This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62010CN0568
Case C-568/10: Action brought on 6 December 2010 — European Commission v Republic of Austria
Cauza C-568/10: Acțiune introdusă la 6 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Austria
Cauza C-568/10: Acțiune introdusă la 6 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Austria
JO C 55, 19.2.2011, p. 19–19
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
19.2.2011 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 55/19 |
Acțiune introdusă la 6 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Austria
(Cauza C-568/10)
2011/C 55/33
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: Maria Condou-Durande și W. Bogensberger, agenți)
Pârâtă: Republica Austria
Concluziile reclamantei
Reclamanta solicită Curții:
— |
constatarea faptului că, prin introducerea unei norme în baza căreia studenților care sunt resortisanți ai țărilor terțe li se poate acorda un permis de muncă numai după examinarea situației pieței forței de muncă din Austria pentru a se asigura că postul vacant nu poate fi ocupat de o persoană înregistrată ca șomer, Republica Austria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 17 alineatului (1) din Directiva 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat (1); |
— |
obligarea Republicii Austria la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Comisia consideră că dispozițiile legii austriece împiedică în mod sistematic accesul studenților care sunt resortisanți ai țărilor terțe la piața forței de muncă, prin faptul că li se eliberează un permis de muncă pentru un post vacant numai atunci când s-a verificat în prealabil că acest post nu poate fi ocupat de o persoană înregistrată ca șomer. În consecință, în opinia Comisiei, numărul permiselor de muncă eliberate pentru această categorie de persoane este foarte redus. Din acest motiv, numai 10 % din studenții care sunt resortisanți ai țărilor terțe, comparativ cu 70 % din studenții austrieci, au posibilitatea de a-și finanța o parte a costului studiilor prin ocuparea unui loc de muncă.
În opinia Republicii Austria, aceste restricții sunt justificate. Datorită accesului liber la cursurile de învățământ superior și a taxelor universitare reduse, Austria ar fi deosebit de atractivă pentru studenții resortisanți ai tărilor terțe. Din cauza cunoștințelor deficitare de limbă germană și a lipsei unor calificări profesionale, aceștia găsesc în general locuri de muncă în sectoare necalificate și, prin aceasta, cresc și mai mult rata deja ridicată a șomajului în sectoarele menționate.
(1) JO L 375, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 94.