Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind plățile transfrontaliere în Comunitate

COM(2008) 640 final – 2008/0194 (COD)

2009/C 228/11

La 30 octombrie 2008, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Consiliul a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 11 martie 2009. Raportor: dl BURANI.

În cea de-a 452-a sesiune plenară, care a avut loc la 24 și 25 martie 2009 (ședința din 24 martie 2009), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 178 voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 1 abținere.

1.   Concluzii și recomandări

2.   Introducere

3.   Observații generale

4.   Observații specifice

4.1   Articolul 1.3 exclude din regulament plățile efectuate în nume propriu de prestatorii de servicii de plată; această excludere ar trebui să se refere și la serviciile prestate în numele altor prestatori de servicii de plată. Comisia dă asigurări că dispozițiile trebuie înțelese în acest sens; ca atare, CESE, solicitând o formulare mai explicită, constată că, într-adevăr, ar fi un nonsens ca libertatea de a presta servicii direct între profesioniști să nu se aplice și altor profesioniști care apelează la serviciile unor intermediari, de asemenea profesioniști.

4.2   La articolul 2.1 se specifică faptul că regulamentul se referă doar la instrumentele electronice de plată: sunt excluse așadar instrumentele de plată pe suport de hârtie, precum cecurile și cambiile. CESE este întru totul de acord cu aceasta, dar atrage atenția asupra faptului că diferențele dintre comisioanele aplicate în diferite țări la utilizarea acestor instrumente de plată – în prezent pe cale de dispariție – sunt prea mari ca să poată fi justificate doar pe baza costurilor. Se poate presupune că în unele țări se aplică astfel de comisioane ridicate nu numai pentru a acoperi costurile, ci și din rațiuni de descurajare a utilizării, în această eră a electronicii, a instrumentelor de plată pe suport de hârtie: o măsură cu care CESE este întru totul de acord.

4.2.1   De asemenea, articolul 2 ar trebui să clarifice, într-un paragraf special, conceptul de „plată electronică”, menționat la alineatul (1). Ținând cont de costul tehnicilor mixte și conform practicii încetățenite, noul paragraf ar trebui să stabilească explicit că plățile electronice nu trebuie să implice proceduri pe suport de hârtie.

4.3   Articolul 1 alineatul (2) introduce o inovație: în aplicarea regulamentului la plăți transfrontaliere de până la 50 000 EUR sunt incluse toate instrumentele de plăți electronice, inclusiv debitările directe. CESE consideră că este cazul să exprime anumite rezerve cu privire la această ultimă categorie de instrumente.

4.3.1   Sistemul SEPA de debitare directă se deosebește de sistemele naționale, fiind mai complex și mai sofisticat; alinierea prețului unei debitări directe internaționale la prețul național riscă să introducă o denaturare obiectivă a principiului potrivit căruia un produs sau un serviciu nu poate fi vândut la un preț inferior costului său. De asemenea, sistemul de debitare directă – utilizat de întreprinderi, nu și de consumatorii individuali – este adesea pus la dispoziția clienților de către instituțiile de credit în condiții avantajoase, în scop promoțional: condițiile de tranzacționare la nivel național sunt stabilite astfel încât să acopere costurile cu marje reduse, dar nu pot acoperi și tranzacțiile internaționale, mai costisitoare. CESE sugerează ca, pentru o vreme, regulamentul să nu includă și debitările directe, acestea putând fi introduse după ce, în urma unei expertize independente, va fi fost exclus riscul de denaturare a prețurilor și a concurenței.

4.3.2   În orice caz, în virtutea unui elementar principiu al transparenței, Comisia ar trebui să își facă publică ancheta, făcând trimitere în special la costurile naționale și internaționale și oferind date exacte cu privire la modalitatea, sursele și metodele de colectare și de elaborare a datelor. În absența acestor elemente, orice luare de poziție riscă să pară preconcepută și neechilibrată.

4.3.3   De asemenea, CESE atrage atenția asupra faptului că noul regulament ar trebui să intre în vigoare la 1 noiembrie 2009, deci într-un termen poate prea scurt ca să ofere posibilitatea elaborării de planuri economice pe termen mediu sau lung. Pentru conceperea unor astfel de planuri este esențială existența unei certitudini juridice cu privire la Compensarea multilaterală interbancară.

4.4   Articolul 3 confirmă principiul stabilit de regulamentul în vigoare: comisioanele percepute pentru plățile transfrontaliere trebuie să fie egale cu cele percepute de orice prestator pentru operațiunile interne de același tip. Dispozițiile adoptate în 2001 par a fi fost respectate în mod satisfăcător, dar o anchetă pe teren ar putea confirma, în multe țări, existența unor diferențe majore între comisioanele pentru transferuri în euro și cele pentru transferuri în altă monedă. Aceasta reprezintă o discriminare care îi afectează pe cetățenii rezidenți în afara zonei euro.

4.5   Articolul 5 introduce o inovație importantă: eliminarea, de la 1 ianuarie 2010, a obligațiilor de raportare a transferurilor de până la 50 000 EUR și eliminarea totală a acestor obligații, de la 1 ianuarie 2012. Procedura aceasta, prin care se urmărea colectarea datelor necesare statisticii balanțelor de plăți, genera complicații și costuri. Statele membre se vor putea folosi de alte sisteme de colectare a datelor. CESE este pe deplin de acord cu această prevedere.

4.6   Articolul 6 prevede că statele membre desemnează autoritățile responsabile cu asigurarea respectării regulamentului: o dispoziție care exista deja și care pare să fi fost respectată. De o importanță majoră sunt prevederile de la articolul 7, referitoare la obligația statelor membre de a institui proceduri de reclamație și de soluționare extrajudiciară a litigiilor, însoțite de o informare adecvată a publicului. Această misiune poate fi asumată de noile organe înființate ad-hoc sau de altele, preexistente. CESE este de acord, însă doar în ceea ce privește țările în care nu există încă asemenea structuri, și atrage atenția asupra riscului de a se înființa altele noi, ale căror sarcini s-ar suprapune celor ale structurilor existente. CESE observă că, în orice caz, se știe prea puțin despre modul de funcționare a acestor organisme și, mai ales, despre numărul, natura și finalizarea cazurilor examinate. Lipsa unor informații complete și transparente este în detrimentul unei examinări riguroase a naturii și dimensiunilor reale ale abaterilor.

4.7   Articolul 10 prevede ca statele membre să adopte sancțiuni „efective, proporționale și cu efect disuasiv” împotriva celor care încalcă obligațiile stabilite prin regulament și să comunice Comisiei măsurile luate. În această situație, ca și în cea menționată la punctul precedent, părțile interesate ar trebui să primească informații relevante, fie și numai pentru a stabili în ce măsură se acordă importanță respectării regulamentului în fiecare stat membru.

4.8   Articolul 11 oferă și statelor membre din afara zonei euro posibilitatea de a extinde aplicarea regulamentului la moneda proprie. Această opțiune ar pune capăt inconvenientelor și discriminărilor pe care CESE le-a scos în evidență la punctul 4.6; se pare totuși că, pentru moment, reacția diferitelor state membre la această propunere este lipsită de entuziasm, dacă nu chiar indiferentă. CESE se abține de la comentarii în legătură cu acest aspect, dar invită Comisia să reflecteze cu seriozitate asupra pretinsei popularități a anumitor soluții.

4.9   Regulamentul ar trebui să intre în vigoare la 1 noiembrie 2009. Până la 31 decembrie 2012 Comisia va trebui să prezinte un raport cu privire la modul de funcționare a codurilor IBAN și BIC, iar până la 31 decembrie 2015, un raport privind modul de aplicare a regulamentului. CESE nu are nicio observație de făcut în această privință, dar reiterează solicitările formulate la punctele 4.6 și 4.7 cu privire la o informare mai detaliată a părților interesate.