31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/88

1.1

Comitetul ia notă de noul context în care se găsesc piețele energetice și recunoaște necesitatea de a atenua modificarea antropică a climatului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Costurile schimbărilor climatice și metodele rentabile economic de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă subiecte importante în dezbaterea pe tema politicii privind clima. Ele sunt cu atât mai importante cu cât, pentru a satisface necesitățile de energie ale întregii populații mondiale, aprovizionarea globală cu energie va trebui să se dubleze până în 2050. Politicile privind clima și energia durabilă vor trebui structurate astfel încât să își atingă scopurile, cu menținerea în același timp a lanțurilor de valori economice industriale drept coloană vertebrală a economiei europene, chiar dacă se ține seama de costurile pagubelor asociate schimbărilor climatice. Acest lucru este în interesul Uniunii Europene înseși.

1.2

Din cauza cantității mari de energie necesare pentru producerea de materiale de bază din materii prime, industriile producătoare de materiale de bază sunt puternic afectate de orice schimbare a costurilor și taxelor la energie, ca și de măsurile financiare similare. Totuși, amprenta energetică a materialelor de bază trebuie raportată la întregul lanț de valori economice industriale, deoarece nu poate fi luată în considerare separat.

1.3

Comitetul consideră că se poate obține creștere și inovare economică în economia europeană doar pe o bază industrială viabilă. Industria producătoare de materiale de bază competitive și inovatoare reprezintă o cerință fundamentală pentru lanțurile de valori economice industriale. Într-adevăr, sprijinirea tehnologiei ecologice și a energiei durabile reprezintă un obiectiv important. Cu toate acestea, chiar și crearea de tehnologii ecologice necesită lanțuri de valori economice industriale foarte performante. Acestea depind la rândul lor de disponibilitatea și expertiza industriei producătoare de materiale de bază. Inovațiile legate de mediu în special pot fi obținute doar printr-o cooperare de-a lungul întregului lanț de valori. Succesul nu este posibil fără luarea în considerare a întregului lanț de valori.

1.4

Comitetul reamintește că cel mai mare consumator de energie în Uniunea Europeană îl reprezintă clădirile, care totalizează 40 % din cererea finală de energie. Jumătate din potențialul câștigurilor în eficiență energetică poate fi asigurat în domeniul construcțiilor, cu costuri economice negative. O astfel de modalitate de economisire a energiei poate asigura ea singură îndeplinirea angajamentelor asumate de UE prin Protocolul de la Kyoto. În plus, aceste modalități de economisire a energiei pot fi obținute prin utilizarea tehnologiilor deja existente. Mai mult, creșterea performanței energetice a clădirilor are numai efecte pozitive, cum ar fi crearea unor locuri de muncă utile, reducerea costurilor de funcționare, creșterea confortului și un mediu înconjurător mai curat. Aceasta ar trebui să reprezinte o prioritate absolută a Uniunii Europene. De asemenea, Comitetul recunoaște importanța materialelor de bază noi și a îmbunătățirii celor existente, utilizate la aparatura menajeră și de birou, precum și în alte sectoare, cum ar fi energia sau transporturile.

1.5

O eventuală delocalizare a industriilor mari consumatoare de energie ar reduce în mod semnificativ interesul pentru amplasarea siturilor industriale în Europa și ar conduce la o reducere a creșterii economice și a gradului de ocupare a forței de muncă, punând în pericol modelul social european. Datorită interdependenței din cadrul lanțurilor de valori economice industriale, nu este posibilă, pe termen scurt, compensarea acestor pierderi în alte sectoare, cum ar fi tehnologia ecologică. În schimb, aceste sectoare și-ar vedea de asemenea redusă competitivitatea.

1.6

Industriile mari consumatoare de energie trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor politicii energetice și de mediu. Cu toate acestea, cerințele trebuie elaborate în așa fel încât să poată fi eliminată cea mai mare pare a dezavantajelor competitive într-un mediu de afaceri global. Prin natura lor, industriile producătoare de materiale de bază sunt foarte sensibile la impactul costurilor la energie. Prin urmare, instrumentele politicii energetice și de mediu trebuie examinate foarte atent și concepute în funcție de gradul în care afectează competitivitatea acestor industrii.

1.7

Industriile mari consumatoare de energie au nevoie de o alimentare sigură cu energie, care să se bazeze pe un mix energetic european adecvat, din care nu ar trebui să lipsească nicio sursă de energie (cărbune, energie regenerabilă și nucleară), ca și pe o concurență efectivă pe piețele de gaz și electricitate, concretizată în final în prețuri rezonabile la aprovizionarea cu energie. Interesele politicilor energetice naționale ar trebui mai bine ancorate într-o strategie europeană integrată, având în vedere faptul că, până acum, piața energiei electrice nu a ținut pasul cu piața unică a bunurilor industriale. Deși câteva state membre au decis să nu utilizeze tehnologia nucleară, producerea în continuare de electricitate pe baza fisiunii nucleare în UE implică și conservarea expertizei europene în acest domeniu. Menținerea opțiunii nucleare presupune bineînțeles un nivel înalt de siguranță și angajați bine pregătiți (1).

1.8

Încheierea unui acord internațional ambițios privind schimbările climatice este de importanță crucială în combaterea schimbărilor climatice. Un astfel de acord ar trebui să impună obligații de reducere a emisiilor tuturor țărilor cu volume importante de emisii (conform principiului responsabilităților comune, dar diferențiate), inclusiv industriilor mari consumatoare de energie, pentru a asigura o concurență loială și bazată pe condiții egale. În lipsa unui astfel de acord, ar trebui să se ia în considerare alocarea gratuită a cotelor, în cadrul EU-ETS, pentru industriile mari consumatoare de energie care prezintă riscuri de „scurgeri de carbon”, pentru a contracara amenințările la adresa siturilor industriale și a creșterii economice în Europa. Alegerea finală a metodei de alocare ar trebui să aibă la bază criteriul performanței (de exemplu, în urma unei analize comparative), în funcție de cele mai bune tehnici disponibile.

1.9

În vederea furnizării unei contribuții pe termen lung la îndeplinirea obiectivelor politicilor privind energia și clima, Comitetul recomandă călduros concentrarea asupra cercetării și creării de noi tehnologii, în special deoarece procesele de producție disponibile s-au maturizat în mare parte. În lipsa unor soluții tehnice, cerințele referitoare la îmbunătățirea eficienței energetice și obiectivele de reducere a emisiilor nu vor putea fi îndeplinite. Există deja unele structuri funcționale, cum ar fi de exemplu platformele tehnologice, dar eforturile pretind o mult mai bună coordonare, după cum se prevede în Planul strategic european pentru tehnologiile energetice (Planul SET) (2). Trebuie așadar să se acorde un răgaz suficient pentru înregistrarea progreselor tehnologice necesare și pentru atingerea unui grad de viabilitate comercială în termeni de competitivitate globală.

1.10

În virtutea relației sale speciale cu operatorii economici, Comitetul Economic și Social European ar trebui să pună în evidență problemele legate de lanțurile de valori economice industriale, cărora nu li se acordă întotdeauna suficientă importanță de către instituțiile politice.

2.1

Producția de materiale de bază, cum ar fi oțelul, aluminiul și alte metale neferoase, chimicalele, cimentul, varul, sticla, celuloza și hârtia, reprezintă baza indispensabilă a lanțurilor de valori economice industriale. Produsele industriale necesită materiale de construcție și funcționale de bază, cu proprietăți mecanice, fizice și chimice specifice, și care nu sunt disponibile în natură. De fapt, performanța produselor industriale depinde de utilizarea unor materiale cu aplicare specifică și optimizate în termeni de consum de substanțe și energie, calitate, viabilitate, eficiență economică, durabilitate, efecte asupra mediului etc. Dezvoltarea continuă de astfel de materiale reprezintă prin urmare un factor major pentru nivelul inovării tehnologice care caracterizează fiecare produs. Un lanț de valori economice industriale este constituit dintr-o serie de întreprinderi sau de operatori care colaborează în vederea satisfacerii cererilor de pe piață privind anumite produse sau servicii. Industriile situate în aval în lanțurile de valori economice industriale consumă relativ mai puțină energie în procesele lor de producție; iată de ce o apreciere izolată a produsului final nu se dovedește utilă. Amprenta energetică trebuie calculată pentru tot lanțul de valori. O creștere a costurilor la energie nu are impact doar la nivelul producției de materiale de bază, ci poate avea simultan ca urmare, în condițiile în care piața o permite, o creștere a prețului la produsele industriale intermediare și finale, datorită costului ridicat al materialelor de bază.

2.2

O industrie producătoare de materiale de bază, inovatoare și competitivă, reprezintă un factor important în decizia privind amplasarea componentelor ulterioare ale lanțului de creare de valori economice industriale, cum ar fi fabricarea de mașini, de motoare sau sectorul construcțiilor. Aceasta garantează dezvoltarea în paralel de materiale pe măsură, adaptate la cerințele individuale ale utilizatorului. Cererile clienților, de furnizare exact la timp a materialelor, impun, de asemenea, ca furnizorul să fie localizat în apropiere. În lipsa materialelor de bază corespunzătoare, lanțul de valori economice industriale își pierde puterea de inovație și competitivitatea. Acest lucru este valabil mai ales pentru întreprinderile mici și mijlocii, dintre care multe se găsesc în sectorul prelucrării oțelului.

2.3

În general, producția de materiale de bază necesită cantități mari de energie, în special în comparație cu etapele următoare de producție. Energia necesară pe unitate de valoare în industriile mari consumatoare este de cel puțin zece ori (și până la de cincizeci de ori) mai mare decât în industriile care intervin ulterior, cum ar fi ingineria mecanică. În Germania, de exemplu, consumul de energie primară pentru producerea cimentului este de 4,5 kg, pentru cea a oțelului de 2,83 kg, iar pentru producerea hârtiei de 2,02 kg SKE pe unitatea de valoare adăugată, în vreme ce în sectorul ingineriei mecanice consumul este de numai 0,05 kg SKE (3). Aceasta se datorează faptului că materialele de bază trebuie să fie obținute din materii prime naturale, prin intermediul transformării fizice/chimice. Aceasta presupune temperaturi înalte pentru procesele de ardere, topire și reducere, precum și electricitate pentru electroliză. Obținerea de produse semifabricate necesită, de asemenea, niveluri înalte de consum de energie. În multe cazuri, sursele primare de energie nu sunt utilizate pentru producerea de căldură și electricitate, ci sunt utilizate ca materii prime sau agenți reductori, de exemplu în procesele de reducere care au loc în producerea fierului. Este important de remarcat și reducerea constantă a calității materiilor prime, în paralel cu creșterea consumului de energie în prelucrarea acestora.

2.4

Nevoile totale de energie ale unui produs industrial trebuie comparate atât cu economiile de energie care ar putea rezulta din orice inovare adusă produsului, cât și cu utilizarea sa în alte sectoare. O astfel de comparație poate fi realizată doar prin cooperarea dintre furnizorii de materii prime și producătorii industriali din aval, unde materialele nou dezvoltate joacă un rol considerabil. De exemplu, centralele electrice cu niveluri mai mari de eficiență și cu rate mai mici de consum de energie din sursă primară necesită oțeluri de înaltă performanță, termorezistente. În mod similar, ratele specifice de consum de combustibil în sectorul transportului, de exemplu, ar putea fi reduse prin utilizarea de materiale ușoare în construcția de automobile.

3.1

Industriile producătoare de materiale de bază — ciment, oțel, metale neferoase, produse chimice, sticlă, celuloză și hârtie — utilizează combustibilii fosili nu numai la producerea de energie, ci și ca materii prime, fiind afectate în multe moduri de costurile diverselor surselor de energie. Petrolul brut, de exemplu, este utilizat în industria chimică ca materie primă pentru producția de mase plastice și de alte produse petrochimice. Între timp, evoluțiile de pe piețele petrolului au afectat și prețurile de achiziție a gazului și electricității, deoarece prețul gazului este în continuare corelat cu prețul petrolului. Evoluțiile de pe piața cărbunelui afectează și ele costul electricității pentru industriile mari consumatoare de energie. În același timp, industria oțelului utilizează cărbune și cocs ca agenți reductori.

3.2

Rezervele de petrol, adică acele resurse care sunt în prezent exploatabile tehnic și în mod profitabil, vor mai dura aproximativ 40 de ani. Această durată ar putea fi extinsă considerabil, dacă în viitor vor putea fi exploatate economic resurse suplimentare, în special resursele neconvenționale de hidrocarburi, cum ar fi nisipul bituminos. Evoluția prețurilor la petrol este caracterizată de creșterea consumului, în special în China și India. Efectul acestei situații este amplificat de puterea crescândă a națiunilor OPEC pe piață, ceea ce face din ce în ce mai dificilă diversificarea surselor de alimentare, din cauza rezervelor inegal distribuite. Concentrarea regională a producției în țările caracterizate de o instabilitate economică și politică importantă va spori nesiguranța, din cauza imposibilității prevederii eventualelor reduceri viitoare ale aprovizionării, cu efecte colaterale asupra prețului.

3.3

Durata de viață a rezervelor de gaz natural este — după cum se estimează în prezent — cu aproximativ 60 de ani mai mare decât cea a petrolului. Gazul natural reprezintă sursa primară de energie care înregistrează cea mai rapidă răspândire în Europa. Dependența UE de importurile de gaz natural crește într-un grad chiar mai mare decât consumul său. Zăcămintele de petrol și gaz din unele țări europene, cum ar fi Țările de Jos, Norvegia și Regatul Unit, se epuizează, în timp ce importul de gaz — provenit în mare parte dintr-o singură sursă, Rusia — crește. Pe termen lung, este de așteptat ca prețurile la gaz să crească, o astfel de dependență de o sursă unică putând avea în plus ca urmare o posibilă exercitare a unei influențe politice de către Rusia asupra UE. Probabilitatea unei astfel de evoluții este sporită de faptul că rezervele strategice de gaz din UE sunt limitate prin natura lor.

3.4

Rezervele de cărbune care pot fi extrase într-un mod viabil din punct de vedere economic sunt mult mai mari decât cele de petrol și gaz. În general, se apreciază că acestea pot acoperi un interval de 150 de ani. Mai mult, aceste rezerve sunt mai larg distribuite între continente și sunt, în mare, situate în țări mai stabile din punct de vedere politic, cum ar fi SUA sau Australia. Ca și în cazul altor surse de energie, prețul cărbunelui a crescut semnificativ în ultimii ani, ca urmare a cererii crescânde.

3.5

Electricitatea este o formă secundară de energie, produsă în principal din cărbune, gaz, energie nucleară și surse regenerabile de energie primară; în unele state membre, o bună parte a producției de electricitate se bazează încă pe petrol. Compoziția mixului de producție a electricității determină în mare măsură prețul de producere a acesteia. Cărbunele sau energia nucleară reprezintă surse rentabile de producere a energiei electrice de bază, iar sursele regenerabile de energie trebuie dezvoltate mai mult. În comparație cu alte surse primare de energie, acestea din urmă au fost caracterizate până acum de un cost relativ ridicat, în special pentru că, în cea mai mare parte, efectele externe ale surselor de energie convenționale nu se reflectă în prețul acestora. În cazul energiei eoliene și a celei fotovoltaice, de o disponibilitate scăzută și fluctuantă, care creează în consecință probleme pentru rețele, care vor trebui adaptate pentru a face față creșterii pe viitor a alimentării cu energie regenerabilă. Anumite surse regenerabile sunt mai puțin costisitoare decât altele, în funcție de regiune. Astfel, energia fotovoltaică poate fi avantajoasă din punct de vedere economic în regiuni însorite cum ar fi sudul Europei, în timp ce în nordul Europei aceasta nu se dovedește rentabilă.

4.1

Piețele energetice sunt situate într-un mediu dinamic, la care contribuie influențe economice, politice și sociale ce interacționează în mod complex. Industria se confruntă cu o schimbare a condițiilor și costurilor alimentării cu energie, ceea ce are ca urmare o prea mare incertitudine. Dependența crescândă a Europei de importurile de energie, ca și creșterile prognozate ale prețurilor la energie sporesc îngrijorările legate de satisfacerea cererii de energie pe viitor. Este binecunoscut faptul că asigurarea alimentării cu energie la prețuri stabile și accesibile este vitală pentru dezvoltarea economică și socială și trebuie să constituie o parte integrantă a unei politici energetice sănătoase și consecvente.

4.2

Recentele evoluții rapide ale contextului economic din Europa și din întreaga lume impun elaborarea de noi concepte și politici în sectorul energiei, pentru a răspunde mai bine cerințelor de alimentare sigură cu energie. În timp ce în trecut asigurarea alimentării cu energie a fost în mod tradițional considerată ca ținând în primul rând în responsabilitatea guvernelor statelor membre, situația curentă a pieței energetice europene impune forțelor pieței să joace un rol complementar. Pe o piața liberalizată, securitatea și competitivitatea au un anumit cost. În garantarea siguranței aprovizionării pe termen lung, politica europeană comună privind energia capătă o importanță strategică (5).

4.3

Sursele de energie fosilă nu sunt regenerabile. Multe dintre resursele de petrol și gaze naturale ale UE au fost deja complet epuizate. Acest aspect ar trebui privit în contextul nivelurilor crescânde de consum ale unor țări în curs de dezvoltare, cum ar fi China și India. În cazul petrolului, în special, există un mare număr de zăcăminte neconvenționale suplimentare (cum ar fi nisipurile bituminoase), care sunt încă dificil și costisitor de exploatat și produc un volum ridicat de gaze cu efect de seră. Reducerea numărului de zăcăminte se va reflecta probabil în creșterea costurilor de exploatare, ceea ce va duce în final la creșterea prețurilor.

4.4

În totalul consumului Uniunii Europene, în prezent, aproximativ 50 % din sursele de energie primară sunt importate și se așteaptă ca acestea să crească la 70 % în viitorul apropiat (2030). UE este deci dependentă, în special în privința petrolului și gazului, de importurile din câteva țări (cum ar fi națiunile OPEC sau Rusia) care au o poziție puternică pe piață. Dat fiind că aceste țări și regiuni sunt adesea caracterizate de o instabilitate politică și economică considerabilă, nu poate fi garantată o aprovizionare constantă. Creșterile recente ale prețului la petrol au demonstrat vulnerabilitatea economică a UE. Prin urmare, descoperirea de resurse proprii în Uniunea Europeană, ca și exploatarea durabilă a celor existente, reprezintă sarcini importante. Dependența de importul de energie are consecințe majore asupra siguranței aprovizionării, acest lucru fiind valabil pentru toate sursele de energie, cu excepția cărbunelui, deoarece cărbunele este importat dintr-un număr mai mare de state, care sunt, în plus, considerate stabile. La aceasta se adaugă faptul că Europa are propriile sale resurse de cărbune, viabile din punct de vedere economic (extracția lignitului în UE este relativ ieftină).

4.5

Piețele de gaz și electricitate, care erau caracterizate de un monopol natural și de limite naționale, se află în proces de liberalizare și integrare. Când rețelele sunt reglementate, concurența la nivelul producției și la cel comercial ar trebui să antreneze reducerea prețurilor și o mai mare eficiență. Această strategie a condus la o oarecare convergență a prețurilor între țările învecinate. Cu toate acestea, segmentarea națională a piețelor, datorată strangulărilor tradiționale din rețeaua de transport, a afectat, cu puține excepții, concurența dintre statele membre.

4.6

În plus, prețul gazului și al altor surse primare de energie, care constituie cea mai importantă componentă a costurilor de producere a energiei (a se vedea punctul 3.5 de mai sus), a cunoscut în ultimii ani o creștere impresionantă. În sfârșit, nu mai există o supracapacitate de producție a energiei, iar sectorul electricității cunoaște o perioadă de investiții masive. Toți acești factori au antrenat creșteri ale prețurilor, în ciuda îmbunătățirilor continue înregistrate (a se vedea de exemplu integrarea treptată a zonei central-vestice: Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Țările de Jos). Fenomenul concentrării producției și distribuției de energie poate fi regăsit, de asemenea, și în afara Uniunii Europene, fără ca el să implice neapărat creșterea prețurilor la gaz și electricitate.

4.7

Decizia politică adoptată în UE, de a atenua schimbarea antropică a climatului prin reduceri masive ale emisiilor de GES, reprezintă deja un factor major pe piețele energetice, iar importanța sa crește continuu. Prin urmare, sporirea eficienței energetice a făcut obiectul unor eforturi suplimentare, ea trebuind să crească într-o măsură considerabilă dacă se dorește o reducere în deplină siguranță a concentrației de CO2 în consumul de energie. Din această perspectivă, combustibilii fosili bogați în carbon sunt din ce în ce mai puțin luați în considerare, în timp ce sursele de energie cu nivel scăzut de carbon (cum ar fi gazul) sau tehnologiile aproape fără emisii de CO2 (cum ar fi sursele regenerabile de energie și, în anumite privințe, energia nucleară) au câștigat teren, deși acest lucru nu este valabil în toate statele membre.

4.8

Asigurarea unei alimentări suficiente cu energie pentru UE a devenit o provocare majoră din perspectiva achiziționării tehnologiei disponibile adecvate și, din ce în ce mai mult, o cursă contra cronometru. În trecut, câteva state membre UE au hotărât să renunțe la utilizarea energiei nucleare, cu toate efectele pe care aceasta le antrenează asupra mixului energetic. În plus, atât construcția de termocentrale pe cărbune, cât și a infrastructurii necesare pentru transportul energiei a întâmpinat rezistență din partea populației. Aceasta ar putea să conducă din ce în ce mai des la abandonarea proiectelor de termocentrale pe cărbune, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, la Ensdorf, în Germania, datorită mobilizării asociațiilor de cetățeni. Chiar și unele surse regenerabile de energie, cum ar fi centralele eoliene, generează o împotrivire din ce în ce mai pronunțată. Acceptarea de către populație a tuturor surselor de energie, nu numai a celei nucleare, a devenit o problemă serioasă, care trebuie abordată cu cea mai mare seriozitate, dacă se dorește ca producția de energie să răspundă nevoilor cetățenilor și economiei UE.

4.9

Prin urmare, capacitatea de producție în UE stagnează, doar câteva proiecte noi fiind în curs de dezvoltare, nefiind exclus ca UE să întâmpine probleme în viitor. Modernizarea inevitabilă a parcului european al centralelor reprezintă o provocare și, totodată, o șansă. Este absolut indispensabil ca potențialii investitori să afle că singurele investiții rezonabile sunt cele din domeniul tehnologiilor cu emisii reduse de carbon.

5.1

Industriile mari consumatoare de energie care produc materiale de bază se confruntă cu numeroase presiuni pentru a se adapta — având în vedere globalizarea piețelor și schimbarea situației pe piețele energetice. Pe de o parte, întreprinderile trebuie să facă față concurenței internaționale prin dezvoltarea de produse și procese inovatoare. Pe de altă parte, ele sunt forțate să facă față unor costuri în creștere la energie, pentru a asigura respectarea deciziilor politice adoptate în ceea ce privește atât reducerea emisiilor de CO2, cât și a nivelurilor consumului de energie.

5.2

Interacțiunile economice internaționale s-au intensificat în urma globalizării. Furnizorii din țările în curs de dezvoltare au recuperat întârzierile tehnologice și prezintă acum condiții de producție cu efort susținut, la un preț mai rezonabil. Furnizorii de materiale de bază au reacționat la această provocare prin optimizarea proceselor lor de producție, specializându-se în produse de înaltă calitate tehnologică, prin dezvoltarea de produse personalizate în strânsă colaborare cu clienții. S-au dezvoltat tot mai mult parteneriatele între furnizorii de materiale și clienți, aceasta conducând la o varietate de servicii.

5.3

Costurile energetice reprezintă o parte semnificativă a costurilor de producție a materialelor în industriile mari consumatoare de energie, fiind așadar în interesul acestora să își reducă consumul. În ultimele decenii s-au obținut succese remarcabile sub acest aspect. Industriile mari consumatoare de energie din UE sunt lideri mondiali în eficiența energetică din etapa de producție.

5.4

Cerințele politice recente privind reducerea emisiilor de CO2 și creșterea eficienței energetice aduc noi provocări pentru industriile mari consumatoare de energie. Procesele și tehnologiile de fabricație existente și-au atins deja, în multe cazuri, limitele fizice și chimice (6). Consumul de agenți reductori în industria oțelului, în procesul de transformare din furnal, de exemplu, a atins deja un minimum chimic/fizic și nu mai poate fi redus fără ca aceasta să afecteze cererea din partea clienților și volumul producției. Ar fi necesare mai multe realizări tehnologice fundamentale, ce rămân încă a fi identificate, cercetate și efectuate, înainte ca eficiența energetică să se îmbunătățească semnificativ. Aceasta pretinde eforturi considerabile din partea industriei. Din acest motiv, există deja proiecte de cercetare comune și proiecte demonstrative pe termen lung în cadrul platformelor tehnologice, precum și inițiative cum ar fi captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC). Același lucru este valabil și pentru alte industrii cu emisii în cursul procesului de producție, cum ar fi industriile producătoare de var și ciment. Cercetarea și dezvoltarea reprezintă o provocare pe termen lung și pentru aprovizionarea cu energie, în ce privește de exemplu CSC sau energiile regenerabile.

5.5

Efortul industriilor producătoare de materiale de bază de a crea tehnologii de producție noi și revoluționare, cu un consum mai scăzut de energie, va cere timp. Pe lângă progresele tehnice, desfășurarea noilor procese trebuie sincronizată cu ciclurile de investiții ale societăților. În fond, condiția fundamentală pentru introducerea noilor procese este viabilitatea lor economică, care, la rândul ei, trebuie măsurată în funcție de concurența de pe piața mondială. Din acest motiv, și luând și considerare și alți factori (sarcini administrative, resurse financiare limitate și nesiguranța economică ce rezultă din acestea), trebuie să se ia în calcul o perioadă de câteva decenii pentru ca industriile producătoare de materiale de bază să realizeze progrese majore în economisirea energiei. Acest aspect face diferența între industriile mari consumatoare de energie și sectorul producției de energie, care, în timp ce obține, de asemenea, îmbunătățiri treptate ale eficienței în ritm cu ciclurile de inovație, poate trece mai ușor costurile de îmbunătățire și alte obligații administrative legate de aceasta în sarcina clienților dependenți.

5.6

Eficiența energetică a produselor industriale poate fi sporită semnificativ prin utilizarea de materiale de bază noi și extrem de perfecționate, produse în colaborare cu alte sectoare, cum ar fi producătorii de mașini sau constructorii de centrale electrice, rezultatul fiind componente cu o rezistență termică mai mare sau cu greutate mai mică. Sistemele adecvate de control al procesului permit, de asemenea, obținerea unor noi niveluri de calitate în ceea ce privește eficiența energetică. Instalațiile de producție a energiei regenerabile sunt, de asemenea, produse din materiale de bază funcționale și de construcție (de exemplu turbinele eoliene fabricate din oțel și materiale plastice de înaltă performanță). Deși potențialul este mare, nevoia de cercetare în domeniul materialelor rămâne, în aceeași măsură, considerabilă, deoarece majoritatea inovațiilor nu sunt încă destul de pregătite pentru a fi comercializate.

6.1

Politica energetică afectează piețele energetice printr-o varietate de instrumente. Pe de o parte, există cadrul european de reglementare pentru o piață unică a electricității și gazului, care progresează încet și nu a permis încă atingerea obiectivului mult așteptat al stabilizării prețurilor. Pe de altă parte, producția de energie și consumul industrial de energie sunt și vor fi puternic afectate de sistemul EU-ETS, conceput ca instrument fundamental pentru reducerea emisiilor. Valoarea sistemului UE de comercializare a cotelor de emisii (ETS) va fi măsurată prin impactul acesteia asupra emisiilor de gaze cu efect de seră din Europa, prin relevanța sa și prin exemplul pe care îl oferă în stimularea acțiunii globale și/sau transformarea într-un sistem global cuprinzător. Chestiunea principală este că acesta nu este un sistem global, ci doar unul comunitar, ceea ce implică existența unor riscuri legate de scurgeri de carbon, în industriile aflate în concurență la nivel internațional. Acesta constituie un motiv suplimentar pentru ca UE să insiste, în cursul negocierilor asupra evoluției climatului, în favoarea comercializării la nivel internațional în a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Chestiunile problematice ale sistemului revizuit propus trebuie așadar abordate în așa fel încât impactul așteptat asupra costurilor să fie redus la minimum.

6.2

Plafoanele absolute ale emisiilor de CO2 pentru centrale și instalațiile de procesare în industriile mari consumatoare de energie au fost introduse în 2005. În astfel de cazuri, în care emisiile sunt strâns legate de volumul de producție din cauza limitărilor tehnologice, orice creștere a producției peste volumul stabilit implică o creștere considerabilă a costului. Licitarea cotelor de emisii, planificată să înceapă în 2013, va implica o creștere substanțială a costurilor de producție a tuturor materialelor de bază care, în cele mai multe cazuri, nu va putea fi trecută în sarcina clienților din aval.

6.3

UE vizează reducerea emisiilor de CO2, menținerea dependenței de importuri la niveluri rezonabile și promovarea tehnologiilor destinate exportului, prin mărirea ponderii surselor regenerabile de energie. Finanțarea la început a acestora ar constitui o contribuție adecvată la atingerea obiectivelor, dar subvenționarea permanentă ar trebui evitată, deoarece energiile regenerabile trebuie să devină în final competitive pe piață. Evoluția actuală a prețurilor la energie, ca și progresul tehnic în cazul energiei regenerabile, a mărit deja în mod clar competitivitatea energiei regenerabile. Subvențiile naționale sunt utilizate în mod curent în UE pentru a promova energiile regenerabile în sectorul electricității, aceasta implicând în grade diferite sisteme de cotă cu comercializare de certificate și sisteme de prețuri fixe pentru energii regenerabile. Costurile adiționale ale energiilor regenerabile sunt în general luate în considerare în prețul la electricitate pentru consumatorii finali. Industriile mari consumatoare de energie trebuie să participe acum, ca și ceilalți consumatori, la finanțarea energiei regenerabile prin intermediul prețurilor la electricitate.

6.4

Deși anumite sectoare, cum ar fi cel al ingineriei mecanice, beneficiază de pe urma piețelor de energie regenerabilă, aceste câștiguri trebuie puse în balanță cu efectele negative din industriile producătoare de materiale de bază. Mai mult, lanțurile de producție și, prin urmare, competitivitatea, ar fi afectate dacă materialele de bază ar fi eliminate din cauza costurilor suplimentare rezultate din subvenționarea energiilor regenerabile (7). Acest lucru poate fi cel puțin evitat prin introducerea unor costuri maxime. Dezvoltarea pieței energiilor regenerabile oferă noi posibilități exportului de tehnologie (pentru producerea de energie eoliană de exemplu) către zonele în care ar putea fi exploatată în mod profitabil. Trebuie, de asemenea, avut în vedere faptul că nu numai întreprinderile europene, ci și economia europeană beneficiază de pe urma piețelor subvenționate din Europa, o proporție importantă a materialelor fotovoltaice din Europa provenind, de exemplu, din Japonia.

6.5

Energia nucleară reprezintă un element important în mixul energetic al multor țări UE, în timp ce altele au hotărât să renunțe la utilizarea acestei forme de generare a energiei electrice. În acestea din urmă nu există nicio sursă care să permită producerea de electricitate la un preț rezonabil și cu emisii scăzute de CO2 pentru a asigura necesitățile de bază, ceea ce impune utilizarea de combustibili fosili sau de resurse regenerabile (8). Ca urmare, prețurile la electricitate, emisiile de CO2 și prețul cotelor de CO2 cresc, cu efectele corespunzătoare asupra industriilor mari consumatoare de energie.

6.6

Numeroase state membre introduc taxe cu scopul de a reduce consumul de energie sau emisiile de CO2. Într-o Carte verde privind instrumentele economice ale politicii climatice, Comisia Europeană preconizează armonizarea acestor instrumente în toată Europa și introducerea de noi stimulente pentru reducerea emisiilor de CO2. Industriile mari consumatoare de energie s-ar confrunta cu creșteri considerabile de prețuri la energie și electricitate, aceste costuri putând fi doar parțial compensate prin măsurile menționate mai devreme, de creștere a eficienței energetice.

7.1

Politicile privind energia și schimbările climatice nu se mai limitează la granițele naționale sau regionale. Siguranța aprovizionării, lipsa de resurse energetice și, mai presus de toate, schimbările climatice, reprezintă provocări globale. Schimbările climatice pot fi combătute eficient doar în condițiile în care toate regiunile lumii sunt implicate în acest efort. Din contră, politicile ambițioase de reducere a emisiilor în UE vor rămâne ineficiente atât timp cât creșterea industrială din țările care se dezvoltă foarte rapid, cum ar fi China, poate anula imediat beneficiile obținute.

7.2

Interacțiunea în creștere dintre comerțul mondial și mișcările de capital conduce la creșterea concurenței dintre regiunile lumii. Industriile mari consumatoare de energie sunt, de asemenea, supuse din ce în ce mai mult concurenței globale în ceea ce privește clienții și capitalul. În primul rând, intervine o concurență imediată cu alți furnizori de materiale, din afara UE. În al doilea rând, sectoarele de producție industrială care se bazează foarte mult pe exporturi, cum ar fi industria auto sau cea mecanică, transferă presiunile legate de prețuri, și care sunt impuse de piața mondială, către industriile producătoare de materiale. În ceea ce privește concurența internațională, aici se face distincția între industriile mari consumatoare de energie și sectoarele regionale, cum ar fi cel al electricității.

7.3

Combinația dintre provocarea globală reprezentată de politica privind energia și clima, și concurența industrială la scară mondială, implică o povară financiară excesivă pentru industriile mari consumatoare de energie, ceea ce antrenează delocalizări. Acestea au loc atunci când regiuni din afara Europei nu impun industriilor lor poveri financiare comparabile. Toate elementele componente ale politicii privind clima și energia trebuie să aibă la bază o evaluare realistă a resurselor (naturale, umane și sociale), precum și posibilitățile lor de evoluție în timp (Strategia de la Lisabona etc.), în vederea unei exploatări a acestor resurse în interesul viitorului durabil comun. Gândirea strategică a UE ar trebui să reflecte aceste principii fundamentale.

7.4

Delocalizarea producției ar conduce probabil la o creștere a nivelului emisiilor în regiunile din afara Europei, în care procesele de producție ar putea prezenta o eficiență energetică mai scăzută decât în țările de origine. Emisii suplimentare ar proveni din introducerea în Europa a produselor industriilor delocalizate. Chiar dacă producția ar fi delocalizată către instalații eficiente, pierderile nu ar putea fi suportate, deoarece deplasarea producției în afara Europei ar avea drept rezultat pierderea de locuri de muncă și de expertiză tehnică, inclusiv în ceea ce privește tehnologia ecologică. Reducerea globală a emisiilor GES ar trebui să reprezinte un element esențial al politicii comunitare.

7.5

Delocalizarea industriilor mari consumatoare de energie ar conduce la un grad redus de ocupare a forței de muncă și de creștere economică. Pierderea legăturii directe cu materialele de bază reduce, de asemenea, interesul implantării pentru lanțurile industriale din aval și conduce la erodarea tuturor nivelurilor lanțului de valori. Economia europeană are totuși nevoie de un nucleu industrial propriu. O economie bazată doar pe servicii nu este durabilă, deoarece multe servicii care furnizează o valoare adăugată considerabilă sunt servicii aflate în relație cu industria și care ar risca, prin urmare, să își piardă sprijinul industrial. Mai mult, avansul UE în tehnologie și inovare (atât cea din sectorul mediului, cât și din altele) depinde de prezența industriilor de bază pe teritoriul său.