This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32017D2322
Council Decision (CFSP) 2017/2322 of 29 May 2017 concerning the signing and conclusion of the Agreement between Canada and the European Union on security procedures for exchanging and protecting classified information
Decizia (PESC) 2017/2322 a Consiliului din 29 mai 2017 privind semnarea și încheierea Acordului dintre Canada și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul și protecția informațiilor clasificate
Decizia (PESC) 2017/2322 a Consiliului din 29 mai 2017 privind semnarea și încheierea Acordului dintre Canada și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul și protecția informațiilor clasificate
JO L 333, 15.12.2017, p. 1–1
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
15.12.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 333/1 |
DECIZIA (PESC) 2017/2322 A CONSILIULUI
din 29 mai 2017
privind semnarea și încheierea Acordului dintre Canada și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul și protecția informațiilor clasificate
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 37, coroborat cu articolul 218 alineatul (5) și articolul 218 alineatul (6) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
(1) |
În cadrul reuniunii sale din 27 și 28 noiembrie 2003, Consiliul a decis să autorizeze președinția, asistată de secretarul general/Înaltul Reprezentant, să inițieze negocieri în vederea încheierii unui acord privind securitatea informațiilor între Uniunea Europeană și Canada. |
(2) |
Ca urmare a respectivei autorizări, președinția a negociat un acord cu Canada privind procedurile de securitate pentru schimbul și protecția informațiilor clasificate. |
(3) |
Acordul respectiv ar trebui să fie aprobat, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii, Acordul dintre Canada și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul și protecția informațiilor clasificate („acordul”).
Textul acordului este atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să semneze acordul prin care Uniunea își asumă obligații.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 29 mai 2017.
Pentru Consiliu
Președintele
C. CARDONA