12.9.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 311/38

1.1

CESE este extrem de atent la problema îndatorării excesive, care s-a amplificat odată cu criza financiară, creșterea costului vieții și recurgerea la creditul de trezorerie. Prin avizele sale, Comitetul are posibilitatea să se exprime asupra necesității de a se lua măsuri la nivel european.

1.2

CESE constată că sunt identificate cauzele îndatorării, dar nu există nici o definiție armonizată a noțiunii de îndatorare excesivă și nici mijloace de a căpăta o viziune exactă asupra situației în statele membre. Prin urmare, Comitetul solicită adoptarea unei definiții comune.

1.3

Aceasta ar trebui să cuprindă elementele următoare: (i) gospodăria, ca unitate de măsură relevantă pentru cuantificarea îndatorării excesive; (ii) obligațiile financiare contractate; (iii) obligațiile neoficiale contractate în cadrul familiei sau al unei comunități; (iv) incapacitatea de plată; (v) îndatorarea excesivă structurală; (vi) nivelul de viață decent și (vii) insolvabilitatea.

1.4

CESE insistă ca protecția consumatorilor să fie integrată efectiv în toate măsurile adoptate pentru realizarea pieței interne.

1.5

Tratamentul îndatorării excesive trebuie să treacă prin educație, prevenție, proceduri adaptate care trebuie să conducă la reintegrarea persoanei îndatorate excesiv într-o viață economică normală.

1.6

Pentru a obține acest rezultat, sunt indispensabile o viziune de ansamblu asupra problematicii îndatorării excesive a gospodăriilor și punerea în aplicare a unor măsuri eficiente.

1.7

Educația financiară trebuie, în primul rând, să fie difuzată în mediul școlar și, de asemenea, să fie disponibilă în orice moment tuturor categoriilor de public. În acest sens, CESE încurajează campaniile de informare, la acestea trebuind să ia parte toate părțile interesate, pentru a asigura complementaritatea experiențelor.

Comitetul subliniază rolul indispensabil al asociațiilor de consumatori și al asociaților familiale în difuzarea informațiilor și în acordarea de asistență persoanelor care solicită acest lucru.

1.8

În mai multe state membre au fost instituite mecanisme de prevenire și de tratare a situațiilor de îndatorare excesivă, dar aceste mecanisme diferă între ele.

Comitetul consideră că trebuie instituită o procedură adecvată și uniformă, întemeiată pe articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale, articolul 114 din TFUE sau articolul 81 din TFUE, în toate statele membre, potrivit principiilor generale propuse de Comisie într-o propunere de directivă, ceea ce va demonstra concret faptul că Parlamentul dorește să găsească soluții la problemele cetățenilor europeni.

1.9

Aceste principii trebuie să aibă în vedere o procedură cu caracter rapid și gratuit, suspendarea acțiunilor în instanță atunci când a fost deschisă o procedură menită să limiteze îndatorarea excesivă, verificarea creanțelor, păstrarea locuinței principale, tratamentul egal al creditorilor obișnuiți, posibilitatea ștergerii datoriilor în cazurile de îndatorare cele mai severe și obligația de a lăsa persoanei îndatorate excesiv „o sumă de supraviețuire” suficientă pentru a satisface în mod demn nevoile vieții cotidiene, obiectivul fiind de a reintegra rapid consumatorul în viața economică și socială.

1.10

Comitetul reamintește și importanța pe care o acordă incluziunii bancare, care trebuie susținută pentru persoanele în situație de îndatorare excesivă, pentru a evita orice excluziune socială.

1.11

Combaterea îndatorării excesive presupune, de asemenea, o încadrare juridică pe plan european a cămătăriei.

1.12

În plus, reducerea numărului de cazuri de îndatorare excesivă nu se poate realiza numai prin punerea în aplicare a unui mecanism de tratare a acestui tip de îndatorare. Mecanismul trebuie să fie completat cu măsuri care urmăresc educația gospodărească și financiară, ceea ce implică și alocarea mijloacelor necesare acestora.

1.13

În fine, atrage atenția asupra faptului că ținerea sub control a îndatorării nu se poate face fără respectarea normelor. În acest sens, el reamintește că susține conceptul de „credit responsabil”, care implică atât din partea distribuitorilor, cât și din partea subscriitorilor, practici loiale și etice.

2.1

În „Pachetul privind investițiile sociale” din 2013 (1), Comisia a constatat o creștere puternică a numărului de evacuări și de persoane fără adăpost de la începutul crizei și a subliniat că îndatorarea excesivă este o cauză a sărăciei.

2.2

Fenomenul de îndatorare excesivă s-a accentuat la începutul anilor '80 și a afectat tot mai multe persoane, fără să cruțe nici o categorie socioprofesională.

2.3

Situațiile de îndatorare excesivă nu mai pot fi considerate o problemă a individului aflat sub imperiul „impulsurilor și pasiunilor” sale. Ele au devenit, în prezent, expresia unei crize sociale și societale.

2.4

În 2013, Banca Centrală Europeană a constatat că peste jumătate din populația zonei euro avea datorii către instituțiile financiare. (2)

2.5

Potrivit acestei anchete, îndatorarea excesivă apare, în general, în urma unei pierderi neprevăzute de venituri, legată, mai ales, de pierderea locului de muncă, de boală, de separare sau chiar de consum excesiv (3).

2.6

După Danemarca, țară care, începând din 1984, dispune de un mecanism complet de tratare a îndatorării excesive a persoanelor private, Franța a fost a doua țară europeană care a adoptat măsuri similare, prin legea din 31 decembrie 1989 privind prevenirea și reglementarea dificultăților legate de îndatorarea excesivă a persoanelor private și a familiilor. (4)

2.7

Îndatorarea excesivă afectează toate statele membre, în grade diferite. Ea s-a amplificat odată cu criza financiară care a destabilizat economia din numeroase țări. Este cu atât mai important ca această problemă să fie soluționată cu cât ea are consecințe financiare asupra tuturor operatorilor economici; într-adevăr, și întreprinderile, îndeosebi IMM-urile, sunt slăbite de datoriile clienților lor deveniți insolvabili.

2.8

În prezent, fenomenul este și mai îngrijorător, deoarece îi afectează pe lucrătorii săraci și pe șomeri, care au acumulat facturi neplătite pentru servicii indispensabile, precum furnizarea de energie și apă, serviciile de asigurări și cele de telefonie, precum și întârzieri în plata chiriei; acesta afectează, de asemenea, persoane din clasa mijlocie, deseori în urma unui eveniment neprevăzut în viață, dar și pensionari ale căror pensii au fost diminuate în urma politicilor de austeritate sau care trebuie să acorde sprijin financiar apropiaților lor (5). Cauzele îndatorării excesive sunt identificate. Aceasta este cauzată de șomaj, de locurile de muncă precare, de anumite situații familiale. Se cunoaște faptul că gospodăriile monoparentale sunt cele mai afectate. În anumite cazuri, îndatorarea excesivă poate rezulta dintr-o întorsătură a vieții, un divorț, o separare, un deces, o boală sau un handicap care implică cheltuieli medicale ridicate. Costul prohibitiv al taxelor de înscriere la universitate, în anumite state membre, joacă, de asemenea, un rol important în îndatorarea excesivă a tinerilor.

2.9

Creșterea recentă a îndatorării excesive include o altă categorie sociologică: persoanele din clasa medie care și-au pierdut locul de muncă și se confruntă cu cheltuieli ipotecare apăsătoare pentru locuință, fără perspectiva pe termen scurt de a-și găsi un nou loc de muncă.

2.10

Între categoriile de persoane îndatorate excesiv și în interiorul acestora există deci o mare eterogenitate de cauze și efecte provocate de îndatorarea excesivă.

2.11

Riscul de îndatorare excesivă este accentuat de asimetria dintre creșterea veniturilor și creșterea costului vieții legată de evoluția stilului de viață, de politicile naționale de austeritate, de creșterea cheltuielilor din viața cotidiană, cum ar fi cheltuielile cu energia, cu locuința, cu serviciile de comunicații electronice, cu serviciile de telefonie și cu transportul, precum și cheltuielile financiare.

2.12

În numeroase cazuri, la originea îndatorării excesive se află recurgerea la credite, încurajată de campanii publicitare agresive și înșelătoare, pentru a compensa lipsa veniturilor și a achiziționa bunuri și servicii, într-o societate a abundenței. În acest sens, trebuie subliniat că grupurile vulnerabile sunt „rău îndatorate”, deoarece nu au acces la toate formele de credit, din cauza lipsei lor de solvabilitate. Aceste grupuri sunt orientate către formulele care se dovedesc cele mai costisitoare, de tipul creditelor de trezorerie, asociate deseori cardurilor distribuite pe diferite canale, cu dobânzi foarte mari.

2.13

Se întâmplă frecvent ca acest tip de card de credit să fie propus la domiciliu prin poștă și să cuprindă formule precum „felicitări, ați câștigat un credit gratuit, rambursare fără dobândă”, în disprețul normelor de informare și de protecție a consumatorilor. CESE solicită ca durata și plafonul de utilizare a acestor carduri să fie încadrate cu strictețe (6).

2.14

Chestiunea dobânzilor la creditul imobiliar sau la creditul de consum merită, de asemenea, o atenție deosebită. Anumite împrumuturi sunt contractate la dobânzi variabile neplafonate, care pot evolua în mod foarte semnificativ în funcție de piață.

2.15

Uneori, sub pretextul de a contribui la solvabilitatea gospodăriilor, anumite împrumuturi sunt acordate cu dobânzi progresive, în anticiparea unei creșteri de venituri care nu se realizează, din cauza plafonării salariilor practicate în anumite țări, sau chiar este înlocuită de pierderea salariului, dată fiind criza.

2.16

În plus, în absența unei armonizări europene, nu este reglementată camăta în anumite state membre.

2.17

Unele gospodării îndatorate excesiv și confruntate cu plăți sau rambursări restante prezintă un risc sporit de excluziune socială, riscând să fie private de serviciile de bază sau să fie evacuate din locuință, situație la care se adaugă problemele de acces la îngrijiri pe care le generează această insecuritate. De exemplu, peste 75  000 de spanioli îndatorați excesiv au fost evacuați din locuințele lor în 2012, adică cu 16,7 % mai mulți decât în 2011 (7).

2.18

În privința principalelor cauze ale îndatorării excesive se degajă un consens, deși ele nu sunt absolut identice în statele membre. Așa cum s-a subliniat în avizele anterioare ale Comitetului (8), se constată că nu există mijloace de evaluare a situației la nivel european cu precizia pe care aceasta o merită. Într-adevăr, nu există niciun recensământ european. În plus, instituirea acestui instrument presupune, într-o primă etapă, un acord asupra înțelesului noțiunii de „îndatorare excesivă”, precum și a criteriilor și metodelor de a o evalua.

2.19

Comitetul a făcut deja această constatare și a solicitat inițierea unei Cărți verzi care să preconizeze soluții operaționale și a unei consultări electronice.

2.20

În acest sens, CESE dorește stabilirea unei definiții operaționale comune a îndatorării excesive la nivel european, care să pornească de la imposibilitatea în care se află un consumator de a face față ansamblului datoriilor sale, indiferent de natura lor și de angajamentele sale. Într-adevăr, în absența unei astfel de definiții care să poată evalua cu precizie acest fenomen multilateral, acțiunile publice riscă să fie complet inutile.

2.21

Comitetul susține ideea de a se crea un observator european al îndatorării excesive fără taxe bugetare suplimentare, care să integreze practicile naționale deja existente și dovedite ca fiind eficiente.

2.22

În fine, CESE consideră că tratarea îndatorării excesive trebuie să se facă în amonte, prin educația financiară, care este instrument esențial de dezvoltare a unui consum responsabil și controlat.

3.1

Potrivit unui studiu publicat în februarie 2008 (9), care oferă o perspectivă generală asupra definițiilor și măsurilor adoptate în vederea tratării îndatorării excesive în 18 state membre și o țară membră a Asociației Europene a Liberului Schimb (10), nu există un consens în privința definiției îndatorării excesive, deoarece conceptele diferă de la țară la țară.

3.2

Îndatorarea este un fenomen complex, multilateral și evolutiv, așa cum subliniază o analiză statistică din 2013, comandată de DG Sănătate și Protecția Consumatorilor (DG SANCO) a Comisiei Europene (11).

3.3

Așa cum a remarcat și Consiliul Europei (12), acest fenomen poate acoperi probleme legate de creanțe și dificultăți cotidiene la plata facturilor.

3.4

Din toate aceste diferite surse rezultă că unitatea de măsură este, în majoritatea cazurilor, gospodăria. Aproape jumătate din definițiile naționale fac trimitere la durata îndatorării sau la caracterul său structural. Majoritatea se referă la capacitatea de a se achita de angajamentele contractate.

3.5

Rezultă deci anumite elemente subiacente comune, care pot servi drept bază comună.

3.6

Potrivit CESE, pentru o definiție operațională comună a îndatorării excesive trebuie să se țină seama de următoarele elemente:

4.1.1

Reducerea numărului de cazuri de îndatorare excesivă nu se poate realiza numai prin punerea în aplicare a unui dispozitiv legislativ. Se impune o abordare globală. Trebuie luate măsuri preventive pentru ca acest fenomen să fie evitat în măsura posibilului.

4.1.2

Necesitatea unei educații financiare este o temă recurentă în dezbaterile privind serviciile financiare, însă acesteia nu îi sunt acordate resursele adecvate. Ca dovadă, este suficient să se facă o comparație între sumele consacrate publicității și cele alocate educației financiare.

4.1.3

Printre măsurile preconizate, CESE a subliniat deja necesitatea dezvoltării educației în spiritul unui consum durabil (14). Comitetul consideră că educația financiară este indispensabilă, deoarece aceasta contribuie la buna gestionare a bugetului personal și la prevenirea îndatorării excesive.

4.1.4

CESE arată că în nici unul din cele 18 state membre enumerate, educația preventivă nu este asigurată de un prestator unic. Comitetul dorește ca Uniunea Europeană să instaureze un sistem de educație care să fie pe măsura ambiției declarate.

4.1.5

Comitetul solicită integrarea educației financiare în programele de învățământ. În legătură cu acest subiect, el atrage atenția asupra necesității de a adapta formarea la vârsta și la cunoștințele destinatarilor, pentru a răspunde la necesitățile lor.

4.1.6

Comisia ar trebui, de asemenea, să încurajeze statele membre să prevadă un program național de educație financiară, pus în aplicare fie de către profesori, fie în cadrul parteneriatelor public-privat, și să comunice mai mult în legătură cu instrumentele existente la nivelul european.

4.1.7

CESE este de părere că trebuie consolidate campaniile de informare și popularizare pe tema finanțelor, educația financiară trebuind să aibă capacitatea de a se adresa tuturor categoriilor de public. El consideră că aceste campanii pot fi organizate de diferiți actori socio-economici, autorități publice, ONG-uri, asociații profesionale și de consumatori. De fapt, este vorba de a exploata complementaritatea dintre diferitele surse de informare, cu un scop de interes general. Necesitatea acestei informări este, de altfel, recunoscută în anumite țări, care au instituit programe accesibile cetățenilor.

4.1.8

Comitetul consideră că este la fel de important ca persoanele care doresc să poată avea, de-a lungul vieții, un acces ușor la informații, consiliere, asistență la gestionarea bugetului sau la rezolvarea dificultăților cu care se pot confrunta în relația cu instituțiile creditoare, dar și cu furnizorii de servicii sau cu o administrație. În acest sens, CESE consideră că trebuie susținută și valorificată activitatea efectuată deja de asociațiile de consumatori, apropiate de public, care-și aduc contribuția atât prin organizarea de reuniuni de informare, cât și prin însoțirea și asistarea gratuită a persoanelor în cauză.

4.1.9

În fine, ținerea sub control a îndatorării nu se poate face fără respectarea, în literă și în spirit, a reglementărilor referitoare la creditul de consum, creditul imobiliar și practicile comerciale neloiale (clauze abuzive, publicitate înșelătoare, marketing agresiv) (15).

4.2.1

Profesioniștii trebuie să aibă un comportament responsabil atât în privința ofertelor și a mesajelor publicitare pe care le difuzează, cât și în ce privește consilierea și explicațiile pe care le acordă consumatorilor în momentul subscrierii împrumuturilor. Este necesară o abordare personalizată, care, în mod regretabil, nu reprezintă în prezent norma practicii, în ciuda legislației și a codurilor de conduită existente în majoritatea țărilor. Transparența privind produsele, în special atunci când este vorba despre împrumuturi contractate în monedă străină, riscurile acestora pentru garanții sau soții indirect implicați și claritatea informațiilor trebuie să reprezinte norma, indiferent care este suportul utilizat.

4.2.2

CESE susține conceptul de „împrumut responsabil” în sensul în care consideră că responsabilitatea aparține ambelor părți contractante (16). Controlul atribuirii împrumuturilor cu ajutorul registrelor merge în acest sens.

4.2.3

În acest context sensibil, CESE consideră că trebuie acordată o atenție deosebită prelucrării datelor cu caracter personal.

4.3.1

Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori (17) cere statelor membre să impună creditorilor sau intermediarilor de credit ca, în materialele lor publicitare, să informeze în mod clar consumatorul, punându-i la dispoziție elemente de comparație și precizează, de asemenea, principalele date financiare care trebuie să fie incluse în contract.

4.3.2

Această directivă, bazată pe informarea consumatorilor, nu este suficientă pentru a preveni îndatorarea excesivă.

4.3.3

Trebuie să existe o legislație eficace în domeniu, care să prevadă măsuri de educare a profesioniștilor și a consumatorilor.

4.3.4

Astfel, anumite state membre depășesc dispozițiile directivei și stabilesc că orice contract de credit de consum trebuie să avertizeze consumatorul împotriva anumitor abuzuri sau să îi reamintească dreptul său de a primi un tablou detaliat de amortizare a creditului.

4.3.5

CESE solicită o legislație mai incisivă și mai ambițioasă decât Directiva 2006/114/CE privind publicitatea înșelătoare și comparativă (18), pentru a interzice anumite forme de publicitate înșelătoare sau abuzive, în special atunci când acestea se adresează unor consumatori vulnerabili sau care sunt deja în incapacitate de rambursare a datoriilor (19).

4.4.1

Consumatorul european ar fi mai bine protejat dacă ar exista o încadrare juridică pe plan european a cămătăriei. Mecanismul esențial de combatere a cămătăriei constă în stabilirea unei valori maxime pentru costul total al creditului, care să înglobeze toate dobânzile și taxele legate de contractul de credit, exprimată ca procentaj, în conformitate cu metoda cunoscută a dobânzii anuale efective (DAE). Aceasta poate varia în funcție de tipul de credit și de suma împrumutată.

4.4.2

Contextul european este foarte eterogen în acest domeniu (20).

4.4.3

În general, există sisteme de protecție pentru creditele acordate persoanelor private, dar unele țări și-au liberalizat în întregime regimurile de camătă pentru creditele acordate întreprinderilor. Numai Franța și Italia fac încă excepție.

4.4.4

În majoritatea țărilor, controlul ratei dobânzilor nu se sprijină pe legislație, ci pe jurisprudență. Acesta este cazul Regatului Unit și al Spaniei.

4.4.5

În Germania, instanțele evaluează camăta pe baza valorilor medii de pe piață publicate în fiecare lună de Bundesbank pentru diferitele tipuri de credit. Decalajul este considerat excesiv atunci când depășește dublul valorii de pe piață.

4.4.6

Ca și Franța, Italia are o lege care reglementează ratele dobânzilor. Și în această țară dobânda de camătă este reevaluată trimestrial. Dar o dobândă este considerată cămătărească dacă depășește cu mai mult de 50 % dobânda medie aplicată de bănci.

5.1

Numeroase state membre au instituit proceduri juridice pentru a limita îndatorarea excesivă. Din datele disponibile și în ciuda absenței unor studii statistice sau de legislație comparativă în cele 28 de state membre, rezultă că obiectivul general al tratării îndatorării excesive este de a prezenta o soluție gospodăriilor pentru a evita excluziunea socială și a le permite, atunci când este posibil, să-și ramburseze datoriile pe măsura capacităților lor contributive. Anumite mecanisme prevăd posibilitatea unei ștergeri totale sau parțiale a datoriilor atunci când situația persoanelor îndatorate excesiv este ireparabilă, pentru a le da o a doua șansă.

5.2

Dreptul insolvenței întreprinderilor, în privința căruia CESE a emis un aviz, oferă un exemplu interesant în acest sens (21).

5.3

Majoritatea țărilor europene au instituit diferite tipuri de proceduri judiciare de tratare a îndatorării excesive care diferă prin condițiile de acces, natura datoriilor în cauză și obiectul acestora.

5.3.1

Toate aceste proceduri prevăd posibilitatea ca judecătorul să impună persoanelor îndatorate excesiv și creditorilor acestora un plan de stingere a datoriilor. În general, decizia este precedată de o etapă „amiabilă”, în cursul căreia se fac eforturi pentru a se ajunge la un acord între părți asupra unui plan, ceea ce, în caz de succes, conduce la omologarea sa de către judecător (22).

5.3.2

În paralel cu intervenția judecătorului, aceste proceduri pot să prevadă numirea unui asistent judiciar (mediator pentru datorii – în Belgia, curator – în Țările de Jos) însărcinat să primească declarațiile privind creanțele, să le verifice, să investigheze condițiile de viață și situația patrimonială a persoanelor îndatorate excesiv, să stabilească, după caz, venitul necesar acestor persoane pentru a-și acoperi cheltuielile curente, să păstreze surplusul de venituri pentru a satisface creanțele creditorilor, să vândă anumite bunuri ale persoanelor respective, să elaboreze un proiect de plan de stingere a datoriilor și să controleze modul de aplicare a acestuia, precum și buna-credință a persoanelor îndatorate excesiv (23).

5.3.3

În acest sens, CESE insistă asupra necesității unei dispoziții la scară europeană care să prevadă ca anumite bunuri vitale să nu poată fi în nici un caz confiscate sau vândute la prețuri derizorii.

5.3.4

În majoritatea cazurilor, deschiderea acestor proceduri atrage după sine imposibilitatea ca creditorii obișnuiți să introducă acțiuni individuale în instanță pentru a reclama bunuri sau venituri ale persoanelor în cauză. Bineînțeles, acestora din urmă nu le este permis să-și agraveze îndatorarea, în caz contrar urmând să piardă avantajele procedurii de stingere a datoriilor.

5.3.5

Comitetul consideră că este în interesul protecției consumatorilor împotriva riscului de excluziune socială ca aceste proceduri să fie uniformizate, cu condiția ca ele să fie rapide, simple și fără costuri pentru debitori, care se găsesc, din principiu, într-o situație delicată.

5.3.6

În plus, suspendarea acțiunilor în justiție ar trebui pronunțată de la începutul procedurii, pentru a evita presiunea exercitată de creditori.

5.3.7

CESE atrage atenția asupra necesității de a se prevedea o etapă de verificare a creanțelor, astfel încât să fie respectate drepturile diferitelor părți.

5.3.8

Comitetul menționează că, în anumite țări, locuința principală este tratată separat, pentru e evita evacuarea familiei de la domiciliul său. CESE salută această abordare și crede că ar trebui aplicată sistematic, pentru a evita excluziunea socială a familiilor, ceea ce trebuie să constituie un obiectiv primordial în interesul societății.

5.3.9

El recomandă ca pentru cazurile cele mai severe să se prevadă ștergerea totală sau parțială a datoriilor, pentru a preveni riscul de excluziune socială.

5.3.10

Comitetul consideră că recurgerea la o procedură de tratare a îndatorării excesive nu trebuie să conducă la excluderea de la serviciile bancare esențiale, deoarece acestea sunt indispensabile vieții economice și sociale.

5.3.11

CESE insistă asupra faptului că mijloacele puse la dispoziție pentru funcționarea mecanismelor prevăzute trebuie să permită un tratament cât mai adaptat fiecărei situații. În acest sens, consideră oportun să se prevadă sisteme de însoțire pentru persoanele care simt nevoia de a face apel la ele.

6.1

CESE consideră că, pentru atingerea acestui obiectiv, trebuie instituită o procedură uniformă în toate țările, întemeiată pe Carta drepturilor fundamentale, articolul 114 din TFUE sau articolul 81 din TFUE, conform unor principii generale pe care Comisia le-ar putea propune într-o directivă care să urmărească direcțiile de reflecție menționate mai jos în vederea realizării unei piețe interne cu adevărat unificate.

6.2

CESE subliniază că unele dintre măsurile propuse sunt deja aplicate în unele state membre și că ele merită generalizate.

6.3.1

Consilierea în materie de servicii financiare și de consum, obligația consilierii care le revine instituțiilor bancare și de credit, precum și ajutorul pentru gestionarea bugetului sunt deseori insuficiente sau inadecvate pentru persoana îndatorată. Autoritățile publice naționale trebuie deci să pună la dispoziția persoanelor aflate în dificultate servicii de ajutor social în măsură să le acorde un sprijin imediat, respectiv un sprijin juridic gratuit, dacă aceste persoane o doresc. În acest sens, statele membre ar putea să sprijine și să oficializeze rolul de asistență juridică care le revine asociațiilor de protecție a consumatorilor.

6.3.2

Pentru cazurile de îndatorare cele mai grave, pot fi prevăzute ajutoare sociale, pentru a acoperi consumul de electricitate și de gaze, cheltuielile cu locuința și hrana, cheltuielile de sănătate și plata către creditori a unei părți sau a totalității datoriei.

6.3.3

În plus, trebuie instituit un mecanism de analiză in concreto a situației persoanelor, de verificare a legalității sumelor care le sunt imputate, de negociere cu creditorii a unui plan de stingere a datoriilor sau de elaborare a altor soluții, cum ar fi o procedură judiciară, informând aceste persoane asupra drepturilor și obligațiilor lor.

7.1

CESE preconizează înființarea unui observator european al îndatorării excesive, fără costuri bugetare suplimentare. Acest mecanism s-ar sprijini pe sistemele naționale existente și ar trebui să permită atenuarea actualei lipse de statistici fiabile, să dispună de o analiză aprofundată a originilor îndatorării excesive, a tipologiei persoanelor afectate, să compare situațiile din statele membre, dar și măsurile propuse pentru remediere, și să măsoare evoluția acestui fenomen.

7.2

Observatorul ar putea fi completat cu o rețea de schimburi, deschisă tuturor persoanelor interesate și în cadrul căreia ar putea avea loc un dialog privind bunele practici.

7.3

Într-adevăr, combaterea îndatorării excesive a consumatorilor și prevenirea excluziunii sociale presupun o abordare holistică. Acest fenomen nu poate fi combătut prin măsuri izolate și necoordonate la scară europeană. Este indispensabilă continuarea cooperării dintre consumatori, administrații publice și întreprinderi, cu scopul de a aplica metode mai creative și mai eficiente.

7.4

Observatorul ar putea fi alcătuit din departamente axate asupra următoarelor teme: colectarea datelor, cadrele juridice existente și măsurile de educare și sensibilizare.

7.5

Membrii observatorului ar urma să provină din sectorul public și din cel privat. Sectorul privat ar putea fi reprezentat de membrii asociațiilor profesionale și de consumatori, naționale și europene, provenind din mai multe sectoare economice și zone geografice și angajați în combaterea îndatorării excesive. Ei ar urma să participe la activitatea departamentelor observatorului, eventual în cadrul unor grupuri de lucru specializate.

7.6

Sectorul public ar urma să fie reprezentat de experți naționali numiți de statele membre, care ar stabili legături cu sectorul privat și ar avea experiență în domeniul îndatorării excesive și al protecției consumatorilor. Reprezentanții naționali ar trebui, de asemenea, să aibă o vastă experiență în materie de sensibilizare a marelui public.