EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62009TN0222
Case T-222/09: Action brought on 1 June 2009 — INEOS Healthcare v OHIM — Teva Pharmaceutical Industries (ALPHAREN)
Cauza T-222/09: Acțiune introdusă la 1 iunie 2009 — INEOS Healthcare/OAPI — Teva Pharmaceutical Industries (ALPHAREN)
Cauza T-222/09: Acțiune introdusă la 1 iunie 2009 — INEOS Healthcare/OAPI — Teva Pharmaceutical Industries (ALPHAREN)
JO C 180, 1.8.2009, p. 61–61
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
1.8.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 180/61 |
Acțiune introdusă la 1 iunie 2009 — INEOS Healthcare/OAPI — Teva Pharmaceutical Industries (ALPHAREN)
(Cauza T-222/09)
2009/C 180/112
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: INEOS Healthcare Ltd (Warrington, Regatul Unit) (reprezentanți: S. Malynicz, Barrister și A. Smith, Solicitor)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Teva Pharmaceutical Industries Ltd (Ierusalim, Israel)
Concluziile reclamantei
— |
Anularea Deciziei din 24 martie 2009 pronunțate în cauza R 1897/2007-2 a Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) și |
— |
obligarea pârâtului și a celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă și la suportarea propriilor cheltuieli de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta
Marca comunitară vizată: marca verbală „ALPHAREN” pentru produse din clasa 5
Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs
Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca verbală maghiară „ALPHA D3” pentru produse din clasa 5; marca verbală lituaniană „ALPHA D3” pentru produse din clasa 5; marca verbală letonă „ALPHA D3” pentru produse din clasa 5
Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția
Decizia camerei de recurs: respinge recursul
Motivele invocate: camera de recurs nu a luat în considerare faptul că cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul acesteia nu a făcut dovada similitudinii între produsele respective; încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului și a dreptului de a fi ascultat în măsura în care camera de recurs și-a întemeiat în mod eronat părți esențiale din decizia sa pe dovezi cu privire la care reclamanta nu a avut posibilitatea să prezinte observații; încălcarea articolului 76 din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului întrucât camera de recurs nu s-a limitat, într-o procedură referitoare la motive relative de refuz de înregistrare, la o examinare a faptelor, a dovezilor și a argumentelor prezentate de părți și a cererilor formulate de acestea; încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului întrucât camera de recurs a comis o eroare de drept atunci când a identificat publicul relevant și, în mod general, atunci când a apreciat riscul de confuzie