Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31976L0160

Directiva Consiliului din 8 decembrie 1975 privind calitatea apei pentru scăldat

JO L 31, 5.2.1976, p. 1–7 (DA, DE, EN, FR, IT, NL)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (EL, ES, PT, FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2014; abrogat prin 32006L0007

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/1976/160/oj

31976L0160



Official Journal L 031 , 05/02/1976 P. 0001 - 0007
Greek special edition: Chapter 15 Volume 1 P. 0108
Spanish special edition: Chapter 15 Volume 1 P. 0133
Portuguese special edition Chapter 15 Volume 1 P. 0133
Finnish special edition: Chapter 15 Volume 2 P. 0003
Swedish special edition: Chapter 15 Volume 2 P. 0003
Ediţie specială în limba cehă Chapter 15 Volume 01 P. 26 - 32
Ediţie specială în limba estonă Chapter 15 Volume 01 P. 26 - 32
Ediţie specială în limba maghiară Chapter 15 Volume 01 P. 26 - 32
Ediţie specială în limba lituaniană Chapter 15 Volume 01 P. 26 - 32
Ediţie specială în limba letonă Chapter 15 Volume 01 P. 26 - 32
Ediţie specială în limba malteză Chapter 15 Volume 01 P. 26 - 32
Ediţie specială în limba polonă Chapter 15 Volume 01 P. 26 - 32
Ediţie specială în limba slovacă Chapter 15 Volume 01 P. 26 - 32
Ediţie specială în limba slovenă Chapter 15 Volume 01 P. 26 - 32


19751208

Directiva Consiliului

din 8 decembrie 1975

privind calitatea apei pentru scăldat

(76/160/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolele 100 și 235,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Adunării [1],

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social [2],

întrucât, pentru a se proteja mediul și sănătatea publică, este necesară reducerea poluării apei pentru scăldat și protecția acesteia împotriva degradării;

întrucât supravegherea calității apei pentru scăldat este necesară pentru a se putea realiza, în cadrul funcționării pieței comune, obiectivele Comunității în materie de îmbunătățire a condițiilor de viață, de dezvoltare armonioasă a activităților economice în întreaga Comunitate, precum și cele referitoare la o extindere continuă și echilibrată;

întrucât există în acest domeniu anumite acte cu putere de lege sau acte administrative ale statelor membre, care au incidență directă asupra funcționării pieței comune; întrucât, cu toate acestea, nu au fost prevăzute de tratat toate competențele de acțiune necesare în acest sens;

întrucât programul de acțiune al Comunităților Europene în domeniul mediului [3] prevede că obiectivele de calitate trebuie elaborate în comun, stabilindu-se diferitele cerințe pe care un anumit mediu trebuie să le îndeplinească, în special definirea parametrilor valorici pentru apă, inclusiv pentru apa pentru scăldat;

întrucât, pentru a se putea atinge aceste obiective de calitate, statele membre trebuie să stabilească valorile limită corespunzătoare anumitor parametri; întrucât apa pentru scăldat trebuie să se conformeze acestor valori în termen de 10 ani de la notificarea prezentei directive;

întrucât trebuie să se prevadă că, în anumite condiții, apa pentru scăldat poate fi considerată în conformitate cu parametrii valorici relevanți, chiar dacă un anumit procentaj din probele prelevate pe durata sezonului pentru scăldat nu se înscriu în limitele specificate în anexă;

întrucât, pentru a dobândi un anumit grad de flexibilitate în aplicarea prezentei directive, statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a prevedea derogări; întrucât, cu toate acestea, aceste derogări nu trebuie să ignore normele esențiale de protecție a sănătății publice;

întrucât progresul tehnic necesită o adaptare rapidă a specificațiilor tehnice enunțate în anexă; întrucât, pentru a facilita introducerea metodelor necesare acestui scop, trebuie prevăzută o procedură care să instituie o cooperare strânsă între statele membre și Comisie în cadrul unui Comitet pentru adaptarea la progresul tehnic;

întrucât se constată o creștere a interesului opiniei publice față de problemele de mediu și de îmbunătățire a calității acestuia; întrucât, prin urmare, publicul trebuie să primească informații obiective referitoare la calitatea apei pentru scăldat,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1) Prezenta directivă se referă la calitatea apei pentru scăldat, cu excepția apei destinate scopurilor terapeutice și a apei utilizate în bazinele de înot.

(2) În sensul prezentei directive:

(a) "apă pentru scăldat" înseamnă apele dulci curgătoare sau stătătoare sau părți ale acestora, precum și apa de mare, în care scăldatul:

- este autorizat în mod explicit de autoritățile competente ale fiecărui stat membru sau

- nu este interzis și este practicat în mod tradițional de un mare număr de persoane;

(b) "zonă pentru scăldat" înseamnă orice loc în care se găsește apă pentru scăldat;

(c) "sezon pentru scăldat" înseamnă perioada în care se așteaptă o mare afluență de amatori pentru scăldat, având în vedere obiceiurile locale, inclusiv eventualele dispoziții locale cu privire la scăldat sau la condițiile meteorologice.

Articolul 2

Parametrii fizico-chimici și microbiologici aplicabili apei pentru scăldat figurează în anexă, care constituie parte integrantă a prezentei directive.

Articolul 3

(1) Pentru toate zonele pentru scăldat sau pentru fiecare zonă pentru scăldat în parte, statele membre stabilesc valorile aplicabile apei pentru scăldat pentru parametrii indicați în anexă.

Statele membre pot decide să nu stabilească valori în aplicarea primului paragraf în cazul acelor parametri pentru care nu se indică nici o valoare în anexă, până când respectivele valori nu sunt determinate.

(2) Valorile stabilite în temeiul alineatului (1) nu pot fi mai puțin stricte decât cele indicate în coloana I din anexă.

(3) În cazul în care există valori în coloana G din anexă, chiar dacă nu există o valoare corespondentă în coloana I din respectiva anexă, statele membre se angajează să le respecte ca linii directoare, sub rezerva articolului 7.

Articolul 4

(1) Statele membre adoptă dispozițiile necesare pentru a se asigura că, în termen de 10 ani de la data notificării prezentei directive, calitatea apei pentru scăldat se conformează limitelor valorice prevăzute în temeiul articolului 3.

(2) Statele membre se asigură că, în zonele pentru scăldat cu dotări speciale pentru scăldat care vor fi create de autoritățile competente ale statelor membre după notificarea prezentei directive, valorile prevăzute în anexă sunt respectate chiar din momentul creării. Cu toate acestea, pentru zonele pentru scăldat create în termen de doi ani de la data notificării prezentei directive, respectivele valori nu vor putea fi respectate decât la încheierea acestei perioade.

(3) În cazuri excepționale, statele membre pot acorda derogări în ceea ce privește termenul de 10 ani prevăzut la alineatul (1). Justificările acestor derogări, întemeiate pe baza unui plan de gestionare a apelor în interiorul zonei respective, trebuie comunicate Comisiei cât mai curând posibil și în termen de cel mult șase ani de la data notificării prezentei directive. Comisia analizează în detaliu aceste justificări și, dacă este necesar, înaintează Consiliului propuneri adecvate referitoare la acestea.

(4) În ceea ce privește apa de mare din vecinătatea frontierelor sau cea transfrontalieră care afectează calitatea apei pentru scăldat dintr-un alt stat membru, consecințele pe care zonele pentru scăldat astfel afectate le pot avea asupra obiectivelor de calitate comune sunt determinate de respectivele state membre riverane prin colaborare.

Comisia poate participa la acest proces.

Articolul 5

(1) În aplicarea articolului 4, se consideră că apa pentru scăldat este conformă parametrilor relevanți:

dacă probe din această apă, prelevate în același punct de prelevare cu frecvența prevăzută în anexă, indică faptul că respectiva apă este conformă cu parametrii valorici pentru respectivul nivel calitativ, în cazul a:

- 95 % din probe pentru parametrii corespunzători celor specificați în coloana I din anexă;

- 90 % din probe în celelalte cazuri, cu excepția parametrilor "total bacterii coliforme" și "bacterii coliforme fecale", în cazul cărora procentul poate fi de 80 %,

și dacă, în cazul a 5, 10 sau 20 % din probele care nu sunt conforme:

- apa nu deviază cu mai mult de 50 % de la parametrii valorici menționați anterior, cu excepția parametrilor microbiologici, a celor referitori la pH și la oxigenul dizolvat;

- probele de apă prelevate consecutiv la intervale de timp adecvate din punct de vedere statistic nu deviază de la parametrii valorici relevanți.

(2) Depășirile valorilor prevăzute la articolul 3 nu se iau în considerare în calculul procentajelor menționate la alineatul (1), atunci când acestea sunt consecința inundațiilor, a catastrofelor naturale sau a unor condiții meteorologice excepționale.

Articolul 6

(1) Autoritățile competente ale statelor membre întreprind operațiunile de prelevare de probe, a căror frecvență minimă este prevăzută în anexă.

(2) Probele sunt prelevate în locurile cu cel mai mare număr mediu zilnic de amatori pentru scăldat. Este de preferat ca probele să fie prelevate la o adâncime de 30 cm sub suprafața apei, cu excepția probelor de uleiuri minerale, care sunt prelevate la suprafață. Prelevarea de probe începe cu două săptămâni înainte de deschiderea sezonului pentru scăldat.

(3) Investigarea locală a condițiilor din aval în cazul apei dulci curgătoare și a condițiilor ambientale în cazul apei dulci stătătoare sau al celei de mare trebuie să fie temeinică și repetată periodic, pentru a se obține date geografice și topografice și pentru a se determina volumul și natura tuturor evacuărilor poluante sau potențial poluante, precum și efectele acestora în funcție de distanța ce le separă de zonele pentru scăldat.

(4) În cazul în care inspecția efectuată de autoritățile competente sau prelevarea și analiza probelor indică existența sau probabilitatea unei evacuări de substanțe care ar putea reduce calitatea apei pentru scăldat, atunci se impune o nouă prelevare de probe. Această prelevare de probe suplimentară are loc și în cazul în care există alte motive de a se suspecta o deteriorare a calității apei.

(5) Metodele de analiză de referință pentru parametrii respectivi sunt enumerate în anexă. Laboratoarele care folosesc alte metode trebuie să se asigure că rezultatele obținute sunt echivalente sau comparabile cu cele din anexă.

Articolul 7

(1) Aplicarea dispozițiilor adoptate în temeiul prezentei directive nu trebuie să ducă în nici un caz, direct sau indirect, la o scădere a calității actuale a apei pentru scăldat.

(2) În orice moment, statele membre pot stabili valori mai stricte pentru apa de suprafață decât cele prevăzute de prezenta directivă.

Articolul 8

Se permit derogări de la prezenta directivă:

(a) în cazul anumitor parametri marcați cu (0) în anexă, din cauza condițiilor meteorologice sau geografice excepționale;

(b) dacă apa pentru scăldat suferă un proces de îmbogățire naturală cu anumite substanțe, ajungând astfel să devieze de la valorile specificate în anexă.

Prin îmbogățire naturală se înțelege procesul prin care, fără intervenția omului, o anumită apă primește din sol unele substanțe conținute de acesta.

Derogările menționate de prezentul articol nu trebuie în nici un caz să ignore normele de protecție a sănătății publice.

În cazul în care un stat membru aplică o derogare de la dispozițiile prezentei directive, acesta informează de îndată Comisia cu privire la aceasta, prezentându-și motivele și o estimare a perioadei de derogare.

Articolul 9

Modificările necesare pentru adaptarea prezentei directive la progresul tehnic se referă la:

- metodele de analiză;

- parametrii valorici G și I din anexă.

Acestea sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11.

Articolul 10

(1) Se instituie un Comitet pentru adaptarea la progresul tehnic (denumit în continuare "comitetul"), format din reprezentanți ai statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

(2) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Articolul 11

(1) În cazul în care trebuie urmată procedura prevăzută de prezentul articol, comitetul este sesizat de președinte, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.

(2) Reprezentantul Comisiei prezintă un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența problemei în cauză. Comitetul hotărăște cu o majoritate de 41 de voturi, voturile statelor membre fiind ponderate în conformitate cu articolul 148 alineatul (2) din tratat. Președintele nu participă la vot.

(3) (a) Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului.

(b) Dacă măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

(c) Dacă, la expirarea unui termen de trei luni de la data prezentării la Consiliu, acesta nu hotărăște, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie.

Articolul 12

(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 13

Statele membre transmit Comisiei periodic și, pentru prima dată, după patru ani de la data notificării prezentei directive un raport de sinteză privind apa pentru scăldat și principalele caracteristici ale acesteia.

Cu acordul prealabil al statului membru în cauză, Comisia publică informațiile astfel obținute.

Articolul 14

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 8 decembrie 1975.

Pentru Consiliu

Președintele

M. Pedini

[1] JO C 128, 9.6.1975, p. 13.

[2] JO C 286, 15.12.1975, p. 5.

[3] JO C 112, 20.12.1973, p. 3.

--------------------------------------------------

19751208

ANEXĂ

CERINȚE DE CALITATE PENTRU APA PENTRU SCĂLDAT

G = orientativă.

I = obligatorie.

| Parametri | G | I | Frecvență minimă de prelevare | Metodă de analiză și inspecție |

Microbiologici:

1 | Total bacterii coliforme | /100 ml | 500 | 10000 | La două săptămâni [1] | Fermentație în mai multe eprubete. Subcultivare a celor pozitive pe mediu de confirmare. Numărare după NCMP (numărul cel mai probabil) sau filtrare prin membrane și cultivare pe mediu adecvat de genul Tergitol lactoză agar, endo agar, soluție Teepol 0,4 %, subcultivare și identificare a coloniilor suspecte. În cazurile 1 și 2, temperatura de incubație variază în funcție de natura investigației efectuate pentru total bacterii coliforme, respectiv pentru bacterii coliforme fecale. |

2 | Bacterii coliforme fecale | /100 ml) | 100 | 2000 | La două săptămâni [1] |

3 | Streptococi fecali | /100 ml | 100 | — | [2] | Metoda Litsky. Numărare după NCMP (numărul cel mai probabil) sau filtrare prin membrane. Cultivare pe mediu adecvat. |

4 | Salmonella/ | 1 litru | — | 0 | [2] | Concentrare prin filtrare cu membrane. Inoculare pe mediu standard. Îmbogățire – subcultivare pe agar izolant – identificare. |

5 | Viruși gastrointestinali | PFU/10 litri | — | 0 | [2] | Concentrare prin filtrare, floculare sau centrifugare și confirmare. |

Fizico-chimici

6 | pH | | — | 6-9 [3] | [2] | Electrometrie cu calibrare la pH 7 și 9. |

7 | Colorație | | — | Fără modificări anormale ale culorii [3] | La două săptămâni [1] | Examen vizual sau fotometrie cu standarde pe scala Pt/Co |

| | | — | — | [2] | |

8 | Uleiuri minerale | mg/litru | — | Fără pete vizibile la suprafața apei și fără miros | La două săptămâni [1] | Examen vizual și olfactiv sau extragere din volum adecvat și cântărire a reziduurilor uscate. |

| | | ≤ 0,3 | — | [2] | |

9 | Substanțe tensioactive reacționând la albastru de metil | mg/litru (laurilsulfat) | — | Fără spumă persistentă | La două săptămâni [1] | Examen vizual sau spectrofotometrie de absorbție moleculară cu albastru de metil. |

| | | ≤ 0,3 | — | [2] | |

10 | Fenoli (indici fenol) | mg/litru C4H5OH | — | Fără miros specific | La două săptămâni [1] | Verificarea absenței mirosului specific cauzat de fenol sau spectrofotometrie de absorbție metoda 4-aminoantipirin (4 AAP). |

| | | ≤ 0,005 | < 0,05 | [2] | |

11 | Transparență | m | 2 | 1 [3] | La două săptămâni [1] | Discul lui Secchi. |

12 | Oxigen dizolvat | % saturație O2 | 80-120 | — | [2] | Metoda Winkler sau metoda electrometrică (cu contor de oxigen). |

13 | Reziduuri gudron și materiale plutitoare de genul lemn, articole plastic, sticle, containere de sticlă, plastic, cauciuc sau orice altă substanță. | Resturi sau așchii. | | Absente La două săptămâni [1] | Examen vizual. |

14 | Amoniac | mg/litru NH4 | | | [4] | Spectrofotometrie prin absorbție moleculară, metoda Nessler sau metoda albastru de indofenol. |

15 | Azot Kjeldahl | mg/litru N | | | [4] | Metoda Kjeldahl. |

Alte substanțe considerate ca semne de poluare:

16 | Pesticide (parathion, HCH, dieldrin) | mg/litru | | | [2] | Extracție cu solvenți adecvați și determinare cromatografică. |

17 | Metale grele, cum ar fi: | | | | |

| —arsen | mg/litru As | | | | Absorbție atomică, eventual precedată de extracție. |

| —cadmiu | Cd | | | |

| —crom VI | Cr VI | | | [2] |

| —plumb | Pb | | | |

| —mercur | Hg | | | |

18 | Cianuri | mg/litru Cn | | | [2] | Spectrofotometrie prin absorbție moleculară cu reactant specific. |

19 | Azotați și fosfați | mg/litru NO3 mg/litru PO4 | | | [4] | Spectrofotometrie de absorbție moleculară cu reactant specific. |

[1] Dacă o probă prelevată în anii anteriori a dat rezultate mult mai bune decât cele din prezenta anexă și dacă nu au apărut factori noi care să scadă calitatea apei, autoritățile competente pot reduce la jumătate frecvența prelevării de probe.

[2] Concentrațiile urmează a fi verificate de autoritățile competente dacă inspectarea zonei pentru scăldat indică prezența substanței sau o deteriorare a calității apei.

[3] Sunt prevăzute dispoziții pentru depășirea limitelor în condiții meteorologice sau geografice excepționale.

[4] Acești parametri trebuie verificați de autoritățile competente dacă se constată o tendință de eutrofizare a apei.

--------------------------------------------------

Top