Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32016R2223

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2223 al Comisiei din 5 decembrie 2016 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

C/2016/8363

JO L 336, 10.12.2016, p. 19–21 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2016/2223/oj

10.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 336/19


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/2223 AL COMISIEI

din 5 decembrie 2016

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul respectivelor reguli generale, ar trebui ca mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă să fie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor prezentate în coloana 3 a tabelului respectiv.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi invocate în continuare, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 decembrie 2016.

Pentru Comisie

Stephen QUEST

Director general

Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală


(1)  JO L 269, 10.10.2013, p. 1.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Un articol (un așa-numit „microscop digital”) cu formă cilindrică, cu o lungime de aproximativ 10 cm și cu un diametru de aproximativ 3 cm. Microscopul digital este dotat cu patru diode emițătoare de lumină, cu un senzor cu semiconductori complementari din oxid metalic (CMOS) și cu un cablu prevăzut cu un conector USB. Articolul nu funcționează decât atunci când este conectat la o mașină automată de prelucrare a datelor (APD) și nu are capacități de înregistrare încorporate.

Articolul are capacitatea de a mări obiecte de la 10 până la 200 de ori cu o lentilă optică și de a capta imagini fixe și video care pot fi înregistrate ulterior pe o mașină APD folosind aplicația software dedicată.

A se vedea imaginea (*1).

8525 80 19

Clasificarea este determinată în conformitate cu regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, nota 5 litera (E) la capitolul 84 și cu textul de la codurile NC 8525 , 8525 80 și 8525 80 19 .

Articolul poate funcționa ca unitate de intrare pentru o mașină APD, cameră de televiziune și microscop digital.

Clasificarea ca unitate de intrare pentru o mașină APD de la poziția 8471 este exclusă, deoarece articolul îndeplinește o altă funcție specifică decât cea de prelucrare a datelor.

Clasificare ca microscop optic de la poziția 9011 este, de asemenea, exclusă deoarece articolul nu are caracteristicile unui articol de la această poziție [a se vedea, de asemenea, notele explicative la Sistemul armonizat aferente poziției 9011 , primul alineat și al doilea alineat litera (I)].

Articolul prezintă caracteristicile unei camere de televiziune deoarece se poate afișa o imagine a obiectului mărit și, dacă este necesar, aceasta poate fi înregistrată de o mașină APD numai după ce a fost captată de senzorul CMOS.

Prin urmare, articolul trebuie clasificat la codul NC 8525 80 19 drept cameră de televiziune.

Image

(*1)  Imaginea are un caracter pur informativ.


Top