6.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/168

—

având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (14112/2015),

—

având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 81 și cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0409/2015),

—

având în vedere articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la tratate,

—

având în vedere avizul Curții de Justiție din 14 octombrie 2014 (1),

—

având în vedere Convenția internațională privind răspunderea și despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanțelor periculoase și nocive, 1996 (Convenția HNS din 1996),

—

având în vedere Protocolul din 2010 anexat la Convenția HNS din 1996 (Convenția HNS din 2010),

—

având în vedere propunerea de decizie a Consiliului (COM(2015)0305),

—

având în vedere Decizia 2002/971/CE a Consiliului din 18 noiembrie 2002 de autorizare a statelor membre să ratifice sau să adere, în interesul Comunității Europene, la Convenția HNS din 1996 (2),

—

având în vedere propunerea de decizie a Consiliului de autorizare a statelor membre să ratifice, în interesul Comunității Europene, Convenția internațională din 1996 privind răspunderea și despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanțelor periculoase și nocive („Convenția HNS”) (COM(2001)0674),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (3) (reformarea Regulamentului Bruxelles I),

—

având în vedere declarația Comisiei de consemnat în procesul-verbal al Comitetului Reprezentanților Permanenți și al Consiliului din 20 noiembrie și 8 decembrie 2015 (4),

—

având în vedere documentul din 18 septembrie 2015 al industriei navale prin care statele membre sunt îndemnate să ratifice cât mai repede Protocolul din 2010 anexat la Convenția HNS sau să adere la acesta, în concordanță cu abordarea propusă de Comisie (5),

—

având în vedere articolul 99 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul interimar al Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0190/2016),

A.

întrucât scopul Convenției HNS din 2010 este acela de a asigura tragerea la răspundere și acordarea de despăgubiri corespunzătoare, prompte și eficace pentru pierderi sau prejudicii cauzate persoanelor, bunurilor sau mediului în urma transportului de substanțe periculoase și nocive pe mare prin Fondul internațional specializat de compensare pentru HNS;

B.

întrucât principiile care stau la baza convențiilor Organizației Maritime Internaționale, inclusiv a Convenției HNS din 2010, sunt răspunderea strictă a proprietarului navei, asigurarea obligatorie pentru acoperirea daunelor produse terților, un drept al persoanelor care suportă daune de a formula o acțiune directă împotriva asigurătorului, limitarea răspunderii și, în cazul petrolului și al substanțelor periculoase și nocive, un fond special de compensare din care se plătesc despăgubiri pentru daune atunci când acestea depășesc limitele răspunderii proprietarului navei;

C.

întrucât, în consecință, pe de o parte ea urmărește să garanteze principiul „poluatorul plătește” și principiile prevenirii și precauției, astfel încât, în caz de posibile daune aduse mediului, să se întreprindă acțiuni preventive și, prin urmare, se circumscrie principiilor generale și politicii privind mediul a Uniunii, iar pe de altă parte urmărește să reglementeze aspectele privind daunele provocate de transporturile maritime și să prevină și să reducă la minimum aceste daune și astfel se circumscrie politicii Uniunii în materie de transport;

D.

întrucât Convenția HNS din 2010 cuprinde norme privind competența instanțelor din statele care sunt parte la convenție de a judeca cererile formulate de persoane care suferă daune ce fac obiectul convenției, formulate împotriva proprietarului navei sau a asigurătorului acesteia ori împotriva fondului specializat de compensare pentru HNS, precum și norme privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor pronunțate de instanțele acestor state;

E.

întrucât, conform propunerii Comisiei (COM(2015)0305), încheierea Convenției HNS din 2010 s-ar suprapune, astfel, în ceea ce privește sfera de aplicare a normelor, cu Regulamentul Bruxelles I reformat;

F.

întrucât reformarea Regulamentului Bruxelles I permite temeiuri multiple de competență, în timp ce capitolul IV din Convenția HNS din 2010 stabilește un regim foarte restrictiv de competență, recunoaștere și executare în vederea asigurării unor condiții echitabile pentru reclamanți și a asigurării aplicării uniforme a normelor privind răspunderea și despăgubirile;

G.

întrucât, pe de o parte regimul specific în materie de competență al Convenției HNS din 2010, care urmărește să asigure faptul că victimele accidentelor pot beneficia de norme procedurale clare și de securitate juridică, ceea ce conduce la o mai mare eficacitate a cererilor în instanță, și pe de altă parte dificultățile juridice și practice previzibile pe care le implică aplicarea în Uniune a unui regim în materie de competență diferit de cel care se aplică celorlalte părți la Convenția HNS din 2010 justifică o exceptare de la aplicarea generală a reformării Regulamentului Bruxelles I;

H.

întrucât Danemarca este exceptată de la aplicarea titlului V din partea a treia din TFUE și, în consecință, nu ia parte la adoptarea Deciziei propuse a Consiliului privind aspectele legate de cooperarea judiciară în materie civilă;

I.

întrucât suprapunerea Convenției HNS din 2010 cu normele Uniunii privind cooperarea judiciară în materie civilă și comercială a constituit temeiul juridic pentru Decizia 2002/971/CE, deoarece Protocolul HNS din 2010 a modificat Convenția HNS din 1996, efectele Convenției HNS din 2010 asupra normelor Uniunii ar trebui evaluate în lumina sferei de aplicare și a normelor Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (DRM (6), care a devenit o parte integrantă a ordinii de drept a UE de când a fost adoptată Decizia 2002/971/CE;

J.

întrucât sfera de aplicare a DRM nu include daunele provocate mediului sau amenințările iminente legate de astfel de daune, care sunt acoperite de Convenția HNS din 2010 odată cu intrarea în vigoare a acesteia din urmă (articolul 4 alineatul (2) și anexa IV din DRM);

K.

întrucât Convenția HNS din 2010 stabilește răspunderea strictă a proprietarului navei pentru orice fel de daune rezultate din transportarea pe mare a unor substanțe periculoase și nocive și care fac obiectul convenției, precum și obligația acestuia de a încheia o asigurare sau o altă garanție financiară pentru a-și acoperi răspunderea pentru daune în temeiul convenției, interzicând în acest scop orice alte cereri introduse împotriva proprietarului navei, cu excepția celor formulate în conformitate cu convenția respectivă (articolul 7 alineatele (4) și (5));

L.

întrucât dacă toate statele membre nu ratifică Convenția HNS din 2010 sau nu aderă la aceasta în același orizont de timp, există riscul ca industria navală să fie supusă concomitent la două regimuri juridice diferite, unul al UE și altul internațional, ceea ce ar putea, de asemenea, crea disparități pentru victimele poluării, cum sunt comunitățile costiere, pescarii etc. și ar contraveni și spiritului Convenției HNS din 2010;

M.

întrucât alte convenții ale Organizației Maritime Internaționale cuprinse în anexa IV din DRM și-au demonstrat eficacitatea, deoarece au reușit să găsească un echilibru între interesele legate de mediu și cele comerciale, prin conturarea clară a răspunderii, astfel încât să nu existe, în mod normal, incertitudini cu privire la identitatea părții răspunzătoare, precum și prin stabilirea unei asigurări obligatorii și a unor mecanisme de despăgubire rapidă, care nu sunt limitate exclusiv la daunele provocate mediului,

1.

le solicită Consiliului și Comisiei să ia în considerare următoarele recomandări:

2.

concluzionează că prezenta rezoluție ar fi încă o posibilitate oferită Consiliului și Comisiei de a da curs recomandărilor formulate la punctul 1;

3.

îi încredințează Președintelui sarcina de a solicita continuarea discuțiilor cu Comisia și Consiliul;

4.

îi încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.