COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 19.5.2025
COM(2025) 232 final
ANEXĂ
la
Propunerea de DECIZIE A CONSILIULUI
privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord referitor la cooperarea în ceea ce privește aplicarea legislației acestora în domeniul concurenței
ANEXĂ
Acordul dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord referitor la cooperarea în ceea ce privește aplicarea legislației acestora în domeniul concurenței
UNIUNEA EUROPEANĂ („Uniunea”), pe de o parte, și
REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD, („Regatul Unit”) pe de altă parte,
Denumite individual „parte” sau împreună „părți”,
Recunoscând beneficiile colaborării cu parteneri care împărtășesc aceeași viziune cu privire la chestiuni de interes comun,
Având în vedere necesitatea unui parteneriat economic echilibrat care să fie susținut de o concurență efectivă pe piețele respective,
Constatând că părțile sunt de acord cu faptul că punerea în aplicare temeinică și eficace a legislației lor în domeniul concurenței este un aspect important pentru funcționarea eficientă a piețelor acestora și pentru schimburile comerciale dintre ele,
Recunoscând că prezentul acord încadrează cooperarea existentă, în vederea consolidării relațiilor Uniunii și ale statelor membre ale Uniunii cu Regatul Unit,
Recunoscând că cooperarea și coordonarea, inclusiv schimbul de informații, pot contribui la aplicarea corectă și efectivă a legislației în domeniul concurenței a fiecărei părți,
Recunoscând că Comisia Europeană și autoritățile de concurență ale statelor membre ale Uniunii pot partaja cu autoritatea de concurență din Regatul Unit numai informațiile obținute prin propriile mijloace de investigare,
Având în vedere articolul 361 alineatul (4) din Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, din 30 decembrie 2020 („Acordul comercial și de cooperare”), care prevede că părțile pot încheia un acord separat de cooperare și coordonare în materie de concurență,
Recunoscând faptul că prezentul acord este un acord de completare a Acordului comercial și de cooperare,
Având în vedere Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/1772 a Comisiei din 28 iunie 2021 adoptată în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția adecvată a datelor cu caracter personal de către Regatul Unit și al anexei 21 la Legea privind protecția datelor din 2018, astfel cum a fost introdusă prin regulamentele din 2019 ale Regatului Unit privind protecția datelor, a vieții private și a comunicațiilor electronice (modificări etc.) (ieșirea din UE), care se referă la protecția adecvată a datelor cu caracter personal de către UE,
Luând act de faptul că mecanismul de cooperare și coordonare instituit prin prezentul acord care permite cooperarea și coordonarea între autoritățile de concurență ale Uniunii sau ale statelor sale membre, pe de o parte, și cele ale Regatului Unit, pe de altă parte, este menit să fie exhaustiv în ceea ce privește aplicarea legislației Uniunii în domeniul concurenței,
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
Articolul 1 – Scopul
Scopul prezentului acord este de a promova cooperarea și coordonarea în materie de concurență dintre autoritățile de concurență ale UE și ale statelor sale membre, pe de o parte, și cele ale Regatului Unit, pe de altă parte, în vederea unei aplicări mai eficace a legislației UE și a Regatului Unit în domeniul concurenței.
Articolul 2 – Definiții și interpretarea aferentă
1.În prezentul acord:
a.„autorități de concurență” sau, după caz, „autoritate de concurență” înseamnă, fără a aduce atingere alineatului (3),
(i)pe de o parte, pentru Uniune, în funcție de context, Comisia Europeană, una sau mai multe dintre autoritățile naționale de concurență ale statelor membre ale Uniunii enumerate în anexa la prezentul acord sau una sau mai multe dintre acestea împreună cu Comisia Europeană, în măsura în care acestea exercită funcții în temeiul legislației Uniunii în domeniul concurenței, și
(ii)pe de altă parte, pentru Regatul Unit, Autoritatea pentru Concurență și Piețe (Competition and Markets Authority), în măsura în care își exercită funcțiile în temeiul legislației în domeniul concurenței din Regatul Unit;
b.„legislația în domeniul concurenței” înseamnă, în funcție de context,
(i)pentru Uniune, unul sau mai multe dintre articolele 101, 102 și 106 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi și regulamentele de punere în aplicare a acestuia, inclusiv orice modificare sau înlocuire existentă sau ulterioară a oricărui element menționat la prezenta literă (b) punctul (i), și
(ii)pentru Regatul Unit, una sau mai multe dintre următoarele:
i.Legea concurenței (Competition Act) din 1998 (capitolul 41);
ii.Partea 3 (Fuziuni) din Legea privind întreprinderile (Enterprise Act) din 2002 (capitolul 40), excluzând orice dispoziție a părții respective în măsura în care aceasta se referă la aspectele de interes public ale unei investigații privind o fuziune care face obiectul unei intervenții din motive de interes public sau a capitolului 3A din partea respectivă (Fuziuni care implică întreprinderi care dețin ziare și puteri străine);
iii.Partea 4 (Studii de piață și investigații de piață) din Legea privind întreprinderile din 2002, excluzând orice dispoziție a părții respective în măsura în care aceasta se referă la aspectele de interes public ale unei trimiteri la investigația de piață sau ale unei posibile trimiteri la investigația de piață care face obiectul unei intervenții din motive de interes public;
iv.Partea 6 (Încălcarea normelor privind înțelegerile) din Legea privind întreprinderile din 2002;
v.secțiunile 9A-9E din Legea din 1986 privind decăderea din funcția de administrator al unei societăți (Company Directors Disqualification Act) (capitolul 46);
vi.articolele 13A-13E din Ordinul din 2002 privind decăderea din funcția de administrator al unei societăți (Irlanda de Nord) [Company Directors Disqualification (Northern Ireland) Order][S.I. 2002/3150 (N.I. 4)] și
vii.orice legislație subordonată adoptată în temeiul dispozițiilor enumerate la punctele (i)-(vi);
inclusiv orice modificare sau înlocuire existentă sau ulterioară a actelor cu putere de lege sau a normelor administrative;
c.în cazul Uniunii, „drept intern” înseamnă ansamblul actelor cu putere de lege și al normelor administrative, inclusiv jurisprudența, ale Uniunii și ale statelor sale membre;
d.„activități de asigurare a aplicării legii” înseamnă orice aplicare a legislației în domeniul concurenței prin investigare sau o procedură efectuată de o autoritate de concurență.
2.În cazul în care o autoritate de concurență își schimbă denumirea sau funcțiile unei autorități de concurență sunt transferate unei alte autorități, o trimitere la respectiva autoritate de concurență în prezentul acord este tratată ca o trimitere la autoritate sub noua sa denumire sau la autoritatea succesoare, în măsura în care autoritatea redenumită sau autoritatea succesoare (după caz) continuă să exercite sau exercită funcții în temeiul legislației în domeniul concurenței a părții în cauză.
3.Prezentul acord se aplică cooperării și coordonării dintre autoritățile de concurență ale ambelor părți și nu este destinat să se aplice, în afara acestui context, cooperării și coordonării dintre autoritățile de concurență ale unei singure părți. Trimiterile din prezentul acord la autoritățile de concurență care au relații între ele sau la cooperarea sau coordonarea cu alte autorități de concurență în temeiul prezentului acord trebuie interpretate în consecință.
Articolul 3 – Notificări
1.În cazul în care o autoritate de concurență consideră că oricare dintre activitățile sale de asigurare a respectării legii este de natură să afecteze interesele importante ale celeilalte părți, aceasta informează celelalte autorități de concurență în cauză cu privire la respectiva activitate de asigurare a respectării legii.
2.Notificarea menționată la alineatul (1) are loc imediat după prima publicare a unei etape de investigare în cadrul măsurii relevante de aplicare.
Articolul 4 – Coordonarea activităților de asigurare a respectării legii
1.În cazul în care autoritățile de concurență desfășoară sau intenționează să desfășoare activități identice sau conexe de asigurare a respectării legii, acestea pot conveni că este în interesul lor reciproc să își coordoneze activitățile de asigurare a respectării legii, inclusiv în ceea ce privește furnizarea voluntară de informații de către întreprinderi sau persoane fizice.
2.O autoritate de concurență implicată într-o astfel de coordonare poate, în orice moment, să informeze celelalte autorități de concurență implicate cu privire la faptul că intenționează să limiteze sau să încheie coordonarea și să continue în mod independent activitățile de asigurare a respectării legii fără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale prezentului acord.
Articolul 5 – Curtoazie pasivă
1.În cadrul dreptului intern care le este aplicabil și în măsura în care acest lucru este compatibil cu propriile interese importante, autoritățile de concurență acordă o atenție deosebită intereselor importante ale fiecăreia din părți pe parcursul tuturor etapelor activităților lor de asigurare a respectării legii.
2.În cazul în care se constată că activitățile de asigurare a respectării legii ale unei autorități de concurență pot afecta în mod negativ interesele importante ale oricăreia dintre celelalte autorități de concurență, autoritățile de concurență în cauză depun toate eforturile rezonabile pentru a ajunge la o soluție care să țină seama în mod adecvat de interesele importante ale fiecăreia dintre autorități.
Articolul 6 – Schimbul de informații
1.Autoritățile de concurență pot face schimb de informații între ele, în măsura în care schimbul informațiilor respective este legal în temeiul dreptului intern aplicabil, inclusiv în ceea ce privește confidențialitatea și protecția datelor.
2.În cazul în care două sau mai multe autorități de concurență desfășoară activități de asigurare a respectării legii cu privire la același obiect sau la obiecte conexe sau la chestiuni de interes comun, autoritățile de concurență în cauză, la cererea oricăreia dintre ele, iau în considerare posibilitatea de a solicita informații, în măsura în care acest lucru este posibil și în concordanță cu propriile interese importante și cu resursele disponibile în mod rezonabil, dacă persoanele fizice sau juridice identificabile care au furnizat informații confidențiale în legătură cu respectivele activități de asigurare a respectării legii își dau consimțământul în scris pentru schimbul de astfel de informații între autoritățile de concurență în cauză. Nu este necesar ca o autoritate de concurență să solicite acest consimțământ în cazul în care schimbul de informații fără consimțământ este permis de dreptul intern aplicabil.
3.Orice informație partajată în temeiul prezentului acord și faptul că o cerere de schimb de informații a fost trimisă, primită sau că s-a răspuns la aceasta, precum și existența unei cooperări în temeiul prezentului acord pot fi divulgate între autoritățile de concurență ale Uniunii în măsura în care o astfel de divulgare este legală în temeiul dreptului intern care le este aplicabil. Comisia Europeană poate, de asemenea, să divulge Autorității AELS de Supraveghere informațiile transmise de autoritatea de concurență din Regatul Unit în temeiul prezentului acord, în vederea îndeplinirii obligațiilor Comisiei Europene în temeiul articolelor 6 și 7 din Protocolul 23 la Acordul privind Spațiul Economic European din 2 martie 1992 referitoare la cooperarea dintre autoritățile de supraveghere.
4.Informațiile partajate în temeiul prezentului acord nu pot fi divulgate ulterior altor autorități naționale sau autorităților din domeniul dreptului concurenței din țări terțe decât cu aprobarea scrisă prealabilă a autorității de concurență care a transmis inițial informațiile respective autorității specifice în cauză. Nicio informație partajată în temeiul prezentului acord nu poate fi divulgată ulterior unei autorități dintr-o țară terță care nu este o autoritate din domeniul dreptului concurenței.
5.Nicio autoritate de concurență nu este obligată să facă schimb de informații în temeiul prezentului acord. Sub rezerva dreptului intern aplicabil, fiecare autoritate de concurență își păstrează puterea discreționară în ceea ce privește selectarea oricăror informații care urmează să fie partajate.
6.Datele cu caracter personal pot fi partajate în temeiul prezentului acord numai dacă autoritățile de concurență care le-au transmis și cele care le primesc au investigat sau intenționează să investigheze obiectul pentru care au fost obținute inițial datele cu caracter personal.
Articolul 7 – Utilizarea informațiilor partajate
1.Fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (4), informațiile partajate în temeiul prezentului acord nu pot fi utilizate decât în scopul asigurării respectării legislației în domeniul concurenței. Informațiile, altele decât informațiile disponibile public, care sunt divulgate Autorității AELS de Supraveghere în temeiul articolului 6 alineatul (3), nu pot fi utilizate în niciun alt scop decât asigurarea de către Comisia Europeană a respectării legislației Uniunii în domeniul concurenței.
2.Fără a aduce atingere alineatului (1), autoritățile de concurență pot, cu consimțământul autorității de concurență care le-a transmis, să utilizeze informațiile partajate în temeiul prezentului acord în alte scopuri decât asigurarea respectării legislației în domeniul concurenței, în cazul în care utilizarea respectivă este în conformitate cu termenii consimțământului respectiv.
3.Informațiile partajate în temeiul prezentului acord pot fi utilizate ca elemente de probă de către autoritățile de concurență care le primesc numai pentru asigurarea respectării legislației în domeniul concurenței în ceea ce privește obiectul pentru care au fost obținute inițial informațiile respective de către autoritatea de concurență care le-a transmis.
4.Informațiile transmise în temeiul prezentului acord pot fi utilizate ca elemente de probă pentru a impune sancțiuni persoanelor fizice numai în cazul în care:
(a)legislația aplicabilă autorității de concurență care a obținut inițial informațiile prevede sancțiuni similare în cazul unei încălcări a legislației în domeniul concurenței
sau, în absența unor astfel de sancțiuni,
(b)informațiile în cauză au fost obținute inițial într-un mod care respectă același nivel de protecție a dreptului la apărare al persoanelor fizice ca cel prevăzut de normele autorității care le primește, cu condiția ca informațiile în cauză să nu fie utilizate de autoritatea care le primește pentru a impune sancțiuni privative de libertate.
5.O autoritate de concurență care transmite informații poate preciza termenele și condițiile în care pot fi utilizate informațiile transmise. Autoritatea de concurență care primește informațiile respective nu le utilizează într-un mod care contravine acestor termene și condiții fără consimțământul prealabil al autorității de concurență care le transmite.
Articolul 8 – Confidențialitatea
1.O autoritate de concurență păstrează confidențialitatea oricăror informații care nu sunt publice partajate în temeiul prezentului acord, inclusiv, cu excepția cazului în care autoritatea de concurență care le transmite convine altfel, existența unei cereri de schimb de informații.
2.În cazul în care divulgarea este solicitată sau impusă în temeiul dreptului intern aplicabil unei autorități de concurență care primește informații transmise în temeiul prezentului acord, respectiva autoritate de concurență informează prompt autoritatea de concurență care a transmis informațiile și, în strânsă cooperare cu aceasta din urmă, ia măsuri pentru a limita orice divulgare a informațiilor partajate în temeiul prezentului acord la ceea ce este necesar pentru a se conforma dreptului intern aplicabil, pentru a se asigura că, în măsura posibilului, în temeiul dreptului intern respectiv, confidențialitatea rămâne protejată.
3.Nicio dispoziție a prezentului articol nu împiedică divulgarea oricăror informații în cazul în care informațiile respective au fost divulgate mai devreme publicului în circumstanțe care nu contravin prezentului acord.
Articolul 9 – Utilizare sau divulgare accidentală
În cazul în care o autoritate de concurență care primește informații partajate în temeiul prezentului acord constată că informațiile respective au fost utilizate sau divulgate accidental într-un mod care contravine prezentului acord, aceasta informează de îndată autoritatea de concurență care le-a transmis. Autoritățile de concurență implicate în schimbul acestor informații iau cu promptitudine măsuri adecvate pentru a reduce la minimum orice prejudiciu care rezultă dintr-o astfel de utilizare sau divulgare, ținând seama de riscul specific pentru întreprinderile sau persoanele fizice în cauză și de natura riscului respectiv.
Articolul 10 – Dialogul privind aspectele tehnice legate de funcționarea acordului
Comisia Europeană și Autoritatea pentru Concurență și Piețe pot solicita, fiecare, un dialog cu cealaltă pentru a discuta aspecte tehnice legate de funcționarea prezentului acord. Comisia Europeană poate extinde orice astfel de dialog la una sau mai multe dintre autoritățile naționale de concurență enumerate în anexă.
Articolul 11 – Reexaminare
În termen de cel mult doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord și la cererea oricăreia dintre părți, părțile inițiază o reexaminare comună a punerii în aplicare a prezentului acord în vederea dezvoltării în continuare a cooperării lor în ceea ce privește aplicarea legislației lor în domeniul concurenței.
Articolul 12 – Legislația în vigoare
Nicio dispoziție a prezentului acord nu impune o modificare a legislației interne existente, nici nu impune unei autorități de concurență să ia orice măsură incompatibilă cu legislația națională în vigoare și nici nu împiedică o autoritate de concurență să ia orice măsură impusă de legislația națională în vigoare.
Articolul 13 – Comunicări în temeiul prezentului acord
1.Comunicările în temeiul prezentului acord pot fi efectuate prin mijloace simple, cum ar fi e-mailul, cu excepția cazului în care autoritățile de concurență în cauză convin altfel, având în vedere, în special, necesitatea de a utiliza mijloace mai securizate pentru a face schimb de informații.
2.Orice solicitare de reexaminare în temeiul articolului 11 se formulează în scris, pe cale diplomatică, între părți.
Articolul 14 – Dispoziții finale
1.Fiecare parte aprobă prezentul acord în conformitate cu propriile proceduri. Părțile își notifică reciproc îndeplinirea procedurilor respective.
2.Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a celei de a doua luni următoare celei pe parcursul căreia s-a efectuat ultima notificare menționată la alineatul (1).
3.Prezentul acord rămâne în vigoare 60 de zile de la data la care o parte îi notifică celeilalte, în scris, intenția sa de a denunța prezentul acord.
4.Prezentul acord nu face obiectul soluționării litigiilor în temeiul părții a șasea titlul I din Acordul comercial și de cooperare.
5.În temeiul articolului 779 din Acordul comercial și de cooperare, prezentul acord încetează în momentul denunțării Acordului comercial și de cooperare.
6.După denunțare, toate informațiile partajate în temeiul prezentului acord continuă să fie protejate în conformitate cu protecția și garanțiile prevăzute la articolele 6-9.
DREPT PENTRU CARE, subsemnații, autorizați în mod corespunzător, semnează prezentul acord.
ÎNTOCMIT la [locul] în dublu exemplar la data de [data] în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, fiecare text fiind în egală măsură autentic.
PENTRU UNIUNEA EUROPEANĂ:
PENTRU REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD:
Anexă
|
Statul membru al Uniunii
|
Autoritatea
|
|
Belgia
|
Autoritatea de Concurență a Belgiei
Belgische Mededingingsautoriteit / Autorité belge de la Concurrence
|
|
Bulgaria
|
Comisia pentru Protecția Concurenței
Комисия за защита на конкуренцията
|
|
Cehia
|
Oficiul pentru Protecția Concurenței
Úřad pro ochranu hospodářské soutěže
|
|
Danemarca
|
Autoritatea pentru Concurență și Protecția Consumatorilor a Danemarcei
Konkurrence- og Forbrugerstyrelsen
|
|
Germania
|
Autoritatea de Concurență a Germaniei
Bundeskartellamt
|
|
Estonia
|
Autoritatea de Concurență a Estoniei
Konkurentsiamet
|
|
Irlanda
|
Comisia pentru Concurență și Protecția Consumatorilor
Coimisiún um Iomaíocht agus Cosaint Tomhaltóiri
|
|
Grecia
|
Comisia pentru Concurență a Greciei
Επιτροπή Ανταγωνισμού
|
|
Spania
|
Comisia Națională pentru Piețe și Concurență
Comisión Nacional de los Mercados y la Competencia
|
|
Franța
|
Autoritatea de Concurență a Franței
Autorité de la Concurrence
|
|
Croația
|
Agenția pentru Concurență a Croației
Agencija za zaštitu tržišnog natjecanja
|
|
Italia
|
Autoritatea de Concurență a Italiei
Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato
|
|
Cipru
|
Comisia pentru Protecția Concurenței
Επιτροπή Προστασίας του Ανταγωνισμού
|
|
Letonia
|
Consiliul Concurenței
Konkurences padome
|
|
Lituania
|
Consiliul Concurenței al Republicii Lituania
Lietuvos Respublikos konkurencijos taryba
|
|
Luxemburg
|
Autoritatea de Concurență a Luxemburgului
Autorité de la Concurrence
|
|
Ungaria
|
Autoritatea de Concurență a Ungariei
Gazdasági Versenyhivatal
|
|
Malta
|
Autoritatea pentru Aspecte Legate de Concurență și Consumatori din Malta
Awtorita ta' Malta għall-Kompetizzjoni u għall-Affarijet tal-Konsumatur
|
|
Țările de Jos
|
Autoritatea pentru Consumatori și Piețe
Autoriteit Consument en Markt
|
|
Austria
|
Autoritatea de Concurență a Austriei
Bundeswettbewerbsbehörde
|
|
Polonia
|
Oficiul Concurenței și Protecției Consumatorilor
Urzad Ochrony Konkurencji i Konsumentów
|
|
Portugalia
|
Autoritatea de Concurență a Portugaliei
Autoridade da Concorrência
|
|
România
|
Consiliul Concurenței din România
Consiliul Concurenţei
|
|
Slovenia
|
Agenția pentru Protecția Concurenței a Sloveniei
Javna Agencija Republike Slovenije za Varstvo Konkurence
|
|
Slovacia
|
Oficiul Antimonopol al Republicii Slovace
Protimonopolný úrad Slovenskej republiky
|
|
Finlanda
|
Autoritatea pentru Concurență și Protecția Consumatorilor a Finlandei
Kilpailu- ja kuluttajavirasto
|
|
Suedia
|
Autoritatea de Concurență a Suediei
Konkurrensverket
|