EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52008IE1919

Avizul Comitetului Economic și Social European privind necesitatea de acțiuni concertate la nivelul UE pentru consolidarea societății civile în zonele rurale, în special în noile state membre

JO C 175, 28.7.2009, p. 37–42 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

28.7.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/37


Avizul Comitetului Economic și Social European privind necesitatea de acțiuni concertate la nivelul UE pentru consolidarea societății civile în zonele rurale, în special în noile state membre

(2009/C 175/07)

La 17 ianuarie 2008, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Societatea civilă în zonele rurale: necesitatea de acțiuni concertate la nivelul UE pentru consolidarea societății civile în zonele rurale, în special în noile state membre.

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 30 octombrie 2008. Raportor: dl Krzysztof KAMIENIECKI.

În cea de-a 449-a sesiune plenară, care a avut loc la 3 și 4 decembrie 2008 (ședința din 4 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 107 voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 11 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   Politica rurală s-a concentrat, vreme îndelungată, exclusiv asupra aspectelor direct legate de producția agricolă. Abia în ultimii douăzeci de ani s-a răspândit ideea că zonele rurale sunt prea diverse pentru a se putea aplica instrumente politice uniforme, elaborate la nivel european sau național, și că obiectivele de dezvoltare, asigurarea egalității de șanse nu pot fi atinse în mod eficient fără angajamentul și participarea populației rurale însăși.

1.2   Dezbaterea actuală privind politica agricolă comună și politica rurală este esențială pentru viitorul satelor europene. Pe lângă opiniile experților și ale politicienilor, în această dezbatere ar trebui ascultată și vocea comunităților rurale.

1.3   Inițiativa Leader oferă un bun exemplu în acest sens și este, prin urmare, considerată de către noile state membre o ocazie de a promova acțiunea și de a utiliza în mod mai eficient resursele pentru dezvoltare în zonele rurale. Este esențial ca atât sursele UE, cât și cele naționale să sprijine diversele tipuri de inițiative pentru consolidarea societății civile în zonele rurale.

1.4   Dezvoltarea societății civile în zonele rurale din statele membre europene este influențată de schimbările economice (concurența crescândă pe piețe), schimbările sociale (depopularea zonelor rurale) și schimbările de mediu (schimbările climatice); aceste schimbări au fost deosebit de intense în ultimele decenii. Procesele actuale se suprapun cu schimbări istorice ample care configurează dezvoltarea economică. Zonele rurale din noile state membre au suferit schimbări extrem de dramatice.

1.5   O cale de dezvoltare a societății civile este adaptarea instrumentelor de dezvoltare la capacitățile și necesitățile zonelor rurale specifice, acțiune care necesită utilizarea mai largă a abordării „teritoriale”, de jos în sus. De asemenea, educația poate juca un rol cheie în această privință.

1.6   Organizațiile neguvernamentale din statele Europei Centrale și de Est au fost instituite încă la sfârșitul anilor ’80. În comparație cu organizațiile similare din UE-15, organizațiile neguvernamentale din noile state membre continuă să se lovească de numeroase obstacole, din cauza diferențelor de dezvoltare economică, a accesului mai limitat la noile tehnologii și la diversele surse de finanțare – inclusiv private -, fără a mai menționa condițiile juridice și atitudinea autorităților publice.

1.7   Ar trebui acordată mai multă atenție necesității de a garanta organizațiilor rurale accesul la finanțare. De asemenea, finanțarea ar trebui să fie stabilă și flexibilă, permițând totodată acoperirea costurilor de funcționare curente ale acestor organizații (subvenții instituționale).

1.8   Sunt necesare soluții instituționale speciale pentru revigorarea potențialului organizațiilor rurale, fără a omite statele care se pregătesc să adere la UE. De asemenea, trebuie instituite diverse tipuri de instrumente pentru a facilita accesul comunităților rurale la informație.

1.9   Populația rurală, care, de regulă, nu are același nivel de instruire și are acces mai limitat la informații, întâmpină dificultăți majore în a-și găsi locul într-un mediu aflat în schimbare rapidă.

1.10   În ansamblul UE, dezvoltarea societății civile în zonele rurale se confruntă cu următoarele provocări:

bariere în calea accesului la cunoștințe și informații;

lipsa competențelor antreprenoriale;

problemele demografice și lipsa egalității între sexe (1);

infrastructurile sociale inferioare celor din orașe.

1.11   La nivelul politicii naționale, este necesară o mai bună coordonare a deciziilor privind zonele rurale luate în domeniul asistenței medicale, al educației, al asistenței sociale, al politicii agricole sau al politicii rurale în sens restrâns. De asemenea, sunt necesare acțiuni în vederea întăririi legăturilor dintre zonele rurale și cele urbane.

1.12   Instrumentele care să permită locuitorilor din zonele rurale să găsească surse alternative de venit sunt în continuare insuficiente. O parte din rolul statului este acela de a crea condiții de dialog între instituțiile sale și societate.

1.13   Autoritățile locale au de jucat un rol cheie în acest domeniu. Ele ar trebui să acționeze ca un catalizator pentru dezvoltarea comunităților rurale și să stimuleze activitățile comune întreprinse de acestea.

1.14   Problema lipsei de încredere între reprezentanții societății civile și autoritățile locale este deosebit de gravă în noile state membre. Organizațiile societății civile consideră că administrația locală stă în calea inițiativelor comunității, iar edilii locali văd în liderii comunității locale potențiali concurenți.

1.15   Ar trebui să se ia în considerare posibila introducere la scară mai largă a „protecției rurale” („rural proofing”), ca metodă de studiu al impactului pe care îl exercită soluțiile juridice sau politice specifice (de ex. cele care privesc sistemele de învățământ sau achizițiile publice) asupra zonelor rurale.

2.   Context

2.1   Schimbările care se produc în zonele rurale ale UE impun să se analizeze tendințele dezvoltării comunităților rurale, măsura în care acestea sunt capabile să ia propriile decizii privind viitorul și gradul în care politicile, legislația și instituțiile publice sprijină relațiile între oameni și noile necesități de cooperare.

2.2   Întrucât societatea civilă îndeplinește o serie întreagă de funcții, se poate afirma că aceasta facilitează existența și reduce distanța dintre indivizi și familie, pe de o parte, și stat, pe de altă parte.

2.3   Integrarea europeană influențează dinamica schimbării în zonele rurale, iar observarea acestui proces, din perspectiva consolidării societății civile, este o sarcină cheie pentru CESE.

2.4   Dezvoltarea societății civile în zonele rurale din statele membre europene este influențată de schimbările economice (concurența crescândă pe piețe), schimbările sociale (depopularea zonelor rurale) și schimbările de mediu (schimbările climatice); aceste schimbări au fost deosebit de intense în ultimele decenii. Procesele actuale se suprapun cu schimbările istorice ample care afectează dezvoltarea economică.

2.5   Zonele rurale din noile state membre au suferit schimbări deosebit de dramatice. Aceste schimbări afectează simultan toate domeniile vieții: nu doar sfera economică (inclusiv sectorul bancar), ci și sfera socială (reforma sistemului de sănătate, sistemul de protecție socială) și sfera juridică (rolul în schimbare al autorităților locale, legea privind organizațiile neguvernamentale, reglementările financiare și fiscale etc.).

2.6   Foștii lucrători de pe marile exploatații agricole, unde caracteristicile tradiționale ale comunității rurale au fost distorsionate, reprezintă o moștenire a perioadei precedente.

2.7   Populația rurală, care, de regulă, nu are același nivel de instruire și are acces mai limitat la informații, întâmpină dificultăți majore în a-și găsi locul într-un mediu aflat în schimbare rapidă.

2.8   În UE-15, câteva dintre aceste schimbări au avut deja loc, pe parcursul unei perioade mai îndelungate. În pofida acestui lucru, nici aceste țări nu au fost capabile să evite efectele negative care, printre altele, au apărut ca urmare a concentrării producției agricole.

2.9   În afară de aceasta, statele UE 15 sunt mult mai conștiente de valoarea zonelor rurale decât noile state membre. Atât opinia publică, cât și mass-media din noile state membre, tind să își concentreze atenția în principal asupra problemelor agricole.

Primele organizații neguvernamentale oficiale care au sprijinit dezvoltarea rurală în statele din Europa Centrală și de Est au fost instituite încă la sfârșitul anilor ’80. În comparație cu organizațiile similare din UE-15, organizațiile neguvernamentale din noile state membre continuă să se confrunte cu numeroase obstacole, din cauza diferențelor de dezvoltare economică, a accesului mai limitat la noile tehnologii și la diversele surse de finanțare, inclusiv private, fără a mai menționa condițiile juridice și atitudinea autorităților publice, care duc lipsă de experiență și au puțină încredere în cooperarea cu sectorul social.

2.10.1   Cifrele oficiale (de ex. numărul de ONG-uri în raport cu totalul populației) indică, în zonele rurale, un nivel inferior de angajare socială. Totuși, dacă luăm în considerare grupurile neoficiale, rețelele de proximitate, precum și nivelul de implicare a populației rurale în problemele legate de zonele în care trăiesc, sau cunoștințele despre inițiativele autorităților locale, se pare că acest tip de capital social este adesea mai mare în zonele rurale decât în orașele mari.

2.11   Dezvoltarea organizațiilor rurale în statele din Europa Centrală și de Est s-a accelerat în mod semnificativ în secolul actual. În plus, acestea au început să coopereze și să instituie structuri la nivel regional și național. În mai multe state, acestea erau bazate pe modelul scandinav: asociații locale în aproape fiecare zonă rurală. În alte țări, ONG-urile rurale au încheiat acorduri naționale și au instituit „forumuri” pentru a sprijini cooperarea și schimbul de experiență și pentru a reprezenta comunitățile rurale în contactele cu autoritățile. Organizațiile de acest tip din noile state membre, care se bucură de sprijinul organizațiilor scandinave, au instituit PREPARE – Parteneriate pentru Europa rurală, care le ajută să se sprijine reciproc și să-și îmbunătățească modul de lucru.

3.   Uniunea Europeană și societatea civilă în zonele rurale

3.1   Politica rurală s-a concentrat, vreme îndelungată, exclusiv asupra aspectelor direct legate de producția agricolă și a fost abordată uniform în întreaga UE. Pe de altă parte, politica de investiții în infrastructură în zonele rurale, spre exemplu, a fost în general elaborată la nivel național. Abia la sfârșitul anilor ’80, a devenit mai răspândită ideea că zonele rurale sunt prea diverse pentru a se putea aplica instrumente politice uniforme, elaborate la nivel european sau național, și că obiectivele de dezvoltare și egalitatea de șanse nu pot fi atinse în mod eficient fără angajamentul și participarea populației rurale însăși.

3.2   Programele de dezvoltare rurală recent elaborate includ instrumente și soluții care, într-o oarecare măsură, satisfac necesitățile societății civile rurale. Un astfel de instrument este programul Leader, cu un rol cheie pentru ONG-uri în grupurile de acțiune locală (în noua perioadă de programare, abordarea Leader va fi aplicată unui procent de 40 % din zonele rurale din UE).

3.3   De asemenea, ONG-urile pot beneficia de alte măsuri din cadrul programelor de dezvoltare rurală, privind domenii precum serviciile rurale; totuși, este important să se identifice soluții pentru fiecare țară, care să permită organizațiilor să furnizeze servicii și să construiască parteneriate între sectorul public și cel social sau privat, care să fie deschise ONG-urilor. De asemenea, există posibilitatea ca ONG-urile să fie sprijinite prin intermediul rețelelor rurale naționale.

3.4   Abordarea propusă de inițiativele Leader poate fi adaptată în funcție de condițiile și de necesitățile proprii fiecărui stat membru. În multe țări, această abordare a fost aplicată mult mai larg decât inițiativa Leader, resursele naționale și regionale fiind folosite pentru a oferi un sprijin eficient inițiativelor locale (acest lucru s-a întâmplat în Irlanda, Spania și Germania, spre exemplu).

Noile state membre văd în inițiativa Leader o ocazie de a promova acțiunea și de a utiliza în mod mai eficient resursele pentru dezvoltare în zonele rurale. Este esențial să se acorde sprijin, atât din surse UE cât și din surse naționale, pentru diversele tipuri de inițiative care contribuie la consolidarea societății civile în zonele rurale.

3.5.1   Sprijinul acordat acțiunilor la nivelul comunității pentru ca acestea să răspundă necesităților locale comune ale locuitorilor din zonele rurale este o tendință deosebit de benefică în politica UE. Eforturile de a crea societatea civilă, în mod ideal după modelul de jos în sus, se confruntă cu numeroase probleme, rezultate, în special, din necesitatea de a depăși barierele administrative.

4.   Politicile naționale și societatea civilă în zonele rurale

4.1   În prezent, este în curs de desfășurare o dezbatere privind politica agricolă a Comunității și politica acesteia pentru zonele rurale. Rezultatul acestei dezbateri va avea impact nu numai asupra oricăror schimbări privind fondurile alocate zonelor rurale în perioada bugetară actuală, ci și asupra orientărilor privind viitoarea politică pentru perioada 2013-2020 și cea următoare. Este extrem de important ca, pe lângă opiniile experților și ale politicienilor, în această dezbatere să fie ascultată și vocea comunităților rurale.

4.2   Noile state membre duc lipsă de experiență de cooperare nu numai între guvern și societatea civilă, ci și între ministerele și departamentele individuale din cadrul aceluiași guvern. Prin urmare, nu există practic nicio coordonare a deciziilor privind zonele rurale luate în domeniul asistenței medicale, al educației, al asistenței sociale, al politicii agricole sau al politicii rurale în sens restrâns.

4.3   Pentru noile state membre, programarea cheltuirii fondurilor UE pentru perioada bugetară 2007-2013 este numai cel de-al doilea „exercițiu” de acest tip, fapt care, cumulat cu experiența limitată a funcționarilor și schimbările frecvente de guvern, înseamnă că unele posibilități de dezvoltare rurală oferite de politica UE nu vor fi pe deplin exploatate.

4.4   Nu trebuie uitat că una dintre condițiile principale pentru asigurarea coeziunii economice și sociale în UE extinsă este consolidarea legăturilor dintre zonele rurale și cele urbane. Crearea de diviziuni formale, adesea artificiale, determinate, spre exemplu, de necesitatea menținerii „liniilor de demarcație” între resursele provenite din diverse fonduri UE (de ex., FEDR și FEADR), și aceasta într-o perioadă caracterizată prin modificări frecvente ale criteriilor de eligibilitate și prin lipsa de coordonare între diversele proceduri decizionale legate de aceste fonduri, poate îngreuna măsurile complementare și poate accentua diferențele dintre zonele rurale și cele urbane.

4.5   Zonele rurale sunt, în principal, vizate de măsuri legate de producția agricolă convențională sau de instrumente tipic „sociale” (ajutoare de șomaj sau sprijin pentru exploatațiile de semi-subzistență). Deși aceste măsuri sunt absolut vitale (în special în statele în care sărăcia se concentrează în principal în zonele rurale, cum ar fi în România și Polonia), ele mențin status quo-ul și nu oferă o bază pentru schimbare. Nu există încăsuficiente instrumente care să permită locuitorilor din zonele rurale să găsească surse alternative de venit. Crearea de locuri de muncă în zonele rurale este încă sprijinită de instituții legate de activitatea agricolă, iar programele propuse de acestea nu promovează suficient profesiile neagricole.

4.6   Strategia de la Lisabona ar putea juca un rol semnificativ în acest domeniu, dat fiind că inovarea și competitivitatea, în sens larg, sunt posibile și în zonele rurale. Din păcate, aceste concepte sunt prea des asociate cu noile tehnologii și cu centrele de cercetare din orașele mari. Drept rezultat, rămâne neexploatată o mare parte din inovarea la nivelul comunităților, precum și din inovarea asociată cu patrimoniul, valorile de mediu și tradițiile locale.

4.7   În multe state membre, în special în cele noi, politicile naționale se limitează la o viziune îngustă asupra inovării și competitivității (de ex., condițiile pentru sprijinul UE acordat întreprinderilor, cu praguri neobișnuit de ridicate, ce ajung la mai multe milioane de euro pentru întreprinderile care solicită sprijin, practic exclud beneficiarii din zonele rurale și orașele mici).

4.8   Atitudinile conservatoare și oportuniste ale unor politicieni naționali față de comunitățile rurale reflectă o lipsă de hotărâre din partea autorităților de a institui condițiile pentru dezvoltarea acestora, lipsa unor politici orientate spre viitor pentru zonele rurale, precum și teama că societatea civilă ar putea dobândi un rol care să reducă importanța partidelor politice. În fața acestei politici a autorităților naționale, multe comunități rurale așteaptă ca impulsul pentru schimbare să vină din partea Uniunii Europene.

4.9   Totuși, este de domeniul autorităților naționale să creeze condiții de dialog între instituțiile naționale și societate, dezvoltând totodată o cultură a deschiderii și transparenței. Acest lucru este cu atât mai important cu cât locuitorii, relativ puțini, din zonele rurale (de ex., 17 % în Polonia) consideră că democrația joacă un rol important în viața comunității.

5.   Autoritățile locale și societatea civilă în zonele rurale

5.1   În zonele rurale, autoritățile locale au de jucat un rol cheie în sprijinirea inițiativelor societății civile și în cooperarea cu reprezentanții acesteia. Ele ar trebui să acționeze ca un catalizator pentru dezvoltarea comunităților rurale și să stimuleze activitățile comune întreprinse de acestea.

5.2   Cooperarea dintre organizațiile rurale și autoritățile locale se confruntă adeseori cu dificultăți. Relațiile autorităților locale din zonele rurale cu organizațiile comunității și liderii acestora sunt dificile în toate statele membre, deși dimensiunile problemei variază. În multe zone se pot întâlni exemple de bune practici, care inspiră încredere și reflectă evoluțiile și posibilitățile actuale.

5.3   Problema lipsei de încredere ce caracterizează relația dintre reprezentanții societății civile și autoritățile locale este deosebit de gravă în noile state membre. În timp ce administrația locală este percepută ca o barieră în calea inițiativelor comunității, instituțiile publice locale percep intensificarea activităților liderilor comunității ca o formă de concurență care le amenință poziția. Organizațiile societății civile care caută sprijinul administrației locale sau parteneriate pentru inițiativele lor sunt privite cu suspiciune și resentiment.

5.4   Barierele create de lipsa de încredere pot fi depășite prin punerea în aplicare a unor proiecte și prin constatarea beneficiilor vizibile pentru localitățile (comunitățile) în care există o cooperare strânsă între autoritățile locale și liderii organizațiilor societății civile.

5.5   În zonele rurale se fac eforturi (de exemplu, în domeniul formării) pentru dezvoltarea unor relații pozitive și pentru stabilirea comunicării între autoritățile locale și organizațiile societății civile; totuși, sunt necesare măsuri educaționale suplimentare pentru a se ajunge la o soluție pe termen lung.

6.   Bariere în calea dezvoltării societății civile în zonele rurale

6.1   În afară de problemele care caracterizează, în principal, statele din Europa Centrală și de Est, multe probleme afectează zonele rurale din întreaga UE, cum ar fi:

obstacole în calea accesului la cunoștințe și necesitatea de a oferi comunităților rurale diverse forme de educație;

accesul mai limitat la informații și capacitatea mai redusă de a le utiliza;

lipsa competențelor antreprenoriale, dificultăți în trecerea de la activitatea agricolă la antreprenoriatul rural;

lipsa egalității între sexe (1);

probleme demografice regionale, care se reflectă în numărul redus de femei sau de bărbați care să întemeieze gospodării în mediul rural; în unele regiuni, depopulare rurală;

infrastructuri sociale de nivel inferior celor din orașe;

restricții birocratice și lipsa sprijinului din partea administrației publice.

7.   Perspectivele dezvoltării societății civile în zonele rurale

7.1   Activitatea societății civile poate fi intensificată în zonele rurale prin îmbunătățirea metodelor decizionale în domeniul guvernanței, atât la nivel național (prin implicarea societății civile în formularea comună a politicilor rurale, în loc de simpla consultare a societății civile cu privire la soluțiile gata elaborate de funcționarii publici), cât și la nivel local și regional (prin implicarea comunităților în deciziile privind alocarea fondurilor pentru dezvoltare unor proiecte specifice).

7.2   Adaptarea instrumentelor de dezvoltare la capacitățile și necesitățile zonelor rurale specifice necesită o utilizare și mai largă a unei abordări de jos în sus, ceea ce înseamnă că această abordare nu ar trebui utilizată numai cu privire la acțiuni specifice din programul de dezvoltare a zonelor rurale, ci și ca parte a finanțării structurale și a politicii naționale.

7.3   O soluție la problemele cheie cu care se confruntă zonele rurale este posibilă datorită parteneriatului dintre sectorul public, cel privat (comercial) și cel neguvernamental. Posibilitatea ca acele comunități care formează un parteneriat local să decidă sau, cel puțin, să participe la luarea de decizii privind modul de utilizare a fondurilor pentru crearea de locuri de muncă, pentru mobilizarea șomerilor sau prevenirea excluziunii poate duce la creșterea simțului responsabilității locuitorilor față de situația din regiunea lor și a disponibilității acestora de a se implica pentru binele comunității locale.

7.4   Trebuie acordată mai multă atenție creării de legături între sectorul științific și organizațiile rurale. De asemenea, merită să se identifice și să se promoveze bunele practici care au fost dezvoltate în acest domeniu de numeroase țări.

7.5   Educația are o influență enormă asupra dezvoltării societății civile din zonele rurale. Schimbările din sistemele educaționale din zonele rurale ar trebui să asigure promovarea inițiativelor locuitorilor din zonele rurale care decid să organizeze școli locale, ca expresie a preocupării pentru educația generațiilor viitoare și ca formă de acțiune la nivelul comunității care necesită cooperarea autorităților. Un alt tip de bune practici în anumite țări UE, care ar trebui să devină mai larg răspândit, se referă la educația adulților (de ex., universitățile „populare”).

7.6   Simplul fapt de a face ceva pentru binele comun este suficient pentru a întări comunitatea. Constatările din ultimii ani arată că acele comunități care au reușit – prin implicarea socială – să își depășească pasivitatea și să își învingă inerția sunt gata să își împărtășească experiențele cu alte comunități mai puțin energice (2).

7.7   În mod similar, ar trebui acordată mai multă atenție necesității de a garanta organizațiilor rurale accesul la finanțare. Teoretic, astfel de posibilități sunt oferite atât de finanțarea UE cât și de cea națională sau internațională. Totuși, studiile recente arată că ONG-urile mici (și acestea sunt în principal tipurile de organizații care operează în zonele rurale) nu utilizează decât foarte limitat sursele de finanțare disponibile în prezent.

7.8   De aceea, ar trebui create condiții care să asigure ONG-urilor o finanțare stabilă și flexibilă, inclusiv fonduri pentru finanțarea funcționării acestora (subvenții instituționale – opuse finanțării „bazate pe proiect”), precum și identificarea unor mecanisme care să poată oferi organizațiilor din zonele rurale acces mai ușor la finanțare, de exemplu, prin crearea de mecanisme de „refinanțare” prin organizațiile intermediare (așa cum este cazul în abordarea Leader, adică la o scară mai largă).

7.9   Aceste tipuri de soluții vor face de asemenea posibilă scurtarea procesului decizional în ceea ce privește alocarea de fonduri, care este o problemă cheie în cazul proiectelor mici, de dimensiune locală.

7.10   O societate civilă mai activă în zonele rurale poate duce la îmbunătățirea coordonării dintre diversele tipuri de politici „sectoriale” (educație, sănătate, asistență socială, protecția mediului etc.), chiar și numai pentru că, spre deosebire de agențiile din sectorul public, ONG-urile au tradiție în stabilirea de rețele de cooperare și sunt mai experimentate în acest domeniu.

7.11   Cu toate acestea, trebuie să se ia în considerare posibilitatea introducerii la scară mai largă a „protecției rurale” („rural proofing”), așa cum s-a aplicat aceasta în anumite state membre. Acest mecanism ar implica analizarea modului în care anumite soluții juridice (indirect legate de zonele rurale, în domenii precum educația sau achizițiile publice) afectează situația din zonele rurale. De asemenea, este esențial să se garanteze că aceste evaluări sunt efectuate cu participarea organizațiilor societății civile.

7.12   De asemenea, trebuie să se ia în considerare soluțiile instituționale care pot contribui la sporirea potențialului zonelor rurale. Nu poate fi pus la îndoială faptul că aceste soluții (sprijin instituțional, asistență în consolidarea capacității organizaționale și promovarea conceptului de parteneriat între sectorul public și cel social) ar fi utile în țările care se pregătesc să adere la UE în prezent.

7.13   Este important să se instituie diverse instrumente pentru a asigura un acces mai bun la informații pentru comunitățile rurale – aceste instrumente ar trebui să ia în considerare situația specifică din fiecare țară (de exemplu, implicând mass-media și administrația locală, înființând puncte de informare), ținând seama de posibilitățile de acces la internet. Școlile, organizațiile agricole și sindicatele ar putea juca un rol cheie în acest proces de diseminare a informațiilor, alături de ONG-uri.

7.14   În același timp, trebuie să se ia măsuri pentru facilitarea schimbului de experiențe între noile state membre și țările candidate.

7.15   De asemenea, ar fi util să se identifice mecanisme care să încurajeze cooperarea mai strânsă între organizațiile urbane și cele rurale – inclusiv prin elaborarea, în mod corespunzător, de norme de utilizare a fondurilor UE. Însă, pentru a realiza aceste lucruri, ar trebui depășită gândirea „sectorială” și limitată tendința de a stabili granițe stricte între diversele fonduri.

7.16   Dezbaterea actuală privind viitorul zonelor rurale poate oferi o ocazie de a-i sensibiliza și pe locuitorii orașelor cu privire la problematica zonelor rurale. În ultimii ani, au fost desfășurate mai multe proiecte experimentale interesante (de ex. ca parte a Comisiei cetățenilor europeni) (3); aceste proiecte au reușit să aducă dezbaterea la cunoștința unui public mai larg, care nu fusese anterior interesat de astfel de probleme. Organizațiile rurale și urbane ar putea să se implice împreună în proiecte care vizează sensibilizarea publicului.

Bruxelles, 4 decembrie 2008

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

Secretarul general al Comitetului Economic și Social European

Martin WESTLAKE


(1)  Problema femeilor în zonele rurale a fost deja discutată de CESE în avizul JO C 204, 18.7.2000, p. 29.

(2)  Acest lucru se poate constata nu numai în interiorul anumitor țărițări (de ex. în Polonia unde, ca parte a Krajowa Sieć Grup Partnerskich [Rețeaua Națională de Grupuri Partenere], grupuri mai dezvoltate supervizează și sprijină grupurile mai puțin experimentate), ci și între țări (de ex. asistența acordată de organizațiile rurale poloneze Ucrainei, de către organizațiile slovace Serbiei, sau de către organizațiile maghiare Albaniei). Totuși, aceste tipuri de activități necesită sprijin instituțional și promovare mai largă ca „bune practici”.

(3)  www.citizenspanel.eu


Top