—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată, în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei consacrată la articolul 49 TFUE și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a stabilit că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor („măsura contestată”) a creat un avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere în identificarea sistemului de referință în cadrul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat erori de drept și erori vădite de apreciere atunci când a identificat în mod eronat sau incomplet obiectivele relevante ale sistemului de referință și prin faptul că nu le-a înțeles în mod corect.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere atunci când a considerat că măsura contestată presupunea o derogare de la sistemul de referință ales.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere atunci când a calificat în mod eronat măsura contestată drept măsură selectivă prima facie, considerând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor aflate într-o situație de fapt și de drept comparabilă.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a ținut seama de Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) în aprecierea sa privind selectivitatea măsurii contestate, în timp ce acest instrument nu a intrat în vigoare decât la expirarea perioadei în care Comisia a stabilit că măsura contestată constituia un ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere din partea Comisiei, care încalcă suveranitatea fiscală a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu era justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale rezultate din relații de creditare eligibile care intră la prima vedere în domeniul de aplicare al secțiunii 371EB („activitățile desfășurate deținute în Regatul Unit”) din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010]. În ceea ce privește exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este de asemenea viciată de lipsa oricărei motivări cu privire justificarea acestora sau la lipsa justificării lor.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a precizat în decizia sa de inițiere a procedurii că avea nelămuriri cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzute în cadrul secțiunii 371ID din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize a funcțiilor de conducere semnificative în cadrul activității legate de împrumuturile intragrup, ceea ce ar fi constituit o oportunitate adecvată pentru părți de a comenta acest aspect; în cadrul investigației sale, aceasta nu a invitat părțile interesate să comenteze aspectul menționat, iar în decizia atacată a ales să ignore observațiile care au fost furnizate de fapt de părțile interesate în această privință. Prin urmare, decizia atacată este nulă.

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că impozitarea profiturilor filialelor străine ale unei întreprinderi din Regatul Unit „numai în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu restrânge libertatea de stabilire și că măsura contestată nu era necesară pentru asigurarea respectării libertăților prevăzute de tratat.

În susținerea cererii (formulate cu titlu subsidiar) de anulare a articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă următorul motiv:

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar dacă (ceea ce se contestă) măsura contestată presupunea o schemă de ajutor de stat, Comisia a efectuat o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea independent de aspectul dacă stabilirea unei societăți străine controlate și faptul că aceasta acordă împrumuturi unor întreprinderi din grup nerezidente au presupus de fapt o exercitare a libertății de stabilire. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE. În ipoteza unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare din cuprinsul articolului 2 din decizia atacată trebuie anulat.