27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 157/1

(1)

Pentru stabilirea treptată a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede adoptarea de măsuri în domeniul migrației, care sunt echitabile față de resortisanții țărilor terțe.

(2)

TFUE prevede că Uniunea urmează să dezvolte o politică comună în domeniul migrației care vizează să asigure, în toate etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor de migrație și un tratament echitabil față de resortisanții țărilor terțe cu ședere legală în statele membre. În acest scop, Parlamentul European și Consiliul urmează să adopte măsuri privind condițiile de intrare și de ședere, precum și norme privind eliberarea de către statele membre a vizelor pe termen lung și a permiselor de ședere, precum și definirea drepturilor resortisanților țărilor terțe cu ședere legală într-un stat membru, inclusiv condițiile care reglementează libertatea de circulație și de ședere în alte state membre.

(3)

Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: O strategie pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” stabilește obiectivul Uniunii de a deveni o economie întemeiată pe cunoaștere și inovare, de a reduce sarcina administrativă a companiilor și de a corela mai bine oferta cu cererea de forță de muncă. Măsurile menite să faciliteze intrarea în Uniune a cadrelor de conducere, a specialiștilor și a angajaților stagiari din țările terțe în cadrul unui transfer în cadrul aceleiași companii trebuie considerate în acest context mai amplu.

(4)

Programul de la Stockholm, adoptat de Consiliul European la 11 decembrie 2009, recunoaște că migrația forței de muncă poate contribui la creșterea competitivității și a vitalității economice și că, în contextul provocărilor demografice importante cu care se va confrunta Uniunea în viitor și, prin urmare, în contextul unei cereri crescute de forță de muncă, politicile flexibile în domeniul imigrației vor avea o contribuție importantă la dezvoltarea economică a Uniunii și la performanța acesteia pe termen mai lung. Prin programul de la Stockholm, Comisia și Consiliul sunt chemate să aplice în continuare Planul de acțiune politică privind migrația legală prevăzut în Comunicarea Comisiei din 21 decembrie 2005.

(5)

Ca o consecință a globalizării afacerilor, a creșterii schimburilor comerciale, a creșterii și răspândirii grupurilor multinaționale, în ultimii ani mobilitatea cadrelor de conducere, a specialiștilor și a angajaților stagiari din sucursalele și filialele companiilor multinaționale, relocați temporar pentru misiuni pe termen scurt în alte unități ale companiei, a luat amploare.

(6)

Aceste transferuri ale personalului cheie în cadrul aceleiași companii au drept rezultat apariția de noi competențe și cunoștințe, inovare și oportunități economice sporite pentru entitățile-gazdă, ceea ce contribuie la progresul economiei bazate pe cunoaștere în Uniune, stimulând în același timp fluxurile de investiții pe teritoriul Uniunii. De asemenea, transferurile în cadrul aceleiași companii dinspre țări terțe au potențialul de a facilita transferurile în cadrul aceleiași companii dinspre Uniune spre companiile țărilor terțe și de a situa Uniunea pe o poziție mai puternică în relația acesteia cu partenerii internaționali. Facilitarea transferurilor în cadrul aceleiași companii permite grupurilor multinaționale să valorifice în mod optim resursele umane pe care le dețin.

(7)

De asemenea, setul de măsuri stabilit prin prezenta directivă poate fi avantajos pentru țările de origine ale migranților, întrucât această migrație temporară poate, conform normelor aferente bine stabilite, să stimuleze transferurile de competențe, cunoștințe, tehnologie și know-how.

(8)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere principiului preferinței acordate cetățenilor Uniunii în ceea ce privește accesul la piața forței de muncă a statelor membre, astfel cum este exprimat în dispozițiile relevante din actele de aderare relevante.

(9)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a elibera permise în afara celor pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, în orice scop legat de ocuparea unui loc de muncă, în cazul în care un resortisant al unei țări terțe nu intră sub incidența domeniului de aplicare al prezentei directive.

(10)

Prezenta directivă ar trebui să stabilească o procedură transparentă și simplificată de admisie a persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii, pe baza unor definiții comune și a unor criterii armonizate.

(11)

Statele membre ar trebui să asigure efectuarea unor controale adecvate și a unor inspecții eficace pentru a garanta aplicarea adecvată a prezentei directive. Faptul că permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii a fost eliberat nu ar trebui să afecteze sau să împiedice statele membre să aplice, pe durata transferului în cadrul aceleiași companii, dispozițiile lor din dreptul muncii care — în conformitate cu dreptul Uniunii — au ca obiectiv verificarea respectării condițiilor de muncă, astfel cum este prevăzut la articolul 18 alineatul (1).

(12)

Nu ar trebui să fie afectată posibilitatea ca un stat membru să impună, în temeiul dreptului intern, sancțiuni împotriva unui angajator al unei persoane transferate în cadrul aceleiași companii cu sediul într-o țară terță.

(13)

În sensul prezentei directive, din categoria persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii ar trebui să facă parte cadrele de conducere, specialiștii și angajații stagiari. Definirea acestor categorii ar trebui să se întemeieze pe angajamentele Uniunii asumate în cadrul Acordului general privind comerțul cu servicii (GATS) și în cadrul acordurilor comerciale bilaterale. Deoarece angajamentele asumate în cadrul GATS nu privesc condițiile de intrare, de ședere și de muncă, prezenta directivă ar trebui să completeze și să faciliteze aplicarea respectivelor angajamente. Cu toate acestea, domeniul de aplicare al transferurilor în cadrul aceleiași companii reglementate prin prezenta directivă ar trebui să fie mai amplu decât domeniul de aplicare al angajamentelor comerciale, întrucât transferurile nu au loc în mod obligatoriu în sectorul serviciilor și pot avea originea într-o țară terță care nu este parte la un acord comercial.

(14)

Pentru a evalua calificările persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii, statele membre ar trebui să recurgă la Cadrul european al calificărilor (CEC) pentru învățarea pe tot parcursul vieții, după caz, pentru evaluarea calificărilor în mod transparent și comparabil. Centrele naționale de coordonare ale CEC pot furniza informații și orientări cu privire la modul în care nivelurile naționale de calificare sunt corelate cu Cadrul european al calificărilor.

(15)

Persoanele transferate în cadrul aceleiași companii ar trebui să beneficieze de cel puțin aceleași condiții de muncă și de încadrare în muncă ca lucrătorii detașați al căror angajator este stabilit pe teritoriul Uniunii, astfel cum prevede Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4). Statele membre ar trebui să impună ca persoanele transferate în cadrul aceleiași companii să beneficieze de tratament egal cu cel al cetățenilor țării în cauză care ocupă posturi similare, în ceea ce privește remunerația care se va acorda pe durata întregului transfer. Fiecare stat membru ar trebui să fie responsabil de verificarea remunerației acordate persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii pe durata șederii acestora pe teritoriul lor. Aceasta are rolul de a proteja lucrătorii și de a garanta concurența loială între întreprinderile stabilite într-un stat membru și întreprinderile stabilite într-o țară terță, întrucât asigură că acestea din urmă nu vor beneficia de standarde de muncă mai scăzute pentru a obține avantaje concurențiale.

(16)

Pentru a se asigura faptul că persoana transferată în cadrul aceleiași companii are competențe specifice entității-gazdă, persoana respectivă ar trebui să fi fost angajată în cadrul aceluiași grup de întreprinderi pentru o perioadă cuprinsă între cel puțin trei și douăsprezece luni fără întreruperi imediat înaintea transferului în cazul cadrelor de conducere și al specialiștilor și pentru o perioadă cuprinsă între cel puțin trei și șase luni fără întreruperi în cazul angajaților stagiari.

(17)

Întrucât transferurile în cadrul aceleiași companii reprezintă o migrație temporară, durata maximă a unui transfer în Uniune, incluzând mobilitatea între statele membre, nu ar trebui să depășească trei ani pentru cadrele de conducere și specialiști și un an pentru angajații stagiari, după care aceștia ar trebui să plece într-o țară terță, cu excepția cazului în care obțin un permis de ședere pe o altă bază, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern. Durata maximă a transferului ar trebui să includă perioadele cumulate ale permiselor pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, eliberate consecutiv. Un transfer ulterior către Uniune ar putea avea loc după plecarea resortisantului țării terțe de pe teritoriul statelor membre.

(18)

Pentru a asigura caracterul temporar al transferului în cadrul aceleiași companii și pentru a preveni abuzurile, statele membre ar trebui să poată solicita ca, în sensul prezentei directive, de la finalul duratei maxime a unui transfer până la o nouă cerere privind același resortisant al unei țări terțe adresată aceluiași stat membru, să fie necesară trecerea unei anumite perioade de timp.

(19)

Având în vedere că transferurile în cadrul aceleiași companii constau într-o detașare temporară, solicitantul ar trebui să prezinte, în cadrul contractului de muncă sau al scrisorii de detașare, dovada conform căreia resortisantul țării terțe se va putea transfera înapoi într-o entitate care face parte din același grup și care este stabilită într-o țară terță la încheierea detașării. De asemenea, solicitantul ar trebui să prezinte dovezi conform cărora persoana cu funcția de conducere sau specialistul care este resortisantul unei țări terțe deține calificările și experiența profesională corespunzătoare necesare în cadrul entității-gazdă la care aceasta (acesta) urmează să fie transferat(ă).

(20)

Resortisanții țărilor terțe care solicită să fie admiși în calitate de angajați stagiari ar trebui să prezinte dovada unei diplome universitare. În plus, aceste persoane ar trebui să prezinte, dacă li se solicită, un acord de formare profesională, inclusiv descrierea acestui program de formare profesională, durata programului și condițiile în care angajații stagiari vor fi supervizați, care să ateste că aceștia vor beneficia de o formare profesională reală și nu vor fi utilizați ca lucrători obișnuiți.

(21)

Nu ar trebui să fie necesară nicio testare a pieței forței de muncă, în absența unei contradicții cu principiul preferinței acordate cetățenilor Uniunii, astfel cum este prevăzut în dispozițiile relevante din actele de aderare relevante.

(22)

Un stat membru ar trebui să recunoască calificările profesionale dobândite de un resortisant al unei țări terțe în alt stat membru în același mod ca și pentru cetățenii Uniunii și ar trebui să ia în considerare calificările dobândite într-o țară terță în conformitate cu Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5). O astfel de recunoaștere nu ar trebui să aducă atingere niciuneia dintre restricțiile privind accesul la profesiile reglementate care decurg din rezervele față de angajamentele existente în ceea ce privește profesiile reglementate, care au fost stabilite de Uniune sau de Uniune și de statele sale membre în cadrul acordurilor comerciale. În orice caz, prezenta directivă nu ar trebui să prevadă un tratament mai favorabil pentru persoanele transferate în cadrul aceleiași companii, în comparație cu resortisanții Uniunii sau ai Spațiului Economic European, în ceea ce privește accesul la profesiile reglementate într-un stat membru.

(23)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a stabili contingentele de admisie în conformitate cu articolul 79 alineatul (5) din TFUE.

(24)

În vederea combaterii eventualelor abuzuri legate de prezenta directivă, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a refuza, retrage sau de a nu reînnoi permisul pentru o persoană transferată în cadrul aceleiași companii în cazul în care entitatea-gazdă a fost înființată cu scopul principal de a facilita intrarea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii și/sau nu desfășoară o activitate reală.

(25)

Prezenta directivă urmărește să faciliteze mobilitatea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii în interiorul Uniunii („mobilitate în interiorul UE”) și să reducă sarcina administrativă asociată misiunilor de lucru desfășurate în mai multe state membre. În acest scop, prezenta directivă stabilește un sistem specific de mobilitate în interiorul UE în care titularul unui permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii valabil eliberat de un stat membru are drept de intrare, ședere și muncă în unul sau mai multe state membre în conformitate cu dispozițiile care reglementează mobilitatea pe termen scurt și pe termen lung în temeiul prezentei directive. Mobilitatea pe termen scurt în sensul prezentei directive ar trebui să includă șederea în alte state membre decât cel care a eliberat permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii pentru o perioadă de până la 90 de zile pe stat membru. Mobilitatea pe termen lung în sensul prezentei directive ar trebui să includă șederea în alte state membre decât cel care a eliberat permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii pentru o perioadă mai mare de 90 de zile pe stat membru. Pentru a preveni eludarea distincției dintre mobilitatea pe termen scurt și mobilitatea pe termen lung, mobilitatea pe termen scurt în privința unui anumit stat membru ar trebui să fie limitată la maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile, iar depunerea simultană a unei notificări pentru mobilitate pe termen scurt și a unei cereri de mobilitate pe termen lung nu ar trebui să fie posibilă. În cazul în care mobilitatea pe termen lung devine necesară după data începerii mobilității pe termen scurt a persoanei transferate în cadrul aceleiași companii, cel de al doilea stat membru poate impune ca cererea să fie depusă cu cel puțin 20 de zile înainte de sfârșitul perioadei de mobilitate pe termen scurt.

(26)

În timp ce sistemul specific de mobilitate instituit prin prezenta directivă ar trebui să prevadă norme autonome privind intrarea și șederea unei persoane transferate în cadrul aceleiași companii, în scopul ocupării unui loc de muncă, pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel care a eliberat permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, continuă să se aplice toate celelalte norme care reglementează trecerea frontierelor de către persoane, astfel cum sunt prevăzute în dispozițiile relevante din acquis-ul Schengen.

(27)

Pentru facilitarea verificărilor, în cazul în care transferul implică mai multe locații în diferite state membre, autorităților competente din cel de al doilea stat membru ar trebui să li se pună la dispoziție informațiile relevante, după caz.

(28)

În cazul în care persoanele transferate în cadrul aceleiași companii și-au exercitat dreptul la mobilitate, al doilea stat membru ar trebui să fie în măsură, în anumite condiții, să ia măsuri astfel încât activitățile persoanei transferate în cadrul aceleiași companii să nu contravină dispozițiilor relevante ale prezentei directive.

(29)

Statele membre ar trebui să prevadă sancțiuni eficace, proporționate și disuasive, de exemplu sancțiuni de natură financiară, care să se aplice în cazul nerespectării prezentei directive. Respectivele sancțiuni ar putea să reprezinte, printre altele, măsurile prevăzute la articolul 7 din Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6). Respectivele sancțiuni ar putea fi aplicate entității-gazdă stabilite în statul membru în cauză.

(30)

Dispozițiile privind instituirea unei proceduri unice care să conducă la un singur titlu combinat („permis unic”), care include atât permisul de ședere, cât și cel de muncă, ar trebui să contribuie la simplificarea normelor care se aplică în prezent în statele membre.

(31)

Ar trebui să se poată institui o procedură simplificată pentru entitățile sau grupurile de întreprinderi care au fost recunoscute pentru acest scop. Recunoașterea ar trebui să facă obiectul unei evaluări periodice.

(32)

Odată ce un stat membru a decis să admită un resortisant al unei țări terțe care îndeplinește criteriile stabilite de prezenta directivă, resortisantul respectiv al țării terțe ar trebui să primească un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii pe baza căruia acesta să poată desfășura, în anumite condiții, atribuțiile care îi revin, în diferite entități care aparțin aceleiași corporații transnaționale, inclusiv entitățile cu sediul în alt stat membru.

(33)

În cazul în care viza este obligatorie, iar resortisantul țării terțe îndeplinește criteriile pentru eliberarea unui permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, statul membru ar trebui să acorde resortisantului țării terțe toate facilitățile pentru obținerea vizei necesare și ar trebui să se asigure că autoritățile competente cooperează în mod eficient în acest scop.

(34)

În cazul în care permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii este eliberat de către un stat membru care nu pune în aplicare în întregime acquis-ul Schengen, iar persoana transferată în cadrul aceleiași companii trece, în cadrul mobilității în interiorul UE, o frontieră externă în sensul Regulamentului (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (7), un stat membru ar trebui să aibă dreptul să solicite probe care să demonstreze că persoana transferată în cadrul aceleiași companii intră pe teritoriul său în scopul unui transfer în cadrul aceleiași companii. În plus, în cazul trecerii unei frontiere externe în sensul Regulamentului (CE) nr. 562/2006, statele membre care pun în aplicare în întregime acquis-ul Schengen ar trebui să consulte Sistemul de Informații Schengen și să refuze intrarea sau să se opună mobilității persoanelor pentru care în respectivul sistem a fost emisă o alertă în scopul refuzării intrării sau șederii, astfel cum se menționează în Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (8).

(35)

Statele membre ar trebui să fie în măsură să indice informații suplimentare pe suport de hârtie sau să stocheze astfel de informații în format electronic, astfel cum prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului (9) și la punctul 16 litera (a) din anexa la regulamentul respectiv, pentru a putea oferi informații mai exacte privind activitatea profesională desfășurată pe durata transferului în cadrul aceleiași companii. Furnizarea acestor informații suplimentare ar trebui să fie opțională pentru statele membre și nu ar trebui să constituie o cerință suplimentară care să compromită permisul unic și procedura unică de solicitare.

(36)

Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice persoanele transferate în cadrul aceleiași companii să exercite activități specifice la sediile clienților în interiorul statului membru în care este stabilită entitatea-gazdă, în conformitate cu dispozițiile care se aplică în statul membru respectiv în ceea ce privește astfel de activități.

(37)

Prezenta directivă nu aduce atingere condițiilor privind furnizarea de servicii în conformitate cu dispozițiile articolului 56 din TFUE. În special, prezenta directivă nu aduce atingere condițiilor de muncă și de încadrare în muncă, care, conform Directivei 96/71/CE, se aplică lucrătorilor detașați de o întreprindere stabilită într-un stat membru pentru a presta un serviciu pe teritoriul altui stat membru. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice resortisanților țărilor terțe detașați de întreprinderile stabilite într-un stat membru în cadrul unei prestări de servicii, în conformitate cu Directiva 96/71/CE. Resortisanții țărilor terțe care dețin un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii nu se pot prevala de dispozițiile Directivei 96/71/CE. Prezenta directivă nu ar trebui să confere întreprinderilor stabilite într-o țară terță un tratament mai favorabil decât în cazul întreprinderilor stabilite într-un stat membru, în conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Directiva 96/71/CE.

(38)

În vederea garantării unor condiții de muncă și de viață satisfăcătoare pe durata șederii în Uniune, este important să se acorde persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii asigurări sociale adecvate inclusiv, dacă este cazul, prestații pentru membrii de familie ai acestora. Prin urmare, ar trebui să se acorde un tratament egal, în temeiul dreptului intern, în ceea ce privește ramurile de securitate socială enumerate la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (10). Prezenta directivă nu armonizează legislația în materie de securitate socială a statelor membre. Aceasta se limitează la aplicarea principiului egalității de tratament în domeniul securității sociale în cazul persoanelor care intră sub incidența domeniului său de aplicare. Dreptul la un tratament egal în domeniul securității sociale se aplică resortisanților țărilor terțe care îndeplinesc condițiile obiective și nediscriminatorii stabilite în legislația statului membru în care se ocupă locul de muncă în ceea ce privește afilierea și dreptul la prestații de securitate socială.

În multe state membre, dreptul la prestații familiale este condiționat de o anumită legătură cu statul membru respectiv, întrucât prestațiile sunt concepute pentru a sprijini o dezvoltare demografică pozitivă în scopul asigurării forței de muncă pe viitor în respectivul stat membru. Prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului unui stat membru de a restricționa, în anumite condiții, egalitatea de tratament în ceea ce privește alocațiile familiale, având în vedere că persoana transferată în cadrul aceleiași companii și membrii de familie care o însoțesc au ședere temporară în respectivul stat membru. Drepturile de securitate socială ar trebui să se acorde fără a se aduce atingere dreptului intern și/sau acordurilor bilaterale care prevăd aplicarea legislației țării de origine în domeniul securității sociale. Cu toate acestea, acordurile bilaterale sau dreptul intern privind drepturile de securitate socială ale persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii care sunt adoptate după intrarea în vigoare a prezentei directive nu ar trebui să prevadă un tratament mai puțin favorabil în raport cu cel acordat resortisanților statului membru în care se ocupă locul de muncă. În temeiul dreptului intern sau a unor astfel de acorduri, poate fi, de exemplu, în interesul persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii să rămână afiliate la sistemul de securitate socială din țara lor de origine dacă întreruperea afilierii acestora ar afecta în mod negativ drepturile lor sau dacă afilierea acestora ar conduce la suportarea costurilor unei duble acoperiri. Statele membre ar trebui să mențină în orice caz posibilitatea de a acorda drepturi de securitate socială mai favorabile persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii. Nicio dispoziție din prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului supraviețuitorilor care beneficiază de drepturi provenind de la persona transferată în cadrul aceleiași companii de a primi o pensie de urmaș, atunci când aceștia își au reședința într-o țară terță.

(39)

În eventualitatea mobilității între state membre, Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (11) ar trebui să se aplice în consecință. Prezenta directivă nu ar trebui să confere mai multe drepturi decât cele pe care dreptul Uniunii existent în domeniul securității sociale le acordă deja în cazul resortisanților din țările terțe care desfășoară activități transfrontaliere între statele membre.

(40)

Pentru ca acest set de norme specific instituit de prezenta directivă să fie mai atractiv, astfel încât să producă toate avantajele scontate în ceea ce privește competitivitatea mediului de afaceri în Uniune, resortisantului țării terțe care este persoană transferată în cadrul aceleiași companii ar trebui să i se acorde condiții favorabile pentru reîntregirea familiei în statul membru care acordă permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii și în statele membre care acordă persoanei transferate în cadrul aceleiași companii permisul de ședere și de muncă pe teritoriul lor în conformitate cu dispozițiile prezentei directive privind mobilitatea de lungă durată. Acest drept ar înlătura în mod real un obstacol important în ceea ce privește acceptarea unei misiuni de către persoanele care ar putea fi transferate în cadrul aceleiași companii. Pentru a se menține unitatea familiei, membrii de familie ar trebui să aibă posibilitatea de a se alătura persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în alt stat membru, iar accesul lor pe piața muncii ar trebui facilitat.

(41)

Pentru a facilita prelucrarea rapidă a cererilor, statele membre ar trebui să prefere schimbul de informații și transmiterea de documente relevante în mod electronic, cu excepția cazului în care survin dificultăți de ordin tehnic sau în care trebuie procedat altfel din interese primordiale.

(42)

Colectarea și transmiterea dosarelor și ale datelor ar trebui efectuate în conformitate cu normele relevante privind protecția datelor și securitatea.

(43)

Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice resortisanților țărilor terțe care solicită șederea într-un stat membru în calitate de cercetători pentru desfășurarea unui proiect de cercetare, întrucât aceștia intră sub incidența Directivei 2005/71/CE a Consiliului (12).

(44)

Având în vedere că obiectivele prezentei directive, și anume de a introduce o procedură specială de admisie și de a adopta condițiile de intrare și ședere în vederea unor transferuri în cadrul aceleiași companii ale resortisanților țărilor terțe, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, din motive legate de amploarea și efectele acțiunii, pot fi îndeplinite mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri conforme cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor menționate.

(45)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale, precum și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care, la rândul său, se bazează pe drepturile care decurg din Cartele sociale adoptate de Uniune și de Consiliul Europei.

(46)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative din 28 septembrie 2011 (13), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor asemenea documente este justificată.

(47)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la Spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive și nu le revine nicio obligație în temeiul acesteia, și prezenta directivă nu li aplică.

(48)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu îi revin obligații în temeiul acesteia și prezenta directivă nu i se aplică,

(a)

condițiile de intrare și de ședere pe o perioadă mai mare de 90 de zile pe teritoriul statelor membre a resortisanților țărilor terțe și a membrilor de familie ai acestora, precum și drepturile lor, în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii;

(b)

condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe, precum și drepturile lor, menționate la litera (a), în alte state membre decât primul stat membru care a acordat resortisantului unei țări terțe un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, în temeiul prezentei directive.

(a)

solicită să aibă drept de ședere într-un stat membru ca cercetători, în sensul Directivei 2005/71/CE, în vederea derulării unui proiect de cercetare;

(b)

beneficiază, în temeiul acordurilor dintre Uniune și statele sale membre și țările terțe, de drepturi de liberă circulație echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii ori sunt angajați de o întreprindere stabilită în țările terțe respective;

(c)

sunt detașați în temeiul Directivei 96/71/CE;

(d)

desfășoară activități în calitate de lucrători independenți;

(e)

sunt numiți de agenții de ocupare a forței de muncă, agenții de ocupare temporară a forței de muncă sau de orice altă întreprindere care pune la dispoziție forță de muncă în vederea ocupării, sub supravegherea și conducerea unei alte întreprinderi;

(f)

sunt admiși în calitate de studenți la zi sau care urmează un curs practic supervizat pe termen scurt în cadrul studiilor.

(a)

„resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 20 alineatul (1) din TFUE;

(b)

„transfer în cadrul aceleiași companii” înseamnă detașarea temporară, în scopul desfășurării unei activități profesionale sau al formării, a unui resortisant al unei țări terțe care, la data depunerii cererii pentru un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, are reședința în afara teritoriului statelor membre, de la o întreprindere stabilită în afara teritoriului unui stat membru față de care resortisantul țării terțe este legat prin contract de muncă înainte de transfer și pe durata acestuia la o entitate care aparține întreprinderii sau aceluiași grup de întreprinderi stabilite în statul membru respectiv și, după caz, mobilitatea între entități-gazdă stabilite pe teritoriul unuia sau mai multor alte state membre;

(c)

„persoană transferată în cadrul aceleiași companii” înseamnă orice resortisant al unei țări terțe care are reședința în afara teritoriului statelor membre la data depunerii cererii pentru un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii și care face obiectul unui transfer în cadrul aceleiași companii;

(d)

„entitate-gazdă” înseamnă entitatea la care este transferată persoană transferată în cadrul aceleiași companii, indiferent de forma juridică a acesteia, stabilită, în conformitate cu dreptul național, pe teritoriul unui stat membru;

(e)

„cadru de conducere” înseamnă o persoană care ocupă o funcție de conducere, responsabilă mai ales de gestionarea entității-gazdă sub supravegherea generală sau îndrumarea consiliului de administrație, în principal, sau a acționarilor întreprinderii sau a echivalentului acestora; această funcție include: conducerea entității-gazdă sau a unui departament ori a unei subdiviziuni a entității-gazdă; supervizarea și controlarea activității celorlalți angajați cu atribuții de supervizare, profesionale sau de conducere; autoritatea de a recomanda angajarea ori concedierea sau alte acțiuni în domeniul resurselor umane;

(f)

„specialist” înseamnă o persoană care lucrează în cadrul grupului de întreprinderi și care deține cunoștințe de specialitate esențiale pentru domeniile de activitate, tehnicile sau gestionarea entității-gazdă. Pentru evaluarea acestor cunoștințe, se au în vedere nu doar cunoștințele specifice entității-gazdă, ci și dacă persoana respectivă are un grad înalt de calificare, inclusiv experiență profesională corespunzătoare, pentru un anumit tip de muncă sau activitate care necesită cunoștințe tehnice specifice, inclusiv eventuala apartenență la o profesie acreditată;

(g)

„angajat stagiar” înseamnă o persoană care deține o diplomă universitară, care este transferată la o entitate-gazdă pentru dezvoltarea carierei sau pentru a obține formare privind tehnici sau metode utilizate în afaceri și este plătită pe durata transferului;

(h)

„membri de familie” înseamnă resortisanții unei țări terțe menționați la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului (14);

(i)

„permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii” înseamnă o autorizație care menționează acronimul „ICT” și care conferă titularului acesteia dreptul la ședere și la muncă pe teritoriul primului stat membru și, după caz, al celui de al doilea stat membru, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive;

(j)

„permis pentru mobilitate pe termen lung” înseamnă o autorizație care prezintă mențiunea „mobile ICT” și care conferă titularului unui permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii dreptul la ședere și la muncă pe teritoriul celui de al doilea stat membru în conformitate cu dispozițiile prezentei directive;

(k)

„procedură unică de solicitare” înseamnă procedura care atrage după sine, în baza unei cereri de autorizare a șederii și a ocupării unui loc de muncă de către un resortisant al unei țări terțe pe teritoriul unui stat membru, o decizie privind cererea respectivă;

(l)

„grup de întreprinderi” înseamnă două sau mai multe întreprinderi recunoscute ca fiind afiliate, în temeiul dreptului intern, astfel: o întreprindere, afiliată direct sau indirect unei alte întreprinderi, deține majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; controlează majoritatea voturilor atașate acțiunilor emise de întreprindere; sau poate numi mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație, de conducere sau de supraveghere al întreprinderii; sau întreprinderile sunt administrate pe o bază comună de către întreprinderea-mamă;

(m)

„primul stat membru” înseamnă statul membru care eliberează primul un permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii unui resortisant al unei țări terțe;

(n)

„al doilea stat membru” înseamnă orice stat membru în care persoana transferată în cadrul aceleiași companii intenționează să își exercite sau își exercită dreptul la mobilitate în sensul prezentei directive, altul decât primul stat membru;

(o)

„profesie reglementată” înseamnă o profesie reglementată, conform definiției prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2005/36/CE.

(a)

dreptul Uniunii, inclusiv de acordurile bilaterale și multilaterale încheiate între Uniune și statele membre, pe de o parte, și una sau mai multe țări terțe, pe de altă parte;

(b)

acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate între unul sau mai multe state membre și una sau mai multe țări terțe.

(a)

să prezinte dovada că entitatea-gazdă și întreprinderea stabilită într-o țară terță aparțin de aceeași întreprindere sau grup de întreprinderi;

(b)

să prezinte dovada angajării în cadrul aceleiași întreprinderi sau aceluiași grup de întreprinderi, pe o perioadă cuprinsă între cel puțin trei luni și douăsprezece luni neîntrerupte imediat anterioare datei de la care se efectuează transferul în cadrul aceleiași companii în cazul cadrelor de conducere și al specialiștilor și între cel puțin trei luni și șase luni neîntrerupte în cazul angajaților stagiari;

(c)

să prezinte un contract de muncă și, dacă este necesar, o scrisoare de detașare din partea angajatorului, care include:

(d)

să prezinte dovada că resortisantul țării terțe deține calificările profesionale și experiența necesare în entitatea-gazdă în care urmează să fie transferat în calitate de cadru de conducere sau specialist sau, în cazul angajaților stagiari, diploma universitară necesară;

(e)

după caz, să prezinte documente care atestă că resortisantul țării terțe îndeplinește condițiile prevăzute în dreptul intern a statului membru în cauză pentru cetățenii Uniunii în scopul exercitării profesiei reglementate vizate de cerere;

(f)

să prezinte un document de călătorie valabil al resortisantului unei țări terțe, astfel cum prevede dreptul național, precum și o cerere de viză sau o viză, dacă este necesar; statele membre pot solicita ca durata de valabilitate a documentului de călătorie să acopere cel puțin durata de valabilitate a permisului pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii;

(g)

fără a aduce atingere acordurilor bilaterale în vigoare, să furnizeze dovezi că deține sau, dacă se prevede astfel în dreptul intern, că a solicitat o asigurare de sănătate pentru toate riscurile acoperite în mod obișnuit pentru cetățenii statului membru vizat, pentru perioadele în care nu se oferă o astfel de asigurare și nici dreptul la prestații aferent, în contextul sau drept rezultat al muncii depuse în respectivul stat membru.

(a)

pe durata transferului în cadrul aceleiași companii, să fie îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația, de actele administrative și cu putere de lege și/sau de acordurile colective cu aplicabilitate universală aplicabile lucrătorilor detașați într-o situație similară în ramurile ocupaționale relevante, în ceea ce privește condițiile de muncă și de încadrare în muncă, altele decât remunerația.

În absența unui sistem de declarare a acordurilor colective cu aplicabilitate universală, statele membre se pot baza pe acordurile colective aplicabile în ansamblu tuturor întreprinderilor similare din raza geografică și din profesiunea sau ramura industrială relevantă și/sau pe acordurile colective încheiate de organizațiile cele mai reprezentative la nivel național ale angajatorilor și ale angajaților, aplicate pe teritoriul național al acestora;

(b)

remunerația care va fi acordată resortisantului țării terțe pe durata transferului în cadrul aceleiași companii să nu fie mai puțin favorabilă decât remunerația acordată resortisanților statului membru în care se ocupă locul de muncă, care ocupă posturi comparabile, în conformitate cu legislația sau acordurile ori practicile colective aplicabile în statul membru pe teritoriul căruia este stabilită entitatea-gazdă.

(a)

dacă nu sunt respectate dispozițiile de la articolul 5;

(b)

dacă documentele prezentate au fost dobândite prin fraudă sau falsificate, sau modificate;

(c)

dacă entitatea-gazdă a fost înființată în principal pentru a facilita intrarea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii;

(d)

dacă s-a împlinit durata maximă a șederii, astfel cum este definită la articolul 12 alineatul (1).

(a)

dacă angajatorul sau entitatea-gazdă nu și-a îndeplinit obligațiile juridice în ceea ce privește securitatea socială, impozitarea, drepturile lucrătorilor sau condițiile de lucru;

(b)

dacă activitatea angajatorului sau a entității-gazdă face sau a făcut obiectul unei proceduri de lichidare în conformitate cu legislația națională în materie de insolvență sau nu se derulează nicio activitate economică;

(c)

dacă intenția sau efectul prezenței temporare a persoanei transferate în cadrul aceleiași companii este de a interveni asupra rezultatului sau de a afecta în alt mod rezultatul oricărei dispute sau negocieri privind gestionarea forței de muncă.

(a)

dacă a fost dobândit prin fraudă, a fost falsificat ori a fost modificat;

(b)

dacă șederea persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în respectivul stat membru are alte scopuri decât cele pentru care i-a fost autorizată;

(c)

dacă entitatea-gazdă a fost înființată în principal pentru a facilita intrarea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii.

(a)

dacă a fost dobândit prin fraudă, a fost falsificat ori a fost modificat;

(b)

dacă șederea persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în respectivul stat membru are alte scopuri decât cele pentru care i-a fost autorizată;

(c)

dacă entitatea-gazdă a fost înființată în principal pentru a facilita intrarea persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii;

(d)

în cazul în care s-a împlinit durata maximă a șederii, astfel cum este definită la articolul 12 alineatul (1).

(a)

dacă articolul 5 nu (mai) este respectat;

(b)

dacă angajatorul sau entitatea-gazdă nu și-a îndeplinit obligațiile juridice în ceea ce privește securitatea socială, impozitarea, drepturile lucrătorilor sau condițiile de lucru;

(c)

dacă activitatea angajatorului sau a entității-gazdă face sau a făcut obiectul unei proceduri de lichidare în conformitate cu legislația națională în materie de insolvență sau în cazul în care nu se derulează nicio activitate economică;

(d)

dacă persoana transferată în cadrul aceleiași companii nu s-a conformat normelor de mobilitate prevăzute la articolele 21 și 22.

(a)

scutirea solicitantului de a prezenta unele dintre dovezile menționate la articolul 5 sau la articolul 22 alineatul (2) litera (a);

(b)

o procedură rapidă de admisie pe baza căreia permisele pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii și permisele pentru mobilitate pe termen lung să poată fi eliberate într-o perioadă de timp mai scurtă decât cea prevăzută la articolul 15 alineatul (1) sau la articolul 22 alineatul (2); și/sau

(c)

proceduri simplificate și/sau accelerate în privința eliberării vizelor necesare.

(a)

dreptul de intrare și de ședere pe teritoriul primului stat membru;

(b)

accesul neîngrădit la întreg teritoriul primului stat membru, în conformitate cu dreptul intern al acestuia;

(c)

dreptul de a exercita activitatea profesională autorizată pe baza permisului în conformitate cu dreptul intern, în orice entitate-gazdă care aparține de întreprinderea sau grupul de întreprinderi, în primul stat membru.

(a)

libertatea de asociere, afiliere și participare la o organizație de reprezentare a lucrătorilor sau angajatorilor sau la orice organizație ai cărei membri desfășoară o ocupație specifică, inclusiv drepturile și avantajele conferite de astfel de organizații, fără a se aduce atingere dispozițiilor de drept intern privind politica publică și siguranța publică;

(b)

recunoașterea diplomelor, certificatelor și a altor calificări profesionale, în conformitate cu procedurile naționale aplicabile;

(c)

dispozițiile din dreptul intern referitoare la ramurile de securitate socială definite la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, în afară de cazul în care dreptul țării de origine se aplică în temeiul unor acorduri bilaterale sau al dreptului intern al statului membru în care se ocupă locul de muncă, asigurându-se faptul că persoana transferată în cadrul aceleiași companii este acoperită de legislația privind securitatea socială din una dintre țările respective. În eventualitatea mobilității în interiorul UE și fără a aduce atingere acordurilor bilaterale care asigură faptul că persoana transferată în cadrul aceleiași companii este acoperită de dreptul intern al țării de origine, Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 se aplică în consecință;

(d)

fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 1231/2010 și acordurilor bilaterale, plata drepturilor de pensie legală pentru limită de vârstă, invaliditate sau deces, în baza activității salariale desfășurate anterior de persoanele transferate în cadrul aceleiași companii, drepturi dobândite de persoanele transferate în cadrul aceleiași companii care se mută într-o țară terță sau de urmașii persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii care au reședința într-o țară terță și care beneficiază de drepturile persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii, în conformitate cu legislația menționată la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, în aceleași condiții și la același nivel ca resortisanții statelor membre în cauză atunci când se mută într-o țară terță;

(e)

accesul la bunuri și servicii și la furnizarea bunurilor și serviciilor puse la dispoziția publicului, cu excepția procedurilor de obținere a unei locuințe în condițiile prevăzute de dreptul intern, fără a aduce atingere libertății de a încheia contracte în conformitate cu dreptul Uniunii și dreptul intern, precum și la serviciile acordate de oficiile publice de ocupare a forței de muncă.

(a)

fie la data depunerii cererii în primul stat membru, în cazul în care mobilitatea către al doilea stat membru este deja prevăzută în această etapă; sau

(b)

după ce persoana transferată în cadrul aceleiași companii a fost admisă pe teritoriul primului stat membru, de îndată ce se cunoaște intenția de mobilitate către al doilea stat membru.

(a)

dovada că entitatea-gazdă din al doilea stat membru și întreprinderea stabilită într-o țară terță aparțin de aceeași întreprindere sau grup de întreprinderi;

(b)

contractul de muncă și, dacă este necesar, scrisoarea de detașare care au fost transmise primului stat membru în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (c);

(c)

după caz, documente care atestă că persoana transferată în cadrul aceleiași companii îndeplinește condițiile prevăzute de dreptul intern al statului membru în cauză pentru cetățenii Uniunii, în scopul exercitării profesiei reglementate vizate de cerere;

(d)

un document de călătorie valabil, conform dispozițiilor articolului 5 alineatul (1) litera (f); precum și

(e)

în cazul în care nu sunt precizate în niciunul dintre documentele anterioare, durata și datele planificate pentru mobilitate.

(a)

nu sunt respectate condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (4) litera (b) sau la alineatul (3) litera (a), (c) sau (d) din prezentul articol;

(b)

documentele prezentate au fost dobândite prin fraudă, falsificate sau modificate;

(c)

s-a împlinit durata maximă a șederii, astfel cum este definită la articolul 12 alineatul (1) sau la alineatul (1) din prezentul articol.

(a)

să aplice articolul 21 și să acorde persoanei transferate în cadrul aceleiași companii drept de ședere și de muncă pe teritoriul său pe baza și pe durata valabilității permisului pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii eliberat de primul stat membru; sau

(b)

să aplice procedura prevăzută la alineatele (2)-(7).

(a)

al doilea stat membru poate impune solicitantului să transmită toate sau o parte dintre următoarele documente, în cazul în care sunt solicitate de al doilea stat membru pentru o cerere inițială:

Al doilea stat membru poate impune solicitantului să furnizeze, cel târziu la data eliberării permisului pentru mobilitate pe termen lung, adresa persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în cauză pe teritoriul celui de al doilea stat membru.

Al doilea stat membru poate solicita ca aceste documente și aceste informații să fie prezentate într-o limbă oficială a statului membru respectiv;

(b)

al doilea stat membru ia o decizie privind cererea de mobilitate pe termen lung și notifică solicitantului decizia în scris, cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data la care cererea și documentele prevăzute la litera (a) au fost transmise autorităților competente din cel de al doilea stat membru;

(c)

persoanei transferate în cadrul aceleiași companii nu i se impune să părăsească teritoriul statelor membre pentru a depune cererea și nu este supusă obligației de a deține viză;

(d)

persoana transferată în cadrul aceleiași companii este autorizată să lucreze în cel de al doilea stat membru până când autoritățile competente iau o decizie cu privire la cererea de mobilitate pe termen lung, cu următoarele condiții:

(e)

o cerere de mobilitate pe termen lung nu poate fi depusă în același timp cu o notificare de mobilitate pe termen scurt. În cazul în care mobilitatea pe termen lung devine necesară după data începerii mobilității pe termen scurt a persoanei transferate în cadrul aceleiași companii, cel de al doilea stat membru poate impune ca cererea pentru mobilitate pe termen lung să fie depusă cu cel puțin 20 de zile înainte de încheierea mobilității pe termen scurt.

(a)

nu sunt respectate condițiile prevăzute la alineatul (2) litera (a) din prezentul articol sau nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (4), (5) sau (8);

(b)

se aplică unul dintre motivele menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (b) sau (d) sau la articolul 7 alineatul (2), (3) sau (4); sau

(c)

permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii expiră în cursul procedurii.

(a)

o copie a notificării transmise de entitatea-gazdă din primul stat membru în conformitate cu articolul 21 alineatul (2); sau

(b)

o scrisoare din partea entității-gazdă din cel de al doilea stat membru în care se specifică cel puțin detalii privind durata mobilității în interiorul UE și amplasamentul entității sau entităților-gazdă din cel de al doilea stat membru.

(a)

nu a fost notificat în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3), iar statul membru respectiv impune o astfel de notificare;

(b)

a formulat obiecții privind mobilitatea în conformitate cu articolul 21 alineatul (6);

(c)

a respins o cerere pentru mobilitate pe termen lung în conformitate cu articolul 22 alineatul (3);

(d)

permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii sau permisul pentru mobilitate pe termen lung este utilizat în alte scopuri decât cele pentru care a fost eliberat;

(e)

nu mai sunt îndeplinite condițiile în care a fost permisă efectuarea mobilității.

(a)

entitatea-gazdă nu a notificat mobilitatea persoanei transferate în cadrul aceleiași companii în conformitate cu articolul 21 alineatele (2) și (3);

(b)

permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii sau permisul pentru mobilitate pe termen lung este utilizat în alte scopuri decât cele pentru care a fost eliberat;

(c)

cererea pentru permis pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii a fost depusă în alt stat membru decât cel în care are loc, per ansamblu, cea mai lungă ședere;

(d)

persoana transferată în cadrul aceleiași companii nu mai îndeplinește criteriile și condițiile pe baza cărora a fost permisă efectuarea mobilității, iar entitatea-gazdă nu notifică această modificare autorităților competente din cel de al doilea stat membru;

(e)

persoana transferată în cadrul aceleiași companii a început să lucreze în cel de al doilea stat membru, deși condițiile pentru mobilitate nu au fost îndeplinite, în cazul în care se aplică articolul 21 alineatul (5) sau articolul 22 alineatul (2) litera (d).