Recurs introdus la 14 septembrie 2009 de Mineralbrunnen Rhön-Sprudel Egon Schindel GmbH împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a opta) pronunțate la 8 iulie 2009 în cauza T-225/08 — Mineralbrunnen Rhön-Sprudel Egon Schindel GmbH/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale); cealaltă parte în proces: Schwarzbräu GmbH

(Cauza C-365/09P)

2009/C 267/82

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Mineralbrunnen Rhön-Sprudel Egon Schindel GmbH (reprezentant: P. Wadenbach, avocat)

Celelalte părți în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), Schwarzbräu GmbH

Concluziile recurentei

Motivele și principalele argumente

Prezentul recurs este formulat împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță prin care a fost respinsă acțiunea recurentei împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne din 8 aprilie 2008. Prin această decizie, camera de recurs a respins cererea formulată de reclamantă de declarare a nulității mărcii figurative comunitare „ALASKA”. Cererea inițială a recurentei a privit toate mărcile pentru care s-a solicitat înregistrarea (ape minerale și gazoase și alte băuturi alcoolice, băuturi și siropuri din fructe, siropuri și alte produse pentru prepararea băuturilor).

Litigiul dintre părți privește, în esență, problema existenței unui motiv absolut de refuz în forma unei cerințe de disponibilitate a unei indicații de proveniență geografică.

Prin recursul formulat recurenta susține că Tribunalul a interpretat eronat articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 (denumit în continuare „regulamentul privind marca comunitară”), în special în privința principiilor dezvoltate de jurisprudență.

Din textul prevederii citate din regulamentul privind marca comunitară rezultă că se respinge înregistrarea unei mărci comunitare atunci când este compusă exclusiv din semne și indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna proveniența geografică. Din această prevedere rezultă că și indicațiile geografice care pot servi în comerț trebuie să facă obiectul protecției în calitate de indicații de proveniență geografică pentru produsele din clasa respectivă. Aplicarea acestei prevederi a regulamentului privind marca comunitară nu condiționează necesitatea existenței unei cerințe de disponibilitate care să fie concretă, actuală și serioasă.

În cazul în care Tribunalul ar fi aplicat în mod corect articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulamentul privind marca comunitară și principiile dezvoltate de jurisprudență, acesta ar fi trebuit să constate că Alaska reprezintă cea mai mare rezervă de ape minerale din Statele Unite, publicul relevant asociază Alaska cu un exces natural de apă pură în diferitele sale forme, că producerea de apă minerală în Alaska se realizează în cantități relevante din punct de vedere economic, fiind comercializată deja Comunitate și că, prin urmare, trebuie avută în vedere în mod serios o creștere ulterioară a volumului de comercializare. Astfel, este evident că, în viitor, indicația „ALASKA” poate fi utilizată de concurenți drept indicație de proveniență.

Dimpotrivă, Tribunalul a aplicat în mod eronat articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulamentul privind marca comunitară și principiile dezvoltate de jurisprudență prin faptul că apreciat, prin prisma unor aspecte economice (situația concurenței, costuri de transport), oportunitatea utilității distribuției în Comunitate de apă minerală din Alaska, impunând cerințe suplimentare față de principiile descrise. În sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c), al conținutului acestuia și în special al principiilor dezvoltate de jurisprudență, aceste cerințe suplimentare trebuie considerate excesive și determină o interpretare mult prea largă, care nu corespunde finalității normei juridice comunitare.