15/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3

---

32004D0156

---

L 059/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

DECIZIA COMISIEI

din 29 ianuarie 2004

de stabilire a orientărilor pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului

[notificată cu numărul C(2004) 130]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2004/156/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (1), în special articolul 14 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Monitorizarea și raportarea complete, consecvente, transparente și exacte în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu prezentele orientări, este fundamentală pentru funcționarea sistemului de comercializare a cotelor emisiilor de gaze cu efect de seră instituit prin Directiva 2003/87/CE.

(2)

Orientările din prezenta decizie stabilesc criterii detaliate de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze ce rezultă din activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, precum și a emisiilor de gaze cu efect de seră legate de aceste activități, pe baza principiilor de monitorizare și raportare stabilite în anexa IV la directiva menționată anterior.

(3)	Articolul 15 din Directiva 2003/87/CE solicită statelor membre să se asigure că rapoartele înaintate de operatori sunt verificate în conformitate cu criteriile stabilite în anexa V la directiva menționată anterior.

(4)	Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 8 din Decizia 93/389/CEE a Consiliului (2),

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Orientările pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze rezultate în urma activităților enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, menționate la articolul 14, sunt stabilite în anexele la prezenta directivă.

Aceste orientări au la bază principiile stabilite în anexa IV la directiva menționată anterior.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

---

(1)  JO L 275, 25.10.2003, p. 32.

(2)  JO L 167, 9.7.1993, p. 31. Decizie, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

---

Lista anexelor

	Pagina
Anexa I: Orientări generale …	5
Anexa II: Orientări pentru emisiile de ardere provenite din activitățile enumerate în anexa I la directivă …	39
Anexa III: Orientări specifice pentru rafinăriile de ulei mineral enumerate în anexa I la directivă …	45
Anexa IV: Orientări specifice pentru cuptoarele de cocs menționate în lista din anexa I la directivă …	49
Anexa V: Orientări specifice pentru instalațiile de prăjire a minereurilor metalice și de sinterizare menționate în lista din anexa I la directivă …	53
Anexa VI: Orientări specifice pentru instalațiile de producere a fontei și a oțelului, inclusiv cele cu turnare continuă, menționate în lista din anexa I la directivă …	56
Anexa VII: Orientări specifice pentru instalațiile de producere a clincherului de ciment menționate în lista din anexa I la directivă …	60
Anexa VIII: Orientări specifice pentru instalațiile de producere a varului nestins menționate în lista din anexa I la directivă …	64
Anexa IX: Orientări specifice pentru instalațiile de producere a sticlei menționate în lista din anexa I la directivă …	67
Anexa X: Orientări specifice pentru instalațiile de fabricare a produselor ceramice enumerate în lista din anexa I la directivă …	71
Anexa XI: Orientări specifice pentru instalațiile de producere a celulozei și hârtiei menționate în lista din anexa I la directivă …	75

ANEXA I

Orientări generale

1.   INTRODUCERE

Prezenta anexă conține orientările generale pentru monitorizarea și raportarea emisiilor provenite din activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, denumită în continuare „directiva”, precum și a emisiilor de gaze cu efect de seră menționate în legătură cu respectivele activități. În anexele II-XI sunt stabilite orientări specifice suplimentare referitoare la emisiile specifice pentru sectoarelor de activitate.

Comisia urmează să revizuiască prezenta anexă, precum și anexele II-XI, până la 31 decembrie 2006, ținând seama de experiența acumulată în aplicarea prezentelor anexe și de orice alte revizuiri ale Directivei 2003/87/CE, ținând seama și de alte anexe revizuite, în vigoare de la 1 ianuarie 2008.

2.   DEFINIȚII

În contextul prezentei anexe și al anexelor II-XI se aplică următoarele definiții:

(a)	„activități” înseamnă activitățile enumerate în anexa I la directivă;

(b)	„specific activităților” înseamnă specific unei activități desfășurate într-o anumită instalație;

(c)

„lot” înseamnă o cantitate de combustibil sau de material transferat ca un singur transport sau în mod continuu de-a lungul unei anumite perioade de timp. Acesta se supune prelevării de eșantioane reprezentative și se caracterizează din punctul de vedere al energiei medii și al conținutului de carbon, precum și din punctul de vedere al altor aspecte relevante pentru compoziția sa chimică;

(d)

„biomasă” înseamnă un material organic nefosilizat și biodegradabil provenind din plante, animale și micro-organisme. Acesta include și produse, produse secundare, reziduuri și deșeuri din agricultură, silvicultură și alte industrii similare, precum și fracțiuni organice nefosilizate și biodegradabile ale deșeurilor industriale sau urbane. Biomasa include și gaze și lichide recuperate din descompunerea materialelor organice nefosilizate și biodegradabile. Atunci când este arsă în scopuri energetice, biomasa se numește combustibil din biomasă;

(e)	„emisii de ardere” înseamnă emisii de gaze cu efect de seră ce se produc în timpul reacției exoterme a unui combustibil cu oxigenul;

(f)	„autoritatea competentă” înseamnă autoritatea sau autoritățile competente care au atribuții de punere în aplicare a dispozițiilor din prezenta decizie, desemnate în conformitate cu articolul 18 din directivă;

(g)	„emisii” înseamnă eliberarea în atmosferă a gazelor cu efect de seră din surse situate într-o instalație, în conformitate cu definiția din directivă;

(h)	„gaze cu efect de seră” înseamnă gazele enumerate în anexa II la directivă;

(i)	„autorizație pentru emisii de gaze cu efect de seră” sau „autorizație” înseamnă o autorizație în conformitate cu mențiunea din articolul 4 din directivă și eliberată în conformitate cu articolele 5 și 6 din directivă;

(j)

„instalație” înseamnă o unitate tehnică fixă în care se desfășoară una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I la directivă, precum și orice alte activități asociate direct care au o legătură tehnică cu activitățile desfășurate la respectivul sit și care ar putea avea efecte asupra emisiilor și poluării, în conformitate cu definiția din directivă;

(k)	„nivel de siguranță” înseamnă măsura în care verificatorul poate fi sigur în legătură cu concluziile verificării și cu faptul că în informațiile prezentate pentru o instalație în ansamblul ei nu conțin inexactități semnificative;

(l)

„prag de semnificație” înseamnă evaluarea profesională a verificatorului privind posibilitatea ca o omisiune sau un lanț de omisiuni, interpretări greșite sau erori care apar în informațiile raportate pentru o instalație să influențeze într-o oarecare măsură deciziile utilizatorilor. În linii mari, verificatorul va defini o declarație inexactă din cifra totală a emisiilor ca fiind semnificativă în cazul în care aceasta conduce la omisiuni, declarații inexacte sau erori în cifra finală a emisiilor mai mari de cinci procente;

(m)	„metodologie de monitorizare” înseamnă metodologia utilizată pentru determinarea emisiilor, inclusiv alegerea între metoda de calcul și de măsurare și alegerea nivelurilor metodelor;

(n)	„operator” desemnează orice persoană care exploatează sau controlează o instalație sau, în cazul în care legislația internă prevede acest lucru, căreia i s-a delegat puterea economică decisivă asupra funcționării tehnice a instalației, în conformitate cu definiția din directivă;

(o)

„emisii de proces” înseamnă emisii de gaze cu efect de seră altele decât „emisiile de ardere” ce apar în urma reacțiilor deliberate sau involuntare între substanțe sau a transformării acestora, inclusiv reducerea chimică sau electrolitică a minereurilor metalice, descompunerea termică a substanțelor, precum și obținerea de substanțe folosite ca produse sau materii prime;

(p)	„perioadă de raportare” înseamnă perioada de timp în care trebuie monitorizate și raportate emisiile în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din directivă, aceasta fiind un an calendaristic;

(q)	„sursa” înseamnă un punct sau proces identificabil separat dintr-o instalație din care se emit gaze cu efect de seră;

(r)	„nivel” înseamnă o metodologie specifică pentru stabilirea datelor privind activitatea, a factorilor de emisie și a factorilor de oxidare sau de conversie. Mai multe niveluri formează o ierarhie de metodologii din care se face o selecție în conformitate cu prezentele orientări;

(s)	„verificator” înseamnă un organism de verificare competent, independent și acreditat însărcinat cu verificarea și raportarea procesului de verificare, în conformitate cu cerințele detaliate instituite de statele membre în temeiul anexei V la directivă.

3.   PRINCIPII DE MONITORIZARE ȘI RAPORTARE

Pentru a asigura o verificare și raportare exactă a emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu directiva, monitorizarea și raportarea au la bază următoarele principii:

Exhaustivitate. Monitorizarea și raportarea pentru o instalație acoperă întregul proces și emisiile de ardere din toate sursele aparținând activităților enumerate în anexa I la directivă, precum și toate gazele cu efect de seră ce au legătură cu aceste activități.

Consecvență. Emisiile monitorizate și raportate se compară în timp, folosind aceleași metodologii și seturi de date. Metodologiile de monitorizare pot fi modificate în conformitate cu dispozițiile prezentelor orientări în cazul în care se îmbunătățește acuratețea datelor raportate. Modificările aduse metodologiilor de monitorizare se supun aprobării autorității competente și se documentează complet.

Transparență. Monitorizarea datelor, inclusiv ipotezele, referințele, datele privind activitatea, factorii de emisie, factorii de oxidare și factorii de conversie se obțin, se înregistrează, se compilează, se analizează și se documentează astfel încât să permită reproducerea determinărilor de emisii de către verificator și de către autoritatea competentă.

Acuratețe. Se garantează că determinarea emisiilor nu este în mod sistematic mai mare sau mai mică decât nivelul real al emisiilor, în măsura în care se poate aprecia, și că marjele de incertitudine sunt reduse pe cât posibil și sunt cuantificate în cazul în care prezentele orientări dispun acest lucru. Se acordă atenția cuvenită, astfel încât calcularea și măsurarea emisiilor să aibă cel mai înalt grad de acuratețe. Operatorul oferă asigurările posibile în sprijinul integrității emisiilor raportate. Emisiile se determină folosind metodologiile de monitorizare adecvate stabilite prin prezentele orientări. Toate echipamentele de măsurare sau testare folosite pentru raportarea datelor monitorizate se aplică, întrețin și calibrează și se verifică în mod corespunzător. Desfășurătoarele precum și alte instrumente de stocare și manipulare a datelor nu trebuie să conțină erori.

Eficiența costurilor. În selectarea metodologiei de monitorizare, îmbunătățirile ce se pot aduce în privința acurateței datelor se pun în balanță cu costurile suplimentare aferente. Astfel, monitorizarea și raportarea emisiilor tinde spre cel mai înalt nivel de acuratețe posibil, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau a cazurilor în care aceasta va conduce la costuri nejustificat de mari. Metodologia de monitorizare în sine prezintă instrucțiunile operatorului în mod logic și simplu, evitându-se eforturile inutile și luându-se în considerare sistemele existente la locul instalației.

Prag de semnificație. Un raport al emisiilor și datele legate de acesta nu trebuie să conțină inexactități semnificative, trebuie să evite selectarea și prezentarea informațiilor în mod părtinitor și trebuie să furnizeze o descriere credibilă și echilibrată a emisiilor dintr-o instalație.

Fiabilitate. Un raport de emisii verificat trebuie să poată fi un document credibil pentru utilizatori și să prezinte cu fidelitate ceea ce trebuie să oglindească sau ceea ce se așteptă în mod rezonabil ca el să oglindească.

Îmbunătățirea performanței în monitorizarea și raportarea emisiilor. Procesul de verificare a rapoartelor de emisii trebuie să fie un instrument eficient și de încredere în sprijinul pe care îl oferă în asigurarea calității și în procesele de control al calității, furnizând informații pe baza cărora un operator poate acționa în vederea îmbunătățirii performanței în monitorizarea și raportarea emisiilor.

4.   MONITORIZAREA

4.1.   Limite de monitorizare

Procesul de monitorizare și raportare pentru o instalație include toate emisiile provenite din toate sursele aparținând activităților din anexa I la directivă, desfășurate în respectiva instalație, precum și emisiile de gaze cu efect de seră menționate în legătură cu respectivele activități.

Articolul 6 alineatul (2) litera (b) din directivă dispune ca autorizațiile pentru gazele cu efect de seră să conțină o descriere a activităților și a emisiilor instalației. Astfel, toate sursele de gaze cu efect de seră din activitățile din anexa I la directivă care trebuie monitorizate și raportate sunt enumerate în autorizație. Articolul 6 alineatul (2) litera (c) din directivă cere ca autorizațiile pentru emisiile de gaze cu efect e seră să conțină cerințele de monitorizare, specificându-se metodologia și frecvența de monitorizare.

Emisiile provenite de la motoarele cu ardere internă utilizate pentru transport se exclud din estimările de emisii.

Monitorizarea emisiilor include emisiile provenite de la operațiile obișnuite și de la evenimentele neobișnuite, inclusiv din situațiile de închidere sau pornire și situațiile de urgență survenite în timpul perioadei de raportare.

În cazul în care producția sau capacitățile de producție individuale sau combinate ale uneia sau mai multor activități aparținând unei grupe de activități din anexa I la directivă depășesc pragul alocat definit în anexa I la directivă într-o instalație sau sit, toate emisiile ansamblului de surse legate de activitățile enumerate în anexa I la directivă din respectiva instalație sau loc se monitorizează și se raportează.

Faptul că o instalație suplimentară de ardere, cum ar fi o instalație combinată de producere a energiei termice și electrice, este considerată parte a unei instalații ce desfășoară o altă activitate din anexa I sau este considerată o instalație separată depinde de situația de la fața locului, iar acest lucru se stabilește în autorizația de emisie a gazelor cu efect de seră pentru respectiva instalație.

Toate emisiile de la o instalație trebuie înregistrate ca aparținând respectivei instalații, indiferent de faptul că aceasta transmite căldură sau electricitate unei alte instalații. Emisiile asociate producerii de căldură sau electricitate primite de la o altă instalație nu se atribuie instalației care primește căldura sau electricitatea.

4.2.   Determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră

Monitorizarea completă, transparentă și exactă a emisiilor de gaze cu efect de seră necesită luarea unor decizii atunci când se stabilesc metodologiile de monitorizare corespunzătoare. Aceasta include și alegerea între măsurare sau calcul, precum și selectarea nivelurilor specifice pentru stabilirea datelor privind activitatea, a factorilor de emisie, precum și a factorilor de oxidare și de conversie. Ansamblul abordărilor utilizate de către un operator pentru determinarea emisiilor unei instalații se numește metodologie de monitorizare.

Articolul 6 alineatul (2) litera (c) din directivă dispune ca autorizațiile pentru emisiile de gaze cu efect de seră să conțină cerințele de monitorizare, metodologia specifică și frecvența monitorizării. Fiecare metodologie de monitorizare trebuie aprobată de către autoritatea competentă în conformitate cu criteriile stabilite la prezentul punct și subpunctele sale. Statele membre sau autoritățile lor competente se asigură că metodologia de monitorizare aplicată de instalații este descrisă fie în condițiile prevăzute de autorizație fie, în cazul în care această posibilitate este compatibilă cu directiva, de regulamentele generale obligatorii.

Autoritatea competentă aprobă o descriere detaliată a metodologiei de monitorizare pregătită de operator înaintea începerii perioadei de raportare, și încă o dată după fiecare modificare a metodologiei de monitorizare aplicate unei instalații.

Această descriere conține:

—	definiția exactă a instalației și a activităților desfășurate de instalația ce va fi monitorizată,

—	informații despre responsabilitățile referitoare la monitorizare și raportare în cadrul instalației,

—	o listă a surselor pentru fiecare activitate desfășurată în instalație,

—	o listă a combustibililor și materialelor ce vor fi monitorizate pentru fiecare activitate,

—	o listă a nivelurilor ce vor fi aplicate pentru datele de activitate, factorii de emisie, factorii de oxidare și de conversie pentru fiecare activitate și fiecare tip de combustibil/material,

—	o descriere a tipului, specificațiilor și amplasării exacte a aparatelor de măsură ce vor fi folosite pentru fiecare sursă și tip de combustibil/material,

—	o descriere a abordării ce va fi folosită pentru prelevarea de eșantioane de combustibil și materiale pentru stabilirea valorii calorifice nete, a conținutului de carbon sau a fracțiunii de biomasă pentru fiecare sursă sau tip de combustibil/material,

—	o descriere a surselor vizate sau a abordărilor analitice pentru stabilirea valorilor calorifice nete, a conținutului de carbon sau a fracțiunii de biomasă pentru fiecare sursă sau tip de combustibil/material,

—	o descriere a sistemelor de măsurare a emisiilor continue ce vor fi folosite pentru monitorizarea unei surse, de exemplu punctele de măsurare, frecvența măsurătorilor, echipamentul utilizat, procedurile de calibrare și procedurile de colectare și stocare a datelor (după caz),

—	o descriere a procedurilor de asigurare a calității și de control al calității în gestionarea datelor,

—	după caz, informații despre legăturile relevante cu alte activități întreprinse în cadrul programului comunitar de management și audit ecologic (EMAS).

Metodologia de monitorizare se modifică în cazul în care acuratețea datelor declarate se îmbunătățește, cu condiția să fie fezabil din punct de vedere tehnic și să nu conducă la costuri nejustificat de mari. Toate modificările propuse asupra metodologiei de monitorizare sau a seturilor de date conținute de aceasta trebuie prezentate în mod clar, justificate, sprijinite cu documentație completă și transmise autorității competente. Toate modificările asupra metodologiilor sau a seturilor de date pe care acestea le conțin se supun aprobării autorității competente.

Operatorul propune fără întârziere modificări ale metodologiei de monitorizare în cazurile în care:

—	datele accesibile s-au schimbat, permițând o mai mare acuratețe în determinarea emisiilor,

—	a început o emisie de gaze care nu exista anterior,

—	s-au detectat erori în datele colectate prin metodologia de monitorizare,

—	autoritatea competentă a solicitat modificări.

O autoritate competentă poate solicita operatorului să-și modifice metodologia de monitorizare pentru următoarea perioadă de raportare în cazul în care metodologiile de monitorizare ale instalației aflate sub supraveghere nu mai sunt conforme cu regulile din prezentele orientări.

O autoritate competentă mai poate solicita operatorului să-și modifice metodologia de monitorizare pentru următoarea perioadă de raportare în cazul în care metodologiile de monitorizare din autorizație au fost actualizate în conformitate cu o revizuire ce urmează să se desfășoare înainte de fiecare perioadă menționată la articolul 11 alineatul (2) din directivă.

4.2.1.   Calcul și măsurare

Anexa IV la directivă permite determinarea emisiilor folosind:

—	fie o metodologie pe bază de calcule („calcul”)

—	fie o metodologie pe bază de măsurători („măsurare”).

Operatorul poate să propună măsurarea emisiilor în cazul în care poate demonstra că:

—	oferă în mod cert mai multă acuratețe decât calculele relevante ce aplică o combinație a celor mai înalte niveluri și

—	comparația dintre calcul și măsurare se bazează pe o listă identică de surse și emisii.

Utilizarea măsurării trebuie aprobată de autoritatea competentă. Pentru fiecare perioadă de raportare operatorul coroborează emisiile măsurate cu rezultatele unor calcule, în conformitate cu prezentele orientări. Regulile de selecție a nivelurilor calculelor corespunzătoare sunt identice cu cele aplicate abordării prin calcul, stabilite la punctul 4.2.2.1.4.

Operatorul poate, cu aprobarea autorității competente, să combine măsurarea și calculul pentru surse diferite aparținând aceleiași instalații. Operatorul se asigură și demonstrează că nu apar omisiuni sau numărători duble ale emisiilor.

4.2.2.   Calculul

4.2.2.1.   Calculul emisiilor de CO2

4.2.2.1.1.   Formule de calcul

Calculul emisiilor de CO2 se face fie după formula:

fie conform unei abordări alternative în cazul în care aceasta este definită în orientările specifice activității.

Expresiile din formula de față sunt definite pentru emisiile de ardere și emisiile de proces după cum urmează:

Emisii de ardere

Datele privind activitatea se bazează pe consumul de combustibil. Cantitatea de combustibil folosită se exprimă în conținut de energie în TJ. Factorul de emisie se exprimă în tCO2/TJ. Atunci când se consumă energie, nu tot carbonul din combustibil se oxidează în CO2. Oxidarea incompletă apare datorită imperfecțiunilor procesului de ardere care lasă o parte din carbon nearsă sau oxidată parțial sub formă de funingine sau cenușă. Carbonul neoxidat se ia în calcul în factorul de oxidare ce se exprimă sub formă de fracție. În cazul în care factorul de oxidare se ia în calcul în factorul de emisie, nu se mai aplică un factor separat de oxidare. Factorul de oxidare se exprimă în procente. Formula de calcul ce rezultă este:

Calculul emisiilor de ardere este definit în anexa II.

Emisii de proces

Datele privind activitatea se bazează pe consumul de material, cantitatea de materie primă introdusă în instalație sau producția finală și se exprimă în t sau m3. Factorul de emisie se exprimă în [t CO2/t sau t CO2/m3]. Carbonul conținut de materialele la intrare și care nu este transformat în CO2 în timpul procesului se ia în calcul în factorul de conversie care se exprimă ca fracție. În cazul în care factorul de conversie se ia în calcul în factorul de emisie, nu se mai aplică un factor de conversie separat. Cantitatea de material la intrare se exprimă ca masă sau volum [t sau m3]. Formula de calcul ce rezultă este:

Calcului emisiilor de proces este definit în orientările specifice activităților din anexele II-XI, unde se indică uneori și factori de referință specifici.

4.2.2.1.2.   CO2 transferat

CO2 care nu este emis de instalație ci transferat în afara ei ca substanță pură, ca o componentă a combustibililor sau este folosit direct ca materie primă în industria chimică sau a hârtiei se scade din nivelul calculat de emisii. Cantitatea respectivă de CO2 se raportează în scopuri informative.

CO2 care se transferă în afara instalației pentru următoarele utilizări poate fi considerat CO2 transferat:

—	CO2 pur folosit pentru carbonatarea băuturilor,

—	CO2 pur folosit ca gheață carbonică pentru răcire,

—	CO2 pur folosit ca agent de stingere a incendiilor, refrigerent sau gaz de laborator,

—	CO2 pur folosit ca dezinfectant pentru cereale,

—	CO2 pur folosit ca solvent în industria alimentară sau chimică,

—	CO2 folosit ca materie primă în industria chimică și a celulozei (de exemplu pentru uree sau carbonați),

—	CO2 care este parte a unui combustibil exportat din respectiva instalație.

CO2 transferat într-o instalație ca parte a unui combustibil mixt (cum ar fi gazul de furnal sau gazul de cocserie) se include în factorul de emisie pentru combustibilul respectiv. Astfel, acesta se adaugă la emisiile din instalație acolo unde se arde combustibilul și se scade din instalația de origine.

4.2.2.1.3.   Captarea și depozitarea CO2

Comisia stimulează cercetările în domeniul captării și depozitării CO2. Aceste cercetări vor fi importante pentru dezvoltarea și adoptarea orientărilor de monitorizare și raportare a captării și depozitării CO2, în cazurile prevăzute de directivă, în conformitate cu procedura menționată la articolul 23 alineatul (2) din directivă. Astfel de orientări iau în considerare metodologiile întocmite de CCONUSC. Statele membre interesate de dezvoltarea unor astfel de orientări sunt invitate să prezinte comisiei rezultatele cercetărilor pentru a promova adoptarea la timp a orientărilor.

Înainte ca orientările în cauză să fie adoptate, statele membre pot înainta Comisiei orientări interimare pentru monitorizarea și raportarea captării și depozitării CO2, în cazurile prevăzute de directivă. Cu aprobarea comisiei, în conformitate cu procedurile menționate la articolul 23 alineatul (2) din directivă, captarea și depozitarea CO2 pot fi scăzute din nivelul de emisii al unei instalații descrisă în directivă în conformitate cu respectivele orientări interimare.

4.2.2.1.4.   Niveluri de abordare

Orientările specifice activităților stabilite în anexele II-XI conțin metodologii specifice de stabilire a următoarelor variabile: datele privind activitatea, factorii de emisie, factorii de oxidare sau conversie. Aceste abordări diverse se numesc niveluri. Numerotarea crescătoare a nivelurilor începând cu 1 reflectă nivelurile de acuratețe crescânde, nivelul cu numărul cel mai mare fiind cel preferat. Nivelurile echivalente sunt descrise cu același număr de nivel și cu un caracter alfabetic specific (de exemplu, nivelul 2a și 2b). Pentru respectivele activități în care se indică metode de calcul alternativ în orientările (de exemplu, în anexa VII: „Metoda A – Carbonați” și „Metoda B – Producția de clincher”) operatorul poate să treacă de la o metodă la alta numai în cazul în care poate demonstra în mod satisfăcător autorității competente că o astfel de trecere conduce la o monitorizare și raportare mai exactă a emisiilor pentru activitatea în cauză.

Nivelul cel mai înalt se utilizează de către toți operatorii pentru a stabili toate variabilele pentru toate sursele dintr-o instalație în scopul monitorizării și raportării. Doar în cazul în care se poate demonstra satisfăcător autorității competente că cel mai înalt nivel nu este posibil din punct de vedere tehnic sau că va antrena costuri prea mari, se poate utiliza nivelul imediat următor pentru variabila în cauză din metodologia de monitorizare.

Astfel, nivelul selectat reflectă cel mai înalt grad de acuratețe posibil din punct de vedere tehnic și nu antrenează costuri nejustificat de mari. Operatorul poate aplica diverse niveluri aprobate variabilelor: date privind activitatea, factori de emisie, factori de oxidare sau de conversie folosite la un singur calcul. Alegerea nivelurilor se supune spre aprobare autorității competente (a se vedea punctul 4.2).

În timpul perioadei 2005-2007, statele membre trebuie să aplice cel puțin nivelurile stabilite în tabelul 1 din continuare, în cazul în care acest lucru nu este imposibil din punct de vedere tehnic. Coloana A conține valorile nivelurilor pentru sursele majore din instalații cu emisii anuale totale de cel mult 50 ktone. Coloana B conține valorile nivelurilor pentru sursele majore din instalații cu emisii anuale totale mai mari de 50 kt dar mai mici sau egale cu 500 kt. Coloana C conține valorile nivelurilor pentru sursele majore din instalații cu emisii anuale totale de peste 500 kt. Pragurile conținute în tabel se referă la emisiile anuale totale din întreaga instalație.

TABELUL 1

	Date privind activitatea			Valori calorifice nete			Factor de emisie			Date de compoziție			Factor de oxidare			Factor de conversie
Anexă/Activitate	A	B	C	A	B	C	A	B	C	A	B	C	A	B	C	A	B	C
II:    Ardere
Ardere (gazoasă, lichidă)	2a/2b	3a/3b	4a/4b	2	2	3	2a/2b	2a/2b	3	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.
Ardere (solidă)	1	2a/2b	3a/3b	2	3	3	2a/2b	3	3	n.a.	n.a.	n.a.	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.
Flacără deschisă	2	3	3	n.a.	n.a.	n.a.	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.
Spălare
Carbonat	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
Gips	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
III:    Rafinării
Echilibru de masă	4	4	4	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.
Regenerarea cracării catalitice	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
Cocsificatori	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.
Producția de hidrogen	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.
IV:    Cuptoare de cocs
Bilanț material	3	3	3	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.
Combustibil ca intrare în proces	2	2	3	2	2	3	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.
V:    Prăjirea și sinterizarea minereurilor metalice
Bilanț material	2	2	3	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.
Alimentarea cu carbonat	1	1	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
VI:    Fier și oțel
Bilanț material	2	2	3	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.
Combustibil ca intrare în proces	2	2	3	2	2	3	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.
VII:    Ciment
Carbonați	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
Producția de clincher	1	2a/2b	2a/2b	n.a.	n.a.	n.a.	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
CKD	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
VIII:    Var nestins
Carbonați	1	1	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
Oxid alcalin	1	1	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
IX:    Sticlă
Carbonați	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
Oxid alcalin	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
X:    Ceramică
Carbonați	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
Oxid alcalin	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
Spălare	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
XI:    Celuloză și hârtie
Metoda standard	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	1	1	1
Coloana A: emisii anuale totale ≤ 50 kt Coloana B: 50 kt < emisiile anuale totale ≤ 500 kt Coloana C: emisii anuale totale > 500 kt

Cu aprobarea autorității competente, operatorul poate aplica niveluri mai scăzute pentru variabilele folosite în calculul emisiilor din surse minore, inclusiv din fluxurile minore de combustibil sau materiale, niveluri inferioare celor aplicate variabilelor folosite în calculul emisiilor din surse majore sau fluxuri importante de combustibil sau materiale dintr-o instalație. Sursele majore, inclusiv fluxurile principale de combustibil și materiale sunt acelea care, în cazul în care sunt ordonate descrescător, constituie cumulat cel puțin 95 % din totalul anual de emisii din instalație. Sursele minore sunt acelea are emit 2,5 kt sau mai puțin pe an sau care contribuie cu 5 % sau mai puțin la emisiile totale anuale dintr-o instalație, în funcție de cifra cea mai mare de emisii absolute. Pentru sursele minore care împreună emit 0,5 kt sau mai puțin pe an sau contribuie cu mai puțin de 1 % emisiile totale anuale dintr-o instalație, în funcție cifra cea mai mare de emisii absolute, operatorul instalației poate aplica o metoda de minimis pentru monitorizare și raportare utilizând propria sa metodă de estimare fără niveluri, cu condiția să primească aprobarea autorității competente în acest sens.

Pentru combustibilii din biomasă puri se pot utiliza niveluri inferioare în cazul în care emisiile calculate în acest fel nu trebuie utilizate pentru a scădea carbonul din biomasă din emisiile de dioxid de carbon obținute prin măsurarea continuă a emisiilor.

Operatorul propune fără întârziere modificări ale nivelurilor aplicate atunci când:

—	datele accesibile s-au modificat, permițând o determinare mai exactă a emisiilor,

—	s-au constatat erori în datele obținute prin metodologia de monitorizare,

—	autoritatea competentă a solicitat să se facă o modificare.

Pentru instalațiile cu un total de emisii anuale echivalente de CO2 mai mare de 500 kt, autoritatea competentă anunță comisia până la 30 septembrie a fiecărui an, începând din 2004, dacă aplicarea metodelor celor mai înalte niveluri pentru sursele majore din acea instalație pentru perioada de raportare următoare se dovede ște imposibilă din punct de vedere tehnic sau se dovedește că ar antrena costuri nejustificat de mari. Pe baza acestor informații primite de la autoritățile competente, comisia va analiza dacă se impune o revizuire a regulilor de selecție a nivelurilor.

În cazul în care metodologia celui mai înalt nivel sau nivelul stabilit specific variabilei este temporar imposibil de aplicat din motive tehnice, operatorul poate aplica nivelul cel mai înalt posibil până în momentul în care se poate reveni la aplicarea nivelului anterior. Operatorul transmite fără întârziere autorității competente dovada necesității schimbării nivelurilor și furnizează detalii cu privire la metodologia de monitorizare intermediară. Operatorul ia toate măsurile necesare pentru revenirea promptă la nivelul original pentru monitorizare și raportare.

Schimbarea nivelurilor se documentează în detaliu. Tratamentul erorilor minore de date ce rezultă în urma timpilor de oprire a echipamentului de măsură se încadrează în normele de bună practică, precum și în dispozițiile documentului de referință pentru controlul și prevenirea integrată a poluării (IPPC) cu privire la principiile generale de monitorizare, document din iulie 2003 (1).

Atunci când se schimbă nivelurile pe parcursul unei perioade de raportare, rezultatele pentru activitatea în cauză se calculează și se raportează autorității competente în secțiuni separate ale raportului anual pentru părțile respective ale perioadei de raportare.

4.2.2.1.5.   Date privind activitatea

Datele privind activitatea reprezintă informații despre fluxul de materiale, consumul de combustibil, materialele la intrare sau producția finală exprimate în termeni de conținut energetic [TJ] determinate ca putere calorifică netă pentru combustibili și în masă sau volum pentru materialele la intrare sau la ieșire [t sau m3].

Atunci când datele privind activitatea pentru calculul emisiilor proceselor nu pot fi măsurate direct înainte de intrarea în proces și atunci când nu există cerințe specifice menționate de nivelurile din orientările specifice respectivei activități (anexele II-XI), datele privind activitatea se determină prin intermediul evaluării variației stocurilor:

unde:

Material C: materialul procesat pe durata perioadei de raportare

Material P: materialul achiziționat pe durata perioadei de raportare

Material S: stoc de material la începutul perioadei de raportare

Materia E: stoc de material la sfârșitul perioadei de raportare

Material O: material folosit în alte scopuri (transport sau revândut).

În cazurile în care nu este posibil din punct de vedere tehnic sau s-ar ajunge la costuri nejustificat de mari pentru determinarea „Materialului S” și „Materialului E” prin măsurare, de exemplu contorizare, operatorul poate estima aceste două cantități pe baza datelor din anii precedenți și corelându-le cu producția din perioada de raportare. Operatorul coroborează aceste estimări cu calcule documentate și cu declarațiile financiare corespunzătoare. Toate celelalte cerințe legate de selectarea nivelurilor rămân neafectate de prezenta prevedere, de exemplu „Materialul P” și „Materialul O” și emisiile sau factorii de oxidare respectivi se determină în conformitate cu orientările specifice activităților din anexele II-XI.

În sprijinul selectării nivelurilor corespunzătoare pentru datele privind activitatea se indică în tabelul 2 de mai jos o prezentare a tipurilor obișnuite de incertitudini descoperite pentru diverse tipuri de aparate de măsură folosite în determinarea fluxurilor maselor de combustibili, fluxului de materiale, materialelor la intrare, precum și a producției la ieșire. Tabelul poate fi utilizat și pentru a informa autoritățile competente și operatorii despre posibilitățile și limitările în aplicarea nivelurilor corespunzătoare pentru determinarea datelor privind activitatea.

TABELUL 2

Tabel informativ cu tipurile obișnuite de incertitudini descoperite pentru diverse aparate de măsură în condiții de funcționare stabilă

Aparate de măsură	Mediu	Domeniu de aplicare	Intervale de incertitudini-tip
Debitmetru cu diafragmă	gaz	diverse gaze	± 1-3 %
Debitmetru Venturi	gaz	diverse gaze	± 1-3 %
Debitmetru cu ultrasunete	gaz	gaz natural/gaze mixte	± 0,5-1,5 %
Debitmetru rotativ	gaz	gaz natural/gaze mixte	± 1-3 %
Debitmetru cu turbină	gaz	gaz natural/gaze mixte	± 1-3 %
Debitmetru cu ultrasunete	lichid	combustibili lichizi	± 1-2 %
Debitmetru electromagnetic	lichid	fluide conductoare	± 0,5-2 %
Debitmetru cu turbină	lichid	combustibili lichizi	± 0,5-2 %
Basculă pentru camion	solid	materii prime mixte	± 2-7 %
Basculă pentru vagoane (trenuri – în mișcare)	solid	cărbune	± 1-3 %
Basculă pentru vagoane (cu un singur vagon)	solid	cărbune	± 0,5-1,0 %
Navă – râu (deplasare)	solid	cărbune	± 0,5-1,0 %
Navă – ocean (deplasare)	solid	cărbune	± 0,5-1,5 %
Basculă curea cu integrator	solid	materii prime mixte	± 1-4 %

4.2.2.1.6.   Factori de emisie

Factorii de emisie se bazează pe conținutul de carbon al combustibilului sau al materialelor folosite și se exprimă ca tCO2/TJ (emisii de ardere), sau ca tCO2/t sau tCO2/m3 (emisii de proces). Factorii de emisie și dispozițiile pentru elaborarea factorilor de emisie specifici activității sunt indicate în secțiunile 8 și 10 ale prezentei anexe. Operatorul poate utiliza un factor de emisie pentru un combustibil exprimat în conținut de carbon (tCO2/t) și nu în tCO2/TJ pentru emisiile de ardere în cazul în care demonstrează autorității competente că obține astfel o mai mare acuratețe. Cu toate acestea, în acest caz operatorul stabilește conținutul de energie pentru a respecta cerințele de raportare în conformitate cu dispozițiile de la punctul 5 din prezenta anexă.

Pentru conversia carbonului în valoarea corespunzătoare pentru CO2 se utilizează factorul (2) 3,667 [tCO2/t C].

Nivelurile mai precise necesită elaborarea unor factori specifici activității în conformitate cu cerințele din punctul 10 din prezenta anexă. Abordările pe nivelul 1 necesită utilizarea factorilor de emisie de referință, factori enumerați la punctul 8.

Biomasa este considerată neutră din punctul de vedere al CO2. Biomasei i se aplică un factor de emisie 0 [t CO2/TJ sau t sau m3]. La punctul 9 din prezenta anexă se prezintă o listă a tipurilor de materiale acceptate drept biomasă.

Pentru combustibili din deșeuri fosile nu se furnizează în prezentele orientări nici un factor de emisie de referință, astfel că se derivă factori de emisie specifici în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 al prezentei anexe.

Pentru combustibilii sau materialele ce conțin atât carbon fosil cât și provenit din biomasă, se aplică un factor de emisie ponderat, pe baza cantității de carbon fosil din conținutul total de carbon al combustibilului. Acest calcul este transparent și documentat în conformitate cu regulile și procedurile de la punctul 10.

Toate informațiile relevante privitoare la factorii de emisie folosiți, inclusiv sursele de informare și rezultatele analizelor combustibilului, precum și materialele la intrare și la ieșire se înregistrează în mod clar. În orientările specifice se prezintă și cerințe mai detaliate.

4.2.2.1.7.   Factori de oxidare/conversie

În cazul în care un factor de emisie nu reflectă cantitatea de carbon care nu se oxidează, atunci se folosește un factor de oxidare/conversie suplimentar.

Nivelurile mai exacte necesită elaborarea factorilor specifici activității, astfel că s-au stabilit dispoziții de elaborare a acestor factori la punctul 10 al prezentei anexe.

În cazul în care într-o instalație se utilizează combustibili sau materiale diferite și se calculează factori de oxidare specifici activității, operatorul poate stabili un factor de oxidare agregat pentru respectiva activitate, aplicabil tuturor combustibililor și materialelor, sau se poate atribui oxidarea incompletă unui flux major de combustibil sau material și se poate folosi valoarea 1 pentru celelalte.

Toate informațiile relevante privitoare la factorii de oxidare/conversie folosiți, inclusiv sursele de informare și rezultatele analizelor combustibilului, precum și materialele la intrare și cele la ieșire se înregistrează în mod clar.

4.2.2.2.   Calculul emisiilor de gaze cu efect de seră, altele decât CO2

Se pot elabora ulterior orientări generale pentru calculul emisiilor de gaze cu efect de seră, altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile directivei.

4.2.3.   Măsurarea

4.2.3.1.   Măsurarea emisiilor de CO2

Așa cum se prevede la punctul 4.2.1, emisiile de gaze cu efect de seră se pot determina folosind sisteme de măsurare continuă a emisiilor (SMCE) de la fiecare sursă folosind metode standardizate sau acceptate, în cazul în care operatorul a primit aprobarea autorității competente înaintea perioadei de raportare, conform căreia utilizarea SMCE conduce la o mai mare acuratețe decât calculul emisiilor cu nivelul cel mai exact. Pentru fiecare perioadă de raportare ulterioară, emisiile stabilite prin SMCE se coroborează cu un calcul ajutător al emisiilor, folosind aceleași reguli de selectare a nivelurilor ca și cele aplicate metodei de calcul, după cum se stabilește în 4.2.2.1.4.

Procedurile de măsurare a concentrațiilor de CO2, precum și a debitului de masă și volum al gazelor de evacuare prin fiecare coș trebuie să se bazeze pe standardele CEN relevante de îndată ce acestea sunt disponibile. În cazul în care standardele CEN nu sunt disponibile se aplică standardele ISO sau cele naționale. În absen ța unor astfel de standarde, procedurile se pot desfășura în conformitate cu proiectele de normă sau în conformitate cu orientările de bună practică industrială.

Exemple de standarde ISO relevante sunt:

—	ISO 10396:1993 „Emisii din surse staționare – eșantionare pentru determinarea automată a concentrațiilor de gaze”,

—	ISO 10012:2003 „Sisteme de gestionare a măsurătorilor – cerințe pentru procesele de măsurare și echipamentele de măsură”.

De îndată ce SMCE a fost instalat, sistemul se verifică periodic din punctul de vedere al funcționalității și performanței, inclusiv:

—	timp de răspuns,

—	liniaritate,

—	interferență,

—	derivă de zero și intervalul de măsurare,

—	acuratețe comparativ cu o metodă de referință.

Fracțiunea de biomasă a emisiilor de CO2 măsurate se scade pe baza metodei de calcul și se raportează într-o secțiune separată în scopuri informative (a se vedea punctul 12 din prezenta anexă).

4.2.3.2.   Măsurarea emisiilor altele decât CO2

Se pot elabora ulterior orientări generale pentru măsurarea emisiilor de gaze cu efect de seră, altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile directivei.

4.3.   Evaluarea incertitudinii

„Incertitudinea admisibilă” din prezentele orientări corespunde unui interval de siguranță de 95 % în jurul valorii măsurate, de exemplu atunci când se caracterizează echipamentele de măsură în funcție de sistemul de niveluri sau acuratețea sistemului de măsurare continuă.

4.3.1.   Calcul

Observatorul înțelege impactul incertitudinii asupra acurateței de ansamblu a datelor despre emisiile pe care le raportează.

În conformitate cu metodologia bazată pe calcul, autoritatea competentă a aprobat o combinație de niveluri pentru fiecare sursă dintr-o instalație, dar și alte detalii cu privire la metodologia de monitorizare pentru instalația respectivă, în conformitate cu precizările din autorizația instalației. Procedând astfel, autoritatea competentă a autorizat incertitudinea care rezultă direct din aplicarea exactă a metodologiei de monitorizare, iar dovada acestei aprobări se află în conținutul autorizației.

Operatorul specifică combinația de niveluri aprobată pentru fiecare sursă a instalației în raportul său anual de emisii înaintat autorității competente pentru fiecare activitate și flux relevant de combustibil sau materiale. Indicarea combinației de niveluri în raportul de emisii constituie o raportare a incertitudinii în sensul directivei. Astfel că nu există alte cerin țe de raportare a incertitudinii în cazul în care se aplică metodologia pe bază de calcul.

Incertitudinea admisibilă stabilită pentru echipamentul de măsurare în sistemul pe niveluri cuprinde incertitudinea specificată pentru echipamentul de măsurare, incertitudinea asociată calibrării și orice alt tip de incertitudine asociat cu modul în care echipamentul de măsurare este utilizat în practică. Valorile prag stabilite în sistemul pe niveluri se referă la incertitudinea asociată valorii pentru o perioadă de raportare.

Operatorul, prin intermediul procesului de asigurare și control al calității, administrează și reduce incertitudinile rămase privind datele despre emisii în raportul său. În timpul procesului de verificare, verificatorul se asigură de aplicarea corectă a metodologiei aprobate de monitorizare și evaluează gestionarea și reducerea incertitudinilor rămase prin intermediul procedurilor de asigurare și control al calității.

4.3.2.   Măsurare

După cum se prevede la punctul 4.2.1, operatorul poate justifica autorității competente utilizarea unei metodologii de măsurare în cazul în care aceasta prezintă o acuratețe sporită față de metodologia bazată pe calcul conform căreia se aplică o combinație a celor mai înalte niveluri. Pentru a furniza această dovadă autorității competente, operatorul raportează rezultatele cantitative ale unei analize mai cuprinzătoare a incertitudinii luând în considerare următoarele surse de incertitudine.

Măsurători ale concentrației pentru măsurarea continuă a emisiilor:

—	incertitudinea specificată a echipamentului de măsurare continuă,

—	incertitudinea asociată calibrării,

—	incertitudinea suplimentară legată de modul în care se folosește în practică echipamentul de măsurare.

Măsurarea masei și a volumului pentru determinarea curentului de gaze reziduale pentru monitorizarea continuă a emisiilor și calculul de coroborare:

—	incertitudinea specificată a echipamentului de măsurare,

—	incertitudinea asociată calibrării,

—	incertitudinea suplimentară legată de utilizarea echipamentului de măsurare în practică.

Determinarea valorilor calorifice, a factorilor de emisie și de oxidare sau a datelor de compoziție pentru calculul de coroborare:

—	incertitudinea specificată provenită de la metoda sau sistemul de calcul aplicat,

—	incertitudinea suplimentară legată de utilizarea metodei de calcul în practică.

Pe baza doa se vedealor operatorului, autoritatea competentă poate aproba utilizarea de către operator a unui sistem de măsurare continuă a emisiilor pentru anumite surse dintr-o instalație și poate de asemenea să aprobe alte detalii ale metodologiei de monitorizare pentru respectivele surse, în forma în care se intenționează să fie menționate de autorizația instalației. Procedând astfel, autoritatea competentă autorizează incertitudinea care rezultă direct din aplicarea corectă a metodologiei de monitorizare aprobate, iar dovada acestei aprobări se află în conținutul autorizației.

Operatorul menționează valoarea incertitudinii rezultate din această analiză cuprinzătoare a incertitudinii în raportul său anual de emisii către autoritatea competentă pentru sursele în cauză până în momentul în care autoritatea competentă revizuiește alegerea măsurării și nu a calculului și solicită ca valoarea incertitudinii să fie recalculată. Menționarea cifrei incertitudinii în raportul de emisii constituie raportarea incertitudinii în sensul directivei.

Operatorul, prin intermediul procesului de asigurare și control al calității, administrează și reduce incertitudinile rămase privind datele despre emisii în raportul său. În timpul procesului de verificare, verificatorul se asigură de aplicarea corectă a metodologiei de monitorizare aprobată și evaluează gestionarea și reducerea incertitudinii rămase prin intermediul procedurilor de asigurare și control al calității puse în aplicare de către operator.

4.3.3.   Valori ilustrative ale incertitudinii

Tabelul 3 oferă o imagine orientativă asupra incertitudinii tipice ce intervine la determinarea emisiilor de CO2 din instalații cu magnitudini diferite ale nivelurilor de emisie. Informațiile din acest tabel trebuie luate în considerare de către autoritatea competentă în vederea evaluării sau aprobării metodologiei de monitorizare a unei instalații care utilizează metode de calcul sau sisteme de măsurare continuă a emisiilor.

TABELUL 3

Tabel informativ incertitudinile generale tipice asociate determinării emisiilor de CO2 dintr-o instalație sau activitate a unei instalații pentru combustibili sau fluxuri de materiale în funcție de nivelul emisiilor

Descriere	Exemple	E: emisii de CO2 în kt pe an
		E > 500	100 < E < 500	E < 100
Combustibili lichizi și gazoși de calitate constantă	gaz natural	2,5	3,5	5
Combustibili lichizi și combustibili gazoși cu compoziție variabilă	motorină; gaz de furnal	3,5	5	10
Combustibili solizi cu compoziție variabilă	cărbune	3	5	10
Combustibili solizi cu compoziție puternic variabilă	deșeuri	5	10	12,5
Emisii de proces provenite de la materii prime solide	carbonat de calciu, dolomit	5	7,5	10

5.   RAPORTAREA

Anexa IV la directivă stabilește cerințele de raportare pentru instalații. Formatul raportului de la punctul 11 al prezentei anexe se utilizează ca bază pentru raportarea datelor cantitative. Raportul se verifică în conformitate cu cerințele detaliate stabilite de statul membre în sensul anexei V la directivă. Operatorul înaintează raportul verificat autorității competente până la 31 martie a fiecărui an pentru emisiile aferente anului precedent.

Rapoartele de emisii deținute de autoritatea competentă sunt puse la dispoziția publicului de către respectiva autoritate în conformitate cu normele Directivei 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (3). În ceea ce privește aplicarea excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (d) din directiva menționată, operatorii pot să indice în rapoartele lor ce fel de informații consideră că sunt sensibile din punct de vedere comercial.

Fiecare operator include următoarele informații în raportul privind o anumită instalație:

1.	datele de identificare ale instalației, în conformitate anexa IV la directivă, precum și numărul unic de autorizare;

2.

totalul emisiilor pentru toate sursele, abordarea adoptată (măsurare sau calcul), nivelurile selectate și metoda (după caz), datele privind activitatea (4), factorii de emisie (5) și factorii de oxidare/conversie (6). În cazul în care se aplică metoda bilanțului material, operatorii raportează fluxul de mase, conținutul de carbon și conținutul energetic pentru fiecare combustibil și fluxul de materiale la intrarea si la ieșirea din instalație, precum și stocurile de combustibili și materiale;

3.	schimbările temporare sau permanente ale nivelurilor, motivele acestor schimbări, data de punere în aplicare a schimbărilor și datele de începere și încheiere ale schimbărilor temporare;

4.	orice alte schimbări ale instalației pe perioada de raportare care pot fi relevante pentru emisiile raportate.

Informațiile care trebuie furnizate în conformitate cu punctele 3 și 4, precum și informațiile suplimentare privind punctul 2 nu pot fi prezentate în formatul tabelar prevăzut de formularul de raportare și se includ în raportul anual de emisii sub formă de text.

Următoarele informații, de care nu se ține seama în emisii, se menționează în scopuri informative:

—	cantitățile de biomasă arse [TJ] sau utilizate în procese [t sau m3],

—	emisiile de CO2 [t CO2] provenite din biomasă pentru a căror determinare s-a folosit măsurarea,

—	CO2 transferat dintr-o instalație [t CO2] și în ce tipuri de compuși a fost transferat.

Combustibilii și emisiile lor se raportează folosind categoriile standard de combustibili ale IPCC (a se vedea punctul 8 din prezenta anexă) care se bazează pe definițiile Agenției Internaționale pentru Energie (http://www.iea.org/stats/defs/defs.htm). În cazul în care statul membru în cauză a publicat o listă a categoriilor de combustibili care include definițiile și factorii de emisie în conformitate cu cel mai recent inventar național înaintat Secretariatului Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, se utilizează aceste categorii, precum și factorii lor de emisie în cazul în care sunt aprobați în conformitate cu metodologia de monitorizare corespunzătoare.

În afară de aceasta, se raportează și tipurile de deșeuri și emisiile provenite din folosirea deșeurilor drept combustibili sau materie primă. Tipurile de deșeuri se raportează folosind clasificarea din „Lista Europeană a Deșeurilor” (Decizia 2000/532/CE a Comisiei din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în conformitate cu articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase (7): http://europa.eu.int/comm/environment/waste/legislation/a.htm). Codurile de șase cifre corespunzătoare se adaugă la numele tipurilor corespunzătoare de deșeuri folosite în instalație.

Emisiile provenite din mai multe surse ale unei singure instalații aparținând aceluiași tip de activitate pot fi raportate cumulat pentru tipul de activitate respectiv.

Emisiile se raportează ca număr rotunjit de tone de CO2 (de exemplu 1 245 978 tone). Datele privind activitatea, factorii de emisie și factorii de oxidare sau de conversie se rotunjesc pentru a include doar cifrele semnificative în scopul raportării și calculului emisiilor, de exemplu doar un total de cinci cifre (de exemplu 1,2369) pentru o valoare ce conține o incertitudine de ± 0,01 %.

Pentru a exista o consecvență între datele raportate în conformitate cu directiva și datele raportate de statele membre în conformitate cu Convenției Cadru a ONU privind Schimbările Climaterice și cu alte date privind emisiile raportate pentru registrul european de emisii poluante (REEP), fiecare activitate desfășurată într-o instalație se etichetează aplicându-se codurile unuia dintre următoarele două sisteme de raportare:

(1)	formatul de raportare pentru sisteme de inventariere a gazelor cu efect de seră la nivel național, aprobate de autoritățile competente ale Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (a se vedea punctul 12.1 din prezenta anexă);

(2)	codul IPCC din anexa A3 la registrul european de emisii poluante (REEP) (a se vedea punctul 12.2 din prezenta anexă).

6.   PĂSTRAREA INFORMAȚIILOR

Operatorul unei instalații documentează și arhivează datele de monitorizare privind emisiile instalației pentru toate sursele aparținând activităților enumerate în anexa I la directivă, precum și emisiile de gaze cu efect de seră legate de respectivele activități.

Datele de monitorizare sprijinite prin documente și arhivate sunt suficiente pentru a permite verificarea raportului anual de emisii ale unei instalații înaintat de operator în temeiul articolului 14 alineatul (3) din directivă, în conformitate cu criteriile stabilite de anexa V la directivă.

Datele care nu fac parte din raportul anual de emisii nu trebuie raportate și nici făcute publice în alt mod.

Pentru ca verificatorul sau o terță parte să poată reproduce estimările emisiilor, pentru fiecare an de raportare, operatorul unei instalații păstrează documentele indicate în continuare timp de cel puțin 10 ani de la prezentarea raportului în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din directivă.

Pentru abordarea bazată pe calcul:

—	lista tuturor surselor monitorizate,

—	datele privind activitatea utilizate pentru calculul emisiilor din fiecare sursă de gaze cu efect de seră, împărțite pe categorii de procese și tipuri de combustibili,

—	documentele ce justifică selectarea metodologiei de monitorizare și documentele ce justifică schimbările temporare și permanente ale metodologiei de monitorizare și nivelurile aprobate de autoritatea competentă,

—	documentația metodologiei de monitorizare și rezultatele elaborării factorilor de emisie specifici activităților, precum și fracțiunile de biomasă pentru anumiți combustibili, factorii de conversie și de oxidare, împreună cu dovada aprobării corespunzătoare acordate de autoritatea competentă,

—	documentația procesului de colectare de date privind activitatea instalațiilor și surselor acesteia,

—	datele privind activitatea, factorii de emisie, de oxidare sau de conversie prezentate autorității competente pentru planul național de alocare corespunzător anilor de dinaintea perioadei acoperite de sistemul de comercializare,

—	documentația referitoare la responsabilitățile legate de monitorizarea emisiilor,

—	raportul anual de emisii și

—	orice alte informații identificate ca fiind necesare pentru verificarea raportului anual de emisii.

Se păstrează și următoarele informații suplimentare în cazul în care se aplică abordarea bazată pe măsurare:

—	documentele care justifică selectarea măsurării ca metodologie de monitorizare,

—	datele utilizate pentru analiza incertitudinii emisiilor din fiecare sursă de gaze cu efect de seră, împărțite pe categorii de procese și tipuri de combustibili,

—	descrierea tehnică detaliată a sistemului de măsurare continuă, inclusiv documentele pentru aprobare de către autoritatea competentă,

—	datele primare și prelucrate obținute din sistemul de măsurare continuă, inclusiv sprijinirea cu documente a schimbărilor în timp, jurnalul testelor, timpii morți, calibrările, verificările și întreținerea efectuate,

—	documentația aferentă oricăror schimbări ale sistemului de măsurare.

7.   ASIGURAREA ȘI CONTROLUL CALITĂȚII

7.1.   Cerințe generale

Operatorul stabilește, sprijină cu documente, pune în aplicare și întreține un sistem eficient de gestionare a datelor pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu prezentele orientări. Operatorul pune în funcțiune acest sistem de gestionare a datelor înainte de începerea perioadei de raportare, pentru ca toate datele să fie înregistrate și controlate corespunzător și pregătite pentru verificare. Informațiile stocate în cadrul sistemului de gestionare a datelor include și informațiile enumerate la punctul 6.

Procedurile necesare de asigurare și control al calității pot fi puse în practică în contextul Programului comunitar de management și audit ecologic (EMAS) sau al altor sisteme de gestionare a mediului, inclusiv ISO 14001:1996 („Sisteme de gestionare a mediului – specificații și orientări de utilizare”).

Procedurile de asigurare și control al calității se referă la procedurile necesare monitorizării și raportării gazelor ce efect de seră și la aplicarea acestor proceduri într-o instalație și includ, inter alia:

—	identificarea surselor de gaze cu efect de seră acoperite de sistemul de comercializare a cotelor în conformitate cu anexa I la directivă,

—	ordinea și interacțiunea dintre procesele de monitorizare și de raportare,

—	responsabilități și competențe,

—	metodele de calcul sau măsurare folosite,

—	echipamentul de măsurare utilizat (după caz),

—	rapoarte și registre,

—	revizuiri interne ale datelor raportate și ale sistemului de calitate,

—	acțiuni corective sau de prevenire.

În cazul în care un operator alege să externalizeze orice proces care afectează procedurile de asigurare și control al calității, operatorul asigură controlul și transparența tuturor proceselor în cauză. Măsurile corespunzătoare de control și de asigurare a transparenței pentru astfel de procese externalizate se identifică în cadrul procedurilor de asigurare și de control al calității.

7.2.   Tehnici și aparate de măsură

Operatorul se asigură că echipamentul de măsură este calibrat, fixat și verificat la intervale regulate, inclusiv înaintea utilizării și verificat în conformitate cu standardele de măsurare ce se regăsesc în standardele internaționale. În afară de aceasta, operatorul evaluează și înregistrează valabilitatea rezultatelor măsurătorilor anterioare în cazul în care se descoperă că echipamentul nu este în conformitate cu standardele. În cazul în care se descoperă că echipamentul nu se conformează standardelor, operatorul ia de îndată toate măsurile de acțiune necesare pentru corectarea erorilor. Se înregistrează rezultatele calibrării și autentificării.

În cazul în care operatorul utilizează un sistem de măsurare continuă a emisiilor, operatorul se va conforma dispozițiilor din EN 14181 („Emisii din surse staționare – asigurarea calității sistemelor de măsurare automate”) și din EN ISO 14956: 2002 („Calitatea aerului – Evaluarea conformității procedurilor în comparație cu o incertitudine impusă”) pentru instrumente și operator.

Măsurătorile, evaluarea datelor, monitorizarea și raportarea pot fi încredințate, de asemenea, unor laboratoare de testare independente și acreditate. În acest caz, laboratoarele de testare trebuie să fie acreditate și în conformitate cu standardul EN ISO 17025:2000 („Cerințe generale privind competența laboratoarelor de testare și calibrare”).

7.3.   Gestionarea datelor

Operatorul aplică procesele de asigurare și control al calității gestionării datelor pentru a preveni omisiunile, interpretările greșite și erorile. Astfel de procese sunt întocmite de operator în funcție de complexitatea setului de date. Procesele de asigurare și control al calității gestionării datelor se înregistrează și se pun la dispoziția verificatorului.

Se pot desfășura asigurarea și controlul calității datelor simplu și eficient la nivel operațional prin compararea și monitorizarea valorilor folosind abordările pe verticală și pe orizontală.

O abordare pe verticală compară datele privind emisiile monitorizate pentru aceeași instalație în ani diferiți. Este posibil să apară o eroare de monitorizare atunci când diferențele dintre datele anuale nu pot fi explicate prin:

—	schimbări ale nivelului de activitate,

—	schimbări de combustibil sau materie primă,

—	schimbări privind procesele din care rezultă emisii (de exemplu îmbunătățirea eficienței energetice).

O abordare pe orizontală compară valorile provenite din diferite sisteme operaționale de colectare a datelor, inclusiv din:

—	compararea datelor privind combustibilul sau materialele la intrare consumate de anumite surse, împreună cu datele privind achiziționarea combustibililor și datele privind variația stocurilor,

—	compararea totalității datelor privind combustibilii sau materialele la intrare consumate, împreună cu datele privind achiziționarea combustibilului și datele privind variația stocurilor,

—	compararea factorilor de emisie care au fost calculați sau obținuți de la furnizorul de combustibil, cu factori de emisie de referință la nivel național sau internațional pentru combustibili similari,

—	compararea factorilor de emisie pe baza analizelor combustibililor cu factori de emisie de referință la nivel național sau internațional pentru combustibili similari,

—	compararea emisiilor măsurate și calculate.

7.4.   Verificare și prag de semnificație

Operatorul înaintează către verificator un raport de emisii, o copie a autorizației pentru fiecare instalație, precum și orice alte informații relevante. Verificatorul evaluează dacă metodologia de monitorizare aplicată de operator se conformează metodologiei de monitorizare a instalației aprobată de autoritatea competentă, principiilor de monitorizare și raportare de la punctul 3, precum și orientărilor stabilite de prezenta anexă și de cele care urmează. Pe baza acestei evaluări, verificatorul constată în cazul în care datele din raportul de emisii conțin omisiuni, inexactități sau erori care conduc la declarații semnificative inexacte în informațiile raportate.

Ca parte a procesului de verificare, verificatorul trebuie, în special:

—

să cunoască fiecare activitate desfășurată de o instalație, sursele emisiilor dintr-o instalație, echipamentul de măsură folosit pentru monitorizare sau pentru măsurarea datelor privind activitatea, originea și aplicarea factorilor de emisie și a factorilor de oxidare/conversie, precum și mediul în care funcționează instalația,

—	să cunoască sistemul de gestionare a datelor utilizat de operator, precum și organizarea generală în ceea ce privește monitorizarea și raportarea și obține, analizează și verifică datele conținute în sistemul de gestionare a datelor,

—	stabilește un nivel acceptabil al pragului de semnificație în contextul naturii și complexității activităților și surselor instalației,

—	analizează riscurile privind datele care ar putea duce la declarații semnificative inexacte în raportul de emisii, pe baza cunoștințelor profesionale ale verificatorului și pe baza informațiilor depuse de operator,

—	întocmește un plan de verificare raportat la această analiză a riscurilor și la aria și complexitatea activităților și surselor operatorului și care definește metodele de eșantionare ce vor fi folosite în instalațiile operatorului,

—	pune în aplicare planul de verificare prin colectarea de date în conformitate cu metodele de eșantionare descrise, împreună cu toate doa se vedeale relevante pe care se vor întemeia concluziile verificatorului,

—	verifică dacă aplicarea metodologiei de monitorizare menționată de autorizație a dus la un nivel de acuratețe corespunzător nivelurilor definite,

—	solicită operatorului să furnizeze orice date care lipsesc sau să completeze secțiunile lipsă din raportul de audit, să explice variațiunile din datele de emisie sau să refacă unele calcule înainte de a ajunge la concluzia definitivă a verificării.

De-a lungul procesului de verificare, verificatorul determină existența declarațiilor greșite, apreciind dacă:

—	procesele de asigurare și de control al calității descrise la 7.1, 7.2 și 7.3 au fost puse în aplicare,

—	există doa se vedea clare și obiective obținute prin colectarea de date care să susțină ideea existenței declarațiilor greșite.

Verificatorul evaluează pragul de semnificație atât a fiecărei declarații inexacte, cât și a totalității declarațiilor inexacte nerectificate, luând în considerare toate omisiunile, inexactitățile sau erorile care ar putea conduce la declarații inexacte, de exemplu un sistem de gestionare a datelor care produce cifre netransparente, părtinitoare sau inconsecvente. Nivelul de siguranță se va corela cu pragul de semnificație stabilit pentru respectiva instalație.

La sfârșitul procesului de verificare, verificatorul stabilește dacă raportul de emisii conține vreo declarație inexactă semnificativă. În cazul în care verificatorul ajunge la concluzia că raportul de emisii nu conține nici o declarație inexactă semnificativă, operatorul poate înainta raportul de emisii autorității competente în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din directivă. În cazul în care verificatorul stabilește că raportul de emisii conține declarații inexacte semnificative, înseamnă că raportul operatorului nu a fost verificat în mod satisfăcător. În conformitate cu articolul 15 din directivă, statele membre se asigură că un operator al cărui raport nu a fost verificat satisfăcător până la 31 martie a fiecărui an pentru emisiile aferente anului anterior nu poate face alte transferuri de cote până în momentul în care raportul respectivului operator a fost verificat în mod satisfăcător. Statele membre stabilesc sancțiuni aplicabile în conformitate cu articolul 16 din directivă.

Cifra totală a emisiilor pentru o instalație dintr-un raport de emisii care a fost verificat în mod satisfăcător este folosită de către autoritatea competentă pentru a verifica dacă operatorul a acordat un număr suficient de cote pentru respectiva instalație.

Statele membre se asigură că divergențele de opinii dintre operatori, verificatori și autoritățile competente nu afectează raportarea corectă și că sunt rezolvate în conformitate cu directiva, prezentele orientări, cerințele detaliate stabilite de statele membre în temeiul anexei V la directivă și cu procedurile de drept intern relevante.

8.   FACTORI DE EMISIE

Tabelul de față conține factorii de emisie de referință pentru nivelul 1 care permit utilizarea factorilor de emisie nespecifici activității pentru arderea combustibililor. În cazul în care un combustibil nu se încadrează într-o categorie de combustibili existentă, operatorul își utilizează cunoștințele pentru a atribui combustibilul folosit unei categorii înrudite, sub rezerva aprobării de către autoritatea competentă.

TABELUL 4

Factori de emisie pentru combustibili fosili – în funcție de puterea calorifică inferioară (VCN), cu excepția factorilor de oxidare

Combustibil	Factor de emisie a CO2 (tCO2/T)	Sursa factorului de emisie
(A)    Combustibili fosili lichizi
Combustibili primari
Țiței	73,3	IPCC, 1996 (8)
Orimulsion	80,7	IPCC, 1996
Gaz natural lichid	63,1	IPCC, 1996
Combustibili/produse secundare
Benzină	69,3	IPCC, 1996
Kerosen (9)	71,9	IPCC, 1996
Petrol de șist	77,4	Comunicat național al Estoniei, 2002
Motorină	74,1	IPCC, 1996
Combustibil lichid rezidual	77,4	IPCC, 1996
Gaz petrolier lichefiat	63,1	IPCC, 1996
Etan	61,6	IPCC, 1996
Naphtă	73,3	IPCC, 1996
Bitum	80,7	IPCC, 1996
Lubrifianți	73,3	IPCC, 1996
Cocs de petrol	100,8	IPCC, 1996
Materii prime de rafinărie	73,3	IPCC, 1996
Alte uleiuri	73,3	IPCC, 1996
(B)    Combustibili fosili solizi
Combustibili primari
Antracit	98,3	IPCC, 1996
Cărbune cocsificabil	94,6	IPCC, 1996
Alte tipuri de cărbune bituminos	94,6	IPCC, 1996
Cărbune subbituminos	96,1	IPCC, 1996
Lignit	101,2	IPCC, 1996
Șist petrolifer	106,7	IPCC, 1996
Turbă	106,0	IPCC, 1996
Combustibili secundari
Brichete și aglomerate de lignit	94,6	IPCC, 1996
Cuptor de cocs/gaz de cocs	108,2	IPCC, 1996
(C)    Combustibili fosili gazoși
Monoxid de carbon	155,2	Pe baza VCN de 10,12 TJ/t (10)
Gaz natural (uscat)	56,1	IPCC, 1996
Metan	54,9	Pe baza VCN de 50,01 TJ/t (11)
Hidrogen	0	Substanță fără carbon

9.   LISTA BIOMASEI NEUTRE DIN PUNCTUL DE VEDERE AL CO2

Această listă ilustrativă, dar nu exhaustivă, conține o serie de materiale considerate biomasă în aplicarea prezentelor orientări, biomasă care se cântărește cu un factor de emisie 0 [t CO2/TJ sau t sau m3]. Turba și fracțiunile fosile ale materialelor enumerate mai jos nu sunt considerate biomasă.

1.	Plante și părți de plante, inter alia: — paie, — fân și iarbă, — frunze, lemn, rădăcini, bușteni, coajă de copac, — culturi, de exemplu porumb și triticală.

2.

Deșeuri din biomasă, produse și produse secundare, inter alia: — deșeuri industriale de lemn (deșeuri de lemn din operații de prelucrare și transformare a lemnului și deșeuri de lemn din operații specifice industriei materialelor lemnoase), — lemn uzat (produse uzate din lemn, materiale lemnoase) și produse și produse secundare provenite din operațiile de prelucrare a lemnului, — deșeuri pe bază de lemn din industria celulozei și a hârtiei, de exemplu baia alcalină neagră, — reziduuri forestiere, — hrană pentru animale și pești, produse alimentare, grăsimi, uleiuri și seu, — reziduuri primare din producția de alimente și băuturi, — gunoi de grajd, — reziduuri din plante agricole, — nămol de epurare, — biogaz produs prin digestia, fermentarea sau gazeificarea biomasei, — nămol portuar și alte tipuri de nămol și sedimente din mase de apă, — gaz de depozit.

3.

Fracțiuni de biomasă din materiale mixte, inter alia: — deșeurile plutitoare rezultate din gestionarea maselor de apă, — reziduuri mixte provenite din producția de alimente și băuturi, — materiale compuse cu conținut de lemn, — deșeuri textile, — hârtie, carton, mucava, — deșeuri urbane și industriale, — deșeuri urbane și industriale prelucrate.

4.	Combustibili ale căror componente și produse intermediare au fost produse din biomasă, inter alia: — bioetanol, — biodiesel, — bioetanol eterizat, — biometanol, — biodimetileter, — bio-țiței (piroliză a păcurii) și biogaz.

10.   DETERMINAREA DATELOR ȘI FACTORILOR SPECIFICI ACTIVITĂȚII

10.1   Determinarea valorilor calorifice nete și a factorilor de emisie pentru combustibili

Procedura specifică pentru determinarea factorilor de emisie specifici activității, inclusiv a procedurii de eșantionare pentru un anumit tip de combustibil se face în acord cu autoritatea competentă înaintea începutului respectivei perioade de raportare în care se aplică respectivii factori.

Procedurile aplicate pentru eșantionarea combustibilului și pentru determinarea puterii sale calorifice nete, a conținutului de carbon și a factorului de emisie se bazează pe standardele CEN relevante (cum ar fi frecvența de eșantionare, procedurile de eșantionare, stabilirea puterii calorifice brute și nete, precum și a conținutului de carbon pentru diferite tipuri de combustibil) de îndată ce acestea sunt disponibile. În cazul în care standardele CEN nu sunt disponibile, se aplică standardele ISO sau cele naționale. În cazul în care nu există standarde, procedurile se pot desfășura, dacă este posibil, în conformitate cu proiectele de standarde sau cu orientările de bună practică industrială.

În continuare se prezintă exemple de standarde CEN relevante:

—	EN ISO 4259:1996 „Produse din petrol – Stabilirea și aplicarea datelor de precizie referitoare la metodele de testare”.

În continuare se prezintă exemple de standarde CEN relevante:

—	ISO 13909-1,2,3,4:2001 Antracit și cocs – Eșantionare mecanică.

—	ISO 5069-1,2:1983: Cărbune brun și lignit: principii de eșantionare.

—	ISO 625:1996 Combustibili minerali solizi – Determinarea carbonului și a hidrogenului – Metoda Liebig.

—	ISO 925:1997 Combustibili minerali solizi – Determinarea conținutului de carbon din carbonați – Metoda gravimetrică.

—	ISO 9300-1990: Măsurarea debitului de gaz cu ajutorul duzei Venturi pentru debit critic.

—	ISO 9951-1993/94: Măsurarea debitului de gaz în conducte închise – debitmetre cu turbină.

În continuare se prezintă standarde naționale suplimentare pentru caracterizarea combustibililor:

—	DIN 51900-1:2000 „Testarea combustibililor solizi și lichizi – Stabilirea puterii calorifice brute cu ajutorul calorimetrului cu cameră de explozie și calcularea puterii calorifice nete – Partea 1: Principii, aparatură, metode”.

—	DIN 51857:1997 „Combustibili gazoși și alte gaze – Calcularea puterii calorifice, a densității, a densității relative și a indicelui Wobbe pentru gazele pure și amestecurile de gaze”.

—	DIN 51612:1980 Testarea gazelor petrolifere lichefiate: calcularea puterii calorifice nete.

—	DIN 51721:2001 „Testarea combustibililor solizi – Determinarea conținutului de carbon și de hidrogen” (aplicabil și pentru combustibilii lichizi).

Laboratorul utilizat pentru determinarea factorului de emisie, a conținutului de carbon și a puterii calorifice nete se acreditează în conformitate cu EN ISO 17025 („Cerințe generale pentru laboratoarele de testare și calibrare”).

Trebuie observat că pentru a obține o determinare corectă a factorului de emisie specific activității (pe lângă precizia procedurii analitice de determinare a conținutului de carbon și a puterii calorifice nete), frecvența eșantionării, procedura de eșantionare și pregătirea eșantioanelor sunt de maximă importanță. Acestea depind în mare măsură de starea și omogenitatea combustibilului/materialului. Numărul necesar de eșantioane este mai mare pentru materialele eterogene de tipul deșeurilor urbane solide și mai mică pentru majoritatea combustibililor comerciali gazoși sau lichizi.

Determinarea conținutului de carbon, a puterilor calorifice nete și a factorilor de emisie pentru loturile de combustibil se încadrează în practica general acceptată pentru eșantionarea reprezentativă. Operatorul aduce doa se vedea conform cărora conținutul derivat de carbon, puterile calorifice și factorii de emisie sunt reprezentativi și obiectivi.

Se utilizează factorul de emisie corespunzător pentru lotul de combustibil care trebuie să fie reprezentativ.

Documentația completă a procedurilor utilizate în laborator pentru determinarea factorului de emisie, precum și setul complet de rezultate se păstrează și se pun la dispoziția verificatorului raportul privind emisiile.

10.2.   Determinarea factorilor de oxidare specifici activității

Procedura specifică de determinare a factorului de oxidare specific activității, inclusiv procedura de eșantionare pentru un anumit tip de combustibil și de instalație trebuie să fie aprobate de autoritatea competentă înaintea începerii perioadei de raportare în care urmează să fie aplicată.

Procedurile aplicate pentru stabilirea unui factor reprezentativ de oxidare specific activității (de exemplu prin intermediul conținutului de carbon al funinginii, cenușii, efluenților sau altor deșeuri sau produse secundare) pentru o anumită activitate se bazează pe standardele CEN corespunzătoare din momentul în care acestea sunt disponibile. În cazul în care nu sunt disponibile standarde CEN, se aplică standardele ISO sau cele naționale. În cazul în care nu există standarde aplicabile, procedurile se pot desfășura, dacă este posibil, în conformitate cu proiectele de standard sau cu orientările de bună practică industrială.

Laboratorul utilizat pentru a determina factorul de oxidare sau datele pe care se bazează trebuie să fie acreditat în conformitate cu EN ISO 17025 („Cerințe generale privind competențele laboratoarele de testare și de calibrare”).

Determinarea factorilor de oxidare specifici activității pentru loturile de material se încadrează în practica general acceptată pentru prelevarea de eșantioane reprezentative. Operatorul aduce doa se vedea conform cărora factorii de oxidare derivați sunt reprezentativi și obiectivi.

Documentația completă a procedurilor utilizate de organizație pentru determinarea factorilor de oxidare, precum și setul complet de rezultate se păstrează și sunt puse la dispoziția verificatorului raportului privind emisiile.

10.3.   Determinarea factorilor de emisie de proces și a datelor de compoziție

Procedura specifică de determinare a factorului de emisie specific activității, inclusiv procedura de eșantionare pentru un anumit material trebuie aprobată de autoritatea competentă înainte de începerea perioadei de raportare în care urmează să fie aplicată.

Procedura aplicată pentru eșantionare și stabilirea compoziției materialului relevant sau derivarea unui factor de emisie de proces se bazează pe standardele CEN corespunzătoare din momentul în care acestea sunt disponibile. În cazul în care nu sunt disponibile standarde CEN, se aplică standardele ISO sau cele naționale. În cazul în care nu există standarde aplicabile, procedurile se pot desfășura, dacă este posibil, în conformitate cu proiectele de standard sau cu orientările de bună practică industrială.

Laboratorul utilizat pentru determinarea compoziției sau a factorului de emisie urmează să fie acreditat în conformitate cu EN ISO 17025 („Cerințe generale privind competențele laboratoarelor de testare și calibrare”).

Determinarea factorilor de emisii de proces și a datelor de compoziție pentru loturile de materiale se încadrează în practica general acceptată pentru prelevarea de eșantioane reprezentative. Operatorul aduce doa se vedea conform cărora factorul de emisie de proces sau datele de compoziție sunt reprezentative și obiective.

Valoarea corespunzătoare se utilizează doar pentru lotul de material pentru care este reprezentativă.

Documentația completă a procedurilor utilizate de organizație pentru determinarea factorului de emisie sau a datelor de compoziție, precum și setul complet de rezultate se păstrează și se pun la dispoziția verificatorului raportului privind emisiile.

10.4.   Stabilirea fracțiunii de biomasă

Termenul „fracțiune de biomasă” în sensul prezentelor orientări se referă la procentul masic de carbon din biomasă în conformitate cu definiția biomasei (a se vedea punctele 2 și 9 din prezenta anexă) din totalul de masă de carbon dintr-un amestec de combustibili.

Procedura specifică de determinare a fracțiunii de biomasă pentru un anumit tip de combustibil, inclusiv procedura de eșantionare pentru un anumit material trebuie aprobate de autoritatea competentă înainte de începutul perioadei de raportare în care urmează să fie aplicată.

Procedurile aplicate pentru eșantionare și stabilirea fracțiunii de biomasă se bazează pe standardele CEN corespunzătoare din momentul în care acestea sunt disponibile. În cazul în care nu sunt disponibile standarde CEN, se aplică standardele ISO sau cele naționale. În cazul în care nu există standarde aplicabile, procedurile se pot desfășura, dacă este posibil, în conformitate cu proiectele de standard sau cu orientările de bună practică industrială (12).

Metodele aplicabile pentru determinarea fracțiunii de biomasă dintr-un combustibil pot varia de la sortarea manuală a componentelor unor materiale mixte la metode diferențiale de determinare a valorii termice a mixturii binare și a celor două componente pure ale sale și la analiza izotopică cu carbon-14, în funcție de natura specifică a respectivului amestec de combustibili.

Laboratorul utilizat pentru determinarea fracțiunii de biomasă trebuie acreditat în conformitate cu EN ISO 17025 („Cerințe generale privind competențele laboratoarelor de testare și de calibrare”).

Determinarea fracțiunii de biomasă pentru loturile de materiale se încadrează în practica general acceptată pentru prelevarea de eșantioane reprezentative. Operatorul aduce doa se vedea conform cărora valorile derivate sunt reprezentative și obiective.

Valoarea corespunzătoare se folosește numai pentru lotul de material pentru care trebuie să fie reprezentativă.

Documentația completă a procedurilor utilizate în laborator pentru determinarea fracțiunii de biomasă, precum și setul complet de rezultate se păstrează și sunt puse la dispoziția verificatorului raportul privind emisiile.

În cazul în care determinarea fracțiunii de biomasă dintr-un amestec de combustibili nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar presupune costuri nejustificat de mari, operatorul fie ia în considerare o parte de biomasă de 0 % (adică origine complet fosilă a întregii cantități de carbon din respectivul combustibil), fie propune o metodă de estimare care să fie aprobată de autoritatea competentă.

11.   FORMATUL DE RAPORTARE

Tabelele prezentate în continuare trebuie utilizate ca bază de raportare și pot fi adaptate în funcție de numărul de activități, tipul de instalație, combustibili și procese monitorizate.

11.1.   Identificarea instalației

Identificarea instalației	Răspuns
1. Numele societății mamă
2. Numele filialei
3. Operatorul instalației
4. Instalația:
4.1. Denumire
4.2. Numărul autorizației (13)
4.3. Este necesară raportarea în conformitate cu REEP?	Da/Nu
4.4. Număr de identificare REEP (14)
4.5. Adresa/orașul în care se află instalația
4.6. Cod poștal/țara
4.7. Coordonatele locului
5. Persoana de contact:
5.1. Nume
5.2. Adresă/oraș/cod poștal/țara
5.3. Telefon
5.4. Fax
5.5. E-mail
6. Anul de raportare
7. Tipuri de activități desfășurate din anexa I (15)
Activitatea 1
Activitatea 2
Activitatea N

11.2.   Privire generală asupra activităților și emisiilor dintr-o instalație

Emisii provenite din activitățile enumerate în anexa I
Categorii	Categoria CRF a IPCC (16)	Codul IPCC al categoriei REEP	Abordare utilizată? Calcul/Măsurare	Incertitudine (Metoda măsurării) (17)	S-au schimbat nivelurile? Da/Nu	Emisii t/CO2
Activități
Activitatea 1
Activitatea 2
Activitatea N
Total

Elemente de memoriu
	CO2 transferat		Biomasa folosită drept combustibil	Biomasa folosită în procese	Emisii din biomasă
Unitate	Cantitate transferată	Material transferat	[TJ]	[t sau m3]	[tCO2] (18)
	[tCO2]
Activitatea 1
Activitatea 2
Activitatea N

11.3.   Emisii de ardere (calcul)

Activitatea N
Tip de activitate din anexa I:
Descrierea activității:
Combustibili fosili
Combustibil 1
Combustibil fosil
Tip de combustibil:
		Unitate	Date	Nivel aplicat
	Date privind activitatea	t sau m3
		TJ
	Factor de emisie	tCO2/TJ
	Factor de oxidare	%
	Total emisii	tCO2
Combustibil N
Combustibil fosil
Tip de combustibil:
		Unitate	Date	Nivel aplicat
	Date privind activitatea	t sau m3
		TJ
	Factor de emisie	tCO2/TJ
	Factor de oxidare	%
	Total emisii	tCO2
Biomasă și amestec de combustibili
Combustibil M
Biomasă/amestec de combustibili
Tip de combustibil:
Fracțiunea de biomasă (0-100 % din conținutul de carbon):
		Unitate	Date	Nivel aplicat
	Date privind activitatea	t sau m3
		TJ
	Factor de emisie	tCO2/TJ
	Factor de oxidare	%
	Total emisii	tCO2
Total de activitate
Total emisii (tCO2) (19)
Total biomasă folosită (TJ) (20)

11.4.   Emisii de proces (calcul)

Activitatea N
Tip de activitate din anexa I:
Descrierea activității:
Procese care utilizează doar materie primă fosilă
Proces 1
Tip de proces:
Descrierea datelor privind activitatea:
Metoda de calcul aplicată (doar în cazul în care se specifică în orientările):
		Unitate	Date	Nivel aplicat
	Date privind activitatea	t sau m3
	Factor de emisie	tCO2/t sau tCO2/m3
	Factor de conversie	%
	Total emisii	tCO2
Proces N
Tip de proces
Descrierea datelor privind activitatea
Metoda de calcul aplicată (doar în cazul în care se specifică în orientările):
		Unitate	Date	Nivel aplicat
	Date privind activitatea	t sau m3
	Factor de emisie	tCO2/t sau tCO2/m3
	Factor de conversie	%
	Total emisii	tCO2
Procese care folosesc biomasă/materii prime mixte
Proces M
Descrierea procesului:
Descrierea materiei prime:
Fracțiunea de biomasă (% din conținutul de carbon):
Metoda de calcul aplicată (doar în cazul în care se specifică în orientările):
		Unitate	Date	Nivel aplicat
	Date privind activitatea	t sau m3
	Factor de emisie	tCO2/t sau tCO2/m3
	Factor de conversie	%
	Total emisii	tCO2
Total de activitate
Total emisii	(tCO2)
Total biomasă folosită	(t sau m3)

12.   CATEGORII DE RAPORTARE

Emisiile se raportează în conformitate cu categoriile formatului de raportare IPCC și codului IPPC din anexa A3 la decizia REEP (a se vedea punctul 12.2 din prezenta anexă). Categoriile specifice ale ambelor formate sunt prezentate în continuare. În cazul în care o activitate poate fi introdusă în două sau mai multe categorii, clasificarea selectată reflectă scopul principal al activității.

12.1.   Formatul IPCC de raportare

Tabelul de mai jos este un extras din formatul comun de raportare (CRF) care face parte din orientările CCONUSC de raportare pentru inventare anuale (21). În CRF emisiile sunt atribuite unui număr de șapte mari categorii de surse:

—

energie,

—	procese industriale,

—	utilizarea solvenților și a altor produse,

—	agricultură,

—	schimbarea utilizării solului și silvicultură,

—

deșeuri,

—

altele.

Categoriile 1, 2 și 6 din tabelul următor sunt reproduse mai jos împreună cu subcategoriile lor corespunzătoare:

1.    Raport sectorial privind energia

A.    Activități de ardere a combustibilului (abordare sectorială)

1.    Industrii energetice

a. Producția de electricitate și căldură pentru uzul public

b. Rafinarea petrolului

c. Producția de combustibili solizi și alte industrii energetice

2.    Industrii prelucrătoare și de construcții

a. Fier și oțel

b. Metale neferoase

c. Produse chimice

d. Pastă de hârtie, hârtie și produse de tipografie

e. Procesarea alimentelor, băuturi și tutun

f. Altele (vă rugăm specificați)

4.    Alte sectoare

a. Sectorul comercial/instituțional

b. Sectorul rezidențial

c. Agricultură/silvicultură/piscicultură

5.    Altele (vă rugăm specificați)

a. Surse staționare

b. Surse mobile

B.    Emisii fugitive din combustibili

1.    Combustibili solizi

a. Exploatarea de cărbuni

b. Transformarea combustibilului solid

c. Altele (vă rugăm specificați)

2.    Petrol și gaz natural

a. Petrol

b. Gaz natural

c. Evacuarea gazelor, flacără deschisă

Evacuarea gazelor

Flacără deschisă

d. Altele (vă rugăm specificați)

2.    Raport sectorial pentru procese industriale

A.    Produse minerale

1. Producția de ciment

2. Producția de var

3. Utilizarea carbonatului de calciu și a dolomitului

4. Producția și utilizarea sodei calcinate

5. Acoperișuri de asfalt

6. Pavarea șoselelor cu asfalt

7. Altele (vă rugăm specificați)

B.    Industria chimică

1. Producția de amoniac

2. Producția de acid azotic

3. Producția de acid adipic

4. Producția de carbid

5. Altele (vă rugăm specificați)

C.    Producția de metal

1. Fier și oțel

2. Producția de feroaliaje

3. Producția de aluminiu

4. SF6 folosit în topitoriile de aluminiu și magneziu

5. Altele (vă rugăm specificați)

Date cu caracter informativ

Emisii de CO2 din biomasă

12.2.   Codul IPPC al categoriilor de surse din decizia REEP

Tabelul de mai jos este un extras din Anexa A3 la Decizia 2000/479/CE a Comisiei din 17 iulie 2000 privind crearea unui registru european al emisiilor de poluanți (REEP) în conformitate cu dispozițiile articolului 15 din Directiva 96/61/CE a Consiliului privind prevenirea și controlul integrat al poluării (22).

Extras din anexa A3 la decizia REEP

1.	Industrii energetice
1.1.	Instalații de ardere > 50 MW
1.2.	Rafinării de petrol și de gaz
1.3.	Cuptoare de cocs
1.4.	Fabrici de gazeificare și lichefiere a cărbunelui
2.	Producția și prelucrarea metalelor
2.1./2.2./.2.3./.2.4./2.5./2.6.	Industria prelucrării metalelor și instalații de prăjire și sinterizare a minereurilor metalice; Instalații de producție a metalelor feroase și neferoase
3.	Industria minerală
3.1./3.3./3.4./3.5.	Instalații de producție a clincherului (> 500 t/zi), a varului (> 50 t/zi), a sticlei (> 20 t/zi), a substanțelor minerale (> 20 t /zi) și a produselor ceramice (> 75 t/zi)
3.2	Instalații de producere a azbestului și a produselor pe bază de azbest
4.	Industria chimică și instalații pentru producerea de
4.1.	Produse chimice organice de bază
4.2./4.3.	Produse chimice anorganice de bază și fertilizatori
4.4./4.6.	Biocide și explozibili
4.5.	Produse farmaceutice
5.	Gestionarea deșeurilor
5.1./5.2.	Instalații de evacuare sau recuperare a deșeurilor periculoase (> 10 t/zi) sau a deșeurilor urbane (> 3 t/oră)
5.3./5.4.	Instalații pentru evacuarea deșeurilor nepericuloase (> 50 t/zi) și depozite de deșeuri (> 10 t/zi)
6.	Alte activități din anexa I
6.1.	Instalații industriale de fabricare a pastei de hârtie din lemn sau alte materiale fibroase și pentru producția de hârtie sau de carton (> 20 t/zi)
6.2.	Fabrici de pretratare a fibrelor sau a textilelor (> 10 t/zi)
6.3.	Fabrici de tăbăcire a pieilor brute și prelucrate
6.4.	Abatoare (> 50 t/zi), fabrici de prelucrare a laptelui (> 200 t/zi), alte materii prime animale (> 75 t/zi) sau materii prime vegetale (> 300 t/zi)
6.5.	Instalații de eliminare sau reciclare a carcaselor de animale și a deșeurilor animale (> 10 t/zi)
6.6.	Instalații pentru păsări (> 40 000), porci (> 2 000) sau scroafe (> 750)
6.7.	Instalații pentru tratarea suprafețelor materialelor sau produselor cu utilizare de solvenți organici (> 200 t/an)
6.8.	Instalații pentru producția de carbon sau grafit

---

(1)  Disponibil la: http://eippcb.jrc.es/

(2)  Se bazează pe raportul maselor atomice ale carbonului (12) și oxigenului (16) utilizate în orientările IPCC 1996 revizuite pentru inventarul național al gazelor cu efect de seră: manual de referință, 1.13.

(3)  JO L 41, 14.2.2003, p. 26.

(4)  Datele privind activitatea pentru activitățile de ardere se raportează ca energie (putere calorifică netă) și masă. Combustibilii din biomasă sau materiile prime trebuie de asemenea raportate ca date privind activitatea.

(5)  Factorii de emisie pentru activitățile de ardere se raportează ca emisie de CO2 pe conținut de energie.

(6)  Factorii de conversie și oxidare se raportează ca fracții fără dimensiune.

(7)  JO L 226, 6.9.2000, p. 3, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2001/573/CE a Consiliului (JO L 203, 28.7.2001, p. 18).

(8)  Orientările IPCC din 1996 revizuite pentru inventarele naționale de gaze cu efect de seră: Manual de referință, 1.13.

(9)  Kerosen altul decât kerosenul pentru aviație.

(10)  J. Falbe și M. Regitz, Römpp Chemie Lexikon, Stuttgart, 1995.

(11)  J. Falbe și M. Regitz, Römpp Chemie Lexikon, Stuttgart, 1995.

(12)  Un exemplu este Dutch BRL-K 10016 („Cantitatea de biomasă din combustibilii secundari”) întocmită de KIWA.

(13)  Numărul de identificare este furnizat de autoritatea competentă în cursul procesului de autorizare.

(14)  Se completează doar în cazul în care instalația trebuie să raporteze conform REEP și în cazul în care nu există mai multe activități REEP prevăzute de autorizația instalației. Informația nu este obligatorie și se folosește în scopuri de identificare suplimentare față de denumirea și de adresa indicate.

(15)  De exemplu „rafinării de petrol”.

(16)  De exemplu „1. Procese industriale, A Produse minerale, 1. Producție de var nestins”.

(17)  Se completează numai în cazul în care emisiile s-au determinat prin măsurare.

(18)  Se completează numai în cazul în care emisiile au fost determinate prin măsurare.

(19)  Egal cu suma emisiilor din combustibilii fosili și fracția fosilă a amestecului de combustibili.

(20)  Egal cu conținutul energetic al biomasei pure și al fracției de biomasă din amestecul de combustibili.

(21)  CCONUSC (1999): FCCC/CP/1999/7.

(22)  JO L 192, 28.7.2000, p. 36.

ANEXA II

Orientări pentru emisiile de ardere provenite din activitățile enumerate în anexa I la directivă

1.   LIMITELE ȘI DOMENIUL DE ACȚIUNE

Orientările specifice activității din prezenta anexă se utilizează pentru monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră din instalațiile de ardere cu o putere calorifică nominală ce depășește 20 MW (cu excepția instalațiilor pentru deșeuri periculoase sau urbane) în conformitate cu precizările din anexa I la directivă și pentru monitorizarea emisiilor de ardere provenite din alte activități enumerate în anexa I la directivă în cazul în care acest lucru este menționat în anexele III-XI din prezentele orientări.

Monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din procese de ardere include emisiile din arderea tuturor tipurilor de combustibililor din instalații, dar și emisiile din procesele de epurare, ca de exemplu eliminarea SO2. Emisiile de la motoarele cu ardere internă folosite pentru transport nu se monitorizează și nici nu se raportează. Toate emisiile de gaze cu efect de seră din arderea combustibililor în instalații se atribuie instalației, indiferent de exportul de căldură sau electricitate către alte instalații. Emisiile asociate cu producția de căldură sau de electricitate importată din alte instalații nu se atribuie instalației importatoare.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile și procesele de ardere, emisiile de CO2 pot proveni din următoarele surse:

—

cazane

—

arzătoare

—

turbine

—	radiatoare

—

furnale

—	incineratoare

—

cuptoare

—	compartimente de ardere

—

uscătoare

—

motoare

—	flăcări deschise

—	instalații de epurare (emisii de proces)

—	orice alte echipamente sau mașini care utilizează combustibil, cu excepția echipamentelor sau mașinilor cu motoare cu ardere folosite pentru transport.

2.1.   Calcularea emisiilor de CO2

2.1.1.   Emisii de ardere

2.1.1.1.   Activități generale de ardere

Emisiile de CO2 din sursele de ardere se calculează prin înmulțirea conținutului energetic al fiecărui combustibil utilizat cu un factor de emisie și un factor de oxidare. Pentru fiecare combustibil se face următorul calcul, pentru fiecare activitate:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Datele privind activitatea se exprimă drept conținut net de energie al combustibilului consumat (TJ) în timpul perioadei de raportare. Conținutul de energie al consumului de combustibil se calculează prin următoarea formulă:

(1)

unde:

(a1)   Combustibil consumat

Nivelul 1

Se măsoară consumul de combustibil fără depozitare intermediară înainte de arderea din instalație, ceea ce presupune o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 7,5 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2a

Consumul de combustibil este măsurat fără depozitare intermediară înainte de arderea din instalație, folosind aparate de măsură cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2b

Se măsoară combustibilul achiziționat aparate de măsură cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 4,5 % pentru procedura de măsurare respectivă. Consumul de combustibil se calculează folosind metoda bilanțului material, pe baza cantității de combustibil achiziționat și a diferenței înregistrate în ceea ce privește cantitatea deținută în stoc pe o anumită perioadă de timp, folosindu-se formula următoare:

unde:

Combustibil C: combustibilul ars în perioada de raportare

Combustibil P: combustibil achiziționat în perioada de raportare

Combustibil S: stoc de combustibil la începutul perioadei de raportare

Combustibil E: stoc de combustibil la sfârșitul perioadei de raportare

Combustibil O: combustibil utilizat în alte scopuri (transport sau revândut)

Nivelul 3a

Consumul de combustibil se măsoară fără depozitare intermediară înainte de arderea în instalație, folosind aparate de măsură cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 3b

Combustibilul achiziționat se măsoară folosind aparate de măsură cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,0 % pentru procedura de măsurare respectivă. Consumul de combustibil se calculează folosind metoda bilanțului material, pe baza cantității de combustibil achiziționat și a diferenței înregistrate în ceea ce privește cantitatea deținută în stoc pe o anumită perioadă de timp, folosindu-se formula următoare:

unde:

Combustibil C: combustibilul ars în perioada de raportare

Combustibil P: combustibil achiziționat în perioada de raportare

Combustibil S: stoc de combustibil la începutul perioadei de raportare

Combustibil E: stoc de combustibil la sfârșitul perioadei de raportare

Combustibil O: combustibil utilizat în alte scopuri (transport sau revândut)

Nivelul 4a

Consumul de combustibil se măsoară fără depozitare intermediară înainte de arderea în instalație, folosind aparate de măsură ce dau o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,5 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 4b

Combustibilul achiziționat se măsoară folosind aparate de măsură cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 % pentru procedura de măsurare respectivă. Consumul de combustibil se calculează folosind metoda bilanțului material, pe baza cantității de combustibil achiziționat și a diferenței înregistrate în ceea ce privește cantitatea deținută în stoc pe o anumită perioadă de timp, folosindu-se formula următoare:

unde:

Combustibil C: combustibilul ars în perioada de raportare

Combustibil P: combustibil achiziționat în perioada de raportare

Combustibil S: stoc de combustibil la începutul perioadei de raportare

Combustibil E: stoc de combustibil la sfârșitul perioadei de raportare

Combustibil O: combustibil utilizat în alte scopuri (transport sau revândut)

Trebuie observat că tipuri diferite de combustibil duc la incertitudini admisibile semnificativ diferite pentru metoda de măsurare aplicată, combustibilii gazoși și lichizi fiind în general măsurați cu mai mare precizie decât cei solizi. Cu toate acestea, există multe excepții în cadrul fiecărei clase [în funcție de tipul și proprietățile combustibilului, sistemul de livrare (navă, cale ferată, camion, bandă de transport, conductă) și de circumstanțele specifice pentru instalație] ce împiedică simpla atribuire a combustibililor unor niveluri.

(a2)   Puterea calorifică netă

Nivelul 1

Operatorul aplică pentru fiecare combustibil puterile calorifice nete specifice țării, așa cum apar în anexa 2.1 A.3 „Puteri calorifice nete specifice pe țări, 1990” la „Ghidul de bune practici și gestionarea incertitudinilor în inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră” al IPCC 2000 (http://www.ipcc.ch/pub/guide.htm).

Nivelul 2

Operatorul aplică pentru fiecare combustibil puterile calorifice nete specifice țării sale, așa cum au fost indicate în ultimul inventar național transmis de statul membru respectiv Secretariatului Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 3

Puterile calorifice nete reprezentative pentru fiecare lot de combustibil dintr-o instalație se măsoară de către operator, de către laboratorul subcontractat sau de către furnizorul de combustibil, în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Factorii de referință pentru fiecare combustibil se utilizează în conformitate cu dispozițiile de la punctul 8 din anexa I.

Nivelul 2a

Operatorul aplică factorii de emisie specifici țării pentru respectivul combustibil, așa cum au fost indicați în ultimul inventar național transmis de statul membru respectiv Secretariatului Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 2b

Operatorul determină factorii de emisie pentru fiecare lot de combustibil în funcție de unul dintre următorii indicatori:

1.	măsurarea densității uleiurilor sau gazelor folosite de exemplu în rafinării sau industria oțelului și

2.	puterea calorifică netă pentru diferite tipuri de cărbune

și în funcție de o corelare empirică realizată de un laborator extern în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I. Operatorul se asigură că această corelare satisface cerințele de bună practică și că se aplică doar acelor valori ale indicatorului care se înscriu în intervalul celor pentru care a fost stabilit.

Nivelul 3

Operatorul, un laborator extern sau furnizorul de combustibil stabilesc factorii de emisie specifici pentru respectivele loturi în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(c)   Factor de oxidare

Nivelul 1

Se ia în considerare un factor de oxidare/o valoare de referință de 0,99 (corespunzător unei conversii a carbonului în CO2 de 99 %) pentru toți combustibilii solizi și unul de 0,995 pentru toți ceilalți combustibili.

Nivelul 2

Pentru combustibilii solizi, factorii specifici sunt determinați de operator pe baza conținutului de carbon al cenușii, al efluenților și al altor deșeuri și produse secundare și emisii de carbon incomplet oxidate, în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

2.1.1.2.   Flăcări deschise

Emisiile provenite de la flăcări deschise includ arderile de rutină și arderile de proces (întreruperi, demaraje și opriri), precum și cazurile de urgență.

Emisiile de CO2 se calculează din cantitatea de gaz ars cu flacără deschisă [m3] și conținutul de carbon al gazului ars cu flacără deschisă [t CO2/m3] (inclusiv orice carbon anorganic).

unde:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitatea de gaz ars [m3] în timpul perioadei de raportare, determinată prin măsurarea volumului cu o eroare maximă admisibilă de ± 12,5 %, pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2

Cantitatea de gaz ars [m3] în timpul perioadei de raportare, determinată prin măsurarea volumului cu o incertitudine maximă admisibilă de ± 7,5 %, pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 3

Cantitatea de gaz ars (m3) în timpul perioadei de raportare, determinată prin măsurarea volumului cu o eroare maximă admisibilă de ± 2,5 %, pentru procedura de măsurare respectivă.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Utilizând un factor de emisie de referință de 0,00785 t CO2/m3 (în condiții standard) determinat din arderea butanului pur folosit ca indicator al gazului ars cu bună marjă de siguranță pentru gazele arse cu flacără deschisă.

Nivelul 2

Factor de emisie (t CO2/m3 gaz ars) calculat din conținutul de carbon al gazului ars aplicându-se dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(c)   Factor de oxidare

Nivelul 1

Rata oxidării este de 0,995.

2.1.2.   Emisii de proces

Emisiile de CO2 de proces provenite din utilizarea carbonatului pentru spălarea SO2 din fluxul de gaze de ardere se calculează pe baza carbonatului achiziționat (metoda de calcul a nivelului 1a) sau a gipsului produs (metoda de calcul a nivelului 1b). Aceste două metode de calcul sunt echivalente. Calculul este următorul:

unde:

Metoda A de calcul „pe bază de carbonat”

Calculul emisiilor se bazează pe cantitatea de carbonat utilizată:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitatea [t] anuală de carbonat uscat consumat în proces, măsurat de operator sau furnizor cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 7,5 %, pentru procedura de măsurare respectivă.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Aplicarea raporturilor stoichiometrice de conversie a carbonaților (t CO2/t carbonat uscat) indicate în tabelul 1. Această valoare se ajustează în funcție de conținutul de umiditate și de gangă a materialului de carbonat folosit.

TABELUL 1

Factori de emisie stoichiometrici

Carbonat	Factor de emisie [t CO2/t Ca-, Mg-, sau alt carbonat)	Observații
CaCO3	0,440
MgCO3	0,522
În general: Xy(CO3)z		X = metal alcalin sau alcalino-pământos Mx = greutatea moleculară a X în [g/mol] MCO2 = greutatea moleculară a CO2 = 44 [g/mol] MCO3- = greutatea moleculară a CO3 2- = 60 [g/mol] Y = numărul stoichiometric al X = 1 (pentru metale alcalino-pământoase) = 2 (pentru metale alcaline) Z = numărul stoichiometric pentru CO3 2- = 1

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

Metoda B de calcul „pe bază de gips”

Calculul emisiilor se bazează pe cantitatea de gips produsă:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Greutatea [t] de gips uscat (CaSO4 · 2H2O) produsă pe an, măsurată de operator sau de producătorul de gips cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 7,5 %, pentru procedura de măsurare respectivă.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Raportul stoichiometric pentru gipsul deshidratat (CaSO4 · 2H2O) și CO2 în proces: 0,2558 t CO2/t gips.

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile relevante din directivă.

---

(1)  În cazul în care se utilizează unități de volum operatorul ia în considerare toate conversiile necesare pentru a explica diferențele de presiune și temperatură ale aparatelor de măsură și condițiile standard pentru care puterea calorifică netă a fost derivată pentru respectivul combustibil.

ANEXA III

Orientări specifice pentru rafinăriile de petrol menționate de anexa I la directivă

1.   LIMITE

Monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră dintr-o instalație include toate emisiile provenite din procesele de ardere și producție care se desfășoară în rafinării. Emisiile provenite din procesele ce se desfășoară în instalații adiacente din industria chimică și nu sunt incluse în anexa I la directivă, care nu fac parte din lanțul de rafinare, nu se iau în considerare.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

Potențialele surse de CO2 includ:

(a)

arderi pentru producerea de energie: — cazane, — radiatoare industriale/epuratori, — motoare cu ardere internă/turbine, — reactoare termice și catalitice, — cuptoare de calcinare a cocsului, — pompe de apă contra incendiilor, — generatoare de avarie/de rezervă, — flăcări deschise, — incineratoare, — instalații de cracare;

(b)	procese: — instalații de producere a hidrogenului, — regenerare catalitică (din cracarea catalitică și alte procese catalitice), — cocsificatori (cocsificare flexibilă, cocsificare întârziată).

2.1.   Calculul emisiilor de CO2

Operatorul poate calcula emisiile:

(a)	pentru fiecare tip de combustibil și proces din instalație sau

(b)	folosind metoda bilanțului material, în cazul în care operatorul poate demonstra că este mai precisă pentru întreaga instalație decât calculul pentru fiecare tip de combustibil și proces sau

(c)

folosind metoda bilanțului material pe o subcategorie bine definită de tipuri de combustibili sau procese, și calcule individuale pentru restul de tipuri de combustibili și procese din instalație în cazul în care operatorul poate demonstra că este mai precisă pentru întreaga instalație decât calculul pentru fiecare tip de combustibil și proces în parte.

2.1.1.   Metoda bilanțului material

Metoda bilanțului material analizează tot conținutul de carbon din intrările, acumulări, produse și exporturi și evaluează emisiile de gaze cu efect de seră ale instalației, cu ajutorul următoarei ecuații:

unde:

—	intrări [tC]: tot carbonul care intră în limitele instalației,

—	produse [tC]: tot carbonul conținut de produse și materiale, inclusiv de produsele secundare, care iese din limitele bilanțului material,

—	export [tC]: carbonul exportat din limitele bilanțului material, fiind, de exemplu, deversat în canalul colector de ape uzate, dus la depozitele de deșeuri sau care se pierde. Exportul nu include eliberarea de gaze cu efect de seră în atmosferă,

—	variații de stoc [tC]: creșterile de stoc de carbon în limitele instalației.

Calculul va fi așadar după cum urmează:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Operatorul analizează și raportează fluxurile de mase la intrarea și la ieșirea din instalație, precum și variațiile de stoc respective pentru toți combustibilii și toate materiile separat.

Nivelul 1

Pentru o subcategorie de combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 7,5 %. Pentru toți ceilalți combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 2

Pentru o subcategorie de combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 %. Pentru toți ceilalți combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 3

Fluxurile de mase la intrarea și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Fluxurile de mase la intrarea și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 %.

(b)   Conținutul de carbon

Nivelul 1

La calcularea bilanțului material, operatorul respectă dispozițiile de la punctul 10 din anexa 1 cu privire la eșantionarea reprezentativă a combustibililor, produselor și produselor secundare, la determinarea conținutului de carbon al acestora și a fracțiunii de biomasă.

(c)   Conținutul energetic

Nivelul 1

În scopul raportării coerente, se calculează conținutul energetic al fiecăruia dintre fluxurile de combustibili sau materiale (exprimat ca putere calorifică netă a fluxului respectiv).

2.1.2.   Emisii de ardere

Emisiile de ardere se monitorizează în conformitate cu anexa II.

2.1.3.   Emisii de proces

Procesele specifice care au ca rezultat emisii de CO2 includ:

1.   Regenerarea catalizatorilor de cracare și alte tipuri de regenerare catalitică

Cocsul depus pe catalizator ca produs secundar al procesului de cracare se arde în regenerator pentru reactivarea catalizatorului. Și alte procese de rafinare cum ar fi reformarea catalitică utilizează un catalizator care trebuie regenerat.

Cantitatea de CO2 eliberată în acest proces se calculează în conformitate cu anexa II, cantitatea de cocs arsă constituind date privind activitatea, iar conținutul de carbon al cocsului fiind baza de calcul a factorului de emisie.

unde:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitatea de cocs [t] depusă pe catalizator și arsă în timpul perioadei de raportare, în conformitate cu orientările de bună practică industrială pentru procesul în cauză.

Nivelul 2

Cantitatea de cocs [t] depusă pe catalizator și arsă în timpul perioadei de raportare, calculată din bilanțul căldură/materiale în timpul cracării catalitice.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Factorul de emisie specific activității [t CO2/t cocs] pe baza conținutului de carbon al cocsului determinat în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

2.   Cocsificatori

Emisiile de CO2 din cuptoarele de cocs fluid și cocs cu gazeificare se calculează astfel:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitatea de cocs [t] produsă în perioada de raportare, determinată prin cântărire cu o incertitudine maximă admisibilă de ± 5,0 %, pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2

Cantitatea de cocs [t] produsă în perioada de raportare, determinată prin cântărire cu o incertitudine maximă admisibilă de ± 2,5 %, pentru procedura de măsurare respectivă.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Factor de emisie specific [t CO2/t cocs] pe baza orientărilor de bună practică industrială pentru procesul în cauză.

Nivelul 2

Factor de emisie specific [t CO2/t cocs] determinat pe baza măsurării conținutului de CO2 din gazele evacuate în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

3.   Producția de hidrogen de rafinărie

CO2 emis provine din conținutul de carbon al gazului de alimentare. Se face un calcul al emisiilor de CO2 pe baza intrărilor.

unde:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitatea de hidrocarbură de alimentare [t alimentare] procesată în perioada de raportare, determinată prin măsurarea volumului cu o incertitudine maximă admisibilă de ± 7,5 %, pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2

Cantitatea de hidrocarbură de alimentare [t alimentare] procesată în perioada de raportare, determinată prin măsurarea volumului cu o incertitudine maximă admisibilă de ± 2,5 %, pentru procedura de măsurare respectivă.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Se folosește o valoare de referință de 2,9 t CO2 pe t de șarjă procesată, valoare bazată pe etan.

Nivelul 2

Se folosește un factor de emisie specific activității [CO2/t șarjă] calculat din conținutul de carbon al gazului de alimentare, determinat în conformitate cu punctul 10 din anexa I.

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din directivă.

ANEXA IV

Orientări specifice pentru cuptoarele de cocs menționate în lista din anexa I la directivă

1.   LIMITELE ȘI DOMENIUL DE ACȚIUNE

Cuptoarele de cocs pot face parte din oțelării, având o legătură tehnică directă cu instalațiile de sinterizare și cu instalațiile de producere a fontei și a oțelului, inclusiv cu cele cu turnare continuă, ceea ce antrenează schimburi de energie și de materii foarte intense (de exemplu, de gaz de furnal, de gaz de cocserie, de cocs) în cadrul operațiunilor obișnuite. În cazul în care permisul pentru instalație eliberat în conformitate cu articolele 4, 5 și 6 din directivă cuprinde întreaga oțelărie și nu doar cuptoarele de cocs, emisiile de CO2 pot fi monitorizate și pentru oțelăria integrată în ansamblul său, utilizându-se în acest scop metoda bilanțului material prezentată la punctul 2.1.1 din prezenta anexă.

În cazul în care, în cadrul instalației, se efectuează și spălarea gazelor reziduale și în cazul în care emisiile rezultate nu sunt calculate ca parte a emisiilor de proces ale instalației, ele se calculează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În cuptoarele de cocs, emisiile de CO2 pot proveni din următoarele surse:

—	materii prime (cărbune sau cocs de petrol),

—	combustibili convenționali (de exemplu, gaz natural),

—	gaze de proces (de exemplu, gaz de furnal),

—	alți combustibili,

—	spălarea gazelor reziduale.

2.1.   Calcularea emisiilor de CO2

În cazul în care cuptorul de cocs face parte dintr-o oțelărie integrată, operatorul poate calcula emisiile:

(a)	pentru oțelăria integrată în ansamblul ei, utilizând metoda bilanțului material sau

(b)	pentru cuptorul de cocs ca activitate individuală în cadrul oțelăriei integrate.

2.1.1.   Metoda bilanțului material

Metoda bilanțului material analizează tot conținutul de carbon din intrări, acumulări, produse și exporturi și evaluează emisiile de gaze cu efect de seră ale instalației, cu ajutorul următoarei ecuații:

unde:

—	intrări [t C]: tot carbonul care intră în limitele instalației,

—	produse [t C]: tot carbonul din produse și materiale, inclusiv din produsele secundare, care iese din limitele bilanțului material,

—	exporturi [t C]: carbonul exportat din limitele bilanțului material, fiind, de exemplu, deversat în canalul colector de ape uzate, dus la depozitele de deșeuri sau care se pierde. Exportul nu include eliberarea de gaze cu efect de seră în atmosferă,

—	variații de stoc [t C]: creșterile de stoc de carbon din limitele instalației.

Calculul va fi așadar după cum urmează:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Operatorul analizează și raportează fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație, precum și variațiile de stoc respective pentru toți combustibilii și toate materiile separat.

Nivelul 1

Pentru o subcategorie de combustibili și materiale, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 7,5 %. Pentru toți ceilalți combustibili și materiale, fluxurile de mase la intrarea și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 2

Pentru o subcategorie de combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 %. Pentru toți ceilalți combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 3

Fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 %.

(b)   Conținutul de carbon

Nivelul 1

La calcularea bilanțului material, operatorul respectă dispozițiile de la punctul 10 din anexa 1 cu privire la eșantionarea reprezentativă a combustibililor, produselor și produselor secundare, la determinarea conținutului de carbon al acestora și a fracțiunii de biomasă.

(c)   Conținutul energetic

Nivelul 1

În scopul raportării coerente, se calculează conținutul energetic al fiecăruia dintre fluxurile de combustibili sau materiale (exprimat ca putere calorifică netă a fluxului respectiv).

2.1.2.   Emisii de ardere

Procesele de ardere care se desfășoară în cuptoarele de cocs în care combustibilii (de exemplu cocs, cărbune și gaz natural) nu sunt utilizați ca agenți reducători sau nu provin din reacții metalurgice se monitorizează și se raportează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.1.3.   Emisii de proces

Prin carbonizare în camera de ardere din cuptorul de cocs, cărbunele se transformă, fără aport de aer, în cocs și gaz brut de cocserie. Principala sursă de carbon din materiale sau din fluxul la intrare este cărbunele, dar acesta mai poate proveni și din praful de cocs, din cocsul de petrol, din petrol și din gazele de proces, cum este gazul de furnal. Gazul brut de cocserie provenit din procesul de carbonizare are multe componente care conțin carbon, printre care dioxidul de carbon (CO2), monoxidul de carbon (CO), metanul (CH4) și hidrocarburile (CxHy).

Emisiile de CO2 totale din cuptoarele de cocs se calculează după cum urmează:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Datele activitateINTRARE pot cuprinde cărbune ca materie primă, praf de cocs, cocs de petrol, petrol, gaz de furnal, gaz de cocserie și altele asemenea. Datele activitateIEȘIRE pot cuprinde: cocs, gudron, uleiuri ușoare, gaz de cocserie și altele asemenea.

(a1)   Combustibil utilizat pentru alimentarea procesului

Nivelul 1

Fluxurile de mase ale combustibililor la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 7,5 %.

Nivelul 2

Fluxurile de mase ale combustibililor la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 %.

Nivelul 3

Fluxurile de mase ale combustibililor la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Fluxurile de mase ale combustibililor la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 %.

(a2)   Puterea calorifică netă

Nivelul 1

Operatorul aplică pentru fiecare combustibil puterile calorifice nete specifice țării, așa cum apar în anexa 2.1 A.3 „Puteri calorifice nete specifice pe țări, 1990” la „Ghidul de bune practici și gestionarea marjei de incertitudine în inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră” al IPCC 2000 (http://www.ipcc.ch/pub/guide.htm).

Nivelul 2

Operatorul aplică pentru fiecare combustibil puterile calorifice nete specifice țării, așa cum au fost indicate de statul membru respectiv în ultimul inventar național înmânat Secretariatului Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 3

Puterile calorifice nete reprezentative pentru fiecare lot de combustibil dintr-o instalație se măsoară de către operator, de către laboratorul subcontractat sau de către furnizorul de combustibil, în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Se utilizează factorii de emisie indicați în tabelul următor sau la punctul 8 din anexa I:

TABELUL 1

Factori de emisie aplicabili gazelor de proces (inclusiv conținutul de CO2 al combustibilului) (1)

factor de emisie [t CO2/TJ]		sursa datelor
Gaz de cocserie	47,7	IPCC
Gaz de furnal	241,8	IPCC

Nivelul 2

Factorii de emisie specifici se determină în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din directivă.

---

(1)  Valorile se bazează pe factorii IPCC exprimați în tC/TJ și înmulțiți cu un factor de conversie a CO2/C de 3,664.

ANEXA V

Orientări specifice pentru instalațiile de prăjire a minereurilor metalice și de sinterizare menționate în lista din anexa I la directivă

1.   LIMITELE ȘI DOMENIUL DE ACȚIUNE

Instalațiile de prăjire și sinterizare a minereurilor metalice pot face parte integrantă din oțelării, având o legătură tehnică directă cu cuptoarele de cocs și cu instalațiile de producere a fontei și a oțelului, inclusiv cu cele cu turnare continuă. Astfel, se produce un schimb intens de energie și materiale (de exemplu, de gaz de furnal, gaz de cocserie, cocs, calcar) în cadrul operațiunilor obișnuite. În cazul în care autorizația instalației eliberată în conformitate cu articolele 4, 5 și 6 din directivă cuprinde întreaga oțelărie și nu doar instalația de prăjire sau de sinterizare, emisiile de CO2 pot fi monitorizate și pentru oțelăria integrată în ansamblul său. În acest caz, se poate utiliza metoda bilanțului material (prezentată la punctul 2.1.1 din prezenta anexă).

În cazul în care, în cadrul instalației, se efectuează și spălarea gazelor reziduale și în cazul în care emisiile rezultate nu sunt calculate ca parte a emisiilor de proces ale instalației, ele se calculează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de prăjire și sinterizare a minereurilor metalice, emisiile de CO2 pot proveni din următoarele surse:

—	materii prime (calcinarea calcarului și a dolomitului),

—	combustibili convenționali (gaz natural și cocs/praf de cocs),

—	gaze de proces (de exemplu, gaz de cocserie și gaz de furnal),

—	reziduuri de proces utilizate ca materii de intrare, inclusiv praful filtrat din instalația de sinterizare, din convertor și din furnal,

—	alți combustibili,

—	spălarea gazelor reziduale.

2.1.   Calcularea emisiilor de CO2

Operatorul poate calcula emisiile fie global, utilizând metoda bilanțului material, fie pentru fiecare sursă de emisii din instalație.

2.1.1.   Metoda bilanțului material

Metoda bilanțului material analizează tot conținutul de carbon din intrări, acumulări, produse și exporturi și evaluează emisiile de gaze cu efect de seră ale instalației, cu ajutorul următoarei ecuații:

unde:

—	intrări [t C]: tot carbonul care intră în limitele instalației,

—	produse [t C]: tot carbonul conținut de produse și materiale, inclusiv de produsele secundare, care iese din limitele bilanțului material,

—	exporturi [t C]: carbonul exportat din limitele bilanțului material, fiind, de exemplu, deversat în canalul colector de ape uzate, dus la depozitele de deșeuri sau care se pierde. Exportul nu cuprinde eliberarea de gaze cu efect de seră în atmosferă,

—	variații de stoc [t C]: creșterile de stoc de carbon din limitele instalației.

Calculul va fi așadar după cum urmează:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Operatorul analizează și raportează fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație, precum și variațiile de stoc respective pentru toți combustibilii și toate materiile separat.

Nivelul 1

Pentru o subcategorie de combustibili și materiale, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 7,5 %. Pentru toți ceilalți combustibili și materii, fluxurile de mase din și în instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 2

Pentru o subcategorie de combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 %. Pentru toți ceilalți combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 3

Fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 %.

(b)   Conținutul de carbon

La calcularea bilanțului material, operatorul respectă dispozițiile de la punctul 10 din anexa 1 cu privire la eșantionarea reprezentativă a combustibililor, produselor și produselor secundare, la determinarea conținutului de carbon al acestora și a fracțiunii de biomasă.

(c)   Conținutul energetic

În scopul raportării coerente, se calculează conținutul energetic al fiecăruia dintre fluxurile de combustibili sau materiale (exprimat ca putere calorifică netă a fluxului respectiv).

2.1.2.   Emisii de ardere

Procesele de ardere care se desfășoară în instalațiile de prăjire și de sinterizare a minereurilor metalice se monitorizează și se raportează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.1.3.   Emisii de proces

La calcinarea pe grătar, se eliberează CO2 din materialele la intrare, de exemplu din amestecul brut (în general, din carbonatul de calciu) și din reziduurile de proces refolosite. Pentru fiecare tip de material la intrare utilizat, cantitatea de CO2 eliberată se calculează în conformitate cu formula:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitatea [t] de carbonați [tCaCO3, tMgCO3 sau tCaCO3-MgCO3] și reziduuri de proces utilizate ca materiale la intrarea în proces se cântăresc de către operator sau de către furnizor cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2

Cantitatea [t] de carbonați [tCaCO3, tMgCO3 sau tCaCO3-MgCO3] și reziduuri de proces utilizate ca materiale la intrarea în proces se cântăresc de către operator sau de către furnizor cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Pentru carbonați: se utilizează raporturile stoichiometrice din tabelul 1 următor:

TABELUL 1

Factori de emisie stoichiometrici

Factor de emisie
CaCO3	0,440 t CO2/t CaCO3
MgCO3	0,522 t CO2/t MgCO3

Aceste valori se ajustează în funcție de conținutul de umiditate și de steril din materialul de carbonat utilizat.

Pentru reziduurile de proces: factorii specifici se determină în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

Nivelul 2

Factorii specifici activității se determină în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I, determinându-se cantitatea de carbon din produsele de sinterizare și din praful filtrat. În cazul în care în proces se refolosește praf filtrat, cantitatea de carbon [t] conținută de acesta nu se mai măsoară, pentru a se evita calcularea sa dublă.

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din directivă.

ANEXA VI

Orientări specifice pentru instalațiile de producere a fontei și a oțelului, inclusiv cele cu turnare continuă, menționate în lista din anexa I la directivă

1.   LIMITELE ȘI DOMENIUL DE ACȚIUNE

Orientările din prezenta anexă privesc emisiile provenite de la instalații de producere a fontei și a oțelului, inclusiv cele cu turnare continuă. Ele se referă atât la producția primară (furnal și convertizor cu oxigen), cât și la cea secundară (cuptor electric cu arc) de oțel.

Instalațiile de producere a fontei și a oțelului, inclusiv cele cu turnare continuă, fac, în general, parte integrantă din oțelării, având o legătură tehnică directă cu cuptoarele de cocs și cu instalațiile de sinterizare. Astfel, se produce un schimb intens de energie și materiale (de exemplu, de gaz de furnal, de gaz de cocserie, de cocs, de calcar) în cadrul operațiunilor obișnuite. În cazul în care autorizația instalației eliberată în conformitate cu articolele 4, 5 și 6 din directivă cuprinde întreaga oțelărie și nu doar furnalul, emisiile de CO2 pot fi monitorizate și pentru oțelăria integrată în ansamblul său. În acest caz, se poate utiliza metoda bilanțului material prezentată la punctul 2.1.1 din prezenta anexă.

În cazul în care, în cadrul instalației, se efectuează și spălarea gazelor reziduale și în cazul în care emisiile rezultate nu sunt calculate ca parte a emisiilor de proces ale instalației, ele se calculează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de producere a fontei și oțelului, inclusiv cele cu turnare continuă, emisiile de CO2 pot proveni din următoarele surse:

—	materii prime (calcinarea calcarului și a dolomitului),

—	combustibili convenționali (gaz natural, cărbune și cocs),

—	agenți reducători (cocs, cărbune, materiale plastice etc.),

—	gaze de proces (gaz de cocserie, gaz de furnal și gaz provenit de la convertorul bazic cu oxigen),

—	consumarea electrozilor de grafit,

—	alți combustibili,

—	spălarea gazelor reziduale.

2.1.   Calcularea emisiilor de CO2

Operatorul poate calcula emisiile fie global, utilizând metoda bilanțului material, fie pentru fiecare sursă de emisii din instalație.

2.1.1.   Metoda bilanțului material

Metoda bilanțului material analizează tot conținutul de carbon din intrări, acumulări, produse și exporturi și evaluează emisiile de gaze cu efect de seră ale instalației, cu ajutorul următoarei ecuații:

unde:

—	intrări [tC]: tot carbonul care intră în limitele instalației,

—	produse [tC]: tot carbonul conținut de produse și materiale, inclusiv de produsele secundare, care iese din limitele bilanțului material,

—	ieșiri [tC]: carbonul exportat din limitele bilanțului material, fiind, de exemplu, deversat în canalul colector de ape uzate, dus la depozite sau care se pierde. Exportul nu cuprinde eliberarea de gaze cu efect de seră în atmosferă,

—	variații de stoc [tC]: creșterile de stoc de carbon din limitele instalației.

Calculul va fi așadar după cum urmează:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Operatorul analizează și raportează fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație, precum și variațiile de stoc respective pentru toți combustibilii și toate materialele separat.

Nivelul 1

Pentru o subcategorie de combustibili și materiale, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 7,5 %. Pentru toți ceilalți combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 2

Pentru o subcategorie de combustibili și materii, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 %. Pentru toți ceilalți combustibili și materiale, fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 3

Fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Fluxurile de mase la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 %.

(b)   Conținutul de carbon

Nivelul 1

La calcularea bilanțului material, operatorul respectă dispozițiile de la punctul 10 din anexa 1 cu privire la eșantionarea reprezentativă a combustibililor, produselor și produselor secundare, la determinarea conținutului de carbon al acestora și a fracțiunii de biomasă.

(c)   Conținutul energetic

Nivelul 1

În scopul raportării coerente, se calculează conținutul energetic al fiecăruia dintre fluxurile de combustibili sau materiale (exprimat ca putere calorifică netă a fluxului respectiv).

2.1.2.   Emisii de ardere

Procesele de ardere care se desfășoară în instalațiile de producere a fontei și a oțelului, inclusiv cele cu turnare continuă, în care combustibilii (de exemplu cocs, cărbune și gaz natural) nu sunt utilizați ca agenți reducători sau nu provin din reacții metalurgice se monitorizează și se raportează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.1.3.   Emisii de proces

Instalațiile de producere a fontei și a oțelului, inclusiv cele cu turnare continuă, cuprind în mod obișnuit diverse echipamente (de exemplu, furnal, convertizor cu oxigen, laminor la cald) care au adesea o legătură tehnică directă cu alte instalații (de exemplu, cuptor de cocs, instalație de sinterizare, instalație electrică). În cadrul acestui tip de instalații, se utilizează un număr de combustibili diferiți ca agenți reducători. În general, aceste instalații produc gaze de proces de compoziții diferite (de exemplu gaz de cocserie, gaz de furnal, gaz provenit de la convertizorul cu oxigen).

Emisiile de CO2 totale din instalațiile de producere a fontei și a oțelului, inclusiv cele cu turnare continuă, se calculează după cum urmează:

unde:

(a)   Date privind activitatea

(a1)   Combustibil utilizat

Nivelul 1

Fluxurile de mase de combustibil la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 7,5 %.

Nivelul 2

Fluxurile de mase de combustibil din și în instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 %.

Nivelul 3

Fluxurile de mase de combustibil la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Fluxurile de mase de combustibil la intrarea în și la ieșirea din instalație se determină utilizându-se aparate de măsură care, pentru procedura de măsurare respectivă, au o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 %.

(a2)   Puterea calorifică netă (după caz)

Nivelul 1

Operatorul aplică pentru fiecare combustibil puterile calorifice nete specifice țării, așa cum apar în anexa 2.1 A.3 „Puteri calorifice nete specifice pe țări, 1990” la „Ghidul de bune practici și gestionarea marjei de incertitudine în inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră” al IPCC 2000 (http://www.ipcc.ch/pub/guide.htm).

Nivelul 2

Operatorul aplică pentru fiecare combustibil puterile calorifice nete specifice țării, așa cum au fost indicate de statul membru respectiv în ultimul inventar național înmânat Secretariatului Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 3

Puterile calorifice nete reprezentative pentru fiecare lot de combustibil dintr-o instalație se măsoară de către operator, de către laboratorul subcontractat sau de către furnizorul de combustibil, în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Factorul de emisie pentru date privind activitateaIEȘIRE se referă la cantitatea de carbon altul decât cel din CO2 din ieșirile de proces, exprimat ca t CO2/t ieșire, pentru a crește comparabilitatea.

Nivelul 1

Factorii de referință pentru materialele de intrare și de ieșire sunt indicați în tabelele 1 și 2 prezentate în continuare și la punctul 8 din anexa I.

TABELUL 1

Factori de emisie de referință pentru materialele la intrare (1)

Factorul de emisie		Sursa factorului de emisie
Gaz de cocserie	47,7 t CO2/TJ	IPCC
Gaz de furnal	241,8 t CO2/TJ	IPCC
Gaz provenit din convertorul cu oxigen	186,6 t CO2/TJ	WBCSD/WRI
Electrozi de grafit	3,60 t CO2/t electrod	IPCC
PET	2,24 t CO2/t PET	WBCSD/WRI
PE	2,85 t CO2/t PE	WBCSD/WRI
CaCO3	0,44 t CO2/t CaCO3	Raportul stoichiometric
CaCO3-MgCO3	0,477 t CO2/t CaCO3-MgCO3	Raportul stoichiometric

TABELUL 2

Factori de emisie de referință pentru materialele de ieșire (pe baza conținutului de carbon)

Factorul de emisie (t CO2/t)		Sursa factorului de emisie
Minereu	0	IPCC
Fontă, deșeuri de fontă, produse siderurgice	0,1467	IPCC
Deșeuri de oțel, produse siderurgice	0,0147	IPCC

Nivelul 2

Factorii de emisie specifici (t CO2/tINTRARE sau tIEȘIRE) pentru materialele de intrare și de ieșire se determină în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din directivă.

---

(1)  Valorile se bazează pe factorii IPCC exprimați în tC/TJ și înmulțiți cu un factor de conversie a CO2/C de 3,664.

ANEXA VII

Orientări specifice pentru instalațiile de producere a clincherului menționate în lista din anexa I la directivă

1.   LIMITELE ȘI DOMENIUL DE ACȚIUNE

În cazul în care în cadrul instalației, se efectuează și spălarea gazelor reziduale și în cazul în care emisiile rezultate nu sunt calculate ca parte a emisiilor de proces ale instalației, ele se calculează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de producere a cimentului, emisiile de CO2 pot proveni din următoarele surse:

—	calcinarea calcarului din materiile prime,

—	combustibili fosili convenționali de alimentare a cuptoarelor,

—	combustibili fosili și materii prime alternative de alimentare a cuptoarelor,

—	combustibili proveniți din biomasă (deșeuri de biomasă),

—	combustibili care nu sunt destinați alimentării cuptoarelor,

—	spălarea gazelor reziduale.

2.1.   Calcularea emisiilor de CO2

2.1.1.   Emisii de ardere

Procesele de ardere implicând diferite tipuri de combustibili (de exemplu cărbune, cocs de petrol, păcură, gaz natural și întreaga gamă de combustibili proveniți din deșeuri) care se desfășoară în instalațiile de producere a clincherului se monitorizează și se raportează în conformitate cu dispozițiile anexei II. Emisiile provenite din arderea conținutului organic al materiilor prime (alternative) se calculează tot în conformitate cu dispozițiile anexei II.

În cuptoarele de ciment, arderea incompletă a combustibililor fosili este neglijabilă, datorită temperaturilor de ardere foarte înalte, a timpului îndelungat de ședere în cuptor și a reziduurilor de carbon minime din clincher. Carbonul din toți combustibilii care intră în cuptoarele de ciment se consideră așadar în întregime oxidat (factor de oxidare = 1,0).

2.1.2.   Emisii de proces

În timpul calcinării în cuptor, se eliberează CO2 din carbonații conținuți în amestecul brut. CO2 provenit din calcinare este legat direct de producția de clincher.

2.1.2.1.   CO2 din producția de clincher

CO2 provenit din calcinare se calculează pe baza cantității de clincher produse și a conținutului de CaO și de MgO din clincher. Factorul de emisie se corectează în funcție de Ca și Mg deja calcinate introduse în cuptor, de exemplu sub formă de cenușă volantă sau de combustibili și materii prime alternative cu un conținut relevant de CaO (de exemplu, nămoluri de epurare).

Emisiile se calculează pe baza conținutului de carbonați din intrările în proces (metoda de calcul A) sau pe baza cantității de clincher produse (metoda de calcul B). Cele două metode sunt considerate a fi echivalente.

Metoda de calcul A: carbonații

Calculul se bazează pe conținutul de carbonați din intrările în proces. CO2 se calculează în conformitate cu formula:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitățile de carbonați puri (de exemplu, calcar) conținuți în făina brută [t] ca material la intrarea în proces, în perioada de raportare, se determină prin cântărirea făinii brute cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 %. Determinarea cantității de carbonați din compoziția materiilor prime corespunzătoare se face pe baza orientărilor cuprinse în cele mai bune practici din domeniu.

Nivelul 2

Cantitățile de carbonați puri (de exemplu, calcar) conținuți în făina brută [t] ca material la intrarea în proces, în perioada de raportare, se determină prin cântărirea făinii brute cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 %. Determinarea cantității de carbonați din compoziția materiilor prime relevante se face de către operator, în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Raporturile stoichiometrice pentru carbonați sunt prezentate în tabelul 1 următor.

TABELUL 1

Factori de emisie stoichiometrici

Carbonați	Factor de emisie
CaCO3	0,440 [t CO2/CaCO3]
MgCO3	0,522 [t CO2/MgCO3]

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0.

Metoda de calcul B: producția de clincher

Metoda de calcul se bazează pe cantitatea de clincher produsă. CO2 se calculează în conformitate cu formula:

În cazul în care estimarea emisiilor se bazează pe producția de clincher, trebuie să se țină seama și de CO2 eliberat în urma calcinării prafului din cuptoarele de ciment pentru instalațiile pentru care acest praf se elimină. Emisiile provenite în urma producției de clincher și respectiv a calcinării prafului din cuptoarele de ciment se calculează separat și se adună la totalul emisiilor:

Emisii legate de producția de clincher

(a)   Date privind activitatea

Cantitatea de clincher [t] produsă în perioada de raportare.

Nivelul 1

Cantitatea de clincher [t] produsă, determinată prin cântărire, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2a

Cantitatea de clincher [t] produsă, determinată prin cântărire, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2b

Cantitatea de clincher [t] din producția de ciment, cântărită cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,5 % pentru procedura de măsurare respectivă, se calculează pe baza următoarei formule (bilanțul material ține seama de livrările și de furnizările de clincher, precum și de variațiile de stoc ale acestuia):

—	(clincher furnizat [t]) + (clincher livrat [t])

—	(variații de stoc pentru clincher [t])

Raportul ciment/clincher se calculează și se aplică separat pentru diferitele tipuri de ciment produse într-o instalație. Cantitățile de clincher livrat și furnizat se determină cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă. Incertitudinea la determinarea variațiilor de stoc pentru perioada de raportare trebuie să fie mai mică de ± 10 %.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Factor de emisie: 0,525 t CO2/t clincher.

Nivelul 2

Factorul de emisie se calculează pornind de la bilanțul material de CaO-MgO, presupunând că o parte din acești oxizi nu provin din conversia carbonaților, ci erau deja conținuți în materiile de intrare în proces. Compoziția clincherului și a materiilor prime relevante se determină în conformitate cu dispozițiile secțiunii 10 din anexa I.

Factorul de emisie se calculează pe baza următoarei ecuații:

Ecuația utilizează raportul stoichiometric de CO2/CaO și de CO2/MgO din tabelul 2 următor.

TABELUL 2

Factori de emisie stoichiometrici pentru CaO și MgO (producție netă)

Oxizi	Factor de emisie
CaO	0,785 [t CO2/CaO]
MgO	1,092 [t CO2/MgO]

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

Emisii legate de praful eliminat

CO2 eliberat de praful din cuptoarele de precalcinare/preîncălzire sau din cuptoarele de ciment (CDK) se calculează pe baza cantităților eliminate de praf și a factorului de emisie al clincherului, corectat în funcție de calcinarea parțială a prafului din cuptoarele de ciment. Praful din cuptoarele de precalcinare/preîncălzire, spre deosebire de praful din cuptoarele de ciment, se consideră complet calcinat. Emisiile se calculează după cum urmează:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitatea [t] de praf din cuptoarele de precalcinare/preîncălzire sau din cuptoarele de ciment (CKD) eliminată în perioada de raportare se determină prin cântărire cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 10 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2

Cantitatea [t] de praf din cuptoarele de precalcinare/preîncălzire sau din cuptoarele de ciment eliminată în perioada de raportare se determină prin cântărire cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 % pentru procedura de măsurare respectivă.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Utilizați valoarea de referință de 0,525 t CO2 per tonă de clincher și pentru praful din cuptoarele de ciment (CKD).

Nivelul 2

Factorul de emisie [t CO2/t CKD] se calculează pe baza gradului de calcinare a prafului din cuptoarele de ciment (CDK). Relația dintre gradul de calcinare a CKD și emisia de CO2 per tonă de CKD nu este liniară. Ea poate fi aproximată prin următoarea formulă:

unde

EFCKD	=	factorul de emisie pentru praful din cuptoarele de ciment parțial calcinat [t CO2/t CKD]
EFCli	=	factorul de emisie al clincherului specific instalației [t CO2/t clincher]
d	=	gradul de calcinare a CKD (CO2 eliberat ca % din CO2 total provenit din carbonații din amestecul brut).

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile relevante din directivă.

ANEXA VIII

Orientări specifice pentru instalațiile de producere a varului nestins menționate în lista din anexa I la directivă

1.   LIMITELE ȘI DOMENIUL DE ACȚIUNE

În cazul în care, în cadrul instalației, se efectuează și spălarea gazelor reziduale și în cazul în care emisiile rezultate nu sunt calculate ca parte a emisiilor de proces ale instalației, ele se calculează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de producere a varului nestins, emisiile de CO2 pot proveni din următoarele surse:

—	calcinarea calcarului și a dolomitului din materiile prime,

—	combustibili fosili convenționali de alimentare a cuptoarelor,

—	combustibili fosili și materii prime alternative de alimentare a cuptoarelor,

—	combustibili proveniți din biomasă (deșeuri de biomasă),

—	alți combustibili,

—	spălarea gazelor reziduale.

2.1.   Calcularea emisiilor de CO2

2.1.1.   Emisii de ardere

Procesele de ardere implicând diferite tipuri de combustibili (de exemplu cărbune, cocs de petrol, păcură, gaz natural și întreaga gamă de combustibili proveniți din deșeuri) care se desfășoară în instalațiile de producere a varului nestins se monitorizează și se raportează în conformitate cu dispozițiile anexei II. Emisiile provenite din arderea conținutului organic al materiilor prime (alternative) se calculează tot în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.1.2.   Emisii de proces

În timpul calcinării în cuptor, se eliberează CO2 din carbonații conținuți de materiile prime. CO2 provenit din calcinare este legat direct de producția de var nestins. La nivelul instalației, cantitatea de CO2 rezultată în urma calcinării se poate calcula în două moduri: pe baza conținutului de carbonați din materiile prime (în principal calcar și dolomit) care intră în proces (metoda de calcul A) sau pe baza cantității de oxizi alcalini din varul nestins produs (metoda de calcul B). Cele două metode se consideră echivalente.

Metoda de calcul A: Carbonați

Calculul se bazează pe cantitatea de carbonați consumată. Se utilizează următoarea formulă:

unde:

(a)   Date activitate

Date activitateINTRĂRI carbonat și date activitateIEȘIRI carbonat sunt cantitățile [t] de CaCO3, MgCO3 sau alți carbonați alcalini sau alcalino-pământoși utilizați în perioada de raportare.

Nivelul 1

Cantitatea de carbonați puri (de exemplu, calcar) [t] din intrările în proces și din produse pentru perioada de raportare se determină prin cântărire cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 % pentru procedura de măsurare a materiilor prime. Determinarea compoziției materiilor prime relevante și a produselor se face pe baza orientărilor cuprinse în cele mai bune practici din domeniu.

Nivelul 2

Cantitatea de carbonați puri (de exemplu, calcar) [t] din intrările în proces și din produse pentru perioada de raportare se determină prin cântărire cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare a materiilor prime. Determinarea compoziției materiilor prime relevante și a produselor se face de către operator în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Raporturile stoichiometrice pentru carbonații din intrările și ieșirile din proces sunt prezentate în tabelul 1 următor.

TABELUL 1

Factori de emisie stoichiometrici

Carbonat	Factor de emisie [t CO2/t Ca-, Mg- sau alt carbonat]	Observații
CaCO3	0,440
MgCO3	0,522
În general: Xy(CO3)z		X = metal alcalin sau alcalino-pământos Mx = greutatea moleculară a X în [g/mol] MCO2 = greutatea moleculară a CO2 = 44 [g/mol] MCO3- = greutatea moleculară a CO3 2- = 60 [g/mol] Y = numărul stoichiometric al X = 1 (pentru metale alcalino-pământoase) = 2 (pentru metale alcaline) Z = numărul stoichiometric pentru CO3 2- = 1

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

Metoda de calcul B: Oxizii alcalino-pământoși

CO2 se calculează pe baza cantității de CaO, MgO și de alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși conținuți de varul nestins produs. Trebuie să se ia în considerare și Ca și Mg deja calcinate care intră în cuptor, de exemplu sub formă de cenușă zburătoare sau de combustibili sau materii prime alternative cu un conținut corespunzător de CaO sau MgO.

Se utilizează următoarea formulă de calcul:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Termenul „date activitateIEȘIRI – date activitateINTRĂRI” reprezintă cantitatea totală [t] de CaO, MgO sau alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși transformați din carbonații corespunzători în perioada de raportare.

Nivelul 1

Cantitatea [t] de CaO, MgO sau de alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși din produse și din intrările în proces în perioada de raportare se determină de către operator prin cântărire, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 5,0 % pentru procedura de măsurare în cauză, și în conformitate cu orientările cuprinse în cele mai bune practici din domeniu privind compoziția tipurilor de produse și a materiilor prime.

Nivelul 2

Cantitatea [t] de CaO, MgO sau de alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși din produse și din intrările în proces în perioada de raportare se determină de către operator prin cântărire, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare în cauză, iar analiza compoziției se face în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Raporturile stoichiometrice ale oxizilor pentru intrările și ieșirile din proces sunt prezentate în tabelul 2 următor.

TABELUL 2

Factori de emisie stoichiometrici

Carbonat	Factor de emisie [t CO2] / t Ca-, Mg- sau alți oxizi]	Observații
CaO	0,785
MgO	1,092
În general: Xy(O)z		X = metal alcalin sau alcalino-pământos Mx = greutatea moleculară a X în [g/mol] MCO2 = greutatea moleculară a CO2 = 44 [g/mol] MO = greutatea moleculară a O = 16 [g/mol] Y = numărul stoichiometric al X = 1 (pentru metale alcalino-pământoase) = 2 (pentru metale alcaline) Z = numărul stoichiometric pentru O = 1

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din directivă.

ANEXA IX

Orientări specifice pentru instalațiile de producere a sticlei menționate în lista din anexa I la directivă

1.   LIMITELE ȘI DOMENIUL DE ACȚIUNE

În cazul în care, în cadrul instalației, se efectuează și spălarea gazelor reziduale și în cazul în care emisiile rezultate nu sunt calculate ca parte a emisiilor de proces ale instalației, ele se calculează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de producere a sticlei, emisiile de CO2 pot proveni din următoarele surse:

—	topirea carbonaților alcalini și alcalino-pământoși din materiile prime,

—	combustibili fosili convenționali de alimentare a cuptoarelor,

—	combustibili fosili și materii prime alternative de alimentare a cuptoarelor,

—	combustibili din biomasă pentru cuptoare (deșeuri de biomasă),

—	alți combustibili,

—	aditivi cu conținut de carbon, inclusiv cocs și praf de cărbune,

—	spălarea gazelor reziduale.

2.1.   Calcularea emisiilor de CO2

2.1.1.   Emisii de ardere

Procesele de ardere care se desfășoară în instalațiile de producere a sticlei se monitorizează și se raportează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.1.2.   Emisii de proces

În timpul topirii în cuptor, se eliberează CO2 provenit din carbonații din materiile prime și rezultat în urma neutralizării HF, HCl și SO2 din gazele reziduale cu calcar sau cu alți carbonați. Emisiile provenite din descompunerea carbonaților în timpul procesului de topire și din spălarea gazelor reziduale fac parte dintre emisiile instalației. Ele se adaugă așadar la totalul emisiilor acesteia, dar se raportează separat, dacă este posibil.

CO2 provenit din carbonații din materiile prime și eliberat în timpul topirii în cuptor este legat direct de producția de sticlă și se poate calcula în două moduri: pe baza cantității de carbonați transformată din materiile prime – în principal carbonat de sodiu, var nestins/calcar, dolomit și alți carbonați alcalini și alcalino-pământoși suplimentați cu sticlă reciclată (cioburi de sticlă) – (metoda de calcul A) sau pe baza cantității de oxizi alcalini din sticla produsă (metoda de calcul B). Cele două metode sunt considerate a fi echivalente.

Metoda de calcul A: Carbonați

Calculul se bazează pe cantitatea de carbonați consumată. Se utilizează următoarea formulă:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Date activitateCarbonat reprezintă cantitatea [t] de CaCO3, MgCO3, Na2CO3, BaCO3 sau alți carbonați alcalini sau alcalino-pământoși conținută de materiile prime (carbonat de sodiu, calcar/var nestins, dolomit) și prelucrată în perioada de raportare, precum și cantitatea de aditivi care conțin carbon.

Nivelul 1

Cantitatea de CaCO3, MgCO3, Na2CO3, BaCO3 sau de alți carbonați alcalini sau alcalino-pământoși și cantitatea [t] de carbon conținută de aditivii din intrările în proces în perioada de raportare se determină de către operator, prin cântărire, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă, iar determinarea compoziției produselor se face pe baza orientărilor cuprinse în cele mai bune practici din domeniu.

Nivelul 2

Cantitatea de CaCO3, MgCO3, Na2CO3, BaCO3 sau de alți carbonați alcalini sau alcalino-pământoși și cantitatea [t] de carbon conținută de aditivii din intrările în proces în perioada de raportare se determină prin cântărire de către operator, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 % pentru procedura de măsurare respectivă, iar analiza compoziției se face în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Carbonați

Raporturile stoichiometrice pentru carbonații din intrările și ieșirile de proces sunt prezentate în tabelul 1 următor.

TABELUL 1

Factori de emisie stoichiometrici

Carbonat	Factor de emisie [t CO2/t Ca-, Mg-, Na-, Ba- sau alt carbonat]	Observații
CaCO3	0,440
MgCO3	0,522
Na2CO3	0,415
BaCO3	0,223
În general: Xy(CO3)z		X = metal alcalin sau alcalino-pământos Mx = greutatea moleculară a X în [g/mol] MCO2 = greutatea moleculară a CO2 = 44 [g/mol] MCO3- = greutatea moleculară a CO3 2- = 60 [g/mol] Y = numărul stoichiometric al X = 1 (pentru metale alcalino-pământoase) = 2 (pentru metale alcaline) Z = numărul stoichiometric pentru CO3 2- = 1

Aceste valori se ajustează în funcție de conținutul de umiditate și de gangă din carbonații utilizați.

Aditivii

Factorii de emisie specifici se determină în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

Metoda de calcul B: Oxizi alcalini

Emisiile de CO2 se calculează pe baza cantităților de sticlă produsă și a conținutului de CaO, MgO, Na2O, BaO și alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși din sticlă (date activitateO IEȘIRI). Factorul de emisie se corectează pentru Ca, Mg, Na și Ba și alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși care intră în cuptor în alte forme decât de carbonați, de exemplu ca sticlă reciclată sau ca materii prime ori combustibili alternativi cu un conținut relevant de CaO, MgO, Na2O, BaO și alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși (date activitateO INTRĂRI).

Se utilizează următoarea formulă de calcul:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Termenul „date activitateO IEȘIRI – date activitateO INTRĂRI” reprezintă cantitatea totală [t] de CaO, MgO, Na2O, BaO sau alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși transformați din carbonați în perioada de raportare.

Nivelul 1

Cantitatea [t] de CaO, MgO, Na2O, BaO sau de alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși utilizați în perioada de raportare ca intrări în proces sau în produse, precum și cantitatea de carbon conținută în aditivi, se determină prin cântărirea materialelor la intrarea în proces și a produselor, la nivelul instalației, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă. Determinarea compoziției tipurilor de produse specifice și a materiilor prime se face pe baza orientărilor cuprinse în cele mai bune practici din domeniu.

Nivelul 2

Cantitatea [t] de CaO, MgO, Na2O, BaO sau de alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși utilizați în perioada de raportare ca intrări în proces sau în produse, precum și cantitatea de carbon conținută în aditivi, se determină prin cântărirea materialelor la intrarea în proces și a produselor, la nivelul instalației, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 % pentru procedura de măsurare respectivă, iar analiza compoziției se face în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Carbonați

Raporturile stoichiometrice ale oxizilor pentru intrările și ieșirile din proces sunt prezentate în tabelul 2 următor.

TABELUL 2

Factori de emisie stoichiometrici

Oxid	Factor de emisie [t CO2/ t Ca-, Mg-, Na-, Ba- sau alt oxid]	Observații
CaO	0,785
MgO	1,092
Na2O	0,710
BaO	0,287
În general: Xy(O)z		X = metal alcalin sau alcalino-pământos Mx = greutatea moleculară a X în [g/mol] MCO2 = greutatea moleculară a CO2 = 44 [g/mol] MO = greutatea moleculară a O = 16 [g/mol] Y = numărul stoichiometric al X = 1 (pentru metale alcalino-pământoase) = 2 (pentru metale alcaline) Z = numărul stoichiometric pentru O = 1

Aditivi

Factorii de emisie specifici se determină în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile relevante din directivă.

ANEXA X

Orientări specifice pentru instalațiile de fabricare a produselor ceramice enumerate în lista din anexa I la directivă

1.   LIMITELE ȘI DOMENIUL DE ACȚIUNE

Nu există limite specifice.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de fabricare a produselor ceramice, emisiile de CO2 pot proveni din următoarele surse:

—	calcinarea calcarului și a dolomitului din materiile prime,

—	calcarul destinat reducerii poluanților atmosferici,

—	combustibili fosili convenționali de alimentare a cuptoarelor,

—	combustibili fosili și materii prime alternative de alimentare a cuptoarelor,

—	combustibili proveniți din biomasă (deșeuri de biomasă),

—	alți combustibili,

—	material organic din materia primă argiloasă,

—	aditivi utilizați pentru creșterea porozității, de exemplu rumeguș sau polistiren,

—	spălarea gazelor reziduale.

2.1.   Calcularea emisiilor de CO2

2.1.1.   Emisii de ardere

Procesele de ardere care se desfășoară în instalațiile de fabricare a produselor ceramice se monitorizează și se raportează în conformitate cu dispozițiile din anexa II.

2.1.2.   Emisii de proces

CO2 se eliberează în urma calcinării materiilor prime în cuptor și a neutralizării HF, HCl și SO2 din gazele reziduale cu calcar sau cu alți carbonați. Emisiile provenite din descompunerea carbonaților în timpul procesului de calcinare și din spălarea gazelor reziduale fac parte din emisiile instalației. Ele se adaugă așadar la totalul emisiilor acesteia, dar se raportează separat, dacă este posibil. Calculul se face în conformitate cu următoarea formulă:

2.1.2.1.   CO2 din materiile prime

CO2 provenit din carbonați și din carbonul conținut în materialele la intrare se calculează utilizând fie o metodă de calcul bazată pe cantitatea de carbonați din materiile prime (în principal calcar și dolomit) care intră în proces (metoda de calcul A), fie printr-o metodologie care se bazează pe cantitatea de oxizi alcalini din ceramica produsă (metoda de calcul B). Cele două metode sunt considerate echivalente.

Metoda de calcul A: Carbonați

Calculul se bazează pe intrările de carbonați, inclusiv pe cantitatea de calcar utilizată pentru a neutraliza HF, HCl și SO2 din gazele reziduale, precum și pe carbonul conținut în aditivi. Se va evita calcularea dublă a prafului din cauza reciclării interne.

Se utilizează următoarea formulă de calcul:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Date activitatecarbonat reprezintă cantitatea [t] de CacCO3, MgCO3 și alți carbonați alcalini sau alcalino-pământoși utilizați în perioada de raportare prin materiile prime folosite (calcar, dolomit) și concentrația lor de CO3 2-, precum și cantitatea [t] de carbon conținută în aditivi.

Nivelul 1

Cantitatea [t] de CaCO3, MgCO3 sau alți carbonați alcalini sau alcalino-pământoși, precum și cantitatea [t] de carbon conținută de aditivii din intrările în proces în perioada de raportare se determină prin cântărire de către operator sau de către furnizor, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă, iar determinarea compoziției produselor se face pe baza orientărilor cuprinse în cele mai bune practici din domeniu.

Nivelul 2

Cantitatea [t] de CaCO3, MgCO3 sau alți carbonați alcalini sau alcalino-pământoși, precum și cantitatea [t] de carbon conținută de aditivii din intrările în proces în perioada de raportare se determină prin cântărire de către operator sau de către furnizor, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 % pentru procedura de măsurare respectivă, iar analiza compoziției se face în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Carbonații

Raporturile stoichiometrice pentru carbonații din intrările și ieșirile de proces sunt prezentate în tabelul 1 următor.

TABELUL 1

Factori de emisie stoichiometrici

Carbonat	Factor de emisie [t CO2/t Ca-, Mg-, Na-, Ba- sau alt carbonat]	Observații
CaCO3	0,440
MgCO3	0,522
În general: Xy(CO3)z		X metal alcalin sau alcalino-pământos Mx greutatea moleculară a X în [g/mol] MCO2 greutatea moleculară a CO2 = 44 [g/mol] MCO3- greutatea moleculară a CO3 2- = 60 [g/mol] Y numărul stoichiometric al X = 1 (pentru metale alcalino-pământoase) = 2 (pentru metale alcaline) Z numărul stoichiometric pentru CO3 2- = 1

Aceste valori se ajustează în funcție de conținutul de umiditate și de gangă din carbonații utilizați.

Aditivii

Factorii de emisie specifici se determină în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

Metoda de calcul B: Oxizi alcalini

CO2 provenit din calcinare se calculează pe baza cantităților de ceramică produse și a conținutului de CaO, MgO și alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși conținuți în produsele ceramice (date activitateO IEȘIRI). Factorul de emisie se corectează pentru Ca, Mg și alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși deja calcinați care intră în cuptor (date activitateO INTRĂRI), de exemplu sub formă de combustibili și materii prime alternative cu un conținut corespunzător de CaO sau MgO. Emisiile rezultate în urma reducerii HF, HCl sau SO2 se calculează pe baza intrărilor de carbonați în conformitate cu procedura prezentată la metoda de calcul A.

Se utilizează următoarea formulă de calcul:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Termenul „date activitateO IEȘIRI – date activitateO INTRĂRI” reprezintă cantitatea totală [t] de CaO, MgO sau alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși transformați pornind de la carbonați în perioada de raportare.

Nivelul 1

Cantitatea [t] de CaO, MgO sau de alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși din produse și din intrările în proces în perioada de raportare se determină de către operator cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă, iar determinarea compoziției tipurilor de produse și a materiilor prime se face pe baza orientărilor cuprinse în cele mai bune practici din domeniu.

Nivelul 2

Cantitatea [t] de CaO, MgO sau de alți oxizi alcalini sau alcalino-pământoși din produse și din intrările în proces în perioada de raportare se determină de către operator cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 % pentru procedura de măsurare respectivă. Analiza compoziției se face în conformitate cu dispozițiile de la punctul 10 din anexa I.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Se utilizează raporturile stoichiometrice ale oxizilor pentru intrările și ieșirile din proces (a se vedea tabelul 2 următor).

TABELUL 2

Factori de emisie stoichiometrici

Carbonat	Factor de emisie [t CO2 / t Ca-, Mg- sau alt oxid]	Observații
CaO	0,785
MgO	1,092
În general: Xy(O)z		X = metal alcalin sau alcalino-pământos Mx = greutatea moleculară a X în [g/mol] MCO2 = greutatea moleculară a CO2 = 44 [g/mol] MO = greutatea moleculară a O = 16 [g/mol] Y = numărul stoichiometric al X = 1 (pentru metale alcalino-pământoase) = 2 (pentru metale alcaline) Z = numărul stoichiometric pentru O = 1

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

2.1.2.2.   CO2 din spălarea gazelor reziduale

CO2 rezultat din spălarea gazelor reziduale se calculează pe baza cantității de CaCO3 la intrarea în proces.

Se utilizează următoarea formulă de calcul:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitatea [t] de CaCO3 uscat utilizată în perioada de raportare se determină prin cântărire de către operator sau de către furnizor cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2

Cantitatea [t] de CaCO3 uscat utilizată în perioada de raportare se determină prin cântărire de către operator sau de către furnizor cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 % pentru procedura de măsurare respectivă.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Raporturile stoichiometrice ale CaCO3 sunt cele prezentate în tabelul 1.

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din directivă.

ANEXA XI

Orientări specifice pentru instalațiile de producere a celulozei și hârtiei menționate în lista din anexa I la directivă

1.   LIMITELE ȘI DOMENIUL DE ACȚIUNE

În cazul în care instalația exportă CO2 provenit din combustibili fosili, de exemplu înspre o instalație adiacentă de producere a carbonatului de calciu precipitat (CCP), exporturile nu sunt incluse în emisiile instalației.

În cazul în care se efectuează spălarea gazelor reziduale în cadrul instalației, și emisiile rezultate nu sunt calculate ca parte a emisiilor de proces ale instalației, acestea se calculează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

Procesele de producere a celulozei și hârtiei cu potențial de emitere de CO2 sunt legate de:

—	cazane, turbine cu gaz și alte dispozitive de ardere care produc abur sau electricitate pentru instalație,

—	cazane recuperatoare și alte aparate de ardere a leșiei reziduale,

—	incineratoare,

—	cuptoare pentru oxidul de calciu și cuptoare de calcinare,

—	spălarea gazelor reziduale,

—	uscătoare pe bază de gaz sau alți combustibili fosili (de exemplu, uscătoare cu infraroșii).

Tratarea apelor reziduale și a depozitelor de deșeuri, inclusiv tratarea anaerobă a apelor reziduale sau operațiunile sau depozitele de deșeuri de compostare a nămolurilor în care se depun deșeurile provenind de la instalație, nu sunt menționate în anexa I la directivă. Prin urmare, emisiile provenite de la acestea nu intră sub incidența prezentei directive.

2.1.   Calcularea emisiilor de CO2

2.1.1.   Emisii de ardere

Procesele de ardere care se desfășoară în instalațiile de fabricare a celulozei și hârtiei se monitorizează și se raportează în conformitate cu dispozițiile anexei II.

2.1.2.   Emisii de proces

Emisiile sunt rezultatul utilizării carbonaților ca produse chimice complementare în fabricile de celuloză. Cu toate că pierderile de sodiu și de calciu din sistemul de recuperare și din zona de caustificare sunt compensate de obicei prin utilizarea de produse chimice altele decât carbonații, uneori se folosesc mici cantități de carbonat de calciu (CaCO3) și de carbonat de sodiu (Na2CO3), care produc emisii de CO2. Carbonul conținut în aceste produse chimice este de obicei de origine fosilă, cu toate că în unele cazuri poate fi derivat din biomasă (de exemplu, Na2CO3 achiziționat de la fabrici de produse semichimice pe bază de carbonat de sodiu).

Se presupune că elementul carbon din aceste produse chimice este eliberat sub formă de CO2 din cuptoarele de var nestins sau din cuptoarele de recuperare. Aceste emisii se determină presupunând că întregul carbon din CaCO3 și Na2CO3 utilizați în zonele de recuperare și de caustificare este eliberat în atmosferă.

Calciul de compensare este necesar din cauza pierderilor care au loc în zona de caustificare, dintre care cea mai mare parte sunt sub formă de carbonat de calciu.

Emisiile de CO2 se calculează în modul următor:

unde:

(a)   Date privind activitatea

Date activitateCarbonat reprezintă cantitățile de CaCO3 și Na2CO3 utilizate în proces.

Nivelul 1

Cantitățile [t] de CaCO3 și Na2CO3 utilizate în proces se determină prin cântărire de către operator sau de către furnizor, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 2,5 % pentru procedura de măsurare respectivă.

Nivelul 2

Cantitățile [t] de CaCO3 și Na2CO3 utilizate în proces se determină prin cântărire de către operator sau de către furnizor, cu o incertitudine maximă admisibilă mai mică de ± 1,0 % pentru procedura de măsurare respectivă.

(b)   Factor de emisie

Nivelul 1

Raporturile stoichiometrice [tCO2/tCaCO3] și [tCO2/tNa2CO3] pentru carbonații care nu provin din biomasă sunt prezentate în tabelul 1. Carbonații proveniți din biomasă se cântăresc cu un factor de emisie de 0 [t CO2/t Carbonat].

TABELUL 1

Factori de emisie stoichiometrici

Tipul și originea carbonatului	Factor de emisie [t CO2/t Carbonat]
CaCO3 de compensare pentru fabrica de celuloză	0,440
Na2CO3 de compensare pentru fabrica de celuloză	0,415
CaCO3 provenit din biomasă	0,0
Na2CO3 provenit din biomasă	0,0

Aceste valori se ajustează în funcție de conținutul de umiditate și de gangă din carbonații utilizați.

(c)   Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0

2.2.   Măsurarea emisiilor de CO2

Se aplică orientările din anexa I.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ ALTELE DECÂT CO2

Se pot elabora ulterior orientări specifice pentru estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră altele decât CO2, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din directivă.

---