Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32005D0269

    Decizia Consiliului din 28 februarie 2005 privind încheierea Acordului de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte

    JO L 84, 2.4.2005, p. 19–20 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO, HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2005/269/oj

    Related international agreement

    11/Volumul 39

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    104


    32005D0269


    L 084/19

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA CONSILIULUI

    din 28 februarie 2005

    privind încheierea Acordului de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte

    (2005/269/CE)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 310 coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf a doua teză și articolul 300 alineatul (3) al doilea paragraf,

    având în vedere propunerea Comisiei,

    având în vedere avizul conform al Parlamentului European (1),

    întrucât:

    (1)

    Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (denumit în continuare „Acordul de asociere”) a fost semnat în numele Comunității la Bruxelles la 18 noiembrie 2002.

    (2)

    Este necesar ca Acordul de asociere să fie aprobat,

    DECIDE:

    Articolul 1

    (1)   Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (denumit în continuare „Acordul de asociere”), împreună cu anexele și protocoalele adăugate la acesta și declarațiile făcute de Comunitate unilateral sau în comun cu cealaltă parte care sunt anexate la actul final, se aprobă în numele Comunității.

    (2)   Textul Acordului de asociere, anexele, protocoalele și actul final se anexează la prezenta decizie (2).

    Articolul 2

    (1)   Poziția care urmează să fie luată de Comunitate în cadrul Consiliului de Asociere și al Comitetului de Asociere instituite prin Acordul de asociere se adoptă de către Consiliu, la propunerea Comisiei, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din tratat.

    (2)   Un reprezentant al Consiliului prezidează Consiliul de Asociere și prezintă poziția Comunității. Un reprezentant al Comisiei prezidează Comitetul de Asociere și prezintă poziția Comunității.

    (3)   Comunitatea este reprezentată de către Comisie în comitetele speciale instituite prin acord sau înființate de Consiliul de Asociere în conformitate cu articolul 7 din prezentul acord.

    Articolul 3

    (1)   În sensul aplicării articolului 29 alineatul (2) din anexa V la Acordul de asociere, Comisia este autorizată, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 75 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 (3), să adopte instrumentele necesare pentru modificarea acordului.

    (2)   În sensul aplicării articolului 16 alineatul (2) din anexa VI la Acordul de asociere, Comisia este autorizată, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (CEE) nr. 1576/89 (4), să adopte instrumentele necesare pentru modificarea acordului.

    Articolul 4

    Președintele Consiliului procedează, în numele Comunității, la notificarea prevăzută la articolul 198 alineatul (1) din acord.

    Adoptată la Bruxelles, 28 februarie 2005.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    F. BODEN


    (1)  Aviz conform al Parlamentului European din 12 februarie 2003.

    (2)  JO L 352, 30.12.2002, p. 3 și JO L 332, 19.12.2003, p. 64.

    (3)  JO L 179, 14.7.1999, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1795/2003 al Comisiei (JO L 262, 14.10.2003, p. 13).

    (4)  JO L 160, 12.6.1989, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10,2003, p. 1).


    Top