—

declararea acțiunii ca admisibilă și fondată;

—

anularea deciziei din 21 martie 2019, cu referința Ares(2019)1889562, de reintegrare a reclamantului în gradul AD 8/5;

—

anularea deciziei din 21 octombrie 2019, cu referința Ares(2019)6485832, notificată în aceeași zi, prin care AIPN respinge reclamația introdusă de reclamant împotriva deciziei atacate la 21 iunie 2019, cu referința R/348/19;

—

recunoașterea prejudiciilor care decurg din pierderea șansei de a fi promovat și din privarea de dreptul de a rămâne în funcție; în acest temei, obligarea Comisiei la plata unei despăgubiri evaluate provizoriu la 300 000 (trei sute de mii) de euro, sub rezerva majorării sau a diminuării în cursul procesului;

—

obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, conform Regulamentului de procedură al Tribunalului Uniunii Europene.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de executare a hotărârilor Tribunalului în conformitate cu articolul 266 TFUE, precum și pe încălcări ale principiilor încrederii legitime, așteptărilor legitime și bunei-credințe. Reclamantul subliniază că, potrivit înseși mărturisirii Comisiei, aceasta nu a procedat la reconstituirea carieri sale, astfel cum era ținută în executarea Hotărârii din 13 decembrie 2018, CX/Comisia (T-743/16 RENV, nepublicată, EU:T:2018:937). Acesta adaugă că Comisia nu a procedat la nicio reexaminare a situației sale și la nicio examinare comparativă cu meritele altor funcționari promovabili. În sfârșit, reclamantul consideră că hotărârea menționată a Tribunalului, care a anulat decizia de revocare, constituia o asigurare care putea să dea naștere unor speranțe întemeiate din partea sa cu privire la faptul că cariera sa urma să fie reconstituită de AIPN cu bună-credință, loialitate și sinceritate și cu respectarea dispozițiilor și a principiilor aplicabile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare și pe lipsa motivării. Reclamantul susține în această privință că nota atacată nu conține nicio motivare referitoare la decizia de a fi clasat în gradul AD 8, treapta 5. În opinia sa, este vorba despre un „act cauzator de prejudicii”, iar nu despre un „act pur confirmativ”, având în vedere că nota respectivă pune în aplicare și comunică, așadar, o decizie a Comisiei cauzatoare de prejudicii, chiar dacă aceasta ar fi fost tacită și nu ar fi fost comunicată anterior reclamantului.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare materială, pe o eroare vădită de apreciere, pe încălcarea dispozițiilor generale privind punerea în aplicare a articolului 45 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și pe vicii de procedură. Reclamantul apreciază că nu se prevede nicăieri în statut că o decizie disciplinară cu retrogradarea prevalează din oficiu asupra deciziei ulterioare de promovare în cazul în care destinatarul celor două decizii este același funcționar și promovarea este, prin natura sa, un act juridic care nu permite nici condiții, suspensive sau rezolutorii, nici limitare în timp. Comisia ar fi trebuit să considere, așadar, la momentul reconstituirii carierei reclamantului, că acesta era clasat în gradul AD 10 de la 1 ianuarie 2010. În plus, reclamantul arată că în urma anulării de către Tribunal a deciziei de revocare și în vederea reintegrării și a reconstituirii carierei sale, Comisia avea de asemenea obligația de a relua procedura promovării din stadiul în care fusese suspendată potrivit statutului, în temeiul dispozițiilor generale privind punerea în aplicare a articolului 45 din statut. În sfârșit, potrivit reclamantului, în vederea unei reconstituiri loiale, serioase și de bună-credință a carierei, Comisia era obligată, în temeiul principiului bunei administrări, să analizeze în detaliu ansamblul elementelor care permit să se ajungă la o decizie motivată cu privire la gradul în care ar fi trebuit să fie reintegrat. Or, nu numai că aceasta nu a procedat astfel, dar nici măcar nu l-a audiat pe reclamant înainte de a adopta decizia.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de șanse și de tratament între funcționari și pe principiul vocației la carieră. Reclamantul susține că principiul vocației la carieră, care este o formă specială a principiului egalității de tratament aplicabil funcționarilor, a fost încălcat prin nerespectarea de către administrație, în perioada 1 ianuarie 2010-1 mai 2019, atât a acestui principi al vocației la carieră, cât și a articolului 5 alineatul (5) din statut coroborat cu dispozițiile anexei I punctul B la statut și cu dispozițiile statutului în materie de promovare a funcționarilor, care prevăd că reclamantul ar fi putut fi promovat în gradul AD 11 la 1 ianuarie 2014, iar ulterior în gradul AD 12 la 1 ianuarie 2018. Acealeași considerații conduc în plus, la constatarea unei încălcări a egalității de șanse și de tratament între funcționari, întrucât reclamantul nu a fost tratat în același mod precum ceilalți funcționari.