(1)   În sensul prezentei convenții:

(1)   Suveranitatea unui stat de coastă se extinde, dincolo de teritoriul său și de apele sale interioare, iar în cazul unui stat arhipelag, dincolo de apele sale arhipelagice, asupra unei zone de mare adiacente desemnate sub numele de mare teritorială.

(2)   Această suveranitate se extinde asupra spațiului aerian de deasupra mării teritoriale, precum și asupra fundului și subsolului acesteia.

(3)   Suveranitatea asupra mării teritoriale se exercită în condițiile prevăzute de dispozițiile prezentei convenții și de celelalte norme de drept internațional.

(1)   În locurile în care linia de coastă prezintă crestături și tăieturi adânci sau în cazul în care există un șir de insule de-a lungul coastei în imediata sa vecinătate, se poate folosi metoda liniilor de bază drepte care unesc punctele corespunzătoare pentru a trasa linia de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale.

(2)   Atunci când linia de coastă este extrem de instabilă datorită prezenței unei delte și a altor condiții naturale, punctele corespunzătoare pot fi selectate de-a lungul liniei de reflux celei mai avansate și, chiar în caz de retragere ulterioară a liniei de reflux, aceste linii de bază drepte rămân în vigoare până la modificarea lor de către statul de coastă în conformitate cu prezenta convenție.

(3)   Trasarea liniilor de bază drepte nu trebuie să se îndepărteze într-o măsură considerabilă de la direcția generală a coastei, iar zonele marine situate între linii trebuie să fie suficient legate de domeniul terestru pentru a fi supuse regimului apelor interioare.

(4)   Liniile de bază drepte trebuie trasate spre și de la cotele de maree joasă numai în cazul în care pe acestea sunt construite faruri sau instalații similare, care se află în permanență deasupra nivelului mării sau în cazul în care trasarea liniilor de bază spre și de la aceste cote face obiectul unei recunoașteri internaționale generale.

(5)   Atunci când metoda liniilor de bază drepte se aplică în conformitate cu alineatul (1), se poate ține seama, pentru stabilirea liniilor de bază specifice, de interesele economice proprii regiunii respective, ale căror realitate și importanță sunt în mod clar atestate de o utilizare îndelungată.

(6)   Sistemul liniilor de bază drepte nu poate fi aplicat de către un stat astfel încât să separe marea teritorială a unui alt stat de marea liberă sau de o zonă economică exclusivă.

(1)   Sub rezerva dispozițiilor părții IV, apele situate între linia de bază a mării teritoriale și coastă fac parte din apele interioare ale statului.

(2)   Atunci când stabilirea unei linii de bază drepte în conformitate cu metoda descrisă la articolul 7 are ca rezultat includerea în apele interioare a unor ape care nu erau anterior considerate ca atare, se aplică acestor ape dreptul de trecere inofensivă prevăzut de prezenta convenție.

(1)   Prezentul articol se referă numai la golfurile ale căror coaste aparțin unui singur stat.

(2)   În sensul prezentei convenții, prin golf se înțelege o scobitură bine marcată, a cărei pătrundere în uscat în raport cu lărgimea gurii sale este astfel încât apele pe care le include sunt înconjurate de țărm, constituind mai mult decât o simplă curbură a coastei. Cu toate acestea, o scobitură nu este considerată golf decât în cazul în care suprafața sa este egală sau mai mare decât aceea a unui semicerc având ca diametru o linie trasată de-a curmezișul intrării acelei scobituri.

(3)   Suprafața unei scobituri se măsoară între linia de reflux de-a lungul țărmului scobiturii și o linie care unește linia de reflux de punctele sale de intrare naturale. Atunci când, datorită prezenței unor insule, o scobitură are mai multe intrări, semicercul are drept diametru suma lungimilor liniilor trasate de-a curmezișul diferitelor intrări. Suprafața insulelor situate în interiorul unei scobituri este inclusă în suprafața totală a acesteia.

(4)   În cazul în care distanța dintre liniile de reflux la punctele de intrare naturale ale unui golf nu depășește 24 de mile marine, poate fi trasată o linie de delimitare între aceste două linii de reflux, iar apele astfel închise de această linie sunt considerate ca ape interioare.

(5)   În cazul în care distanța dintre liniile de reflux la punctele de intrare naturale ale unui golf depășește 24 de mile marine, în interiorul golfului se trasează o linie de bază dreaptă de 24 de mile marine astfel încât să închidă suprafața maximă de apă posibilă cu o linie având această lungime.

(6)   Dispozițiile precedente nu se aplică nici golfurilor denumite „istorice”, nici în cazurile în care se aplică sistemul liniilor de bază drepte prevăzut la articolul 7.

(1)   O cotă de maree joasă este o ridicătură naturală de teren înconjurată de apă, descoperită în timpul refluxului, dar acoperită în timpul fluxului. Atunci când o cotă de maree joasă se găsește, integral sau parțial, la o distanță de continent sau de o insulă care nu depășește lățimea mării teritoriale, linia de reflux pe această cotă poate fi utilizată ca linie de bază pentru măsurarea lățimii mării teritoriale.

(2)   În cazul în care o cotă de maree joasă se găsește integral la o distanță de continent sau de o insulă care depășește lățimea mării teritoriale, aceasta nu are mare teritorială proprie.

(1)   Liniile de bază pentru măsurarea lățimii mării teritoriale stabilite în conformitate cu articolele 7, 9 și 10 sau limitele care decurg din acestea, precum și liniile de delimitare trasate în conformitate cu articolele 12 și 15 sunt indicate pe hărți marine la o scară sau scări corespunzătoare pentru stabilirea poziției lor. În lipsa acestor hărți, poate fi folosită o listă a coordonatelor geografice ale punctelor, precizând sistemul geodezic utilizat.

(2)   Statul de coastă asigură publicitatea necesară acestor hărți sau liste ale coordonatelor geografice și depune câte un exemplar din fiecare astfel de hartă sau listă la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

(1)   Prin trecere se înțelege navigarea în marea teritorială în scopul:

(2)   Trecerea trebuie să fie continuă și rapidă. Cu toate acestea, trecerea include oprirea și ancorarea, dar numai în măsura în care acestea constituie incidente obișnuite ale navigației sau se impun din motive de forță majoră sau pericol de naufragiu sau în scopul acordării de ajutor persoanelor, navelor sau aeronavelor aflate în primejdie sau în pericol de naufragiu.

(1)   Trecerea este inofensivă atâta timp cât nu aduce atingere păcii, bunei ordini sau securității statului de coastă. Această trecere trebuie să se efectueze în conformitate cu prezenta convenție și cu alte norme de drept internațional.

(2)   Trecerea unei nave străine este considerată ca aducând atingere păcii, bunei ordini sau securității statului de coastă, în cazul în care, în marea teritorială, această navă se angajează în oricare dintre următoarele activități:

(1)   Statul de coastă poate adopta, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții și cu alte norme de drept internațional, acte cu putere de lege și norme administrative în ceea ce privește trecerea inofensivă prin marea teritorială, cu privire la următoarele probleme:

(2)   Aceste acte cu putere de lege și norme administrative se aplică proiectării, construcției, încadrării cu personal sau echipării navelor străine numai în cazul în care acestea rezultă din aplicarea unor norme sau standarde internaționale general acceptate.

(3)   Statul de coastă asigură publicitatea necesară tuturor acestor acte cu putere de lege și norme administrative.

(4)   Navele străine care exercită dreptul de trecere inofensivă în marea teritorială se conformează acestor acte cu putere de lege și norme administrative, precum și tuturor reglementărilor internaționale general acceptate privind prevenirea abordajelor pe mare.

(1)   Statul de coastă poate, atunci când siguranța navigației o impune, să solicite navelor străine care își exercită dreptul de trecere inofensivă în marea sa teritorială să utilizeze căile navigabile pe care le desemnează și să respecte dispozitivele de separare a traficului pe care le prescrie pentru reglementarea trecerii navelor.

(2)   În special navelor cisternă, navelor cu propulsie nucleară și navelor care transportă substanțe sau materiale radioactive sau orice alte substanțe intrinsec periculoase sau nocive li se poate solicita să utilizeze numai căile navigabile respective.

(3)   La desemnarea căilor navigabile și la prescrierea dispozitivelor de separare a traficului în temeiul prezentului articol, statul de coastă ține seama de:

(4)   Statul de coastă indică în mod clar aceste căi navigabile și dispozitive de separare a traficului pe hărți marine, cărora le asigură publicitatea necesară.

(1)   Statul de coastă nu trebuie să împiedice trecerea inofensivă a navelor străine prin marea sa teritorială, în afară de cazurile prevăzute de prezenta convenție. În special, atunci când se aplică prezenta convenție sau orice acte cu putere de lege sau norme administrative adoptate în conformitate cu prezenta convenție, statul de coastă nu trebuie:

(2)   Statul de coastă semnalează printr-o publicitate adecvată orice pericol pentru navigație, despre care are cunoștință, în marea sa teritorială.

(1)   Statul de coastă poate lua, în marea sa teritorială, măsurile necesare pentru a împiedica orice trecere care nu este inofensivă.

(2)   În ceea ce privește navele care se îndreaptă spre apele interioare sau în vederea unei escale la o instalație portuară în afara apelor interioare, statul de coastă are, de asemenea, dreptul de a lua măsurile necesare pentru a preveni orice încălcare a condițiilor care reglementează admiterea acestor nave în apele interioare sau în instalația portuară respectivă.

(3)   Statul de coastă poate, fără a face o discriminare de drept sau de fapt între navele străine, să suspende temporar, în anumite zone ale mării sale teritoriale, exercitarea dreptului de trecere inofensivă a navelor străine, în cazul în care această suspendare este indispensabilă pentru asigurarea securității sale, inclusiv exercițiile cu arme. Această suspendare produce efecte numai după publicarea ei în mod corespunzător.

(1)   Nu se pot percepe taxe navelor străine pentru simplul motiv al trecerii lor prin marea teritorială.

(2)   Se pot percepe taxe unei nave străine care trece prin marea teritorială numai ca remunerare pentru servicii specifice prestate navei respective. Aceste taxe se percep fără discriminare.

(1)   Statul de coastă nu ar trebui să își exercite jurisdicția penală la bordul unei nave străine care trece prin marea teritorială pentru a proceda la arestarea unei persoane sau la efectuarea unor acte de cercetare penală, ca urmare a unei infracțiuni săvârșite la bordul acestei nave pe parcursul trecerii, cu excepția următoarelor cazuri:

(2)   Dispozițiile menționate anterior nu aduc atingere dreptului statului de coastă de a lua toate măsurile prevăzute de dreptul său intern, în scopul de a proceda la arestări sau la acte de cercetare penală la bordul unei nave străine care trece prin marea teritorială după părăsirea apelor interioare.

(3)   În cazurile prevăzute la alineatele (1) și (2), la cererea comandantului, statul de coastă notifică în prealabil orice măsură unui agent diplomatic sau funcționar consular al statului de pavilion și facilitează contactul între acest agent sau acest funcționar și echipajul navei. În caz de urgență, această notificare poate fi efectuată în timp ce măsurile sunt în curs de aplicare.

(4)   Atunci când examinează oportunitatea și modalitățile de efectuare a unei arestări, autoritățile locale trebuie să țină seama în mod corespunzător de interesele navigației.

(5)   Cu excepția dispozițiilor prevăzute în partea XII sau în caz de încălcare a actelor cu putere de lege și a normelor administrative adoptate în conformitate cu partea V, statul de coastă nu poate lua nici o măsură la bordul unei nave străine care trece prin marea teritorială, în scopul de a proceda la o arestare sau la acte de cercetare penală pentru o infracțiune săvârșită înainte de intrarea navei în marea teritorială, în cazul în care nava, venind dintr-un port străin, nu face decât să treacă prin marea teritorială fără a intra în apele interioare.

(1)   Statul de coastă nu ar trebui să oprească sau să modifice ruta unei nave străine care trece prin marea teritorială în scopul exercitării jurisdicției civile asupra unei persoane aflate la bordul navei.

(2)   Statul de coastă poate să ia măsuri de executare sau măsuri asiguratorii în scopul procedurilor civile cu privire la această navă numai ca urmare a obligațiilor contractate sau a răspunderilor asumate de navă pe perioada sau în vederea trecerii prin apele statului de coastă.

(3)   Dispozițiile alineatului (2) nu aduc atingere dreptului statului de coastă, în conformitate cu dreptul său intern, de a lua măsurile de executare sau măsurile asiguratorii în scopul procedurilor civile cu privire la o navă străină care staționează în marea teritorială sau care trece prin marea teritorială după părăsirea apelor interioare.

(1)   Într-o zonă limitrofă mării sale teritoriale, desemnată sub numele de zonă limitrofă, statul de coastă poate exercita controlul necesar în scopul:

(2)   Zona limitrofă nu poate să se extindă mai mult de 24 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale.

(1)   Regimul de trecere prin strâmtorile utilizate pentru navigația internațională stabilit de prezenta parte nu afectează din nici un alt punct de vedere regimul juridic al apelor care formează aceste strâmtori sau exercitarea, de către statele de coastă, a suveranității sau a jurisdicției lor asupra acestor ape, fundului mării corespunzător și subsolului acestora, precum și asupra spațiului aerian de deasupra.

(2)   Statele riverane la strâmtori își exercită suveranitatea sau jurisdicția în condițiile prevăzute de dispozițiile prezentei părți și de celelalte norme de drept internațional.

(1)   În strâmtorile prevăzute la articolul 37, toate navele și aeronavele beneficiază de dreptul de trecere în tranzit fără piedici, cu restricția ca acest drept să nu se extindă asupra strâmtorilor formate de teritoriul continental al unui stat și o insulă aparținând acestui stat, în cazul în care există în largul insulei o rută a mării libere sau o rută care trece printr-o zonă economică exclusivă, la fel de convenabilă din punct de vedere al navigației și al caracteristicilor hidrografice.

(2)   Prin „trecere în tranzit” se înțelege exercitarea, în conformitate cu prezenta parte, a libertății de navigație și de survol numai în scopul unui tranzit continuu și rapid prin strâmtoare între o parte a mării libere sau o zonă economică exclusivă și o altă parte a mării libere sau o zonă economică exclusivă. Cu toate acestea, cerința unui tranzit continuu și rapid nu exclude trecerea prin strâmtoare pentru a ajunge pe teritoriul unui stat de coastă, a-l părăsi sau a reveni de acolo, sub rezerva condițiilor de intrare pe teritoriul statului respectiv.

(3)   Orice activitate care nu ține de exercitarea dreptului de trecere în tranzit printr-o strâmtoare rămâne subordonată celorlalte dispoziții aplicabile ale prezentei convenții.

(1)   La exercitarea dreptului de trecere în tranzit, navele și aeronavele:

(2)   În timpul trecerii în tranzit, navele se conformează:

(3)   În timpul trecerii în tranzit, aeronavele:

(1)   În conformitate cu dispozițiile prezentei părți, statele riverane la strâmtori pot, atunci când siguranța trecerii navelor în strâmtori o cere, să desemneze căi navigabile și să prescrie dispozitive de separare a traficului.

(2)   Atunci când circumstanțele o cer și după asigurarea publicității necesare acestei măsuri, statele respective pot înlocui cu alte căi navigabile sau dispozitive de separare a traficului orice căi navigabile sau dispozitive de separare a traficului desemnate sau prescrise anterior de către acestea.

(3)   Aceste căi navigabile și dispozitive de separare a traficului sunt conforme cu reglementările internaționale general acceptate.

(4)   Înainte de desemnarea sau înlocuirea căilor navigabile sau de prescrierea sau înlocuirea dispozitivelor de separare a traficului, statele riverane la strâmtori prezintă propuneri organizației internaționale competente în vederea adoptării acestora. Această organizație poate adopta numai căile navigabile și dispozitivele de separare a traficului convenite cu statele riverane la strâmtori, după care acestea pot să le desemneze, să le prescrie sau să le înlocuiască.

(5)   Atunci când se propune să se stabilească într-o strâmtoare căi navigabile sau dispozitive de separare a traficului prin apele a două sau mai multor state de coastă, statele interesate cooperează pentru formularea propunerilor, în consultare cu organizația internațională competentă.

(6)   Statele riverane la strâmtori indică în mod clar pe hărți marine, cărora le asigură publicitatea necesară, toate căile navigabile și dispozitivele de separare a traficului pe care le-au desemnat sau prescris.

(7)   În timpul trecerii în tranzit, navele respectă căile navigabile și dispozitivele de separare a traficului stabilite în conformitate cu prezentul articol.

(1)   Sub rezerva dispozițiilor prezentei secțiuni, statele riverane la strâmtori pot adopta acte cu putere de lege și norme administrative în ceea ce privește trecerea în tranzit prin strâmtori, cu privire la toate sau oricare dintre următoarele aspecte:

(2)   Aceste acte cu putere de lege și norme administrative nu trebuie să implice nici o discriminare de drept sau de fapt între navele străine, iar aplicarea lor nu trebuie să aibă drept efect refuzarea, restrângerea sau împiedicarea exercitării dreptului de trecere în tranzit, astfel cum este definit de prezenta secțiune.

(3)   Statele riverane la strâmtori asigură publicitatea necesară tuturor acestor acte cu putere de lege și norme administrative.

(4)   Navele străine care exercită dreptul de trecere în tranzit trebuie să se conformeze acestor acte cu putere de lege și norme administrative.

(5)   În caz de încălcare a acestor acte cu putere de lege și norme administrative sau a altor dispoziții ale prezentei părți de către o navă sau de o aeronavă care beneficiază de imunitate suverană, statul de pavilion al navei sau statul de înmatriculare a aeronavei poartă răspunderea internațională pentru orice pierdere sau prejudiciu care poate rezulta din aceasta pentru statele riverane la strâmtori.

(1)   Regimul trecerii inofensive, astfel cum este prevăzut în partea II secțiunea 3, se aplică strâmtorilor utilizate pentru navigația internațională care:

(2)   Exercitarea dreptului de trecere inofensivă prin aceste strâmtori nu poate fi suspendată.

(1)   Un stat arhipelag poate trasa linii de bază arhipelagice drepte care leagă punctele extreme ale insulelor celor mai îndepărtate și ale recifelor descoperite ale arhipelagului, cu condiția ca în cadrul acestor linii de bază să se includă insulele principale și o zonă în care raportul dintre suprafața apelor și cea de uscat, inclusiv atolii, să fie între 1 la 1 și 9 la 1.

(2)   Lungimea acestor linii de bază nu trebuie să depășească 100 de mile marine; cu toate acestea, cel mult 3 % din numărul total al liniilor de bază ce înconjoară un arhipelag oarecare pot depăși această lungime, până la cel mult 125 de mile marine.

(3)   Trasarea acestor linii de bază nu trebuie să se îndepărteze într-o măsură considerabilă de la configurația generală a arhipelagului.

(4)   Aceste linii de bază pot fi trasate spre și de la cotele de maree joasă numai în cazul în care pe acestea sunt construite faruri sau instalații similare, care se află în permanență deasupra nivelului mării sau în cazul în care o cotă de maree joasă este situată, integral sau parțial, la o distanță de insula cea mai apropiată care să nu depășească lățimea mării teritoriale.

(5)   Sistemul liniilor de bază nu poate fi aplicat de către un stat arhipelag astfel încât să separe marea teritorială a unui alt stat de marea liberă sau de o zonă economică exclusivă.

(6)   În cazul în care o parte a apelor arhipelagice ale unui stat arhipelag este situată între două părți ale teritoriului unui stat limitrof, drepturile existente și toate celelalte interese legitime pe care statul respectiv le-a exercitat în mod tradițional în aceste ape, precum și toate drepturile care decurg din acorduri încheiate între cele două state sunt menținute și respectate.

(7)   În scopul calculării raportului dintre suprafața apelor și suprafața de uscat, prevăzut la alineatul (1), pot fi considerate ca făcând parte din suprafața de uscat apele situate între recifele dantelate care mărginesc insulele și atolii, precum și orice parte abruptă a unei platforme oceanice care se află în întregime sau aproape în întregime înconjurată de un lanț de insule calcaroase și de recife descoperite, situate în perimetrul platformei.

(8)   Liniile de bază trasate în conformitate cu prezentul articol sunt indicate pe hărți marine la o scară sau scări corespunzătoare pentru stabilirea poziției lor. În lipsa acestor hărți, se pot folosi liste ale coordonatelor geografice ale punctelor, precizând sistemul geodezic utilizat.

(9)   Statul arhipelag asigură publicitatea necesară acestor hărți sau liste ale coordonatelor geografice și depune câte un exemplar din fiecare astfel de hartă sau listă la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

(1)   Suveranitatea unui stat arhipelag se extinde asupra apelor situate în interiorul liniilor de bază arhipelagice trasate în conformitate cu articolul 47, denumite ape arhipelagice, indiferent de adâncimea lor sau de distanța de la țărm.

(2)   Această suveranitate se extinde asupra spațiului aerian de deasupra apelor arhipelagice, precum și asupra fundului și subsolului acestora, și asupra resurselor pe care le conțin.

(3)   Această suveranitate se exercită în condițiile prevăzute de dispozițiile prezentei părți.

(4)   Regimul de trecere prin căile navigabile arhipelagice, stabilit de prezenta parte, nu afectează în nici o altă privință regimul juridic al apelor arhipelagice, inclusiv căile navigabile, sau exercitarea de către statul arhipelag a suveranității sale asupra acestor ape și spațiului aerian de deasupra lor, fundului și subsolului acestora, precum și asupra resurselor pe care le conțin.

(1)   Fără a aduce atingere articolului 49, statele arhipelag respectă acordurile existente încheiate cu alte state și recunosc drepturile de pescuit tradiționale și alte activități legitime ale statelor limitrofe în anumite zone situate în apele arhipelagice. Condițiile și modalitățile exercitării acestor drepturi și activități, inclusiv natura, întinderea și zonele în care acestea se aplică sunt, la cererea oricăruia dintre statele interesate, definite prin acorduri bilaterale încheiate între aceste state. Aceste drepturi nu pot face obiectul vreunui transfer sau partaj în beneficiul unor țări terțe sau al resortisanților acestora.

(2)   Statele arhipelag respectă cablurile submarine existente instalate de alte state și care trec prin apele sale fără să se apropie de uscat. Acestea trebuie să permită întreținerea și înlocuirea acestor cabluri, după primirea notificării necesare cu privire la poziția lor și lucrările de reparație sau de înlocuire avute în vedere.

(1)   Sub rezerva articolului 53 și fără a aduce atingere articolului 50, navele tuturor statelor beneficiază de dreptul de trecere inofensivă în apele arhipelagice, în conformitate cu partea II secțiunea 3.

(2)   Statul arhipelag poate, fără a face o discriminare de drept sau de fapt între navele străine, să suspende temporar, în anumite zone ale apelor sale arhipelagice, exercitarea dreptului de trecere inofensivă a navelor străine, în cazul în care această suspendare este indispensabilă pentru asigurarea securității sale. Această suspendare produce efecte numai după publicarea ei în mod corespunzător.

(1)   În apele sale arhipelagice și în marea teritorială adiacentă, statul arhipelag poate desemna căi navigabile și, în spațiul aerian de deasupra acestor căi, rute aeriene care să permită trecerea continuă și rapidă a navelor și a aeronavelor străine.

(2)   Toate navele și aeronavele beneficiază de dreptul de trecere prin apele arhipelagice, pe aceste căi navigabile și rute aeriene.

(3)   Prin „trecere prin apele arhipelagice” se înțelege exercitarea, în conformitate cu prezenta convenție, de către nave și aeronave, potrivit modului lor normal de navigație, a drepturilor de navigație și de survol, numai în scopul de a asigura un tranzit continuu și rapid și fără obstacole între o parte a mării libere sau o zonă economică exclusivă și o altă parte a mării libere sau o zonă economică exclusivă.

(4)   Aceste căi navigabile și rute aeriene traversează apele arhipelagice și marea teritorială adiacentă sau spațiul aerian de deasupra și cuprind toate rutele de trecere destinate în mod normal navigației internaționale în apele arhipelagice sau survolului în spațiul aerian de deasupra, iar în cadrul acestor rute, în ceea ce privește navele, toate șenalele utilizate în mod normal pentru navigație, cu condiția să nu fie necesară stabilirea, între un punct de intrare și un punct de ieșire dat, a mai multor căi la fel de convenabile.

(5)   Aceste căi navigabile și rute aeriene sunt definite printr-o serie de linii axiale continue de la punctele de intrare ale rutelor de trecere până la punctele de ieșire. În timpul trecerii prin apele arhipelagice, navele și aeronavele nu se abat cu mai mult de 25 de mile marine de fiecare parte a acestor linii axiale, cu condiția ca aceste nave și aeronave să nu navigheze la o distanță față de țărm mai mică de 10 % din distanța dintre punctele cele mai apropiate ale insulelor care mărginesc calea navigabilă.

(6)   Statul arhipelag care desemnează căi navigabile în temeiul prezentului articol poate, de asemenea, să prescrie dispozitive de separare a traficului pentru a asigura siguranța trecerii navelor care navighează prin șenale înguste în interiorul acestor căi.

(7)   Atunci când circumstanțele o cer și după asigurarea publicității necesare acestei măsuri, statul arhipelag poate înlocui cu alte căi navigabile sau dispozitive de separare a traficului orice căi navigabile sau dispozitive de separare a traficului desemnate sau prescrise anterior de către acesta.

(8)   Aceste căi navigabile și dispozitive de separare a traficului sunt conforme cu reglementările internaționale general acceptate.

(9)   La desemnarea sau înlocuirea căilor navigabile sau la prescrierea sau înlocuirea dispozitivelor de separare a traficului, statul arhipelag prezintă propuneri organizației internaționale competente în vederea adoptării acestora. Această organizație poate adopta numai căile navigabile și dispozitivele de separare a traficului convenite cu statul arhipelag, după care acesta poate să le desemneze, să le prescrie sau să le înlocuiască.

(10)   Statul arhipelag indică în mod clar pe hărți marine, cărora le asigură publicitatea necesară, liniile axiale ale căilor navigabile și dispozitivele de separare a traficului pe care le-a desemnat sau prescris.

(11)   Navele aflate în trecere prin apele arhipelagice respectă căile navigabile și dispozitivele de separare a traficului aplicabile, stabilite în conformitate cu prezentul articol.

(12)   În cazul în care statul arhipelag nu desemnează căi navigabile sau rute aeriene, dreptul de trecere prin apele arhipelagice poate fi exercitat prin intermediul rutelor utilizate în mod normal pentru navigația internațională.

(1)   În zona economică exclusivă, statul de coastă are:

(2)   La exercitarea drepturilor și la îndeplinirea obligațiilor care le revin în zona economică exclusivă, în conformitate cu prezenta convenție, statul de coastă ține seama în mod corespunzător de drepturile și de obligațiile celorlalte state și acționează în mod compatibil cu dispozițiile prezentei convenții.

(3)   Drepturile enunțate în prezentul articol cu privire la fundul mărilor și la subsolul acestora se exercită în conformitate cu partea VI.

(1)   În zona economică exclusivă, toate statele, fie că sunt de coastă sau fără ieșire la mare, beneficiază, în condițiile prevăzute de dispozițiile pertinente ale prezentei convenții, de libertățile de navigație și de survol și de libertatea de a instala cabluri și conducte submarine, prevăzute la articolul 87, precum și de libertatea de a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internațional, legate de exercitarea acestor libertăți, precum cele asociate cu exploatarea navelor, a aeronavelor și a cablurilor și a conductelor submarine, și compatibile cu celelalte dispoziții ale prezentei convenții, îndeosebi în cadrul exploatării.

(2)   Articolele 88-115 și alte norme pertinente de drept internațional se aplică zonei economice exclusive, în măsura în care nu sunt incompatibile cu prezenta parte.

(3)   La exercitarea drepturilor și la îndeplinirea obligațiilor care le revin în zona economică exclusivă, în conformitate cu prezenta convenție, statele țin seama în mod corespunzător de drepturile și de obligațiile statului de coastă și respectă actele cu putere de lege și normele administrative adoptate de acesta în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții și alte norme de drept internațional, în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu prezenta parte.

(1)   În zona economică exclusivă, statul de coastă are dreptul exclusiv de a construi, precum și cel de a autoriza și de a reglementa construirea, exploatarea și utilizarea de:

(2)   Statul de coastă are jurisdicție exclusivă asupra acestor insule artificiale, instalații și structuri, inclusiv jurisdicția în ceea ce privește actele cu putere de lege și normele administrative vamale, fiscale, sanitare, privind siguranța și imigrarea.

(3)   Construirea acestor insule artificiale, instalații sau structuri trebuie notificată în mod corespunzător și trebuie menținute mijloace permanente care să le semnalizeze prezența. Instalațiile sau structurile abandonate sau dezafectate sunt îndepărtate în scopul asigurării siguranței navigației, ținând seama de standardele internaționale general acceptate stabilite în această privință de organizația internațională competentă. Atunci când se procedează la îndepărtarea acestora, se ține seama, de asemenea, de pescuit, de protecția mediului marin și de drepturile și obligațiile celorlalte state. Se asigură publicitatea necesară în ceea ce privește adâncimea, poziția și dimensiunile eventualelor instalații sau structuri care nu au fost complet îndepărtate.

(4)   Statul de coastă poate, după caz, să stabilească în jurul acestor insule artificiale instalații și structuri, zone de siguranță rezonabile, în care acesta poate lua măsurile corespunzătoare pentru a asigura atât siguranța navigației, cât și pe cea a insulelor artificiale, instalațiilor și structurilor.

(5)   Statul de coastă stabilește lățimea zonelor de siguranță ținând seama de standardele internaționale aplicabile. Aceste zone de siguranță sunt concepute astfel încât să răspundă în mod rezonabil naturii și funcțiilor insulelor artificiale, instalațiilor sau structurilor și ele nu pot depăși o distanță de 500 m în jurul acestora, măsurată de la fiecare punct al marginii lor exterioare, cu excepția unei derogări autorizate de standardele internaționale general acceptate sau recomandate de către organizația internațională competentă. Întinderea zonelor de siguranță este notificată în mod corespunzător.

(6)   Toate navele trebuie să respecte aceste zone de siguranță și să se conformeze standardelor internaționale general acceptate privind navigația în vecinătatea insulelor artificiale, a instalațiilor, a structurilor și a zonelor de siguranță.

(7)   Insulele artificiale, instalațiile și structurile, precum și zonele de siguranță din jurul lor nu pot fi stabilite atunci când aceasta ar putea reprezenta o piedică în folosirea căilor navigabile recunoscute, esențiale pentru navigația internațională.

(8)   Insulele artificiale, instalațiile și structurile nu au statut de insule. Acestea nu au mare teritorială proprie, iar prezența lor nu afectează delimitarea mării teritoriale, a zonei economice exclusive sau a platformei continentale.

(1)   Statul de coastă stabilește captura admisibilă a resurselor vii în zona sa economică exclusivă.

(2)   Ținând seama de datele științifice cele mai fiabile de care dispune, statul de coastă ia măsuri adecvate de conservare și gestionare, astfel încât menținerea resurselor vii ale zonei sale economice exclusive să nu fie periclitată prin supraexploatare. După caz, statul de coastă și organizațiile internaționale competente, subregionale, regionale sau mondiale cooperează în acest scop.

(3)   Aceste măsuri urmăresc, de asemenea, conservarea sau restabilirea stocurilor de specii exploatate la niveluri care pot să asigure un randament constant maxim, având în vedere factorii ecologici și economici pertinenți, inclusiv nevoile economice ale comunităților de coastă care trăiesc din pescuit și nevoile speciale ale țărilor în curs de dezvoltare și ținând seama de metodele în domeniul pescuitului, de interdependența stocurilor și de toate standardele minime internaționale general recomandate pe plan subregional, regional sau mondial.

(4)   Atunci când adoptă aceste măsuri, statul de coastă ia în considerare efectele lor asupra speciilor asociate cu speciile exploatate sau dependente de acestea în vederea conservării sau restabilirii populațiilor acestor specii asociate sau dependente la nivelurile la care reproducerea lor să nu fie grav periclitată.

(5)   Informațiile științifice disponibile, statisticile cu privire la capturi și la efortul de pescuit și celelalte date privind conservarea resurselor halieutice se difuzează și fac obiectul schimburilor periodice, prin intermediul organizațiilor internaționale competente, subregionale, regionale sau mondiale, după caz, cu participarea tuturor statelor interesate, în special a celor ai căror resortisanți sunt autorizați să pescuiască în zona economică exclusivă.

(1)   Statul de coastă promovează obiectivul utilizării optime a resurselor vii din zona economică exclusivă fără a aduce atingere articolului 61.

(2)   Statul de coastă își stabilește capacitatea proprie de exploatare a resurselor vii din zona economică exclusivă. În cazul în care capacitatea de exploatare a statului de coastă este inferioară capturii totale admisibile, acesta permite altor state, prin acorduri sau prin alte înțelegeri și în conformitate cu modalitățile, condițiile, actele cu putere de lege și normele administrative prevăzute la alineatul (4), să exploateze excedentul capturii admisibile, ținând seama în special de dispozițiile articolelor 69 și 70, mai ales în ceea ce privește țările în curs de dezvoltare menționate de acestea.

(3)   Atunci când permite accesul altor state la zona sa economică exclusivă în temeiul prezentului articol, statul de coastă ține seama de toți factorii relevanți, inclusiv, inter alia, de importanța pe care o prezintă resursele vii ale zonei pentru economia sa și pentru celelalte interese naționale ale sale, de dispozițiile articolelor 69 și 70, de nevoile țărilor în curs de dezvoltare din subregiune sau regiune în ceea ce privește exploatarea unei părți a excedentului și de necesitatea reducerii la minimum a perturbărilor economice în statele ai căror resortisanți practică în mod obișnuit pescuitul în zonă sau care au contribuit în mod deosebit la cercetarea și identificarea stocurilor.

(4)   Resortisanții altor state care pescuiesc în zona economică exclusivă se conformează măsurilor de conservare și celorlalte modalități și condiții stabilite de actele cu putere de lege și normele administrative ale statului de coastă. Aceste acte cu putere de lege și norme administrative trebuie să fie compatibile cu prezenta convenție și pot să se refere, inter alia, la următoarele aspecte:

(5)   Statele de coastă notifică în mod corespunzător actele cu putere de lege și normele administrative pe care le adoptă în materie de conservare și gestionare.

(1)   În cazul în care același stoc sau stocuri de specii asociate se află în zonele economice exclusive ale mai multor state de coastă, aceste state încearcă, direct sau prin intermediul organizațiilor subregionale sau regionale corespunzătoare, să convină asupra măsurilor necesare în vederea coordonării și asigurării conservării și dezvoltării acestor stocuri, fără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale prezentei părți.

(2)   În cazul în care același stoc sau stocuri de specii asociate se află atât în zona economică exclusivă, cât și într-un sector dincolo de zonă sau adiacent acesteia, statul de coastă și statele care exploatează aceste stocuri în sectorul adiacent încearcă, direct sau prin intermediul organizațiilor subregionale sau regionale corespunzătoare, să convină asupra măsurilor necesare în vederea conservării acestor stocuri în sectorul adiacent.

(1)   Statul de coastă și celelalte state ai căror resortisanți pescuiesc în regiune pești mari migratori menționați în anexa I cooperează, direct sau prin intermediul organizațiilor internaționale corespunzătoare, în vederea asigurării conservării speciilor respective și a promovării exploatării optime a acestor specii în ansamblul regiunii, atât în zona economică exclusivă, cât și dincolo de aceasta. În regiunile pentru care nu există o organizație internațională corespunzătoare, statul de coastă și celelalte state, ai căror resortisanți exploatează aceste specii în regiune, cooperează în vederea instituirii unei astfel de organizații și a participării la lucrările acesteia.

(2)   Dispozițiile alineatului (1) se aplică în plus față de celelalte dispoziții ale prezentei părți.

(1)   Statele în ale căror cursuri de apă se reproduc stocuri de pești anadromi au interese prioritare și poartă răspunderea principală pentru acestea.

(2)   Statul de origine a stocurilor de pești anadromi asigură conservarea acestora prin adoptarea de măsuri corespunzătoare de reglementare a pescuitului în toate apele situate în interiorul limitelor exterioare ale zonei sale economice exclusive, precum și a pescuitului prevăzut la alineatul (3) litera (b). Statul de origine poate, după consultarea celorlalte state, prevăzute la alineatele (3) și (4), care exploatează aceste stocuri, să fixeze capturile totale admisibile de pești originari din cursurile sale de apă.

(4)   În cazul în care stocurile de pești anadromi migrează spre ape sau traversează ape situate în interiorul limitelor exterioare ale zonei economice exclusive a unui alt stat decât statul de origine, statul respectiv cooperează cu statul de origine în vederea conservării și gestionării acestor stocuri.

(5)   Statul de origine a stocurilor de pești anadromi și celelalte state care practică pescuitul acestor pești încheie acorduri în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor prezentului articol, după caz, prin intermediul organizațiilor regionale.

(1)   Statul de coastă în apele căruia speciile catadrome își petrec cea mai mare parte a ciclului lor de viață poartă răspunderea pentru gestionarea acestor specii și asigură intrarea și ieșirea peștilor migratori.

(2)   Exploatarea speciilor catadrome are loc numai în apele situate în interiorul limitelor exterioare ale zonelor economice exclusive. În zonele economice exclusive, exploatarea este reglementată de dispozițiile prezentului articol și de celelalte dispoziții ale prezentei convenții cu privire la pescuitul în aceste zone.

(3)   Atunci când speciile catadrome, indiferent dacă sunt alevini sau pești adulți, migrează prin zona economică exclusivă a unui alt stat, gestionarea acestor pești, inclusiv exploatarea, este reglementată prin acord între statul menționat la alineatul (1) și celălalt stat interesat. Acest acord garantează gestionarea rațională a speciilor respective și ia în considerare responsabilitățile statului menționat la alineatul (1) în ceea ce privește conservarea acestor specii.

(1)   Statele fără ieșire la mare au dreptul de a participa, pe baze echitabile, la exploatarea unei părți corespunzătoare din excedentul resurselor vii din zonele economice exclusive ale statelor de coastă din aceeași subregiune sau regiune, ținând seama de caracteristicile economice și geografice relevante ale tuturor statelor interesate și în conformitate cu dispozițiile prezentului articol și cu cele ale articolelor 61 și 62.

(2)   Condițiile și modalitățile acestei participări se stabilesc de către statele interesate prin acorduri bilaterale, subregionale sau regionale, ținând seama, inter alia, de:

(3)   Atunci când capacitatea de pescuit a unui stat de coastă se apropie de nivelul care i-ar permite să exploateze captura totală admisibilă a resurselor vii din zona sa economică exclusivă, statul de coastă și celelalte state interesate cooperează în vederea încheierii de acorduri echitabile, bilaterale, subregionale sau regionale, care să permită țărilor în curs de dezvoltare fără ieșire la mare, din aceeași subregiune sau regiune, să participe la exploatarea resurselor vii din zonele economice exclusive ale statelor de coastă din subregiune sau regiune, după caz, ținând seama de circumstanțe și în condiții satisfăcătoare pentru toate părțile. La punerea în aplicare a prezentei dispoziții se ține seama, de asemenea, de factorii menționați la alineatul (2).

(4)   În temeiul dispozițiilor prezentului articol, statele dezvoltate fără ieșire la mare au dreptul de a participa la exploatarea resurselor vii numai în zonele economice exclusive ale statelor de coastă dezvoltate din aceeași subregiune sau regiune, având în vedere măsura în care statul de coastă, prin acordarea accesului altor state la resursele vii din zona sa economică exclusivă, a luat în considerare necesitatea de a reduce la minimum prejudiciile care ar putea fi aduse comunităților de pescari, precum și perturbările economice în statele ai căror resortisanți practică în mod obișnuit pescuitul în zonă.

(5)   Dispozițiile menționate anterior se aplică fără a aduce atingere eventualelor acorduri încheiate în subregiunile sau regiunile în care statele de coastă pot acorda statelor fără ieșire la mare din aceeași subregiune sau regiune drepturi egale sau preferențiale pentru exploatarea resurselor vii din zona lor economică exclusivă.

(1)   Statele dezavantajate din punct de vedere geografic au dreptul de a participa, pe baze echitabile, la exploatarea unei părți corespunzătoare din excedentul resurselor vii din zonele economice exclusive ale statelor de coastă din aceeași subregiune sau regiune, ținând seama de caracteristicile economice și geografice relevante ale tuturor statelor interesate și în conformitate cu prezentul articol și cu articolele 61 și 62.

(2)   În sensul prezentei părți, prin expresia „state dezavantajate din punct de vedere geografic” se înțelege statele de coastă, inclusiv statele de coastă la o mare închisă sau semiînchisă, a căror situație geografică le face să depindă de exploatarea resurselor vii din zonele economice exclusive ale altor state din subregiune sau regiune, pentru o aprovizionare suficientă cu pește destinată nevoilor alimentare ale populației lor sau ale unei părți din populație, precum și statele de coastă care nu pot pretinde o zonă economică exclusivă proprie.

(3)   Condițiile și modalitățile acestei participări se stabilesc de către statele interesate, prin acorduri bilaterale, subregionale sau regionale, având în vedere, inter alia:

(4)   Atunci când capacitatea de pescuit a unui stat de coastă se apropie de nivelul care i-ar permite să exploateze captura totală admisibilă a resurselor vii din zona sa economică exclusivă, statul de coastă și celelalte state interesate cooperează în vederea încheierii de acorduri echitabile bilaterale, subregionale sau regionale, care să permită țărilor în curs de dezvoltare dezavantajate din punct de vedere geografic din aceeași subregiune sau regiune să participe la exploatarea resurselor vii din zonele economice exclusive ale statelor de coastă din subregiune sau regiune, după caz, ținând seama de circumstanțe și în condiții satisfăcătoare pentru toate părțile. La punerea în aplicare a prezentei dispoziții se ține seama, de asemenea, de factorii menționați la alineatul (3).

(5)   În temeiul dispozițiilor prezentului articol, statele dezvoltate dezavantajate din punct de vedere geografic au dreptul de a participa la exploatarea resurselor vii numai în zonele economice exclusive ale statelor de coastă dezvoltate din aceeași subregiune sau regiune, având în vedere măsura în care statul de coastă, prin acordarea accesului altor state la resursele vii din zona sa economică exclusivă, a luat în considerare necesitatea de a reduce la minimum prejudiciile care ar putea fi aduse comunităților de pescari, precum și perturbările economice în statele ai căror resortisanți practică în mod obișnuit pescuitul în zonă.

(6)   Dispozițiile menționate anterior se aplică fără a aduce atingere eventualelor acorduri încheiate în subregiunile sau regiunile în care statele de coastă pot acorda statelor dezavantajate din punct de vedere geografic din aceeași subregiune sau regiune drepturi egale sau preferențiale pentru exploatarea resurselor vii din zona lor economică exclusivă.

(1)   Drepturile de exploatare a resurselor vii, prevăzute la articolele 69 și 70, nu pot fi transferate în mod direct sau indirect unor țări terțe sau resortisanților acestora, nici prin concesiune sau licență, nici prin instituirea de asociații în participațiune, nici printr-un alt acord care ar avea ca efect un asemenea transfer, cu excepția cazului în care statele interesate convin altfel.

(2)   Dispoziția menționată anterior nu interzice statelor interesate să obțină de la țări terțe sau de la organizații internaționale asistență tehnică sau financiară destinată să le faciliteze exercitarea drepturilor în conformitate cu articolele 69 și 70, cu condiția ca aceasta să nu producă efectul menționat la alineatul (1).

(1)   În exercitarea drepturilor sale suverane de explorare, exploatare, conservare și gestionare a resurselor vii din zona economică exclusivă, statul de coastă poate lua orice măsuri, inclusiv arestarea navei, inspecția, sechestrul și procedurile judiciare, necesare pentru asigurarea respectării actelor cu putere de lege și normelor administrative pe care le-adoptă în conformitate cu prezenta convenție.

(2)   Navele reținute și echipajele acestora sunt eliberate de îndată după depunerea unei cauțiuni sau a unei alte garanții suficiente.

(3)   Sancțiunile prevăzute de statul de coastă pentru încălcarea actelor cu putere de lege și normelor administrative în domeniul pescuitului în zona economică exclusivă nu pot include pedepse cu închisoarea, în afară de cazul în care statele interesate convin altfel, și nici o altă formă de pedeapsă corporală.

(4)   În caz de sechestru sau de reținere a navelor străine, statul de coastă notifică de îndată statului de pavilion, pe căi adecvate, măsurile luate, precum și sancțiunile impuse în consecință.

(1)   Delimitarea zonei economice exclusive între state ale căror coaste sunt adiacente sau situate față în față se face pe bază de acord, în conformitate cu dreptul internațional, astfel cum este prevăzut la articolul 38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție, astfel încât să se ajungă la o soluție echitabilă.

(2)   În cazul în care nu ajung la un acord într-un termen rezonabil, statele interesate recurg la procedurile prevăzute la partea XV.

(3)   Până la încheierea acordului prevăzut la alineatul (1), statele interesate, într-un spirit de înțelegere și cooperare, fac tot posibilul pentru a încheia acorduri provizorii cu caracter practic și pentru a nu compromite sau împiedica, în timpul acestei perioade de tranziție, încheierea acordului definitiv. Acordurile provizorii nu aduc atingere delimitării finale.

(4)   În cazul în care există un acord în vigoare între statele interesate, problemele cu privire la delimitarea zonei economice exclusive sunt soluționate în conformitate cu dispozițiile acestui acord.

(1)   Sub rezerva prezentei părți, liniile limitelor exterioare ale zonei economice exclusive și liniile de delimitare trasate în conformitate cu articolul 74 sunt indicate pe hărți marine la o scară sau scări corespunzătoare pentru stabilirea poziției lor. După caz, trasarea limitelor exterioare sau a liniilor de delimitare poate fi înlocuită cu liste ale coordonatelor geografice ale punctelor, precizând sistemul geodezic utilizat.

(2)   Statul de coastă asigură publicitatea necesară acestor hărți sau liste ale coordonatelor geografice și depune câte un exemplar din fiecare astfel de hartă sau listă la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

(1)   Platforma continentală a unui stat de coastă cuprinde fundul mării și subsolul zonelor submarine situate dincolo de marea sa teritorială, pe toată întinderea prelungirii naturale a teritoriului terestru al acestui stat până la limita externă a marginii continentale sau până la o distanță de 200 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale, atunci când limita exterioară a marginii continentale se află la o distanță inferioară.

(2)   Platforma continentală a unui stat de coastă nu se întinde dincolo de limitele prevăzute la alineatele (4)-(6).

(3)   Marginea continentală cuprinde prelungirea sub apă a masei terestre a statului de coastă și este constituită din fundul mării și subsolul corespunzător platformei, din taluz și povârniș. Aceasta nu cuprinde nici fundul oceanelor de adâncime, cu dorsalele lor, nici subsolul acestora.

(5)   Punctele fixe ce definesc linia care marchează, pe fundul mărilor, limita exterioară a platformei continentale, trasată în conformitate cu alineatul (4) litera (a) punctele (i) și (ii), sunt situate fie la o distanță care nu depășește 350 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale, fie la o distanță care nu depășește 100 de mile marine de la izobata de 2 500 m, care este linia ce leagă punctele de 2 500 m adâncime.

(6)   În pofida dispozițiilor alineatului (5), pe dorsalele submarine, limita exterioară a platformei continentale nu depășește 350 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale. Prezentul alineat nu se aplică cotelor de maree joasă care constituie elemente naturale ale marginii continentale, precum platourile, pragurile, crestele, bancurile de nisip și pintenii acestei margini.

(7)   Statul de coastă trasează limita exterioară a platformei sale continentale, atunci când această platformă se întinde dincolo de 200 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale, folosindu-se linii drepte a căror lungime să nu depășească 60 de mile marine și care leagă punctele fixe definite prin coordonate de latitudine și longitudine.

(8)   Statul de coastă prezintă Comisiei pentru limitele platformei continentale, constituite în temeiul anexei II, pe baza unei reprezentări geografice echitabile, informații privind limitele platformei sale continentale, atunci când aceasta se întinde dincolo de 200 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale. Comisia face recomandări statelor de coastă cu privire la aspectele referitoare la stabilirea limitelor exterioare ale platformelor continentale ale acestora. Limitele platformei stabilite de către un stat de coastă, pe baza acestor recomandări, sunt definitive și cu caracter obligatoriu.

(9)   Statul de coastă transmite secretarului general al Organizației Națiunilor Unite hărțile și informațiile relevante, inclusiv datele geodezice, care descriu în mod permanent limitele exterioare ale platformei sale continentale. Secretarul general asigură publicitatea necesară acestor documente.

(10)   Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere problemei delimitării platformei continentale între statele ale căror coaste sunt adiacente sau situate față în față.

(1)   Statul de coastă exercită drepturi suverane asupra platformei continentale în sensul explorării acesteia și al exploatării resurselor naturale ale acesteia.

(2)   Drepturile prevăzute la alineatul (1) sunt exclusive în sensul că, în cazul în care statul de coastă nu explorează platforma continentală sau nu îi exploatează resursele naturale, nimeni nu poate să întreprindă aceste activități fără consimțământul expres al statului respectiv.

(3)   Drepturile statului de coastă asupra platformei continentale nu depind de ocuparea efectivă sau fictivă și nici de vreo declarație expresă.

(4)   Resursele naturale prevăzute de prezenta parte cuprind resursele minerale și alte resurse neregenerabile ale fundului mărilor și subsolului acestuia, precum și organismele vii care aparțin speciilor sedentare, adică organismele care, în stadiul în care pot fi pescuite, sunt fie imobile pe fundul mărilor sau sub acesta, fie incapabile de a se deplasa altfel decât prin menținerea unui contact fizic constant cu fundul mărilor sau cu subsolul acestuia.

(1)   Drepturile statului de coastă asupra platformei continentale nu afectează regimul juridic al apelor supraiacente sau al spațiului aerian situat deasupra acestor ape.

(2)   Exercitarea de către statul de coastă a drepturilor sale asupra platformei continentale nu trebuie să afecteze navigația sau drepturile și libertățile celorlalte state, prevăzute de prezenta convenție, și nici să limiteze în mod nejustificat exercitarea acestora.

(1)   Toate statele au dreptul de a instala cabluri și conducte submarine pe platforma continentală în conformitate cu dispozițiile prezentului articol.

(2)   Sub rezerva dreptului său de a lua măsuri rezonabile pentru explorarea platformei continentale, pentru exploatarea resurselor naturale ale acesteia și pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării cauzate prin conducte, statul de coastă nu poate împiedica instalarea sau întreținerea acestor cabluri sau conducte.

(3)   Stabilirea traseului conductelor instalate pe platforma continentală este supusă consimțământului statului de coastă.

(4)   Nici o dispoziție a prezentei părți nu afectează dreptul statului de coastă de a impune condiții în legătură cu cablurile sau conductele care intră pe teritoriul său sau în marea sa teritorială și nici jurisdicția acestuia asupra cablurilor și conductelor construite sau utilizate în legătură cu explorarea platformei sale continentale sau cu exploatarea resurselor sale, sau cu exploatarea insulelor artificiale, a instalațiilor și a structurilor aflate sub jurisdicția sa.

(5)   Atunci când instalează cabluri sau conducte submarine, statele țin seama, în mod corespunzător, de cablurile și conductele deja instalate, Nu trebuie afectată, în special, posibilitatea de reparare a cablurilor sau a conductelor existente.

(1)   Statul de coastă efectuează plăți sau aduce contribuții în natură cu privire la exploatarea resurselor neregenerabile ale platformei continentale dincolo de 200 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale.

(2)   Plățile și contribuțiile se efectuează anual pentru întreaga producție dintr-un loc de exploatare dat, după primii 5 ani de producție din acel loc. Pentru cel de-al șaselea an, rata plății sau a contribuției este de 1 % din valoarea sau din volumul producției din acel loc. Rata crește cu 1 % pentru fiecare an care urmează până în cel de-al doisprezecelea an și rămâne la 7 % după această dată. Producția nu include resursele utilizate în cadrul exploatării.

(3)   O țară în curs de dezvoltare, care este importator net al unei resurse minerale extrase din platforma sa continentală, este scutită de aceste plăți sau contribuții în ceea ce privește resursa minerală respectivă.

(4)   Plățile sau contribuțiile se efectuează prin intermediul autorității care le distribuie între statele părți la prezenta convenție, pe baza unor criterii de partaj echitabile, ținând seama de interesele și nevoile țărilor în curs de dezvoltare, în special ale celor cel mai puțin dezvoltate și ale celor fără ieșire la mare.

(1)   Delimitarea platformei continentale între state ale căror coaste sunt adiacente sau situate față în față se face pe bază de acord, în conformitate cu dreptul internațional, astfel cum este prevăzut la articolul 38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție, astfel încât să se ajungă la o soluție echitabilă.

(2)   În cazul în care nu ajung la un acord într-un termen rezonabil, statele interesate recurg la procedurile prevăzute la partea XV.

(3)   Până la încheierea acordului prevăzut la alineatul (1), statele interesate, într-un spirit de înțelegere și cooperare, fac tot posibilul pentru a încheia acorduri provizorii cu caracter practic și pentru a nu compromite sau împiedica, în timpul acestei perioade de tranziție, încheierea acordului definitiv. Acordurile provizorii nu aduc atingere delimitării finale.

(4)   În cazul în care există un acord în vigoare între statele interesate, problemele cu privire la delimitarea platformei continentale sunt soluționate în conformitate cu dispozițiile acestui acord.

(1)   Sub rezerva prezentei părți, liniile limitelor exterioare ale platformei continentale și liniile de delimitare trasate în conformitate cu articolul 83 sunt indicate pe hărți marine întocmite la o scară sau scări corespunzătoare pentru stabilirea poziției lor. După caz, trasarea limitelor exterioare sau a liniilor de delimitare poate fi înlocuită cu liste ale coordonatelor geografice ale punctelor, precizând sistemul geodezic utilizat.

(2)   Statul de coastă asigură publicitatea necesară acestor hărți sau liste ale coordonatelor geografice și depune câte un exemplar din fiecare astfel de hartă sau listă la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, iar în cazul celor care indică amplasarea liniilor limitei exterioare a platformei continentale, la secretarul general al Autorității.

(1)   Marea liberă este deschisă tuturor statelor, indiferent dacă sunt de coastă sau fără ieșire la mare. Libertatea mării libere se exercită în condițiile prevăzute de prezenta convenție și de celelalte norme de drept internațional. Aceasta cuprinde, inter alia, pentru state, indiferent dacă sunt de coastă sau fără ieșire la mare:

(2)   Aceste libertăți se exercită de către toate statele ținând seama, în mod corespunzător, de interesele pe care exercitarea libertății mării libere le prezintă pentru celelalte state, precum și de drepturile recunoscute de prezenta convenție cu privire la activitățile desfășurate în zonă.

(1)   Fiecare stat stabilește condițiile necesare pentru acordarea naționalității sale navelor, condițiile de înmatriculare a navelor pe teritoriul său și condițiile pentru ca acestea să aibă dreptul de a-i arbora pavilionul. Navele au naționalitatea statului al căror pavilion au dreptul de a-l arbora. Trebuie să existe o legătură reală între stat și navă.

(2)   Fiecare stat eliberează documente corespunzătoare navelor cărora le-a acordat dreptul de a-i arbora pavilionul.

(1)   Navele navighează sub pavilionul unui singur stat și sunt supuse, în afara cazurilor excepționale prevăzute în mod expres de tratatele internaționale sau de prezenta convenție, jurisdicției exclusive a acestuia în marea liberă. Nici o schimbare de pavilion nu poate interveni în cursul unui voiaj sau al unei escale, în afară de cazul unui transfer real al proprietății sau al unei schimbări a înmatriculării.

(2)   O navă care navighează sub pavilioanele a două sau mai multor state, de care se folosește după caz, nu se poate prevala, față de orice țară terță, de nici una dintre aceste naționalități și poate fi asimilată unei nave fără naționalitate.

(1)   Orice stat își exercită în mod efectiv jurisdicția și controlul în domeniile administrativ, tehnic și social asupra navelor care îi arborează pavilionul.

(2)   În special, orice stat:

(3)   Orice stat ia măsurile necesare cu privire la navele care îi arborează pavilionul pentru a asigura siguranța pe mare, inter alia, în ceea ce privește:

(4)   Aceste măsuri le includ pe cele necesare pentru a se asigura că:

(5)   Atunci când adoptă măsurile prevăzute la alineatele (3) și (4), fiecare stat are obligația de a se conforma normelor, procedurilor și practicilor internaționale general acceptate și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a asigura respectarea acestora.

(6)   Orice stat care are motive întemeiate să creadă că asupra unei nave nu au fost exercitate jurisdicția și controlul corespunzătoare poate informa statul de pavilion cu privire la acest lucru. De îndată ce a fost sesizat, acesta procedează la o anchetă și adoptă, după caz, măsurile necesare pentru remedierea situației.

(7)   Fiecare stat ordonă deschiderea unei anchete, care să fie efectuată de către sau în fața uneia sau a mai multor persoane calificate în mod corespunzător, în legătură cu orice accident maritim sau incident de navigație survenit în marea liberă în care este implicată o navă care îi arborează pavilionul și care a cauzat pierderea de vieți omenești sau rănirea gravă în rândul resortisanților unui alt stat sau prejudicii grave unor nave sau instalații ale altui stat sau mediului marin. Statul de pavilion și celălalt stat cooperează la desfășurarea oricărei anchete conduse de acesta din urmă în legătură cu orice astfel de accident maritim sau incident de navigație.

(1)   În caz de abordaj sau de orice alt incident de navigație care implică o navă în marea liberă, de natură să angajeze răspunderea penală sau disciplinară a comandantului sau a oricărei alte persoane aflate în serviciul navei, poate fi inițiată o anchetă penală sau disciplinară numai înaintea autorităților judiciare sau administrative, fie ale statului de pavilion, fie ale statului a cărui cetățenie o are persoana respectivă.

(2)   În materie disciplinară, statul care a eliberat un brevet de comandant, un certificat de capacitate sau un permis este singurul competent să pronunțe, cu respectarea căilor legale, retragerea acestor certificate, chiar dacă titularul nu este resortisant al statului care le-a eliberat.

(3)   Nu se poate ordona arestarea sau reținerea navei, nici chiar ca măsură în cadrul efectuării actelor de cercetare penală, de către alte autorități decât cele ale statului de pavilion.

(1)   Fiecare stat solicită comandantului unei nave care îi arborează pavilionul, pe cât posibil fără a pune în pericol serios nava, echipajul sau pasagerii:

(2)   Fiecare stat de coastă promovează crearea, funcționarea și menținerea unui serviciu de căutare și salvare, adecvat și eficace, pentru asigurarea siguranței maritime și aeriene și, după caz, cooperează în acest scop cu statele vecine în cadrul unor acorduri regionale de asistență reciprocă.

(1)   Toate statele cooperează în vederea combaterii traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope practicat de nave în marea liberă, cu încălcarea convențiilor internaționale.

(2)   Orice stat care are motive întemeiate să creadă că o navă care îi arborează pavilionul practică traficul ilicit de stupefiante sau substanțe psihotrope poate solicita cooperarea altor state în vederea combaterii acestui trafic.

(1)   Toate statele cooperează în vederea combaterii transmisiilor neautorizate difuzate din marea liberă.

(2)   În sensul prezentei convenții, prin „transmisii neautorizate” se înțelege difuzarea emisiunilor de radio sau a programelor de televiziune destinate recepționării de către marele public, de pe o navă sau de pe o instalație din marea liberă, cu încălcarea reglementărilor internaționale, cu excepția transmiterii apelurilor de ajutor.

(3)   Orice persoană care efectuează transmisii neautorizate poate fi urmărită în justiție de:

(4)   În marea liberă, un stat având jurisdicție în conformitate cu alineatul (3) poate, în temeiul articolului 110, să aresteze orice persoană sau navă care difuzează transmisii neautorizate și să pună sechestru pe echipamentul de emisie.

(1)   În afara cazurilor în care actele de intervenție decurg din atribuții acordate prin tratat, o navă de război care întâlnește în marea liberă o navă străină, alta decât o navă care beneficiază de imunitatea completă prevăzută la articolele 95 și 96, are dreptul de a aresta nava numai în cazul în care are motive întemeiate să suspecteze că această navă:

(2)   În cazurile prevăzute la alineatul (1), nava de război poate proceda la verificarea dreptului navei de arborare a pavilionului. În acest scop, aceasta poate trimite la nava suspectă o ambarcațiune sub comanda unui ofițer. În cazul în care, după verificarea documentelor, bănuielile persistă, aceasta poate să continue controlul la bordul navei, acționând cu toată considerația posibilă.

(3)   În cazul în care suspiciunile se dovedesc neîntemeiate, nava arestată este despăgubită pentru orice eventuală pierdere sau prejudiciu, cu condiția ca aceasta să nu fi săvârșit nici un act care să justifice suspiciunile.

(4)   Prezentele dispoziții se aplică mutatis mutandis aeronavelor militare.

(5)   Prezentele dispoziții se aplică, de asemenea, oricăror alte nave sau aeronave autorizate în mod corespunzător, purtând însemne distinctive exterioare, care indică în mod clar că acestea sunt folosite pentru un serviciu public.

(1)   Urmărirea transfrontalieră a unei nave străine poate fi întreprinsă în cazul în care autoritățile competente ale statului de coastă au motive întemeiate să creadă că această navă a încălcat actele cu putere de lege și normele administrative ale statului respectiv. Această urmărire trebuie să înceapă atunci când nava străină sau una dintre ambarcațiunile acesteia se află în apele interioare, în apele arhipelagice, în marea teritorială sau în zona limitrofă a statului care întreprinde urmărirea și poate fi continuată în afara mării teritoriale sau a zonei limitrofe numai în cazul în care urmărirea nu a fost întreruptă. Nu este necesar ca nava care ordonă oprirea unei nave străine ce navighează în marea teritorială sau în zona limitrofă să se găsească, de asemenea, în marea teritorială sau în zona limitrofă în momentul în care nava vizată primește ordinul de oprire. În cazul în care nava străină se află în zona limitrofă, astfel cum a fost definită la articolul 33, urmărirea poate fi întreprinsă numai în cazul în care nava a încălcat drepturile protejate prin instituirea acestei zone.

(2)   Dreptul de urmărire transfrontalieră se aplică mutatis mutandis încălcărilor actelor cu putere de lege și normelor administrative ale statului de coastă aplicabile, în conformitate cu prezenta convenție, zonei economice exclusive sau platformei continentale, inclusiv zonelor de siguranță care înconjoară instalațiile situate pe platforma continentală, în cazul în care aceste încălcări au fost săvârșite în zonele menționate.

(3)   Dreptul de urmărire transfrontalieră încetează de îndată ce nava urmărită intră în marea teritorială a propriului stat sau a unei țări terțe.

(4)   Urmărirea transfrontalieră este considerată începută numai în cazul în care nava care întreprinde urmărirea s-a asigurat, prin toate mijloacele utilizabile de care dispune, că nava urmărită sau una dintre ambarcațiunile acesteia sau alte ambarcațiuni care acționează împreună și folosesc nava urmărită ca navă bază se află în interiorul limitelor mării teritoriale sau, după caz, în zona limitrofă, în zona economică exclusivă sau deasupra platformei continentale. Urmărirea poate începe numai după emiterea unui semnal de oprire, vizual sau sonor, la o distanță care să permită navei străine respective să îl vadă sau să îl audă.

(5)   Dreptul de urmărire transfrontalieră poate fi exercitat numai de navele de război sau de aeronavele militare sau de alte nave sau aeronave purtând însemne exterioare care indică în mod clar că sunt folosite pentru un serviciu public și care sunt autorizate în acest scop.

(6)   Atunci când urmărirea transfrontalieră este efectuată de o aeronavă:

(7)   Eliberarea unei nave arestate, aflate sub jurisdicția unui stat și escortate către un port al statului respectiv în sensul anchetării de către autoritățile competente, nu poate fi cerută numai pentru motivul că nava, pe parcursul voiajului său, a fost escortată în timp ce traversa o parte a zonei economice exclusive sau a mării libere, în cazul în care acest fapt a fost impus de împrejurări.

(8)   O navă care a fost oprită sau arestată în afara mării teritoriale, în împrejurări care nu justifică exercitarea dreptului de urmărire transfrontalieră, este despăgubită pentru orice eventuală pierdere sau prejudiciu.

(1)   Toate statele au dreptul de a instala cabluri și conducte submarine pe fundul mării libere, dincolo de platforma continentală.

(2)   Articolul 79 alineatul (5) se aplică acestor cabluri și conducte.

(1)   Atunci când stabilesc captura admisibilă și adoptă alte măsuri de conservare a resurselor vii în marea liberă, statele:

(2)   Informațiile științifice disponibile, statisticile cu privire la capturi și la efortul de pescuit și celelalte date privind conservarea resurselor halieutice se difuzează și fac obiectul schimburilor periodice, prin intermediul organizațiilor internaționale competente, subregionale, regionale sau mondiale, după caz, cu participarea tuturor statelor interesate.

(3)   Statele interesate se asigură că măsurile de conservare și punerea în aplicare a acestora nu produc nici o discriminare de drept sau de fapt împotriva pescarilor vreunui stat.

(1)   O insulă este o întindere naturală de pământ, înconjurată de apă, care rămâne descoperită în timpul mareei înalte.

(2)   Sub rezerva alineatului (3), marea teritorială, zona limitrofă, zona economică exclusivă și platforma continentală ale unei insule sunt delimitate în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții aplicabile celorlalte întinderi terestre.

(3)   Stâncile care nu sunt propice locuirii umane sau unei vieți economice proprii nu au zonă economică exclusivă și nici platformă continentală.

(1)   În sensul prezentei convenții:

(2)   Statele fără ieșire la mare și statele de tranzit pot conveni, prin acorduri reciproce, să includă în mijloacele de transport conductele și gazoductele, precum și alte mijloace de transport decât cele menționate la alineatul (1).

(1)   Statele fără ieșire la mare au dreptul de acces la mare și de la mare pentru exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta convenție, inclusiv a celor cu privire la libertatea mării libere și la patrimoniul comun al umanității. În acest scop, statele fără ieșire la mare beneficiază de libertatea de tranzit pe teritoriul statelor de tranzit cu orice mijloace de transport.

(2)   Condițiile și modalitățile pentru exercitarea libertății de tranzit sunt convenite între statele fără ieșire la mare și statele de tranzit interesate, prin acorduri bilaterale, subregionale sau regionale.

(3)   În exercitarea deplinei suveranități pe teritoriul lor, statele de tranzit au dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că drepturile și facilitățile prevăzute de prezenta parte pentru statele fără ieșire la mare nu aduc în nici un fel atingere intereselor lor legitime.

(1)   Traficul în tranzit nu este supus nici unui fel de drepturi vamale, taxe sau alte redevențe, cu excepția taxelor percepute pentru prestarea unor servicii specifice în legătură cu acest trafic.

(2)   Mijloacele de transport în tranzit și alte facilități prevăzute pentru statele fără ieșire la mare și utilizate de către acestea nu sunt supuse unor taxe sau redevențe mai mari decât cele percepute pentru folosirea mijloacelor de transport ale statului de tranzit.

(1)   Statele de tranzit iau toate măsurile corespunzătoare pentru evitarea întârzierilor sau a altor dificultăți cu caracter tehnic din traficul în tranzit.

(2)   În cazul în care survin astfel de întârzieri sau dificultăți, autoritățile competente ale statelor de tranzit și ale statelor fără ieșire la mare interesate cooperează în vederea eliminării rapide a acestora.

(1)   Prezenta parte se aplică zonei.

(2)   Activitățile desfășurate în zonă sunt reglementate de dispozițiile prezentei părți.

(3)   Cerințele privind depunerea hărților sau a listelor coordonatelor geografice care indică limitele prevăzute la articolul 1 alineatul (1) punctul 1, precum și asigurarea publicității acestor hărți sau liste sunt reglementate de partea VI.

(4)   Nici o dispoziție a prezentului articol nu aduce atingere stabilirii limitelor exterioare ale platformei continentale, în conformitate cu partea VI, sau validității acordurilor cu privire la delimitarea între statele ale căror coaste sunt adiacente sau situate față în față.

(1)   Nici un stat nu poate să revendice sau să își exercite suveranitatea sau drepturi suverane asupra unei părți oarecare a zonei sau a resurselor acesteia; nici un stat și nici o persoană fizică sau juridică nu poate să își însușească o parte oarecare a zonei sau a resurselor acesteia. Nici o asemenea revendicare sau exercitare a suveranității sau a unor drepturi suverane și nici un act de însușire nu sunt recunoscute.

(2)   Toate drepturile asupra resurselor zonei aparțin întregii umanități, în numele căreia acționează Autoritatea. Aceste resurse sunt inalienabile. Cu toate acestea, mineralele extrase din zonă pot fi înstrăinate numai în conformitate cu prezenta parte și cu normele, reglementările și procedurile adoptate de Autoritate.

(3)   Un stat sau o persoană fizică sau juridică poate să revendice, să dobândească sau să exercite drepturi cu privire la mineralele extrase din zonă numai în conformitate cu prezenta parte. Drepturile revendicate, dobândite sau exercitate în alt mod nu sunt recunoscute.

(1)   Statele părți au obligația de a se asigura că activitățile din zonă, fie că sunt exercitate de către ele însele, fie de întreprinderi de stat sau de către persoane fizice sau juridice care posedă naționalitatea statelor părți sau care sunt controlate efectiv de acestea sau de resortisanții acestora, se desfășoară în conformitate cu prezenta parte. Aceeași obligație le revine organizațiilor internaționale pentru activitățile pe care acestea le desfășoară în zonă.

(2)   Fără a aduce atingere normelor de drept internațional și articolului 22 din anexa III, un stat parte sau o organizație internațională este răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate de nerespectarea obligațiilor care îi revine în temeiul prezentei părți; statelor părți sau organizațiilor internaționale care acționează împreună le revine o răspundere solidară. Cu toate acestea, statul parte nu este răspunzător pentru prejudiciile cauzate de nerespectarea prezentei părți de către o persoană patronată de acesta în temeiul articolului 153 alineatul (2) litera (b), în cazul în care statul parte a luat toate măsurile necesare și corespunzătoare pentru asigurarea respectării efective, în temeiul articolului 153 alineatul (4) și al anexei III articolul 4 alineatul (4).

(3)   Statele părți care sunt membre ale organizațiilor internaționale iau măsurile corespunzătoare pentru a asigura punerea în aplicare a prezentului articol în ceea ce privește organizațiile respective.

(1)   Astfel cum este prevăzut în mod expres de prezenta parte, activitățile din zonă se desfășoară în interesul întregii umanități, indiferent de poziția geografică a statelor, fie că este vorba de state de coastă sau de state fără ieșire la mare, și ținând seama în special de interesele și nevoile țărilor în curs de dezvoltare și de cele ale popoarelor care nu au obținut independența deplină sau alt regim de autonomie recunoscut de Organizația Națiunilor Unite în conformitate cu Rezoluția Adunării Generale nr. 1514 (XV) și cu alte rezoluții relevante ale acesteia.

(2)   Autoritatea asigură distribuirea echitabilă a avantajelor financiare și a altor avantaje economice rezultate din activitățile desfășurate în zonă, prin orice mecanism corespunzător, pe baze nediscriminatorii, în conformitate cu articolul 160 alineatul (2) litera (f) punctul (i).

(1)   În cazul zăcămintelor de resurse ale zonei care se întind dincolo de limitele de jurisdicție națională, activitățile din zonă se desfășoară ținând seama, în mod corespunzător, de drepturile și interesele legitime ale oricărui stat de coastă sub jurisdicția căruia se află aceste zăcăminte.

(2)   Statul în cauză este consultat, inclusiv printr-un sistem de notificări prealabile, în vederea evitării încălcării acestor drepturi și interese. În cazul în care activitățile din zonă pot determina exploatarea unor resurse care se află sub jurisdicția națională, este necesar acordul prealabil al statului de coastă respectiv.

(3)   Nici prezenta parte, nici drepturile acordate sau exercitate în temeiul acesteia nu aduc atingere dreptului statelor de coastă de a lua măsurile compatibile cu dispozițiile relevante ale părții XII care pot fi necesare pentru a preveni, atenua sau elimina un pericol grav și iminent pentru litoralul acestora, sau pentru interese conexe care s-ar datora poluării sau amenințării de poluare sau altor accidente rezultând din orice activități desfășurate în zonă sau cauzate de acestea.

(1)   Cercetarea științifică marină în zonă se efectuează exclusiv în scopuri pașnice și în interesul întregii umanități, în conformitate cu partea XIII.

(2)   Autoritatea poate efectua cercetări științifice marine cu privire la zonă și la resursele acesteia și poate încheia contracte în acest scop. Autoritatea promovează și încurajează cercetarea științifică marină în zonă și coordonează și difuzează rezultatele acestor cercetări și analize, de îndată ce sunt disponibile.

(3)   Statele părți pot efectua cercetări științifice marine în zonă. Statele părți promovează cooperarea internațională în domeniul cercetării științifice marine în zonă prin:

(1)   Autoritatea ia măsuri în conformitate cu prezenta convenție:

(2)   În acest scop, Autoritatea și statele părți cooperează pentru promovarea transferului de tehnologie și de cunoștințe științifice cu privire la activitățile desfășurate în zonă, astfel încât întreprinderea și toate statele părți să poată beneficia de acestea. În special, acestea inițiază și promovează:

(1)   Activitățile din zonă se desfășoară ținând seama, în mod rezonabil, de celelalte activități din mediul marin.

(2)   Instalațiile utilizate pentru activitățile desfășurate în zonă sunt supuse următoarelor condiții:

(3)   Celelalte activități din mediul marin se desfășoară ținând seama, în mod rezonabil, de activitățile desfășurate în zonă.

(3)   Perioada interimară începe cu cinci ani înainte de 1 ianuarie a anului prevăzut pentru începerea primei producții comerciale pe baza unui plan de lucru aprobat. În cazul în care începerea primei producții comerciale se amână față de anul prevăzut inițial, începutul perioadei interimare și plafonul de producție calculat inițial se modifică în consecință. Perioada interimară durează 25 de ani sau până la sfârșitul conferinței de revizuire, menționată la articolul 155, sau până la data la care intră în vigoare noile acorduri sau înțelegeri prevăzute la alineatul (1), luându-se în considerare data celor care survin mai curând. Autoritatea redobândește, pentru restul perioadei interimare, atribuțiile prevăzute de prezentul articol, în cazul în care aceste înțelegeri sau acorduri își pierd valabilitatea sau încetează să aibă efect pentru orice motiv.

(5)   Autoritatea rezervă întreprinderii, pentru producția inițială a acesteia, o cantitate de 38 000 de tone metrice de nichel din cantitatea de producție stabilită, calculată în conformitate cu alineatul (4).

(7)   Volumele de producție ale altor metale, precum cuprul, cobaltul și manganul, provenind din nodulii polimetalici extrași în temeiul unei autorizații de producție, nu ar trebui să fie mai mari decât nivelul care ar fi fost atins în cazul în care operatorul ar fi produs cantitatea maximă de nichel din acești noduli, în conformitate cu prezentul articol. Autoritatea stabilește norme, reglementări și proceduri, în conformitate cu anexa III articolul 17, pentru punerea în aplicare a prezentului alineat.

(8)   Drepturile și obligațiile cu privire la practici economice incorecte, prevăzute în cadrul unor acorduri comerciale multilaterale relevante, se aplică la explorarea și exploatarea mineralelor din zonă. Pentru soluționarea litigiilor rezultate din aplicarea prezentei dispoziții, statele părți care participă la aceste acorduri comerciale multilaterale recurg la procedurile de soluționare a litigiilor prevăzute de acestea.

(9)   Autoritatea dispune de puterea de a limita nivelul producției de minerale în zonă, altele decât mineralele extrase din noduli polimetalici, în conformitate cu condițiile și metodele corespunzătoare, prin adoptarea unor reglementări în conformitate cu articolul 161 alineatul (8).

(10)   La recomandarea Consiliului, pe baza avizului Comisiei de planificare economică, Adunarea instituie un sistem de compensare sau ia alte măsuri de asistență pentru a facilita ajustarea economică, inclusiv cooperarea cu instituții specializate și cu alte organizații internaționale în scopul venirii în ajutorul țărilor în curs de dezvoltare ale căror economii și venituri obținute din export suferă efecte nefavorabile ca urmare a scăderii prețului unui mineral extras din zonă sau a reducerii volumului de exporturi ale acestui mineral, în măsura în care această scădere sau reducere este cauzată de activitățile desfășurate în zonă. La cerere, Autoritatea întreprinde studii asupra problemelor statelor care riscă să fie cel mai grav afectate, în vederea reducerii la minim a dificultăților lor și a sprijinirii acestora în procesul de ajustare economică.

(1)   Autoritatea evită orice discriminare în exercitarea atribuțiilor și funcțiilor sale, inclusiv atunci când acordă posibilitatea de a desfășura activități în zonă.

(2)   Cu toate acestea, Autoritatea poate acorda o atenție deosebită țărilor în curs de dezvoltare, în special celor fără ieșire la mare sau dezavantajate din punct de vedere geografic, astfel cum este prevăzut în mod expres de prezenta parte.

(1)   Activitățile din zonă sunt organizate, efectuate și controlate de către Autoritate în numele întregii umanități, în conformitate cu prezentul articol și cu alte dispoziții relevante ale prezentei părți și ale anexelor corespunzătoare, precum și cu normele, reglementările și procedurile Autorității.

(2)   Activitățile din zonă se desfășoară în conformitate cu alineatul (3):

(3)   Activitățile din zonă se desfășoară în conformitate cu un plan de lucru oficial, întocmit în scris, în conformitate cu anexa III și aprobat de Consiliu, după examinarea acestuia de către Comisia juridică și tehnică. În cazul activităților autorizate de Autoritate, întreprinse în zonă de către entitățile menționate la alineatul (2) litera (b), planul de lucru are forma unui contract în conformitate cu anexa III articolul 3. Aceste contracte pot stipula instituirea de asociații în participațiune în conformitate cu anexa III articolul 11.

(4)   Autoritatea exercită asupra activităților desfășurate în zonă controlul necesar pentru a asigura respectarea dispozițiilor relevante ale prezentei părți și ale anexelor aferente, precum și ale normelor, reglementărilor și procedurilor Autorității și ale planurilor de lucru aprobate în conformitate cu alineatul (3). Statele părți asistă Autoritatea prin adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea respectării acestor texte în conformitate cu articolul 139.

(5)   Autoritatea are dreptul de a lua, în orice moment, orice măsură prevăzută de prezenta parte pentru a asigura respectarea dispozițiilor acesteia și exercitarea funcțiilor de control și de reglementare care îi revin în temeiul prezentei părți sau al unui contract. Autoritatea are dreptul de a inspecta toate instalațiile situate în zonă utilizate pentru activitățile din zonă.

(6)   Orice contract încheiat în conformitate cu alineatul (3) prevede garantarea drepturilor titularului. Prin urmare, acesta poate fi revizuit, suspendat sau reziliat numai în conformitate cu anexa III articolele 18 și 19.

(1)   La cincisprezece ani de la data de 1 ianuarie a anului în care începe prima producție comercială pa baza unui plan de lucru aprobat, Adunarea convoacă o conferință pentru revizuirea dispozițiilor prezentei părți și ale anexelor aferente care reglementează sistemul de explorare și exploatare a resurselor din zonă. Conferința de revizuire examinează în detaliu, în lumina experienței dobândite în timpul acestei perioade:

(2)   Conferința de revizuire asigură menținerea principiului patrimoniului comun al umanității, al regimului internațional destinat să asigure exploatarea echitabilă a resurselor din zonă, în interesul tuturor țărilor, în special al țărilor în curs de dezvoltare, și al existenței unei Autorități responsabile cu organizarea, desfășurarea și controlul activităților din zonă. Aceasta asigură, de asemenea, menținerea principiilor prevăzute de prezenta parte cu privire la excluderea revendicărilor și a exercitării suveranității asupra oricărei părți a zonei, drepturile statelor și conduita lor generală în raport cu zona, precum și participarea acestora la activitățile din zonă în conformitate cu prezenta convenție, prevenirea monopolizării activităților desfășurate în zonă, folosirea zonei exclusiv în scopuri pașnice, aspectele economice ale activităților desfășurate în zonă, cercetarea științifică marină, transferul de tehnologie, protecția mediului marin, protecția vieții omenești, drepturile statelor de coastă, regimul juridic al apelor supraiacente zonei și al spațiului aerian de deasupra acestor ape și compatibilitatea dintre activitățile desfășurate în zonă și alte activități exercitate în mediul marin.

(3)   Procedura decizională aplicabilă Conferinței de revizuire este aceeași cu cea aplicabilă celei de-a treia Conferințe a Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării. Conferința depune toate eforturile pentru a ajunge la un acord prin consens asupra oricăror amendamente, iar aceste probleme se supun la vot numai atunci când sunt epuizate toate eforturile de a ajunge la un consens.

(4)   În cazul în care, în termen de cinci ani de la începerea sa, Conferința de revizuire nu ajunge la nici un acord în ceea ce privește sistemul de explorare și exploatare a resurselor din zonă, aceasta poate hotărî, în următoarele douăsprezece luni, cu o majoritate de trei sferturi din statele părți, adoptarea și prezentarea statelor părți spre ratificare sau aderare a amendamentelor pe care le consideră necesare și corespunzătoare pentru revizuirea sau modificarea sistemului. Aceste amendamente intră în vigoare pentru toate statele părți la douăsprezece luni de la data depunerii instrumentelor de ratificare sau de aderare de către trei sferturi din statele părți.

(5)   Amendamentele adoptate de Conferința de revizuire în conformitate cu prezentul articol nu aduc atingere drepturilor obținute în temeiul contractelor existente.

(1)   Prin prezenta convenție se înființează Autoritatea Internațională a Fundului Mărilor care funcționează în conformitate cu prezenta parte.

(2)   Toate statele părți sunt ipso facto membre ale Autorității.

(3)   Observatorii celei de-a treia Conferințe a Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării, care au semnat Actul Final și care nu sunt menționați la articolul 305 alineatul (1) litera (c), (d), (e) sau (f) au dreptul de a participa la lucrările Autorității în calitate de observatori, în conformitate cu normele, reglementările și procedurile acesteia.

(4)   Sediul Autorității este în Jamaica.

(5)   Autoritatea poate înființa centrele sau birourile regionale pe care le consideră necesare pentru exercitarea funcțiilor sale.

(1)   Autoritatea este organizația prin intermediul căreia statele părți organizează și controlează activitățile desfășurate în zonă, în special în vederea administrării resurselor acesteia, în conformitate cu prezenta parte.

(2)   Autoritatea deține atribuțiile și funcțiile care îi revin în mod expres prin prezenta convenție. Autoritatea este învestită cu atribuții secundare, compatibile cu prezenta convenție, implicite și necesare exercitării acestor atribuții și funcții cu privire la activitățile desfășurate în zonă.

(3)   Autoritatea este fondată pe principiul egalității suverane a tuturor membrilor săi.

(4)   Toți membrii Autorității își îndeplinesc cu bună-credință obligațiile asumate în conformitate cu prezenta parte, astfel încât fiecare dintre ei să beneficieze de drepturile și avantajele ce decurg din calitatea de membru.

(1)   Prin prezenta convenție se instituie, ca organe principale ale Autorității, o Adunare, un Consiliu și un Secretariat.

(2)   Prin prezenta convenție se instituie întreprinderea, organul prin intermediul căruia Autoritatea exercită funcțiile prevăzute la articolul 170 alineatul (1).

(3)   Organele subsidiare considerate necesare pot fi instituite în conformitate cu prezenta parte.

(4)   Fiecare organ principal al Autorității și întreprinderea au obligația de a exercita atribuțiile și funcțiile care le revin. În exercitarea acestor atribuții și funcții, fiecare organ evită să acționeze într-un mod care ar putea aduce atingere sau împiedica exercitarea atribuțiilor și funcțiilor specifice care îi revin unui alt organ.

(1)   Adunarea se compune din toți membrii Autorității. Fiecare membru are un reprezentant în Adunare, care poate fi însoțit de supleanți și de consilieri.

(2)   Adunarea se întrunește în sesiune ordinară în fiecare an și în sesiune extraordinară atunci când decide aceasta sau atunci când este convocată de către secretarul general la cererea Consiliului sau a majorității membrilor Autorității.

(3)   Sesiunile Adunării au loc la sediul Autorității, cu excepția cazului în care aceasta hotărăște altfel.

(4)   Adunarea își adoptă regulamentul de procedură. La deschiderea fiecărei sesiuni ordinare, aceasta își alege președintele și alți membri ai biroului, după caz. Aceștia rămân în funcție până la alegerea unui nou președinte și a altor membri la următoarea sesiune ordinară.

(5)   Cvorumul este constituit din majoritatea membrilor Adunării.

(6)   Fiecare membru al Adunării dispune de un vot.

(7)   Deciziile cu privire la problemele de procedură, inclusiv deciziile de convocare a sesiunilor extaordinare ale Adunării, se iau cu majoritatea membrilor prezenți și cu drept de vot.

(8)   Deciziile cu privire la problemele de fond se iau cu o majoritate de două treimi a membrilor prezenți și cu drept de vot, cu condiția ca această majoritate să includă majoritatea membrilor participanți la sesiune. În cazul în care se pune problema stabilirii dacă o problemă este sau nu de fond, problema dezbătută este tratată ca fiind de fond, cu excepția cazului în care Adunarea hotărăște altfel cu majoritatea cerută pentru luarea deciziilor în problemele de fond.

(9)   Atunci când o problemă de fond urmează să fie supusă la vot pentru prima oară, președintele poate și trebuie, în cazul în care i se cere de către cel puțin o cincime din membrii Adunării, să amâne votarea cu privire la problema respectivă pentru un termen care să nu depășească cinci zile calendaristice. Această dispoziție se poate aplica numai o singură dată în legătură cu aceeași problemă, iar aplicarea acesteia nu poate să ducă la amânarea problemei după data închiderii sesiunii.

(10)   Atunci când președintele este sesizat de către cel puțin un sfert din membrii Autorității printr-o cerere scrisă pentru obținerea unui aviz consultativ asupra conformității cu prezenta convenție a unei propuneri adresate Adunării în legătură cu orice problemă, Adunarea cere un aviz consultativ Camerei pentru soluționarea litigiilor privind fundul mărilor a Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării și amână votarea cu privire la propunerea respectivă până la comunicarea avizului consultativ de către aceasta. În cazul în care acest aviz nu este comunicat înainte de ultima săptămână a sesiunii în cursul căreia este cerut, Adunarea hotărăște asupra momentului în care se va întruni pentru a vota cu privire la propunerea amânată.

(1)   Adunarea, în calitate de organ unic al Autorității care îi reunește pe toți membrii, este considerată organul suprem al Autorității, față de care celelalte organisme principale sunt răspunzătoare, astfel cum este prevăzut în mod specific de prezenta convenție. Adunarea este abilitată să stabilească, în conformitate cu dispozițiile relevante ale prezentei convenții, politicile generale cu privire la orice problemă sau subiect de competența Autorității.

(2)   În afară de aceasta, Adunarea are următoarele atribuții și funcții:

(1)   Consiliul se compune din 36 membri ai Autorității aleși de Adunare în următoarea ordine:

(2)   La alegerea membrilor Consiliului în conformitate cu alineatul (1), Adunarea se asigură ca:

(3)   Alegerile au loc în cadrul sesiunilor ordinare ale Adunării. Fiecare membru al Consiliului este ales pentru patru ani. Cu toate acestea, la prima alegere, durata mandatului pentru jumătate din membrii fiecărui grup menționat la alineatul (1) este de doi ani.

(4)   Membrii Consiliului sunt reeligibili, dar ar trebui să se țină seama de faptul că este de dorit să se asigure o rotație a membrilor.

(5)   Consiliul îți exercită funcțiile la sediul Autorității și se reunește ori de câte ori o cer activitățile Autorității, dar, în orice caz, de cel puțin trei ori pe an.

(6)   Cvorumul este constituit din majoritatea membrilor Consiliului.

(7)   Fiecare membru al Consiliului dispune de un vot.

(9)   Consiliul stabilește o procedură prin care un membru al Autorității, care nu este reprezentat în Consiliu, să poată trimite un reprezentant să asiste la o ședință a Consiliului, atunci când acest membru prezintă o cerere în acest scop sau atunci când Consiliul examinează o problemă care îl afectează în mod special. Acest reprezentant are dreptul de a participa la deliberări, dar nu de a vota.

(1)   Consiliul este organul executiv al Autorității. Consiliul este abilitat să stabilească, în conformitate cu prezenta convenție și cu politicile generale stabilite de Adunare, politicile specifice pe care trebuie să le promoveze Autoritatea în orice problemă sau subiect care ține de competența sa.

(2)   În afară de aceasta, Consiliul:

(1)   Se instituie următoarele organe ale Consiliului:

(2)   Fiecare comisie este compusă din 15 membri, aleși de Consiliu dintre candidații propuși de către statele părți. Cu toate acestea, după caz, Consiliul poate hotărî lărgirea componenței oricăreia dintre aceste comisii, ținând seama în mod corespunzător de rațiunile de economie și de eficacitate.

(3)   Membrii unei comisii trebuie să aibă calificarea necesară în domeniile de competență ale acesteia. Statele părți propun candidați având o înaltă competență și integritate, precum și calificarea cerută în domeniile relevante, astfel încât să se asigure exercitarea efectivă a funcțiilor comisiilor.

(4)   La alegerea membrilor comisiilor, se ține seama în mod corespunzător de necesitatea unei repartizări geografice echitabile și de reprezentarea intereselor specifice.

(5)   Nici un stat parte nu poate propune mai mult de un candidat pentru aceeași comisie. Nimeni nu poate fi ales în mai multe comisii.

(6)   Membrii comisiilor sunt aleși pentru un mandat de cinci ani. Ei sunt reeligibili pentru un nou mandat.

(7)   În caz de deces, de incapacitate sau de demisie a unui membru al unei comisii înainte de expirarea mandatului, Consiliul alege, pentru durata rămasă a mandatului, un membru din aceeași regiune geografică sau zonă de interes.

(8)   Membrii comisiei nu trebuie să aibă interese financiare în nici una dintre activitățile de explorare și exploatare din zonă. Sub rezerva obligațiilor față de comisia din care fac parte, aceștia nu trebuie să divulge, nici după încetarea funcțiilor, secrete industriale, date care constituie proprietate industrială și care sunt transferate Autorității în conformitate cu anexa III articolul 14 sau orice alte informații confidențiale de care au luat cunoștință datorită funcțiilor în serviciul Autorității.

(9)   Fiecare comisie își exercită funcțiile în conformitate cu orientările și directivele adoptate de Consiliu.

(10)   Fiecare comisie elaborează și prezintă Consiliului spre aprobare reglementările necesare pentru îndeplinirea eficientă a funcțiilor comisiei respective.

(11)   Procedurile decizionale ale comisiilor sunt stabilite prin normele, reglementările și procedurile Autorității. Recomandările adresate Consiliului sunt însoțite după caz, de un rezumat al divergențelor de opinie apărute în cadrul comisiei.

(12)   Comisiile funcționează în mod normal la sediul Autorității și se întrunesc ori de câte ori este necesar pentru exercitarea eficace a funcțiilor lor.

(13)   În exercitarea propriilor funcții, fiecare comisie poate consulta, după caz, o altă comisie, orice organ competent al Organizației Națiunilor Unite sau al instituțiilor sale specializate sau orice organizație internațională competentă în domeniul respectiv.

(1)   Membrii Comisiei de planificare economică trebuie să posede calificările necesare în legătură cu extracția minieră, gestionarea resurselor minerale, comerțul internațional sau economia internațională. Consiliul încearcă să îi asigure Comisiei o componență care să reunească toate calificările necesare. Comisia cuprinde cel puțin doi membri din țările în curs de dezvoltare a căror economie este dependentă în mare măsură de exporturile unor categorii de minerale care urmează să fie extrase din zonă.

(2)   Comisia:

(1)   Membrii Comisiei juridice și tehnice trebuie să posede calificările necesare, în special în legătură cu explorarea, exploatarea și prelucrarea resurselor minerale, oceanologia, protecția mediului marin, sau în ceea ce privește problemele economice sau juridice privind extracția minieră în largul mării și în alte domenii conexe. Consiliul încearcă să asigure Comisiei o componență care să reunească toate calificările necesare.

(2)   Comisia:

(3)   La cererea oricărui stat parte sau a oricărei alte părți interesate, membrii Comisiei sunt însoțiți de un reprezentant al acestui stat sau al acestei părții interesate, atunci când își exercită funcțiile de supraveghere și de inspecție.

(1)   Secretariatul Autorității este compus dintr-un secretar general și din personalul necesar Autorității.

(2)   Secretarul general este ales pentru o durată de patru ani de către Adunare dintre candidații propuși de Consiliu și poate fi reales.

(3)   Secretarul general este cel mai înalt funcționar al Autorității și acționează în această calitate la toate reuniunile Adunării, ale Consiliului și ale oricărui organ subsidiar și își exercită, de asemenea, celelalte funcții administrative acordate secretarului general de aceste organe.

(4)   Secretarul general prezintă Adunării un raport anual privind activitatea Autorității.

(1)   Personalul Autorității cuprinde persoane calificate în domeniile științific și tehnic și în alte domenii necesare pentru exercitarea funcțiilor administrative ale Autorității.

(2)   Criteriul esențial în recrutarea și angajarea personalului și în stabilirea condițiilor de angajare a acestuia este necesitatea de a asigura cele mai înalte standarde de eficiență, de competență și de integritate. În conformitate cu acest criteriu, se ține seama în mod corespunzător de importanța unei recrutări a personalului dintr-o arie geografică cât se poate de largă.

(3)   Personalul este numit de către secretarul general. Modalitățile și condițiile de numire, de remunerare și de concediere sunt conforme cu normele, reglementările și procedurile Autorității.

(1)   În exercitarea funcțiilor sale, secretarul general și personalul nu solicită și nu primesc instrucțiuni din partea vreunui guvern sau a oricărei alte surse exterioare Autorității. Aceștia se abțin de la orice acțiune incompatibilă cu statutul lor de funcționari internaționali răspunzători numai față de Autoritate. Fiecare stat parte se angajează să respecte caracterul exclusiv internațional al funcțiilor secretarului general și ale personalului și să nu încerce să îi influențeze în exercitarea obligațiilor. Orice încălcare a obligațiilor de către un funcționar este înaintată tribunalului administrativ corespunzător, astfel cum este prevăzut de normele, reglementările și procedurile Autorității.

(2)   Secretarul general și personalul nu trebuie să dețină interese financiare în nici una dintre activitățile de explorare și exploatare din zonă. Sub rezerva obligațiilor față de Autoritate, aceștia nu trebuie să divulge, nici după încetarea funcțiilor, secrete industriale, date care constituie proprietate industrială și care sunt transferate Autorității în conformitate cu anexa III articolul 14 sau orice alte informații confidențiale de care au luat cunoștință datorită angajării în serviciul Autorității.

(3)   În cazul încălcărilor obligațiilor unui funcționar al Autorității, prevăzute la alineatul (2), Autoritatea inițiază, la cererea unui stat parte lezat de o astfel de încălcare sau a unei persoane fizice sau juridice patronate de un stat parte, în conformitate cu articolul 153 alineatul (2) litera (b), și lezate de o astfel de încălcare, o acțiune împotriva funcționarului respectiv în fața unui tribunal desemnat prin normele, reglementările și procedurile Autorității. Partea lezată are dreptul de a participa la procedură. În cazul în care tribunalul recomandă astfel, secretarul general îl concediază pe funcționarul respectiv.

(4)   Normele, reglementările și procedurile Autorității includ dispozițiile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului articol.

(1)   În probleme ce țin de competența Autorității, secretarul general încheie acorduri corespunzătoare, cu aprobarea Consiliului, pentru consultarea și cooperarea cu organizațiile internaționale și neguvernamentale recunoscute de Consiliul Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite.

(2)   Orice organizație cu care secretarul general a încheiat un acord, în temeiul alineatului (1), își poate desemna reprezentanții pentru a participa, în calitate de observatori, la reuniunile organelor Autorității, în conformitate cu regulamentul de procedură al acestor organe. Se stabilesc proceduri astfel încât aceste organizații să își poată face cunoscute opiniile în cazurile corespunzătoare.

(3)   Secretarul general poate distribui statelor părți rapoarte scrise prezentate de organizațiile neguvernamentale prevăzute la alineatul (1) cu privire la subiectele care țin de competența specială a acestora și care se referă la activitatea Autorității.

(1)   Întreprinderea este organul Autorității care desfășoară în mod direct activități în zonă, în temeiul articolului 153 alineatul (2) litera (a), precum și activități de transport, de prelucrare și de comercializare a mineralelor extrase din zonă.

(2)   În cadrul Autorității, personalitate juridică internațională, întreprinderea are capacitatea juridică prevăzută în statutul de la anexa IV. Întreprinderea acționează în conformitate cu prezenta convenție și cu normele, reglementările și procedurile Autorității, precum și cu politicile generale stabilite de Adunare, și este supusă directivelor și controlului Consiliului.

(3)   Sediul principal al întreprinderii este sediul Autorității.

(4)   În conformitate cu articolul 173 alineatul (2) și cu anexa IV articolul 11, întreprinderea primește fondurile necesare pentru exercitarea funcțiilor sale, precum și tehnologie în conformitate cu articolul 144 și cu alte dispoziții relevante ale prezentei convenții.

(1)   Plata contribuțiilor menționate la articolul 171 litera (a) se face într-un cont special pentru a fi folosite la acoperirea cheltuielilor administrative ale Autorității până în momentul în care aceasta dispune de fonduri suficiente provenind din alte surse pentru acoperirea acestor cheltuieli.

(2)   Fondurile Autorității sunt destinate în primul rând acoperirii cheltuielilor administrative ale acesteia. Cu excepția contribuțiilor menționate la articolul 171 litera (a), fondurile care rămân după plata cheltuielilor administrative pot, inter alia:

(1)   Autoritatea are capacitatea de a contracta împrumuturi.

(2)   Adunarea stabilește limitele capacității Autorității de a contracta împrumuturi în regulamentul financiar adoptat în temeiul articolului 160 alineatul (2) litera (f).

(3)   Consiliul exercită această capacitate a Autorității de a contracta împrumuturi.

(4)   Statele părți nu sunt răspunzătoare pentru datoriile Autorității.

(1)   Arhivele Autorității, oriunde se găsesc, sunt inviolabile.

(2)   Datele care constituie proprietate intelectuală, secretele industriale sau informațiile similare și dosarele personalului nu se păstrează în arhivele la care are acces publicul.

(3)   Fiecare stat parte acordă Autorității, în ceea ce privește comunicările oficiale ale acesteia, un tratament cel puțin la fel de favorabil ca cel acordat celorlalte organizații internaționale.

(1)   În cadrul activităților sale oficiale, Autoritatea, precum și activele și bunurile, veniturile, operațiunile și tranzacțiile acesteia, autorizate de prezenta convenție, sunt scutite de orice impozit direct, iar bunurile importate sau exportate pentru uzul său oficial sunt scutite de orice drepturi vamale. Autoritatea nu poate pretinde nici o scutire de taxe percepute drept remunerație pentru serviciile prestate.

(2)   Atunci când achiziționarea de bunuri sau servicii de valoare substanțială necesare pentru activitățile oficiale ale Autorității este efectuată de către sau în numele Autorității și atunci când prețul acestor bunuri sau servicii includ taxe sau drepturi, statele părți iau măsurile corespunzătoare, pe cât posibil, pentru a acorda scutirea de aceste taxe sau drepturi sau pentru a asigura rambursarea acestora. Bunurile importate sau achiziționate sub regimul de scutire prevăzut de prezentul articol nu pot fi vândute sau înstrăinate în vreun fel pe teritoriul statului parte care a acordat scutirea, cu excepția cazului în care se convine altfel cu statul parte respectiv.

(3)   Nu se percepe nici un impozit de către statele părți asupra salariilor și remunerațiilor plătite sau oricăror alte sume plătite de Autoritate secretarului general și personalului Autorității sau experților care îndeplinesc misiuni pentru Autoritate, care nu sunt resortisanți ai acestora.

(1)   Un stat parte care a încălcat grav și în mod repetat dispozițiile prezentei părți poate fi suspendat de la exercitarea drepturilor și privilegiilor inerente calității de membru de către Adunare, la recomandarea Consiliului.

(2)   Nici o decizie nu poate fi luată în temeiul alineatului (1), atâta timp cât Camera pentru soluționarea litigiilor privind fundul mărilor nu a constatat că statul parte respectiv a încălcat grav și în mod repetat dispozițiile prezentei părți.

(1)   Litigiile între statele părți menționate la articolul 187 litera (a) pot fi prezentate:

(1)   În cazul în care o persoană fizică sau juridică este parte într-un litigiu menționat la articolul 187, statul care o patronează este notificat cu privire la aceasta și are dreptul de a participa la procedură prin prezentarea de declarații scrise sau orale.

(2)   În cazul în care este inițiată o acțiune împotriva unui stat parte de către o persoană fizică sau juridică patronată de un alt stat parte într-un litigiu menționat la articolul 187 litera (c), statul pârât poate cere statului care patronează această persoană să compară în numele persoanei respective. În lipsa înfățișării, statul pârât poate fi reprezentat de către o persoană juridică având naționalitatea acestuia.

(1)   În mod individual sau solidar, după caz, statele iau toate măsurile compatibile cu prezenta convenție care sunt necesare pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin, oricare ar fi sursa acesteia, folosind în acest scop mijloacele cele mai adecvate de care dispun și în funcție de posibilitățile lor, și se străduiesc să își armonizeze politicile în această privință.

(2)   Statele iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că activitățile de sub jurisdicția sau controlul acestora se desfășoară astfel încât să nu cauzeze prejudicii prin poluare altor state și mediului acestora și că poluarea datorată incidentelor sau activităților desfășurate sub jurisdicția sau controlul lor nu se extinde dincolo de zonele în care acestea își exercită drepturile suverane în conformitate cu prezenta convenție.

(3)   Măsurile luate în temeiul prezentei părți se referă la toate sursele de poluare a mediului marin. Aceste măsuri includ, inter alia, măsurile menite să limiteze pe cât posibil:

(4)   La adoptarea măsurilor de prevenire, reducere și control al poluării mediului marin, statele se abțin de la orice intervenție nejustificată în activitățile întreprinse de alte state care își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiile în conformitate cu prezenta convenție.

(5)   Măsurile luate în conformitate cu prezenta parte includ măsurile necesare pentru protejarea și conservarea ecosistemelor rare sau vulnerabile, precum și a habitatului speciilor și al altor forme de viață marină rare, amenințate sau pe cale de dispariție.

(1)   Statele iau toate măsurile necesare pentru a preveni, reduce și controla poluarea mediului marin, provenind din utilizarea tehnologiilor în cadrul jurisdicției sau sub controlul acestora, sau introducerea intenționată sau accidentală a unor specii străine sau noi într-o anumită parte a mediului marin, care poate cauza modificări semnificative și dăunătoare acesteia.

(2)   Prezentul articol nu afectează punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei convenții privind prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin.

(1)   Statele încearcă, pe cât posibil și în mod compatibil cu drepturile celorlalte state, direct sau prin intermediul organizațiilor internaționale competente, să observe, să măsoare, să evalueze și să analizeze, prin metode științifice recunoscute, riscurile de poluare a mediului marin sau efectele acestei poluări.

(2)   În special, statele monitorizează efectele oricăror activități pe care le autorizează sau în care se implică pentru a stabili dacă aceste activități riscă să polueze mediul marin.

(1)   Statele adoptă acte cu putere de lege și norme administrative pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin de origine terestră, inclusiv poluarea provenind din fluvii, râuri, estuare, conducte și instalații de deversare, ținând seama de normele, standardele, precum și de practicile și procedurile recomandate, convenite pe plan internațional.

(2)   Statele iau orice alte măsuri pe care le consideră necesare pentru prevenirea, reducerea și controlul acestei poluări.

(3)   Statele încearcă să-și armonizeze politicile în această privință la nivelul regional corespunzător.

(4)   Acționând în special prin intermediul organizațiilor internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice, statele încearcă să stabilească norme, standarde, precum și proceduri și practici recomandate, cu caracter mondial și regional, pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin de origine terestră, luând în considerare particularitățile regionale, capacitatea economică a țărilor în curs de dezvoltare și necesitatea de dezvoltare economică a acestora. Aceste norme, standarde, precum și aceste practici și proceduri recomandate sunt reexaminate periodic, după caz.

(5)   Actele cu putere de lege, normele administrative, măsurile, normele, standardele, precum și practicile și procedurile recomandate menționate la alineatele (1), (2) și (4) le includ pe cele menite să reducă, pe cât posibil, evacuarea în mediul marin a substanțelor toxice, dăunătoare sau nocive, în special a celor persistente.

(1)   Statele de coastă adoptă acte cu putere de lege și norme administrative pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin rezultând direct sau indirect din activități legate de fundul mărilor care se află sub jurisdicția acestora și provenind de la insule artificiale, instalații și structuri aflate sub jurisdicția acestora, în temeiul articolelor 60 și 80.

(2)   Statele iau orice alte măsuri pe care le consideră necesare pentru prevenirea, reducerea și controlul acestei poluări.

(3)   Aceste acte cu putere de lege, norme administrative și măsuri nu trebuie să fie mai puțin eficiente decât normele, standardele și practicile și procedurile recomandate, cu caracter internațional.

(4)   Statele încearcă să-și armonizeze politicile în această privință la nivelul regional corespunzător.

(5)   Acționând în special prin intermediul organizațiilor internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice, statele stabilesc norme, standarde, precum și practici și proceduri recomandate, cu caracter mondial și regional, pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin menționate la alineatul (1). Aceste norme, standarde, precum și aceste practici și proceduri recomandate sunt reexaminate periodic, după caz.

(1)   Normele, reglementările și procedurile internaționale se stabilesc în conformitate cu partea XI pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin din activități desfășurate în zonă. Aceste norme, reglementări și proceduri sunt reexaminate periodic, după caz.

(2)   Sub rezerva dispozițiilor relevante ale prezentei secțiuni, statele adoptă acte cu putere de lege și norme administrative pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin din activitățile în zonă întreprinse de nave sau de la instalații, structuri și alte dispozitive care le arborează pavilionul sau care sunt înmatriculate pe teritoriul acestora sau funcționează sub autoritatea acestora, după caz. Aceste acte cu putere de lege și norme administrative nu trebuie să fie mai puțin eficiente decât normele, standardele și procedurile, cu caracter internațional, menționate la alineatul (1).

(1)   Statele adoptă acte cu putere de lege și norme administrative pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin prin descărcare.

(2)   Statele iau orice alte măsuri pe care le consideră necesare pentru prevenirea, reducerea și controlul acestei poluări.

(3)   Aceste acte cu putere de lege, norme administrative și măsuri asigură că descărcarea nu se efectuează fără permisiunea autorităților competente ale statelor.

(4)   Acționând în special prin intermediul organizațiilor internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice, statele încearcă să stabilească norme, standarde, precum și practici și proceduri recomandate, cu caracter mondial și regional, pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării respective. Aceste norme, standarde, precum și aceste practici și proceduri recomandate sunt reexaminate periodic, după caz.

(5)   Descărcarea în marea teritorială și în zona economică exclusivă sau pe platforma continentală nu poate avea loc fără acordul prealabil expres al statului de coastă, care are dreptul de a autoriza, reglementa și controla această descărcare, după examinarea corespunzătoare a problemei împreună cu alte state pentru care, datorită poziției geografice, această descărcare poate avea efecte nefavorabile.

(6)   Actele cu putere de lege, normele administrative și măsurile naționale nu trebuie să fie mai puțin eficiente pentru prevenirea, reducerea și controlul acestei poluări decât normele și standardele cu caracter internațional.

(1)   Acționând prin intermediul organizațiilor internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice generale, statele stabilesc norme și standarde cu caracter internațional pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin de către nave și promovează adoptarea, în același mod, după caz, a unor sisteme de circulație a navelor menite să reducă la minim riscul de accidente care pot cauza poluarea mediului marin, inclusiv a litoralului, și care pot aduce atingere, prin această poluare, intereselor conexe ale statelor de coastă. Aceste norme și standarde sunt, în același mod, reexaminate periodic, după caz.

(2)   Statele adoptă acte cu putere de lege și norme administrative pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin de către navele care le arborează pavilionul sau care sunt înmatriculate de acestea. Aceste acte cu putere de lege și norme administrative nu trebuie să fie mai puțin eficiente decât normele și standardele internaționale general acceptate, stabilite prin intermediul organizațiilor internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice generale.

(3)   Statele care, în vederea prevenirii, reducerii și controlului poluării mediului marin, impun navelor străine condiții specifice pentru intrarea în porturile sau în apele interioare ale acestora sau pentru efectuarea unei escale în terminalele din larg asigură publicitatea corespunzătoare acestor condiții și le comunică organizațiilor internaționale competente. Atunci când aceste condiții se stabilesc în formă identică de către două sau mai multe state de coastă în cadrul efortului de armonizare a politicilor, se indică în notificarea respectivă care sunt statele care participă la aceste acorduri de cooperare. Fiecare stat solicită comandantului navei care îi arborează pavilionul sau care este înmatriculată de statul respectiv, atunci când nava se află în marea teritorială a unui stat participant la aceste acorduri de cooperare, să furnizeze, la cererea acestui stat, informații care să indice dacă el se îndreaptă spre un stat din aceeași regiune care participă la acordurile respective și, în caz afirmativ, să precizeze dacă nava corespunde condițiilor impuse de acest stat pentru intrarea în porturile sale. Prezentul articol nu aduce atingere continuării exercitării de către o navă a dreptului de trecere inofensivă sau punerii în aplicare a articolului 25 alineatul (2).

(4)   În exercitarea suveranității lor asupra mării teritoriale, statele de coastă adoptă acte cu putere de lege și norme administrative pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin de către navele străine, inclusiv de către navele care își exercită dreptul de trecere inofensivă. Aceste acte cu putere de lege și norme administrative nu împiedică, în conformitate cu partea II secțiunea 3, trecerea inofensivă a navelor străine.

(5)   În sensul punerii în aplicare prevăzute la secțiunea 6, statele de coastă pot adopta în ceea ce privește zona lor economică exclusivă acte cu putere de lege și norme administrative pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării de către nave care sunt conforme și pun în aplicare normele și standardele internaționale general acceptate, stabilite prin intermediul organizațiilor internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice generale.

(7)   Normele și standardele internaționale prevăzute de prezentul articol ar trebui să le includă, inter alia, pe cele privind notificarea promptă a statelor de coastă al căror litoral sau interese conexe pot fi afectate de incidente, inclusiv de accidente maritime, care implică sau riscă să implice deversări.

(1)   Pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin din atmosferă sau prin intermediul acesteia, statele adoptă acte cu putere de lege și norme administrative aplicabile spațiului aerian aflat sub suveranitatea acestora și navelor care le arborează pavilionul sau navelor sau aeronavelor înmatriculate de acestea, luând în considerare normele, standardele, precum și practicile și procedurile recomandate, convenite pe plan internațional, și siguranța navigației aeriene.

(2)   Statele iau orice alte măsuri pe care le consideră necesare pentru prevenirea, reducerea și controlul acestei poluări.

(3)   Acționând în special prin intermediul organizațiilor internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice, statele încearcă să stabilească norme, standarde, precum și practici și proceduri recomandate, cu caracter mondial și regional, pentru prevenirea, reducerea și controlul acestei poluări.

(1)   Actele cu putere de lege și normele administrative adoptate în conformitate cu prezenta convenție și normele și standardele internaționale aplicabile, stabilite prin intermediul organizațiilor internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin prin deversare sunt puse în aplicare:

(2)   Nici un stat nu are obligația, în temeiul prezentului articol, de a iniția o acțiune atunci când un alt stat a inițiat deja o acțiune în conformitate cu prezentul articol.

(1)   Statele asigură respectarea de către navele care le arborează pavilionul sau care sunt înmatriculate de acestea a normelor și standardelor internaționale aplicabile, stabilite prin intermediul organizației internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice generale, și a actelor cu putere de lege și normelor administrative ale acestora, adoptate în conformitate cu prezenta convenție pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin de către nave și adoptă în consecință acte cu putere de lege și norme administrative și iau orice măsuri necesare pentru punerea în aplicare a acestora. Statul de pavilion asigură punerea în aplicare efectivă a acestor norme, standarde, acte cu putere de lege și norme administrative, indiferent de locul unde s-a săvârșit încălcarea.

(2)   Statele iau, în special, măsurile corespunzătoare pentru a interzice navelor care le arborează pavilionul sau care sunt înmatriculate de acestea să navigheze, atâta timp cât nu corespund normelor și standardelor internaționale prevăzute la alineatul (1), inclusiv dispozițiilor cu privire la proiectarea, construcția, echiparea și încadrarea cu personal a navelor.

(3)   Statele se asigură că navele care le arborează pavilionul sau care sunt înmatriculate de acestea au la bord certificatele cerute și eliberate în temeiul normelor și standardelor internaționale menționate la alineatul (1). Statele se asigură că navele care le arborează pavilionul sunt inspectate periodic pentru a verifica dacă aceste certificate sunt conforme cu starea efectivă a navelor. Aceste certificate sunt acceptate de alte state ca dovadă a stării navelor și li se recunoaște aceeași valoare ca cea a certificatelor eliberate de acestea, cu excepția cazului în care există motive întemeiate să se creadă că starea navei nu corespunde într-o măsură importantă cu datele din certificat.

(4)   În cazul în care o navă săvârșește o încălcare a normelor și standardelor stabilite prin intermediul organizației internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice generale, statul de pavilion, fără a aduce atingere articolelor 218, 220 și 228, recurge la investigarea imediată și, după caz, inițiază o acțiune pentru încălcarea prezumtivă, indiferent de locul unde s-a săvârșit încălcarea sau de locul unde s-a produs sau a fost observată poluarea cauzată de această încălcare.

(5)   Statul de pavilion care efectuează o anchetă asupra încălcării poate solicita asistență din partea oricărui alt stat a cărui cooperare ar putea fi utilă pentru clarificarea circumstanțelor cazului. Statele se străduiesc să îndeplinească cerințele corespunzătoare ale statului de pavilion.

(6)   La solicitarea scrisă a unui stat, statele investighează orice încălcare suspectată de a fi fost săvârșită de către navele care le arborează pavilionul. În cazul în care ajung la concluzia că dețin suficiente dovezi pentru a iniția o acțiune pentru încălcarea prezumtivă, statele de pavilion inițiază de îndată acțiunea în conformitate cu legile lor.

(7)   Statele de pavilion informează de îndată statul solicitant și organizația internațională competentă cu privire la acțiunea inițiată și la rezultatul acesteia. Toate statele au acces la aceste informații.

(8)   Sancțiunile prevăzute de actele cu putere de lege și normele administrative ale statelor pentru navele care le arborează pavilionul trebuie să fie suficient de severe pentru a descuraja încălcările, indiferent de locul unde sunt săvârșite.

(1)   Atunci când o navă se află de bunăvoie într-un port sau la un terminal din larg al unui stat, acest stat poate să inițieze o acțiune iar, atunci când mijloacele de probă o justifică, să inițieze o acțiune pentru orice deversare efectuată de pe acest vas dincolo de apele interioare, marea teritorială sau zona economică exclusivă a statului respectiv, prin încălcarea normelor și standardelor internaționale aplicabile, stabilite prin intermediul organizației internaționale competente sau al unei conferințe diplomatice generale.

(2)   Statul de port inițiază o acțiune în temeiul alineatului (1) pentru o încălcare săvârșită prin deversările efectuate în apele interioare, marea teritorială sau zona economică exclusivă a unui alt stat numai în cazul în care o cere acest stat, statul de pavilion sau un stat care a suferit sau riscă să sufere prejudicii datorită încălcării săvârșite prin aceste deversări sau în cazul în care această încălcare a cauzat sau riscă să cauzeze poluarea în apele interioare, marea teritorială sau zona economică exclusivă a statului care inițiază acțiunea.

(3)   Atunci când o navă se află de bunăvoie într-un port sau la un terminal din larg al unui stat, acest stat se străduiește să dea curs, pe cât posibil, cererilor oricărui stat privind investigarea încălcării săvârșite prin deversare menționate la alineatul (1), despre care se crede că s-a produs, a cauzat sau a riscat să cauzeze prejudicii în apele interioare, marea teritorială sau zona economică exclusivă a statului solicitant. Statul de port se străduiește, de asemenea, să dea curs, pe cât posibil, cererilor statului de pavilion privind investigarea acestei încălcări, indiferent de locul unde a fost săvârșită.

(4)   Dosarul anchetei efectuate de către un stat de port în temeiul prezentului articol este transmis, la cerere, statului de pavilion sau statului de coastă. O acțiune inițiată de către statul de port pe baza acestei anchete poate fi suspendată, sub rezerva secțiunii 7, la cererea statului de coastă, în cazul în care încălcarea a fost săvârșită în apele interioare, marea teritorială sau zona economică exclusivă a acestuia. Mijloacele de probă și dosarul cauzei, precum și orice cauțiune sau altă garanție financiară depusă la autoritățile statului de port se transmit în acest caz statului de coastă. Această transmitere exclude posibilitatea continuării acțiunii în statul de port.

(1)   Atunci când o navă se află de bunăvoie într-un port sau la un terminal din larg al unui stat, acest stat poate să inițieze o acțiune, sub rezerva secțiunii 7, pentru orice încălcare a actelor cu putere de lege și normelor administrative ale acestuia, adoptate în conformitate cu prezenta convenție, sau a normelor și standardelor internaționale aplicabile pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării de către nave, în cazul în care încălcarea a fost săvârșită în marea teritorială sau zona economică exclusivă a statului respectiv.

(2)   Atunci când există motive întemeiate să se creadă că o navă care navighează în marea teritorială a unui stat a încălcat, în timpul trecerii sale prin aceasta, actele cu putere de lege și normele administrative ale acestui stat adoptate în conformitate cu prezenta convenție sau normele și standardele internaționale aplicabile pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării de către nave, statul respectiv poate, fără a aduce atingere aplicării dispozițiilor relevante ale părții II secțiunea 3, să recurgă la o inspectare fizică a navei pentru constatarea încălcării și, atunci când mijloacele de probă o justifică, să inițieze o acțiune, inclusiv să ordone reținerea navei, în conformitate cu dreptul său intern, sub rezerva dispozițiilor secțiunii 7.

(3)   Atunci când există motive întemeiate să se creadă că o navă care navighează în zona economică exclusivă sau în marea teritorială a unui stat a încălcat, în zona economică exclusivă, normele și standardele internaționale aplicabile pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării de către nave sau actele cu putere de lege și normele administrative pe care statul respectiv le-adoptă în conformitate cu aceste norme și standarde și pe care le pune în aplicare, acest stat poate solicita navei să furnizeze informații privind identitatea și portul de înmatriculare, ultimul și următorul port de escală și alte informații relevante necesare pentru a stabili dacă a fost săvârșită o încălcare.

(4)   Statele adoptă acte cu putere de lege și norme administrative și iau, de asemenea, alte măsuri pentru ca navele care le arborează pavilionul să respecte cerințele de acordare de informații în temeiul alineatului (3).

(5)   Atunci când există motive întemeiate să se creadă că o navă care navighează în zona economică exclusivă sau în marea teritorială a unui stat, a săvârșit, în zona economică exclusivă, o încălcare menționată la alineatul (3), rezultând într-o deversare substanțială care cauzează sau riscă să cauzeze o poluare gravă a mediului marin, acest stat poate să recurgă la o inspectare fizică a navei pentru a constata dacă a fost săvârșită o încălcare, în cazul în care nava refuză să ofere informații sau informațiile furnizate de către navă diferă în mod clar de situația de fapt evidentă și în cazul în care circumstanțele cazului justifică această inspecție.

(6)   Atunci când există probe obiective clare că o navă care navighează în zona economică exclusivă sau în marea teritorială a unui stat a săvârșit, în zona economică exclusivă, o încălcare menționată la alineatul (3), rezultând într-o deversare care cauzează sau riscă să cauzeze prejudicii grave litoralului sau intereselor conexe ale statului de coastă, sau oricăror resurse ale mării teritoriale sau ale zonei economice exclusive ale acestuia, statul respectiv poate, sub rezerva secțiunii 7, în cazul în care mijloacele de probă o justifică, să inițieze o acțiune, inclusiv să ordone reținerea navei, în conformitate cu dreptul său intern.

(7)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (6), în toate cazurile în care au fost stabilite proceduri corespunzătoare, fie prin intermediul organizației internaționale competente, fie convenite în alt mod, pentru garantarea respectării obligațiilor privind depunerea unei cauțiuni sau a unei alte garanții financiare corespunzătoare, statul de coastă, în cazul în care este obligat prin aceste proceduri, autorizează nava să-și continue ruta.

(8)   Dispozițiile alineatelor (3), (4), (5), (6) și (7) se aplică, de asemenea, actelor cu putere de lege și normelor administrative naționale adoptate în temeiul articolului 211 alineatul (6).

(1)   Nici o dispoziție a prezentei părți nu aduce atingere dreptului pe care îl au statele, în temeiul dreptului internațional, atât cutumiar, cât și convențional, de a lua și de a pune în aplicare dincolo de marea teritorială, măsuri proporționale cu prejudiciile pe care le-au suferit efectiv sau pe care riscă să le sufere pentru a-și proteja litoralul sau interesele conexe, inclusiv pescuitul, împotriva poluării sau riscului de poluare rezultând dintr-un accident maritim sau din acte legate de un astfel de accident, de la care sunt de așteptat în mod rezonabil consecințe dăunătoare majore.

(2)   În sensul prezentului articol, prin „accident maritim” se înțelege un abordaj, o eșuare sau alt incident de navigație sau eveniment survenit la bordul sau în exteriorul unei nave și care determină daune materiale sau o amenințare iminentă de daune materiale pentru o navă sau pentru încărcătura acesteia.

(2)   Statele cooperează la elaborarea procedurilor de evitare a inspectării fizice inutile a navelor pe mare.

(1)   Atunci când un stat inițiază o acțiune în vederea impunerii de sancțiuni pentru încălcarea actelor cu putere de lege și normelor administrative aplicabile sau a normelor și standardelor internaționale cu privire la prevenirea, reducerea și controlul poluării de către nave, săvârșită de o navă străină dincolo de marea teritorială a statului care inițiază acțiunea, această acțiune se suspendă de îndată ce statul de pavilion inițiază el însuși o acțiune pentru aceeași încălcare, în termen de șase luni de la inițierea primei acțiuni, cu excepția cazului în care aceasta se referă la un caz de prejudiciu grav cauzat statului de coastă sau a cazului în care statul de pavilion respectiv și-a neglijat în mod repetat obligația de a pune în aplicare efectiv normele și standardele internaționale în vigoare față de încălcările săvârșite de navele acestuia. Atunci când statul de pavilion cere suspendarea acțiunii în conformitate cu prezentul articol, acesta transmite în termen util statului care a inițiat acțiunea un dosar complet al cauzei și actele de procedură. După pronunțarea unei hotărâri cu privire la acțiunea inițiată de statul de pavilion, se dispune încetarea acțiunii. După acoperirea cheltuielilor de procedură, orice cauțiune sau orice altă garanție financiară depusă cu privire la această acțiune este restituită de către statul de coastă.

(2)   Nu se mai poate iniția o acțiune în vederea impunerii de sancțiuni împotriva unor nave străine după expirarea unui termen de trei ani de la data săvârșirii încălcării, și nici un stat nu poate iniția o astfel de acțiune, în cazul în care aceasta a fost deja inițiată de un alt stat, sub rezerva dispozițiilor alineatului (1).

(3)   Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului statului de pavilion de a lua toate măsurile, inclusiv dreptul de a iniția o acțiune, în conformitate cu dreptul său intern, indiferent de acțiunea inițiată anterior de către un alt stat.

(1)   Se pot impune numai sancțiuni pecuniare pentru încălcările actelor cu putere de lege și normelor administrative naționale sau a normelor și standardelor internaționale aplicabile privind prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin, săvârșite de nave străine dincolo de marea teritorială.

(2)   Se pot impune numai sancțiuni pecuniare pentru încălcările actelor cu putere de lege și normelor administrative naționale sau a normelor și standardelor internaționale aplicabile privind prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin, săvârșite de nave străine în marea teritorială, cu excepția cazului în care este vorba de un act de poluare grav și intenționat în marea teritorială.

(3)   În desfășurarea acțiunii inițiate pentru aceste încălcări săvârșite de către o navă străină care pot avea ca rezultat impunerea de sancțiuni, se respectă drepturile recunoscute ale acuzatului.

(1)   Statele sunt responsabile pentru îndeplinirea obligațiilor lor internaționale privind protecția și conservarea mediului marin. Ele își angajează răspunderea în conformitate cu dreptul internațional.

(2)   Statele se asigură că dreptul lor intern oferă căi de atac care permit obținerea unei despăgubiri prompte și adecvate sau a altei compensații pentru prejudicii cauzate de poluarea mediului marin de către persoanele fizice sau juridice aflate sub jurisdicția lor.

(3)   În vederea asigurării unei despăgubiri prompte și adecvate pentru toate prejudiciile cauzate de poluarea mediului marin, statele cooperează la punerea în aplicare a dreptului internațional existent și la dezvoltarea dreptului internațional privind responsabilitatea și răspunderea pentru evaluarea și despăgubirea prejudiciilor și soluționarea litigiilor conexe, precum și, după caz, elaborarea criteriilor și a procedurilor de plată a despăgubirilor adecvate, precum asigurarea obligatorie sau fondurile de despăgubire.

(1)   Dispozițiile prezentei părți nu aduc atingere obligațiilor specifice care le revin statelor în temeiul convențiilor și acordurilor speciale încheiate anterior cu privire la protecția și conservarea mediului marin și nici acordurilor care pot fi încheiate în vederea promovării principiilor generale enunțate în prezenta convenție.

(2)   Obligațiile specifice care le revin statelor în temeiul convențiilor speciale cu privire la protecția și conservarea mediului marin ar trebui îndeplinite într-un mod compatibil cu principiile și obiectivele generale ale prezentei convenții.

(1)   Statele și organizațiile internaționale competente promovează cooperarea internațională în domeniul cercetării științifice marine în scopuri pașnice, în conformitate cu principiul respectării suveranității și a jurisdicției și pe baza avantajului reciproc.

(2)   În acest context, fără a aduce atingere drepturilor și obligațiilor statelor în temeiul prezentei convenții, acționând în aplicarea prezentei părți, un stat asigură celorlalte state, după caz, posibilitatea de a obține prin intermediul său sau în cooperare cu el, informațiile necesare pentru prevenirea și controlul prejudiciilor aduse sănătății și siguranței persoanelor, precum și mediului marin.

(1)   În conformitate cu prezenta convenție și pe căile adecvate, statele și organizațiile internaționale competente publică și difuzează informații privind programele majore propuse și obiectivele acestora, precum și cunoștințele obținute prin cercetarea științifică marină.

(2)   În acest scop, statele, atât individual, cât și în cooperare cu alte state și cu organizațiile internaționale competente, promovează în mod activ difuzarea datelor și a informațiilor științifice și transferul de cunoștințe obținute prin cercetarea științifică marină, în special către țările în curs de dezvoltare, precum și consolidarea capacității autonome de cercetare științifică marină a țărilor în curs de dezvoltare, prin intermediul, inter alia, al programelor de învățământ și de formare adecvată a personalului tehnic și științific al acestora.

(1)   În exercitarea jurisdicției lor, statele de coastă au dreptul de a reglementa, autoriza și desfășura cercetare științifică marină în zona lor economică exclusivă și pe platforma lor continentală în conformitate cu dispozițiile relevante ale prezentei convenții.

(2)   Cercetarea științifică marină în zona economică exclusivă și pe platforma continentală se desfășoară cu consimțământul statului de coastă.

(3)   În condiții normale, statele de coastă își dau consimțământul pentru ca proiectele de cercetare științifică marină ale altor state sau ale organizațiilor internaționale competente în zona lor economică exclusivă sau pe platforma lor continentală să se desfășoare în conformitate cu prezenta convenție, exclusiv în scopuri pașnice și în vederea acumulării cunoștințelor științifice despre mediul marin în interesul întregii umanități. În acest scop, statele de coastă stabilesc norme și proceduri care să asigure acordarea consimțământului fără tergiversări sau refuzuri nejustificate.

(4)   În sensul aplicării alineatului (3), pot exista condiții normale și în absența relațiilor diplomatice dintre statul de coastă și statul care efectuează cercetarea.

(5)   Cu toate acestea, statele de coastă pot refuza, în mod discreționar, să-și dea acordul pentru desfășurarea unui proiect de cercetare științifică marină al unui alt stat sau al unei organizații internaționale competente în zona economică exclusivă sau pe platforma continentală a statului de coastă, în cazul în care acest proiect:

(6)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (5), statele de coastă nu își pot exercita dreptul discreționar de a refuza consimțământul în temeiul literei (a) de la alineatul menționat anterior cu privire la proiectele de cercetare științifică marină care urmează să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile prezentei părți pe platforma continentală, la o distanță de peste 200 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lățimea mării teritoriale, în afara zonelor specifice pe care statele de coastă le pot desemna în mod public, în orice moment, ca zone în care au loc sau în care vor avea loc, în termen rezonabil, exploatări sau operațiuni detaliate de explorare concentrate în zonele respective. Statele de coastă notifică, în termen rezonabil, desemnarea acestor zone, precum și orice alte modificări, dar nu au obligația de a furniza detalii cu privire la operațiunile din zonele respective.

(7)   Dispozițiile alineatului (6) nu aduc atingere drepturilor statelor de coastă asupra platformei continentale, astfel cum sunt stabilite prin articolul 77.

(8)   Activitățile de cercetare științifică marină prevăzute de prezentul articol nu trebuie să împiedice în mod nejustificat activitățile întreprinse de statele de coastă în exercitarea drepturilor suverane și a jurisdicției prevăzute de prezenta convenție.

(1)   Atunci când desfășoară cercetări științifice marine în zona economică exclusivă sau pe platforma continentală a unui stat de coastă, statele și organizațiile internaționale competente trebuie să se conformeze următoarelor condiții:

(2)   Prezentul articol nu aduce atingere condițiilor stabilite prin actele cu putere de lege și normele administrative ale statului de coastă în ceea ce privește exercitarea dreptului său discreționar de a acorda sau de a refuza consimțământul în temeiul articolului 246 alineatul (5), inclusiv obligația de obținere a acordului său prealabil pentru difuzarea pe plan internațional a rezultatelor cercetărilor unui proiect de importanță directă pentru explorarea și exploatarea resurselor naturale.

(1)   Un stat de coastă are dreptul de a cere suspendarea oricăror activități de cercetare științifică marină aflate în desfășurare în zona sa economică exclusivă sau pe platforma sa continentală în cazul în care:

(2)   Un stat de coastă are dreptul de a cere încetarea oricăror activități de cercetare științifică marină în cazurile de nerespectare a dispozițiilor articolului 248 care echivalează cu o modificare majoră a proiectului sau a activităților de cercetare.

(3)   Un stat de coastă poate, de asemenea, să ceară încetarea activităților de cercetare științifică marină, în cazul în care nu se remediază într-un termen rezonabil oricare dintre situațiile menționate la alineatul (1).

(4)   După primirea notificării de către statul de coastă a deciziei sale de a ordona suspendarea sau încetarea, statele sau organizațiile internaționale competente autorizate să desfășoare activități de cercetare științifică marină încetează activitățile de cercetare care fac obiectul notificării respective.

(5)   Un ordin de suspendare în temeiul alineatului (1) este revocat de către statul de coastă, iar activitățile de cercetare științifică marină pot continua din momentul în care statul sau organizația internațională competentă a îndeplinit condițiile prevăzute la articolele 248 și 249.

(1)   Statele și organizațiile internaționale competente care au prezentat unui stat de coastă un proiect de cercetare științifică marină menționat la articolul 249 alineatul (3) informează statele vecine fără ieșire la mare și statele vecine dezavantajate din punct de vedere geografic cu privire la proiectul de cercetare propus și notifică aceasta statului de coastă.

(2)   După primirea consimțământului din partea statului de coastă respectiv pentru proiectul de cercetare științifică marină propus, în conformitate cu articolul 246 și cu alte dispoziții relevante ale prezentei convenții, statele și organizațiile internaționale competente care desfășoară acest proiect furnizează statelor vecine fără ieșire la mare și statelor vecine dezavantajate din punct de vedere geografic, la cererea acestora și după caz, informațiile relevante menționate la articolul 248 și articolul 249 alineatul (1) litera (f).

(3)   Statelor vecine fără ieșire la mare și statelor vecine dezavantajate din punct de vedere geografic menționate anterior li se oferă, la cerere, posibilitatea de a participa, ori de câte ori este posibil, la proiectul de cercetare științifică marină propus prin intermediul unor experți calificați desemnați de acestea și față de care statul de coastă nu are obiecții, în conformitate cu condițiile convenite pentru desfășurarea proiectului, pe baza dispozițiilor prezentei convenții, între statul de coastă interesat și statul sau organizațiile internaționale competente care desfășoară cercetarea științifică marină.

(4)   Statele și organizațiile internaționale competente menționate la alineatul (1) furnizează statelor fără ieșire la mare și statelor dezavantajate din punct de vedere geografic menționate anterior, la cererea acestora, informațiile și asistența prevăzute la articolul 249 alineatul (1) litera (d), sub rezerva dispozițiilor articolului 249 alineatul (2).

(1)   Statelor și organizațiilor internaționale competente le revine responsabilitatea de a se asigura că cercetarea științifică marină, întreprinsă de către acestea sau în numele acestora, se desfășoară în conformitate cu prezenta convenție.

(2)   Statele și organizațiile internaționale competente sunt responsabile și răspunzătoare pentru măsurile luate care contravin prezentei convenții cu privire la cercetarea științifică marină efectuată de alte state, de persoanele fizice sau juridice ale acestora sau de către organizațiile internaționale competente, și asigură compensarea pentru prejudiciile care decurg din aceste măsuri.

(3)   Statele și organizațiile internaționale competente sunt responsabile și răspunzătoare, în temeiul articolului 235, pentru prejudiciile cauzate de poluarea mediului marin ca urmare a cercetărilor științifice marine întreprinse de către acestea sau în numele acestora.

(1)   Statele cooperează, în mod direct sau prin intermediul organizațiilor internaționale competente, în funcție de posibilitățile proprii, la promovarea activă a dezvoltării și a transferului de date științifice și de tehnologie marină, pe baza unor modalități și condiții corecte și rezonabile.

(2)   Statele promovează dezvoltarea capacității științifice și tehnologice marine a statelor care necesită și solicită asistență în acest domeniu, în special țările în curs de dezvoltare, inclusiv statele fără ieșire la mare și cele dezavantajate din punct de vedere geografic, în ceea ce privește explorarea, exploatarea, conservarea și gestionarea resurselor marine, protecția și conservarea mediului marin, cercetarea științifică marină și alte activități în mediul marin compatibile cu prezenta convenție, în vederea accelerării dezvoltării sociale și economice a țărilor în curs de dezvoltare.

(3)   Statele fac tot posibilul pentru a favoriza instaurarea unor condiții economice și juridice propice pentru transferul de tehnologie marină în beneficiul tuturor părților interesate și pe baze echitabile.

(1)   În mod direct sau prin intermediul organizațiilor internaționale competente și al Autorității, statele promovează înființarea, în special în statele de coastă în curs de dezvoltare, a unor centre naționale de cercetare științifică și tehnologică marină și dezvoltarea centrelor naționale existente, pentru a stimula și încuraja progresul cercetării științifice marine în statele de coastă în curs de dezvoltare și pentru a le întări capacitățile naționale de utilizare și de conservare a resurselor marine proprii în scopuri economice.

(2)   Prin intermediul organizațiilor internaționale competente și al Autorității, statele acordă sprijin adecvat pentru facilitarea înființării și a consolidării acestor centre naționale, astfel încât să pună la dispoziția statelor care necesită și solicită această asistență mijloace avansate de formare și echipamentul, cunoștințele practice și know-how-ul necesare, precum și experți tehnici.

(1)   În coordonare cu organizațiile internaționale competente, cu Autoritatea și cu instituțiile naționale de cercetare științifică și tehnologică marină, statele promovează înființarea unor centre regionale de cercetare științifică și tehnologică marină, în special în țările în curs de dezvoltare, pentru a stimula și încuraja progresul cercetării științifice marine în țările în curs de dezvoltare și pentru a favoriza transferul de tehnologie marină.

(2)   Toate statele dintr-o regiune cooperează cu centrele regionale pentru a asigura îndeplinirea mai eficientă a obiectivelor acestora.

(1)   În cazul în care statele părți între care a survenit un litigiu cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții au convenit să caute să soluționeze litigiul prin mijloace pașnice la alegerea lor, procedurile prevăzute de prezenta parte se aplică numai în cazul în care nu s-a ajuns la nici o soluționare prin recurgerea la aceste mijloace, iar acordul dintre părți nu exclude posibilitatea de a recurge la o altă procedură.

(2)   În cazul în care părțile au convenit, de asemenea, asupra unui termen, alineatul (1) se aplică numai la expirarea acestui termen.

(1)   Atunci când survine un litigiu între statele părți cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, părțile în litigiu procedează de îndată la un schimb de opinii privind soluționarea acestuia prin negociere sau prin alte mijloace pașnice.

(2)   De asemenea, părțile procedează de îndată la un schimb de opinii, atunci când procedura pentru soluționarea litigiului s-a încheiat fără să se ajungă la un acord sau atunci când s-a ajuns la un acord, iar circumstanțele necesită consultare privind modul de punere în aplicare a acordului.

(1)   Un stat parte implicat într-un litigiu cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții poate invita cealaltă parte sau celelalte părți să supună acest litigiu concilierii în conformitate cu procedura prevăzută la anexa V secțiunea 1 sau cu o altă procedură de conciliere.

(2)   În cazul în care invitația este acceptată, iar părțile convin asupra procedurii de conciliere care urmează să fie aplicată, oricare dintre părți poate supune litigiul procedurii respective.

(3)   În cazul în care invitația nu este acceptată sau părțile nu convin asupra procedurii, acțiunea de conciliere este considerată încheiată.

(4)   Atunci când un litigiu este supus concilierii, acțiunea de conciliere se poate încheia numai în conformitate cu procedura de conciliere convenită, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.

(1)   La semnarea, ratificarea sau aderarea la prezenta convenție sau în orice moment după aceea, un stat este liber să aleagă, prin intermediul unei declarații scrise, unul sau mai multe dintre următoarele mijloace de soluționare a litigiilor cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții:

(2)   O declarație făcută în temeiul alineatului (1) nu afectează și nici nu este afectată de obligațiile unui stat parte de a accepta competența Camerei pentru soluționarea litigiilor privind fundul mărilor a Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării, în măsura și în modul prevăzute la partea XI secțiunea 5.

(3)   Se consideră că un stat parte implicat într-un litigiu care nu este reglementat de o declarație în vigoare acceptă arbitrajul în conformitate cu anexa VII.

(4)   În cazul în care părțile în litigiu acceptă aceeași procedură de soluționare a litigiului, acesta poate fi supus numai procedurii respective, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.

(5)   În cazul în care părțile în litigiu nu acceptă aceeași procedură de soluționare a litigiului, acesta poate fi supus numai arbitrajului în conformitate cu anexa VII, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.

(6)   O declarație făcută în temeiul alineatului (1) rămâne în vigoare timp de trei luni după depunerea notificării de revocare la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

(7)   O nouă declarație, o notificare de revocare sau expirarea unei declarații nu afectează în nici un fel procedura aflată în curs în fața unei curți sau unui tribunal având competență în temeiul prezentului articol, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.

(8)   Declarațiile și notificările prevăzute de prezentul articol se depun la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, care transmite copii ale acestora statelor părți.

(1)   O curte sau un tribunal menționat la articolul 287 are competență asupra oricărui litigiu cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții care este prezentat acestuia în conformitate cu prezenta parte.

(2)   O curte sau un tribunal menționat la articolul 287 are, de asemenea, competență asupra oricărui litigiu cu privire la interpretarea sau aplicarea unui acord internațional având legătură cu scopurile prezentei convenții, care este prezentat acestuia în conformitate cu acordul respectiv.

(3)   Camera pentru soluționarea litigiilor privind fundul mărilor a Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării, constituită în conformitate cu anexa VI, și orice altă cameră sau tribunal arbitral prevăzut la partea XI secțiunea 5 au competență asupra oricărei probleme care le este prezentată în conformitate cu secțiunea menționată anterior.

(4)   În caz de contestație a competenței unei curți sau a unui tribunal, problema este soluționată prin decizia curții sau a tribunalului respectiv.

(1)   În cazul în care un litigiu este prezentat în mod corespunzător unei curți sau unui tribunal care consideră, prima facie, că are competență în temeiul prezentei părți sau al părții XI secțiunea 5, curtea sau tribunalul poate prescrie orice măsuri provizorii pe care le consideră adecvate în circumstanțele date pentru conservarea drepturilor respective ale părților în litigiu sau pentru prevenirea cauzării unor prejudicii grave mediului marin, până la pronunțarea deciziei definitive.

(2)   Măsurile provizorii pot fi modificate sau revocate de îndată ce circumstanțele care le justificau se schimbă sau încetează să existe.

(3)   Măsurile provizorii pot fi prescrise, modificate sau revocate în temeiul prezentului articol numai la cererea uneia dintre părțile în litigiu și după ce părțile au avut ocazia să fie audiate.

(4)   Curtea sau tribunalul notifică de îndată părților în litigiu, precum și altor state părți, după caz, prescrierea, modificarea sau revocarea măsurilor provizorii.

(5)   Până la constituirea unui tribunal arbitral căruia să i se prezinte un litigiu în temeiul prezentei secțiuni, orice curte sau tribunal convenit de către părți, sau, în lipsa acestui acord în termen de două săptămâni de la data solicitării măsurilor provizorii, Tribunal Internațional pentru Dreptul Mării sau, în cazul activităților desfășurate în zonă, Camera pentru soluționarea litigiilor privind fundul mărilor poate prescrie, modifica sau revoca măsuri provizorii în conformitate cu prezentul articol, în cazul în care consideră, prima facie, că tribunalul care trebuie constituit ar avea competență și că urgența situației o cere. Odată constituit, tribunalul căruia i se prezintă litigiul poate modifica, revoca sau confirma măsurile provizorii respective, acționând în conformitate cu alineatele (1)-(4).

(6)   Părțile în litigiu se conformează de îndată oricăror măsuri provizorii prescrise în temeiul prezentului articol.

(1)   Toate procedurile de soluționare a litigiilor prevăzute de prezenta parte sunt deschise statelor părți.

(2)   Procedurile de soluționare a litigiilor prevăzute de prezenta parte sunt deschise altor entități în afara statelor părți numai în măsura în care prezenta convenție prevede aceasta în mod specific.

(1)   Atunci când autoritățile unui stat parte au reținut o navă care arborează pavilionul unui alt stat parte și atunci când se afirmă că statul care a reținut nava nu s-a conformat dispozițiilor prezentei convenții privind eliberarea promptă a navei sau a echipajului acesteia la depunerea unei cauțiuni rezonabile sau a unei alte garanții financiare, problema eliberării sau a punerii în libertate poate fi prezentată oricărei curți sau oricărui tribunal convenit de către părți sau, în lipsa acestui acord, în termen de zece zile de la data reținerii, unei curți sau unui tribunal acceptat de către statul care a ordonat reținerea în temeiul articolului 287 sau Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.

(2)   Cererea de eliberare poate fi făcută numai de către sau în numele statului de pavilion al navei.

(3)   Curtea sau tribunalul examinează de îndată cererea de eliberare și se ocupă numai de problema eliberării, fără a aduce atingere fondului unui proces al cărui obiect îl pot face nava, armatorul sau echipajul acesteia în fața jurisdicției naționale corespunzătoare. Autoritățile statului care a ordonat reținerea își păstrează competența de a elibera în orice moment nava sau echipajul acesteia.

(4)   La depunerea cauțiunii sau a unei alte garanții financiare stabilite de către curte sau tribunal, autoritățile statului care a ordonat reținerea se conformează de îndată deciziei curții sau a tribunalului cu privire la eliberarea navei sau a echipajului acesteia.

(1)   O curte sau un tribunal care are competență în temeiul prezentei secțiuni aplică prezenta convenție și alte norme de drept internațional care nu sunt incompatibile cu prezenta convenție.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere atribuției curții sau a tribunalului care are competența, în temeiul prezentei secțiuni, de a hotărî ex aequo et bono, în cazul în care părțile ajung la un acord în acest sens.

(1)   O curte sau un tribunal prevăzut la articolul 387 căruia i se prezintă o cerere în legătură cu un litigiu menționat la articolul 297 stabilește, la cererea unei părți sau proprio motu, dacă cererea constituie o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale sau dacă este prima facie fondată. În cazul în care curtea sau tribunalul hotărăște că cererea constituie o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale sau că este prima facie nefondată, acesta încetează să examineze cererea.

(2)   La primirea cererii, curtea sau tribunalul notifică de îndată celeilalte sau celorlalte părți cu privire la cerere și stabilește un termen rezonabil în care acestea îi pot cere să pronunțe o hotărâre în conformitate cu alineatul (1).

(3)   Prezentul articol nu afectează în nici un fel dreptul oricărei părți în litigiu de a ridica excepții preliminare în conformitate cu regulamentul de procedură aplicabil.

(1)   Orice decizie pronunțată de către o curte sau de către un tribunal care are competență în temeiul prezentei secțiuni este definitivă, iar toate părțile în litigiu trebuie să i se conformeze.

(2)   Această decizie are caracter obligatoriu numai pentru părți și litigiul respectiv.

(1)   Litigiile cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții în ceea ce privește exercitarea de către un stat de coastă a drepturilor sale suverane sau a jurisdicției prevăzute de prezenta convenție sunt supuse procedurilor menționate la secțiunea 2 în următoarele cazuri:

(1)   La semnarea, ratificarea sau aderarea la prezenta convenție sau la orice dată ulterioară, un stat poate declara în scris, fără a aduce atingere obligațiilor care decurg în temeiul secțiunii 1, că nu acceptă una sau mai multe dintre procedurile prevăzute la secțiunea 2 cu privire la una sau mai multe dintre următoarele categorii de litigii:

(2)   Un stat parte care a făcut o declarație în temeiul alineatului (1) poate retrage oricând această declarație sau poate accepta ca litigiul exclus de declarația respectivă să fie supus oricărei proceduri specificate în prezenta convenție.

(3)   Un stat parte care a făcut o declarație în temeiul alineatului (1) nu are dreptul de a supune procedurilor prevăzute de prezenta convenție un litigiu care se încadrează într-o categorie de litigii exceptate, fără consimțământul părții cu care se află în litigiu.

(4)   În cazul în care unul dintre statele părți a făcut o declarație în temeiul alineatului (1) litera (a), orice alt stat parte poate supune procedurii specificate în această declarație orice litigiu care se încadrează într-o categorie de litigii exceptate îndreptat împotriva părții care a făcut declarația.

(5)   O nouă declarație sau retragerea unei declarații nu aduce atingere în nici un fel procedurii aflate în curs în fața unei curți sau a unui tribunal în conformitate cu prezentul articol, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.

(6)   Declarațiile și notificările de retragere a declarațiilor în temeiul prezentului articol se depun la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, care transmite copii ale acestora statelor părți.

(1)   Un litigiu exclus în temeiul articolului 297 sau exceptat printr-o declarație făcută în conformitate cu articolul 298 de la procedurile de soluționare a litigiilor prevăzute de secțiunea 2 poate fi supus acestor proceduri numai cu acordul părților în litigiu.

(2)   Nici o dispoziție a prezentei secțiuni nu aduce atingere dreptului părților în litigiu de a conveni asupra altei proceduri de soluționare a litigiului sau de a ajunge la o soluționare pe cale amiabilă.

(1)   Statele au obligația de a proteja obiectele de natură arheologică și istorică descoperite în mare și cooperează în acest sens.

(2)   În vederea controlării traficului cu aceste obiecte, statul de coastă poate considera, în aplicarea articolului 33, că îndepărtarea acestora de pe fundul mărilor în zona menționată la acest articol, fără aprobarea sa, ar duce la o încălcare pe teritoriul sau în marea sa teritorială a actelor cu putere de lege și normelor administrative menționate la articolul respectiv.

(3)   Nici o dispoziție a prezentului articol nu aduce atingere drepturilor armatorilor identificabili, dreptului de recuperare a epavelor sau altor norme de drept maritim sau actelor cu putere de lege și practicilor în materie de schimburi culturale.

(4)   Prezentul articol nu aduce atingere celorlalte acorduri internaționale și norme de drept internațional cu privire la protecția obiectelor de natură arheologică și istorică.

(1)   Prezenta convenție este deschisă spre semnare:

(2)   Prezenta convenție rămâne deschisă spre semnare până la 9 decembrie 1984 la Ministerul Afacerilor Externe din Jamaica și, de asemenea, de la 1 iulie 1983 până la 9 decembrie 1984, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York.

(1)   Prezenta convenție intră în vigoare la douăsprezece luni de la data depunerii celui de-al șaizecilea instrument de ratificare sau de aderare.

(2)   Pentru fiecare stat care ratifică sau aderă la prezenta convenție după depunerea celui de-al șaizecilea instrument de ratificare sau de aderare, convenția intră în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii propriului instrument de ratificare sau de aderare, sub rezerva alineatului (1).

(3)   Adunarea Autorității se reunește la data intrării în vigoare a prezentei convenții și alege Consiliul Autorității. În cazul în care dispozițiile articolului 161 nu se pot aplica în mod strict, primul Consiliu este constituit în mod compatibil cu scopurile menționate la acest articol.

(4)   Normele, reglementările și procedurile elaborate de Comisia de pregătire se aplică provizoriu până la adoptarea lor oficială de către Autoritate în conformitate cu partea XI.

(5)   Autoritatea și organele acesteia acționează în conformitate cu Rezoluția II a celei de-a treia Conferințe a Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării în ceea ce privește investițiile pregătitoare și cu deciziile Comisiei de pregătire luate în temeiul acestei rezoluții.

(1)   Prezenta convenție prevalează, în relațiile dintre statele părți, asupra Convențiilor de la Geneva din 29 aprilie 1958 privind dreptul mării.

(2)   Prezenta convenție nu modifică drepturile și obligațiile statelor părți care decurg din alte acorduri compatibile cu prezenta convenție și care nu aduc atingere exercitării de către celelalte state părți a drepturilor pe care le au sau îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul prezentei convenții.

(3)   Două sau mai multe state părți pot încheia acorduri care să modifice sau să suspende aplicarea dispozițiilor prezentei convenții și care se aplică numai relațiilor dintre ele, cu condiția ca aceste acorduri să nu se refere la o dispoziție în cazul căreia derogarea este incompatibilă cu realizarea efectivă a obiectului și a scopului prezentei convenții, și cu condiția ca aceste acorduri să nu aducă atingere aplicării principiilor fundamentale enunțate în convenție, iar dispozițiile acestor acorduri să nu aducă atingere exercitării de către celelalte state părți a drepturilor pe care le au sau îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul prezentei convenții.

(4)   Statele părți care își propun să încheie un acord menționat la alineatul (3) notifică celorlalte state părți, prin intermediul depozitarului prezentei convenții, intenția lor de a încheia acordul, precum și modificările sau suspendarea aplicării dispozițiilor convenției pe care acesta le prevede.

(5)   Prezentul articol nu aduce atingere acordurilor internaționale autorizate în mod expres sau menținute în temeiul altor articole ale prezentei convenții.

(6)   Statele părți convin că nu se poate aduce nici o modificare principiului fundamental privind patrimoniul comun al umanității enunțat la articolul 136 și că nu devin părți la nici un acord derogând de la acest principiu.

(1)   La expirarea unei perioade de zece ani de la data intrării în vigoare a prezentei convenții, un stat parte poate să propună, printr-o comunicare scrisă adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, amendamente specifice la prezenta convenție asupra unor aspecte precise, altele decât cele cu privire la activitățile desfășurate în zonă, și să ceară convocarea unei conferințe care să examineze amendamentele astfel propuse. Secretarul general transmite această comunicare tuturor statelor părți. În cazul în care, în termen de douăsprezece luni de la data transmiterii acestei comunicări, cel puțin jumătate dintre statele părți răspund favorabil acestei cereri, secretarul general convoacă respectiva conferință.

(2)   Procedura decizională aplicabilă conferinței de amendament este aceeași cu cea aplicabilă celei de-a treia Conferințe a Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării, cu excepția cazului în care conferința decide altfel. Conferința trebuie să depună toate eforturile pentru a ajunge la un acord asupra amendamentelor prin consens și se recurge la votarea amendamentelor numai după ce se epuizează toate eforturile în vederea ajungerii la un consens.

(1)   Un stat parte poate să propună, printr-o comunicare scrisă adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, adoptarea unui amendament la prezenta convenție, altul decât un amendament privind activitățile desfășurate în zonă, prin procedura simplificată prevăzută de prezentul articol, fără convocarea unei conferințe. Secretarul general transmite comunicarea tuturor statelor părți.

(2)   În cazul în care, în termen de douăsprezece luni de la data transmiterii comunicării, un stat parte formulează o obiecție la amendamentul propus sau la propunerea de adoptare a acestuia prin procedură simplificată, amendamentul propus este considerat respins. Secretarul general adresează de îndată o notificare în consecință tuturor statelor părți.

(3)   În cazul în care, în termen de douăsprezece luni de la data transmiterii comunicării, nici un stat parte nu a formulat obiecții la amendamentul propus sau la propunerea de adoptare a acestuia prin procedură simplificată, amendamentul propus este considerat adoptat. Secretarul general notifică tuturor statelor părți adoptarea amendamentului propus.

(1)   Un stat parte poate propune, printr-o comunicare scrisă adresată secretarului general al Autorității, un amendament la dispozițiile prezentei convenții privind exclusiv activitățile desfășurate în zonă, inclusiv dispozițiile anexei VI secțiunea 4. Secretarul general transmite această comunicare tuturor statelor părți. După aprobarea de către Consiliu, amendamentul propus trebuie aprobat de către Adunare. Reprezentanții statelor părți în aceste organe au puteri depline pentru a examina și aproba amendamentul propus. Amendamentul propus, astfel cum este aprobat de Consiliu și de Adunare, este considerat adoptat.

(2)   Înaintea aprobării oricărui amendament în conformitate cu alineatul (1), Consiliul și Adunarea se asigură că acesta nu aduce atingere sistemului de explorare și exploatare a resurselor zonei, până la convocarea conferinței de revizuire în conformitate cu articolul 155.

(1)   Odată adoptate, amendamentele la prezenta convenție sunt deschise spre semnare de către statele părți pe parcursul unei perioade de douăsprezece luni de la data adoptării lor, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, cu excepția cazului în care amendamentele dispun altfel.

(2)   Articolele 306, 307 și 320 se aplică tuturor amendamentelor la prezenta convenție.

(1)   Pentru statele părți care le ratifică sau aderă la ele, amendamentele la prezenta convenție, altele decât cele menționate la alineatul (5), intră în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii instrumentelor de ratificare sau de aderare de către două treimi dintre statele părți sau de către șaizeci state părți, numărul cel mai mare fiind reținut. Aceste amendamente nu aduc atingere exercitării de către celelalte state părți a drepturilor pe care le au sau îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul prezentei convenții.

(2)   Un amendament poate prevedea, pentru intrarea sa în vigoare, necesitatea unui număr de ratificări sau de aderări mai mare decât cel cerut de prezentul articol.

(3)   Pentru fiecare stat parte care ratifică un amendament menționat la alineatul (1) sau aderă la acesta după depunerea numărului cerut de instrumente de ratificare sau de aderare, acest amendament intră în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii de către statul parte a propriului instrument de ratificare sau de aderare.

(4)   Un stat care devine parte la prezenta convenție după intrarea în vigoare a unui amendament în conformitate cu alineatul (1) este considerat, în cazul în care nu a exprimat o intenție diferită, ca fiind:

(5)   Orice amendament privind exclusiv activitățile desfășurate în zonă și orice amendament la anexa VI intră în vigoare, pentru toate statele părți, la un an de la data depunerii instrumentelor de ratificare sau de aderare de către trei pătrimi dintre statele părți.

(6)   Un stat care devine parte la prezenta convenție după intrarea în vigoare a amendamentelor menționate la alineatul (5) este considerat ca fiind parte la prezenta convenție, astfel cum a fost modificată.

(1)   Un stat parte poate, printr-o notificare scrisă adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, să denunțe prezenta convenție și să indice motivele denunțării. Absența indicării motivelor nu aduce atingere validității denunțării. Denunțarea produce efecte la un an de la data primirii notificării, cu excepția cazului în care în notificare se specifică o dată ulterioară.

(2)   Un stat nu este exonerat, prin denunțare, de obligațiile financiare și contractuale acumulate în perioada în care a fost parte la prezenta convenție, iar denunțarea nu aduce atingere drepturilor, obligațiilor sau situațiilor juridice care decurg pentru acest stat din aplicarea prezentei convenții înainte ca aceasta să înceteze a fi în vigoare pentru statul respectiv.

(3)   Denunțarea nu aduce atingere în nici un fel datoriei unui stat parte de a îndeplini orice obligație prevăzută de prezenta convenție căreia i-ar fi supus în temeiul dreptului internațional independent de prezenta convenție.

(1)   Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite este depozitarul prezentei convenții și al amendamentelor aferente.

(2)   În afară de funcțiile sale în calitate de depozitar, secretarul general: