Acțiune introdusă la 6 aprilie 2009 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Belgiei

(Cauza C-132/09)

2009/C 153/39

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: B. Eggers și J.-P. Keppenne, agenți)

Pârât: Regatul Belgiei

Concluziile reclamantei

Motivele și principalele argumente

Comisia invocă o încălcare a acordului încheiat în octombrie 1962 între Secretariatul General al Școlilor Europene și Regatul Belgiei, legat de refuzul acestuia din urmă de a lua în considerare cheltuielile privind mobilierul și materialul didactic al școlilor europene stabilite pe teritoriul său.

În susținerea acțiunii sale, reclamanta arată în primul rând că din articolul 6 alineatul (2) din Convenția privind definirea statutului școlilor europene din 21 iunie 1994 (1) reiese că fiecare stat membru trebuie să considere școlile europene drept instituții școlare care intră sub incidența dreptului național. În consecință, școlile europene ar trebui să fie finanțate de autoritățile publice belgiene și să beneficieze de un tratament echivalent celui de care beneficiază școlile publice naționale, atât în ceea ce privește prima categorie de echipamente, legate de deschiderea sau de extinderea unei școli europene, cât și în ceea ce privește costurile anuale de întreținere și de funcționare a acestor școli. Federalizarea învățământului în Belgia, nu ar fi, sub acest aspect, justificată de un refuz de finanțare a costurilor anuale de funcționare a școlilor europene de către autoritățile belgiene, în măsura în care dintr-o jurisprudență constantă reiese că un stat membru nu ar putea evita obligațiile pe care și le-a asumat delegând exercițiul acestei competențe unor entități publice infra-statale.

Ca răspuns la obiecțiile ridicate de autoritățile belgiene, Comisia arată, în al doilea rând că concluziile ședinței Secretariatului General al Școlilor Europene care a avut loc la Karlsruhe în mai 1967 nu ar repune în niciun caz în discuție obligațiile de finanțare pe care și le-a asumat acest stat în calitate de stat în care își au sediul școlile.

În primul rând, la Karlsruhe, Secretariatul General ar fi elaborat numai linii directoare pentru model de memorandum de înțelegere cu statele membre în care își au sediul școli europene și, în orice caz, acesta nu ar avea nicio competență, având în vedere ierarhia normelor, pentru a modifica Acordul de sediu din 1962.

De asemenea, această „decizie” de la Karlsruhe nu ar putea în niciun caz să fie interpretată drept „acord sau practică ulterioară a părților” în sensul articolului 31 alineatul 3 literele a și b din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor sub aspectul interpretării care trebuie făcută în legătură cu Acordul de sediu, în lipsa unei succesiuni a actelor sau declarațiilor constate, care să repună în discuție obligația de finanțare prevăzută de Acordul de sediu. De altfel, numeroase documente și acțiuni de finanțare efectuate de Belgia după anul 1967 ar atesta această obligație de plată cheltuielilor privind mobilierul și materialul didactic pentru școlile europene.

(1)  JO L 212, p. 3.