Acordul Schengen și Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen

Prin semnarea Acordului Schengen la 14 iunie 1985, Belgia, Germania, Franța, Luxemburg și Țările de Jos au convenit să elimine treptat controalele la frontierele lor interne. Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen completează acordul și prevede regimurile și condițiile de salvgardare pentru instituirea unui spațiu fără controale la frontierele interne. Aceasta a fost semnată de aceleași cinci state membre ale Uniunii Europene (UE) la 19 iunie 1990 și a intrat în vigoare în 1995. Acordul și convenția constituie, împreună cu acordurile și normele relevante, „acquis-ul Schengen”, care a fost integrat în cadrul juridic al UE în 1999 și, astfel, a devenit legislație a UE. Tratatul de la Lisabona a făcut ca o „zonă ... fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a persoanelor” să fie un obiectiv al UE.

În prezent, 30 de țări europene, inclusiv 26 dintre cele 27 de state membre și cele patru țări ale Asociației Europene a Liberului Schimb – Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția – fac parte din spațiul Schengen.

Ciprul a acceptat acquis-ul Schengen ca parte a procesului său de aderare la UE și este un stat Schengen. Aceasta înseamnă că participă la o cooperare consolidată în cadrul Schengen. Cu toate acestea, Consiliul Uniunii Europene nu a eliminat încă controalele la frontierele cu Cipru, iar integrarea sa deplină este în curs de desfășurare.

Pe de altă parte, Irlanda are dreptul excepțional, în temeiul Protocolului Schengen, de a nu aplica normele Schengen. Prin urmare, își menține propriile politici în materie de vize și frontiere. Cu toate acestea, având în vedere beneficiile cooperării Schengen, Irlanda a solicitat să participe la unele zone Schengen, inclusiv la Sistemul de Informații Schengen și la cooperarea judiciară și polițienească.

Ca parte a procesului de extindere a UE, țările candidate la UE trebuie să adopte un sistem de guvernanță Schengen. Acest lucru necesită alinierea normelor naționale la toate cerințele Schengen și construirea unor sisteme naționale puternice pentru a le aplica în mod eficace.

Odată ce o țară aderă la UE, aceasta devine stat Schengen. Toate normele Schengen sunt obligatorii în momentul aderării, deși unele se aplică ulterior. Printre acestea se numără accesul deplin la toate sistemele de informații, dreptul de a elibera vize Schengen și eliminarea controalelor la frontierele interne. Pentru a aplica întregul set de norme, cu eliminarea controalelor la frontierele interne ca etapă finală, noul stat Schengen trebuie să treacă printr-un proces de evaluare. Acest proces este coordonat de Comisia Europeană în strânsă cooperare cu statele membre în cadrul mecanismului de evaluare Schengen.

Odată ce evaluarea confirmă faptul că statul Schengen este pregătit să adere pe deplin la spațiul Schengen și să elimine controalele la frontierele interne, Consiliul trebuie să ia o decizie pentru a permite această ultimă etapă.