19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

207

---

41997A0827(01)

---

C 261/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

CONVENȚIE

elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta convenție, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la Actul Consiliului Uniunii Europene din 26 mai 1997,

DORIND să îmbunătățească și să accelereze transmiterea actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială între statele membre,

ÎNTRUCÂT, în acest scop, transmiterea acestor acte se va efectua în mod direct și prin mijloace rapide între entitățile desemnate de statele membre,

ÎNTRUCÂT în conformitate cu articolul K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, convențiile elaborate în temeiul articolului K.3 pot să prevadă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a interpreta dispozițiile lor, în conformitate cu modalitățile pe care acestea le pot stabili,

ȚINÂND SEAMA de Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, în special dispozițiile articolului 25 care prevede că această convenție nu derogă de la convențiile care conțin dispoziții cu privire la materiile reglementate de aceasta și la care statele contractante sunt sau vor deveni părți,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

TITLUL I

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1)   Prezenta convenție se aplică în materie civilă sau comercială atunci când care trebuie transmis un act judiciar sau extrajudiciar de la un stat membru către un altul pentru a fi comunicat sau notificat.

(2)   Prezenta convenție nu se aplică atunci când adresa persoanei căreia urmează să se comunice sau notifice actul nu este cunoscută.

Articolul 2

Entitățile de transmitere și entitățile de primire

(1)   Fiecare stat membru desemnează funcționarii publici, autoritățile sau alte persoane, denumite în continuare „entități de transmitere”, competente să transmită actele judiciare sau extrajudiciare care trebuie comunicate sau notificate într-un alt stat membru.

(2)   Fiecare stat membru desemnează funcționarii publici, autoritățile sau alte persoane, în continuare denumite „entități de primire”, competente să primească actele judiciare sau extrajudiciare provenite dintr-un alt stat membru.

(3)   Un stat membru poate declara, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), că desemnează o singură entitate de transmitere sau/și o singură entitate de primire. Un stat federal, un stat în care se aplică mai multe sisteme de drept sau un stat care are unități teritoriale autonome este liber să desemneze mai multe astfel de entități. Desemnarea este valabilă pentru o perioadă de cinci ani și poate fi reînnoită la intervale de cinci ani.

(4)   Fiecare stat membru, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), furnizează următoarele informații:

(a)	numele și adresele entităților de primire prevăzute la alineatele (2) și (3);

(b)	zonele geografice în care acestea sunt competente;

(c)	mijloacele pe care le au la dispoziție pentru primirea actelor și

(d)	limbile care pot fi utilizate pentru completarea formularelor model care figurează în anexă.

Statele membre notifică depozitarului orice modificare ulterioară a acestor informații.

Articolul 3

Entitatea centrală

Fiecare stat membru desemnează, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), o entitate centrală responsabilă cu:

(a)	furnizarea informațiilor către entitățile de transmitere;

(b)	căutarea soluțiilor pentru orice dificultăți care pot să apară în timpul transmiterii actelor în vederea comunicării sau a notificării;

(c)	înaintarea, în cazuri excepționale, la solicitarea entității de transmitere, a unei cereri de comunicare sau de notificare către entitatea de primire competentă.

Un stat federal, un stat în care se aplică mai multe sisteme de drept sau un stat care are unități teritoriale autonome este liber să desemneze mai multe entități centrale.

TITLUL II

ACTE JUDICIARE

Secțiunea 1

Transmiterea și comunicarea sau notificarea actelor judiciare

Articolul 4

Transmiterea actelor

(1)   Actele judiciare se transmit în mod direct și cât mai curând posibil între entitățile desemnate în temeiul articolului 2.

(2)   Transmiterea actelor, cererilor, confirmărilor, avizelor de primire, certificatelor și a oricăror altor documente între entitățile de transmitere și entitățile de primire poate fi efectuată prin orice mijloace corespunzătoare, cu condiția ca conținutul actului primit să fie fidel și conform conținutului actului expediat și ca toate mențiunile conținute de acesta să fie ușor lizibile.

(3)   Actul care urmează să fie transmis este însoțit de o cerere redactată folosind formularul model din anexă. Formularul se completează în limba oficială a statului membru solicitat sau, în cazul în care sunt mai multe limbi oficiale în acel stat membru, în limba oficială sau una din limbile oficiale a locului unde trebuie comunicat sau notificat actul, sau în altă limbă pe care statul membru în cauză a indicat că o acceptă. Cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), fiecare stat membru indică limba oficială sau limbile oficiale ale Uniunii Europene, altele decât limba sau limbile proprii, care este sau sunt acceptate de către acesta pentru completarea formularului.

(4)   Actele și toate documentele care sunt transmise sunt scutite de legalizare sau de orice formalitate echivalentă.

(5)   Când entitatea de transmitere dorește returnarea unei copii a actului împreună cu certificatul menționat la articolul 10, trimite actul în dublu exemplar.

Articolul 5

Traducerea actelor

(1)   Reclamantul este informat de către entitatea de transmitere la care el sau ea înaintează actul care urmează să fie transmis că destinatarul poate refuza să îl accepte în cazul în care nu este redactat într-una din limbile prevăzute la articolul 8.

(2)   Reclamantul suportă toate costurile de traducere înainte de transmiterea actului, fără a aduce atingere unei posibile hotărâri ulterioare luate de instanță sau de autoritatea competentă cu privire la suportarea acestor costuri.

Articolul 6

Primirea actelor de către entitatea de primire

(1)   O entitate de primire, la primirea unui act, trimite entității de trimitere, cât mai repede posibil și în orice caz în termen de șapte zile de la primire, un aviz de primire prin cel mai rapid mijloc posibil folosind formularul model prezentat în anexă.

(2)   În cazul în care cererea de comunicare sau de notificare nu poate fi îndeplinită pe baza informațiilor sau actelor transmise, entitatea de primire contactează entitatea de trimitere prin cel mai rapid mijloc posibil pentru a obține informațiile sau actele care lipsesc.

(3)   În cazul în care cererea de comunicare sau de notificare depășește în mod manifest domeniul de aplicare al prezentei convenții sau dacă nerespectarea condițiilor de formă solicitate face imposibilă comunicarea sau notificarea, cererea și actele transmise sunt returnate, din momentul primirii, entității de transmitere împreună cu avizul de returnare al cărui formular model figurează în anexă.

(4)   O entitate de primire care primește un act în vederea comunicării sau a notificării dar nu este competentă teritorial îl înaintează, împreună cu cererea, entității de primire competente din același stat membru în cazul în care solicitarea îndeplinește condițiile menționate la articolul 4 alineatul (3) și informează entitatea de transmitere în consecință, folosind formularul model care figurează în anexă. Această entitate de primire informează entitatea de transmitere când primește actul, în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 7

Comunicarea sau notificarea actelor

(1)   Entitatea de primire comunică sau notifică ea însăși actul sau se asigură de comunicarea sau notificarea acestuia, fie în conformitate cu legislația statului membru solicitat, fie printr-un formular special cerut de către entitatea de transmitere, cu excepția cazului în care o astfel de metodă este incompatibilă cu legislația acelui stat membru.

(2)   Toate diligențele necesare pentru comunicarea sau notificarea actului sunt efectuate cât mai curând posibil. În orice caz, în cazul în care nu a fost posibilă comunicarea sau notificarea în termen de o lună de la primire, entitatea de primire informează entitatea de transmitere prin intermediul certificatului din formularul model din anexă, care se redactează în condițiile menționate la articolul 10 alineatul (2). Termenul se calculează în conformitate cu legislația statului membru solicitat.

Articolul 8

Refuzul de primire a unui act

(1)   Entitatea de primire informează destinatarul că el sau ea poate refuza să primească actul care urmează a fi comunicat sau notificat în cazul în care este redactat într-o altă limbă decât una din următoarele:

(a)	limba oficială a statului membru solicitat sau, în cazul în care în acest stat membru există mai multe limbi oficiale, limba oficială sau una din limbile oficiale ale locului în care urmează să se efectueze comunicarea sau notificarea sau

(b)	o limbă a statului membru de transmitere pe care destinatarul o înțelege.

(2)   În cazul în care entitatea de primire este informată că destinatarul refuză să primească actul în conformitate cu alineatul (1), informează imediat entitatea de transmitere prin intermediul certificatului prevăzut la articolul 10 și returnează cererea și actele a căror traducere este cerută.

Articolul 9

Data comunicării sau a notificării

(1)   Data comunicării sau a notificării unui act în temeiul articolului 7 este data la care este comunicat sau notificat în conformitate cu legislația statului membru solicitat, fără a aduce atingere articolului 8.

(2)   Cu toate acestea, în cazul în care un act trebuie comunicat sau notificat într-un termen determinat în contextul acțiunilor care urmează să fie intentate sau a celor în curs în statul membru de origine, data care se ia în considerare în ceea ce privește reclamantul este cea stabilită de legislația acelui stat membru.

(3)   Cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), fiecare stat membru poate declara că nu va aplica alineatele (1) și (2) din prezentul articol.

Articolul 10

Certificatul de comunicare sau notificare și copia actului comunicat sau notificat

(1)   Când formalitățile privind notificarea sau comunicarea actului au fost efectuate, se redactează un certificat de îndeplinire a acestor formalități în conformitate cu formularul model din anexă și se adresează entității de transmitere, împreună cu o copie a actului comunicat sau notificat, atunci când se aplică articolul 4 alineatul (5).

(2)   Certificatul se completează în limba oficială sau una din limbile oficiale ale statului membru de origine sau în altă limbă pe care statul membru de origine a indicat că o acceptă. Fiecare stat membru indică, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), limba oficială sau limbile oficiale ale Uniunii Europene, altele decât limba sau limbile proprii, pe care le acceptă pentru completarea formularului.

Articolul 11

Costurile comunicării sau ale notificării

(1)   Comunicarea sau notificarea actelor judiciare provenite dintr-un stat membru nu determină nici o plată sau rambursare de taxe sau costuri pentru serviciile prestate de către statul membru destinatar.

(2)   Reclamantul plătește sau rambursează costurile ocazionate de:

(a)	intervenția unui funcționar judiciar sau a unei persoane competente în conformitate cu legislația statului membru solicitat;

(b)	folosirea unei metode speciale de comunicare sau de notificare.

Secțiunea 2

Alte mijloace de transmitere și de comunicare sau de notificare a actelor judiciare

Articolul 12

Transmiterea pe cale consulară sau diplomatică

Fiecare stat membru are facultatea de a folosi, în situații excepționale, transmiterea actelor judiciare pe cale consulară sau diplomatică, în scopul comunicării sau notificării, către entitățile dintr-un alt stat membru desemnate în temeiul articolului 2 sau 3.

Articolul 13

Comunicarea sau notificarea prin intermediul agenților diplomatici sau a funcționarilor consulari

(1)   Fiecare stat membru are facultatea de a efectua comunicarea sau notificarea actelor judiciare persoanelor rezidente în alt stat membru, fără aplicarea oricărei constrângeri, în mod direct prin agenții săi diplomatici sau prin funcționarii consulari.

(2)   Orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), să declare că se opune unei asemenea comunicări sau notificări pe teritoriul său, cu excepția cazului în care actele care urmează a fi comunicate sau notificate resortisanților statului membru din care sunt originare actele.

Articolul 14

Comunicare sau notificare prin poștă

(1)   Fiecare stat membru are facultatea de a efectua comunicarea sau notificarea actelor judiciare direct prin poștă persoanelor rezidente în alt stat membru.

(2)   Orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), sau în orice alt moment, să specifice condițiile în care acceptă comunicarea sau notificarea actelor judiciare prin poștă.

Articolul 15

Comunicare sau notificare directă

(1)   Prezenta convenție nu împiedică libertatea oricărei persoane interesate într-o acțiune juridică să efectueze comunicarea sau notificarea actelor judiciare direct prin funcționarii judiciari, funcționari sau alte persoane competente din statul membru solicitat.

(2)   Orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), să declare că se opune notificării actelor judiciare pe teritoriul său în temeiul alineatului (1).

TITLUL III

ACTE EXTRAJUDICIARE

Articolul 16

Actele extrajudiciare pot fi transmise în vederea comunicării sau a notificării în alt stat membru în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții.

TITLUL IV

INTERPRETAREA DE CĂTRE CURTEA DE JUSTIȚIE

Articolul 17

Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să pronunțe hotărâri cu privire la interpretarea prezentei convenții în conformitate cu dispozițiile Protocolului elaborat prin Actul Consiliului Uniunii Europene din 26 mai 1997.

TITLUL V

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 18

Comitetul executiv

(1)   Se instituie un comitet responsabil cu examinarea tuturor întrebărilor de ordin general privind aplicarea prezentei convenții.

(2)   Comitetul se reunește cel puțin o dată pe an. Comitetul se reunește prima dată imediat ce prezenta convenție este aplicată, în conformitate cu articolul 24 alineatul (4), între trei state membre. Comitetul monitorizează funcționarea prezentei convenții și, în special, eficiența entităților desemnate în temeiul articolului 2 și aplicarea practică a articolului 3 litera (c) și a articolului 9. Comitetul raportează Consiliului cu privire la acestea în termen de trei ani de la prima reuniune și apoi la fiecare cinci ani.

(3)   Atribuțiile comitetului includ de asemenea:

(a)	redactarea și actualizarea anuală a unui manual conținând informațiile furnizate de statele membre în conformitate cu articolul 2 alineatul (4);

(b)	redactarea unui glosar în limbile oficiale ale Uniunii Europene al actelor care pot fi comunicate sau notificate în cadrul prezentei convenții.

(4)   Comitetul poate de asemenea să facă propuneri cu intenția de a:

(a)	urgenta transmiterea și comunicarea sau notificarea actelor;

(b)	aduce modificări la formularul model din anexă;

(c)	iniția negocieri în vederea revizuirii prezentei convenții.

Articolul 19

Aplicarea articolelor 15 și 16 din Convenția de la Haga din 1965

Articolele 15 și 16 din Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind comunicarea și notificarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială se aplică actelor de chemare în judecată sau altor acte echivalente transmise în conformitate cu prezenta convenție astfel cum se aplică unor astfel de acte transmise în temeiul Convenției de la Haga, și în conformitate cu:

1.

(a) Când un act de chemare în judecată sau un act echivalent a trebuit să fie transmis unui alt stat membru în scopul comunicării sau al notificării, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, și pârâtul nu se prezintă, hotărârea nu se pronunță până când nu se stabilește că: (i) actul a fost comunicat sau notificat printr-o metodă prevăzută de legislația internă a statului membru solicitat pentru comunicarea sau notificarea actelor întocmite în acțiuni interne destinate persoanelor care se află pe teritoriul său sau (ii) actul a fost înmânat în mod efectiv pârâtului sau la locuința acestuia prin altă metodă prevăzută de prezenta convenție și că în oricare din aceste cazuri fie comunicarea sau notificarea, fie înmânarea a fost efectuată în timp util pentru ca pârâtul să se poată apăra. (b) Fiecare stat membru are facultatea de a declara, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), că judecătorul, sub rezerva dispozițiilor de la litera (a), poate hotărî chiar dacă nici un certificat fie de comunicare sau notificare, fie de înmânare nu a fost primit, în cazul în care toate condițiile următoare sunt îndeplinite: (i) actul a fost transmis prin una din metodele prevăzute de prezenta convenție; (ii) un termen de cel puțin șase luni, considerat adecvat de către judecător în acel caz, a expirat de la data transmiterii actului; (iii) nu a fost primit nici un certificat de nici un fel, chiar dacă toate eforturile rezonabile au fost făcute pentru obținerea sa pe lângă autoritățile competente ale statului solicitat. (c) Sub rezerva dispozițiilor de la literele (a) și (b), judecătorul poate ordona, în caz de urgență, orice măsuri conservatorii sau provizorii.

2.

(a) Atunci când un act de chemare în judecată sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în alt stat membru în scopul comunicării sau notificării, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, și o hotărâre a fost dată împotriva unui pârât care nu s-a prezentat, judecătorul are puterea să elibereze pârâtul de efectele expirării termenului pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii, în cazul în care următoarele condiții sunt îndeplinite: (i) pârâtul, fără vinovăție din partea sa, nu a luat cunoștință de act în timp util pentru a se apăra, sau nu a luat cunoștință despre hotărâre în timp suficient pentru a exercita o cale de atac și (ii) pârâtul a prezentat o apărare la acțiune prima facie întemeiată. (b) Cererea de eliberare poate fi formulată numai într-un termen rezonabil după ce pârâtul a luat cunoștință de hotărâre. (c) Fiecare stat membru poate declara, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), că cererea nu este admisibilă în cazul în care este formulată după expirarea unui termen care este menționat în declarația sa, dar care în nici un caz nu poate fi mai mic de un an de la data pronunțării hotărârii. (d) Prezentul alineat nu se aplică hotărârilor privind statutul sau capacitatea persoanelor.

Articolul 20

Relația cu alte acorduri sau înțelegeri

(1)   Prezenta convenție nu afectează acordurile sau înțelegerile prezente sau viitoare care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul K.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană între două sau mai multe state membre și care conține dispoziții în materiile reglementate de prezenta convenție.

(2)   Statele membre trimit depozitarului prezentei convenții:

(a)	o copie a acordurilor sau a înțelegerilor menționate la alineatul (1);

(b)	orice denunțare a acestor acorduri sau înțelegeri.

Articolul 21

Asistența judiciară

Prezenta convenție nu aduce atingere aplicării articolului 23 din Convenția privind procedura civilă din 17 iulie 1905, articolului 24 din Convenția privind procedura civilă din 1 martie 1954 sau articolului 13 din Convenția privind facilitarea accesului internațional la justiție din 25 octombrie 1980 între statele membre părți la aceste convenții.

Articolul 22

Protecția informațiilor transmise

(1)   Informațiile, în special datele cu caracter personal, transmise în conformitate cu prezenta convenție, sunt folosite de entitatea de primire numai în scopul pentru care au fost transmise.

(2)   Entitățile de primire asigură confidențialitatea acestor informații, în conformitate cu legislația lor națională.

(3)   Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere legislației naționale care permite persoanelor interesate de a fi informate cu privire la utilizarea informațiilor transmise în conformitate cu prezenta convenție.

Articolul 23

Rezerve

(1)   Fiecare stat membru, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), declară că face uz de una sau mai multe din rezervele prevăzute la:

(a)	articolul 2 alineatul (3);

(b)	articolul 9 alineatul (3);

(c)	articolul 13 alineatul (2);

(d)	articolul 15 alineatul (2).

(2)   Nici o rezervă, alta decât cele prevăzute expres, nu este permisă.

(3)   Orice stat membru poate, în orice moment, să retragă o rezervă pe care a formulat-o. Rezerva încetează să producă efect după nouăzeci de zile de la notificarea retragerii.

Articolul 24

Adoptarea și intrarea în vigoare

(1)   Statele membre adoptă prezenta convenție în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică depozitarului îndeplinirea procedurilor constituționale pentru adoptarea prezentei convenții.

(3)   Prezenta convenție intră în vigoare după nouăzeci de zile de la notificarea menționată la alineatul (2) de către statul membru care a îndeplinit ultimul această formalitate.

(4)   Până când prezenta convenție intră în vigoare, orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la alineatul (2), sau în orice alt moment, să declare că convenția se aplică, cu excepția articolului 17, în ceea ce îl privește în raporturile sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Aceste declarații se aplică după nouăzeci de zile de la data depunerii.

Articolul 25

Aderarea

(1)   Poate adera la prezenta convenție orice stat care devine stat membru al Uniunii Europene.

(2)   Textul prezentei convenții în limba statului membru aderent, elaborat de Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(3)   Instrumentele de aderare sunt depuse la depozitar.

(4)   Prezenta convenție intră în vigoare pentru orice stat care aderă la ea după nouăzeci de zile de la depunerea instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a convenției în cazul în care aceasta nu a intrat încă în vigoare la data expirării respectivei perioade de nouăzeci de zile.

(5)   Dacă prezenta convenție nu este încă în vigoare la data depunerii instrumentelor lor de aderare, articolul 24 alineatul (4) se aplică statelor membre aderente.

Articolul 26

Modificări

(1)   Modificările la prezenta convenție pot fi propuse de către orice stat membru, parte la prezenta convenție, sau de către Comisie. Orice propunere de modificare se trimite depozitarului, care o înaintează Consiliului.

(2)   Modificările se adoptă de către Consiliu, care recomandă adoptarea acestora de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(3)   Modificările astfel adoptate intră în vigoare în conformitate cu dispozițiile articolului 24 alineatul (3).

(4)   Sub rezerva alineatelor (1), (2) și (3), formularele model din anexă pot fi modificate prin decizii ale Consiliului, hotărând la propunerea comitetului executiv în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) litera (b), ale oricărui stat membru parte la prezenta convenție, sau ale Comisiei.

Articolul 27

Depozitarul și publicările

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentei convenții.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene:

(a)	adoptările și aderările;

(b)	data la care prezenta convenție intră în vigoare;

(c)	data la care prezenta convenție se aplică între trei state membre;

(d)	declarațiile menționate la articolul 2 alineatele (1) și (2), articolul 3, articolul 4 alineatul (3), articolul 10 alineatul (2), articolul 14 alineatul (2), articolul 19 alineatul (1) litera (b), alineatul (2) litera (c) și la articolul 24 alineatul (4);

(e)	rezervele și retragerile rezervelor menționate la articolul 23 alineatul (1).

---

ANEXĂ

---