2.12.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 351/69

A.

întrucât autorii Tratatului de la Maastricht nu au prevăzut posibilitatea unei crize a datoriei de stat în interiorul zonei euro;

B.

întrucât diferențele de randament al datoriei de stat ale statelor membre din zona euro au crescut mai rapid în toamna anului 2009;

C.

întrucât situația de pe piața datoriilor de stat s-a înrăutățit considerabil pentru anumite state membre în primăvara anului 2010 și a ajuns într-o etapă critică în mai 2010;

D.

întrucât pe piața datoriilor de stat s-au înregistrat evoluții care trebuie să fie mai bine înțelese;

E.

întrucât asistența financiară acordată de Uniunea Europeană în sensul Regulamentului (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 trebuie să fie, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din acest regulament, limitată la marja disponibilă în cadrul plafonului de resurse proprii pentru creditele de plată; întrucât, în conformitate cu articolul 3 alineatul (5), Comisia și statele membre beneficiare încheie un memorandum de înțelegere în care sunt detaliate condițiile de politică economică aferente acordării asistenței financiare de către Uniune, iar acest memorandum trebuie transmis de către Comisie Parlamentului și Consiliului;

F.

întrucât, la 7 iunie 2010, statele membre ale zonei euro, în concordanță cu concluziile Consiliului ECOFIN din 9 și 10 mai 2010, au creat un fond european de stabilitate financiară (FESF), sub forma unei societăți cu răspundere limitată (Société Anonyme), în temeiul dreptului luxemburghez, iar statele membre asigură garanții pentru emisiunile FESF în limita unui total de 440 de miliarde EUR, pe bază proporțională,

1.

salută acțiunile recente întreprinse la nivelul UE și la nivel național pentru a proteja stabilitatea monedei euro; regretă că factorii europeni de decizie nu au acționat decisiv mai devreme, în ciuda agravării constante a crizei financiare;

2.

subliniază însă că aceste acțiuni sunt doar temporare și că va fi necesar un progres real în ceea ce privește politicile fiscale și structurale în fiecare dintre statele membre, precum și crearea unui cadru nou și mai puternic de guvernanță economică, axat pe prevenirea unor eventuale crize similare, pe sporirea potențialului de creștere și pe reechilibrarea macroeconomică durabilă a UE;

3.

consideră că actualele crize nu pot fi soluționate pe termen lung numai prin crearea de noi datorii pentru țările deja foarte îndatorate;

4.

consideră că toate statele membre, în special cele care fac parte din Uniunea Economică și Monetară (UEM), ar trebui să țină seama la elaborarea politicilor lor economice, atât de efectele acestor politici pe plan intern, cât și de implicațiile lor pentru Uniune, în special, pentru statele membre ale UEM; consideră că politicile economice sunt o problemă de interes comun și că acestea ar trebui coordonate în cadrul Consiliului în conformitate cu procedurile stabilite prin tratat;

5.

consideră că, fără a se aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 407/2010 al Consiliului din 11 mai 2010 și Regulamentului (CE) nr. 332/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002, normele care reglementează vehiculele investiționale specializate (VIS) ar trebui să prevadă posibilitatea țărilor care nu fac parte din zona euro să participe la fondul VIS;

6.

ia act de Comunicarea Comisiei privind consolidarea coordonării politicilor economice COM(2010)0250 ca o contribuție importantă la o mai bună coordonare a politicilor economice în UE; consideră că propunerile legislative privind supravegherea economică consolidată ar trebui să includă o legislație secundară nouă în temeiul articolului 121 alineatul (6) din tratat; consideră că viitorul cadru de supraveghere ar trebui să vizeze sustenabilitatea finanțelor publice, creșterea economică, a competitivității și a coeziunii sociale, precum și reducerea dezechilibrelor comerciale;

7.

consideră că la elaborarea noilor instrumente și proceduri ale UE trebuie luate în calcul rolurile fiecăreia dintre instituțiile europene, inclusiv rolul legislativ și bugetar al Parlamentului și rolul independent al BCE în luarea deciziilor legate de politica monetară;

8.

solicită Comisiei să prezinte o evaluare a impactului mecanismului european de stabilizare financiară, în special asupra bugetului UE, a altor instrumente financiare ale UE și a împrumuturilor acordate de BEI;

9.

solicită Comisiei să prezinte o evaluare a impactului Fondului european de stabilitate financiară, în special asupra funcționării piețelor de euroobligațiuni și a diferențelor de randament ale acestora; solicită Comisiei să evalueze, în plus, caracterul practic și responsabilitatea pe care o implică procedura de luare a deciziilor aferentă acestui vehicul investițional specializat, în vederea găsirii unei soluții pe termen lung;

10.

solicită mai multe detalii cu privire la modul de coordonare dintre FESF și FMI, dorind să afle și dacă alocarea între fonduri se va face paralel, menținând raportul de 2:1; de asemenea, dorește să afle dacă rata dobânzii va fi coordonată cu rata IMF în orice caz, presupunându-se că rata FMI va fi fixată conform practicii standard a acestuia; se întreabă care va fi rata estimată a dobânzii, în plus față de rata dobânzii aferentă obligațiunilor germane, și dacă aceasta se va situa în jurul valorii de 1 %; dorește să afle, de asemenea, dacă creditele acordate de FMI și de FESF se vor situa pe aceeași poziție, întrucât acest lucru ar însemna automat că FESF va fi scutit de la includerea în orice eventuală restructurare a obligațiunilor creditaților - în caz contrar, ar însemna ca FESF să se numere, în realitate, printre creditorii care suportă primii pierderile;

11.

dorește să știe dacă sunt preconizate măsuri care să asigure tratamentul egal; observă, de exemplu, în acest sens, că rata dobânzii pentru FESF pare să fie diferită de cea din pachetul aprobat pentru Grecia, deoarece beneficiarii de fonduri din partea FESF vor plăti costul total net către VIS pentru obținerea fondurilor; în plus, se întreabă cum poate fi asigurată echitatea față de membrii care nu fac partea din UEM dacă FESF va acționa numai după epuizarea fondului de 60 de miliarde EUR;

12.

observă că datoria de stat din zona euro nu are neapărat un risc de credit nominal cu valoarea zero, așa cum se presupune în Directiva privind cerințele de capital, și că evoluțiile actuale au mărit riscul de credit al datoriilor pe termen lung ale statelor membre; consideră că Autoritatea bancară europeană și Comitetul european pentru riscuri sistemice ar trebui să analizeze această problemă;

13.

observă că Directiva privind cerințele de capital prevede o pondere zero de risc pentru obligațiunile de stat;

14.

solicită BCE să ofere o explicație detaliată cu privire la deciziile sale recente de a cumpăra obligațiuni de stat de pe piața secundară și consideră că BCE ar trebuie să elaboreze o strategie de încetare a acestei practici, cu un calendar clar;

15.

consideră că o soluție pe termen lung necesită rezolvarea problemei dezechilibrelor interne și ale datoriei nesustenabile și, prin urmare, abordarea cauzelor structurale ale actualei crize; consideră că o astfel de viziune pe termen lung implică o corectare a dezechilibrelor macroeconomice interne din zona euro și din UE și, așadar, abordarea diferențelor considerabile de competitivitate dintre statele membre;

16.

consideră că un cadru mai solid al UE în ceea ce privește guvernanța economică ar trebui să includă un mecanism permanent de soluționare a crizelor datoriei de stat în UE, cum ar fi un fond monetar european, o abordare coordonată pentru reechilibrarea macroeconomică, precum și sinergii consolidate între bugetul UE și bugetele statelor membre, care să reprezinte un element complementar pentru o consolidare fiscală durabilă;

17.

ia act de faptul că, în pofida impactului semnificativ pe care acest mecanism l-ar putea avea asupra bugetului UE, Parlamentul European nu are niciun rol în procesul decizional, întrucât fondul a fost instituit printr-un regulament al Consiliului în temeiul articolului 122 aliniatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; consideră că este necesar să se asigure faptul că Parlamentul European, ca autoritate bugetară, este implicat într-o problemă cu consecințe bugetare care pot fi foarte importante;

18.

invită, de asemenea, Comisia să realizeze până la sfârșitul lui 2010 un studiu independent de fezabilitate cu privire la problema instrumentelor financiare inovatoare, cum ar fi emiterea comună de euroobligațiuni ca mod de reducere a diferențelor de randament și de majorare a lichidității pe piețele datoriei în euro;

19.

notează că emisiunea de euroobligațiuni pentru infrastructura relevantă a UE ar putea fi coerentă cu respectarea Pactului de creștere și de stabilitate;

20.

solicită Comisiei să analizeze diferite opțiuni pentru un sistem pe termen lung capabil să prevină și să rezolve potențialele probleme în materie de datorii de stat, în mod eficient și sustenabil, permițând în același timp exploatarea tuturor avantajelor monedei unice; consideră că această analiză ar trebui să țină cont de faptul că riscul de credit al obligațiunilor de stat poate diferi de la un stat membru la altul și că ar trebuie să fie mai bine reflectat în indicii de capital ai instituțiilor de credit;

21.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, Consiliului European, președintelui Eurogrupului și Băncii Centrale Europene.