EUR-Lex Baza aktów prawnych Unii Europejskiej

Powrót na stronę główną portalu EUR-Lex

Ten dokument pochodzi ze strony internetowej EUR-Lex

Dokument 32001D0393

Decizia Comisiei din 4 mai 2001 de stabilire a condițiilor de sănătate animală și a certificării sanitar-veterinare pentru importul de ouă fără agenți patogeni specificați din țări nemembre și de întocmire a unei liste cu țările nemembre din care statele membre autorizează importul de astfel de ouă [notificată cu numărul (2001) 1174]Text cu relevanță pentru SEE.

JO L 138, 22.5.2001, str. 31—35 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)
editie speciala in limba poloneza: capitol 03 volum 032 p. 265 - 270

Alte ediții speciale (CS, ET, LV, LT, HU, MT, SK, SL, BG, RO)

Status prawny dokumentu Już nie obowiązuje, Data zakończenia ważności: 25/04/2007; abrogat prin 32006D0696

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2001/393/oj

03/Volumul 37

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

193


32001D0393


L 138/31

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 4 mai 2001

de stabilire a condițiilor de sănătate animală și a certificării sanitar-veterinare pentru importul de ouă fără agenți patogeni specificați din țări nemembre și de întocmire a unei liste cu țările nemembre din care statele membre autorizează importul de astfel de ouă

[notificată cu numărul (2001) 1174]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2001/393/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 90/539/CEE a Consiliului din 15 octombrie 1990 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare și importurile din țări terțe de păsări de curte și de ouă pentru incubație (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 1999/90/CE (2), în special articolele 23, 24 alineatul (2), 26 și 27a,

întrucât:

(1)

Ouăle fără agenți patogeni specificați (FAPS) sunt ouă destinate incubației și folosite pentru proceduri de diagnosticare în laboratoare, pentru producerea și testarea de vaccinuri, pentru cercetare și în scopuri farmaceutice și care trebuie marcate cu o ștampilă.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2782/75 a Consiliului din 29 octombrie 1975 privind producția și comercializarea ouălor pentru incubație și a puilor de fermă (3) stabilește cerințele pentru marcarea ouălor destinate incubației, iar actul său de punere în aplicare, Regulamentul (CEE) nr. 1868/77 a Comisiei (4), stabilește normele de aplicare în ceea ce privește marcarea ouălor destinate incubației.

(3)

Ouăle FAPS nu sunt adecvate pentru consumul uman.

(4)

Ouăle FAPS nu sunt definite ca atare în mod explicit în legislația comunitară, fiind deci necesar să se stabilească o definiție specifică.

(5)

Ouăle FAPS trebuie să fie produse în conformitate cu cerințele definite în Farmacopeea europeană (5) valabilă.

(6)

Aceste caracteristici specifice ar trebui să prevină introducerea în Comunitate a gripei aviare, a bolii Newcastle și a altor boli specifice păsărilor de curte, cu condiția aplicării tuturor celorlalte prevederi ale prezentei decizii.

(7)

Statele membre doresc să importe ouă FAPS din țări care nu sunt considerate indemne de boala Newcastle și de gripa aviară, dar care pot oferi garanții satisfăcătoare de sănătate animală pentru acest produs.

(8)

Ouăle FAPS pot fi folosite numai în locuri special amenajate, unde trebuie distruse sau tratate după folosire pentru a preveni orice risc de răspândire a bolii.

(9)

Se impune redactarea unui certificat de sănătate animală pentru această categorie de ouă și a unei liste corespunzătoare cu țările nemembre care au dreptul să folosească acest certificat pentru exportul de astfel de ouă în Comunitate.

(10)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent veterinar,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În sensul prezentei decizii se aplică următoarea definiție: „Ouăle fără agenți patogeni specificați (FAPS)” sunt ouă destinate incubației, conforme cu descrierea din articolul 2 alineatul (2) din Directiva 90/539/CEE a Consiliului, provenite din „loturi de găini fără agenții patogeni specificați” descriși în Farmacopeea europeană și destinate exclusiv utilizării în scopuri de diagnosticare, farmaceutice și de cercetare.

Articolul 2

(1)   Statele membre autorizează importul de ouă FAPS din țările nemembre sau din regiuni ale țărilor nemembre prezentate la anexa I, cu condiția ca acestea să îndeplinească cerințele din certificatele de sănătate animală corespunzătoare stabilite la anexa II și să fie însoțite de un astfel de certificat, completat și semnat corespunzător.

(2)   Statele membre autorizează importul de ouă FAPS numai în cazul în care sunt marcate cu o ștampilă pe care apare codul ISO al țării și numărul de autorizare al unității și în cazul în care ambalajul lor este marcat cu aceleași date, vizibile și lizibile, indicând faptul că transportul conține aceste produse, și nu altele; în plus, după controlul de import, marfa trebuie transportată direct la locul final de destinație. Marcarea trebuie realizată în conformitate cu cerințele generale de comercializare a ouălor, prevăzute la articolul 6 din Regulamentul (CEE) nr. 2782/75, cu ultimele modificări, și în Regulamentul său de punere în aplicare, (CEE) nr. 1868/77.

Articolul 3

Ouăle nefolosite, toate materialele de ambalare și toate resturile și reziduurile de fabricație trebuie incinerate sau supuse unor tratamente speciale după folosire, pentru a preveni orice risc de răspândire a bolilor.

Articolul 4

Prezenta decizie se aplică pentru ouăle fără agenți patogeni specificați certificate începând cu data de 30 aprilie 2001.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 4 mai 2001.

Pentru Comisie

David BYRNE

Membru al Comisiei


(1)  JO L 303, 31.10.1990, p. 6.

(2)  JO L 300, 23.11.1999, p. 19.

(3)  JO L 282, 1.11.1975, p. 100.

(4)  JO L 209, 17.8.1977, p. 1.

(5)  Ediția a treia, Consiliul Europei, 1997.


ANEXA I

Lista cu țările nemembre cărora li se permite folosirea certificatului prevăzut în anexa II la prezenta decizie pentru importurile de ouă fără agenți patogeni specificați (FAPS) în Uniunea Europeană cuprinde exact țările incluse în partea I a anexei la Decizia 79/542/CEE a Consiliului.


ANEXA II

Image

Image


Góra