11.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/28

---

Avizul Comitetului Economic și Social European privind dezvoltarea prestațiilor de asigurări sociale

2011/C 44/05

Raportor general: dl VERBOVEN

Prin scrisoarea din 29 aprilie 2010, dna Laurette ONKELINX, viceprim-ministru și ministrul afacerilor sociale și al sănătății publice, a solicitat Comitetului Economic și Social European, în numele viitoarei Președinții belgiene și în conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, să elaboreze un aviz exploratoriu privind

Dezvoltarea prestațiilor de asigurări sociale.

La 25 mai 2010, Biroul Comitetului Economic și Social European a însărcinat Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul urgent al lucrărilor Comitetul Economic și Social European a hotărât, în cadrul celei de-a 464-a sesiuni plenare din 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 14 iulie 2010), să-l numească pe dl Xavier VERBOVEN raportor general și a adoptat prezentul aviz cu 66 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 10 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   CESE își exprimă satisfacția cu privire la faptul că dezvoltarea alocațiilor sociale face obiectul unei conferințe specifice în cadrul Președinției belgiene a Consiliului Uniunii Europene. Comitetul recunoaște că protecția socială este un important instrument de redistribuire, de coeziune socială și de solidaritate, care trebuie să fie în centrul construcției proiectului european. Drepturile sociale fundamentale garantează în special accesul la venituri sociale adecvate în cazul apariției anumitor riscuri sociale sau la un ajutor social și la o locuință pentru toți cei care nu dispun de resurse suficiente. CESE reamintește că la 30 noiembrie 2009 a adoptat o declarație prin care solicită Comisiei să pună în aplicare un program de acțiune socială (1) pentru a garanta că drepturile sociale fundamentale sunt puse pe același plan cu regulile concurenței și libertățile economice.

1.2   CESE dorește să sublinieze rolul de factor productiv al politicii sociale. Comitetul reamintește încă o dată că, dacă sunt concepute într-un mod corespunzător, politicile sociale și cele privind piața forței de muncă contribuie la promovarea atât a justiției sociale, cât și a eficienței și a productivității economice. Esența modelului social european se bazează pe o bună coerență între eficiența economică și progresul social (2). Adeziunea cetățenilor la proiectul european va depinde de eficacitatea politicilor puse în aplicare în aceste domenii diferite. Pe de altă parte, nu trebuie neglijată importanța rolului jucat de protecția socială ca stabilizator economic, atât în perioadele de conjunctură economică bună, cât și în cele proaste (3).

1.3   Criza economică și socială actuală impune mai mult decât oricând o strategie europeană ambițioasă până în 2020. Această nouă strategie – care a fost definită de Comisie (4), a fost recent aprobată de Consiliul European la 17 iunie 2010 și va trebui să fie adoptată oficial în luna septembrie a acestui an de către Parlament – vizează următoarele patru domenii: cunoaștere și inovare, o economie mai durabilă, îmbunătățirea nivelului de ocupare a forței de muncă și incluziunea socială. CESE susține această viziune pluridimensională care vizează susținerea unei creșteri „inteligente, durabile și favorabile incluziunii”, dar regretă că recomandările formulate în avizul său precedent privind Strategia de la Lisabona după 2010 nu au avut efect cu privire la anumite aspecte în care au fost constatate lacune. Ar trebui, în special, elaborate „linii directoare proprii cu obiective măsurabile în ceea ce privește tratamentul egal al femeilor și bărbaților, precum și în cazul combaterii condițiilor de muncă cu garanții sociale insuficiente, în cazul trecerii la o economie cu emisii reduse de CO2, în cazul luptei împotriva sărăciei (inclusiv în cazul persoanelor care au un loc de muncă), precum și al prevenirii marginalizării sociale (de exemplu, sprijin adecvat în caz de lipsă de ocupație, respectiv de incapacitate de muncă, precum și pentru accesul la serviciile publice)”  (5).

1.4   CESE constată cu satisfacție că Strategia Europa 2020 conține o orientare dedicată în mod expres incluziunii sociale și luptei împotriva sărăciei, în care se exprimă angajamentul de a reduce cu cel puțin 20 de milioane numărul de persoane expuse riscului sărăciei și excluziunii (6). Având în vedere faptul că 2010 a fost desemnat Anul european de luptă împotriva sărăciei, este obligatoriu să se adopte măsurile necesare pentru ajutarea tuturor persoanelor afectate să scape de sărăcie.

1.5   Consiliul este de părere că cel mai bun mijloc de a ieși din starea de excluziune este de a avea acces la un loc de muncă durabil, de calitate și remunerat în mod corespunzător. Ar trebui adoptate măsuri de îmbunătățire structurală pentru a crea o piață incluzivă a forței de muncă (7). CESE reamintește că un acord-cadru pentru o piață incluzivă a forței de muncă a fost încheiat la 9 decembrie 2009 în cadrul dialogului social. Acest acord-cadru semnalează dorința partenerilor sociali de a promova piețe incluzive ale forței de muncă, de a maximiza potențialul forței de muncă în Europa, de a mări rata ocupării forței de muncă și de a îmbunătăți calitatea locurilor de muncă, inclusiv din punct de vedere al formării și al îmbunătățirii competențelor.

1.6   CESE împărtășește punctul de vedere al Parlamentului European reafirmat în rezoluția sa din 6 mai 2009 privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața forței de muncă (8), în special primul considerent: „incluziunea activă nu trebuie să înlocuiască incluziunea socială, dat fiind că grupurile vulnerabile care nu pot participa la piața muncii au dreptul la o viață demnă și la participarea deplină în cadrul societății și, deci, un venit minim, servicii sociale de calitate accesibile și pe care să și le poată permite trebuie să fie disponibile, indiferent de capacitatea unei persoane de a participa la piața muncii”.

1.7   CESE reamintește că în avizul său din 12 iulie 1989 privind sărăcia (9) a recomandat crearea „unui minim social conceput pentru a fi în același timp o plasă de siguranță pentru săraci și o pârghie necesară pentru reintegrarea socială a acestora”. CESE regretă că acestui aviz, precum și recomandării Consiliului din 24 iunie 1992, care se sprijină pe criteriile comune privind resursele și prestațiile suficiente în sistemele de protecție socială (10), nu li s-a dat întotdeauna curs în mod corespunzător. Prin urmare, CESE este de părere că ar trebui avută în vedere instituirea treptată a unui nivel minim garantat de venit și de servicii în cadrul protecției sociale prin intermediul unui nou instrument care, ținând seama de caracteristicile naționale, ar susține mai eficient politicile de combatere a sărăciei ale diferitelor state membre. Obiectivul de reducere a sărăciei, reluat în cadrul Strategiei Europa 2020, este, din acest punct de vedere, o pârghie importantă.

1.8   In ceea ce privește alocațiile sociale acordate persoanelor care nu au venituri, CESE subliniază că nu toate acestea fac la ora actuală obiectul unei atenții speciale în cadrul metodei deschise de coordonare (MDC) referitoare la protecția socială. Prin intermediul unei definiții a obiectivelor și prin indicatori comuni, precum și prin schimbul de bune practici, aceasta vizează reformarea sistemelor de protecție socială în domeniul luptei împotriva sărăciei și excluziunii sociale și în ceea ce privește pensiile, asistența medicală și asistența de lungă durată. De aici rezultă că alocațiile de șomaj, de incapacitate de muncă, de maternitate, precum și cele primite de persoanele cu handicap, de victimele accidentelor de muncă sau de persoanele care suferă de boli profesionale nu sunt luate în considerare în cadrul acestui proces important. CESE preconizează ca acțiunea MDC în domeniul protecției sociale să fie extinsă la toate alocațiile care suplinesc veniturile. Comitetul recomandă în special instituirea unei monitorizări menite să analizeze nivelul adecvat al alocațiilor acordate.

1.9   CESE reamintește că modernizarea sistemelor noastre de protecție socială implică realizarea unui echilibru eficient între, pe de o parte, stimulentele în vederea sporirii ofertei de forță de muncă și, pe de altă parte, măsurile menite să asigure o protecție socială adecvată prin garantarea eficacității cheltuielilor în acest domeniu. În ceea ce privește primul aspect, ar trebui precizat că venitul nu trebuie să fie singurul element de care trebuie să se țină seama. Alți factori precum disponibilitatea, eficacitatea și calitatea serviciilor de îngrijire a copiilor, dispozițiile privind accesibilitatea pentru persoanele cu handicap, infrastructurile pentru plasarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, formarea, învățământul și sănătatea publică joacă un rol important (11). Prin urmare, CESE subliniază din nou dorința sa de a se consolida MDC prin punerea în aplicare a unor obiective măsurabile în ceea ce privește protecția socială, în special în ceea ce privește ratele de substituire sau de acoperire, dar și accesul la serviciile publice (12). În același timp, Comitetul constată că generalizarea sistemelor de activare nu face obiectul unei atenții specifice în cadrul MDC privind protecția socială. Comitetul recomandă elaborarea unui raport în cadrul Comitetului pentru protecție socială pentru a se analiza dacă aceste dispozitive de activare sunt rezultatul unui echilibru între valorile de solidaritate, responsabilitate și coeziune.

1.10   CESE dorește să insiste asupra rolului esențial pe care îl pot juca reprezentanții societății civile și partenerii sociali cu privire la toate chestiunile legate de modernizarea sistemelor de protecție socială, precum și în consolidarea MDC ca proces democratic.

2.   Introducere și context

2.1   Protecția socială constituie un important instrument de redistribuire și solidaritate, organizarea și finanțarea acestuia fiind o responsabilitate a statelor membre. Beneficiind de o structură specifică în cadrul fiecăruia dintre statele membre, protecția socială se caracterizează printr-o foarte mare diversitate a sistemelor. Ea se află în însuși centrul proiectului european, așa cum o confirmă articolul 9 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (13), precum și articolul 34 al Cartei drepturilor fundamentale (14), care recunoaște și respectă:

—	pe de o parte, dreptul de acces la prestațiile de securitate socială și la serviciile sociale care asigură protecție în caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependență, bătrânețe sau pierdere a locului de muncă;

—	pe de altă parte, dreptul la un ajutor social și la un ajutor pentru locuință care să le asigure o existență demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente.

2.2   Pe lângă garantarea unui venit adecvat persoanelor inactive sau atunci când intervin anumite riscuri sociale, protecția socială trebuie să joace și un rol activ în ceea ce privește securitatea tranzițiilor profesionale, în special în vederea asigurării unei bune integrări pe piața muncii.

2.3   În fața consecințelor crizei financiare din 2008, sistemele de protecție socială au contribuit, pe de o parte, la protejarea europenilor de consecințele mai grave ale crizei financiare și, pe de altă parte, au jucat un rol anticiclic de stabilizator economic (15). În absența unor politici ambițioase de convergență, aceste sisteme ar putea fi periclitate în special de către practicile concurențiale elaborate de anumite state membre, pentru care reducerea cheltuielilor sociale constituie un mijloc de atragere a investițiilor străine de capital. Acest proces, care este deja o realitate pe plan fiscal și salarial, tinde astfel să aibă loc și pe plan social (16).

2.4   În faza de început a punerii în aplicare a unei noi Strategii Europa 2020, trebuie reamintit că numai creșterea economică și ocuparea forței de muncă nu sunt suficiente pentru garantarea unei mai bune coeziuni sociale. În ultimii zece ani, inegalitățile s-au accentuat deseori, iar sărăcia și excluziunea socială rămân probleme grave în majoritatea țărilor europene (17). De altfel, CESE insistă asupra necesității de a lupta împotriva acestor fenomene prin politici care să nu fie în mod fundamental reactive și bazate pe indemnizații, ci și preventive și proactive, pentru a acționa în amonte împotriva situațiilor de sărăcie. Sunt avute în vedere în special fenomenul sărăciei în rândul copiilor, care poate fi decisivă pentru întreaga dezvoltare și pentru viața de mai târziu a persoanei afectate.

2.5   Protecția socială, în general, și alocațiile sociale, în particular, sunt confruntate în prezent cu patru provocări majore:

—

consecințele crizei: pe de o parte, creșterea cheltuielilor de șomaj ca urmare a pierderii a numeroase locuri de muncă și, pe de altă parte, presiunile pe care aceasta le produce asupra finanțelor publice. Pentru a evita situațiile de blocare în șomaj de lungă durată, trebuie să continue îmbunătățirea și modernizarea sistemelor de protecție socială, pentru a oferi un cadru activ și sigur care să garanteze accesul și revenirea la un loc de muncă de calitate, asigurând în același timp caracterul durabil al acestor sisteme;

—

fenomenul de îmbătrânire a populației, ale cărui consecințe vor fi importante în sectorul pensiilor și al asistenței medicale. Solidaritatea între generații implică necesitatea de a asigura un nivel satisfăcător al pensiilor și de a realiza investiții în nevoile legate de acest fenomen, în special asistența în caz de dependență;

—	creșterea inacceptabilă a sărăciei și inegalităților. Obiectivele de reducere a sărăciei definite în noua Strategie Europa 2020 sunt ambițioase. Ele necesită un efort coordonat al statelor membre în numeroase domenii de acțiune politică împreună cu partenerii sociali și cu societatea civilă;

—	sporirea necesară a bunăstării și a coeziunii sociale a cetățenilor europeni. În ultimii ani, aceștia au arătat că au mari așteptări de la noile politici sociale eficace și progresive pe plan social și durabile pe plan economic.

3.   Alocații adecvate de substituire a veniturilor

3.1   Alocațiile sociale menite să ofere o garantare a venitului în timpul unei perioade de șomaj, după ieșirea la pensie, în timpul unei boli sau din cauza unui handicap ocupă un loc preponderent în sistemele de protecție socială. Oricare ar fi modul lor de finanțare, principiile care stau la baza lor (acoperire pe bază de asigurare sau universală) sau modalitățile lor de acordare, alocațiile au rolul de a oferi garantarea unui venit stabil și adecvat atunci când apar aceste riscuri sociale. În acest mod, ele au un rol important de securitate atât din punct de vedere al cetățeanului, cât și al societății în general. Ele trebuie considerate nu ca o povară, ci ca o investiție productivă de pe urma căreia toată lumea profită.

3.2   Profundele transformări suferite de economiile și societățile europene ca urmare a globalizării, a mutațiilor tehnologice, a apariției fenomenului de îmbătrânire a populației și, mai recent, a crizei economică survenite în 2008 au generat schimbări profunde pentru sistemele de protecție socială, în general, și pentru alocațiile de substituire a veniturilor, în particular. Politicile așa-numite de modernizare din ultimii douăzeci de ani vizează în principal redresarea finanțelor publice ale diferitelor state membre și asigurarea creșterii economice, în special printr-o rată ridicată de ocupare a forței de muncă. Prin urmare, alocațiilor sociale li s-a conferit un rol preponderent în ceea ce privește stimularea participării sporite pe piața forței de muncă.

3.3   Comitetul este conștient că nivelul de protecție acordat prin aceste alocații depinde mult de finanțările publice, care sunt supuse la ora actuală unor mari presiuni ca urmare a consecințelor crizei economice și a provocării reprezentate de îmbătrânirea populației. Cu toate acestea, Comitetul dorește să reamintească faptul că el se opune „oricărei inițiative care ar putea compromite solidaritatea pe care se bazează protecția socială și care aduce Europei atâtea beneficii”  (18). Acordarea de alocații care mențin parțial nivelul de trai este esențială pentru garantarea unei repartiții mai bune a bunurilor și veniturilor, precum și pentru coeziunea socială. În același spirit, Comitetul dorește să sublinieze importanța mecanismelor care urmăresc adaptarea alocațiilor în funcție de evoluția nivelului de trai. Acesta este și motivul pentru care Comitetul consideră că este necesară instaurarea în cadrul MDC a unei forme de monitorizare care să analizeze nivelul adecvat al alocațiilor acordate.

3.4   CESE solicită punerea în aplicare a unui program de acțiune socială care ar trebui să se bazeze pe colaborarea pozitivă între state membre pentru a lupta împotriva tentațiilor „«aducerii la cel mai mic multiplu comun» în ceea ce privește drepturile sociale, protecția socială și condițiile de muncă”  (19).

3.5   Șomaj: consolidarea protecției sociale ca investiție, atât în beneficiul competitivității economice, cât și al integrării sociale

3.5.1   Ajutorul de șomaj constituie un avantaj esențial întrucât urmărește să ofere oricărui lucrător o asigurare împotriva consecințelor unei disponibilizări sau ale unei restructurări. Obiectivul este asigurarea unui nivel al resurselor adecvat și stabil aceasta reprezentând condiția principală de asigurare a mobilității profesionale și, astfel, a reinserției profesionale (20).

3.5.2   Ajutorul de șomaj nu poate să se limiteze la acordarea de alocații, ci trebuie să fie asociat măsurilor adecvate și dinamice de sprijin în vederea obținerii unui loc de muncă de calitate. Aceste politici active trebuie să garanteze un sprijin adaptat nevoilor personale, precum și accesul la programe de formare care să asigure o calificare (21). Pe de altă parte, alți factori precum disponibilitatea, eficacitatea și calitatea serviciilor de îngrijire a copiilor, dar și dispozițiile privind accesibilitatea pentru persoanele cu handicap, infrastructurile de învățământ și de sănătate publică joacă un rol important (22). Autoritățile publice ar trebui să asigure punerea în aplicare a acestor elemente indispensabile tranzițiilor profesionale fără probleme.

3.5.3   Pe de altă parte, CESE consideră că este necesară adoptarea de măsuri de îmbunătățire structurală pentru a se crea o piață a forței de muncă cu adevărat incluzivă (23). În acest scop, trebuie reamintit că un acord-cadru pentru o piață incluzivă a forței de muncă a fost încheiat la 9 decembrie 2009 în cadrul dialogului social. Acest acord-cadru semnalează dorința partenerilor sociali de a promova piețe incluzive ale forței de muncă, de a maximiza potențialul forței de muncă în Europa, de a mări rata ocupării forței de muncă și de a îmbunătăți calitatea locurilor de muncă, inclusiv din punct de vedere al formării și al îmbunătățirii competentelor.

3.5.4   Comitetul consideră că este necesar un anumit grad de convergență pentru a reda valoarea muncii, acționând în așa fel încât munca să constituie cu adevărat o alegere mai interesantă din punct de vedere financiar. Prin punerea în aplicare a unor politici coordonate pe plan social, salarial și fiscal, trebuie ca persoanele cu remunerație redusă sau cu calificare redusă să poată avea acces la un loc de muncă cu remunerație corespunzătoare și să scape de sărăcie și șomaj (24).

3.5.5   Indemnizațiile de șomaj asociate politicilor dinamice privind piața forței de muncă permit stabilizarea economiei și susținerea adaptării active la schimbări ca urmare a îmbunătățirii competențelor și a inițiativelor eficace în materie de căutare a unui loc de muncă și în materie de reconversie (25). Cu toate acestea, ar trebui vegheat ca politicile de activare duse în prezent în cadrul tuturor statelor membre să fie rezultatul unui echilibru între valorile de solidaritate, responsabilitate și coeziune și ca ele să nu prezinte riscuri în ceea ce privește inegalitățile, diferențele între categorii și blocarea în locuri de muncă atipice, cu calificare redusă și/sau cu remunerație redusă. În plus, ar trebui să rămânem circumspecți față de măsurile care vizează înăsprirea criteriilor de eligibilitate, în special în perioade de criză economică în care cererea de forță de muncă este redusă. Riscul este de a înrăutăți și mai mult situația persoanelor excluse, ceea ce reprezintă un obstacol important în ceea ce privește (re)inserția profesională. Aceste politici de excludere pot avea, totodată, un efect nefast de provocare a unor mutații către alte sectoare ale protecției sociale, precum ajutorul social sau incapacitatea de muncă, acest lucru nefiind de dorit.

3.6   Pensiile: pensii adecvate având în vedere provocarea reprezentată de îmbătrânirea populației

3.6.1   În timp ce numărul pensionarilor în Europa crește și numărul relativ de persoane apte de muncă se diminuează, Uniunea Europeană a încurajat statele membre să inițieze reforme ale sistemelor lor de pensii pentru a menține pensii adecvate și durabile. Aceste reforme se bazează pe pilonii următori: stimularea cetățenilor de a munci până la vârste mai înaintate, încurajarea pensiilor complementare, realizarea de legături mai puternice între cotizațiile sociale și alocații, luarea în considerare a longevității crescute în momentul stabilirii alocațiilor, finanțarea adecvată a pensiei minime, acordarea de credite pentru perioadele de îngrijire în cadrul drepturilor de pensii și mecanisme de revizuire automată sau semiautomată.

3.6.2   Printre persoanele în vârstă de 65 de ani și mai mult, procentul celor expuse la riscul de sărăcie rămâne deosebit de ridicat (20 % în medie în cele 27 de țări ale Uniunii față de 17 % pentru ansamblul populației) și acest lucru este în special valabil pentru femei (pentru care riscul de sărăcie este de 22 %). Aceasta duce la o problemă de adecvare între nivelul pensiilor de vârstă în raport cu veniturile obținute de restul populației. Obiectivul pensiei de vârstă este de a oferi pensionarilor un venit sigur care îl înlocuiește pe cel avut în timpul vieții active, ținând seama de nivelul de trai avut anterior. Pentru viitor, ar trebui adoptate măsurile necesare pentru a se reduce decalajele veniturilor legate de pensiile diferite între pensionari, bărbați și femei, dar și pentru a se garanta o acoperire corectă a riscului de bătrânețe pentru lucrătorii (lucrătoarele) care ocupă locuri de muncă atipice sau care au avut cariere atipice. Segregarea care există încă între bărbați și femei pe piața forței de muncă are consecințe importante asupra stabilirii drepturilor de pensie și, în consecință, asupra perspectivelor de pensionare ale femeilor (26). Comitetul dorește, de asemenea, să sublinieze că generalizarea sistemelor de pensii minime are un rol important de jucat în ceea ce privește combaterea sărăciei în rândul persoanelor vârstnice. CESE insistă ca acest punct să fie tratat cu o atenție deosebită de Comitetul pentru protecție socială și MDC.

3.6.3   Sistemele publice de pensii reprezintă principala sursă de pensii de vârstă. În aceste condiții, este obligatoriu să se facă totul pentru asigurarea durabilității și viabilității financiare a acestora. CESE consideră că cea mai bună garanție de finanțare adecvată a acestor sisteme publice se bazează pe un procent ridicat al ocupării forței de muncă, precum și pe măsuri de finanțare complementare puse în aplicare de anumite state membre. Aceste sisteme se bazează pe principiul solidarității și realizează legături inter și intrageneraționale care contribuie la asigurarea coeziunii sociale. În plus, ele permit asigurarea drepturilor de pensie pe durata perioadelor de șomaj și de întrerupere a carierei din motiv de boală sau din motive familiale. Ele și-au demonstrat stabilitatea financiară în timpul crizei financiare din 2008.

3.6.4   Pentru a completa aceste regimuri publice de pensii, au fost create regimuri complementare de pensii. Acestea pot oferi pensionarilor o complementare a resurselor și, în acest sens, trebuie generalizate la întregul ansamblu al salariaților. Cu toate acestea, ele nu ar putea nici să reprezinte o soluție alternativă la problema viabilității sistemelor publice de pensii, nici, mai ales, să pună sub semnul întrebării necesitatea celor dintâi. Crearea și punerea în aplicare a acestor regimuri complementare ar trebui, în interesul cotizanților și al pensionarilor, să corespundă anumitor exigențe, în special să se înscrie într-un cadru european de reglementare elaborat împreună cu partenerii sociali. Ele nu ar trebui să fie doar fonduri de investiții în scopul garantării unei pensii personale, ci ar trebui să vegheze la acoperirea riscului viager și să asigure un venit pentru perioadele de boală și chiar de șomaj economic sau de absență din motive familiale. Accesul la aceste regimuri complementare ar trebui garantat tuturor lucrătorilor din sectorul respectiv sau din întreprinderea respectivă. Ar trebui aplicat principiul tratamentului egal între femei și bărbați. Este necesar ca partenerii sociali să fie asociați la negocierile privind punerea lor în aplicare, precum și la controlul lor de gestiune. În ultimul rând, trebuie acordată atenție promovării investițiilor care au un impact pozitiv asupra ocupării forței de muncă și trebuie descurajate plasamentele pur speculative.

3.7   Incapacitatea de muncă: o importantă plasă de siguranță pentru lucrătorii afectați de o boală sau de un handicap

3.7.1   În afară de șomaj și de pensii, a treia categorie de alocații de substituire a venitului o constituie alocațiile primite în caz de incapacitate de muncă, de handicap, de accident de muncă sau de boală profesională. Aceasta ridică nu numai problema unui venit de substituire adecvat, ci și cea a întoarcerii sau accesului la un loc de muncă. CESE dorește să reamintească poziția sa, exprimată în cadrul precedentului său aviz privind incluziunea socială (27). Venitul reprezintă o condiție necesară pentru un trai independent, însă nu este neapărat o condiție suficientă. În multe cazuri, nu se acordă prioritate suficientă integrării persoanelor în cauză în viața profesională, în ciuda dispozițiilor legale în acest sens. În practică, orientarea și asistența pentru găsirea unui loc de muncă sau reintegrarea în câmpul muncii sunt deseori dificile și inadecvate.

3.7.2   Cetățenilor pentru care munca nu este o opțiune, trebuie să li se asigure un ajutor pentru venit suficient pentru a trăi cu demnitate. În acest scop, alocația acordată trebuie nu doar să țină seama de menținerea unui nivel de trai adecvat, dar și de cheltuielile specifice pe care le au aceste persoane din cauza bolii sau a handicapului. Politicile care vizează garantarea unor servicii de îngrijire medicală accesibile și de calitate joacă în acest caz un rol esențial, precum și cele care încurajează dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor sociale prestate în situații de dependență pentru a garanta o viață demnă (a se vedea serviciile de îngrijire și de asistență la domiciliu, ajutorarea persoanelor terțe etc.).

4.   Venitul minim și incluziunea socială

4.1   Deja în avizul său din 12 iulie 1989 privind sărăcia (28) CESE recomanda crearea „unui minim social conceput pentru a fi în același timp o plasă de siguranță pentru săraci și o pârghie necesară pentru reintegrarea socială a acestora”. Acest aviz este citat în recomandarea Consiliului din 24 iunie 1992 privind criteriile comune referitoare la resurse și alocații suficiente în sistemele de protecție sociale (29), care recomandă instituirea treptată a unui nivel minim garantat de venit și de servicii în cadrul sistemelor de protecție socială ale diferitelor state membre și aceasta într-un termen de cinci ani. Aproape 20 de ani mai târziu, în timp ce Uniunea dedică anul 2010 luptei împotriva sărăciei, trebuie constatat că aceste solicitări și recomandări au rămas literă moartă. În 2008, Comisia a precizat în recomandarea sa din 3 octombrie privind incluziunea activă că recomandarea din 1992 (30)„rămâne în continuare un instrument de referință pentru politicile comunitare referitoare la sărăcie și excluziune socială, instrument care nu și-a pierdut din importanță, deși încă mai rămân multe de făcut pentru ca acesta să fie complet implementat”. Mai recent, în cadrul rezoluției din 6 mai 2009 referitoare la incluziunea persoanelor excluse de pe piața muncii (31), Parlamentul „solicită statelor membre să instituie ajutoare sociale adecvate în scopul combaterii sărăciei și a excluziunii sociale” și „subliniază necesitatea unui nivel adecvat al ajutoarelor sociale în temeiul Recomandării 92/441/CEE și al Recomandării 2008/867/CE care trebuie să fie transparent, accesibil tuturor și durabil”.

4.2   Conform recomandării Consiliului din 24 iunie 1992, CESE consideră că acest venit garantat trebuie să fie stabilit ținând seama de nivelul de trai existent în fiecare stat membru. Aceasta implică referirea la indicatori corespunzători ca, de exemplu, venitul mediu sau median din respectivul stat membru, statisticile privind consumul gospodăriilor, salariul minim legal, dacă există, sau nivelul prețurilor. În plus, acest venit minim poate fi adaptat sau completat pentru a răspunde unor nevoi specifice. Este vorba în principal de ajutoare pentru locuințe, de politici care să garanteze accesul la îngrijire medicală de calitate sau de preluarea costurilor în cazul unui grad ridicat de dependență, puse în aplicare deja de unele state membre. Comitetul susține inițiativa Parlamentului (32) care vizează îmbunătățirea recomandării Consiliului din 1992 și precizează că „asistența socială ar trebui să asigure un venit minim suficient pentru o viață demnă, cel puțin la un nivel situat deasupra nivelului de «risc de sărăcie»”. Cu toate acestea, va trebui acordată atenție eventualelor interacțiuni care ar putea avea loc între această garantare a veniturilor, asociată sau nu intervențiilor aferente precum ajutorul pentru locuință, și alte alocații de securitate socială. Trebui evitată situația în care beneficiarii de alocații de securitate socială se regăsesc într-o situație mai puțin favorabilă, ceea ce ar induce efecte nefaste evidente.

4.3   CESE reamintește că, în cadrul politicilor de incluziune socială activă și de acces la servicii sociale de calitate, trebuie avută în vedere instaurarea unui venit minim. Din acest punct de vedere, Comitetul susține poziția Parlamentului European (33) care „sugerează ca statele membre să ia în considerare în mod activ o politică a salariului minim pentru a aborda problematica numărului din ce în ce mai mare al «lucrătorilor săraci» și pentru a face ca munca să fie o alternativă viabilă pentru persoanele îndepărtate de piața muncii”. În plus, Comitetul dorește să precizeze că nu trebuie neglijată situația persoanelor care se află în incapacitate de a participa la piața forței de muncă din motive de vârstă, stare de sănătate sau handicap. Comitetul împărtășește punctul de vedere al Parlamentului European (34) care precizează că „incluziunea activă nu trebuie să înlocuiască incluziunea socială” și „deci, un venit minim, servicii sociale de calitate accesibile și pe care să și le poată permite trebuie să fie disponibile, indiferent de capacitatea unei persoane de a participa la piața muncii”.

4.3.1   CESE consideră că instituirea treptată a unui venit minim garantat este necesară pentru realizarea obiectivului de reducere a sărăciei cuprins în Strategia Europa 2020 și ar trebui avută în vedere prin intermediul unui nou instrument pentru a sprijini mai eficient politicile de luptă împotriva sărăciei duse în cadrul diferitelor state membre.

---

(1)  Avizul CESE, JO C 27, 3.2.2009.

(2)  Avizul CESE, JO C 309, 16.12.2006.

(3)  Comisia Europeană, Comitetul pentru protecție socială, Raport comun privind protecția și incluziunea socială 2010, manuscris, februarie 2010.

(4)  Comunicarea Comisiei COM (2010)2020.

(5)  Avizul CESE, JO C 128/3, 18.5.2010, punctul 4.4.

(6)  Consiliul European, 17.6.2010, Concluzii, EUCO 13/10.

(7)  Idem 5.

(8)  Parlamentul European, Rezoluția din 6 mai 2009, 2008/233(INI).

(9)  Avizul CESE, JO C 221 din 28.8.1989 și JO C 128/15 din 18.5.2010.

(10)  Recomandarea Consiliului din 24.6.1992, 92/441/CEE, JO L 245 din 26.8.1992.

(11)  Avizul CESE, JO C 302/86 din 7.12.2004.

(12)  Avizul CESE, JO C 128/10 din 18.05.2010 și JO C 302/86 din 7.12.2004.

(13)  Articolul 9 din TFUE, JO C 115 din 9.5.2008.

(14)  Carta drepturilor fundamentale, JO C 364 din 18.12.2000.

(15)  Comisia Europeană, Comitetul pentru protecție socială, Creștere, ocuparea forței de muncă și progresul social în UE – mesaje principale, manuscris, septembrie 2009.

(16)  Klaus Busch, „World Economic Crisis and the Welfare State – Possible solutions to reduce the economic and social imbalances in the world economy, Europe and Germany” (Criza economică mondială și statul social – soluții posibile de a reduce dezechilibrele economice și sociale în economia mondială, în Europa și în Germania), analiză a politicii internaționale, Fundația Friedrich Ebert, februarie 2010.

(17)  Idem 15.

(18)  Idem 5.

(19)  Idem 1.

(20)  Florence LEFRESNE, „Studiu comparativ al indemnizației de șomaj: securitatea dificilă a carierelor profesionale” (Regard comparatif sur l’indemnisation du chômage: la difficile sécurisation des parcours professionnelles), Cronica internațională IRES - nr. 115, noiembrie 2008, p. 23.

(21)  Idem 18.

(22)  Idem 11.

(23)  Idem 5.

(24)  Idem 11.

(25)  Idem 2.

(26)  Idem 11.

(27)  Idem 5.

(28)  Avizul CESE, JO C 221 din 28.8.1989 și JO C 128/10 din 18.5.2010.

(29)  Idem 10.

(30)  Recomandarea Comisiei din 3 octombrie 2008, 2008/867/CE, JO L 307 din 18.11.2008.

(31)  Idem 8.

(32)  Idem 8.

(33)  Idem 8.

(34)  Idem 8.

---