This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32014D0023
Council Decision 2014/23/CFSP of 20 January 2014 repealing Decision 2013/350/CFSP amending and extending the mandate of the European Union Special Representative for the Middle East peace process
Decizia 2014/23/PESC a Consiliului din 20 ianuarie 2014 de abrogare a Deciziei 2013/350/PESC de modificare și de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu
Decizia 2014/23/PESC a Consiliului din 20 ianuarie 2014 de abrogare a Deciziei 2013/350/PESC de modificare și de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu
JO L 16, , p. 31–31
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
|
21.1.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 16/31 |
DECIZIA 2014/23/PESC A CONSILIULUI
din 20 ianuarie 2014
de abrogare a Deciziei 2013/350/PESC de modificare și de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28, articolul 31 alineatul (2) și articolul 33,
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
La 23 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/33/PESC (1) de numire a dlui Andreas REINICKE în calitate de Reprezentant Special al Uniunii Europene (RSUE) pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu. |
|
(2) |
La 2 iulie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/350/PESC (2), prelungind mandatul RSUE până la data de 30 iunie 2014 și prevăzând o valoare financiară de referință pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2013 și 31 decembrie 2013. |
|
(3) |
La 27 noiembrie 2013, Comitetul politic și de securitate a confirmat calea de urmat propusă de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, plecând de la premisa că rolul și atribuțiile RSUE vor fi preluate deocamdată de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) Mai mult decât atât, vor fi asigurate raportarea cu regularitate către statele membre, precum și contactele la nivel înalt. |
|
(4) |
Decizia 2013/350/PESC ar trebui, prin urmare, abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2014, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Abrogare
Decizia 2013/350/PESC se abrogă
Articolul 2
Reexaminare
Chestiunea reprezentării viitoare a Uniunii în raport cu procesul de pace din Orientul Mijlociu se va reexamina înaintea lunii mai 2014.
Articolul 3
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Aceasta se aplică de la 1 ianuarie 2014.
Adoptată la Bruxelles, 20 ianuarie 2014.
Pentru Consiliu
Președintele
C. ASHTON
(1) Decizia 2012/33/PESC a Consiliului din 23 ianuarie 2012 privind numirea Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu (JO L 19, 24.1.2012, p. 17).
(2) Decizia 2013/350/PESC a Consiliului din 2 iulie 2013 de modificare și de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu (JO L 185, 4.7.2013, p. 3).