16.5.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 120/66

1.1

Principiul solidarității între generații constituie una din cheile structurale ale modelului social european și, având în vedere consecințele dezechilibrelor demografice, acesta necesită un angajament reînnoit și noi soluții care să-i permită să se consolideze în contextul unor noi echilibre financiare. Prin urmare, păstrarea principiului solidarității între generații necesită, la diferite niveluri, o abordare proactivă din partea autorităților publice și un rol de prim plan al tuturor actorilor sociali, pentru a garanta calitatea serviciilor sociale de interes general destinate familiilor, tinerilor și persoanelor dependente, precum și continuitatea sistemelor de pensii și securitate socială.

1.2

CESE și-a exprimat recent punctul de vedere cu privire la aceste subiecte, în special cu privire la reconcilierea vieții familiale cu cea profesională, promovarea egalității de șanse și ocuparea forței de muncă, acordând atenție în special ocupării forței de muncă feminine, într-o serie de avize detaliate (1), ale căror recomandări sunt în totalitate integrate și reluate în prezentul aviz, atât în partea analitică, cât și în cea dedicată propunerilor.

1.3

Deși comunicarea Comisiei se intitulează „Promovarea solidarității între generații”, conținutul său se concentrează în special asupra problematicii familiei în cadrul noii Alianțe europene pentru familie, înființată recent de Consiliul European. Dinamica observabilă în prezent în cadrul Comunității reprezintă de fapt o importantă relansare a subiectului și a acțiunilor pe tema familiei, după o lungă întrerupere și, astfel cum se afirmă chiar în comunicare, „primul pas al unui răspuns european la provocările lansate de schimbarea demografică”. Prin urmare, prezentul aviz se concentrează asupra acestor teme.

1.4

Parlamentul European a adoptat în 1983 o rezoluție privind politica europeană în domeniul familiei, conferind astfel pentru prima dată vizibilitate europeană acestei politici și mai ales permițând, în anul următor, deschiderea unei linii bugetare destinate promovării activităților în favoarea familiilor.

1.5

Prima reuniune a Consiliului de miniștri însărcinați cu probleme legate de familie a avut loc în 1989 și a adoptat câteva măsuri importante, pe baza propunerilor formulate de Comisia Europeană. Astfel, a fost prezentată o cerere chiar Comisiei, în vederea creării unui Observator european al situației sociale, demografiei și al familiei, actualul Observator european al situației sociale și demografice, precum și a unui grup de înalți funcționari guvernamentali însărcinați cu probleme legate de familie. În sfârșit, Comisia a înființat un grup interservicii, consacrat dimensiunii familiale a diferitelor politici comunitare. Cu această ocazie, Consiliul a decis, de asemenea, să instituționalizeze contactele stabilite cu organismele familiale și cu intergrupul „Familia și protecția copilăriei” al Parlamentului European.

1.6

În 1994, 1999 și 2004, Parlamentul European a adoptat noi rezoluții, iar intergrupul „Familia și protecția copilăriei” a fost creat în 1988.

1.7

Criza care a afectat liniile bugetare și baza juridică a acestora în 1998 a pus capăt, din păcate, și liniei bugetare destinate sprijinirii familiilor.

1.8

Comunicarea de față constituie continuarea reflecției Comisiei pe tema demografiei, inițiată de Cartea verde din 2005 privind provocările demografice (2) și continuată de comunicarea intitulată „Viitorul demografic al Europei — de la provocare la oportunitate” (3). Prezenta comunicare se înscrie de altfel într-o dinamică instituțională mai vastă, inițiată de către Președinția germană odată cu concluziile Consiliului European de primăvară, încheiată cu concluziile Consiliului de Miniștri privind Alianța pentru familie din 30 mai 2007, care au fost reluate încă o dată în concluziile Consiliului European din 21 și 22 iunie 2007.

1.9

Comunicarea reamintește faptul că există în Europa trei tipuri principale de intervenții destinate sprijinirii familiilor: compensarea costurilor, directe sau indirecte, legate de familie; serviciile de sprijinire a părinților în supravegherea și educarea copiilor și asistență acordată persoanelor dependente; adaptarea orarelor, a condițiilor de lucru și de angajare și organizarea în materie de acces, la nivel local, la serviciile sociale de interes general. Aceste direcții au cunoscut evoluții foarte eterogene în diferitele state membre, în funcție de opțiunile politice și de obiectivele urmărite de acestea. Deși consideră că este dificil să declare care sunt cele mai eficiente propuneri, Comisia subliniază totuși că anumite state (țările scandinave) au reușit să găsească o combinație de politici privind reconcilierea vieții profesionale cu cea privată și egalitatea de gen, care au capacitatea de a favoriza simultan o rată crescută a natalității și o rată semnificativă a ocupării forței de muncă feminine.

1.10

Deși politicile familiale în sens strict țin de competența exclusivă a statelor membre, Comisia reamintește faptul că Uniunea Europeană a încercat întotdeauna, prin acțiunea sa politică, să țină seama de ceea ce înseamnă familie și calitatea vieții membrilor acesteia. De altfel, concilierea vieții familiale și profesionale a devenit unul dintre fundamentele politicilor comunitare în materie de ocupare a forței de muncă, în cadrul Strategiei de la Lisabona.

1.11

Comunicarea Comisiei descrie apoi caracteristicile Alianței europene pentru familie și acțiunea comunitară destinată susținerii acesteia. Au fost prevăzute în mod special: un grup la nivel înalt de funcționari guvernamentali însărcinați cu problemele demografice, organizarea de forumuri și de rețele la nivel european, precum și la nivel național, regional și local, crearea, pe lângă Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă, a unui Observator de bune practici, și, în final, o serie de dispozitive de cercetare axate în special pe cel de-al șaptelea Program-cadru. În fine, Comisia are intenția să mobilizeze resursele Fondurilor Structurale europene pentru a susține principiul egalității de șanse și al reconcilierii vieții familiale cu viața profesională.

2.1.1

Chestiunea solidarității dintre generații este cu siguranță foarte vastă și complexă și se înscrie în contextul mai larg al provocărilor lansate de diferitele mutații sociale, economice și internaționale în curs și, printre acestea, de îmbătrânirea populației, care în viitor va avea un efect considerabil asupra vieții cetățenilor europeni, în special asupra condițiilor sociale și de muncă. Comunicarea Comisiei remarcă faptul că Strategia Lisabona oferă un cadru de modernizare a politicilor financiare prin promovarea egalității de șanse și în special prin îmbunătățirea reconcilierii vieții profesionale cu cea familială și privată, care contribuie la participarea femeilor pe piața forței de muncă. Această reconciliere este evidențiată în liniile directoare integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, în care se preconizează ca politicile de ocupare a forței de muncă să se adapteze la circumstanțele vieții familiale din diferite etape ale vieții. Metoda deschisă de coordonare în domeniile protecției sociale și includerea socială acordă o atenție deosebită îmbunătățirii situației copiilor săraci și familiilor lor, modernizării regimurilor de pensionare și promovării îngrijirilor de lungă durată pentru persoanele dependente.

2.1.2

Întâlnirea dintre generații care are loc și se dezvoltă în cadrul familiei a devenit o provocare de o amploare considerabilă și pentru Europa. Familia este un forum privilegiat de exercitare a solidarității de gen și a celei dintre tineri și vârstnici. Schimbările sociale au condus la o diversificare puternică a structurilor familiale. Încă de la planificarea măsurilor este oportun să se țină seama de varietatea situațiilor familiale, cu respectarea principiului subsidiarității și al dreptului intern al statelor membre (4).

2.1.3

Rapoartele cele mai recente asupra situației socio-demografice indică faptul că numărul de cămine crește în diverse țări, dar că numărul membrilor care le compun este în scădere. În paralel, structura familiilor suferă o mutație mult mai rapidă decât înainte, ca urmare a scăderii numărului căsătoriilor (care s-a redus de la 8 la 1 000 de locuitori în anii 1960 la 5,1 la 1 000 de locuitori în 1999), a creșterii vârstei la care au loc căsătoriile, a creșterii numărului de separări și divorțuri, precum și a creșterii numărului de persoane care locuiesc singure și a nașterilor în afara căsătoriei. În ceea ce privește această chestiune, numărul de copii care trăiesc într-o familie monoparentală, în cadrul Uniunii Europene, a crescut cu 50 % din 1983, iar la ora actuală 13 % din copii din Uniune trăiesc în cadrul unei familii cu un singur părinte (cu un vârf de 25 % în Marea Britanie) (5). Un număr din ce în ce mai mare de copii trăiesc în familii recompuse, care numără mai mulți bunici și frați din familiile precedente. Adopțiile de copii din țări terțe sunt în creștere și afluxurile de migranți au făcut posibilă apariția unor noi culturi familiale.

2.1.4

Rata fecundității în Europa se situează în prezent la aproximativ 1,45 copii pe femeie și este prin urmare mult inferioară ratei de reînnoire a populației. Se constată că nivelurile cele mai coborâte se înregistrează în țările mediteraneene și în țările din estul Europei. Declinul natalității este un fenomen aproape generalizat în Uniunea Europeană și aceasta a scăzut cu mai mult de 45 % din anii 1960 până astăzi.

2.1.5

Societățile noastre numără, în consecință, din ce în ce mai puțini tineri și copii și un număr din ce în ce mai semnificativ de pensionari și de persoane vârstnice în general. În 1950, 40 % din populația UE-25 avea mai puțin de 25 de ani. În 2000, această categorie de vârstă nu mai reprezenta decât 30 % din populație, iar în 2025 va fi 25 %. Pe de altă parte, în 1950, o singură persoană din 10 avea mai mult de 65 de ani, pe când în 2000 acest raport se stabiliza deja la o persoană din 6, iar în 2025 se va apropia de 1 la 4. Aceste date sunt semnul unor profunde mutații ale structurii consumului, ale nevoilor de locuințe și îngrijire, ale comportamentelor sociale și chiar ale priorităților politicilor publice.

2.1.6

Bineînțeles că astăzi, datorită diferitelor modele de asigurări sociale care există în Europa, majoritatea persoanelor vârstnice pot spera la o durată de viață evident mai lungă și la un venit relativ confortabil. Cu toate acestea, există grave probleme de sărăcie, care privesc cel puțin o șesime dintre femeile în vârstă de peste 65 de ani și, de o manieră generală, în jur de un sfert din persoanele vârstnice care trăiesc singure (6). Fenomenele de sărăcie și excludere care afectează femeile vârstnice sunt, în general, consecința unui parcurs profesional limitat sau inexistent. Această situație devine mai îngrijorătoare în cazul persoanelor de peste 70 și 80 de ani, deoarece familiilor le revine o sarcină din ce în ce mai grea, în cazul în care sistemele de securitate socială și de îngrijire a sănătății nu sunt în măsură să ofere servicii suficiente.

2.2

Conform studiului Eurobarometru (7), 97 % dintre europeni consideră că familia reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante din viața lor și o plasează imediat după sănătate. Această opinie pozitivă a europenilor devine și mai marcată atunci când li se cere să-și exprime părerea cu privire la viitor (8). Importanța familiei este evidentă atunci când o persoană are nevoie de ajutor: 70 % dintre persoanele chestionate afirmă că se adresează partenerului, 25 % se adresează unui alt membru al familiei, în special în caz de boală (88 %), când au nevoie de un sfat (78 %) sau de bani (68 %).

2.3

În Europa, familiile trăiesc din ce în ce mai des în zonele periferice ale marilor orașe. Acest model ascunde totuși mari diferențe, în funcție de grupa de vârstă: persoanele foarte vârstnice și tinerii locuiesc mai mult în marile orașe, pe când familiile cu copii și persoanele care au atins vârsta de pensionare au tendința să se deplaseze spre centre de dimensiuni mai modeste. Diferitele alegeri ale locului de reședință, în funcție de grupa de vârstă, tind să creeze noi dificultăți în ceea ce privește gestionarea serviciilor și coeziunea socială în marile aglomerări; acest fenomen este accentuat și de mișcările migratorii, care sunt, în medie, mai consistente în orașe, unde se cere mai multă mână de lucru.

2.4

În ceea ce privește vârsta populației, procentajul populației europene având mai mult de șaizeci și cinci de ani a crescut, atingând 17,2 % în 2005 (UE-15). Femeile, dată fiind speranța de viață mai mare, constituie partea cea mai semnificativă a grupului în continuă creștere de persoane vârstnice și, pe ansamblul statelor europene, acestea reprezintă mai mult de 50 % din populația în vârstă de peste 65 de ani.

2.5

În ceea ce privește sărăcia, aceasta afectează în jur de 72 de milioane de persoane în UE-25 (15 % din populație) și 26 de milioane de persoane se află la limita acestui prag de risc (9). Printre acestea din urmă, aproximativ 12 milioane sunt persoane vârstnice; 9 % din populația Uniunii Europene a trăit în cadrul unei familii cu venituri mici în cursul a doi din cei mai recenți trei ani din viață; riscul sărăciei se concentrează în principal asupra familiilor care au mai mulți copii. Aproape 20 % din cei 94 de milioane de tineri sub 18 ani din Europa sunt expuși riscului sărăciei; în cursul ultimelor trei decenii, nivelul de sărăcie al copiilor a crescut în ansamblul statelor Uniunii, depășindu-l astăzi pe cel al populației totale, cu vârfuri statistice îngrijorătoare pentru familiile monoparentale, pentru cele afectate de șomajul de lungă durată sau de șomajul parțial și, în sfârșit, pentru familiile numeroase. Copii proveniți din familiile sărace suferă lipsuri, sunt profund dezavantajați, sunt expuși la probleme de sănătate și obțin rezultate școlare nesatisfăcătoare, ceea ce antrenează evidente costuri sociale, economice și politice pentru viitor. Lipsa de atenție acordată drepturilor copiilor poate constitui un teren fertil pentru delincvența juvenilă, exploatarea copiilor sau traficul de copii.

3.1

În pofida a ceea ce am reamintit în introducere, instituțiile Uniunii Europene au demonstrat până în prezent mari dificultăți în a considera familia ca fiind o instituție socială care joacă un rol esențial în societatea contemporană și care, pe cale de consecință, merită să facă obiectul unui interes mai vizibil al Comunității.

3.2

Chiar dacă în contextul internațional și european pot fi semnalate numeroase declarații oficiale — la inițiativa celor mai diverse organisme publice — care atribuie familiei un rol esențial în societate, în realitate, Europa nu pare să fi inclus până în prezent familia în rândul priorităților sale, care se bazează în esență pe următorii doi piloni: pe de o parte, forțele unei piețe liberalizate și ale concurenței și, pe de altă parte, egalitatea de șanse pentru toți cetățenii. Referirea la acești doi piloni este evidentă, de exemplu, în cadrul Strategiei Lisabona și a Agendei sociale 2005-2010.

3.3

Într-o manieră generală, Comisia Europeană continuă să abordeze tema familiei din punct de vedere al politicii sociale, al ocupării forței de muncă și al egalității șanselor (10). De obicei, în special în numeroase documente care tratează probleme specifice tinerilor, drepturilor copiilor, aspectelor legate de formare etc., însăși noțiunea de familie este aproape întotdeauna absentă, iar abordarea adoptată urmărește aproape exclusiv perspectiva drepturilor omului sau a persoanei în calitate de factor economic. Persoana nu este decât rareori luată în considerare în dimensiunea sa relațională, care o plasează în primul rând ca element constitutiv al unei familii și al unui sistem de relații sociale centrat pe familie, deși familia continuă să joace un rol primordial în creșterea copilului, în supravegherea inserției sale sociale și profesionale și, foarte des, în îngrijirea bolilor și în întreținerea persoanei pe perioade scurte sau lungi de incapacitate și de dependență. Oferta de îngrijiri propusă de administrația publică, de piața privată sau de factorii sociali rămâne esențială, în special pentru a favoriza reconcilierea vieții profesionale cu cea familială, pentru a lupta împotriva sărăciei și șomajului, precum și pentru a susține și a ajuta familiile afectate de boli, de toxicomanie, de probleme legate de educația copiilor și de violența domestică. Însă aceste servicii nu pot să constituie, izolat, un răspuns care să se substituie nevoilor afective și emoționale ale persoanei, fie că este vorba de persoana îngrijită, fie de cea care se ocupă de îngrijirea acesteia (11).

3.4

Tot mai mulți cetățeni europeni cer să se acorde atenție familiei, iar cererea pare să fi fost recepționată foarte pozitiv de Președinția germană a Uniunii Europene, care a propus crearea unei „mari alianțe” între instituții, pentru a încuraja politicile concertate în măsură să compenseze scăderea numărului de nașteri și creșterea numărului de persoane vârstnice. Într-adevăr, în decursul ultimilor ani, s-a observat o fază de relansare în ceea ce privește ansamblul instituțiilor comunitare, care este marcată de o abordare mai sistematică, strategică și prospectivă și care are deci un mai mare potențial.

3.5

Această evoluție se observă cu claritate în dispozițiile importante din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care privesc familia (12), deși ar fi de dorit ca, în cadrul revizuirii tratatelor europene, să se insereze la articolul 3, consacrat obiectivelor Uniunii Europene, o trimitere explicită la „sprijinirea vieții de familie”.

3.6

CESE își exprimă aprecierea foarte pozitivă privind prezenta comunicare a Comisiei, care prevede un calendar operațional precis, cu scopul de a concretiza proiectul Alianței europene pentru familie. Alianța constituie o platformă constructivă, care integrează numeroase orientări deja formulate de CESE și, în general, în cursul dezbaterii din acești ultimi ani, pentru a răspunde provocărilor lansate de schimbările demografice, pentru a stimula cooperarea și parteneriatul între toți actorii implicați, pentru a ajuta la găsirea unor răspunsuri mai bune la nevoile familiilor în materie de întreținere a copiilor și a celorlalte persoane dependente și pentru a promova o mai bună reconciliere între viața profesională și cea familială și privată, inclusiv printr-o investiție decisivă într-un sistem de servicii de calitate destinate copiilor și familiilor, contribuind astfel la relansarea unei solidarități noi și mai puternice între generații.

3.7

Cu toate acestea, deplângem faptul că, din cauza lipsei de susținere din partea anumitor state membre, nu a fost posibilă aplicarea metodei deschise de coordonare în această problemă, ceea ce ar fi permis imprimarea unui impact strategic și structural mai mare Alianței. Cu toate acestea, CESE recunoaște că această comunicare pune bazele creării unei platforme de ansamblu, ceea ce nu compromite în nici un fel posibilitatea unor evoluții ulterioare bazate pe o coordonare mai explicită.

3.8

Va trebui așadar să se ia măsuri pentru ca, după impulsul decisiv imprimat de Președinția germană a Uniunii, această nouă orientare de lucru să nu fie marginalizată. În contextul unei atenții noi și din ce în ce mai vizibile pe care către diferitele organizații europene o acordă problemelor sociale și celor referitoare la bunăstarea cetățenilor, familia începe să devină un nou centru de interes, de reflecție și de acțiune. Ar trebui să fie intensificate și dezvoltate progresiv aceste prime și timide deschideri, printr-un program de lucru detaliat, care urmează să se încheie cu al treilea Forum demografic european, prevăzut în 2010.

3.9

În general, este cazul să recunoaștem, în mod pragmatic, contribuția practică și substanțială pe care familiile continuă să o asigure societăților noastre în termeni de îngrijire concretă acordată persoanelor din toate categoriile de vârstă, ținând seama, de asemenea, atât de utilitatea lor socială și economică, cât și de eventuala creștere a costurilor acestei îngrijiri, cărora familia nu le-ar putea face față, în special în domeniul serviciilor sociale, dacă nu ar beneficia de o susținere adaptată și dacă nu ar fi încurajată în consolidarea propriului rol.

3.10

Din această perspectivă, la diferite niveluri, partenerii sociali joacă deja un rol important. În cadrul primului program comun de lucru 2003-2006, aceștia au prezentat o schemă de acțiune pentru egalitatea de șanse, cu o referire specifică la reconcilierea vieții familiale cu cea profesională și la toate aspectele conexe. Al doilea program, pentru perioada 2006-2008, se bazează pe o vastă analiză a principalelor provocări cu care se confruntă piața forței de muncă (13). CESE încurajează partenerii sociali să continue pe această cale.

3.11

De asemenea, este cazul să fie luată întotdeauna în considerare și dimensiunea structurală inerentă funcției de producere și reproducere a capitalului social și relațional, care este recunoscut din ce în ce mai mult ca fiind un element fondator al bunăstării fiecărui cetățean în parte și al întregii societăți. Timpul dedicat copiilor și familiei este, cu siguranță, sustras carierei profesionale, dar este în egală măsură o investiție în formarea persoanelor sau în îngrijirea acestora și, prin urmare, trebuie să primească recunoaștere și să fie valorizat: reflectând la posibilitatea de a adăuga dispozitivelor deja existente (transferuri, scutiri de impozite, concedii parentale etc.) o anumită formă de recunoaștere, prin drepturi în materie de pensie, de timp consacrat îngrijirii persoanelor dependente care trăiesc în cadrul unei familii (14), în scopul de a evita ca solidaritatea dintre generații să nu creeze o obligație pe viitor (tradusă prin pensii insuficiente și un risc mai mare de sărăcie) care ar amenința mai ales femeile.

3.12

De asemenea, trebuie să se țină seama de dimensiunea consumului de timp neremunerat, care este dificil de contabilizat și, prin urmare, trece deseori neobservat, dar care are o influență profundă asupra calității vieții sociale, aspect care este din ce în ce mai dorit și mai apreciat de cea mai mare parte a cetățenilor.

3.13

Este deci necesară exprimarea unei alte valorizări sociale, explicite și pozitive, față de această dimensiune structurală și fondatoare a persoanei, care să însoțească o mai bună dezvoltare și o adaptare a tuturor celorlalte condiții referitoare la mediul înconjurător și la servicii și care să poată astfel permite împlinirea așteptărilor cetățenilor de a-și putea întemeia propriile familii, de a putea avea numărul de copii dorit și de a se putea ocupa în liniște de cei apropiați.

4.1

Comunicarea Comisiei stabilește deja, în intențiile exprimate și în primele etape de aplicare, anumite orientări de lucru, pozitive și bine structurate (ca de exemplu înființarea unui grup la nivel înalt de experți guvernamentali pe probleme demografice). CESE este favorabil acestor orientări de lucru, susține dezvoltarea lor deplină și dorește ca acestea să fie în permanență difuzate adecvat, iar stadiul evoluției lor să fie comunicat pe larg, creând astfel condițiile celei mai extinse participări posibile la acest proces.

4.2

În ceea ce privește implicarea pozitivă a factorilor locali și regionali, care capătă o importanță deosebită ținând cont de rolul central și din ce în ce mai decisiv al instituțiilor de la aceste niveluri în prestarea de servicii sociale și în realizarea de experimente eficiente, pare utilă nu doar favorizarea înființării de forumuri regionale și locale, ci și invitarea Comisiei să joace un rol proactiv și, de comun acord cu părțile implicate, să elaboreze și să susțină un plan detaliat de forumuri și de inițiative în toate țările Uniunii, pentru a garanta cea mai extinsă aderare posibilă la acest proces.

4.3

CESE sprijină crearea unui Observator al bunelor practici în materie de politici în domeniul familiei în cadrul Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă și preconizează o implicare semnificativă a actorilor societății civile, în special a asociațiilor familiale, în diferite etape ale procesului, atât pentru identificarea acestor bune practici, cât și pentru a da ocazia unor comparații și reflecții.

4.4

Apoi va fi necesară luarea de măsuri pentru ca principalul centru de interes al Observatorului să nu se limiteze doar la problemele familiale legate de viața profesională, ci ca acestei structuri să i se solicite mai degrabă să stabilească o identificare precisă a necesităților familiei și ale tuturor generațiilor, precum și a ofertei și a investițiilor necesare pentru protejarea și promovarea dezvoltării unei noi solidarități între generații. Astfel s-ar aduce o contribuție la evidențierea stării infrastructurilor cetățeniei sociale existente în prezent în Uniune (15).

4.5

În materie de cercetare, CESE sugerează și explorarea următoarelor direcții de activitate specifice:

4.6

Există, pe de altă parte, două domenii încă puțin explorate și în legătură cu care CESE consideră că ar fi necesar să primească din partea Comisiei o atenție mai mare și mai semnificativă, în cadrul prezentei strategii:

4.7

Propunerea unui vast cartel de organizații familiale la nivel european, recent înaintată încă o dată diferitelor instituții europene (19), are un mare merit. Aceasta solicită o revizuire a valorilor TVA pentru articolele pentru bebeluși, începând cu scutecele pentru nou-născuți. Asupra acestei chestiuni, Comisia și-a comunicat deja un angajament politic specific la 19 iulie 2006, care are în vedere prezentarea unei propuneri de revizuire a celei de-a 6-a directive, în special a anexei H la Directiva 2006/112/CE, în care se enumără produsele și serviciile pentru care statele membre sunt autorizate să aplice eventual un nivel redus al taxei pe valoarea adăugată, dar nu inferior pragului valoric de 5 % (20). Aceste produse au un cost care afectează considerabil bugetele familiale din întreaga Europă. CESE este favorabil acestei propuneri, care ar putea constitui o soluție concretă și care se încadrează în competențele Uniunii Europene, în vederea încurajării statelor membre să acorde familiilor un sprijin semnificativ.

4.8

În final, este util să fie reamintite și două orientări de lucru specifice.

5.1

Tema solidarității dintre generații va trebui să nu privilegieze și, prin urmare, să nu se limiteze la problema demografică, chiar dacă trebuie ținut seama de importanța provocării lansate de aceasta din urmă, ci va trebui să fie considerată din ce în ce mai mult ca o problemă prioritară a anilor următori, de care trebuie să se ocupe centrele de răspundere orizontale (instituții, parteneri sociali, organizații ale societății civile etc.) și verticale (tineri, persoane vârstnice etc.), în măsura în care acestea sunt decisive pentru dezvoltarea europeană (economică, socială și culturală) și chiar pentru reînnoirea pactului social pe care se întemeiază democrațiile noastre.

De fapt, cultura solidarității care a marcat până acum dezvoltarea europeană a permis, cu timpul, adoptarea de soluții pe cât de originale, pe atât de durabile, care s-au dovedit decisive pentru dezvoltarea umană, socială și economică a Europei: de la sistemele naționale de protecție socială la raportul dintre drepturile și îndatoririle sociale, de la dezvoltarea drepturilor cetățeanului la creșterea și la continuitatea responsabilităților dintre generații în cadrul familiei.

5.2

Astfel cum afirma scriitorul francez Antoine de Saint-Exupéry, „În ceea ce privește viitorul, sarcina ta nu este să-l prevezi, ci să-l faci posibil”. Trebuie deci să acționăm pentru consolidarea unei noi încrederi în viitorul tuturor cetățenilor, în special al familiilor și mai ales al tinerilor. Astfel, aceștia nu vor mai fi constrânși să înfrunte un mediu social atât de nefavorabil în termeni de resurse, de servicii și de timp, și nici nu se vor vedea obligați să amâne cât mai mult decizia de a-și concretiza proiectele familiale și de a avea numărul dorit de copii. Dimpotrivă, aceștia vor percepe curând soliditatea unei noi alianțe solidare dintre generații și ar dispune de mijloace care le-ar permite să-și aducă propria contribuție și astfel să poată face față provocărilor epocii noastre.