EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31997R0287

Regulamentul (CE) nr. 287/97 al Comisiei din 17 februarie 1997 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

JO L 48, 19.2.1997, p. 5–6 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1997/287/oj

02/Volumul 09

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

264


31997R0287


L 048/5

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 287/97 AL COMISIEI

din 17 februarie 1997

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2493/96 al Comisiei (2), în special articolul 9,

întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate regulamentului menționat anterior, trebuie stabilite dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugându-i subdiviziuni și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul schimburilor de mărfuri;

întrucât, pentru aplicarea regulilor generale menționate, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexa la prezentul regulament trebuie clasificate la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2, în conformitate cu explicațiile incluse în coloana 3;

întrucât dispozițiile prezentului regulament sunt conforme cu avizul Secției pentru Nomenclatura tarifară și statistică a Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă trebuie să fie clasificate în Nomenclatura Combinată la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 februarie 1997.

Pentru Comisie

Mario MONTI

Membru al Comisiei


(1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)  JO L 338, 28.12.1996, p. 27.


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

Cod NC

Explicație

(1)

(2)

(3)

1.   Preparat alimentar, având următoarea compoziție:

grăsimi care provin din lapte: 74 % din greutate

praf de ouă integral: 5 % din greutate

oțet din vin: 4 % din greutate

sare: 1,5 % din greutate

apă: 15,5 % din greutate

Produsul se prezintă, în stare refrigerată, sub forma unui bloc gălbui și unsuros la atingere.

2106 90 98

Clasificarea este conformă cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 2 litera (b) de la capitolul 4, nota 1 litera (c) de la capitolul 15, precum și cu textul codurilor NC 2106, 2106 90 și 2106 90 98.

2.   Produs tartinabil constând din 70-80 % grăsimi din lapte și 20-30 % grăsimi vegetale. În general, este ambalat pentru vânzarea cu amănuntul în pachete de 500 g.

Produsul poate fi obținut prin amestecarea untului (poziția 0405) cu grăsime vegetală (capitolul 15) sau prin baterea unui amestec de smântână (poziția 0401) și grăsime vegetală (capitolul 15).

2106 90 98

Clasificarea este conformă cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 2 litera (b) de la capitolul 4, nota 1 litera (c) de la capitolul 15, precum și cu textul codurilor NC 2106, 2106 90 și 2106 90 98.


Top