2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/174

Raportor:

domnul Gabriel SARRÓ IPARRAGUIRRE

1.1.

În conformitate cu Avizul său precedent privind obligația de debarcare (1), în care solicita măsurile de flexibilitate necesare pentru a facilita introducerea treptată a obligației de debarcare, CESE sprijină propunerea de a extinde competența Comisiei Europene de a adopta planuri privind aruncarea capturilor înapoi în mare prin intermediul unor acte delegate pentru o perioadă suplimentară de trei ani.

1.2.

Este de temut, cu toate acestea, că termenul propus de trei ani nu va fi suficient pentru a adopta toate planurile multianuale regionale și că, la sfârșitul anului 2020, ne vom afla într-o situație similară cu cea actuală. CESE ar fi dorit o extindere a perioadei suplimentare.

2.1.

Punerea în practică treptată a obligației de debarcare (primele regulamente delegate ale Comisiei de stabilire a planurilor privind aruncarea capturilor înapoi în mare au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015) a scos la iveală o serie de probleme.

2.1.1.

Fără îndoială, cea mai gravă dintre ele a fost – și va fi tot mai mult – cea legată de așa-numitele specii de blocaj („choke species”), și anume acele specii pentru care operatorul are cote reduse sau nu are cote, ceea ce nu le împiedică, totuși, să intre în plase sau alte unelte. Mecanismele de flexibilitate incluse în regulament sunt complet insuficiente pentru a face față acestei realități. În 2019, când va intra pe deplin în vigoare obligația de debarcare, va exista un număr mare de nave de pescuit care, deși având o cotă de specii-țintă neconsumată, vor fi obligate să rămână ancorate în port fără a putea ieși la pescuit din cauză că și-au epuizat cota foarte scăzută de specii capturate accidental.

2.1.2.

O altă problemă nerezolvată este adecvarea porturilor de pescuit și a piețelor de pește aferente la speciile care, în mod tradițional, se aruncau înapoi în mare și care, de acum, vor trebui să fie debarcate. De asemenea, limitarea vânzării de pește de mici dimensiuni pentru consumul nonuman provoacă probleme suplimentare, deoarece, în multe porturi ale UE, nu există nici infrastructuri nici întreprinderi care să se ocupe de valorificarea acestui tip de materie primă.

2.1.3.

În cele din urmă, va crește nevoia de spațiu de stocare la bord și, în special, volumul de muncă al personalului, care va fi obligat să clasifice mai multe specii și dimensiuni, sporindu-se astfel stresul și riscurile.