—

având în vedere poziţia comună a Consiliului (8698/4/2007 — C6-0258/2007),

—

având în vedere poziţia sa în primă lectură (1) referitoare la propunerea Comisiei înaintată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2006)0230) (2),

—

având în vedere articolul 251 alineatul (2) din Tratatul CE,

—

având în vedere articolul 67 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere recomandarea pentru a doua lectură a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A6-0308/2007),

1.

aprobă poziţia comună;

2.

atrage atenţia asupra declaraţiei făcute de Comisie, în cadrul şedinţei plenare din 6 septembrie 2007, conform căreia Comisia se angajează cu titlu excepţional să transmită în cel mai scurt timp posibil preşedintelui comisiei parlamentare competente proiectele de program de lucru anuale privind programul specific, în plus faţă de transmiterea acestor proiecte prin registrul comitologie, şi să informeze fără întârziere Parlamentul European cu privire la orice modificare adusă textului ca urmare a reuniunilor comitetelor;

3.

constată că actul este adoptat în conformitate cu poziţia comună;

4.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a semna actul împreună cu Preşedintele Consiliului, în conformitate cu articolul 254 alineatul (1) din Tratatul CE;

5.

încredinţează Secretarului General sarcina de a semna actul, după ce s-a verificat îndeplinirea corespunzătoare a tuturor procedurilor, şi de a asigura, în acord cu Secretarul General al Consiliului, publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

6.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei poziţia Parlamentului.

—

având în vedere articolul 3 din Tratatul CE, care prevede crearea unei pieţe unice prin eliminarea obstacolelor care stau în calea liberei circulaţii a persoanelor,

—

având în vedere Rezoluţia sa din 15 martie 2007 privind acţiunea comunitară privind furnizarea de asistenţă medicală transfrontalieră (1),

—

având în vedere Raportul Adunării Mondiale a Sănătăţii (AMS 58.) privind Regulamentele sanitare internaţionale (RSI) şi Rezoluţia AMS din 26 mai 2006 prin care se solicită aplicarea voluntară timpurie a anumitor aspecte RSI legate de gripa pandemică (AMS 59.2);

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 851/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 de creare a unui Centru European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (2), Decizia nr. 2119/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 septembrie 1998 de creare a unei reţele de supraveghere epidemiologică şi control al bolilor transmisibile în Comunitate (3) şi Decizia nr. 2000/57/CE a Comisiei din 22 decembrie 1999 privind sistemul de alertă precoce şi de reacţie pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile în temeiul Deciziei nr. 2119/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (4),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere Raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (A6-0263/2007),

A.

întrucât bolile recent apărute reprezintă o nouă ameninţare la adresa sănătăţii publice naţionale şi internaţionale şi întrucât este necesară elaborarea unor proceduri mai bune de asistenţă şi informare la nivel naţional şi regional; întrucât este necesar să se abordeze problema răspândirii bolilor la nivel european,

B.

întrucât, într-o lume foarte mobilă şi în curs de globalizare, este tot mai necesar ca protecţia sănătăţii să capete o dimensiune paneuropeană şi internaţională,

C.

întrucât ar trebui să se acorde prioritate asigurării unei protecţii maxime împotriva răspândirii globale a bolilor infecţioase şi urgenţelor de importanţă internaţională legate de sănătate, dar intervenind cât mai puţin în traficul internaţional,

D.

întrucât, în conformitate cu articolul 5 din Tratatul CE , principiul subsidiarităţii trebuie respectat, deoarece organizarea serviciilor de sănătate este de competenţa fiecărui stat membru,

1.

recunoaşte importanţa unui mecanism internaţional clar şi inteligibil, menit să prevină şi să controleze răspândirea bolilor, să asigure protecţia împotriva acestora şi să intervină prin acţiuni în materie de sănătate publică, adaptate riscurilor pe care aceste boli le reprezintă, şi care să fie accesibil tuturor persoanelor care au nevoie de el;

2.

salută rezoluţia AMS, menţionată anterior, care solicită aplicarea voluntară timpurie a anumitor aspecte RSI legate de gripa umană pandemică şi de gripa aviară pandemică;

3.

invită comunitatea internaţională să respecte şi să aplice codul de bune practici al OMS, publicat în ianuarie 2007, privind schimbul rapid de informaţii referitoare la tulpinile virale;

4.

apreciază poziţia Comisiei privind aplicarea RSI, prezentată în Comunicarea Comisiei (COM(2006)0552), care urmăreşte promovarea unei discuţii structurate cu Consiliul şi Parlamentul;

5.

subliniază necesitatea urgentă de a se aplica RSI cât mai curând posibil, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, consolidându-se, totodată, sistemele şi capacităţile existente;

6.

subliniază necesitatea de aplicare a RSI în mod coordonat în întreaga Comunitate;

7.

subliniază însă, în acelaşi timp, că responsabilitatea de a organiza serviciile de sănătate şi de a asigura un înalt nivel de protecţie a sănătăţii pentru cetăţeni revine exclusiv statelor membre, în temeiul competenţelor lor şi al principiului subsidiarităţii;

8.

menţionează că mecanismul internaţional respectiv „nu trebuie să fie mai restrictiv pentru traficul internaţional, nici mai invaziv sau deranjant pentru persoane decât alternativele rezonabile existente prin care s-ar obţine nivelul adecvat de protecţie a sănătăţii” (articolul 43 din Regulamentele sanitare internaţionale);

9.

consideră că, pentru o abordare mai bună a riscurilor, este nevoie să fie sprijinită dezvoltarea sistemelor de informare, atât cele destinate schimbului de informaţii între prestatorii de servicii de sănătate, cât şi cele care furnizează informaţii pentru pacienţi; evidenţiază nevoia de sporire a siguranţei acestor sistemele de informare;

10.

este convins că pentru obţinerea unui nivel înalt de protecţie şi pregătire într-o lume extrem de mobilă şi în curs de globalizare, sprijinul acordat ţărilor vecine şi terţe şi cooperarea cu acestea sunt absolut necesare;

11.

subliniază nevoia de cooperare strânsă între autorităţile naţionale şi între autorităţile naţionale şi cele europene în cursul schimburilor de informaţii legate de siguranţa sănătăţii publice, în vederea optimizării punerii în aplicare şi a obţinerii unei mai bune protecţii a cetăţenilor Uniunii în cazurile de urgenţă legate de sănătatea publică, de importanţă internaţională (PHEIC);

12.

reaminteşte rolul Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDPC) şi al sistemului UE de avertizare timpurie şi reacţie în cazul ameninţărilor la adresa sănătăţii publice (EWRS) în aplicarea RSI şi în cazurile de urgenţă;

13.

îndeamnă statele membre să-şi îndeplinească obligaţiile, stabilite în RSI;

14.

solicită Comisiei ca, în colaborare cu comisia competentă a Parlamentului European, să pregătească linii directoare pentru identificarea şi evaluarea ameninţărilor la adresa sănătăţii;

15.

solicită Comisiei, în acelaşi timp, să formalizeze rolul ECDPC în cadrul aplicării RSI, în special în ceea ce priveşte colectarea datelor cu privire la aspectele pentru care este competent;

16.

invită Comisia să găsească mijloacele şi căile de susţinere care să permită crearea unor sisteme adecvate în ţările vecine şi terţe, prin mecanisme de finanţare şi de dezvoltare regională;

17.

solicită Comisiei să definească mijloacele şi căile necesare pentru sprijinirea politicii OMS privind accesul ţărilor în curs de dezvoltare la vaccinurile pandemice;

18.

îndeamnă Comisia să elaboreze programe de abordare a ameninţărilor existente la adresa sănătăţii la nivel european şi mondial, precum infecţiile asociate îngrijirilor de sănătate şi rezistenţa crescândă la tratamentul cu antibiotice; subliniază necesitatea evidentă a unei soluţii paneuropene, întrucât astfel de crize în domeniul sănătăţii nu cunosc frontiere geografice;

19.

subliniază faptul că este necesară crearea unui stoc central, la nivelul UE, de produse antivirale şi vaccinuri cu o eficienţă neîndoielnică, care să protejeze cetăţenii UE împotriva unei posibile pandemii de gripă în toate statele membre şi care să vină în completarea acţiunilor statelor membre; subliniază faptul că sunt necesare măsuri pe care Comisia Europeană să le poată întreprinde pe tot teritoriul UE în cazul unei pandemii de gripă şi prin care răspândirea gripei în UE să poată fi combătută în mod eficace în termen de 24 de ore;

20.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi Biroului regional al OMS din Europa.

—

având în vedere cea de-a 8-a sesiune a Conferinţei părţilor (COP8) semnatare ale Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind combaterea deşertificării (UNCCD), de la Madrid — Spania, din perioada 3-14 septembrie 2007

—

având în vedere articolul 108 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât deşertificarea înseamnă degradarea solului în zonele aride, semiaride şi uscat subumede ca urmare a acţiunii unor factori diverşi, incluzând variaţiile climatice şi activităţile umane şi necesitând, prin urmare, un diagnostic şi un program de implementare holistică,

B.

întrucât schimbările climatice provoacă încălzirea planetei, determinând o creştere a temperaturii solului şi o mărire, în consecinţă, a indicelui de evaporare, ceea ce are ca rezultat deşertificarea,

C.

întrucât o temperatură înaltă conduce la secarea surselor de apă şi diminuează debitul râurilor şi nivelul pânzelor freatice ducând, în consecinţă, la distrugerea structurii superficiale a solului; întrucât, în condiţiile actuale de confruntare cu o creştere susţinută a perioadelor de secetă, va fi mult mai dificil ca pădurile să fie refăcute după un incendiu care a dus la deşertificare,

D.

întrucât deşertificarea şi seceta sunt probleme care afectează toate regiunile lumii, iar pentru combaterea deşertificării şi/sau atenuarea efectelor secetei este necesară o acţiune comună; întrucât UNCCD, cu un număr aproape universal de 191 de ţări semnatare, este singurul instrument internaţional care produce efecte juridice şi care tratează problema degradării solului în zonele aride,

E.

întrucât în rândul ţărilor care se confruntă cu fenomene de secetă puternică şi/sau de deşertificare se află numeroase ţări în curs de dezvoltare şi, în special, ţările cele mai slab dezvoltate,

F.

întrucât în Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru mediu (UNEP) se estimează că procesul de deşertificare afectează, în prezent, aproximativ 25 % până la 30 % din suprafaţa uscatului planetar, în timp ce între 1,2 şi 2 miliarde de oameni din cel puţin 100 de state se află în zone de risc; întrucât pierderile economice datorate diminuării productivităţii au fost estimate la 42 de miliarde de dolari în 1992 (64 de miliarde de dolari la nivelul preţurilor din 2006); întrucât rata globală a deşertificării este în creştere, dând naştere la sărăcie, migraţie forţată şi conflicte,

G.

întrucât 3/4 dintre terenurile aflate în zonele aride, semiaride şi uscat subumede sunt în continuă degradare şi aproape jumătate din terenurile cultivate cu ape fluviale sunt în pericol, degradarea având ca rezultat diminuarea biodiversităţii, scăderea fertilităţii solului şi a capacităţii sale de a reţine apa, o eroziune sporită şi reducerea capturii de carbon,

H.

întrucât procesul de deşertificare apare, în special, în cazuri de cultivare excesivă a terenurilor, de păşunat excesiv, de irigare necorespunzătoare şi de despădurire; întrucât aceste cazuri apar în urma unui management defectuos al terenurilor care, la rândul său, este adesea generat de condiţiile de viaţă, socioeconomice, ale agricultorilor; întrucât, conform studiilor, investiţiile în practicile de gestionare durabilă a terenurilor ar fi profitabile,

I.

întrucât fenomenele climatice extreme, precum inundaţiile şi seceta generate de schimbările climatice, devin din ce în ce mai frecvente şi au efecte cu mult mai grave, ca urmare a creşterii riscului şi a consecinţelor economice şi sociale negative ale deşertificării,

J.

întrucât deşertificarea contribuie, de asemenea, la schimbarea climei, la degradarea solului şi, prin urmare, la reducerea vegetaţiei, ceea ce conduce la creşterea emisiilor şi la reducerea drenării carbonului; întrucât refacerea zonelor aride ar putea avea un important impact pozitiv,

K.

întrucât UNCCD joacă un rol-cheie în cadrul eforturilor globale de eradicare a sărăciei, de dezvoltare durabilă şi de îndeplinire a Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului,

1.

îşi exprimă sprijinul pentru UNCCD şi pentru reforma acesteia; invită Comisia şi statele membre să prezinte, în strânsă cooperare cu partenerii ACP, o poziţie unitară în sesiunea COP;

2.

îşi exprimă sprijinul pentru elaborarea unui plan strategic de acţiune care să includă obiective având termene precise de realizare; solicită ca UE să se angajeze într-o manieră constructivă în formularea şi negocierea planului strategic stabilit pe o perioadă de 10 ani, în vederea creării unor mecanisme solide şi eficace de implementare eficientă a convenţiei; în acest sens, solicită să se acorde o atenţie deosebită:

3.

subliniază rolul societăţii civile şi al populaţiei locale în implementarea şi realizarea obiectivelor UNCCD;

4.

recomandă organizarea, înainte de următoarea conferinţă a părţilor, a unei conferinţe de evaluare a nivelului de implementare şi eficienţă al planurilor de acţiune în regiunile cele mai afectate, în special în Africa;

5.

recunoscând importanţa degradării solului ca un obstacol crucial în calea dezvoltării viitoare a ţărilor afectate, solicită ca politica de dezvoltare a UE să acorde o atenţie deosebită acestui fenomen, inclusiv în cadrul evaluării nevoilor de asistenţă pentru dezvoltare;

6.

îşi exprimă preocuparea faţă de absenţa unei finanţări adecvate acţiunilor; salută faptul că Fondul global de mediu devine mecanismul financiar al convenţiei şi solicită UE să mărească fondurile destinate finanţării măsurilor de combatere a deşertificării, în contextul existenţei unor mecanisme flexibile în cadrul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi al Protocolului de la Kyoto;

7.

solicită ca reforma politicii agricole comune să introducă criterii obligatorii privind combaterea deşertificării şi a degradării solului în zonele afectate din Uniunea Europeană; în plus, solicită elaborarea unei politici de prevenire şi implementare în vederea menţinerii populaţiei în zonele rurale;

8.

solicită acordarea unei atenţii globale pădurilor, în vederea diminuării, într-o măsură cât mai mare, a sarcinii calorice a acestora şi a propagării şi vitezei incendiilor; subliniază faptul că biomasa recuperată ar putea contribui la fezabilitatea economică a operaţiunii;

9.

solicită Comisiei să analizeze posibilitatea înfiinţării unui Observator European al Secetei care să colecteze informaţii şi să propună măsuri de atenuare şi de monitorizare în vederea diminuării efectelor secetei în Europa;

10.

recunoaşte că studiile recente au ajuns la concluzia că nivelul costurilor investiţiilor pentru reducerea degradării solului în zonele afectate ar fi inferior celor care rezultă din degradare; este conştient de faptul că un angajament pe termen lung este necesar pentru ca măsurile pentru combaterea deşertificării să fie eficiente;

11.

invită Comisia şi statele membre să-şi intensifice cooperarea internaţională în vederea punerii în aplicarea a UNCCD prin punerea la dispoziţie a unor stimulente suplimentare şi a unui sprijin financiar, şi să sprijine programele de cooperare transfrontalieră în domeniul apei; în plus, solicită ca acest subiect să fie introdus pe ordinea de zi a viitoarei întâlniri la nivel înalt UE-Africa;

12.

îşi reiterează rezoluţia din7 iulie 2005 privind punerea în aplicare accelerată a Planului de acţiune al UE privind aplicarea legislaţiei, guvernarea şi schimburile comerciale în domeniul forestier (FLEGT) (1) şi dezamăgirea cu privire la absenţa unor reglementări obligatorii şi cuprinzătoare care să interzică importul în UE de lemn tăiat ilegal şi fără caracter durabil;

13.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, părţilor semnatare ale UNCCD şi Secretariatului UNCCD.

—

având în vedere toate acordurile dintre UE şi ţările terţe şi clauzele privind drepturile omului şi democraţia din cuprinsul acestora,

—

având în vedere articolele 177, 178, 300 şi 310 din Tratatul CE şi articolele 3, 6, 11, 19 şi 21 din Tratatul UE,

—

având în vedere orientările Uniunii Europene cu privire la drepturile omului, în special cele privind dialogurile referitoare la drepturile omului, adoptate în decembrie 2001 şi rezultatele evaluării modului în care sunt aplicate aceste orientări, adoptate în decembrie 2004, şi având în vedere, de asemenea, Orientările Uniunii Europene privind apărătorii drepturilor omului, adoptate în iunie 2004,

—

având în vedere Rezoluţia sa din 14 februarie 2006 privind clauza legată de drepturile omului şi de democraţie din cadrul acordurilor Uniunii Europene (1) şi acţiunile subsecvente acestei rezoluţii, întreprinse de către Comisie,

—

având în vedere documentul Consiliului din 7 iunie 2006 intitulat „Integrarea drepturilor omului în PESC şi în alte politici ale UE”,

—

având în vedere Acordul-cadru din 26 mai 2005 dintre Parlamentul European şi Comisie,

—

având în vedere Rezoluţia sa din 25 aprilie 2002 privind Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind rolul Uniunii Europene în promovarea drepturilor omului şi în procesul de democratizare din ţările terţe (2),

—

având în vedere rezoluţiile sale anterioare privind situaţia drepturilor omului în lume,

—

având în vedere dezbaterile sale anterioare şi rezoluţiile de urgenţă privind cazurile de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept,

—

având în vedere orientările sale specifice privind acţiunile membrilor Parlamentului European referitoare la drepturile omului şi democraţie în cadrul vizitelor acestora în ţările terţe,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1889/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de înfiinţare a unui instrument financiar pentru promovarea democraţiei şi a drepturilor omului la nivel mondial (3),

—

având în vedere concluziile la care s-a ajuns cu ocazia dezbaterilor desfăşurate în Subcomisia pentru drepturile omului a Comisiei sale pentru afaceri externe, la reuniunile din 3 mai 2007 privind drepturile omului în China şi Uzbekistan şi din 23 aprilie 2007 privind drepturile omului în Rusia,

—

având în vedere Rezoluţiile sale din 10 mai 2007 privind Reuniunea la nivel înalt UE-Rusia, care urma să aibă loc la 18 mai 2007 la Samara (4), din 26 aprilie 2007 privind reprimarea recentă a demonstraţiilor în Rusia (5), din 18 ianuarie 2007 privind condamnarea şi detenţia de către Libia a cinci asistente medicale bulgare şi a unui medic palestinian (6) din 16 noiembrie 2006 privind Iranul (7), din 26 octombrie 2006 privind Uzbekistanul (8) şi din 7 septembrie 2006 privind relaţiile dintre UE şi China (9),

—

având în vedere concluziile referitoare la Asia Centrală, formulate în cadrul celei de-a 2796-a reuniuni a Consiliului pentru Relaţii Externe, care a avut loc la 23 aprilie 2007 la Luxemburg; Acordurile de parteneriat şi cooperare cu Kârgâstan, Kazahstan şi Uzbekistan, care au intrat deja în vigoare; Acordurile de parteneriat şi cooperare cu Tadjikistan şi Turkmenistan, care au fost semnate, dar neratificate încă; şi Documentul de strategie al Comisiei privind Asia Centrală 2002 — 2006,

—

având în vedere articolele 8, 9, 96 şi 97 şi anexa VII la Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (10) şi modificat la Luxembourg la 25 iunie 2005 (11) (Acordul de la Cotonou),

—

având în vedere rezoluţiile Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE şi, în special, rezoluţia acesteia din 25 noiembrie 2004, adoptată la Haga, privind dialogul politic dintre ACP şi UE (articolul 8 din Acordul de la Cotonou) (12),

—

având în vedere planurile de acţiune bilaterale adoptate de Comisie în conformitate cu Politica Europeană de Vecinătate (PEV) cu ţările partenere PEV, cu excepţia Algeriei, Belarusului, Libiei şi Siriei,

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind consolidarea PEV (COM(2006)0726) şi rezoluţia pe care intenţionează să o elaboreze referitor la acest subiect,

—

având în vedere recomandările sale către Consiliu din 15 martie 2007 privind mandatele de negociere a acordurilor de asociere dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Comunitatea Andină şi ţările sale membre, pe de altă parte (13), şi între Uniunea Europeană şi statele sale membre, de pe o parte, şi ţările din America Centrală, de pe altă parte (14),

—

având în vedere Rezoluţiile sale din 12 octombrie 2006 privind relaţiile economice şi comerciale dintre UE şi Mercosur cu privire la încheierea unui acord de asociere interregional (15) şi din 27 aprilie 2006 cu privire la un parteneriat mai strâns între Uniunea Europeană şi America Latină (16),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe şi avizul Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe (A6-0302/2007),

A.

întrucât dialogurile privind drepturile omului reprezintă unul dintr-o serie de instrumente pe care UE le poate folosi pentru a pune în aplicare politica sa în domeniul drepturilor omului şi constituie o parte esenţială a strategiei globale a Uniunii Europene de promovare a dezvoltării sustenabile, a păcii şi a stabilităţii,

B.

întrucât trebuie menţinut şi promovat caracterul universal, individual şi indivizibil al drepturilor omului, atât al drepturilor civile şi politice, cât şi al celor sociale, ecologice, economice şi culturale şi întrucât Uniunea Europeană continuă să creeze instrumente semnificative în acest scop,

C.

întrucât orice decizie de a începe un dialog privind drepturile omului se ia pe baza anumitor criterii adoptate de Consiliu, care iau în considerare, în special, preocupările majore ale UE cu privire la situaţia drepturilor omului din ţara respectivă, un angajament real, în cadrul unui dialog de acest fel, din partea autorităţilor ţării respective de a îmbunătăţi situaţia drepturilor omului din ţara respectivă, precum şi impactul pozitiv pe care îl poate avea un dialog privind drepturile omului asupra situaţiei în acest domeniu,

D.

întrucât Orientările Uniunii Europene privind drepturile omului solicită ca aspectele legate de drepturile omului să fie abordate în mod adecvat şi sistematic în cadrul dialogului politic general purtat cu ţări terţe la toate nivelurile,

E.

întrucât Consiliul a decis în 2004 să examineze de două ori pe an starea generală a dialogurilor pe baza unei perspective de ansamblu şi a unui program actualizat şi întrucât Consiliul a subliniat, în acelaşi timp, faptul că dialogurile ar trebui să se desfăşoare într-un anumit interval şi nu pe o perioadă de timp nedefinită, luându-se, de asemenea, în consideraţie şi o strategie de retragere,

F.

întrucât dialogurile şi consultările privind drepturile omului se desfăşoară pe baza unei diversităţi mari de structuri, formate şi proceduri, fără a se ţine cont, în măsură suficientă, de consecvenţa necesară, ceea ce ar putea submina credibilitatea politicii UE privind drepturile omului pe scena internaţională, şi întrucât este de dorit să existe o mai mare transparenţă şi un control democratic mai strict asupra aplicării Orientărilor UE privind dialogurile referitoare la drepturile omului, menţionate anterior,

G.

întrucât practica actuală a Consiliului constă din informarea Parlamentului cu privire la ordinea de zi şi obiectivele rundei următoare de dialoguri/ consultări structurate pentru drepturile omului, la care sunt invitaţi să participe un reprezentant al Parlamentului şi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale,

H.

întrucât Acordul de la Cotonou vizează o dezvoltare sustenabilă şi consideră că persoana este principalul protagonist şi beneficiar al politicii de dezvoltare; întrucât aceasta atrage după sine respectarea şi promovarea tuturor drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi întrucât revizuirea Acordului, menţionată anterior, din 25 iunie 2005, a avut ca rezultat intensificarea dialogului politic conform articolului 8, în special cu privire la drepturile omului,

I.

întrucât neîndeplinirea, de către una dintre părţi, a unei obligaţii ce decurge din principiul respectării drepturilor omului, a principiilor democratice şi a statului de drept, aşa cum se prevede la articolul 9 din Acordul de la Cotonou, are ca rezultat iniţierea procedurii de consultare în conformitate cu articolul 96 cu scopul de a fi remediată situaţia,

J.

întrucât, deşi trebuie salutat articolul 8 din Acordul de la Cotonou, care prevede un dialog politic între ţările ACP şi UE şi o evaluare regulată în privinţa respectării drepturilor omului, principiile democratice, principiile statului de drept şi ale bunei guvernări, persistă totuşi un sentiment de îngrijorare generat de faptul că această prevedere este folosită pentru a eluda procedura de consultare în conformitate cu articolul 96 în cazurile în care sunt încălcate drepturile omului,

K.

întrucât punerea în aplicare a planurilor de acţiune PEV este monitorizată de mai multe subcomisii şi întrucât, în temeiul acordurilor bilaterale de asociere, UE a lansat un proces în cadrul căruia înfiinţarea subcomisiilor pentru drepturile omului, democratizare şi guvernare este extinsă la toate ţările PEV; întrucât, până în prezent, Marocul, Iordania şi Liban au aprobat crearea unor astfel de subcomisii, care au organizat deja reuniuni, Egiptul a aprobat crearea unei subcomisii care încă nu s-a reunit, iar Tunisia este în curs de aprobare a unei subcomisii,

L.

întrucât, ca măsură pe termen scurt în diverse planuri de acţiune din cadrul PEV, se recomandă înfiinţarea unei subcomisii în conformitate cu articolul 5 din acordul de asociere în vederea dezvoltării unui dialog politic structurat privind democraţia şi statul de drept; întrucât subcomisia respectivă nu are puteri decizionale, dar poate prezenta propuneri către Comitetul de asociere pertinent sau către organele aflate la un nivel superior în cadrul dialogului politic,

M.

întrucât, în urma reformei instrumentelor financiare pentru asistenţa externă, Parlamentul a obţinut dreptul de a efectua un control democratic al documentelor strategice pertinente, fiind în acelaşi timp una din autorităţile bugetare,

N.

întrucât drepturile femeilor şi ale copiilor sunt o parte inalienabilă, integrantă şi indivizibilă a drepturilor universale ale omului, aşa cum s-a stabilit în Declaraţia şi în Planul de acţiune adoptate la Beijing în 1995,

1.

Subliniază că promovarea drepturilor omului reprezintă un element fundamental al procesului de elaborare a politicilor externe ale UE; îndeamnă Consiliul şi Comisia să includă în mod sistematic aspectele legate de drepturile omului în agenda dialogurilor şi consultărilor politice dintre UE şi ţările terţe şi să integreze tot mai mult drepturile omului în toate politicile externe ale UE, inclusiv în aspectele externe ale politicilor europene interne şi insistă asupra utilizării tuturor instrumentelor disponibile în vederea atingerii acestor obiective;

2.

consideră că aspectele legate de drepturile omului ar trebui plasate la nivelul politic cel mai înalt, în vederea acordării unei ponderi politice mai mari preocupărilor ce ţin de drepturile omului; reaminteşte că promovarea şi apărarea drepturilor omului în ţările terţe nu trebuie să fie influenţate de alianţe geopolitice sau geostrategice; subliniază că, în cadrul dialogurilor politice, economice şi comerciale, respectarea drepturilor omului trebuie să reprezinte un element fundamental al relaţiilor strategice şi privilegiate cu UE;

3.

invită Consiliul să aplice pe deplin Orientările UE privind dialogurile referitoare la drepturile omului, menţionate anterior;

4.

îşi însuşeşte concluziile primei evaluări a modului de aplicare a Orientărilor UE privind apărătorii drepturilor omului, care arată că situaţia acestora şi mediul în care lucrează aceştia ar trebui integrate sistematic în dialogurile şi consultările politice ale UE cu ţările terţe, inclusiv în dialogurile şi consultările bilaterale purtate de statele membre ale UE;

5.

salută decizia recent adoptată a Consiliului de a elabora orientări UE privind drepturile copilului, care urmează să fie finalizate în timpul preşedinţiei portugheze din 2007; subliniază, în această privinţă, că se impune respectarea complementarităţii în raport cu Orientările UE privind situaţia copiilor în conflictele armate, în vigoare, şi că este necesar să fie luate în considerare Angajamentele de la Paris din 6 februarie 2007 privind protecţia copiilor împotriva recrutării ilegale sau folosirii lor de către forţele armate sau grupurile armate;

6.

invită încă o dată Consiliul să pună în aplicare, în mod sistematic şi pe deplin, clauza drepturilor omului şi a democraţiei în toate acordurile UE cu ţări terţe; îşi repetă apelul pentru stabilirea unei proceduri transparente de evaluare a situaţiei drepturilor omului şi aplicării clauzei referitoare la drepturile omului; solicită ca rezultatele acestor evaluări să fie luate în considerare, în mod sistematic, în cadrul dialogurilor şi consultărilor pentru drepturile omului cu ţări terţe şi viceversa;

7.

subliniază că obiectivul principal al dialogului şi al consultărilor constă din consolidarea democraţiei, a statului de drept, a bunei guvernări şi a respectării libertăţilor fundamentale şi a drepturilor omului în ţările terţe, şi anume nu numai a drepturilor civile şi politice, ci şi a celor sociale, ecologice, economice şi culturale; subliniază că aceste obiective urmează să fie urmărite respectându-se totodată principiile generale stabilite în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi în orice alt instrument universal privind drepturile omului adoptat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, luându-se în considerare Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului;

8.

susţine că organizarea de dialoguri sau consultări referitoare la drepturile omului cu o ţară terţă trebuie să ducă la includerea sistematică a drepturilor omului în fiecare sferă de cooperare a Uniunii Europene cu ţara în cauză, inclusiv politica de dezvoltare a Comunităţii şi cooperarea economică, financiară şi tehnică cu ţările terţe, astfel încât existenţa dialogului sau a consultărilor privind drepturile omului să nu reprezinte un scop în sine;

9.

salută eforturile Consiliului de a conferi coerenţă dialogului şi consultărilor referitoare la drepturile omului cu ajutorul Orientărilor UE privind drepturile omului, menţionate anterior; susţine că flexibilitatea şi pragmatismul necesare pentru asigurarea unui dialog şi a unor consultări eficiente nu trebuie să submineze coerenţa necesară pentru ca dialogurile şi consultările să nu devină un instrument la alegere;

10.

constată faptul că există o mare diversitate de dialoguri şi consultări, fiecare bazându-se pe structuri, formate, frecvenţă şi metodologii diferite, ceea ce duce la o percepere dificilă a imaginii de ansamblu şi creează confuzie în ceea ce priveşte acţiunile UE în acest domeniu; deplânge faptul că, oricâte informaţii ar exista privind agenda, scopul, valorile de referinţă sau rezultatele dialogurilor şi consultărilor bazate pe acorduri, ale celor ad hoc, ale celor cu ţările având abordări similare sau ale dialogului şi consultărilor politice, acestea nu cuprind şi domeniul drepturilor omului; constată că nici Consiliul şi nici Comisia nu au elaborat o metodă de organizare şi sistematizare a acestor dialoguri şi consultări, ceea ce împiedică perceperea rezultatelor din perspectivă generală; invită Comisia şi Consiliul să imprime o abordare sistematică dialogurilor şi consultărilor pentru drepturile omului cu ţările terţe, clasificându-le în funcţie de metodologie şi subiect, astfel încât să asigure o bază pentru evaluarea obiectivă şi monitorizarea situaţiei drepturilor omului, a progreselor realizate ş.a.m.d.;

11.

consideră că este esenţial să fie găsite metode de îmbunătăţire a coordonării între diferitele instituţii ale UE (Consiliul, Comisia şi Parlamentul) prin stabilirea unui trialog interinstituţional privind dialogul politic şi dialogurile şi consultările referitoare la drepturile omului; solicită, de asemenea, identificarea imediată a unor modalităţi de îmbunătăţire a comunicării interne în cadrul instituţiilor respective;

12.

salută iniţiativa grupului de lucru al Consiliului pentru drepturile omului (COHOM) de a revizui periodic toate dialogurile şi consultările referitoare la drepturile omului purtate de UE, pentru a se păstra o perspectivă globală asupra acestora prin dezbateri bianuale bazate pe un cadru general adus la zi şi pe un program al dialogurilor şi consultărilor pentru drepturile omului în curs de desfăşurare; solicită efectuarea corespunzătoare a evaluării şi informarea sistematică a celelaltor grupuri de lucru ale Consiliului, a Comisiei şi a delegaţiilor acesteia şi a Parlamentului, ca parte a trialogului interinstituţional menţionat mai sus;

13.

invită Consiliul să aplice mandatul COHOM pentru a asigura coerenţa dintre dialoguri sau consultări şi celelalte metode prin care UE urmăreşte să promoveze drepturile omului în ţările în cauză (fie că aceste dialoguri derivă din activitatea desfăşurată în cadrul unor organisme internaţionale sau din obligaţiile stabilite în cadrul instrumentelor proprii ale Uniunii Europene);

14.

îşi reînnoieşte apelul către Consiliu de a examina posibilitatea transformării COHOM într-un grup de lucru ai cărui reprezentanţi să-şi desfăşoare activitatea la Bruxelles şi de a colabora îndeaproape cu comisia competentă a Parlamentului European; consideră că acest lucru ar lăsa mai mult timp pentru reuniuni şi ar duce la o coordonare mai bună şi, eventual, la o supraveghere mai riguroasă a politicilor UE în materie de drepturi ale omului în general şi a dialogurilor şi consultărilor referitoare la drepturile omului în particular, facilitând totodată integrarea drepturilor omului în politicile UE, pentru a le da coerenţă;

15.

invită Consiliul să întărească rolul Unităţii pentru drepturile omului din cadrul Secretariatului său General, permiţându-i să participe la dialogurile politice, inclusiv dialogurile şi consultările bazate pe acordurile de cooperare aflate în responsabilitatea Comisiei şi să înfiinţeze, în cadrul acestei unităţii, un sistem permanent de coordonare pentru toate dialogurile sau consultările structurate referitoare la drepturile omului, pentru a imprima subiectelor abordate un caracter novator, a asigura selectarea participanţilor pertinenţi şi continuitatea, fără a pierde din vedere că această coordonare ar trebui să contribuie la crearea unor reţelele bilaterale de organizaţii, instituţii şi persoane din mediile universitare din UE şi din ţara respectivă, care să asigure integrarea necesară a drepturilor omului şi a democraţiei în toate politicile UE, în special în urma reformării instrumentelor financiare comunitare pentru ajutor extern; solicită, în acest scop, adoptarea măsurilor necesare care ar permite unităţii să îndeplinească sarcinile menţionate, inclusiv mărirea resurselor financiare şi a personalului;

16.

invită Consiliul să ridice gradul de coerenţă dintre dialogurile şi consultările bilaterale referitoare la drepturile omului purtate de statele membre în mod individual şi de UE şi să întărească rolul COHOM în coordonarea activităţilor ambasadelor statelor membre cu activităţile delegaţiilor Comisiei;

17.

invită Comisia şi Consiliul să includă în fiecare document de strategie naţională, precum şi în alte documente strategice, o strategie specifică privind drepturile omului şi situaţia democraţiei, care să fie folosită drept cadru pentru dialogul politic;

18.

îşi reînnoieşte apelul adresat Comisiei de a include, în fiecare delegaţie permanentă a sa în ţările terţe, un reprezentant UE responsabil cu dialogul şi consultările privind drepturile omului şi solicită Comisiei să asigure prezenţa persoanelor însărcinate cu aceste probleme de fiecare dată când are loc un dialog politic, indiferent de forma acestuia; în acest scop, solicită adoptarea măsurilor necesare pentru a permite Comisiei să îndeplinească această sarcină, inclusiv mărirea resurselor financiare şi umane;

19.

invită Comisia să asigure coerenţa dintre misiunile de observare a alegerilor (în special în ceea ce priveşte strategia post-electorală) şi procesul dialogurilor şi consultărilor referitoare la drepturile omului; invită Comisia să înfiinţeze, împreună cu Parlamentul European şi ţările terţe respective, un mecanism al acţiunilor post-electorale pentru monitorizarea şi susţinerea procesului de democratizare, care să implice societatea civilă, în toate etapele, în aplicarea recomandărilor post-electorale;

20.

invită Comisia să aplice şi să utilizeze rezultatele dialogurilor şi consultărilor pentru drepturile omului la elaborarea strategiilor anuale care ar constitui o bază pentru aplicarea proiectelor din cadrul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului (EIDHR), instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1889/2006, şi coordonarea sistematică a acestor două instrumente;

21.

invită Comisia şi Consiliul să integreze rezultatele dialogului şi ale consultărilor referitoare la drepturile omului în proiecte şi programe, în special în cele care privesc ajutorul pentru dezvoltare şi cooperarea tehnică, comercială şi financiară;

22.

salută abordarea Consiliului conform căreia existenţa dialogurilor şi consultărilor bilaterale referitoare la drepturile omului nu ar trebui să aibă ca efect reducerea presiunii internaţionale exercitate de UE atunci când sunt încălcate drepturile omului într-o anumită ţară şi subliniază faptul că este esenţial ca dialogul sau consultările să fie susţinute de o presiune diplomatică şi politică corespunzătoare, la toate nivelurile, extinzându- se la organismele ONU şi, în special, la Consiliul pentru drepturile omului al acesteia;

23.

invită Consiliul şi Comisia să analizeze, să susţină şi să coordoneze stabilirea de sisteme de referinţă pentru dialogul şi consultările UE referitoare la drepturile omului cu acţiunile altor donatori şi organisme internaţionale, luându-se în considerare, în special, mecanismele existente ale ONU (rapoartele Raportorilor Speciali, comisiile de experţi, Secretarul General, Consiliul pentru Drepturile Omului, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului etc.); consideră că, în abordarea generală a problemelor privind drepturile omului în contextul dialogului politic, Consiliul şi Comisia ar trebui să facă referire, în mod sistematic, la angajamentele asumate de statele membre în timpul alegerii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului;

24.

recomandă crearea unor mecanisme adecvate, care să permită armonizarea indicatorilor şi obiectivelor cu cele ale altor ţări şi organisme internaţionale care poartă dialoguri sau consultări referitoare la drepturile omului cu ţara respectivă sau cu grupul respectiv de ţări; recomandă ca aceste mecanisme să se realizeze în conformitate cu modelul Procesului de la Berna, creat de Elveţia pentru relaţiile sale cu China şi, în acest scop, recomandă organizarea de forumuri informale pentru schimbul de informaţii şi bune practici;

25.

consideră că dialogurile şi consultările privind drepturile omului ar trebui desfăşurate într-un mod mai transparent şi mai coordonat şi solicită să fie găsite metode adecvate pentru atingerea acestui obiectiv, dar fără a pune în pericol eficienţa dialogului şi a consultărilor;

26.

înţelege nevoia de a respecta un anumit nivel de confidenţialitate în cadrul dialogurilor şi consultărilor şi solicită un răspuns favorabil la cererea de a înfiinţa, în colaborare cu Parlamentul European, un sistem prin care anumiţi deputaţi din Parlamentul European să poată primi informaţii despre activităţi confidenţiale legate de dialogurile sau consultările referitoare la drepturile omului şi procedurile conexe; îşi reiterează propunerea ca un sistem de acest fel să se bazeze pe criteriile deja stabilite prin acordul interinstituţional din 20 noiembrie 2002 dintre Parlamentul European şi Consiliu privind accesul Parlamentului European la informaţiile sensibile deţinute de Consiliu în domeniul politicii de securitate şi apărare (17);

27.

invită Consiliul să garanteze desfăşurarea unor consultări cu toate părţile interesate, în special cu Parlamentul European şi ONG-urile, înainte ca UE să stabilească obiectivele specifice de îndeplinit prin deschiderea unui dialog ori a unei consultări cu ţara în cauză sau criteriile pentru analiza progreselor înregistrate în raport cu valorile de referinţă prestabilite, precum şi criteriile privind o posibilă strategie de retragere;

28.

consideră că pentru fiecare dialog şi consultare trebuie stabilite obiective specifice, folosindu-se toate documentele elaborate de Consiliu, statele membre, Comisie şi Parlamentul European, precum şi rapoartele organizaţiilor pentru drepturile omului internaţionale şi locale, în vederea identificării obiectivelor unui dialog sau ale unei consultări privind drepturile omului cu o ţară terţă şi invită la analiza celor mai potrivite modalităţi de obţinere a unor rezultate concrete; consideră că dialogurile şi consultările trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie asigurată realizarea efectivă a acestor obiective;

29.

consideră că obiectivele dialogurilor şi ale consultărilor ar trebui să se bazeze pe principiul că drepturile omului sunt universale, indivizibile şi interdependente şi recomandă ca toate criteriile ce urmează să fie stabilite să includă nu numai drepturi politice şi civile, ci şi drepturi economice, sociale, ecologice şi culturale;

30.

subliniază necesitatea trimiterii unei delegaţii din partea Troicii Uniunii Europene, formată din experţi de nivel înalt, în ţara cu care se preconizează iniţierea unui dialog şi unor consultări referitoare la drepturile omului, aceasta urmând să prezinte COHOM şi Parlamentului un raport;

31.

invită Consiliul să stabilească criterii clare pentru deschiderea, suspendarea sau încheierea unui dialog sau a consultărilor, să efectueze un studiu de impact înainte de a prezenta motivele deschiderii sau ale suspendării (cu menţionarea perioadei preconizate şi a măsurilor ce trebuie luate pentru relansarea dialogului sau a consultărilor) şi să se asigure că delegaţia ţării în cauză nu consideră că UE priveşte dialogul ca pe un scop în sine, care trebuie menţinut cu orice preţ;

32.

invită Consiliul ca, în cazul în care o ţară terţă refuză începerea sau continuarea unui dialog sau a consultărilor referitoare la drepturile omului, să aibă în vedere măsuri specifice în domeniul drepturilor omului şi al democratizării, în special prin sprijinirea societăţii civile;

33.

invită Consiliul şi Comisia să dea publicităţii agenda dialogurilor şi consultărilor cu suficient timp înainte, astfel încât de acestea să poată beneficia toate părţile interesate, în special Parlamentul European şi ONG-urile, pentru a li se asigura posibilitatea de a-şi aduce contribuţia la acest proces;

34.

consideră că, pentru a atinge un nivel ridicat de eficienţă, subiectele selectate şi abordate în cadrul dialogului şi al consultărilor trebuie să fie definite mai bine, accentul punându-se pe conţinut, la formularea acestora trebuind să participe ambele părţi; reaminteşte Comisiei şi Consiliului că dezvoltarea dialogurilor şi a consultărilor se bazează pe principiul reciprocităţii şi are loc într-un cadru de respect mutual;

35.

îndeamnă Consiliul şi Comisia să insiste ca autorităţile din ţările terţe să permită participarea reprezentanţilor ministerelor şi ai altor instituţii publice interesate de subiectele selectate pentru agenda dialogului sau a consultărilor privind drepturile omului;

36.

invită Consiliul şi Comisia să elaboreze, cu implicarea Parlamentului şi a ONG-urilor, indicatori pentru fiecare obiectiv/valoare de referinţă dat; consideră că astfel de indicatori trebuie să fie realişti şi orientaţi spre obţinerea unor rezultate practice ce ar putea fi susţinute prin alte instrumente ale politicii externe a Uniunii Europene; este ferm convins că este important să se recunoască faptul că rezultatele dialogurilor şi consultărilor ar trebui evaluate dintr-o perspectivă de termen lung;

37.

ia notă de eforturile depuse de Consiliu în vederea armonizării domeniilor-cheie de interes în ceea ce priveşte dialogurile şi consultările referitoare la drepturile omului purtate de UE, astfel încât acestea să poată fi folosite ca bază pentru stabilirea unor valori de referinţă pentru evaluarea progreselor înregistrate, cu scopul măririi coerenţei şi a consecvenţei între dialogurile şi consultările referitoare la drepturile omului şi toate instrumentele politicii UE în domeniul drepturilor omului;

38.

invită Consiliul şi Comisia să publice obiectivele şi standardele stabilite în cadrul dialogurilor şi consultărilor, ceea ce ar permite analiza acestora nu doar de instituţiile care le organizează, ci şi de alţi actori — fie instituţionali sau non-guvernamentali — care nu iau parte la dialog şi consultări, asigurându-se astfel faptul că Uniunea Europeană poate fi responsabilizată public pentru rezultatul şi evoluţia dialogurilor şi consultărilor;

39.

subliniază necesitatea creării unor mecanisme de urmărire eficiente care să trateze aspectele ridicate în cadrul dialogurilor şi consultărilor, precum şi în recomandările finale; invită Consiliul şi Comisia să urmărească rezultatele dialogurilor şi consultărilor prin întocmirea şi aplicarea unor programe şi proiecte menite să îmbunătăţească situaţia drepturilor omului în ţara respectivă;

40.

invită Consiliul şi Comisia să publice concluziile fiecărui dialog şi ale fiecărei consultări, sau în orice caz un rezumat al acestora, în cazul în care, pentru a fi păstrată eficienţa, anumite proceduri trebuie să rămână confidenţiale;

41.

consideră că, după fiecare rundă de dialog sau consultări, ar trebui date publicităţii comunicate comune, vizând ambii parteneri, pentru a se asigura un impact mai puternic şi o mai mare coerenţă;

42.

invită Consiliul şi Comisia să mărească transparenţa şi vizibilitatea acţiunilor în domeniul drepturilor omului, ameliorând astfel comunicarea UE în acest domeniu, şi să lărgească în acest scop sfera informaţiilor referitoare la activitatea COHOM, care pot fi accesate prin intermediul site-ului internet al Uniunii Europene;

43.

invită Comisia şi Consiliul să asigure participarea activă a societăţii civile la diferitele faze din cadrul pregătirii, urmăririi şi evaluării dialogurilor şi consultărilor referitoare la drepturile omului; sprijină, în acest sens, decizia Consiliului de a implica apărătorii drepturilor omului în pregătirea reuniunilor în cadrul cărora se desfăşoară dialogul şi consultările, şi de a consulta apărătorii drepturilor omului şi a ONG-urilor de la nivel local în procesul de stabilire a priorităţilor privind drepturile omului în contextul dialogurilor şi consultărilor politice; recomandă, de asemenea, organizarea unor seminarii la nivel de experţi, care reprezintă un mecanism de desfăşurare a dialogurilor şi consultărilor structurate, şi în cazul altor tipuri şi forme de dialog şi consultări;

44.

invită Consiliul şi Comisia să promoveze cooperarea în rândurile apărătorilor drepturilor omului din ţara vizată de dialogul sau consultările privind drepturile omului, pentru a li se asigura un rol şi o modalitate de exprimare în cadrul procedurii, în conformitate cu orientările Consiliului şi în spiritul campaniei de promovare a femeilor implicate în apărarea drepturilor omului;

45.

subliniază faptul că, pentru a li se garanta libertatea de exprimare, ONG-urile participante nu trebuie să fie alese de către autorităţile ţării în cauză;

46.

invită Comisia ca, în cadrul EIDHR, să suporte costurile participanţilor din cadrul societăţii civile, inclusiv ale ONG-urilor, la seminariile la nivel de experţi;

47.

invită Consiliul să întocmească şi să transmită Parlamentului şi comisiei sale competente fişe informative privind situaţia drepturilor omului în ţările terţe, precum şi evaluări bianuale ale fiecărui dialog şi consultări; invită Consiliul să clarifice rezultatele evaluărilor, explicând modul în care se aplică valorile de referinţă, stabilind termene clare pentru atingerea acestora şi axându-se pe tendinţe şi nu pe rezultate izolate; subliniază faptul că, în cazul în care aceste informaţii conţin materiale confidenţiale, acestea trebuie transmise Parlamentului în conformitate cu sistemul descris la punctul 26 al prezentei rezoluţii;

48.

invită Comisia să transmită Parlamentului evaluări periodice ale situaţiei drepturilor omului în ţările terţe, precum şi informări regulate privind evoluţia dialogurilor şi consultărilor politice referitoare la drepturile omului cu ţări sau regiuni terţe, inclusiv calendarul acestora şi problemele ridicate în timpul negocierilor, iar în cazul în care aceste informaţii conţin materiale confidenţiale, este de acord ca informaţiile în cauză să-i fie transmise în conformitate cu sistemul descris la punctul 26 al prezentei rezoluţii;

49.

invită Consiliul şi Comisia ca, după fiecare rundă de dialog, să organizeze sistematic sesiuni de consultare şi informare cu deputaţii în Parlamentul European şi îşi reiterează apelul ca Parlamentul European să fie implicat în deciziile referitoare la continuarea sau suspendarea dialogurilor sau a consultărilor;

50.

subliniază faptul că este necesară implicarea Parlamentului European în luarea deciziilor privind iniţierea unor noi dialoguri şi consultări, punând la dispoziţia acestuia toate informaţiile necesare în acest scop; solicită să se ţină cont de avizul său în ceea ce priveşte mandatul, obiectivele, formatul, procedurile etc. ale dialogului şi consultărilor preconizate;

51.

îndeamnă Consiliul şi Comisia să permită deputaţilor Parlamentului European să asiste la seminariile la nivel de experţi organizate în legătură cu dialogurile şi consultările structurate;

52.

invită Consiliul şi Comisia să-şi folosească influenţa pentru a garanta implicarea în dialogul sau consultările oficiale a membrilor parlamentului naţional al ţării terţe în cauză; consideră că acest lucru ar conferi o mai mare legitimitate dialogului sau consultărilor ca atare şi ar facilita participarea deputaţilor Parlamentului European la acestea;

53.

consideră că este esenţial să fie mărit rolul adunărilor interparlamentare şi al delegaţiilor interparlamentare în cadrul dialogurilor şi consultărilor pentru drepturile omului;

54.

recomandă punerea deplină în aplicare a orientărilor specifice ale Parlamentului European privind acţiunile membrilor săi referitoare la drepturile omului şi democraţie în cadrul vizitelor acestora în ţările terţe; solicită, prin urmare, organizarea sistematică a unor prezentări informative cu participarea membrilor delegaţiilor parlamentare, atât permanente, cât şi ad hoc, privind desfăşurarea dialogului şi a consultărilor referitoare la drepturile omului cu ţara terţă în cauză, pentru a reduce numărul cazurilor de inconsecvenţă interinstituţională şi pentru a mări impactul negocierilor; consideră că deputaţii în Parlamentul European trebuie invitaţi să participe la vizitele la faţa locului organizate în contextul anumitor dialoguri şi consultări oficiale;

55.

subliniază nevoia de a consolida şi de a îmbunătăţi în mod considerabil dialogul pentru drepturile omului dintre UE şi China; subliniază faptul că situaţia drepturilor omului în China provoacă, în continuare, îngrijorări serioase;

56.

consideră că subiectele discutate în cursul rundelor consecutive ale dialogului cu China, cum ar fi ratificarea Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice al Organizaţiei Naţiunilor Unite, reforma sistemului judiciar penal, inclusiv pedeapsa capitală şi sistemul de reeducare prin muncă, libertatea de expresie, în special pe internet, libertatea presei, libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, situaţia minorităţilor din Tibet şi Xinjiang şi din Mongolia, eliberarea persoanelor deţinute în urma evenimentelor din Piaţa Tiananmen, drepturile lucrătorilor şi alte drepturi trebuie să fie abordate în continuare în contextul dialogului, în special cu privire la aplicarea recomandărilor formulate în urma dialogurilor şi seminariilor anterioare pe teme juridice; invită, în acest scop, Consiliul să examineze o posibilă extindere a termenului dialogului şi să aloce mai mult timp pentru discuţiile ce vizează problemele ridicate;

57.

invită China şi Uniunea Europeană să intensifice schimburile reciproce de informaţii şi de strategii privind apărarea şi promovarea drepturilor omului; consideră că, în prezent, China se confruntă cu o solicitare tot mai puternică din partea propriului popor de a se bucura de democraţie şi drepturile omului, şi subliniază faptul că în unele domenii s-au înregistrat anumite progrese, fiind însă dificil să se aprecieze precis impactul pe care l-a avut dialogul UE-China referitor la drepturile omului asupra transformărilor ce s-au produs până în prezent; subliniază nevoia de a schimba cadrul dialogului, astfel încât acesta să se orienteze mai mult spre rezultate, şi de a se pune accentul pe modul în care China pune în practică obligaţiile ce îi revin conform legislaţiei internaţionale;

58.

subliniază necesitatea identificării şi utilizării de către Consiliu a unor indicatori specifici pentru fiecare dintre cele opt valori de referinţă generale, pentru a putea măsura şi evalua progresele realizate;

59.

recomandă ca dialogurile referitoare la drepturile omului să nu fie scoase din contextul general al relaţiilor dintre China şi UE; prin urmare, îndeamnă Comisia să asigure o legătură între relaţiile sale comerciale cu China şi reformele în domeniul drepturilor omului şi invită Consiliul să desfăşoare, în acest sens, o evaluare cuprinzătoare a situaţiei drepturilor omului înainte de a finaliza orice nou acord-cadru de cooperare şi parteneriat;

60.

deplânge faptul că seminarul la nivel de experţi, care urma să aibă loc la Berlin, la 10 mai 2007, a fost amânat din cauza faptului că autorităţile chineze nu au fost de acord cu participarea a două ONG-uri independente, invitate de UE; salută insistenţa cu care Comisia şi Preşedinţia Germană a Consiliului au cerut ca acestor reprezentanţi să li se permită să participe fără restricţii la seminar, deoarece participarea ONGurilor şi a altor actori ai societăţii civile trebuie privită ca o resursă preţioasă pentru toate părţile implicate în dialog;

61.

îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu întreruperea, în 2004, a dialogului umanitar cu Iranul, din cauza lipsei de cooperare din partea acestuia; regretă că, după aprecierea Consiliului, nu s-a înregistrat niciun progres în acest sens şi invită Consiliul să informeze Parlamentul cu privire la rezultatele evaluării dialogului referitor la drepturile omului şi măsurile suplimentare ce ar putea fi luate pentru promovarea democraţiei şi a drepturilor omului în Iran;

62.

încurajează Comisia să continue să finanţeze proiecte care vizează sprijinirea bunei guvernări, inclusiv protejarea apărătorilor drepturilor omului, reforma sistemului judiciar şi programele educaţionale pentru copii şi femei; în acelaşi spirit, invită Comisia să desfăşoare toate acţiunile necesare în cadrul EIDHR pentru a promova contactele şi cooperarea cu societatea civilă din Iran şi pentru a sprijini în continuare democraţia şi drepturile omului, concentrându-se, în principal, asupra protecţiei şi promovării drepturilor femeii şi ale copilului în contextul drepturilor omului;

63.

ia act de continuarea consultărilor pentru drepturile omului dintre UE şi Rusia; sprijină obiectivul Consiliului de a transforma aceste consultări într-un dialog pentru drepturile omului UE-Rusia, deschis şi sincer, şi solicită implicarea în acest proces a Parlamentului European, precum şi a ONG-urilor din UE şi din Rusia; dat fiind acest obiectiv, solicită consultarea în prealabil a ONG-urilor, în timp ce consultările se află încă în stadiu de pregătire, pentru a le permite să evalueze progresul realizat şi să aprecieze rezultatele concrete obţinute pe teren;

64.

invită Consiliul şi Comisia să solicite participarea la consultări a reprezentanţilor ministerelor din Rusia ale căror domenii de competenţă sunt înrudite cu subiectele înscrise pe ordinea de zi, să insiste asupra organizării consultărilor la Moscova şi în regiuni şi, de asemenea, să solicite participarea omologilor lor din Rusia la o întâlnire publică cu ONG-urile;

65.

deplânge faptul că, la terminarea consultărilor, partenerul rus emite de obicei un comunicat separat, şi îşi reînnoieşte invitaţia ca delegaţiile să emită comunicate comune;

66.

invită Comisia să îmbunătăţească comunicarea cu societatea civilă independentă din Rusia şi să o ajute să-şi mărească capacitatea de a acţiona în cadrul extrem de restrâns impus de legislaţia rusă, prin implicarea regiunilor din Rusia şi prin organizarea unui sistem de rotaţie pentru participarea ONG-urilor;

67.

reiterează necesitatea integrării consultărilor cu privire la respectarea drepturilor omului în ansamblul relaţiilor UE-Rusia; solicită includerea consultărilor printre celelalte dialoguri politice, negocieri şi documente care rezultă din relaţiile UE-Rusia şi subliniază faptul că respectarea drepturilor omului în Rusia are un efect esenţial, în special în legătură cu cele patru „spaţii comune” de cooperare sau cu un viitor acord de parteneriat şi cooperare, şi îşi exprimă convingerea că un spaţiu comun de libertate, securitate şi justiţie nu poate fi construit atâta timp cât problemele legate de respectarea drepturilor omului nu reprezintă o parte esenţială a acestor eforturi, inclusiv existenţa unui mecanism de consultare;

68.

îndeamnă Consiliul şi Comisia ca, pe lângă clauza privind drepturile omului, să stabilească obligaţii concrete şi să creeze mecanisme eficiente pentru monitorizarea şi verificarea modului în care Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, cu scopul de a se realiza o ameliorare palpabilă a situaţiei îngrijorătoare a drepturilor omului din Rusia, cum ar fi libertatea de asociere, libertatea de exprimare, precum şi libertatea presei şi a mass-media; îndeamnă să fie respectate recomandările şi concluziile înaintate de instituţiile internaţionale şi regionale, precum şi evaluările efectuate de ONG-uri cu privire la modul în care Rusia respectă principalele acorduri internaţionale privind drepturile omului, semnate de ea;

69.

subliniază că, în cadrul dialogului politic desfăşurat în conformitate cu articolul 8 din Acordul de la Cotonou, trebuie discutate sistematic aspectele legate de drepturile omului şi democraţie; subliniază, în această privinţă, faptul că este necesară înfiinţarea unui mecanism clar şi transparent, precum şi stabilirea unor valori de referinţă pentru dialogul politic menţionat la articolul 8; îşi exprimă îngrijorarea că, în lipsa unui atare mecanism, există un risc real de încălcare a articolului 96, în situaţii de urgenţă legate de drepturile omului;

70.

invită Consiliul şi Comisia să-şi respecte angajamentele asumate conform articolului 8 (privind dialogul politic), articolului 9 (privind drepturile omului, principiile democratice, statul de drept şi buna guvernare) şi conform articolelor 96 şi 97 (privind consultările) din Acordul de la Cotonou; solicită participarea societăţii civile la dialogurile desfăşurate în conformitate cu articolul 8, precum şi implicarea informală a societăţii civile în procesul de pregătire a consultărilor în conformitate cu articolul 96, ceea ce ar trebui să ducă la ameliorarea situaţiei privind transparenţa şi controlul democratic;

71.

invită Comisia să prezinte Parlamentului European şi Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE un raport care să definească un mecanism clar şi transparent pentru evaluarea rezultatelor pozitive şi a lacunelor dialogului politic cu ţările ACP;

72.

ia act de rezultatele pozitive obţinute în procesul de consultare desfăşurat în conformitate cu articolul 96 din Acordul de la Cotonou, care se datorează în parte caracterului transparent şi instituţionalizat al acestuia şi, de asemenea, legăturii sale directe cu ajutorul UE pentru dezvoltare, şi constată că aceste rezultate sunt evidente în mod special atunci când în urma dialogului se întreprind paşi constructivi pentru a ajuta statele ACP să se conformeze standardelor democratice şi să respecte drepturile omului; îşi reiterează apelul ca acest exemplu să fie aplicat şi în cazul altor dialoguri;

73.

salută consolidarea dialogului politic cu ţările din Asia Centrală: Kazahstan, Kârghâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan şi invită Comisia să se asigure că problemele legate de drepturile sociale şi de drepturile omului nu sunt plasate pe locul doi, după interesele financiare şi economice ale ţărilor din Asia Centrală şi ale Uniunii Europene în domeniile energiei, construcţiilor şi comerţului;

74.

salută adoptarea de către Consiliul European, în iunie 2007, a unui proiect de strategie UE-Asia Centrală, care include o strategie privind drepturile omului şi procesul de democratizare, care ar putea fi folosită drept cadru pentru dialogul politic;

75.

invită Consiliul şi Comisia să adopte o abordare cuprinzătoare şi coerentă, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu, pentru regiunea Asiei Centrale în ansamblu, dar şi pentru fiecare ţară în parte, abordare care să includă strategia menţionată privind drepturile omului şi procesul de democratizare;

76.

salută solicitarea Consiliului adresată autorităţilor din Uzbekistan de a institui un dialog permanent pe tema drepturilor omului şi ia act de faptul că o primă rundă s-a desfăşurat la Taşkent, la 8-9 mai 2007, şi că s-au organizat două reuniuni la nivel de experţi pe tema masacrului de la Andijan; consideră că iniţierea unui dialog permanent nu ar trebui să constituie, în sine, o justificare pentru ridicarea sancţiunilor;

77.

solicită ca Parlamentul European să fie implicat în adoptarea deciziei de iniţiere a acestui dialog şi ca celelalte propuneri, incluse în această rezoluţie, să fie luate în considerare pe măsura desfăşurării dialogului;

78.

invită Consiliul să stabilească indicatori specifici, orientaţi spre atingerea obiectivelor urmărite în cadrul dialogului cu Uzbekistanul, cu o atenţie deosebită îndreptată asupra situaţiei apărătorilor drepturilor omului;

79.

invită Consiliul şi Comisia să profite de situaţia actuală, când au expirat acordurile de parteneriat şi cooperare cu mai multe ţări învecinate, şi să negocieze noi acorduri în vederea integrării în acestea a drepturilor omului şi a unui dialog eficient pe acest subiect, inclusiv un mecanism de monitorizare;

80.

subliniază faptul că obiectivul principal al PEV este să iniţieze o relaţie privilegiată cu vecinii din estul şi sudul UE în baza unui angajament reciproc faţă de anumite valori comune, în mod principal în domeniile statului de drept, bunei guvernări şi respectării drepturilor omului; consideră că dialogurile purtate de UE ar putea avea un impact mai puternic asupra reformelor desfăşurate în ţările PEV, luându-se în considerare existenţa unei subcomisii pentru drepturile omului şi rezultatul dialogului purtat în cadrul acestei subcomisii; subliniază că, în cazul regimurilor nedemocratice sau al unor încălcări serioase ale drepturilor omului, dialogul referitor la drepturile omului ar trebui însoţit de o reacţie mai puternică, cum ar fi lansarea unor critici publice şi alte măsuri adecvate;

81.

invită Comisia să utilizeze un limbaj mai clar şi să introducă angajamente specifice şi cuantificabile, pe care să şi le asume partenerii PEV în cadrul planurilor de acţiune şi în cadrul mandatului subcomisiilor pentru drepturile omului şi subliniază necesitatea unei participări mai ample şi mai active, la solicitarea Consiliului şi a Comisiei, a societăţii civile, atât din UE, cât şi din ţările vecine partenere, la elaborarea şi monitorizarea planurilor de acţiune PEV; salută posibilitatea, în conformitate cu EIDHR, de a oferi sprijin financiar proiectelor care au drept obiectiv monitorizarea planurilor de acţiune PEV;

82.

solicită Comisiei să depună eforturi mai mari în vederea înfiinţării de subcomisii pentru drepturile omului pentru toate ţările participante la PEV în care acestea încă nu există şi în vederea activării celor care nu sunt încă active, pentru a garanta existenţa unei proceduri de monitorizare eficiente şi adecvate a modului în care sunt realizate obiectivele privind drepturile omului şi democraţia, stabilite în planurile de acţiune;

83.

ia act de examinarea problemei drepturilor omului în cadrul subcomisiilor pentru justiţie, libertate şi securitate, create împreună cu Moldova şi Ucraina; reiterează, cu toate acestea, obiectivul final, care constă în crearea unor subcomisii exclusiv pentru drepturile omului, pentru toate ţările participante la PEV, inclusiv cele din Caucazul de Sud; atrage atenţia asupra deteriorării continue a situaţiei drepturilor omului în Azerbaidjan şi subliniază, în consecinţă, necesitatea deosebită de a crea, cât mai curând posibil, împreună cu această ţară, o subcomisie pentru drepturile omului;

84.

invită Consiliul şi Comisia să asigure o cooperare veritabilă între subcomisiile pentru drepturile omului şi cele din domeniul justiţiei şi afacerilor interne, toate aceste domenii fiind strâns legate între ele; solicită, în această privinţă, ca Parlamentul European să fie informat pe deplin cu privire la pregătirile şi procesul de monitorizare în această privinţă;

85.

invită Consiliul şi Comisia să analizeze posibilitatea iniţierii unui dialog privind drepturile omului sau a unor mecanisme de consultare cu Libia;

86.

invită Consiliul, în aşteptarea semnării acordului de asociere, să analizeze posibilitatea stabilirii unui mecanism de dialog pe tema drepturilor omului cu Siria;

87.

subliniază necesitatea înfiinţării unei subcomisii instituţionalizate pentru drepturile omului cu Israelul, care să înlocuiască mecanismul provizoriu actual;

88.

invită Consiliul să informeze şi să implice Adunarea Parlamentară Euro-mediteraneană şi delegaţiile Parlamentului European la Comisiile parlamentare de cooperare între UE şi ţările vecine din est;

89.

invită Consiliul şi Comisia să examineze posibilitatea introducerii unui mecanism specific pentru monitorizarea clauzei privind drepturile omului din acordurile UE cu ţările Americii Latine şi ale Americii Centrale, de exemplu prin suplimentarea clauzelor privind drepturile omului cu planuri de acţiune funcţionale (similare planurilor de acţiune din cadrul PEV) şi prin înfiinţarea de subcomisii pentru drepturile omului şi subliniază, în această privinţă, necesitatea de a informa în permanenţă comisiile mixte şi consiliile mixte pertinente cu privire la rezultatul acestor dialoguri, pentru a mări gradul de integrare a drepturilor omului în dialogurile politice purtate de UE cu ţările din regiunile respective;

90.

prin urmare, solicită Comisiei să efectueze o evaluare anuală a situaţiei drepturilor omului în ţările Americii Latine în baza planurilor de acţiune şi a subcomisiilor pentru drepturile omului care urmează să fie înfiinţate;

91.

invită Consiliul şi Comisia să implice societatea civilă în desfăşurarea dialogurilor referitoare la drepturile omului, cu participarea adecvată a sectorului non-profit şi consideră că dialogul cu Mexicul trebuie să fie intensificat şi restructurat, deoarece acesta ar putea servi drept exemplu pentru celelalte ţări din America Latină;

92.

invită Comisia şi Consiliul să includă drepturile omului în negocierile aflate în curs privind acordurile de asociere cu Comunitatea Andină, America Centrală şi Mercosur şi să informeze PE cu privire la progresele realizate în acest sens;

93.

invită Consiliul să informeze Adunarea Parlamentară UE-America Latină cu privire la dialogurile şi consultările referitoare la drepturile omului şi să o implice în aceste dialoguri;

94.

subliniază faptul că acordurile comerciale şi de cooperare dintre UE şi ţările terţe prevăd ca aplicarea lor să fie monitorizată în permanenţă de către comisii mixte; constată că în 2003 au fost create, cu titlu experimental, împreună cu Bangladesh, Vietnam şi Laos, grupuri de lucru specifice în cadrul comisiilor mixte, care activează în domeniul drepturilor omului, al bunei guvernări, al statului de drept şi al reformelor administrative;

95.

consideră că aceste dialoguri ar trebui iniţiate de Consiliu pe baza unor criterii identice şi că rezultatul acestora ar trebui discutat în cadrul dialogului politic în vederea sporirii coerenţei şi consecvenţei politicii UE în domeniul drepturilor omului faţă de ţările terţe; în această ordine de idei, invită Consiliul şi Comisia să informeze Parlamentul cu privire la rezultatul acestor dialoguri;

96.

solicită, încă o dată, extinderea clauzei privind drepturile omului şi democraţia la toate acordurile noi dintre Uniunea Europeană şi ţările terţe, atât cele industrializate, cât şi cele pe cale de dezvoltare, inclusiv la toate acordurile sectoriale, cum ar fi cele din sectoarele pescuitului, agriculturii, textilelor, comerţului şi asistenţei tehnice sau financiare, în mod similar cu ceea ce s-a făcut în cazul ţărilor ACP;

97.

invită Consiliul, şi în special Troica, să aplice recomandările formulate în prezenta rezoluţie tuturor dialogurilor ad hoc referitoare la drepturile omului, pentru a asigura desfăşurarea acestora în condiţii de transparenţă mai mare şi consecvenţă cu celelalte politici externe ale UE şi, înainte şi după desfăşurarea acestor dialoguri, să pună la dispoziţia celorlalte instituţii, a Parlamentului European şi a ONG-urilor în mod special, informaţii corespunzătoare;

98.

invită Comisia să aplice recomandările formulate în prezenta rezoluţie la dialogurile iniţiate ca parte a dimensiunii externe a spaţiului de libertate, securitate şi dreptate şi, în interesul coerenţei interinstituţionale, să informeze permanent celelalte instituţii, în special Parlamentul European şi ONG-urile, cu privire la evoluţia, esenţa şi rezultatul dialogurilor în cauză;

99.

invită Consiliul să aplice propunerile de mai sus şi în cazul consultărilor Troicii cu parteneri având abordări similare şi să mărească transparenţa şi coerenţa cu celelalte politici ale UE şi recomandă ca aceste consultări privind drepturile omului să fie utilizate pentru realizarea de sinergii şi pentru schimbul de experienţă cu aceste ţări, abordându-se totodată probleme privind drepturile omului;

100.

salută acţiunile recente vizând informarea societăţii civile cu privire la ordinea de zi a acestor dialoguri şi solicită Consiliului să adopte aceeaşi atitudine faţă de Parlamentul European; solicită să fie iniţiate reuniuni formale regulate de informare a Parlamentului European cu privire la esenţa şi rezultatul acestor dialoguri;

101.

invită Consiliul să aplice propunerile de mai sus şi tuturor dialogurilor politice cu ţări terţe, în special în ceea ce priveşte ordinea de zi şi conţinutul dialogului;

102.

invită departamentele Parlamentului să intensifice coordonarea internă între organismele parlamentare, prin furnizarea unor informaţii actualizate privind situaţia drepturilor omului în ţările terţe şi solicită, în acest scop, ca Unitatea pentru drepturile omului a Parlamentului European să primească resurse financiare şi umane mai multe, care să-i permită să îndeplinească această sarcină;

103.

solicită Consiliului şi Comisiei să includă în ordinea de zi a dialogurilor şi consultărilor referitoare la drepturile omului recomandările şi concluziile din rezoluţiile Parlamentului, în special cele ce vizează drepturile omului, precum şi rapoartele delegaţiilor Parlamentului European;

104.

insistă ca drepturile femeii să fie înţelese ca parte integrantă a drepturilor omului şi îndeamnă Comisia să includă promovarea şi protejarea drepturilor femeii, în mod explicit şi sistematic, în toate dialogurile şi consultările privind drepturile omului purtate de UE cu ţările terţe; subliniază, în acest sens, necesitatea de a înfiinţa un mecanism transparent, destinat în mod expres drepturilor femeii, pentru monitorizarea clauzei privind drepturile omului din cadrul acordurilor externe ale UE şi de a întreprinde măsurile necesare în cazul încălcării acestei clauze;

105.

atrage atenţia asupra rolului important al societăţii civile, în special al ONG-urilor care promovează drepturile femeii, şi recomandă implicarea deplină a acestora în dialogurile privind drepturile omului dintre Uniunea Europeană şi ţările terţe;

106.

invită Consiliul şi Comisia să îmbunătăţească corelarea dintre iniţiativele societăţii civile şi iniţiativele privind egalitatea între sexe în cadrul instrumentelor europene în vigoare în domeniul drepturilor omului, şi să stimuleze ţările terţe să asigure colaborarea şi coordonarea activităţilor tuturor organismelor şi mecanismele care vizează drepturile omului;

107.

invită Comisia să monitorizeze în mod sistematic, în cadrul dialogului pentru drepturile omului cu ţările terţe, ratificarea şi punerea în aplicare a Convenţiei privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) şi a Protocolului opţional la aceasta şi să prezinte Comisiei sale pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe, informări periodice; invită Comisia şi Consiliul să asigure respectarea drepturilor garantate de Convenţie în ţările terţe în cauză, pentru a reduce decalajul dintre existenţa drepturilor femeii şi exercitarea efectivă a acestora;

108.

recomandă Comisiei să întocmească o listă a proceselor de producţie şi prelucrare (PPM), astfel cum sunt definite în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în cazul cărora survin discriminări pe criterii de sex, în conformitate cu CEDAW şi convenţiile privind drepturile omului, în vederea creării unei baze de date cuprinzând produsele şi mărcile ce ar putea fi eventual interzise spre import în UE;

109.

insistă ca drepturile femeii să fie abordate în mod explicit în dialogurile privind drepturile omului şi, în special, combaterea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare şi violenţă împotriva femeilor şi fetelor tinere, inclusiv combaterea tuturor formelor de practici tradiţionale sau uzuale dăunătoare, de exemplu mutilarea genitală a femeilor şi căsătoriile precoce sau forţate, toate formele de trafic cu fiinţe umane, violenţa în familie şi uciderea femeilor, exploatarea la locul de muncă şi exploatarea economică;

110.

insistă asupra includerii explicite a drepturilor femeii şi a unei abordări bazate pe criteriile egalităţii între sexe în lupta împotriva traficului de persoane şi mai ales a traficului de femei şi copii în scopul exploatării sexuale şi prin muncă şi în scopul prelevării de organe;

111.

subliniază faptul că sunt necesare măsuri specifice pentru a încuraja participarea mai energică a femeilor la piaţa muncii, la activităţile economice şi sociale, la viaţa politică şi luarea deciziilor, precum şi la prevenirea şi rezolvarea conflictelor, la instaurarea păcii şi la reconstrucţie; recomandă o participare largă, vădind un echilibru între sexe, a deputaţilor din Parlamentul European la evaluarea proiectelor privind drepturile omului, finanţate de Comunitate, precum şi o mai mare implicare a Parlamentului European în dialogurile cu ţările terţe privind drepturile omului;

112.

îndeamnă Comisia să organizeze activităţi de formare pentru a instrui personalul şi funcţionarii din delegaţiile Comisiei în domeniul drepturilor femeii, în special pe cei implicaţi în activităţi legate de drepturile omului şi de ajutor umanitar;

113.

îndeamnă Comisia să înainteze o propunere de cod de conduită al funcţionarilor instituţiilor şi organismelor comunitare, care să vizeze, în special, perioadele în care se află în misiune oficială în ţări terţe, similar codului de conduită emis de ONU; consideră că acest cod trebuie să exprime dezaprobarea clară a cumpărării de servicii sexuale, a altor forme de exploatare sexuală şi a violenţei pe criterii de sex şi să conţină sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării sale şi că funcţionarii trebuie să fie informaţi, în mod detaliat, asupra conţinutului codului de conduită înainte de începutul misiunii;

114.

recomandă adoptarea unor măsuri menite să sporească securitatea fizică a femeilor şi a fetelor tinere aflate în lagărele de refugiaţi, să salvgardeze şi să protejeze drepturile omului în cazul persoanelor strămutate;

115.

invită Consiliul şi Comisia să asigure aplicarea Declaraţiei şi a Planului de acţiune adoptate la Beijing; îndeamnă Consiliul şi Comisia să încurajeze ţările terţe să includă dimensiunea privind egalitatea între sexe în programele de acţiune naţionale şi să integreze în politicile naţionale drepturile omului şi egalitatea între sexe;

116.

îndeamnă Comisia să asigure, în cadrul dialogurilor purtate cu ţările terţe privind drepturile omului, crearea unui program educaţional cuprinzător în domeniul drepturilor omului, menit să mărească gradul de conştientizare printre femei a drepturilor lor în contextul drepturilor omului şi să sensibilizeze publicul larg în privinţa drepturilor femeii;

117.

îndeamnă Consiliul şi Comisia să încurajeze ţările terţe să includă în legislaţiile lor principiul egalităţii între bărbaţi şi femei şi să asigure, prin prevederi legislative şi alte instrumente adecvate, realizarea acestui principiu şi respectarea acestor drepturi în toate domeniile;

118.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului (inclusiv Secretarului General/Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate Comună, domnului Javier Solana, şi reprezentantului său permanent pentru drepturile omului, doamna Riina Kionka, precum şi membrilor COHOM) şi Comisiei (inclusiv şefilor delegaţiilor în ţările terţe), guvernelor şi parlamentelor statelor membre, co-preşedinţilor Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE, preşedintelui Adunării Parlamentare Euro-mediteraneene, co-preşedinţilor Adunării Parlamentare America Latină-UE, precum şi co-preşedinţilor comisiilor parlamentare de cooperare şi ai delegaţiilor interparlamentare ale UE cu ţările în cauză.

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (1),

—

având în vedere Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării din 10 decembrie 1982,

—

având în vedere Declaraţia finală făcută cu ocazia Reuniunii mondiale la nivel înalt de la Johanesburg privind dezvoltarea durabilă desfăşurată în perioada 26 august — 4 septembrie 2002,

—

având în vedere comunicarea Comisiei adresată Consiliului şi Parlamentului European privind aplicarea principiului durabilităţii pescuitului în UE prin intermediul recoltei maxime durabile (COM(2006)0360),

—

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (2) privind comunicarea Comisiei,

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit (A6-0298/2007),

A.

întrucât majoritatea resurselor halieutice comunitare cu valoare comercială mare sunt supraexploatate sau aproape de a fi supraexploatate,

B.

întrucât durabilitatea resurselor halieutice este fundamentală pentru a garanta, pe termen lung, activitatea de pescuit şi viabilitatea sectorului pescuitului,

C.

întrucât sistemul comunitar de conservare şi gestionare bazat pe capturi totale admisibile (TAC) şi cote nu a permis o exploatare raţională a resurselor, ci, dimpotrivă, din cauza rigidităţii sale şi subordonării unor imperative politice şi nu biologice, a împiedicat gestionarea raţională, îngreunând controlul şi favorizând aruncarea înapoi în mare a capturilor,

D.

întrucât sistemul comunitar de conservare şi gestionare trebuie să se bazeze pe cercetarea ştiinţifică din domeniul pescuitului şi să dispună de informaţii statistice demne de încredere, detaliate şi care acoperă o perioadă de mai mulţi ani,

E.

întrucât diferitele modificări şi adaptări succesive ale sistemului de gestionare a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), care au suprapus regimul capturilor totale admisibile (TAC) şi al cotelor regimului privind efortul de pescuit, au dus la stabilirea de planuri de recuperare care au avut rezultate foarte diferite şi de măsuri succesive pentru casarea flotei care nu au dat rezultatele scontate şi au avut repercusiuni negative în domeniile social şi economic,

F.

întrucât majoritatea acestor adaptări nu au dus decât la o reducere a rentabilităţii şi a competitivităţii flotei comunitare, atât la nivelul UE, cât şi la nivel internaţional, complicând din ce în ce mai mult aplicarea legislaţiei pescuitului de către sector, care se confruntă cu reglementări din ce în ce mai complexe şi în permanentă modificare, lipsit de orice posibilitate de a-şi planifica activitatea pe termen mediu şi lung, fără ca toate acestea să fi contribuit în mod semnificativ la ameliorarea resurselor,

G.

întrucât, la Reuniunea la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă, UE s-a angajat să procedeze astfel, încât să aducă resursele halieutice comunitare la nivelul recoltei maxime durabile (RMD) înainte de anul 2015,

H.

întrucât comunitatea ştiinţifică în general consideră că formularea iniţială a modelului RMD este depăşită din cauza dificultăţii de a transpune în practica administrativă un model matematic de tip teoretic, care necesită o cunoaştere profundă a evoluţiei stocurilor şi lungi serii de date statistice pentru a fi formulat cu precizie, şi întrucât orice carenţă, eroare sau incertitudine în cadrul modelului duce în mod inevitabil la depăşirea RMD-ului,

I.

considerând că într-un sistem de gestionare a activităţilor de pescuit este necesar să se asume un anumit grad de incertitudine ştiinţifică şi abateri sau erori în elaborarea unui model, cauzate, printre alte motive, de selectarea necorespunzătoare a speciilor sau de variaţii de mediu, ceea ce duce în mod inevitabil fie la definiri eronate ale RMD, fie la neîndeplinirea obiectivului,

J.

întrucât după primele elaborări ale RMD, în comunitatea ştiinţifică au fost prezentate noi abordări ale acestui model, care încearcă să-i corecteze defectele şi să-i limiteze neajunsurile,

K.

întrucât aplicarea RMD-ului complică enorm gestionarea activităţilor de pescuit care implică mai multe specii, cum sunt majoritatea celor desfăşurate de flota comunitară şi întrucât acesta nu este un model aplicabil activităţilor de pescuit pelagic,

L.

întrucât o aplicare strictă a RMD ar însemna, pe termen scurt, o reducere considerabilă şi uneori drastică, a activităţii, a gradului de ocupare a forţei de muncă şi a veniturilor flotei comunitare,

M.

întrucât gestionarea pescuitului trebuie să ia în considerare analize mai complete privind efectele naturale şi alte efecte ale relaţiilor dintre specii, în afară de efectele activităţii umane, care contribuie la poluarea marină şi la distrugerea ecosistemelor marine,

N.

întrucât flota comunitară are nevoie stringentă de un sistem de gestionare, care să echilibreze efortul de pescuit în funcţie de resursele disponibile şi în acelaşi timp să-i confere o mai mare stabilitate antreprenorială şi să-i permită o mai bună planificare a activităţii; întrucât orice perioadă de tranziţie către un nou model necesită măsuri de susţinere financiară,

1.

primeşte cu mare interes comunicarea Comisiei, apreciind în mod deosebit recunoaşterea faptului că politica actuală de gestionare a pescuitului a eşuat şi obiectivul acesteia de a crea un nou model de gestionare care să permită recuperarea resurselor, adaptarea efortului de pescuit la realitatea activităţilor pescăreşti, rentabilizarea şi stabilizarea superioare a flotei de pescuit;

2.

subliniază necesitatea ca toate viitoarele măsuri de modificare a sistemului comunitar actual de conservare şi gestionare să fie adoptate cu participarea deplină a pescarilor şi să fie bazate pe cercetările ştiinţifice din domeniul pescuitului;

3.

reaminteşte necesitatea măririi sumelor destinate cercetării ştiinţifice privind pescuitul în cadrul celui de-al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică, ca mijloc de a contribui la ameliorarea sistemului comunitar de conservare a pescuitului, la dezvoltarea unor modele teoretice de gestionare a pescuitului, la aplicarea acestora, la o mai bună analiză a stării resurselor, a efectelor naturale şi a altor efecte ale relaţiilor dintre specii, precum şi la îmbunătăţirea metodelor de pescuit;

4.

ia act de intenţia Comisiei de a atinge aceste obiective prin aplicarea RMD-ului ca punct de referinţă pentru gestionarea activităţilor de pescuit, dar avertizează, totuşi, că marea majoritate a experţilor, inclusiv din cadrul FAO, consideră că modelul clasic RMD este depăşit în raport cu alte abordări de avangardă, care au în vedere ecosistemul în totalitatea sa şi ţin cont, între altele, de aspectele de mediu, de relaţiile dintre stocuri şi de aspectele economice şi sociale;

5.

constată că eminenţi oameni de ştiinţă au dezvoltat în ultimii ani metode bazate pe simulări informatice de pescuit, care concurează abordarea RMD fără să o considere un obiectiv explicit şi care iau în considerare în mod corect factorii de mediu şi posibilele interacţiuni dintre specii şi că aceste metode ar putea fi extinse pentru a ţine seama de factorii sociali şi economici specifici;

6.

atrage atenţia asupra dificultăţii de a aplica modelul RMD la activităţile de pescuit care implică mai multe specii, cum sunt cele mai multe în UE, având în vedere că, dacă modelul RMD se aplică speciei principale, restul speciilor ar putea fi supra-exploatate, în timp ce, dacă modelul se aplică speciei pe cale de epuizare, aşa cum ar părea logic, ar trebui să se renunţe la capturile din speciile aflate într-o situaţie biologică bună, cu pierderile economice, de locuri de muncă şi de competitivitate corespunzătoare, ceea ce, pe de altă parte, este în totală contradicţie cu atingerea recoltei maxime durabile (RMD);

7.

se vede nevoită, aşadar, să deplângă în special, faptul că în comunicarea sa Comisia nu analizează şi nu indică soluţii cu privire la aceste aspecte şi nici nu oferă o evaluare mai aprofundată a implicaţiilor utilizării unui model RMD în general, a carenţelor şi particularităţilor pe care le prezintă aplicarea sa şi a riscurilor asociate oricărei erori în cadrul modelului; deplânge, îndeosebi, absenţa analizei privind evoluţia RMD şi avantajele pe care le-ar putea aduce celelalte abordări;

8.

înţelege, prin urmare, că o propunere de introducere a RMD încă nu este suficient de matură şi că se impune o analiză mai bună şi mai adâncă a problemelor, carenţelor şi obiectivelor politicii comunitare de conservare şi gestionare, spre a lua, dovedind curaj politic, măsurile adecvate pentru a realiza schimbarea necesară în actuala PCP;

9.

având în vedere cele expuse mai sus, se vede nevoit să îşi manifeste uimirea cu privire la recentele măsuri elaborate de Comisie pentru a se conforma modelului RMD, precum Regulamentul privind TAC şi cotele pentru 2007 (3), deşi însăşi Comisia a recunoscut, în diferite dezbateri şi foruri, că încă sunt necesare multe studii privind diferitele aspecte ale aplicării RMD;

10.

îşi exprimă preocuparea că, în contextul obiectivului ambiţios de a schimba abordarea sistemului de conservare şi gestionare a PCP, oportunitatea de a defini în mod clar sistemul de acces la resurse ar putea fi ratată, menţinându-se sistemul de suprapunere a TAC, a cotelor şi a efortului de pescuit; consideră că această şansă, de a defini un sistem de acces la resurse, care să favorizeze durabilitatea, să împiedice aruncarea înapoi în mare a capturilor, să simplifice măsurile tehnice, să elimine discriminările şi concurenţa exacerbată pentru resurse, să acorde flexibilitatea necesară şi să amelioreze competitivitatea sectorului, nu trebuie să fie ratată de Comisiei;

11.

subliniază că orice modificare a sistemului de gestionare trebuie să conteze, în mod obligatoriu, pe mecanisme de compensare adecvate şi suficiente, din punct de vedere financiar, iar, în acest sens, este necesar un studiu de impact privind consecinţele socio-economice ale propunerii finale; solicită Comisiei să elaboreze aceste măsuri împreună cu noul sistem de gestionare şi, dacă este posibil, să le integreze;

12.

subliniază că atât situaţia lamentabilă a stocurilor de peşte din apele europene, precum şi dificultăţile întâmpinate de sectorul pescuitului în UE demonstrează cât de urgent trebuie să se adopte măsuri şi că noi amânări nu pot decât să atragă alte neajunsuri pentru sector şi noi întârzieri în rentabilizarea domeniului;

13.

solicită să se parcurgă aceste etape înainte de a se lua o decizie şi, prin urmare, cere o dezbatere deschisă şi care să implice toate părţile interesate, în care să fie analizate alte abordări posibile ale gestionării în scopul de a obţine un cât mai amplu consens referitor la modificările care trebuie realizate în cadrul politicii comunitare de gestionare;

14.

susţine, în cele din urmă, stabilirea progresivă a unui sistem care să poată culmina cu o politică în domeniul pescuitului din ce în ce mai adaptată la capacitatea biologică a unor resurse aflate intr-o fază de recuperare, astfel încât durabilitatea activităţilor de pescuit comunitare să devină mai degrabă o garanţie decât o preocupare şi să fie percepută ca atare în orice parte a lumii în care circulă produse de pescuit comunitare; un sistem care să permită flotei o stabilitate şi o planificare corectă pe termen din ce în ce mai lung şi care, în cele din urmă, să stabilească un sistem stabil de acces la resurse, în care capturile totale admisibile (TAC) sau cotele trebuie să fie modificate doar în cazuri punctuale şi în mod semiautomat, în loc să fie modificate anual şi pe baza unor criterii diferite de cele pur ştiinţifice;

15.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

—

având în vedere Cartea verde privind revizuirea acquis-ului în domeniul protecţiei consumatorilor (COM(2006)0744) precum şi Culegerea de norme în domeniul protecţiei consumatorilor la nivelul Comunităţii Europene — analiză comparativă (1),

—

având în vedere legislaţia comunitară în vigoare în domeniul protecţiei consumatorilor, al comerţului electronic şi al dezvoltării societăţii informaţionale,

—

având în vedere Rezoluţia sa din 23 martie 2006 privind strategia de urmat în ceea ce priveşte dreptul contractual european şi revizuirea acquis-ului (2), Rezoluţia sa din 7 septembrie 2006 privind dreptul contractual european (3) şi Rezoluţia sa din 21 iunie 2007 privind încrederea consumatorilor în mediul digital (4),

—

având în vedere audierea publică privind revizuirea acquis-ului comunitar în domeniul protecţiei consumatorilor europeni, care a avut loc la Parlamentul European în 10 aprilie 2007,

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor şi avizul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, precum şi cel al Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0281/2007),

A.

întrucât 48 % din comercianţii cu amănuntul sunt pregătiţi să efectueze tranzacţii transfrontaliere, dar întrucât numai 29 % le realizează efectiv; întrucât, de asemenea, 43 % din comercianţii cu amănuntul consideră că vânzările transfrontaliere s-ar majora în cazul în care dispoziţiile legilor care guvernează tranzacţiile cu consumatorii ar fi aceleaşi în întreaga Uniune Europeană (5),

B.

întrucât jumătate dintre europeni (50 %) au rezerve mai mari faţă de achiziţiile transfrontaliere decât faţă de cele interne; întrucât peste două treimi (71 %) consideră că este mai dificilă rezolvarea anumitor probleme în cazul achiziţiilor transfrontaliere, precum reclamaţiile, returnarea bunurilor, reducerile de preţ sau garanţiile (6),

C.

întrucât obiectivul principal al acestei revizuiri îl reprezintă realizarea unei veritabile pieţe interne a consumatorilor, asigurând în acelaşi timp un echilibru între un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi competitivitatea întreprinderilor,

D.

întrucât 90 % din întreprinderile din Europa sunt întreprinderi foarte mici, care, prin natura lor, stabilesc o relaţie directă de încredere cu consumatorul, având, în general, un puternic caracter de proximitate şi întrucât ar trebui să se ţină seama de aceste caracteristici specifice, în contextul revizuirii acquisului în domeniul protecţiei consumatorilor,

E.

întrucât abordarea care vizează armonizarea minimă nu permite atingerea obiectivului armonizării şi, întrucât în 20 de ani de evoluţie a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, aceasta nu a avut capacitatea de a crea o piaţă internă integrată în sectorul comerţului cu amănuntul care să fie în beneficiul cetăţenilor,

F.

întrucât cele opt directive (7) privind protecţia consumatorilor indicate în Cartea verde trebuie simplificate şi armonizate, pentru a evita fragmentarea şi pentru a asigura modernizarea legislaţiei comunitare în domeniul protecţiei consumatorilor,

G.

întrucât este hotărât să finalizeze piaţa internă europeană, în beneficiul celor 493 de milioane de consumatori din Comunitate şi să elimine restricţiile în ceea ce priveşte concurenţa care se regăsesc încă în dreptul contractual şi în dreptul comercial,

H.

întrucât, pentru consolidarea încrederii europenilor în piaţa internă, este necesară asigurarea unei mai mari certitudini juridice, atât pentru consumatori, cât şi pentru agenţii economici, precum şi asigurarea aplicării efective a legislaţiei în vigoare,

I.

întrucât această revizuire, care va viza legislaţia referitoare la contractele de consum, ar trebui să fie întemeiată pe activităţile curente întreprinse în domeniul dreptului contractual şi pe crearea unui cadru comun de referinţă privind dreptul european contractual (CCR) şi întrucât ar trebui să se integreze în mod coerent în cadrul acestor iniţiative,

1.

salută Cartea verde a Comisiei privind revizuirea acquis-ului în domeniul protecţiei consumatorilor, în special obiectivul anunţat de a moderniza, simplifica şi îmbunătăţi regimul de reglementare pentru profesionişti şi consumatori, facilitând astfel schimburile comerciale transfrontaliere şi sporind încrederea consumatorilor;

2.

consideră că obiectul revizuirii trebuie să fie axat pe actualizarea şi armonizarea celor opt directive privind protecţia consumatorilor, menţionate în Cartea verde; solicită Comisiei să prezinte Parlamentului şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a Directivei 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (directiva privind comerţul electronic) (8), raport care să abordeze problemele legate de încrederea consumatorilor;

3.

consideră că este esenţial ca legiuitorul comunitar să acţioneze în vederea eliminării tuturor inconsecvenţelor care există în directivele privind protecţia consumatorilor, aflate în curs de revizuire;

4.

consideră că este esenţial să existe o privire de ansamblu clară asupra modului în care interacţionează şi funcţionează, la nivelul UE, diferitele cadre juridice şi de reglementare care influenţează activităţile din domeniul legislaţiei referitoare la protecţia consumatorilor şi din cel al legislaţiei comerciale, în special asupra relaţiei dintre orice instrument rezultat din această revizuire şi normele aplicabile în cazul conflictului de legi (9) precum şi alte instrumente bazate pe principiul ţării de origine (ca de exemplu, directiva privind comerţul electronic);

5.

îşi exprimă preferinţa pentru adoptarea unei abordări mixte sau combinate, şi anume a unui instrument orizontal care să vizeze cu prioritate alinierea legislaţiei curente şi care să permită acoperirea lacunelor, regrupând, conform practicii judiciare constante, aspectele cu caracter transversal din ansamblul directivelor; consideră că aspectele specifice, care nu intră sub incidenţa instrumentului orizontal, trebuie să fie în continuare abordate separat pentru fiecare directivă sectorială;

6.

consideră că instrumentul orizontal ar trebui reexaminat în mod regulat, iar eficienţa şi impactul acestuia ar trebui evaluate, în vederea revizuirii, dacă acest lucru se dovedeşte a fi necesar;

7.

este împotriva utilizării revizuirii acquis-ului comunitar ca pretext pentru extinderea conţinutului legislativ al directivelor sectoriale existente sau pentru adoptarea unor directive suplimentare;

8.

consideră că instrumentul orizontal ar trebui să se aplice în cea mai mare măsură posibilă ansamblului de contracte încheiate cu consumatorii, fie că este vorba de tranzacţii naţionale sau transfrontaliere, pentru evitarea introducerii unui nou element de complexitate, prin impunerea unor regimuri juridice diferite asupra consumatorilor, în funcţie de natura tranzacţiei;

9.

reaminteşte că armonizarea nu trebuie să determine o reducere a nivelului protecţiei consumatorilor asigurat de anumite dispoziţii naţionale, ci ar trebui să asigure un nivel de protecţie a consumatorilor comparabil în toate statele membre;

10.

salută propunerea Comisiei privind crearea unui instrument orizontal şi recunoaşte posibilele avantaje a ceea ce unii au denumit „o directivă de bază privind drepturile consumatorilor”; sugerează ca instrumentul orizontal, care acoperă domenii politice intersectoriale, să aibă drept punct de plecare principiul armonizării maxime focalizate, asigurându-se în acest fel creşterea coerenţei terminologice şi eliminarea lacunelor şi a neconcordanţelor;

11.

sugerează că instrumentele sectoriale care fac obiectul acestei revizuiri trebuie să fie întemeiate pe principiul armonizării minime, combinat cu principiul recunoaşterii reciproce în ceea ce priveşte domeniul coordonat; observă, însă, că acest lucru nu exclude o armonizare maximă focalizată, acolo unde aceasta se dovedeşte necesară pentru interesul consumatorilor şi al profesioniştilor;

12.

reaminteşte că, în cadrul legislaţiei actuale, în ceea ce priveşte domeniile necoordonate, legea aplicabilă este hotărâtă de normele de drept internaţional privat, în special de Convenţia de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale („Roma I”); în acest sens, în cadrul discuţiilor aflate în curs de desfăşurare, ar trebui evitate divergenţele dintre această Convenţie şi actele juridice comunitare specifice;

13.

sprijină includerea, în instrumentele sectoriale, a unei clauze privind piaţa internă, care să permită consumatorilor să beneficieze pe deplin de piaţa internă;

14.

observă că anexa 1 la Cartea verde conţine la punctele 4 şi 5 o listă detaliată a aspectelor juridice contractuale relevante pentru contractele încheiate cu consumatorii şi că unele dintre aceste aspecte au fost deja abordate în cadrul activităţilor privind CCR; observă că multe dintre ele au o natură profund „politică” şi că, prin urmare, dacă o regulă generală ar fi integrată într-un instrument armonizat la nivelul UE, ar fi nevoie de o dezbatere largă şi de o analiză aprofundată, inclusiv la nivel public;

15.

este în favoarea includerii în instrumentul orizontal a unor principii orizontale, aplicabile tuturor contractelor de consum, în cazul în care acestea favorizează, de exemplu, coerenţa unor definiţii comune, a dispoziţiilor generale referitoare la cerinţele în materie de informaţii, precum şi elaborarea procedurilor de aplicare a legislaţiei privind retractarea şi retragerea;

16.

consideră că definiţiile „consumatorului” şi ale „profesionistului în domeniu” nu sunt coerente nici în legislaţia comunitară, nici în legislaţiile naţionale şi că este esenţială o clarificare a acestor noţiuni în instrumentul orizontal, în măsura în care acestea determină domeniul de aplicare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorului;

17.

consideră esenţială necesitatea definirii drept „consumator” a oricărei persoane fizice care acţionează în scopuri care nu se încadrează în activitatea sa profesională; consideră la fel de necesară definirea ca „profesionist în domeniu” a oricărei persoane care acţionează în cadrul activităţii sale profesionale;

18.

în plus, se declară în favoarea includerii în instrumentul orizontal a unor definiţii suplimentare, precum cele ale „formei scrise” şi ale „mediilor durabile de stocare a datelor”;

19.

se opune introducerii în instrumentul orizontal a unei clauze generale de bună credinţă şi corectitudine, aplicabilă contractelor de consum;

20.

nu consideră oportună aplicarea regulilor privind clauzele abuzive acelor clauze care fac obiectul unei negocieri individuale, în vederea evitării restrângerii libertăţii contractuale a părţilor contractante;

21.

consideră că, pentru mărirea încrederii consumatorilor în piaţa internă, ar trebui elaborate dispoziţii care să confere un nivel mai ridicat de protecţie, conservând în acelaşi timp o marjă de flexibilitate; solicită Comisiei să ia în considerare, înainte de toate, utilizarea unei formule care să combine o listă neagră cuprinzând clauzele interzise şi o listă gri cuprinzând clauzele presupus abuzive şi alte clauze al căror caracter abuziv ar putea fi demonstrat de către consumator printr-o acţiune în justiţie, pe baza unor criterii armonizate şi prestabilite;

22.

respinge ideea de extindere a analizei caracterului abuziv la toate clauzele principale ale contractului, inclusiv la cele referitoare la obiectul principal al contractului şi la caracterul adecvat al preţului, având în vedere principiul libertăţii contractuale;

23.

consideră că, în această etapă, este dificil de stabilit o reglementare generală privind efectele contractuale ale nefurnizării de informaţii, care să ţină seama de caracteristicile fiecărui contract;

24.

subliniază necesitatea unei unificări a modalităţilor de stabilire a momentului iniţial al termenului şi de calculare a acestuia, favorizând modul de calcul calendaristic, pentru consolidarea certitudinii juridice a tranzacţiilor;

25.

consideră că durata termenelor trebuie armonizată, atunci când acest lucru se justifică în mod obiectiv;

26.

subliniază că încrederea consumatorului în piaţa internă va spori în cazul în care instrumentul orizontal va prevedea posibilitatea consumatorilor de a se retrage din contract; consideră că modalităţile de retragere trebuie să fie armonizate pentru a îmbunătăţi certitudinea juridică, atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorii economici; consideră, de asemenea, că instrumentul orizontal trebuie să afirme lipsa obligaţiei consumatorilor de a suporta costuri suplimentare, altele decât taxele directe de returnare a bunurilor;

27.

consideră că, în cadrul unui instrument orizontal, statele membre pot să prevadă, la nivel naţional, excepţii de la dreptul de retragere, atunci când contractul este întocmit sub forma unui act autentic;

28.

consideră că introducerea unui „formular standard de retragere” în toate limbile comunitare ar simplifica procedurile, ar reduce costurile şi ar creşte transparenţa şi încrederea consumatorului;

29.

consideră că introducerea unor căi de atac contractuale generale depăşeşte cadrul acestei revizuiri, deoarece acest concept intră sub incidenţa dreptului contractual aplicabil în fiecare stat membru;

30.

reaminteşte discuţia cu privire la despăgubirile colective („collective redress”) şi consideră că această chestiune merită o atenţie sporită,

31.

consideră oportună examinarea problemelor legate de protecţia consumatorilor care încheie un contract de furnizare a unui conţinut digital, a unor programe informatice şi a unor date, având în vedere nivelul de protecţie asigurat prin Directiva 1999/44/CE privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe; solicită Comisiei să analizeze această chestiune în profunzime, pentru a determina dacă este oportună propunerea unei sau mai multor reglementări specifice sau extinderea regulilor din directiva menţionată la acest tip de contract;

32.

propune excluderea acestui aspect din domeniul de aplicare a instrumentului orizontal şi menţinerea posibilităţii oferite statele membre de a prevedea ca noţiunea de bun de consum să nu includă bunurile de ocazie vândute prin licitaţii publice; sprijină, cu toate acestea, adoptarea de reguli specifice pentru licitaţiile online;

33.

consideră că noţiunea de livrare este strâns legată de reglementarea transferului riscurilor; de aceea, propune includerea în instrumentul orizontal a unei definiţii comune a noţiunii de livrare, în care, în principiu, ar trebui să se acorde prioritate acordului contractual;

34.

consideră că instrumentul orizontal ar putea prelungi în mod util termenul de garanţie legală cu durata perioadei de imobilizare a bunului în vederea efectuării reparaţiei;

35.

subliniază, cu toate acestea, că instrumentul orizontal nu ar trebui să includă reguli specifice pentru bunurile de ocazie, pentru a se respecta regulile adoptate de statele membre în baza propriilor tradiţii juridice;

36.

propune menţinerea principiului prezumţiei care poate fi combătută în forma sa actuală;

37.

consideră că instrumentul orizontal ar putea crea un sistem de despăgubire disponibil în caz de executare defectuoasă, rezilierea contractului de vânzare fiind rezervată neexecutării integrale a contractului sau încălcărilor deosebit de grave ale acestuia;

38.

consideră oportună eliminarea de către instrumentul orizontal a divergenţelor existente în materie de notificare a neconformităţii care în prezent reprezintă surse de confuzie;

39.

consideră că nu este adecvată introducerea responsabilităţii directe a producătorilor în caz de neconformitate;

40.

subliniază că ansamblul aspectelor privind garanţia comercială (conţinut, transfer, limitare) nu rezultă din încadrarea juridică, ci din principiul libertăţii contractuale; consideră, în consecinţă, că aceste aspecte nu trebuie să facă parte din instrumentul orizontal;

41.

insistă asupra faptului că această revizuire, care se va referi la contractele de consum, ar trebui integrată în mod coerent în lucrările desfăşurate în domeniul dreptului contractual în general, în cadrul procesului de realizare a CCR; accentuează, prin urmare, faptul că această revizuire şi lucrările privind CCR trebuie să progreseze în mod complementar, recunoscând, în acelaşi timp, că interesul pentru coerenţă nu ar trebui să împiedice sau să întârzie procesul actual de revizuire;

42.

subliniază necesitatea asigurării eficacităţii legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, pentru restabilirea încrederii consumatorilor în piaţa internă;

43.

solicită insistent Comisiei să îmbunătăţească instrumentele existente privind protecţia şi informarea eficientă a consumatorilor şi să asigure aplicarea corectă a normelor în vigoare şi respectarea acestora;

44.

îndeamnă Comisia să evalueze cu atenţie efectul măsurilor propuse în cadrul acestei revizuiri pentru a se asigura că ele conduc la creşterea încrederii consumatorilor, fără a impune costuri suplimentare companiilor, în special întreprinderilor mici şi mijlocii, şi că îşi aduc contribuţia la finalizarea pieţei unice;

45.

îndeamnă Comisia să asigure coordonarea internă a acţiunilor sale şi să favorizeze dezvoltarea coerentă a legislaţiei sectoriale;

46.

recomandă aplicarea strictă a principiilor unei mai bune legiferări;

47.

solicită statelor membre să consolideze cooperarea între autorităţile naţionale responsabile pentru aplicarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor şi să faciliteze căile de atac judiciare şi extrajudiciare, pentru a permite consumatorilor exercitarea drepturilor lor la nivel european;

48.

solicită statelor membre să-şi asume responsabilitatea privind finalizarea pieţei interne a bunurilor şi serviciilor şi să evite reglementarea excesivă în domeniul protecţiei consumatorilor, prin impunerea unor cerinţe care nu se regăsesc la nivelul legislaţiei comunitare; solicită statelor membre să adopte o strategie coerentă pentru armonizarea focalizată a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, însoţită de o clauză privind piaţa internă care să sporească încrederea consumatorilor în funcţionarea pieţei interne;

49.

sprijină iniţiativele Comisiei, aflate în curs sau programate, în favoarea educării consumatorilor; consideră că se poate face mai mult, prin intermediul unei cooperări între organismele publice şi sectorul profesional, în vederea promovării unei educaţii financiare de calitate, consolidându-se astfel cultura financiară, calitatea produselor şi legitimitatea sectorului în ansamblul său; salută studiul solicitat cu privire la sistemele de promovare a culturii financiare în Uniunea Europeană, ale cărui rezultate ar trebui să fie disponibile la sfârşitul anului 2007;

50.

încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.

—

având în vedere prima reuniune oficială a Consiliului de Securitate a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Birmania, desfăşurată la 29 septembrie 2006,

—

având în vedere declaraţia Secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, din 18 iulie 2007, şi scrisoarea adresată acestuia la 1 august 2007, semnată de 92 de deputaţi parlamentari aleşi din Birmania, care cuprinde o propunere de reconciliere naţională şi de democratizare a Birmaniei,

—

având în vedere denunţarea fără precedent de către preşedintele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Jakob Kellerberger, la 28 iunie 2007, a încălcărilor legislaţiei umanitare comise împotriva civililor şi deţinuţilor de către guvernul din Birmania, precum şi cererea acestuia adresată guvernului din Birmania de a lua măsuri urgente pentru a pune capăt acestor acte de violenţă şi a împiedica repetarea lor,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr.481/2007 din 27 aprilie 2007 (1) de reînnoire a măsurilor restrictive instituite împotriva Birmaniei,

—

având în vedere decizia guvernului SUA din 1 august 2007 de reînnoire a restricţiilor de import, cuprinse în Legea privind libertatea şi democraţia birmană din 2003,

—

având în vedere cererea publică înaintată la 23 august 2007 de către şeful grupului interparlamentar Asociaţia Statelor Asiei de Sudest (ASEAN), Zaid Ibrahim, care îndeamnă China să-şi folosească influenţa pentru a rezolva criza din Birmania,

—

având în vedere cea de-a opta reuniune a miniştrilor de afaceri externe în cadrul ASEM (Asia Europe Meeting), desfăşurată în Germania, în 28 şi 29 mai 2007,

—

având în vedere Declaraţia „Studenţilor Generaţia 88” din 8 august 2007, cu privire la a şaptesprezecea aniversare a victoriei Ligii Naţionale pentru Democraţie (NLD) în alegerile parlamentare din 27 mai 1990, condamnând propunerile constituţionale înaintate de Convenţia Naţională, care au intrat în ultima fază la 18 iulie 2007,

—

având în vedere raportul anterior (din 18 iulie 2007) al organizaţiei Human Rights Watch, care afirmă că noua Constituţie a Birmaniei ar menţine un sistem militar represiv,

—

având în vedere Rezoluţiile sale din 12 mai 2005 (2), 17 noiembrie 2005 (3), 14 decembrie 2006 (4) şi 21 iunie 2007 (5) privind Birmania,

—