa 1 la Orientările privind recapitalizarea oferă mai multe informații privind evaluarea profilului de risc al beneficiarului și identifică drept indicatori relevanți adecvarea capitalului, dimensiunea recapitalizării, spreadurile la swapuri pe risc de credit și ratingul și perspectivele băncii solicitante.

Autoritatea estimează că metoda de evaluare utilizată de fond descrisă în secțiunea I.5.3 de mai sus ține seama suficient de acești diverși indicatori și conduce, așadar, la o clasificare adecvată a băncilor solicitante în termeni de risc.

Autoritățile norvegiene au inclus încă 50 de puncte de bază în remunerație pentru băncile din clasa de risc 2 și încă 100 de puncte de bază pentru băncile din clasa de risc 3. Autoritățile norvegiene au explicat că motivul includerii este diferența constatată între spreadul de credit pentru datoria subordonată a DnB NOR și cel al celorlalte bănci norvegiene ca marjă a spreadului estimat la swapuri pe risc de credit al DnB NOR. S-a constatat că diferența dintre cel mai ridicat și cel mai scăzut randament nu depășește aproximativ 100 de puncte de bază și, în consecință, s-au stabilit suplimente pentru clasele de risc mediu și ridicat la 50, respectiv 100 de puncte de bază.

Cel din urmă element al remunerării identificat în Orientări este reprezentat de stimulentele de ieșire instituite în cadrul schemei. În această privință, Autoritatea constată că remunerarea pentru titlul hibrid de rangul 1 (care poate fi răscumpărată în orice moment) crește anual cu 1 punct procentual în cel de-al patrulea și al cincilea an și menține acel cupon mai ridicat până la răscumpărare. Cu privire la instrumentul de capital preferențial de rangul 1, răscumpărarea este posibilă doar după trecerea a trei ani, iar la sfârșitul celui de-a cincilea an instrumentul este convertit automat în acțiuni ordinare. Cu toate acestea, regulamentul stipulează că: 1. răscumpărarea se va face cel puțin la valoarea nominală și va crește în anii 4 și 5; și 2. convertirea în acțiuni la sfârșitul celui de-a cincilea an se va efectua în așa fel încât să ofere băncii stimulente de a rambursa instrumentul înainte de realizarea convertirii automate. Autoritățile norvegiene au arătat că, fiind un stimulent suplimentar pentru răscumpărare, mecanismul de conversie ar trebui, de asemenea, să fie mai favorabil fondului decât o conversie la prețul pieței din acel moment, solicitând astfel o diminuare considerabilă a pachetelor actualilor acționari.

Autoritatea consideră că, ținând seama de toate aceste elemente, schema notificată prevede un nivel global al remunerației care respectă principiile prevăzute în Orientările privind recapitalizarea.

Pe lângă remunerare și stimulentele de ieșire, Orientările privind recapitalizarea fac referire la garanții împotriva excesului de ajutor și a denaturării concurenței și solicită statelor AELS să impună garanții naționale eficiente și executorii pentru recapitalizare, care să asigure că aportul de capital este utilizat pentru susținerea împrumuturilor către economia reală, pentru atingerea efectivă a obiectivului de finanțare a economiei reale (42). Autoritatea constată, în această privință, că schema notificată cuprinde angajamente de natură comportamentală impuse băncilor care beneficiază de un aport de capital, pentru a se garanta că fondurile nu sunt utilizate în alte scopuri decât pentru susținerea împrumuturilor către economia reală. Articolul 6 din regulament garantează că fondul este informat periodic cu privire la strategia de creditare a băncilor beneficiare, articolul 8 solicită băncilor care beneficiază de un aport de capital să se angajeze să îl utilizeze în conformitate cu obiectivele schemei, și nu contrar obiectivului de promovare a asigurării de împrumuturi către economia reală, iar articolul 14 împuternicește fondul să ia măsuri pentru a asigura respectarea condițiilor care guvernează infuzia de capital.

În fine, Autoritatea constată că autoritățile norvegiene nu au instituit alte măsuri de ajutor de stat care să vizeze sectorul bancar.

4.   Concluzie

Pe baza evaluării de mai sus, Autoritatea consideră că schema de recapitalizare temporară a băncilor în esență solide, în vederea promovării stabilității financiare și a împrumuturilor către economia reală, pe care autoritățile norvegiene intenționează să o pună în aplicare, este compatibilă cu funcționarea Acordului SEE, în temeiul articolului 61 din Acordul privind SEE, interpretat în coroborare cu Orientările privind recapitalizarea.

Autorităților norvegiene li se reamintește obligația care rezultă din articolul 21 din partea II din Protocolul 3, interpretat în coroborare cu articolul 6 din Decizia nr. 195/04/COL, de a prezenta rapoarte anuale privind punerea în aplicare a schemei.

Autorităților norvegiene li se reamintește, de asemenea, că toate planurile de modificare a acestei scheme trebuie să fie notificate Autorității,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Autoritatea AELS de supraveghere a hotărât să nu ridice obiecții la schema de recapitalizare temporară a băncilor în esență solide în vederea promovării stabilității financiare și a împrumuturilor către economia reală, în temeiul articolului 61 din Acordul privind SEE, interpretat în coroborare cu Orientările privind recapitalizarea.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Regatului Norvegiei.

Articolul 3

Numai textul în limba engleză este autentic.

---

(1)  Denumită în continuare „Autoritatea”.

(2)  Denumit în continuare „Acordul SEE”.

(3)  Denumit în continuare „Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea”.

(4)  Denumit în continuare „Protocolul 3”.

(5)  Orientări privind aplicarea și interpretarea articolelor 61 și 62 din Acordul SEE și a articolului 1 din Protocolul 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea, adoptate și emise de Autoritate la 19 ianuarie 1994, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (denumit în continuare „JO”) L 231, 3.9.1994, p. 1 și suplimentul SEE nr. 32, 3.9.1994, p. 1, denumite în continuare „Orientările privind ajutorul de stat”. Versiunea actualizată a Orientărilor privind ajutorul de stat este publicată pe site-ul web al Autorității: http://www.eftasurv.int/state-aid/legal-framework/state-aid-guidelines/

(6)  Denumite în continuare „Orientările privind recapitalizarea”.

(7)  Decizia nr. 195/04/COL din 14 iulie 2004, publicată în JO L 139, 25.5.2006, p. 37 și suplimentul SEE nr. 26, 25.5.2006, p. 1, modificată prin Decizia nr. 319/05/COL din 14 decembrie 2005, publicată în JO C 286, 23.11.2006, p. 9 și suplimentul SEE nr. 57, 23.11.2006, p. 31.

(8)  Denumită în continuare „schema de recapitalizare”.

(9)  La sfârșitul anului 2008, existau 121 bănci norvegiene de economii și 18 bănci norvegiene comerciale. Aproximativ 77 % din băncile norvegiene au avut indici de capital de bază de peste 12 %. Acestea au fost însă în mare parte bănci de economii mai mici, care au reprezentat doar aproximativ 11 % din activele bancare totale. Pe de altă parte, un număr extrem de redus de bănci au avut indici de capital sub 7 %.

(10)  Capitalul de rangul 1 este măsura esențială a solidității financiare a unei bănci din punctul de vedere al unei autorități de reglementare. Acesta este format din capitalul de bază, care constă în principal în acțiuni normale și rezerve oficiale (sau profituri nedistribuite), însă pot include și acțiuni preferențiale nerecuperabile.

(11)  Denumit în continuare „fondul”.

(12)  Termenul „bănci norvegiene” include băncile norvegiene deținute de bănci străine, dar exclude filialele din Norvegia ale băncilor străine, instituții de credit altele decât băncile și alte tipuri de instituții financiare.

(13)  Denumit în continuare „regulamentul”.

(14)  Articolul 2 din regulament.

(15)  Articolul 2 din regulament.

(16)  Articolul 10 din regulament.

(17)  Prin urmare, vor fi evaluate mai multe criterii, precum indicele capitalului de bază, randamentul total, structura și calitatea creditului în cadrul portofoliului de creditare, raportul depozit-împrumut, pierderile și expunerea la riscuri (riscul de credit, riscul de lichidități, riscul de piață și riscul operațional). Fondul sau specialiștii angajați de fond pot utiliza ratingurile furnizate de cele mai mari bănci care funcționează în Norvegia, de exemplu analiza de credit a DnB NOR (cel mai mare grup norvegian de servicii financiare), drept punct de plecare pentru stabilirea clasei adecvate de risc.

(18)  Denumită în continuare „BCE”.

(19)  Denumită în continuare „recomandarea BCE”.

(20)  Pe baza randamentului certificatelor guvernamentale de 6 luni achiziționate pe piața la termen.

(21)  Articolul 11 din regulament.

(22)  Autoritățile norvegiene au calculat această cifră în funcție de suma tuturor spreadurilor pentru obligațiuni bancare senioare în raport cu obligațiunile guvernamentale și spreadurile la swapuri pe risc de credit pentru împrumuturi subordonate asociate obligațiunilor bancare senioare.

(23)  Prin contrast, în zona euro, BCE a estimat media tuturor spreadurilor la swapuri pe risc de credit pentru datorii subordonate la 73 de puncte de bază.

(24)  Articolul 12 din regulament.

(25)  Articolul 13 din regulament.

(26)  Articolul 12 din regulament.

(27)  Dacă rata de conversie ar fi stabilită ca medie între prețul minim de piață și prețul de piață la conversie, creșterea pentru fond ar trebui să fie asigurată printr-o creștere corespunzătoare a valorii de răscumpărare, stabilind o simetrie între riscul de scădere și câștigul potențial. Dacă rata de conversie ar fi stabilită la prețul de piață din momentul conversiei, fondul nu ar participa la pierderile din valoarea acțiunilor înainte de conversie. Într-un astfel de caz, creșterea pentru fond ar trebui de asemenea să fie mai limitată.

(28)  Articolul 8 din regulament.

(29)  Punctele 4 și 5 din Orientările privind recapitalizarea.

(30)  Punctul 11 din Orientările privind recapitalizarea.

(31)  Cauza C-390/06 Nuova Agricast/Ministero delle Attività Produttive, hotărârea din 15 aprilie 2008, neraportată, punctul 68. Curtea a susținut că „astfel cum reiese din cauza 730/79 […], un ajutor care aduce o ameliorare a situației financiare a întreprinderii beneficiare fără a fi necesar pentru a atinge obiectivele prevăzute la articolul 87 alineatul (3) CE nu poate fi considerat compatibil cu piața comună”.

(32)  Punctul 12 din Orientările privind recapitalizarea.

(33)  Articolul 2 din regulament.

(34)  Punctul 11 din Orientările privind recapitalizarea.

(35)  Având în vedere că băncile cu un indice de capital sub 6 % nu vor fi, de regulă, eligibile pentru schemă, majorarea maximă pentru băncile din această categorie va fi de 4 puncte procentuale. După cum s-a menționat în nota de subsol 9 de mai sus, foarte puține bănci au un nivel al capitalului de bază sub 7 %.

(36)  Articolul 2 din regulament.

(37)  Punctul 19 din Orientările privind recapitalizarea.

(38)  Punctul 23 din Orientările privind recapitalizarea.

(39)  Punctul 30 din Orientările privind recapitalizarea.

(40)  Acesta este definit în Regulamentul BCE după cum urmează: „suma (i) randamentului mediu pentru obligațiunea de referință de 5 ani a UEM cu peste 20 de zile înainte de infuzia de capital și (ii) spreadul randamentului obligațiunii de stat pentru țara de domiciliu a instituțiilor financiare pe perioada de referință de la 1 ianuarie 2007 până la 31 august 2008”.

(41)  A se vedea nota de subsol 17 de mai sus.

(42)  Punctul 39 din Orientările privind recapitalizarea.

---