11.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 44/57

---

Avizul Comitetului Economic și Social European privind construirea unei economii durabile prin transformarea modelului nostru de consum (aviz din proprie inițiativă)

2011/C 44/10

Raportor: dna DARMANIN

La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Construirea unei economii durabile prin transformarea modelului nostru de consum.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 15 iunie 2010.

În cea de-a 464-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 iulie 2010 (ședința din 15 iulie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 98 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă și 8 abțineri.

0.   Preambul

Pe fundalul crizei, care este încă resimțită în Europa, mulți europeni luptă pentru a-și păstra locul de muncă sau pentru a-și asigura un venit; în timp ce IMM-urile fac eforturi tot mai mari pentru a supraviețui, modelele economice durabile pot părea un lux. Cu toate acestea, politicile privind durabilitatea ar trebui să includă, de asemenea, parametri care să abordeze realitățile cu care se confruntă Europa. Prezentul aviz se va concentra doar asupra unui aspect al durabilității, cel care privește consumul. Ca principiu de bază, CESE consideră că una dintre modalitățile de abordare pe termen lung a consumului durabil o reprezintă consolidarea simțului cetățenesc al europenilor, nu numai prin acordarea de drepturi consumatorilor, așa cum sunt acestea stabilite în Tratatul de la Lisabona, ci și prin sporirea valorii statutului de cetățean, astfel încât cetățenii să nu aibă doar drepturi, ci și răspunderea morală de a se comporta în mod durabil.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   Într-o economie durabilă, atât modelul de producție, cât și modelul de consum ar trebui să sprijine prosperitatea continuă a persoanelor, a comunităților și a habitatului natural. Cei mai mulți agenți din societate ar trebui să se ghideze după un set de valori comune. CESE subliniază, ca și în avizele anterioare, că, pentru a evalua succesul politicii guvernamentale, indicatorii ecologici și sociali trebuie utilizați în paralel cu PIB-ul.

1.2   Sistemul european de producție și consum actual este considerat a fi lipsit de durabilitate din punct de vedere ecologic, mai cu seamă din perspectiva dependenței sale de energie, materii prime, pământ și apă și a impactului său asupra climei globale și a biodiversității. Dacă toată lumea ar trăi în stilul de viață al europenilor, am avea nevoie de 2,5 planete.

1.3   Consiliul UE a convenit că țările industrializate trebuie să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 80-95 % până în anul 2050. Prin urmare, CESE recomandă ca Strategia UE 2020 să ia în considerare măsuri vizând atât o producție, cât și un consum durabil. Având în vedere că cele două aspecte sunt strâns legate între ele, trebuie găsită o soluție pentru amândouă dacă se dorește reducerea la minimum a impactului asupra planetei.

1.4   Atingerea unui procent de 80-95 % de reducere a emisiilor într-o perioadă de 40 de ani, în același timp cu susținerea creșterii economice anuale de 2-3 %, presupune reducerea emisiilor de dioxid de carbon generate de economie cu 6-10 %/an. Un asemenea ritm al mutației tehnologice este fără precedent la nivelul întregii economii. De aceea, este înțelept să începem un dialog serios cu privire la potențialul de schimbare a modelelor de consum și a modelului economic și social global care se bazează pe creșterea producției și a consumului, precum și să căutăm cele mai rapide îmbunătățiri posibile în producție și lanțurile de aprovizionare.

1.5   Este puțin probabil ca eforturile de schimbare impuse doar de sus în jos să aibă succes. Schimbările sociale încep, adesea, cu grupuri mici din societate și se răspândesc printr-o varietate de canale de comunicare. Rolul UE și al autorităților naționale și locale poate fi acela de a identifica, încuraja și sprijini grupurile existente care depun eforturi pentru un mod de viață mai durabil.

1.6   Este nevoie de un dialog care să implice instituțiile UE, autoritățile naționale și locale și toți partenerii sociali. Un pas înainte l-ar putea reprezenta colaborarea Comisiei cu CESE în vederea creării unui forum privind consumul durabil, care să studieze:

—	valorile care ar putea modela o economie durabilă și contradicțiile dintre creșterea economică și durabilitatea ecologică, dintre incluziunea socială și libertatea personală, dintre calitatea vieții populației actuale și cea a generațiilor următoare etc.;

—	dacă trebuie să consumăm mai puțin în anumite domenii;

—	ce îi împiedică pe cetățeni să aleagă modele de consum mai durabile și cum pot interveni autoritățile locale, naționale și UE;

—	experiențele indivizilor și grupurilor care au adoptat modele de viață cu impact redus asupra mediului și potențialul acestora de aplicare la altă scară;

—	măsurile necesare pentru sprijinirea unui consum mai durabil în cazul unor grupuri speciale, de exemplu oameni în vârstă, tineri, șomeri, noi imigranți, familii cu copii mici.

1.7   Dialogul trebuie să fie însoțit de acțiune, inclusiv de sprijin pentru experimentele făcute de grupurile care lucrează pentru o viață mai durabilă și pentru popularizarea experiențelor acestora, de adaptarea și consolidarea politicilor, acolo unde este cazul, precum și de acțiuni practice în cadrul instituțiilor UE pentru a asigura conducerea și a dovedi potențialul pentru practici mai durabile. Totodată, cele mai bune practici trebuie făcute publice, astfel încât să se demonstreze că există posibilitatea unor schimbări în modelele de consum.

1.8   Consumul durabil nu poate fi privit ca un dosar aparținând exclusiv politicii ecologice. Va fi nevoie de inițiative în multe domenii politice, printre care se numără sănătatea, educația, ocuparea forței de muncă, comerțul, consumatorii, transportul, agricultura și energia.

2.   Necesitatea unui model socio-economic diferit

2.1   Caracteristicile unei economii durabile se discută de o jumătate de secol (1). Într-o astfel de economie, atât modelul de producție cât și modelul de consum ar trebui să sprijine prosperitatea continuă a persoanelor, a comunităților și a habitatului natural.

2.2   Pentru ca un model economic să își asigure propria durabilitate, cei mai mulți agenți din societate trebuie să se ghideze după un set de valori comune, așa cum se întâmplă, în prezent, în cazul statelor membre UE. În prezent, guvernele promovează un set de valori economice, prin punerea accentului pe PIB și pe alți indicatori pentru orientarea politicii. Carențele PIB-ului, ca măsură de prosperitate umană, socială și ecologică, au fost recunoscute pe scară largă. Pentru a evalua progresul înspre o economie durabilă, CESE a propus ca (2), pe lângă PIB, să se folosească amprenta ecologică (AE) în combinație cu un indicator de măsurare a calității vieții. AE calculează suprafața productivă necesară pentru susținerea unui mod de viață al unei persoane, grup de indivizi, instituții sau regiuni. Un indicator de măsurare a calității vieții trebuie să ia în considerare bunăstarea fizică și materială, accesul la servicii publice, implicarea socială, integrarea imigranților, timpul liber și calitatea mediului înconjurător.

2.3   Este posibil ca folosirea unui set mai larg de indicatori pentru evaluarea succesului politicii guvernamentale să ducă la reducerea importanței acordate, în elaborarea politicii, promovării creșterii PIB-ului și la favorizarea altor dimensiuni ale bunăstării umane, sociale și ecologice.

3.   Provocarea ecologică

3.1   Agenția Europeană de Mediu scoate în evidență, în raportul în curs de elaborare pe 2010 intitulat „Starea mediului și perspective”, două grupuri principale de probleme: climatul și energia și biodiversitatea și ecosistemele (3). Provocarea principală pentru durabilitatea societății europene o reprezintă degradarea ecosistemelor care o susțin și a bazei sale de resurse, printre care cele de energie, solul și apa. În 2003, AE medie în UE a fost estimată la aproape 5 hectare de persoană și se află în creștere, în timp ce suprafața totală disponibilă a fost de doar 1,8 hectare de persoană și se află în scădere (4). Astfel, dacă toată lumea ar trăi în stilul de viață al europenilor, am avea nevoie de peste 2,5 planete.

3.2   Schimbările climatice au o importanță deosebită deoarece, dincolo de impactul lor imediat asupra vieții umane, pot amplifica impactul societății asupra biodiversității, resurselor de apă proaspătă și asupra altor sisteme. Cel mai important factor care contribuie la mărimea amprentei ecologice europene îl reprezintă utilizarea de combustibili fosili și emisia de gaze cu efect de seră. Alte elemente majore includ folosirea pământului pentru agricultură, transport și clădiri. AE nu explică pe deplin toate celelalte influențe importante pe care le are economia europeană, printre care folosirea apei (în cea mai mare parte în agricultură) și a resurselor minerale limitate.

3.3   Consiliul UE a convenit că țările industrializate trebuie să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 80-95 % până în anul 2050 – o reducere anuală de 4-7 %. S-a angajat la reducerea emisiilor UE cu 20 % până în 2020, în comparație cu nivelurile din 1990, sau cu 30 %, dacă alte țări își iau angajamente similare. De fapt, CESE a propus (5) ca obiectivul de 30 % să nu fie condiționat.

3.4   UE caută să obțină reducerea gazelor cu efect de seră în principal prin mijloace tehnologice, susținând în același timp creșterea economică. Deși atingerea acestor obiective până în 2020 este posibilă din punct de vedere tehnic, progresele în aplicarea tehnologiei au fost lente. Uniunea Europeană cu 15 membri s-a angajat, în 1997, la o reducere cu 8 % a emisiilor până în perioada 2008-2012, comparativ cu 1990, dar, în 2006, emisiile erau doar cu 2,2 % mai reduse. În Uniunea Europeană cu 27 de membri, emisiile au scăzut cu 7,7 %, în această perioadă, dar au crescut cu 1,5 % din 2000 (6). Din perioada anilor '90, eficiența energetică a UE a crescut cu doar 0,5 % pe an (7).

3.5   Atingerea unui procent de 80-95 % de reducere a emisiilor într-o perioadă de 40 de ani, în același timp cu susținerea creșterii economice anuale de 2-3 %, presupune reducerea emisiilor de dioxid de carbon generate de economie cu 6-10 %/an. Un asemenea ritm al mutației tehnologice este fără precedent la nivelul întregii economii. De aceea, este înțelept să începem un dialog serios cu privire la potențialul de schimbare a modelelor de consum și a modelului economic și social global care se bazează pe creșterea producției și consumului, precum și să căutăm cele mai rapide îmbunătățiri posibile în producție și lanțurile de aprovizionare.

4.   Consumul durabil: crearea posibilității de a opta

4.1   Guvernele europene s-au angajat, în cadrul summitului privind pământul de la Rio din 1992, să elimine modelele de producție și de consum fără caracter durabil. De asemenea, în cadrul Procesului de la Marrakech, s-au angajat să elaboreze planuri de acțiune pentru un consum și o producție durabile până în 2010, acestea urmând a fi analizate de Comisia ONU pentru dezvoltare durabilă în 2011.

4.2   Se desfășoară o serie tot mai amplă de cercetări cu privire la consumul durabil și mijloacele de a se ajunge la acesta (8). Cei mai mulți consumatori se simt blocați în actualul lor stil de viață – de exemplu, chiar dacă doresc să folosească mai puțin automobilul, nu știu cum să facă acest lucru. Consumul este modelat și constrâns de o serie de influențe, printre care nevoile fiziologice, personalitatea, statutul social, factorii culturali și existența și prețurile bunurilor și serviciilor alternative. În societatea de consum, opțiunile privind consumul joacă un rol central în satisfacerea nevoilor sociale și psihologice - de exemplu, pentru apartenența la un grup, respectul de sine și definirea identității personale. Toate acestea fac ca indivizii să aibă dificultăți în a concepe o schimbare și ca guvernele să introducă cu greu politici de modificare a consumului. Acolo unde s-au aplicat astfel de politici, rezultatele au fost, în cea mai mare parte, dezamăgitor de neconcludente sau lente, făcându-le greu de susținut în fața rezistenței manifestate de interesele tradiționale.

4.3   Pe de altă parte, motivațiile, modelele de consum și răspunsurile probabile la politici specifice diferă considerabil de la persoană la persoană. Pentru fiecare individ, acestea pot varia de la o situație la alta. Ca atare, nu se poate vorbi de o soluție politică simplă pentru un consum durabil. Mai degrabă, poate avea influență un evantai de politici în domenii care merg de la agricultură la ocuparea forței de muncă și sănătate. Pot fi necesare strategii speciale pentru sprijinirea unor opțiuni mai durabile ale unor grupuri specifice, de tipul persoanelor în vârstă sau al tinerilor.

4.4   Oamenii au adoptat, en masse, reduceri voluntare, în vremuri de război sau catastrofe naționale, dar criza ecologică nu este, în general, văzută ca o catastrofă de asemenea proporții. Cu toate acestea, în ultimul timp, un număr tot mai mare de oameni au ales stiluri de viață mai simple, pentru a-și reduce propriul impact ecologic. Unele dintre cele mai de succes eforturi de schimbare a consumului s-au bazat pe grupuri comunitare – de exemplu, metoda Ecoteam, folosită în unele țări de Global Action Plan, prin care se monitorizează cantitatea de deșeuri, de energie și de apă folosită de grupuri mici de indivizi dintr-un cartier, de la aceeași companie sau de la aceeași școală, și se identifică acțiunile ce trebuie întreprinse pentru ca aceștia să aibă un stil de viață mai durabil.

4.5   Este puțin probabil ca eforturile de schimbare impuse numai de sus în jos să aibă succes – în special acolo unde politicienii cu stiluri de viață care presupun un consum ridicat încearcă să influențeze marele public. Pentru cei mai mulți, consumul durabil nu reprezintă o prioritate. Cu toate acestea, schimbările sociale încep, adesea, cu grupuri mici din societate și se răspândesc printr-o varietate de canale de comunicare, inclusiv principalele canale mass-media, rețelele de socializare și organizațiile religioase. Rolul responsabililor politici este și acela de a identifica și încuraja grupurile existente care militează pentru un mod de viață mai durabil, și mai puțin acela de a-și impune propria viziune cu privire la ceea ce este necesar.

4.6   Opțiunea pentru un stil de viață durabil nu trebuie percepută și resimțită ca un lux rezervat celor care au mijloacele financiare necesare unui asemenea stil de viață. CESE a subliniat că producția durabilă nu trebuie să aibă un preț mai ridicat (9), ci trebuie să fie accesibilă tuturor. Este foarte important ca un consum cu un impact scăzut asupra mediului să nu fie mai costisitor pentru persoane, deoarece acesta ar asigura libertatea de opțiune doar pentru o parte a societății, marginalizându-i pe cei săraci și pe cei cu salarii mici.

4.7   CESE accentuează faptul că, pentru a crea posibilitatea de a opta pentru un mod de consum cu impact scăzut, trebuie abordate alte domenii importante ale bunăstării, dintre care unele sunt considerate mai importante, acestea fiind oportunitatea de desfășurare a unei activități profesionale, salarii proporționale cu munca depusă, locuri de muncă decente și accesul la credite pentru IMM-uri.

5.   Aspecte politice care trebuie abordate

5.1   În mod tradițional, instituțiile UE elaborează o viziune și coordonează un set de schimbări radicale în vederea construirii unei Europe unite. Acestea au lucrat, în cea mai mare parte, pe un model pluralist, care promovează, mai degrabă, acordurile între guverne, decât orientarea schimbărilor în anumite direcții. Au fost cazuri în care UE a preluat inițiativa, ca de exemplu în materie de sănătate și de standarde de mediu. Aceste experiențe pot fi prețioase în construirea unei economii durabile. Inițiativa și inspirația pot fi la fel de importante ca și know-how-ul tehnic și capacitatea administrativă.

5.2   Comitetul a întâmpinat cu satisfacție Planul de acțiune privind consumul și producția durabile al Comisiei (10). Multe alte politici existente ale UE sunt relevante pentru un consum durabil, printre care Schema de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), directiva privind disponibilitatea informațiilor asupra consumului de carburant și emisiilor de CO2, destinate consumatorilor la comercializarea autoturismelor noi, directiva privind biocombustibilii, directiva privind performanța energetică a clădirilor, directiva privind eficiența energetică la utilizatorii finali și serviciile energetice, precum și prevederile privind mediul înconjurător din politica agricolă comună. Cu toate acestea, politica UE este orientată înspre instrumentele de piață și standardele tehnologice sau ale produsului. Numai ETS se ocupă de nivelurile absolute ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Se observă contradicții cu alte obiective politice, de exemplu cu creșterea mobilității. Există foarte puține încercări de abordare directă a consumului și stilului de viață, iar politicile în domeniu nu corespund, în mod evident, obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de independență față de resursele minerale limitate.

5.3   Este nevoie de un dialog care să implice instituțiile UE, autoritățile naționale și locale și toți partenerii sociali. Un pas înainte l-ar reprezenta colaborarea Comisiei cu CESE în vederea creării unui forum privind consumul durabil, care să studieze:

—	valorile care ar putea modela o economie durabilă și contradicțiile care trebuie abordate, de exemplu cele dintre creșterea economică și durabilitatea ecologică, dintre incluziunea socială și libertatea personală, dintre calitatea vieții populației actuale și cea a generațiilor următoare etc;

—

dacă trebuie să consumăm mai puțin în anumite domenii. Majoritatea emisiilor de gaze cu efect de seră pot fi observate în consumul de alimente, energie și în domeniul transportului. Există contradicții între durabilitate și alte scopuri, dar și potențiale sinergii (de exemplu, ciclismul poate fi benefic pentru sănătate și mediul înconjurător);

—

ce îi împiedică pe cetățeni să aleagă modele de consum mai durabile și cum pot interveni autoritățile locale, naționale și UE. În acest caz, ar putea fi vorba, de exemplu, de garantarea faptului că politicile existente (de exemplu, directiva privind performanța energetică a clădirilor) sunt aplicate în întregime și de prevederea, în cadrul Planului de acțiune privind consumul și producția durabile, a unor măsuri de consolidare care să ofere consumatorului posibilitatea de a opta pentru alimente produse în mod mai durabil;

—

experiențele indivizilor și grupurilor care au adoptat modele de viață cu impact redus asupra mediului și potențialul reproducerii acestor experiențe. Aici ar putea fi incluse organizații de tipul Global Action Plan, ale cărei echipe eco (EcoTeams) obțin o reducere cu 40-50 % a deșeurilor nereciclate, rețele de tipul Transition Towns, care se ocupă de crearea de comunități receptive la schimbările climatice și epuizarea resurselor, precum și comunități religioase, cum ar fi quakerii, care promovează de mult timp valori ale stilului de viață cu impact redus. Indivizii care fac parte din unele dintre aceste grupuri și rețele au adoptat stiluri de viață îndestulătoare folosind cu 60-80 % mai puține resurse materiale și energetice decât media UE;

—	măsurile necesare într-o perioadă de tranziție către un consum mai durabil pentru sprijinirea adaptării unor grupuri speciale, de exemplu oameni în vârstă, tineri, șomeri, noi imigranți, familii cu copii mici;

—	cum se pot împăca tranziția către un consum cu impact scăzut și o producție durabilă cu competitivitatea pieței interne.

5.4   Politica în domeniu trebuie să aibă în vedere atât acțiuni imediate, cât și acțiuni pe termen lung pentru schimbarea consumului. Se poate învăța mult din experiențele anterioare, ca de exemplu din combaterea fumatului, unde printr-o combinație a politicii de prețuri, reglementării, etichetării și educației s-a obținut o schimbare semnificativă a atitudinilor și a comportamentului.

5.4.1   Prețurile-stimulent reprezintă o parte importantă a unui pachet politic, însă există o contradicție între obiectivul Comisiei de a reduce prețul energiei (11) și necesitatea de a reduce consumul. Taxarea emisiilor de dioxid de carbon sau comercializarea cotelor de emisii trebuie completate cu alte măsuri. De exemplu, fără o susținere fermă a izolării locuințelor și a surselor alternative de energie, prețurile ridicate ale combustibililor sau ale emisiilor pot spori sărăcia energetică.

5.4.2   În mai multe rânduri, CESE a subliniat importanța programelor educaționale pentru generarea în mod eficient a unui stil de viață durabil. CESE reafirmă că astfel de programe educaționale nu trebuie să se adreseze doar școlilor și tineretului, lucru fără îndoială important, ci fiecărui segment de vârstă. Trebuie să se ofere educație profesională, învățare de-a lungul vieții și alte programe celor mai în vârstă. Este imperios necesar ca practicile unui stil de viață durabil să nu sporească marginalizarea anumitor grupuri, cum sunt șomerii.

5.5   Dialogul trebuie să fie însoțit de acțiune, inclusiv de sprijin pentru experimentele făcute de grupurile care fac eforturi în scopul unui stil de viață durabil și pentru popularizarea experiențelor acestora. Pentru a fi util, acest dialog trebuie privit cu responsabilitate de către instituțiile UE, având drept rezultat adaptarea și consolidarea politicilor, acolo unde este cazul, precum și acțiuni practice în cadrul instituțiilor UE pentru a asigura conducerea și a demonstra potențialul pentru practici mai durabile.

5.6   Consumul durabil nu poate fi privit ca un dosar aparținând exclusiv politicii ecologice. Va fi nevoie de inițiative în multe domenii politice, printre care se numără sănătatea, educația, ocuparea forței de muncă, comerțul, concurența, consumatorii, transportul, agricultura și energia.

5.7   CESE îndeamnă cu fermitate Comisia să aibă în vedere acțiuni în favoarea unui consum durabil, în cadrul programului de lucru al acesteia pe 2010, intitulat „Este momentul să acționăm” (12) și, după aceea, în cadrul Strategiei UE 2020.

---

(1)  Boulding, K. The economics of the coming spaceship earth (Economia viitoarei nave spațiale Pământ), în Environmental Quality in a Growing Society (Calitatea mediului într-o societate în creștere), Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1966, p. 253 și urm.

(2)  Aviz publicat în JO C 100, 30.4.2009, p. 53.

(3)  Agenția Europeană de Mediu, Signals 2010.

(4)  Global Footprint Network și WWF, Europa 2007: Produsul Intern Brut și amprenta ecologică.

(5)  JO C 77, 31.3.2009, p. 73.

(6)  Raportul anual cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră în perioada 1990–2006 și Raportul pentru 2008, prezentate Secretariatului UNFCCC, (Copenhaga: AEM, 2008).

(7)  Tipping, P. et al., Impact Assessment on the Future Action Plan for Energy Efficiency (Evaluarea de impact a Planului pentru acțiuni viitoare privind eficiența energetică), realizată de ECN (NL) și WS Atkins (UK) pentru DG TREN. Contractor: ECORYS, NL (2006).

(8)  Jackson, T. Motivating Sustainable Consumption: A Review of Evidence on Consumer Behaviour and Behavioural Change, a report to the Sustainable Development Research Network (Motivarea unui consum durabil: o trecere în revistă a dovezilor privind comportamentul consumatorilor și schimbările comportamentale, raport prezentat Rețelei de cercetare în domeniul dezvoltării durabile), 2005, disponibil la adresa http://www.sd-research.org.uk/

(9)  JO C 224, 30.8.2008, p. 1.

(10)  JO C 218, 11.9.2009, p. 46.

(11)  Monti, M., A New Strategy for the Single Market (O nouă strategie pentru piața unică), raport prezentat președintelui Comisiei Europene, mai 2010.

(12)  COM(2010) 135 final, vol. I.

---