This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32016D2311
Council Decision (EU) 2016/2311 of 8 December 2016 authorising certain Member States to accept, in the interest of the European Union, the accession of Kazakhstan to the 1980 Hague Convention on the Civil Aspects of International Child Abduction
Decizia (UE) 2016/2311 a Consiliului din 8 decembrie 2016 de autorizare a anumitor state membre să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Kazahstanului la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii
Decizia (UE) 2016/2311 a Consiliului din 8 decembrie 2016 de autorizare a anumitor state membre să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Kazahstanului la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii
JO L 345, 20.12.2016, p. 53–55
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
20.12.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 345/53 |
DECIZIA (UE) 2016/2311 A CONSILIULUI
din 8 decembrie 2016
de autorizare a anumitor state membre să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Kazahstanului la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (3), coroborat cu articolul 218,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
întrucât:
(1) |
Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă în articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici. |
(2) |
Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea. |
(3) |
Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit. |
(4) |
Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980. |
(5) |
Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980 prin participarea, alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat. |
(6) |
Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii. |
(7) |
Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care au declarat că acceptă aderarea. |
(8) |
Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția respectivă și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent. |
(9) |
În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene, declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii. |
(10) |
La 3 iunie 2013, Kazahstanul și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare în ceea ce privește Kazahstanul la 1 septembrie 2013. |
(11) |
Numai Regatul Țărilor de Jos a acceptat deja aderarea Kazahstanului la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Kazahstan a condus la concluzia că acele state membre care nu au acceptat încă aderarea Kazahstanului sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Kazahstanului în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980. |
(12) |
Prin urmare, statele membre care nu au acceptat încă aderarea Kazahstanului ar trebui să fie autorizate să își depună declarațiile de acceptare a aderării Kazahstanului, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Regatul Țărilor de Jos care a acceptat deja aderarea Kazahstanului la Convenția de la Haga din 1980 nu ar trebui să depună o nouă declarație de acceptare, deoarece declarația existentă rămâne valabilă în temeiul dreptului internațional public. |
(13) |
Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii. |
(14) |
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
(1) Statele membre care nu au făcut încă acest lucru sunt autorizate, prin prezenta decizie, să accepte aderarea Kazahstanului la Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), în interesul Uniunii.
(2) Statele membre menționate la alineatul (1) depun cel târziu până la 9 decembrie 2017 o declarație de acceptare a aderării Kazahstanului la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, formulată astfel:
„[Denumirea completă a STATULUI MEMBRU] declară că acceptă aderarea Kazahstanului la Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în conformitate cu Decizia (UE) 2016/2311 a Consiliului.”
(3) Fiecare stat membru informează Consiliul și Comisia în legătură cu depunerea declarației sale de acceptare a aderării Kazahstanului și transmite Comisiei textul declarației în termen de două luni de la depunerea acesteia.
Articolul 2
Statul membru care și-a depus declarația de acceptare a aderării Kazahstanului la Convenția de la Haga din 1980 înainte de data adoptării prezentei decizii nu depune o nouă declarație.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta decizie se adresează tuturor statelor membre, cu excepția Regatului Țărilor de Jos și Regatului Danemarcei.
Adoptată la Bruxelles, 8 decembrie 2016.
Pentru Consiliu
Președintele
L. ŽITŇANSKÁ
(1) Avizul Parlamentului European din 5 octombrie 2016 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(2) Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, 23.12.2003, p. 1).