31.5.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 173/66

Raportor:

Cristian PÎRVULESCU

1.1.

Agenda europeană privind migrația ar trebui concepută astfel încât să ia în considerare pe deplin dimensiunea umanitară a domeniului său de aplicare, iar Uniunea Europeană nu ar trebui să uite angajamentele sale fundamentale și normele obligatorii din punct de vedere juridic privind protecția vieții și a drepturilor omului, îndeosebi în cazul persoanelor aflate în pericol.

1.2.

Comitetul Economic și Social European (CESE) sprijină viziunea rezultată în urma reuniunii la nivel înalt de la Valletta, care a avut loc în luna noiembrie 2015 și al cărei obiectiv principal a fost de a oferi un răspuns pe termen lung la fenomenul migrației, prin abordarea cauzelor sale profunde și prin stabilirea unui dialog cu țările terțe bazat pe cooperare și responsabilitate comună. CESE speră că Dialogul euro-african privind migrația și dezvoltarea (Procesul de la Rabat) și Procesul de la Khartoum vor contribui la punerea rapidă în aplicare a planului de acțiune de la Valletta.

1.3.

CESE sprijină încheierea de acorduri adaptate și specifice cu fiecare țară, cu respectarea deplină a drepturilor omului. Flexibilitatea garantează o bună perspectivă și o combinație de acțiuni și stimulente.

1.4.

Deși este evidentă necesitatea unei coordonări și raționalizări a politicilor, se pare că Agenda privind migrația devine o politică generală care se suprapune altor politici în urmărirea acțiunilor și a obiectivelor sale (de exemplu, politica de vecinătate, de asistență pentru dezvoltare și comercială). Recunoscând importanța politicii de migrație, CESE consideră că și celelalte politici sunt la fel de importante și merită continuate și recomandă ca participarea la politica de migrație să nu fie utilizată ca o condiție pentru cooperare în alte domenii de politică. Principalul obiectiv al coordonării este promovarea sinergiilor, a complementarității și a caracterului cuprinzător între diferitele domenii de politică.

1.5.

Ar trebui făcută o distincție între lipsa cooperării cu țările terțe cauzată de absența voinței politice și lipsa cooperării cauzată de capacități și resurse insuficiente. Ambele trebuie abordate, însă prin mijloace diferite. În vederea asigurării durabilității și rezilienței, accentul trebuie pus în primul rând pe consolidarea capacităților. În nici un caz asistența nu ar trebui condiționată de controalele de readmisie și de frontieră.

1.6.

Economia este esențială pentru abordarea cauzelor profunde ale migrației, însă acest lucru nu ar trebui să presupună ignorarea dimensiunilor politice, instituționale și administrative ale stabilității și prosperității. Strategia trebuie reajustată pentru a include un sprijin mai ferm și mai bine orientat în trei domenii: rezolvarea conflictelor și construcția statală, promovarea democrației și a drepturilor omului, precum și dezvoltarea societății civile.

1.7.

Pentru a rezolva pe termen lung cauzele profunde ale migrației, o țară are nevoie de un guvern viabil și legitim, de instituții reprezentative puternice, de partide, mijloace de comunicare în masă și organizații ale societății civile funcționale. UE ar trebui să-și propună să investească suficientă atenție și sprijin în asistența democratică și să nu trateze chestiunile care țin de democrație doar ca parte a „mediului general de afaceri” cum se menționează în cel de al treilea pilon al Planului de investiții externe.

1.8.

Dezvoltarea canalelor legale de migrație și a capacităților instituționale de sprijinire a migrației legale ar trebui să constituie o prioritate a cadrului de parteneriat cu țările terțe pentru UE, statele membre și țările terțe.

1.9.

Organizațiile societății civile joacă un rol semnificativ în eforturile de a face mai sigure și mai umane relocarea, deplasarea și primirea migranților și a refugiaților. Propunerea ar trebui să reexamineze rolul activităților desfășurate de organizațiile locale din țările de origine și de tranzit și de cele care participă la operațiunile de salvare și de gestionare a primirii și integrării migranților, precum și sprijinul acordat acestor activități. De asemenea, organizațiile societății civile ar trebui implicate în monitorizarea și evaluarea acțiunilor tuturor autorităților competente care participă la gestionarea migrației.

1.10.

CESE încurajează autoritățile publice de la nivel național, regional și local să participe la punerea în aplicare a politicii în materie de migrație și azil, în conformitate cu obligațiile legale internaționale și cu scopul de a proteja drepturile omului și a facilita integrarea.

1.11.

La realizarea acestor acțiuni și proceduri, Uniunea Europeană și statele membre trebuie să respecte, în mod direct sau indirect, drepturile omului și principiul nereturnării, în conformitate cu Convenția de la Geneva.

1.12.

UE nu trebuie să aibă îndoieli atunci când acordă statutul de „țară sigură” țărilor de origine și de tranzit, astfel încât să nu încalce principiul nereturnării (1).

1.13.

Comisia Europeană și-a definit viziunea strategică privind modul în care acțiunile externe ale UE pot consolida reziliența și autonomia persoanelor strămutate forțat, în locuri cât mai apropiate posibil de țările de origine ale refugiaților. Deși această viziune prezintă avantaje clare, ar trebui observat totuși că UE, în calitatea sa de actor internațional responsabil care dispune de resurse, are, de asemenea, propria obligație morală și juridică de a veni în ajutorul celor care solicită protecție internațională, în conformitate cu tratatele internaționale.

1.14.

CESE sprijină cu tărie creșterea ratelor de returnare și de readmisie, acordând prioritate returnării voluntare și punând accentul pe reintegrare. Returnarea voluntară, cu accent pe reintegrare, ar trebui să fie una dintre principalele alegeri strategice ale UE și ale statelor membre în contextul gestionării procesului de migrație.

1.15.

În toate pactele și acordurile, UE ar trebui să garanteze că sunt utilizate în principal stimulente pozitive, că asistența este concepută și organizată corect și, de asemenea, că vizează capacitățile instituționale și administrative ale guvernelor, promovează democrația și drepturile omului și implică organizațiile societății civile în toate procedurile, în special în cele de la nivel local și național.

1.16.

CESE încurajează instituțiile UE, statele membre și guvernele țărilor terțe să implice și să sprijine cât mai mult posibil grupurile din diaspora. Acestea ar putea fi o resursă valoroasă pentru dezvoltarea pe termen lung a țărilor de origine și de tranzit și, de asemenea, au o contribuție valoroasă la societatea și la economia europeană. Promovarea diversității și deschiderii către lume a fost un pilon al societății europene, iar politica în materie de migrație trebuie să respecte aceste două principii.

1.17.

CESE încurajează statele membre să participe pe deplin la eforturile de coordonare a politicii UE în domeniul migrației. Solidaritatea și cooperarea dintre statele membre constituie două condiții prealabile pentru o punere în aplicare eficace a cadrului de parteneriat cu țările terțe.

1.18.

CESE încurajează Comisia Europeană ca preconizata sa platformă de dialog să includă contribuții din partea întreprinderilor, sindicatelor, precum și a altor parteneri sociali, pentru a valorifica la maximum beneficiile migrației pentru economia europeană și pentru migranții înșiși (2). CESE este pregătit să coopereze pentru înființarea și buna funcționare a acestei platforme.

2.1.

De la adoptarea Agendei europene privind migrația, s-au făcut multe progrese, inclusiv dincolo de frontierele UE. Sute de mii de persoane au fost salvate pe mare (3). Reuniunea la nivel înalt de la Valletta din noiembrie 2015 a adus aspectele legate de migrație în centrul relațiilor UE cu țările africane.

2.2.

Cu toate acestea, rămân încă multe de făcut. UE se confruntă în continuare cu o criză umanitară. Țările terțe și partenerii UE găzduiesc refugiați, mulți dintre aceștia fiind minori neînsoțiți, constrânși să își părăsească țara, precum și migranți economici care doresc să ajungă în Europa.

2.3.

Obiectivul final al cadrului de parteneriat îl reprezintă un angajament coerent și adaptat, pe baza căruia Uniunea și statele sale membre să acționeze în mod coordonat, punând în comun instrumente și efecte de levier pentru a încheia parteneriate globale („pacte privind migrația”) cu țările terțe, asigurând astfel o mai bună gestionare a migrației, cu respectarea deplină a obligațiilor noastre în domeniul umanitar și al drepturilor omului.

2.4.

Ar trebui luate măsuri imediate, împreună cu partenerii-cheie, în următoarele domenii, în care ar trebui stabilite obiective specifice și măsurabile: colaborarea cu partenerii-cheie pentru a îmbunătăți cadrul legislativ și instituțional al migrației; măsuri concrete de asistență pentru consolidarea capacităților de gestionare a frontierelor și a migrației, inclusiv asigurarea protecției refugiaților; creșterea ratelor de returnare și readmisie, acordând prioritate returnării voluntare și punând accentul pe reintegrare; combaterea fluxurilor clandestine, oferind, în același timp, canale legale de migrație, inclusiv prin intensificarea eforturilor de relocare.

3.1.

CESE consideră că migrația bine gestionată reprezintă o oportunitate pentru UE, țările de origine, precum și pentru migranți și familiile acestora. Migrația este o caracteristică inerentă societății umane. În istoria recentă a popoarelor europene, migrația a jucat un rol foarte important.

3.2.

Problemele apar atunci când oamenii nu pleacă de bunăvoie; mulți migranți sunt forțați să își părăsească locul de reședință din cauza sărăciei extreme, a războiului sau a dezastrelor naturale. Aceste persoane sunt extrem de vulnerabile. Dacă țările europene nu reușesc să lanseze proceduri de gestionare și legi pentru ca migrația să fie canalizată mai ușor prin proceduri legale și transparente, mulți oameni care migrează pe rute ilegale, de multe ori riscându-și viața, sunt exploatați de rețele criminale implicate în introducerea ilegală de persoane și trafic de ființe umane.

3.3.

CESE avertizează că procesul de elaborare a unor politici și legi de organizare a migrației și controalelor de frontieră trebuie să aibă în vedere respectarea deplină a convențiilor privind drepturile omului și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

3.4.

Propunerea Comisiei asigură coordonarea și armonizarea, atât de necesare, ale procedurilor și instrumentelor utilizate pentru gestionarea procesului migrației, care devine din ce în ce mai complex. Dată fiind natura și dinamica tendințelor recente în materie de migrație, este salutar să existe o analiză și o agendă mai clară a priorităților.

3.5.

CESE consideră că se justifică pe deplin accentul pus pe salvarea persoanelor aflate în pericol în timpul călătoriilor. Acest obiectiv ar trebui să constituie o prioritate absolută atât pentru UE, cât și pentru statele membre. Cu toate că încă se mai produc pierderi de vieți omenești, CESE apreciază rolul jucat de persoanele obișnuite, de organizațiile societății civile și de personalul militar și civil în operațiunile de salvare.

3.5.1.

Pe linia obiectivelor pe termen scurt ale pactelor: salvarea de vieți omenești în Marea Mediterană; creșterea ratei returnărilor în țările de origine și de tranzit; încurajarea migranților și refugiaților să rămână aproape de casă și să evite călătoriile periculoase, CESE încurajează CE să includă protecția migranților pe așa-numita rută a Balcanilor, unde viața și siguranța acestora ar putea fi în pericol, precum și crearea de rute legale pentru migrație.

3.6.

CESE reiterează faptul că, la nivel mondial, UE și statele sale membre sunt cel mai mare donator în materie de ajutor pentru dezvoltare și de ajutor umanitar și că UE acordă sprijin semnificativ refugiaților, persoanelor strămutate în interiorul țării și comunităților-gazdă, de exemplu, în Cornul Africii și regiunea Lacului Ciad (Kenya, Somalia, Uganda, Etiopia și Sudan).

3.6.1.

Agenda privind migrația ar trebui concepută astfel încât să ia în considerare pe deplin sfera de aplicare a dimensiunii umanitare. Uniunea Europeană se confruntă cu dificultăți în gestionarea fluxurilor actuale de migranți și refugiați. Totuși, Uniunea Europeană nu ar trebui să uite angajamentele sale fundamentale și normele obligatorii din punct de vedere juridic privind protecția vieții și a drepturilor omului, îndeosebi în cazul persoanelor aflate în pericol.

3.7.

Agenda privind migrația se va bucura de succes numai în măsura în care țările terțe sunt dispuse să colaboreze îndeaproape cu UE și cu statele membre și au capacitatea de a face acest lucru. Fiecare țară are un profil propriu în ceea ce privește migrația. Unele dintre acestea sunt țări de origine care se confruntă cu conflicte, tensiuni și lipsuri grave, în timp ce altele sunt țări de tranzit, mai stabile dar, de asemenea, mai vulnerabile. Unele trebuie să facă față unui număr disproporționat de refugiați și de migranți care caută siguranță și asistență pe teritoriile acestora, îndeosebi Libanul, Turcia și Iordania. Disponibilitatea și capacitatea de a pune în aplicare măsuri ce rezultă din acest parteneriat privind migrația depind de numeroși factori istorici, politici, economici, culturali și de securitate, de o mare complexitate. Prin urmare, este necesar să se găsească o bună perspectivă și să se realizeze o combinație de acțiuni și stimulente în raport cu fiecare dintre acești factori. În același timp, pactele ar trebui să aibă un scop comun, cel de a încuraja dezvoltarea instituțională, democratică, socială și economică a țărilor terțe.

3.8.

Agenda privind migrația are nevoie de o consolidare sporită și de o mai bună coordonare cu alte domenii de politică relevante. În propunerea Comisiei, sunt prevăzute trei astfel de politici: politica de vecinătate, politica de asistență pentru dezvoltare și politica comercială. În cadrul politicii europene de vecinătate, aproximativ jumătate din fondurile disponibile vor fi alocate aspectelor legate de migrație. În cadrul politicii de dezvoltare, propunerea prevede integrarea de stimulente pozitive și negative prin care să fie recompensate acele țări care își respectă obligația internațională de a-și reprimi resortisanții, țările care cooperează în ceea ce privește gestionarea fluxurilor de migranți aflați în situație neregulamentară din țările terțe, precum și cele care iau măsuri pentru a primi în mod adecvat persoanele care fug din calea conflictelor și a persecuțiilor. Totodată, sunt avute în vedere consecințe pentru țările care nu cooperează cu privire la politicile de readmisie și returnare. În ceea ce privește politica comercială, în cazul în care UE poate să ofere un tratament preferențial partenerilor săi, CE propune ca, în cadrul evaluării preferințelor comerciale în temeiul „SGP+”, să se țină seama de cooperarea în domeniul migrației.

3.9.

În afară de acestea, toate domeniile de politică, inclusiv educația, cercetarea, schimbările climatice, energia, mediul și agricultura, ar trebui, în principiu, să fie considerate părți ale unui întreg și considerate a fi relevante pentru migrație, pentru a îmbunătăți posibilitățile de influențare în cadrul dezbaterilor.

3.10.

Deși este evidentă necesitatea unei coordonări și raționalizări a politicilor, această strategie ridică unele preocupări. Se pare că Agenda privind migrația devine o politică generală care înlocuiește alte politici în urmărirea acțiunilor și obiectivelor sale, fapt care le-ar putea afecta pe acestea din urmă, fiecare dintre politici fiind legitimă în ceea ce privește obiectivele și sfera de aplicare. Politica de vecinătate ar trebui să aducă stabilitate și prosperitate la frontierele UE, iar un accent disproporționat asupra migrației ar putea pune în umbră alte domenii relevante. Politica de dezvoltare cuprinde, de asemenea, obiective ample, inclusiv ajutor pentru comunitățile vulnerabile și construirea unor perspective economice și sociale mai bune pentru zeci de milioane de persoane. De asemenea, politica comercială prezintă o dimensiune semnificativă de dezvoltare, oferind mai multe oportunități cetățenilor UE și, în egală măsură, cetățenilor țărilor terțe.

3.11.

Deși recunoaște importanța Agendei privind migrația, CESE consideră că fiecare politică este la fel de importantă și demnă de a fi pusă în aplicare. Obiectivul coordonării este în principal promovarea sinergiilor, a complementarității și a caracterului cuprinzător al diferitelor domenii de politică.

3.12.

Legat de acest aspect, încadrarea specifică a coordonării politicilor sugerează posibilitatea unei abordări condiționate și coercitive – țările terțe ar trebui să coopereze cu UE și cu statele membre în ceea ce privește readmisia și returnarea propriilor resortisanți, gestionarea fluxurilor de migrație pe teritoriile lor și la nivel transfrontalier, precum și primirea persoanelor care fug din calea conflictelor și a persecuțiilor. În caz contrar, ar putea fi periclitat accesul la finanțare și asistență din partea UE, precum și la piața acesteia. Această opțiune s-ar putea dovedi problematică și, în cele din urmă, ineficientă. Cooperarea țărilor terțe în cadrul Agendei privind migrația este determinată de preocupările și capacitățile interne. Ar trebui făcută o distincție între lipsa cooperării cauzată de absența voinței politice și lipsa cooperării cauzată de capacități și resurse insuficiente. Ambele trebuie abordate, însă prin mijloace diferite. În vederea asigurării durabilității și rezilienței, accentul trebuie pus în primul rând pe consolidarea capacităților. De asemenea, este foarte important să se facă o distincție între asistența pentru dezvoltare și cooperare în domeniul migrației. În nici un caz cea din urmă nu ar trebui condiționată de prima.

3.13.

În contextul abordării „cauzelor profunde” ale migrației, propunerea Comisiei se referă aproape exclusiv la economie. Propunerea mai evidențiază și rolul investitorilor privați care caută noi oportunități de investiții pe piețele emergente. Astfel cum se menționează în propunere: „În loc ca migranții aflați în situație neregulamentară să fie lăsați să își riște viața încercând să ajungă pe piețele europene ale forței de muncă, resursele publice și private europene ar trebui mobilizate pentru investiții în țările terțe de origine”.

3.14.

De asemenea, Comisia preconizează un ambițios plan de investiții externe, cu trei piloni: „primul pilon ar permite utilizarea resurselor publice limitate într-un mod inovator pentru a mobiliza investiții private prin oferirea de garanții și fonduri concesionale suplimentare. Cel de – al doilea pilon s-ar concentra pe asistența tehnică, ajutând autoritățile locale și întreprinderile să dezvolte un număr mai mare de proiecte eligibile pentru finanțare din partea băncilor și să le facă cunoscute comunității internaționale a investitorilor. Cel de-al treilea pilon ar viza mediul general de afaceri prin promovarea bunei guvernanțe, combaterea corupției, eliminarea barierelor din calea investițiilor și eliminarea denaturărilor pieței.”

3.15.

Economia constituie un aspect central în abordarea cauzelor profunde ale migrației. Aceasta ar trebui legată de dimensiunea politică, dimensiunea instituțională, dimensiunea administrativă și dimensiunea socială ale stabilității și prosperității. Lecțiile învățate după o perioadă de zeci de ani în care s-a acordat asistență și s-au depus eforturi pentru dezvoltare arată că instituțiile sunt esențiale, iar în lipsa unui cadru și a unei infrastructuri corespunzătoare, dinamica dorită nu poate fi atinsă. Investitorii privați nu ar investi în țări de origine și de tranzit dacă acestea ar fi instabile. Finanțarea investițiilor, dezvoltarea și alte domenii de politică ar trebui să rămână distincte, chiar dacă urmăresc obiective complementare.

3.16.

Numeroase țări terțe, îndeosebi cele care au devenit țări de origine pentru refugiați și migranți, se confruntă cu probleme fundamentale în materie de stabilitate și de eficiență a guvernării. Infrastructurile și economiile lor sunt precare, iar sistemele lor administrative sunt subdezvoltate. Astfel, ar trebui avută în vedere reluarea eforturilor de soluționare a conflictelor și de construcție statală. În această situație se află nu doar Siria și Libia, ci și multe alte țări. Recunoașterea acestui fapt ar putea contribui la prioritizarea măsurilor și a acțiunilor și ar viza chiar motivele pentru care populația decide în cele din urmă să plece din acele teritorii sau să le tranziteze. Intervențiile strict definite, precum pregătirea ofițerilor de frontieră sau transferul de tehnologie către aceștia, dezmembrarea rețelelor de persoane care introduc ilegal migranți sau oferirea de stimulente pentru returnare, vor avea un impact pozitiv, dar limitat. Migrația este un fenomen care are legătură cu vulnerabilități și eșecuri ale statului de o natură și o amploare diferite.

3.17.

Menționarea, în cadrul celui de-al treilea pilon al planului de investiții externe, a guvernanței ca parte a „mediului general de afaceri” nu este suficientă pentru a putea cuprinde toată gama de probleme care trebuie abordate. Pentru a rezolva pe termen lung cauzele profunde ale migrației, o țară are nevoie de un guvern viabil și legitim, de instituții reprezentative puternice, de partide eficace, de mijloace de comunicare în masă și de organizații ale societății civile. UE ar trebui să aibă în vedere acordarea atenției și sprijinului cuvenite asistenței pentru democrație. Acest aspect este relevant nu numai în contextul migrației, ci și în alte domenii de politică precum vecinătatea și relațiile comerciale.

3.18.

În propunerea Comisiei, rolul societății civile nu este suficient de recunoscut și sprijinit. Organizațiile societății civile joacă un rol semnificativ în eforturile de a face mai sigure și mai umane relocarea, deplasarea și primirea migranților și a refugiaților. În taberele pentru refugiați, pe rutele de migrație, inclusiv pe cele maritime, și în punctele de primire în UE, aceste organizații au o contribuție valoroasă, chiar indispensabilă. Propunerea ar trebui să reexamineze rolul activităților desfășurate de organizațiile locale din țările de origine și de tranzit și de cele care participă la operațiunile de salvare și de gestionare a primirii și integrării migranților, precum și sprijinul acordat acestor activități. De asemenea, organizațiile societății civile ar trebui implicate în monitorizarea și evaluarea acțiunilor tuturor autorităților competente care participă la gestionarea migrației. Activitatea și feedbackul lor ar putea apropia întregul proces de o mai bună respectare a standardelor privind drepturile omului, pe care tratatele internaționale și tratatele UE le recunosc și le protejează.

4.1.

În demersurile de organizare a tuturor activităților și procedurilor, UE și statele membre ar trebui să respecte, în mod direct sau indirect, drepturile omului și principiul nereturnării, în conformitate cu Convenția de la Geneva.

4.2.

CESE este profund preocupat de acordul dintre UE și Turcia și de impactul acesteia asupra drepturilor fundamentale ale persoanelor care fac obiectul acestui acord. Acordul UE-Turcia este contestat de grupurile societății civile și de apărătorii drepturilor omului, deoarece consideră Turcia ca fiind o „țară sigură”. UE nu trebuie să aibă îndoieli atunci când acordă statutul de „țară sigură” țărilor de origine și de tranzit, astfel încât să nu încalce principiul nereturnării.

4.3.

Comisia și-a definit viziunea strategică privind modul în care acțiunile externe ale UE pot consolida reziliența și autonomia persoanelor strămutate forțat, în locuri cât mai apropiate posibil de țările de origine ale refugiaților (4). Deși această viziune prezintă avantaje clare, ar trebui observat totuși că UE, în calitatea sa de actor internațional responsabil care dispune de resurse, are, de asemenea, propria obligație morală și juridică de a veni în ajutorul celor care solicită protecție internațională.

4.4.

Toate măsurile operaționale pentru combaterea introducerii ilegale de migranți sunt binevenite. Persoanele care introduc ilegal migranți cer să le fie plătite sume exorbitante pentru a-i ajuta pe migranți și îi expun pe aceștia unor riscuri grave. Totodată, combaterea introducerii ilegale de persoane nu va rezolva problema migrației. Comitetul reiterează faptul că crearea de rute legale pentru migrație este esențială și ar reduce dependența migranților de rețelele de introducere ilegală de persoane.

4.5.

Este necesară instituirea unui mecanism de coordonare între UE și statele membre, în vederea punerii în aplicare a pactelor. Dacă unele state membre păstrează legături istorice cu țări terțe, acestea ar trebui valorificate pentru a asigura o mai bună cooperare.

4.6.

CESE salută viitoarea propunere privind un sistem structurat de relocare, ce va asigura o abordare comună pentru o sosire în Uniune în condiții de siguranță și legală a persoanelor care au nevoie de protecție internațională prin intermediul relocării, ca o dovadă directă a angajamentului UE de a ajuta țările care se confruntă cu cea mai mare presiune (5). Planul de acțiune de la Valletta a inclus un angajament al UE și al statelor membre de a lansa proiecte-pilot care reunesc oferte pentru migrația legală. Totuși, această propunere ar trebui să fie mult mai clară și să identifice proiectele specifice care ar urma puse în aplicare.

4.7.

CESE salută reforma Cărții albastre (6), care a fost prezentată la 7 iunie 2016 și care urmărește să atragă pe piața muncii din UE migranți cu înaltă calificare.

4.8.

CESE salută elaborarea pactelor care urmăresc creșterea eficacității și sustenabilității procesului de returnare și asigurarea unui sprijin financiar adecvat țărilor care efectuează readmisiile, în special, comunităților care vor reintegra persoanele returnate. Pentru asigurarea unui proces eficace, este indispensabilă oferirea de stimulente autorităților și persoanelor.

4.9.

CESE sprijină creșterea ratelor de returnare și de readmisie, acordând în mod clar prioritate returnării voluntare și punând accentul pe reintegrare. Aceasta ar trebui să fie una dintre principalele alegeri strategice ale UE și ale statelor membre în contextul gestionării procesului de migrație. Ea sporește șansele de cooperare a tuturor părților implicate, un alt aspect important fiind faptul că face din fenomenul migrației un posibil motor de dezvoltare locală.

4.10.

Eforturile Uniunii Europene și ale statelor membre ar trebui coordonate la nivel mondial. CESE este de acord cu recomandarea Comisiei Europene referitoare la sprijinirea creării unui program mondial de relocare susținut de ONU care să permită o relocare rapidă și eficientă în țări sigure. Uniunea Europeană dispune atât de resursele, cât și de experiența necesare pentru a face diferența, inclusiv prin stimularea unui proces mai global și multilateral de gestionare a migrației.

4.11.

CESE sprijină în general direcția parteneriatelor specifice cu țările terțe: încheierea de pacte cu Iordania și Liban, trecerea la nivelul următor al cooperării UE-Tunisia, inițierea și convenirea de pacte cu Niger, Nigeria, Senegal, Mali și Etiopia, precum și sprijinirea guvernului libian de uniune națională. În toate aceste pacte și acorduri, UE ar trebui să garanteze că sunt utilizate în principal stimulente pozitive, că asistența este concepută și organizată corect și, de asemenea, că vizează capacitățile instituționale și administrative ale guvernelor, promovează democrația și drepturile omului și implică organizațiile societății civile în toate procedurile, în special, în cele de la nivel local și național.

4.12.

CESE recunoaște eforturile depuse de toate părțile pentru a face cadrul de parteneriat operațional și eficace, astfel cum sunt prezentate în Primul raport privind progresele înregistrate, publicat de Comisia Europeană (7). Lansarea de proiecte finanțate de Fondul fiduciar al UE pentru Africa în cinci țări prioritare indică faptul că se poate stabili o relație de cooperare. CESE încurajează instituțiile UE să depună eforturi pentru o adoptare rapidă a Regulamentului privind Fondul european pentru dezvoltare durabilă, un instrument-cheie pentru promovarea dezvoltării durabile, a creșterii favorabile incluziunii, a dezvoltării economice și sociale și a integrării regionale în afara frontierelor Europei.