This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document C2008/282E/01
MINUTES#Monday 12 November 2007
PROCES-VERBAL
Luni, 12 noiembrie 2007
PROCES-VERBAL
Luni, 12 noiembrie 2007
JO C 282E, 6.11.2008, pp. 1–17
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
|
6.11.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
CE 282/1 |
PROCES-VERBAL
(2008/C 282 E/01)
DESFĂŞURAREA ŞEDINŢEI
PREZIDEAZĂ: Hans-Gert PÖTTERING
Preşedinte
1. Reluarea sesiunii
Şedinţa a fost deschisă la ora 17.00.
2. Declaraţiile Preşedintelui
Masacrul de la liceul Jokela
Preşedintele a făcut o scurtă declaraţie în care a adus un omagiu celor opt victime ale masacrului de la liceul Jokela din Tuusula (Finlanda) şi a transmis condoleanţele Parlamentului familiilor victimelor şi poporului finlandez.
A zecea aniversare a Tratatului de la Ottawa
Preşedintele, la cererea grupurilor politice, a făcut o declaraţie cu ocazia celei de-a zecea aniversări a Convenţiei privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora (denumită „Tratatul de la Ottawa”), semnată la 3 şi 4 decembrie 1997. Acesta a reamintit contribuţia Uniunii Europene la lupta împotriva minelor antipersonal şi a făcut apel la o cooperare strânsă între Parlament, Consiliu şi Comisie în vederea punerii în aplicare a acţiunii comune în curs de stabilire în domeniul minelor terestre.
3. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei precedente
Procesul-verbal al şedinţei precedente a fost aprobat.
4. Componenţa Parlamentului
Autorităţile franceze competente au informat că Madeleine Jouye de Grandmaison este desemnată în locul lui Paul Vergès, ca deputată în Parlament, cu efect de la 09.11.2007.
În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atât timp cât prerogativele sale nu au fost verificate sau nu s-a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestaţie, Madeleine Jouye de Grandmaison se bucură de exercitarea deplină a drepturilor sale în Parlament şi în organele acestuia, cu condiţia să fi declarat în prealabil că nu exercită o funcţie incompatibilă cu cea de deputată în Parlamentul European.
5. Componenţa comisiilor şi delegaţiilor
Preşedintele a primit din partea Grupului PPE-DE următoarele cerere de numiri:
|
— |
ECON: Cornelis Visser |
|
— |
PECH: Cornelis Visser |
|
— |
Delegaţia pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză: Cornelis Visser |
Preşedintele a constatat că nu există opuneri. Astfel, aceste numiri au fost ratificate.
6. Calendarul perioadelor de sesiune
Preşedintele a comunicat că Conferinţa preşedinţilor a decis organizarea unei şedinţe plenare la 18 decembrie 2007, ora 15.00, la Bruxelles. Cu această ocazie, Consiliul va informa Parlamentul cu privire la rezultatele reuniunii Consiliului European şi va face bilanţul preşedinţiei portugheze.
7. Semnarea actelor adoptate în cadrul procedurii de codecizie
Preşedintele a anunţat că miercuri va semna, împreună cu Preşedintele Consiliului, următoarele acte adoptate în cadrul procedurii de codecizie, în conformitate cu articolul 68 din Regulamentul de procedură al Parlamentului:
|
— |
Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE (03613/2007/LEX — C6-0406/2007 — 2005/0245(COD)) |
|
— |
Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor 78/855/CEE şi 82/891/CEE ale Consiliului, cu privire la cerinţa întocmirii unui raport de expertiză independentă în cazul fuziunii sau al divizării unor societăţi comerciale pe acţiuni (03641/2007/LEX — C6-0403/2007 — 2007/0035(COD)) |
|
— |
Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2223/96 în ceea ce priveşte transmiterea datelor referitoare la conturile naţionale (03614/2007/LEX — C6-0407/2007 — 2005/0253(COD)) |
|
— |
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului (03661/2007/LEX — C6-0404/2007 — 2005/0126(COD)) |
|
— |
Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului privind medicamentele pentru terapie avansată şi de modificare a Directivei 2001/83/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 (03627/2007/LEX — C6-0408/2007 — 2005/0227(COD)) |
8. Rectificare la un text adoptat (articolul 204a din Regulamentul de procedură)
Comisia ECON a transmis următoarea rectificare la un text adoptat de Parlamentul European:
|
— |
Rectificare la poziţia Parlamentului European adoptată în prima lectură la 29 martie 2007 în vederea adoptării Regulamentului (CE) nr. .../2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile structurale de întreprindere (reformare) P6_TA-PROV(2007)0092 (COM(2006)0066 — C6-0063/2006 — 2006/0020(COD) |
În conformitate cu articolul 204a alineatul (4) din Regulamentul de procedură, această rectificare se consideră aprobată, cu excepţia cazului în care, în următoarele douăzeci şi patru de ore, un grup politic sau un număr de cel puţin patruzeci de deputaţi solicită supunerea sa la vot.
9. Depunere de documente
Au fost depuse următoarele documente:
|
1) |
de comisiile parlamentare:
|
|
2) |
de către deputaţi:
|
10. Întrebări orale şi declaraţii scrise (depunere)
Au fost depuse de către deputaţi următoarele documente:
|
1) |
întrebări orale (articolul 108 din Regulamentul de procedură):
|
|
2) |
declaraţii scrise pentru înscriere în registru (articolul 116 din Regulamentul de procedură):
|
11. Declaraţii scrise caduce
Neîntrunind numărul necesar de semnături, declaraţiile scrise nr. 60, 61, 62, 63/2007 au devenit caduce în conformitate cu articolul 116 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.
12. Transmiterea de către Consiliu a textelor acordurilor
Consiliul a transmis o copie certificată conform a următorului document:
|
— |
Protocol la Acordul euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Algeriană Democratică şi Populară, pe de altă parte, pentru a ţine seama de aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia şi a Republicii Slovace. |
13. Cursul dat rezoluţiilor Parlamentului
Comunicarea Comisiei privind cursul dat rezoluţiilor adoptate de Parlament în perioada de sesiune iulie a fost distribuită.
14. Petiţii
Următoarele petiţii, înscrise în registrul general la datele indicate mai jos, au fost trimise comisiei competente, în conformitate cu articolul 191 alineatul (5) din Regulamentul de procedură:
29.10.2007
adresată de François-Valéry Moneaux (nr. 1025/2007);
adresată de Lone Gustavsen (nr. 1026/2007);
adresată de Wolfgang Hönle (nr. 1027/2007);
adresată de Nicholas Zelle (nr. 1028/2007);
adresată de Freddy Kerry (nr. 1029/2007);
adresată de Catalin Buculei (nr. 1030/2007);
adresată de Nora Beattie (nr. 1031/2007);
adresată de Barry Saul (nr. 1032/2007);
adresată de Manuela Neugschwandtner (nr. 1033/2007);
adresată de Silvia Pereira (nr. 1034/2007);
adresată de Simon Davies (nr. 1035/2007);
adresată de John Reardon (nr. 1036/2007);
adresată de Jill Bell (Irish Association of Health Stores) (nr. 1037/2007);
adresată de Mihail Panasenkov (nr. 1038/2007);
09.11.2007
adresată de Giuseppe Lipari (Comitato „Costruiamo il domani”) (nr. 1039/2007);
adresată de Gaspare La Torre (nr. 1040/2007);
adresată de Gabriela Sierck (nr.1041/2007);
adresată de Erich Lutz (nr. 1042/2007);
adresată de Tobias Fleck (nr. 1043/2007);
adresată de Dimitrios Barzakos (nr. 1044/2007);
adresată de Fotini Dermitsaki (25 de semnături) (nr. 1045/2007);
adresată de Lilia Yusupova (nr.1046/2007);
adresată de Pol O'Morain (nr. 1047/2007);
adresată de Harold Corkhill (nr.1048/2007);
adresată de Eileen Shanahan (nr. 1049/2007);
adresată de Vicente Felipe Sanchez Pedrosa (nr. 1050/2007);
adresată de (nume confidenţial) (nr. 1051/2007);
adresată de Elena Gomez Castro (Reprezentaţa permanentă a Spaniei pe lângă UE) (3114 semnături) (nr. 1052/2007);
adresată de Julio Novillo Cicuéndez (Federación de Servicios y Administraciones públicas de Madrid) (nr.1053/2007);
adresată de Marta Jaquete Molinero (nr. 1054/2007);
adresată de Diego Barroso (European Parents Association) (nr. 1055/2007);
adresată de María del Mar Bermúdez (Asociación Sandra Palo para la Defensa de las Libertades) (nr. 1056/ 2007);
adresată de (nume confidenţial) (nr. 1057/2007);
adresată de Francisca Talens Sapiña (nr. 1058/2007);
adresată de David Riera Ranz (252 de semnături) (nr. 1059/2007);
adresată de Miguel Ángel Hontoria Suárez (Sección Sindical de UGT en la Consejería de Medio Ambiente y Ordenación) (nr. 1060/2007);
adresată de Mikko Kantonen (nr. 1061/2007);
adresată de Patrick Sol (nr. 1062/2007);
adresată de (nume confidenţial) (nr. 1063/2007);
adresată de Katalin Benedekné Nagy (nr. 1064/2007);
adresată de Alessandro Nucci (Comitato Via Mazzini) (nr. 1065/2007);
adresată de Francesco Di Pasquale (nr. 1066/2007);
adresată de Mauro Grussu (nr. 1067/2007);
adresată de Adriana Palleni (Comitati Cittadini Indipendenti) (nr.1068/2007);
adresată de Adriana Palleni (Comitati Cittadini Indipendenti) (nr.1069/2007);
adresată de Filippo Natale (nr. 1070/2007);
adresată de Angelo Storari (Grilli estensi) (nr. 1071/2007);
adresată de Leonardo Tencati (Pianetabile) (nr. 1072/2007);
adresată de Dea Buccilli (M.I.N.E.R.V.E.) (2 semnături) (nr. 1073/2007);
adresată de Giovanni Passaro (nr. 1074/2007);
adresată de Paride Amoroso (nr. 1075/2007);
adresată de Jonas Vilkelis (nr. 1076/2007);
adresată de Armands Belozjorovs (Latvijas Daudzdzīvokļu namu dzīvokļu un telpu individuālo īpašnieku biedrība „Mans mājoklis — mans cietoksnis”) (nr. 1077/2007);
adresată de Catharina Sterenborg-Mallée (Kwikbarometerbedrijf) (nr. 1078/2007);
adresată de Corneliu Nanu (nr. 1079/2007);
adresată de Constantin Filipescu (nr. 1080/2007);
adresată de José André (nr. 1081/2007).
15. Ordinea lucrărilor
În conformitate cu ordinea de zi, s-a stabilit ordinea lucrărilor.
Proiectul definitiv de ordine de zi al şedinţelor plenare din noiembrie I şi noiembrie II (PE 397.687/PDOJ) a fost distribuit şi au fost propuse următoarele modificări ale acestuia (articolul 132 din Regulamentul de procedură)
Şedinţa dintre 12.11.2007 şi 15.11.2007
luni
|
— |
fără propuneri de modificare |
marţi
|
— |
Cererea Grupului ALDE care intenţionează să înscrie pe ordinea de zi, după dezbaterea privind raportul Leinen (A6-0412/2007) (punctul 55 din PDOJ), declaraţii ale Consiliului şi Comisiei privind catastrofa ecologică care ameninţă Marea Neagră. |
Preşedintele, constatând că niciun deputat nu doreşte să motiveze cererea, a declarat-o caducă.
miercuri
|
— |
Cererea Grupului Verts/ALE care intenţionează să înscrie pe ordinea de zi, în cadrul discuţiei pe marginea raportului Obiols i Germa şi Tannock (A6-0414/2007) (punctul 52 din PDOJ), declaraţii ale Consiliului şi Comisiei privind situaţia din Georgia şi să încheie dezbaterea cu un vot în timpul următoarei perioade de sesiune. |
Au intervenit: Daniel Cohn-Bendit, în numele Grupului Verts/ALE, care a motivat cererea, şi Hannes Swoboda, în numele Grupului PSE.
Parlamentul a aprobat această cerere.
Dezbaterile de miercuri după-amiaza vor fi, prin urmare, prelungite până la 18.30, iar timpul afectat întrebărilor va fi redus cu o jumătate de oră.
Au fost stabilite următoarele termene de depunere::
|
— |
propuneri de rezoluţii: miercuri, 21.11.2007, 12.00, |
|
— |
amendamente şi propunere de rezoluţie comună: luni, 26.11.2007, 12.00. |
joi
|
— |
fără propuneri de modificare |
*
* *
Preşedintele a semnalat că proiectul definitiv de ordine de zi pentru perioada de sesiune din 28 şi 29.11.2007 de la Bruxelles va fi adoptat de Conferinţa preşedinţilor în cadrul reuniunii sale din 15.11.2007 şi supus spre aprobare Parlamentului la 28.11.2007.
*
* *
Au intervenit: Alfonso Andria, care a semnalat că nu a avut ocazia să motiveze cererea formulată de grupul ALDE privind ordinea de zi de marţi şi Graham Watson care, în numele Grupului ALDE, a motivat cererea.
Preşedintele a supus cererea Grupului ALDE Adunării spre aprobare.
Parlamentul a respins cererea.
*
* *
Ordinea lucrărilor a fost astfel stabilită.
16. Intervenţii de un minut privind chestiuni politice importante
Au luat cuvântul, în conformitate cu articolul 144 din Regulamentul de procedură, pentru intervenţii de un minut, următorii deputaţi, care doresc să atragă atenţia Parlamentului în special asupra unor chestiuni politice importante:
Kinga Gál, Eluned Morgan, Cristian Silviu Buşoi, Mirosław Mariusz Piotrowski, Věra Flasarová, Bernard Wojciechowski, Dimitar Stoyanov, Jaroslav Zvěřina, Bernd Posselt privind interpretarea în limba germană a intervenţiilor lui Dimitar Stoyanov, Richard Corbett privind procedura, Kristian Vigenin, Marios Matsakis, Mieczysław Edmund Janowski, James Nicholson, Glyn Ford, Czesław Adam Siekierski, Viktória Mohácsi, Hanna Foltyn-Kubicka, Pedro Guerreiro, Avril Doyle, Anna Záborská, Csaba Sándor Tabajdi, Milan Horáček, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Gerard Batten, Toomas Savi şi Tunne Kelam.
PREZIDEAZĂ: Martine ROURE
Vicepreşedintă
17. Rolul sportului în educaţie (dezbatere)
Raport privind rolul sportului în educaţie [2007/2086(INI)] — Comisia pentru cultură şi educaţie.
Raportor: Pál Schmitt (A6-0415/2007)
Pál Schmitt şi-a prezentat raportul.
A intervenit Hans-Peter Martin care s-a plâns de faptul că nu i s-a acordat cuvântul în timpul intervenţiilor de un minut. (Preşedinta i-a răspuns că cererile au fost numeroase, iar timpul alocat a fost cu mult depăşit).
A intervenit Ján Figeľ (membru al Comisiei).
Au intervenit: Christa Prets (raportoarea pentru aviz a Comisiei FEMM), Manolis Mavrommatis, în numele Grupului PPE-DE, Christel Schaldemose, în numele Grupului PSE, Hannu Takkula, în numele Grupului ALDE, Zdzisław Zbigniew Podkański, în numele Grupului UEN, Mikel Irujo Amezaga, în numele Grupului Verts/ALE, Nils Lundgren, în numele Grupului IND/DEM, Slavi Binev, în numele Grupului ITS, Ljudmila Novak, Christa Prets, Karin Resetarits, Ewa Tomaszewska, Rolf Berend, Ryszard Czarnecki, Ovidiu Victor Ganţ, Ivo Belet şi Ján Figeľ.
Dezbaterea s-a încheiat.
Vot: punctul 5.12 al PV din 13.11.2007.
18. Statutul Agenţiei de aprovizionare a Euratom * (dezbatere)
Raport privind propunerea de decizie a Consiliului de stabilire a Statutului Agenţiei de aprovizionare a Euratom [COM(2007)0119 — C6-0131/2007 — 2007/0043(CNS)] — Comisia pentru industrie, cercetare şi energie.
Raportoare: Romana Jordan Cizelj (A6-0376/2007)
A intervenit Franco Frattini (vicepreşedinte al Comisiei).
Romana Jordan Cizelj şi-a prezentat raportul.
Au intervenit: Giles Chichester, în numele Grupului PPE-DE, Atanas Paparizov, în numele Grupului PSE, şi Šarūnas Birutis, în numele Grupului ALDE.
PREZIDEAZĂ: Mario MAURO
Vicepreşedinte
Au intervenit: Liam Aylward, în numele Grupului UEN, Satu Hassi, în numele Grupului Verts/ALE, Ján Hudacký şi Franco Frattini.
Dezbaterea s-a încheiat.
Vot: punctul 5.11 al PV din 13.11.2007.
19. Aplicarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora (dezbatere)
Declaraţie a Comisiei: Aplicarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora
Franco Frattini (vicepreşedinte al Comisiei) a făcut declaraţia.
Au intervenit: Antonio Tajani, în numele Grupului PPE-DE, Martin Schulz, în numele Grupului PSE, Graham Watson, în numele Grupului ALDE, Roberta Angelilli, în numele Grupului UEN, Monica Frassoni, în numele Grupului Verts/ALE, Roberto Musacchio, în numele Grupului GUE/NGL, Jens-Peter Bonde, în numele Grupului IND/DEM, Luca Romagnoli, în numele Grupului ITS, Marian-Jean Marinescu, Gianni Pittella, Adina- Ioana Vălean, Elly de Groen-Kouwenhoven, Umberto Guidoni, Alfredo Antoniozzi, Adrian Severin, Alfonso Andria, Evgeni Kirilov, Viktória Mohácsi, Jan Marinus Wiersma şi Franco Frattini.
Întrucât nu sunt încă disponibile, propunerile de rezoluţie depuse vor fi anunţate ulterior.
Dezbaterea s-a încheiat.
Vot: punctul 5.6 al PV din 13.11.2007.
PREZIDEAZĂ: Luisa MORGANTINI
Vicepreşedintă
20. Definirea unui cadru pentru protecţia solurilor ***I — Strategie tematică pentru protecţia solurilor (dezbatere)
Raport privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui cadru privind protecţia solului şi de modificare a Directivei 2004/35/CE [COM(2006)0232 — C6-0307/2006 — 2006/0086(COD)] — Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.
Raportoare: Cristina Gutiérrez-Cortines (A6-0410/2007)
Raport referitor la strategia tematică pentru protecţia solului [2006/2293(INI)] — Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.
Raportor: Vittorio Prodi (A6-0411/2007)
A intervenit Martin Schulz cu privire la intervenţia lui Franco Frattini în dezbaterea anterioară (Preşedinta i-a retras cuvântul, precizând că dezbaterea în cauză a fost încheiată).
A intervenit Stavros Dimas (membru al Comisiei).
Cristina Gutiérrez-Cortines (raportoare) şi Vittorio Prodi (raportor) şi-au prezentat rapoartele.
Au intervenit: Joan Calabuig Rull (raportorul pentru aviz al Comisiei ITRE), Neil Parish (raportorul pentru aviz al Comisiei AGRI), Karsten Friedrich Hoppenstedt, în numele Grupului PPE-DE, María Sornosa Martínez, în numele Grupului PSE, Holger Krahmer, în numele Grupului ALDE, Janusz Wojciechowski, în numele Grupului UEN, Hiltrud Breyer, în numele Grupului Verts/ALE, Roberto Musacchio, în numele Grupului GUE/ NGL, Kathy Sinnott, în numele Grupului IND/DEM, Irena Belohorská, neafiliată, Jan Březina, Karin Scheele, Zbigniew Krzysztof Kuźmiuk, Marie Anne Isler Béguin, Bastiaan Belder, Jim Allister, Françoise Grossetête, Gyula Hegyi, Jeffrey Titford, Lambert van Nistelrooij, Dorette Corbey şi Mairead McGuinness.
PREZIDEAZĂ: Mario MAURO
Vicepreşedinte
Au intervenit: Péter Olajos, Frieda Brepoels, Robert Sturdy, Horst Schnellhardt, Markus Pieper şi Stavros Dimas.
Dezbaterea s-a încheiat.
Vot: punctul 5.13 al PV din 13.11.2007 şi punctul 3.3 al PV din 14.11.2007.
21. Modificarea Directivei 2003/87/CE pentru a include activităţile din sectorul aviaţiei în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii ***I (dezbatere)
Raport privind propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activităţile de transport aerian în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii [COM(2006)0818 — C6-0011/2007 — 2006/0304(COD)] — Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.
Raportor: Peter Liese (A6-0402/2007)
A intervenit Stavros Dimas (membru al Comisiei).
Peter Liese şi-a prezentat raportul.
PREZIDEAZĂ: Gérard ONESTA
Vicepreşedinte
Au intervenit: Alain Lipietz (raportorul pentru aviz al Comisiei ECON), Silvia Ciornei (raportoarea pentru aviz a Comisiei ITRE), Georg Jarzembowski (raportorul pentru aviz al Comisiei TRAN), John Purvis, în numele Grupului PPE-DE, Matthias Groote, în numele Grupului PSE, Holger Krahmer, în numele Grupului ALDE, Guntars Krasts, în numele Grupului UEN, Caroline Lucas, în numele Grupului Verts/ALE, Bairbre de Brún, în numele Grupului GUE/NGL, Hélène Goudin, în numele Grupului IND/DEM, Roger Helmer, neafiliat, Richard Seeber, Dorette Corbey, Chris Davies, Mieczysław Edmund Janowski, Umberto Guidoni, Bastiaan Belder, Reinhard Rack, Eluned Morgan, Jeanine Hennis-Plasschaert, Sérgio Marques, Ulrich Stockmann, Avril Doyle, Riitta Myller, Corien Wortmann-Kool, Robert Evans, Thomas Ulmer, Gyula Hegyi, Christofer Fjellner, Emanuel Jardim Fernandes, Małgorzata Handzlik, Alexander Stubb, Bogusław Sonik şi Stavros Dimas.
Dezbaterea s-a încheiat.
Vot: punctul 7.1 al PV din 13.11.2007.
22. Comitologie (dezbatere)
Declaraţie a Comisiei: Comitologie
Margot Wallström (vicepreşedintă a Comisiei) a făcut declaraţia.
Au intervenit: Alexander Radwan, în numele Grupului PPE-DE, Pervenche Berès, în numele Grupului PSE, Manuel Medina Ortega şi Margot Wallström.
Dezbaterea s-a încheiat.
23. Standarde internaţionale de contabilitate (dezbatere)
Propunere de rezoluţie, depusă în conformitate cu articolul 81 din Regulamentul de procedură de către Comisia pentru afaceri economice şi monetare, privind proiectul de decizie a Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1725/2003 al Comisiei de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardul internaţional de raportare financiară IFRS 8 privind prezentarea segmentelor operaţionale(B6-0437/2007)
Pervenche Berès, preşedinta Comisiei ECON, a prezentat propunerea de rezoluţie.
A intervenit Charlie McCreevy (membru al Comisiei).
Au intervenit: Alexander Radwan, în numele Grupului PPE-DE, Sharon Bowles, în numele Grupului ALDE, şi Piia-Noora Kauppi.
Dezbaterea s-a încheiat.
Vot: punctul 3.2 al PV din 14.11.2007.
24. Componenţa grupurilor politice
Eugen Mihăescu şi Petre Popeangă nu mai sunt membri ai Grupului ITS de la 12.11.2007.
25. Ordinea de zi a următoarei şedinţe
A fost stabilită ordinea de zi a şedinţei de a doua zi (documentul „Ordinea de zi” PE 397.687/OJMA).
26. Ridicarea şedinţei
Şedinţa a fost ridicată la 23.50.
Harald Rømer
Secretar General
Miguel Ángel Martínez Martínez
Vicepreşedinte
LISTĂ DE PREZENŢĂ
Au semnat:
Adamou, Aita, Albertini, Allister, Andersson, Andrejevs, Andria, Andrikienė, Angelakas, Angelilli, Antoniozzi, Arif, Ashworth, Athanasiu, Atkins, Attard-Montalto, Attwooll, Audy, Auken, Ayala Sender, Aylward, Ayuso, Baeva, Bărbuleţiu, Barón Crespo, Barsi-Pataky, Batten, Battilocchio, Batzeli, Bauer, Beazley, Becsey, Beer, Belder, Belet, Belohorská, Berend, Berès, Berlato, Berlinguer, Berman, Binev, Birutis, Bloom, Bobošíková, Böge, Bösch, Bonde, Bono, Booth, Borrell Fontelles, Bossi, Botopoulos, Bourlanges, Bourzai, Bowis, Bowles, Bradbourn, Braghetto, Brepoels, Breyer, Březina, Brie, Brunetta, Budreikaitė, van Buitenen, Buitenweg, Bulfon, Bullmann, Burke, Buruiană-Aprodu, Bushill-Matthews, Busk, Buşoi, Busuttil, Buzek, Cabrnoch, Calabuig Rull, Callanan, Capoulas Santos, Cappato, Carlshamre, Carollo, Casa, Casaca, Cashman, Casini, Caspary, Castex, del Castillo Vera, Cederschiöld, Cercas, Chatzimarkakis, Chichester, Chiesa, Chmielewski, Chruszcz, Chukolov, Ciornei, Claeys, Clark, Cocilovo, Coelho, Cohn-Bendit, Corbett, Corbey, Corda, Coşea, Paolo Costa, Cottigny, Coûteaux, Cramer, Corina Creţu, Crowley, Marek Aleksander Czarnecki, Ryszard Czarnecki, Davies, De Blasio, de Brún, Dehaene, De Keyser, Demetriou, De Michelis, Deprez, De Rossa, De Sarnez, Descamps, Désir, Deß, Deva, De Veyrac, De Vits, Díaz de Mera García Consuegra, Dičkutė, Didžiokas, Dillen, Dimitrakopoulos, Dîncu, Dobolyi, Dombrovskis, Doorn, Douay, Dover, Doyle, Drčar Murko, Duchoň, Dührkop Dührkop, Duff, Duka-Zólyomi, Dumitrescu, Ehler, Elles, Esteves, Estrela, Ettl, Jill Evans, Jonathan Evans, Robert Evans, Färm, Fajmon, Falbr, Farage, Fava, Fazakas, Ferber, Fernandes, Fernández Martín, Ferrari, Anne Ferreira, Elisa Ferreira, Figueiredo, Flasarová, Flautre, Florenz, Foglietta, Foltyn-Kubicka, Fontaine, Ford, Fourtou, Fraga Estévez, Frassoni, Friedrich, Gahler, Gál, Gaľa, Galeote, Ganţ, Garcés Ramón, García-Margallo y Marfil, García Pérez, Gargani, Garriga Polledo, Gaubert, Gauzès, Gawronski, Gebhardt, Gentvilas, Georgiou, Geringer de Oedenberg, Gewalt, Gibault, Gierek, Giertych, Gill, Gklavakis, Glattfelder, Gobbo, Goebbels, Goepel, Golik, Gollnisch, Gomes, Gomolka, Goudin, Grabowska, Grabowski, Graça Moura, Graefe zu Baringdorf, Gräßle, de Grandes Pascual, Grech, de Groen-Kouwenhoven, Groote, Grosch, Grossetête, Guardans Cambó, Guellec, Guerreiro, Guidoni, Gurmai, Gutiérrez-Cortines, Guy-Quint, Gyürk, Hänsch, Hall, Hammerstein, Hamon, Handzlik, Hannan, Harangozó, Harkin, Harms, Hassi, Haug, Hazan, Heaton-Harris, Hedh, Hegyi, Hellvig, Helmer, Hennis-Plasschaert, Herczog, Herranz García, Herrero-Tejedor, Hieronymi, Higgins, Honeyball, Hoppenstedt, Horáček, Howitt, Hudacký, Hudghton, Hughes, Hutchinson, Hybášková, Hyusmenova, Ibrisagic, Iotova, Irujo Amezaga, Isler Béguin, Itälä, Iturgaiz Angulo, Jacobs, Jäätteenmäki, Janowski, Jarzembowski, Jeggle, Jeleva, Jöns, Jonckheer, Jordan Cizelj, Kaczmarek, Kallenbach, Karas, Karim, Kasoulides, Kaufmann, Kauppi, Kazak, Tunne Kelam, Kelemen, Kilroy-Silk, Kindermann, Kinnock, Kirilov, Kirkhope, Klamt, Klaß, Klich, Knapman, Koch, Kohlíček, Konrad, Korhola, Kósáné Kovács, Koterec, Krahmer, Krasts, Kratsa-Tsagaropoulou, Krehl, Kreissl-Dörfler, Krupa, Kuhne, Kušķis, Kusstatscher, Kuźmiuk, Lagendijk, Laignel, Lamassoure, Lambert, Lambrinidis, Landsbergis, Lang, De Lange, Langen, Langendries, Laperrouze, La Russa, Lavarra, Lax, Lechner, Le Foll, Lefrançois, Lehideux, Lehne, Lehtinen, Leichtfried, Leinen, Jean-Marie Le Pen, Le Rachinel, Lévai, Lewandowski, Liberadzki, Libicki, Lienemann, Liese, Lipietz, Locatelli, López-Istúriz White, Losco, Louis, Lucas, Lulling, Lundgren, Lynne, Lyubcheva, Maaten, McAvan, McCarthy, McGuinness, McMillan-Scott, Madeira, Maldeikis, Manders, Maňka, Erika Mann, Thomas Mann, Manolakou, Marinescu, Markov, Marques, Martens, David Martin, Hans-Peter Martin, Martínez Martínez, Masiel, Masip Hidalgo, Maštálka, Mathieu, Mato Adrover, Matsakis, Matsis, Matsouka, Mauro, Mavrommatis, Mayer, Mayor Oreja, Medina Ortega, Meijer, Méndez de Vigo, Menéndez del Valle, Meyer Pleite, Miguélez Ramos, Mihăescu, Mihalache, Mikko, Mikolášik, Millán Mon, Mitchell, Mladenov, Mölzer, Mohácsi, Moisuc, Moraes, Morgan, Morgantini, Morillon, Morţun, Mulder, Musacchio, Muscardini, Muscat, Myller, Napoletano, Nassauer, Navarro, Neris, Newton Dunn, Nicholson, Nicholson of Winterbourne, Niebler, van Nistelrooij, Novak, Occhetto, Özdemir, Olajos, Olbrycht, Ó Neachtain, Onesta, Onyszkiewicz, Oomen-Ruijten, Paasilinna, Pack, Paleckis, Panayotov, Pannella, Panzeri, Papadimoulis, Paparizov, Papastamkos, Parish, Patrie, Pęk, Alojz Peterle, Pflüger, Pieper, Pīks, Piotrowski, Pirilli, Pirker, Piskorski, Pittella, Pleštinská, Podgorean, Podimata, Podkański, Pöttering, Pohjamo, Pomés Ruiz, Popeangă, Posdorf, Posselt, Prets, Pribetich, Vittorio Prodi, Protasiewicz, Purvis, Queiró, Rack, Radwan, Raeva, Ransdorf, Rapkay, Rasmussen, Remek, Resetarits, Reul, Riera Madurell, Ries, Riis-Jørgensen, Rivera, Rizzo, Rogalski, Roithová, Romagnoli, Romeva i Rueda, Rosati, Roszkowski, Roth-Behrendt, Rouček, Roure, Rudi Ubeda, Rühle, Rutowicz, Sacconi, Saïfi, Sakalas, Salafranca Sánchez-Neyra, Salinas García, Sánchez Presedo, dos Santos, Sartori, Savi, Sbarbati, Schaldemose, Scheele, Schenardi, Schierhuber, Schinas, Schlyter, Frithjof Schmidt, Olle Schmidt, Schmitt, Schnellhardt, Schöpflin, Jürgen Schröder, Schulz, Schuth, Schwab, Seeber, Segelström, Seppänen, Şerbu, Severin, Siekierski, Simpson, Sinnott, Siwiec, Skinner, Škottová, Smith, Sommer, Sonik, Sornosa Martínez, Sousa Pinto, Speroni, Staes, Stănescu, Staniszewska, Starkevičiūtė, Stauner, Stavreva, Sterckx, Stevenson, Stihler, Stockmann, Stoyanov, Strejček, Strož, Stubb, Sturdy, Sudre, Sumberg, Surján, Svensson, Swoboda, Szabó, Szájer, Szejna, Szent-Iványi, Szymański, Tabajdi, Tajani, Takkula, Tarand, Tatarella, Thomsen, Thyssen, Ţîrle, Titford, Titley, Toia, Toma, Tomaszewska, Tomczak, Trakatellis, Triantaphyllides, Trüpel, Turmes, Tzampazi, Ulmer, Urutchev, Vaidere, Vakalis, Vălean, Vanhecke, Van Orden, Varela Suanzes-Carpegna, Varvitsiotis, Vatanen, Vaugrenard, Ventre, Veraldi, Vergnaud, Vernola, Vigenin, Virrankoski, Visser, Vlasto, Voggenhuber, Wagenknecht, Walter, Watson, Henri Weber, Weiler, Weisgerber, Whittaker, Wieland, Wiersma, Willmott, von Wogau, Wohlin, Bernard Wojciechowski, Janusz Wojciechowski, Wortmann-Kool, Wurtz, Yáñez-Barnuevo García, Záborská, Zahradil, Zaleski, Zapałowski, Zatloukal, Ždanoka, Zdravkova, Železný, Zieleniec, Zimmer, Zingaretti, Zvěřina