23.1.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 22/39

—

anularea Deciziei Comisiei Europene din 1 octombrie 2014 în cazul privind ajutorul de stat SA.34914(C/2013) (ex 2013/NN) – Regimul de impozitare a societăților comerciale din Gibraltar;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a celorlalte cheltuieli efectuate de reclamant în legătură cu prezenta cerere.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că, stabilind că deciziile fiscale ar putea constitui un nou ajutor, decizia contestată este afectată de erori de fapt și de drept și conține o motivare insuficientă.

În susținerea acestui motiv, reclamantul invocă următoarele: în primul rând, Comisia a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a stabilit de la bun început că, în cazul în care practica deciziilor fiscale sau deciziile fiscale individuale constituie un ajutor de stat, acestea ar fi considerate ajutor existent, în al doilea rând, Comisia a săvârșit o eroare de fapt atunci când a afirmat că articolul 42 din Income Tax Act (Legea privind impozitul pe venit) din 2010 reprezintă temeiul juridic al deciziilor fiscale și, în al treilea rând, decizia nu este suficient motivată atunci când susține că practica deciziilor fiscale constituie un nou ajutor, afirmație care este contrazisă de susținerea că practica deciziilor constituie un regim „de facto”.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia contestată este afectată de erori de fapt și de drept și conține o motivare insuficientă.

În susținerea acestui motiv, reclamantul invocă următoarele: în primul rând, elementele necesare pentru a justifica o extindere a deschiderii unei anchete privind ajutoarele de stat lipsesc în mod vădit în speță; în al doilea rând, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și o eroare de fapt atunci când a stabilit că deciziile fiscale procură un avantaj; în al treilea rând, Comisia săvârșit o eroare vădită de apreciere și o eroare de fapt atunci când a stabilit că deciziile fiscale sunt selective; în al patrulea rând, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și o eroare de fapt atunci când a stabilit că deciziile fiscale sunt de natură să denatureze concurența și/sau să aibă un efect asupra comerțului intracomunitar și, în al cincilea rând, decizia contestată nu este suficient motivată.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia contestată este afectată de erori de drept prin deturnarea anchetei inițiale a Comisiei și prin „extinderea” artificială a procedurii din Income Tax Act (Legea privind impozitul pe profit) la decizii.