(1)

La sfârșitul lunii februarie 2019, autoritățile gambiene au decis în mod unilateral să impună un moratoriu asupra tuturor operațiunilor de returnare forțată, ceea ce a împiedicat returnările efective pentru cea mai mare parte a anului 2019. După ridicarea moratoriului în ianuarie 2020, statele membre s-au confruntat cu obstacole recurente impuse de Gambia în ceea ce privește organizarea și punerea în aplicare a operațiunilor de returnare. De asemenea, cooperarea fluctuantă a Gambiei a obstrucționat toate etapele procesului de returnare, inclusiv atunci când se aplică bunele practici existente și alte acorduri operaționale convenite anterior între Uniune și Gambia. La 6 aprilie 2021, autoritățile gambiene au indicat faptul că țara nu este în măsură să primească persoane returnate până la noi dispoziții, iar în iunie 2021 aceste autorități au confirmat existența „unui moratoriu privind returnarea forțată sau repatrierea până după alegerile din decembrie”.

(2)

Începând cu anul 2019 Comisia a luat măsuri pentru a îmbunătăți nivelul de cooperare al Gambiei în ceea ce privește readmisia resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală. Aceste măsuri au constat în mai multe reuniuni cu autoritățile gambiene, atât la nivel tehnic, cât și la nivel politic, pentru a găsi soluții reciproc acceptabile și pentru a conveni asupra unor proiecte de sprijin suplimentare în beneficiul Gambiei. În paralel, au avut loc schimburi la nivel înalt între Comisie și Gambia. Aspecte legate de readmisie au fost, de asemenea, abordate cu Gambia în cadrul altor reuniuni organizate de SEAE.

(3)

Ținând seama de măsurile luate până în prezent de Comisie pentru a îmbunătăți nivelul de cooperare și relațiile globale ale Uniunii cu Gambia, cooperarea Gambiei cu Uniunea în materie de readmisie este considerată insuficientă și, prin urmare, sunt necesare acțiuni din partea Uniunii.

(4)

Prin urmare, aplicarea anumitor dispoziții ale Regulamentului (CE) nr. 810/2009 ar trebui suspendată temporar pentru resortisanții Gambiei care sunt supuși obligației de a deține viză în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1806 al Parlamentului European și al Consiliului (2). Această aplicare ar trebui să încurajeze autoritățile gambiene să întreprindă acțiunile necesare pentru îmbunătățirea cooperării în materie de readmisie.

(5)

Dispozițiile suspendate temporar sunt cele prevăzute la articolul 25a alineatul (5) litera (a) din Codul de vize: suspendarea posibilității de renunțare la cerințele privind documentele justificative care trebuie prezentate de solicitanții de viză, menționate la articolul 14 alineatul (6), suspendarea perioadei generale de prelucrare de 15 zile calendaristice menționată la articolul 23 alineatul (1) (care, în consecință, exclude, de asemenea, aplicarea regulii privind prelungirea acestei perioade cu maximum 45 de zile în cazuri individuale), suspendarea eliberării vizelor cu intrări multiple în conformitate cu articolul 24 alineatele (2) și (2c) și suspendarea scutirii opționale de la plata taxei de viză pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu în conformitate cu articolul 16 alineatul (5) litera (b).

(6)

Articolul 21 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora. Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) pune în aplicare aceste limitări și condiții. Prezenta decizie nu aduce atingere aplicării directivei respective, care extinde dreptul la liberă circulație la membrii familiei, indiferent de cetățenia lor, atunci când însoțesc sau se alătură cetățeanului Uniunii. Prin urmare, prezenta decizie nu se aplică membrilor familiei unui cetățean al Uniunii cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE sau membrilor familiei unui resortisant al unei țări terțe care beneficiază de un drept la liberă circulație echivalent cu cel al cetățenilor Uniunii în temeiul unui acord încheiat între Uniune și statele sale membre, pe de o parte, și o țară terță, pe de altă parte.

(7)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor de drept internațional care le revin statelor membre în calitate de țări-gazdă ale organizațiilor interguvernamentale internaționale sau ale conferințelor internaționale convocate de organizațiile interguvernamentale internaționale găzduite de statele membre. Prin urmare, suspendarea temporară nu ar trebui să se aplice resortisanților Gambiei care solicită o viză în măsura în care acest lucru este necesar pentru ca statele membre să își îndeplinească obligațiile care le revin în calitate de țări-gazdă ale unor astfel de organizații sau ale unor astfel de conferințe.

(8)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece această decizie constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezenta decizie dacă o va pune în aplicare în legislația sa națională.

(9)

Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (4); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(10)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (5), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (6).

(11)

În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (8).

(12)

În ceea ce privește Liechtenstein, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care se află sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (10).

(13)

Prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003, al articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011,

(a)

articolul 14 alineatul (6);

(b)

articolul 16 alineatul (5) litera (b);

(c)

articolul 23 alineatul (1);

(d)

articolul 24 alineatele (2) și (2c).