1)

Având în vedere Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-484/15 și C-551/15, o dispoziție națională, și anume articolul 1 din Ovršni zakon [Legea privind executarea silită] (publicată în NN nr. 112/12, 25/13, 93/14, 55/16 și 73/17), care atribuie notarilor competența de a efectua recuperarea silită a creanțelor în temeiul unui înscris constatator al creanței, prin emiterea unei ordonanțe de executare, care constituie titlu executoriu, fără consimțământul expres al persoanei juridice debitoare urmărite, stabilită în Republica Croația, este conformă cu articolul 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu articolul 18 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene?

2)

Interpretarea din Hotărârile Curții din 9 martie 2017, Zulfikarpašić (C-484/15, EU:C:2017:199) și Pula Parking (C-551/15, EU:C:2017:193), poate fi aplicată în cauza Povrv-1614/2018, prezentată mai sus, și, în special, Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că, în Croația, notarii, atunci când acționează în cadrul competențelor ce le sunt conferite prin dreptul național în procedurile de executare silită în temeiul unui „înscris constatator al creanței”, în care debitoarele urmărite sunt persoane juridice stabilite în alte state membre ale Uniunii Europene, nu se încadrează în sfera noțiunii de „instanță” în sensul acestui regulament?