(1)

Pandemia de COVID-19 afectează grav persoanele, întreprinderile, sistemele de sănătate și economiile și sistemele financiare ale statelor membre. În comunicarea sa din 27 mai 2020, intitulată „Acum este momentul Europei: să reparăm prejudiciile aduse de criză și să pregătim viitorul pentru noua generație”, Comisia a subliniat faptul că lichiditatea și accesul la finanțare vor reprezenta o provocare continuă. Prin urmare, este esențial să se sprijine redresarea în urma șocului economic grav cauzat de pandemia de COVID-19 prin introducerea unor modificări specifice limitate ale dreptului Uniunii existent în domeniul serviciilor financiare. Așadar, scopul general al modificărilor respective ar trebui să fie acela de a elimina birocrația inutilă și de a introduce măsuri atent concepute care sunt considerate eficace în vederea diminuării turbulențelor economice. Respectivele modificări ar trebui să evite schimbările care sporesc povara administrativă asupra sectorului și să nu abordeze aspectele legislative complexe, care ar trebui să fie soluționate în cadrul revizuirii planificate a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3). Modificările respective fac parte dintr-un pachet de măsuri și sunt adoptate în cadrul „Pachetului de măsuri privind redresarea piețelor de capital”.

(2)

Directiva 2014/65/UE a fost adoptată în 2014 ca răspuns la criza financiară din 2007 și 2008. Directiva respectivă a consolidat în mod substanțial sistemul financiar al Uniunii și a garantat un nivel ridicat de protecție a investitorilor în întreaga Uniune. Ar putea să se aibă în vedere depunerea unor eforturi suplimentare în vederea reducerii complexității reglementărilor și a costurilor de conformare ale firmelor de investiții, precum și în vederea eliminării denaturării concurenței, cu condiția ca, în același timp, să se țină seama suficient de protecția investitorilor.

(3)

În ceea ce privește cerințele menite să asigure protecția investitorilor, Directiva 2014/65/UE nu și-a îndeplinit pe deplin obiectivul de a adopta măsuri care să țină seama în mod suficient de particularitățile fiecărei categorii de investitori, și anume clienții de retail, clienții profesionali și contrapărțile eligibile. Unele dintre aceste cerințe nu au sporit întotdeauna protecția investitorilor, ci, uneori, au împiedicat buna executare a deciziilor de investiții. Prin urmare, anumite cerințe prevăzute în Directiva 2014/65/UE ar trebui modificate pentru a facilita furnizarea de servicii de investiții și desfășurarea activităților de investiții, iar modificările respective ar trebui să fie efectuate într-o manieră echilibrată, care să protejeze pe deplin investitorii.

(4)

Emiterea de obligațiuni este esențială pentru mobilizarea de capital și pentru depășirea crizei provocate de pandemia de COVID-19. Cerințele privind guvernanța produselor pot restricționa vânzarea de obligațiuni. Obligațiunile care nu încorporează niciun alt instrument derivat decât o clauză de tip make-whole (cu plată integrală) sunt considerate, în general, produse sigure și simple, eligibile pentru clienții de retail. În caz de răscumpărare anticipată o obligațiune care nu încorporează niciun alt instrument derivat decât o clauză de tip make-whole protejează investitorii împotriva pierderilor prin asigurarea faptului că investitorii primesc o plată egală cu suma dintre valoarea actualizată netă a plăților de cupoane rămase și valoarea principală a obligațiunii pe care ar fi primit-o în cazul în care obligațiunea nu ar fi fost răscumpărată. Prin urmare, cerințele de guvernanță a produselor nu ar trebui să se mai aplice în cazul obligațiunilor care nu încorporează niciun alt instrument derivat decât o clauză de tip make-whole. În plus, se consideră că contrapărțile eligibile au cunoștințe suficiente cu privire la instrumentele financiare. Prin urmare, este justificată exonerarea contrapărților eligibile de la cerințele de guvernanță a produselor aplicabile instrumentelor financiare care sunt comercializate sau distribuite în mod exclusiv acestora.

(5)

Cererea de contribuții, lansată de Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (ESMA), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4), privind impactul stimulentelor și al cerințelor de prezentare a informațiilor privind costurile și cheltuielile în temeiul Directivei 2014/65/UE și consultarea publică inițiată de Comisie au confirmat că informațiile standardizate și obligatorii privind costurile nu le sunt necesare clienților profesionali și contrapărților eligibile, întrucât aceștia primesc deja informațiile necesare atunci când negociază cu furnizorul lor de servicii. Informațiile furnizate clienților profesionali și contrapărților eligibile sunt adaptate nevoilor acestora și sunt adesea mai detaliate. Serviciile furnizate clienților profesionali și contrapărților eligibile ar trebui, prin urmare, să fie exceptate de la aplicarea cerințelor de informare cu privire la costuri și cheltuieli, mai puțin în legătură cu serviciile de consultanță de investiții și de administrare a portofoliului, deoarece clienții profesionali implicați în relații de consultanță de investiții sau de administrare a portofoliului nu dețin în mod necesar competențe și cunoștințe de specialitate suficiente pentru a permite exceptarea acestor servicii de la aplicarea cerințelor de informare respective.

(6)

În prezent, în cazul unor relații continue cu clienții, firmele de investiții sunt obligate să efectueze o analiză a costurilor și a beneficiilor în legătură cu anumite activități din cadrul portofoliului care implică o realocare a instrumentelor financiare. Astfel, firmele de investiții trebuie să obțină informațiile necesare de la clienții lor și să poată demonstra că beneficiile unei astfel de realocări sunt mai mari decât costurile aferente. Deoarece procedura respectivă impune sarcini excesive pentru clienții profesionali, care au tendința de a realoca instrumente financiare frecvent, serviciile care sunt furnizate acestora ar trebui exceptate de la îndeplinirea cerinței respective. Clienții profesionali ar trebui totuși să își mențină posibilitatea de a opta pentru aplicarea ei. Ținând cont de faptul că este necesar un nivel ridicat de protecție în cazul clienților de retail, exceptarea respectivă ar trebui limitată la serviciile furnizate clienților profesionali.

(7)

Clienții care au o relație continuă cu o firmă de investiții primesc rapoarte obligatorii privind serviciile periodic sau în funcție de o serie de factori care impun acest lucru. Nici firmele de investiții și nici clienții profesionali sau contrapărțile eligibile nu consideră că astfel de rapoarte privind serviciile sunt utile. Rapoartele respective s-au dovedit inutile mai ales pentru clienții profesionali și contrapărțile eligibile de pe piețe extrem de volatile, deoarece rapoartele sunt furnizate des și în număr foarte mare. Adesea, clienții profesionali și contrapărțile eligibile fie nu citesc rapoartele privind serviciile, fie reacționează la acestea prin luarea unor decizii de investiții rapide în detrimentul unei strategii de investiții pe termen lung. Prin urmare, contrapărțile eligibile nu ar mai trebui să primească rapoarte obligatorii privind serviciile. Nici clienții profesionali nu ar mai trebui să primească astfel de rapoarte privind serviciile, însă aceștia ar trebui să aibă posibilitatea de a opta pentru primirea respectivelor rapoarte.

(8)

În perioada imediat următoare pandemiei de COVID-19, emitenții și, în special, întreprinderile cu capitalizare mică și medie trebuie să fie sprijinite de piețe de capital puternice. Cercetarea privind emitenții cu capitalizare mică și medie este esențială pentru a ajuta emitenții să stabilească o legătură cu investitorii. Cercetarea respectivă crește vizibilitatea emitenților și, astfel, asigură un nivel suficient de investiții și lichidități. Firmele de investiții ar trebui să fie autorizate să plătească în comun pentru furnizarea de servicii de cercetare și de servicii de executare, în anumite condiții. Una dintre condiții ar trebui să fie ca cercetarea să se realizeze cu privire la emitenții a căror capitalizare bursieră nu a depășit 1 miliard EUR, exprimată prin cotațiile de sfârșit de an, în cele 36 de luni anterioare efectuării cercetării. Respectiva cerință privind capitalizarea bursieră ar trebui interpretată a se aplica atât societăților cotate la bursă, cât și societăților necotate, înțelegându-se că, pentru acestea din urmă, elementul bilanțier referitor la capitalul propriu nu a depășit pragul de 1 miliard EUR. De asemenea, ar trebui remarcat faptul că societățile cotate recent la bursă și societățile necotate înființate de mai puțin de 36 de luni sunt incluse în domeniul de aplicare atât timp cât pot demonstra că capitalizarea lor bursieră, astfel cum este exprimată prin cotațiile de sfârșit de an începând din momentul cotării lor, sau prin capitalul propriu aferent exercițiilor financiare în care nu sunt sau nu au fost cotate, nu a depășit pragul de 1 miliard EUR. Pentru a se asigura că societățile nou-înființate care există de mai puțin de 12 luni pot beneficia, la rândul lor, de exonerare, este suficient ca acestea să nu fi depășit pragul de 1 miliard EUR de la data înființării lor.

(9)

Directiva 2014/65/UE a introdus cerințe de raportare pentru locurile de tranzacționare, operatorii independenți sau pentru alte locuri de executare cu privire la modul de executare a ordinelor în condițiile cele mai favorabile pentru client. Rapoartele tehnice aferente conțin un volum mare de informații cantitative detaliate privind locul de executare, instrumentul financiar, prețul, costurile și probabilitatea de executare. Acestea sunt rareori citite, după cum reiese din numărul foarte mic de vizualizări de pe site-urile web ale locurilor de tranzacționare, ale operatorilor independenți sau ale altor locuri de executare. Întrucât rapoartele respective nu permit investitorilor și altor utilizatori să facă vreo comparație semnificativă pe baza informațiilor conținute de acestea, publicarea lor ar trebui suspendată temporar.

(10)

Pentru a facilita comunicarea dintre firmele de investiții și clienții acestora și, astfel, pentru a facilita procesul de investiții în sine, informațiile privind investițiile nu ar trebui să mai fie furnizate pe suport de hârtie, ci ar trebui, ca opțiune standard, să fie furnizate pe cale electronică. Cu toate acestea, clienții de retail ar trebui să poată solicita furnizarea informațiilor respective pe suport de hârtie.

(11)

Directiva 2014/65/UE permite persoanelor care tranzacționează cu titlu profesional instrumente financiare derivate pe mărfuri sau certificate de emisii sau instrumente derivate pe acestea să beneficieze de o exonerare de la cerința de autorizare ca firmă de investiții în cazul în care activitățile de tranzacționare ale acestora sunt auxiliare în raport cu activitatea lor principală. În prezent, persoanele care solicită exonerarea activității auxiliare au obligația de a notifica anual autoritatea competentă relevantă în legătură cu faptul că beneficiază de exonerarea respectivă și de a furniza elementele necesare pentru îndeplinirea criteriilor celor două teste cantitative care stabilesc dacă activitatea de tranzacționare a acestora este auxiliară în raport cu activitatea lor principală. În primul test se compară dimensiunea activității speculative de tranzacționare a unei entități cu activitatea globală de tranzacționare din Uniune în funcție de clasa de active. În al doilea test se compară dimensiunea activității speculative de tranzacționare, incluzând toate clasele de active, cu activitatea globală de tranzacționare a instrumentelor financiare de către entitate la nivel de grup. Cel de-al doilea test prevede și o altă metodă de evaluare, care constă în compararea capitalului estimat utilizat pentru activitatea speculativă de tranzacționare cu valoarea efectivă a capitalului utilizat la nivel de grup pentru activitatea principală. Pentru a stabili când o activitate este considerată a fi o activitate auxiliară, autoritățile competente ar trebui să poată să se bazeze pe o combinație de elemente cantitative și calitative, sub rezerva unor condiții clar definite. Comisia ar trebui să fie împuternicită să ofere orientări privind circumstanțele în care autoritățile naționale pot să aplice o abordare care combină criteriile de prag cantitative cu cele calitative, precum și să elaboreze un act delegat privind aceste criterii. Persoanele care sunt eligibile pentru exonerarea cu privire la activitatea auxiliară, inclusiv formatorii de piață, sunt acele persoane care tranzacționează pe cont propriu sau care furnizează servicii de investiții, altele decât tranzacționarea pe cont propriu de instrumente financiare derivate pe mărfuri sau certificate de emisii sau instrumente derivate pe acestea clienților sau furnizorilor activității lor principale. Exonerarea ar trebui să fie disponibilă în toate aceste cazuri în mod individual și în mod agregat, atunci când activitatea vizată este auxiliară în raport cu activitatea principală a persoanelor în cauză la nivel de grup. Exonerarea cu privire la activitatea auxiliară ar trebui să nu fie disponibilă pentru persoanele care utilizează o tehnică de tranzacționare algoritmică de mare frecvență sau care fac parte dintr-un grup a cărui activitate principală constă în furnizarea de servicii de investiții sau de activități bancare sau care acționează în calitate de formatori de piață în legătură cu instrumentele financiare derivate pe mărfuri.

(12)

În prezent, autoritățile competente au obligația de a institui și aplica limite cu privire la dimensiunea poziției nete pe care o persoană o poate deține în orice moment în instrumente financiare derivate pe mărfuri tranzacționate în locuri de tranzacționare și în contracte extrabursiere echivalente din punct de vedere economic. Întrucât regimul limitelor pozițiilor s-a dovedit a fi nefavorabil pentru dezvoltarea de noi piețe de mărfuri, piețele de mărfuri aflate într-un stadiu incipient de dezvoltare ar trebui exceptate de la aplicarea limitelor pozițiilor. În schimb, limitele pozițiilor ar trebui să se aplice numai instrumentelor financiare derivate pe mărfuri critice sau importante care sunt tranzacționate în locuri de tranzacționare, precum și contractelor extrabursiere echivalente din punct de vedere economic aferente. Instrumentele financiare derivate critice sau importante sunt instrumentele derivate pe mărfuri cu un total al pozițiilor deschise de cel puțin 300 000 de loturi în medie pe o perioadă de un an. Datorită importanței critice a mărfurilor agricole pentru populație, instrumentele financiare derivate pe mărfuri agricole și contractele extrabursiere echivalente din punct de vedere economic aferente vor face în continuare obiectul regimului curent al limitelor pozițiilor.

(13)

Directiva 2014/65/UE nu permite exonerări privind acoperirea riscurilor pentru nicio entitate financiară. Mai multe grupuri predominant comerciale care au înființat o entitate financiară în scopuri de tranzacționare s-au confruntat cu situația în care entitatea financiară nu a putut desfășura toate activitățile de tranzacționare pentru grup, deoarece aceasta nu a fost eligibilă pentru a beneficia de o exonerare privind acoperirea riscurilor. Prin urmare, ar trebui introdusă o exonerare privind acoperirea riscurilor pentru entitățile financiare, care să fie definită în sens restrâns. Această exonerare privind acoperirea riscurilor ar trebui să fie disponibilă în situația în care, în cadrul unui grup predominant comercial, o persoană a fost înregistrată ca firmă de investiții și tranzacționează în numele grupului comercial respectiv. Pentru a limita exonerarea privind acoperirea riscurilor la acele entități financiare care tranzacționează în numele entităților nefinanciare dintr-un grup predominant comercial, exonerarea ar trebui să se aplice numai pozițiilor deținute de o astfel de entitate financiară care pot fi măsurate în mod obiectiv ca reducând riscurile legate în mod direct de activitatea comercială a entităților nefinanciare din cadrul grupului.

(14)

Chiar și în cazul contractelor lichide, doar un număr limitat de participanți la piață acționează în mod obișnuit ca formatori de piață pe piețele de mărfuri. În cazul în care participanții respectivi la piață trebuie să aplice limite ale pozițiilor, aceștia nu mai pot fi la fel de eficienți ca formatori de piață. Prin urmare, ar trebui introdusă o exonerare de la regimul limitelor pozițiilor pentru contrapărțile financiare și nefinanciare în legătură cu pozițiile care rezultă din tranzacțiile efectuate în vederea îndeplinirii obligațiilor privind furnizarea de lichidități.

(15)

Modificările care vizează regimul limitelor pozițiilor sunt menite să sprijine dezvoltarea de noi contracte pentru energie și nu urmăresc să relaxeze regimul aplicabil instrumentelor financiare derivate pe mărfuri agricole.

(16)

Regimul actual al limitelor pozițiilor nu recunoaște caracteristicile unice ale instrumentelor financiare derivate securitizate. Instrumentele financiare derivate securitizate sunt valori mobiliare în înțelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 44 litera (c) din Directiva 2014/65/UE. Piața instrumentelor financiare derivate securitizate este caracterizată de un număr mare de emisiuni diferite, fiecare înregistrată în depozitarul central de titluri de valoare pentru o dimensiune specifică, iar orice posibilă majorare urmează o procedură specifică, aprobată în mod corespunzător de către autoritatea competentă relevantă. Acest regim este diferit de cel aplicabil contractelor derivate pe mărfuri, pentru care volumul pozițiilor deschise și, prin urmare, dimensiunea unei poziții are un caracter potențial nelimitat. La data emisiunii, emitentul sau intermediarul responsabil pentru distribuirea emisiunii deține 100 % din emisiune, ceea ce prezintă provocări tocmai pentru aplicarea unui regim al limitelor pozițiilor. De asemenea, majoritatea instrumentelor financiare derivate securitizate sunt deținute, în cele din urmă, de un număr mare de investitori de retail, ceea ce nu prezintă același risc de a face abuz de poziție dominantă sau pentru condițiile de decontare și de cotație ordonată ca în cazul contractelor derivate pe mărfuri. În plus, noțiunile „luna respectivă” și „altă lună”, pentru care trebuie să se stabilească limitele pozițiilor în temeiul articolului 57 alineatul (3) din Directiva 2014/65/UE, nu se aplică pentru instrumentele financiare derivate securitizate. Instrumentele financiare derivate securitizate ar trebui, prin urmare, să fie exceptate de la aplicarea regimului limitelor pozițiilor și de la cerințele de raportare.

(17)

De la intrarea în vigoare a Directivei 2014/65/UE, nu au fost identificate contracte derivate pe mărfuri care să se circumscrie sintagmei „același contract”. Ca urmare a utilizării sintagmei „același instrument derivat pe mărfuri” în directivă, metodologia de calcul pentru stabilirea limitei pozițiilor din alte luni este în detrimentul locului de tranzacționare cu piața mai puțin lichidă, în situația în care mai multe locuri de tranzacționare concurează în legătură cu instrumente financiare derivate pe mărfuri bazate pe același activ suport și cu aceleași caracteristici. Prin urmare, trimiterea la „același contract” din Directiva 2014/65/UE ar trebui eliminată. Autoritățile competente ar trebui să poată stabili că instrumentele financiare derivate pe mărfuri tranzacționate în locurile de tranzacționare ale acestora se bazează pe același activ suport și au aceleași caracteristici, caz în care autoritatea centrală competentă în înțelesul articolului 57 alineatul (6) primul paragraf din Directiva 2014/65/UE ar trebui să stabilească limita pozițiilor.

(18)

Există diferențe semnificative privind modul în care sunt administrate pozițiile de către locurile de tranzacționare în Uniune. Prin urmare, în situațiile în care acest lucru este necesar, ar trebui consolidate mecanismele de control al administrării pozițiilor.

(19)

În vederea asigurării dezvoltării în continuare a piețelor de mărfuri exprimate în euro la nivelul Uniunii, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește toate elementele următoare: procedura prin care persoanele pot solicita o exonerare pentru poziții care rezultă din tranzacții efectuate în vederea îndeplinirii obligațiilor privind furnizarea de lichidități; procedura prin care o entitate financiară care face parte dintr-un grup predominant comercial poate solicita o exonerare privind acoperirea riscurilor pentru poziții deținute de entitatea financiară respectivă care pot fi măsurate în mod obiectiv ca reducând riscurile legate în mod direct de activitatea comercială a entităților nefinanciare din grupul predominant comercial respectiv; clarificarea conținutului mecanismelor de control al administrării pozițiilor; și elaborarea de criterii pe baza cărora se stabilește când o activitate trebuie considerată ca fiind auxiliară în raport cu activitatea principală la nivelul grupului. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (5). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(20)

Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) reprezintă politica de referință a Uniunii Europene cu privire la realizarea decarbonizării economiei în conformitate cu Pactul verde european. Tranzacționarea certificatelor de emisii și a instrumentelor derivate pe acestea face obiectul Directivei 2014/65/UE și al Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și reprezintă un element important al pieței carbonului la nivelul Uniunii. Exonerarea cu privire la activitatea auxiliară în conformitate cu Directiva 2014/65/UE permite anumitor participanți la piață să fie activi pe piețele certificatelor de emisii fără a trebui să fie autorizați ca firme de investiții, dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Având în vedere importanța funcționării ordonate, a bunei reglementări și a supravegherii piețelor financiare, rolul semnificativ al ETS în atingerea obiectivelor de sustenabilitate ale Uniunii și rolul pe care îl are o piață secundară a certificatelor de emisii care funcționează corespunzător în legătură cu sprijinirea funcționării ETS, este esențial să se conceapă o exonerare cu privire la activitatea auxiliară care să contribuie la atingerea acestor obiective. Acest lucru este deosebit de relevant în cazul în care certificatele de emisii sunt tranzacționate în locuri de tranzacționare din țări terțe. Pentru a asigura protejarea stabilității financiare a Uniunii, integritatea pieței, protecția investitorilor și condiții de concurență echitabile, precum și pentru a se asigura că ETS continuă să funcționeze în mod transparent și solid în vederea garantării unor reduceri ale emisiilor eficiente din punctul de vedere al costurilor, Comisia ar trebui să monitorizeze dezvoltarea în continuare a tranzacționării de certificate de emisii și instrumente derivate pe acestea în Uniune și în țări terțe, să evalueze impactul exonerării cu privire la activitățile auxiliare asupra ETS și, după caz, să propună orice modificare corespunzătoare în ceea ce privește domeniul de aplicare și aplicarea exonerării cu privire la activitățile auxiliare.

(21)

Pentru a oferi mai multă claritate juridică, a evita o sarcină administrativă inutilă pentru statele membre și a asigura un cadru juridic uniform pentru firmele de investiții, care vor intra în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului (7) începând cu 26 iunie 2021, este oportun să se amâne termenul de transpunere a Directivei (UE) 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului (8) în ceea ce privește măsurile aplicabile firmelor de investiții. Prin urmare, pentru a asigura o aplicare consecventă a cadrului juridic referitor la activitatea firmelor de investiții prevăzut la articolul 67 din Directiva (UE) 2019/2034, termenul de transpunere a Directivei (UE) 2019/878 în ceea ce privește firmele de investiții ar trebui prelungit până la 26 iunie 2021.

(22)

Pentru a se asigura îndeplinirea obiectivelor urmărite prin modificările aduse Directivelor 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9) și (UE) 2019/878 și, în special, pentru a se evita orice efecte perturbatoare asupra statelor membre, este oportun să se prevadă ca respectivele modificări să devină aplicabile de la 28 decembrie 2020. Prevăzându-se o aplicare retroactivă a modificărilor vizate, se respectă, totodată, încrederea legitimă a persoanelor vizate, întrucât modificările nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor agenților economici sau ale persoanelor fizice.

(23)

Directivele 2013/36/UE, 2014/65/UE și (UE) 2019/878 ar trebui, prin urmare, modificată în consecință.

(24)

Prezenta directivă de modificare urmărește să aducă completări dreptului existent al Uniunii, prin urmare, obiectivul său poate fi realizat cel mai bine la nivelul Uniunii, iar nu prin diferite inițiative naționale. Piețele financiare sunt transfrontaliere prin natura lor, iar această caracteristică se accentuează tot mai mult. Datorită acestei integrări, intervenția izolată la nivel național ar fi mult mai puțin eficientă și ar duce la fragmentarea piețelor, având drept rezultat arbitrajul de reglementare și denaturarea concurenței.

(25)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume de a clarifica dreptul existent al Uniunii care asigură aplicarea de norme corespunzătoare uniforme firmelor de investiții din întreaga Uniune, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(26)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (10), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să transmită alături de notificarea măsurilor lor de transpunere și unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(27)

Având în vedere necesitatea introducerii unor măsuri specifice pentru susținerea redresării economice în urma crizei provocate de COVID-19 cât mai rapid posibil, prezenta directivă ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență, în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,