Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32009D0604

    2009/604/CE: Decizia Comisiei din 7 august 2009 privind contribuția financiară comunitară, pentru anul 2009, la realizarea unui proiect-pilot cu o durată de doi ani în domeniul calității aerului în școli

    JO L 206, 8.8.2009, p. 16–19 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2009/604/oj

    8.8.2009   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 206/16


    DECIZIA COMISIEI

    din 7 august 2009

    privind contribuția financiară comunitară, pentru anul 2009, la realizarea unui proiect-pilot cu o durată de doi ani în domeniul calității aerului în școli

    (2009/604/CE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (1), în special articolul 49 alineatul (6) literele (a) și (b) și articolul 75 alineatul (2),

    având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (2), în special articolul 90,

    întrucât:

    (1)

    Bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2009 conține linia bugetară 17 03 09 – Proiect-pilot privind cercetarea complexă în domeniul sănătății, mediului, transportului și schimbărilor climatice (pilot project on Complex research on Health, Environment, Transport and Climate Change – HETC) – Îmbunătățirea calității aerului interior și exterior.

    (2)

    În temeiul articolului 49 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 (denumit în continuare „regulamentul financiar”), înainte de a putea fi utilizate creditele înscrise în buget pentru orice acțiune a Comunității sau a Uniunii Europene, trebuie să se adopte un act de bază.

    (3)

    În temeiul articolului 49 alineatul (6) literele (a) și (b) din regulamentul financiar, prin derogare de la articolul 49 alineatul (1), creditele pentru proiectele-pilot de natură experimentală care vizează testarea fezabilității unei acțiuni și utilitatea acesteia, precum și creditele pentru acțiunile pregătitoare în domeniile de aplicare a Tratatului CE care vizează pregătirea de propuneri în vederea adoptării unor acțiuni viitoare pot fi executate fără un act de bază, cu condiția ca acțiunile pentru a căror finanțare sunt destinate să intre în sfera de competență a Comunităților sau a Uniunii Europene.

    (4)

    În temeiul articolului 75 alineatul (2) din regulamentul financiar, angajarea cheltuielilor trebuie să fie precedată de o decizie de finanțare adoptată de instituție sau de autoritățile delegate de către aceasta.

    (5)

    În temeiul articolului 90 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 (denumit în continuare „normele de aplicare a regulamentului financiar”), în cazul în care executarea creditelor corespunzătoare este prevăzută într-un program anual de lucru care constituie un cadru suficient de detaliat, programul de lucru trebuie considerat ca fiind decizia de finanțare pentru subvențiile și contractele de achiziții publice în cauză.

    (6)

    Autoritatea bugetară a prevăzut o finanțare specifică în bugetul UE pentru 2009, și anume linia bugetară 17 03 09, pentru un proiect-pilot privind cercetarea complexă în domeniul sănătății, mediului, transportului și schimbărilor climatice (HETC) – Îmbunătățirea calității aerului interior și exterior.

    (7)

    Este adecvată adoptarea programului de lucru pentru Proiectul-pilot privind cercetarea complexă în domeniul sănătății, mediului, transportului și schimbărilor climatice (HETC) – Îmbunătățirea calității aerului interior și exterior, care va constitui decizia de finanțare pentru proiectul respectiv în sensul articolului 75 din regulamentul financiar și al articolului 90 din normele de aplicare a regulamentului financiar,

    DECIDE:

    Articolul 1

    Programul de lucru stabilit în anexă se aprobă și este finanțat prin linia bugetară 17 03 09 din bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2009, până la suma maximă de 4 000 000 EUR.

    Articolul 2

    Prezenta decizie constituie o decizie de finanțare în sensul articolului 75 din regulamentul financiar și al articolului 90 din normele de aplicare a regulamentului financiar.

    Directorul general pentru sănătate și consumatori este responsabil cu punerea sa în aplicare.

    Adoptată la Bruxelles, 7 august 2009.

    Pentru Comisie

    Androulla VASSILIOU

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

    (2)  JO L 357, 31.12.2002, p. 1.


    ANEXĂ

    Proiect-pilot privind cercetarea complexă în domeniul sănătății, mediului, transportului și schimbărilor climatice (HETC) – Îmbunătățirea calității aerului interior și exterior (linia bugetară 17 03 09)

    1.   INTRODUCERE

    1.1.   Linie bugetară: 17 03 09

    1.2.   Act de bază

    Proiect-pilot în sensul articolului 49 alineatul (6) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1525/2007 (2).

    1.3.   Obiective generale ale proiectului-pilot

    Autoritatea bugetară a oferit Comisiei un credit pentru a finanța un proiect-pilot care vizează extinderea cunoștințelor noastre privind calitatea aerului interior din școli și infrastructuri de îngrijire a copiilor.

    În trecut, s-a acordat mai puțină atenție calității aerului interior în ceea ce privește cercetarea decât calității aerului exterior, chiar dacă cercetarea în acest ultim domeniu se aplică, în unele cazuri, aerului interior. De asemenea, există deja un vast cadru legislativ cu privire la aerul exterior, în timp ce reglementările privind aerul interior constau în inițiative și acte legislative dispersate. Mai mult, calitatea aerului interior în școli a fost mult mai puțin studiată decât calitatea aerului interior în alte medii închise. Deoarece aproximativ 20 % din populația UE petrece o perioadă lungă de timp în fiecare zi în școli și deoarece incidența astmului și a altor boli respiratorii crește rapid în Europa, în special în rândul copiilor, proiectul vizează:

    identificarea și analizarea problemelor legate de aerul interior în școli, concentrându-se asupra ventilației, construcției clădirilor, întreținerii și curățeniei;

    evaluarea eficacității unei ventilări adecvate pentru a reduce poluarea aerului ambiant în infrastructurile școlare;

    evaluarea impactului schimbărilor climatice (frecvența crescută a valurilor de căldură, valuri de frig și poluanți ai aerului ambiant) în școli, asupra sănătății copiilor;

    evaluarea impactului măsurilor de reducere a poluării aerului exterior, inclusiv măsuri luate pe termen scurt, asupra calității aerului interior în școli și asupra expunerii copiilor în mediile școlare;

    formularea de recomandări adecvate pentru a aborda problemele legate de calitatea aerului interior în mediile școlare.

    1.4.   Priorități specifice pentru 2009

    1.

    Realizarea de măsurători în interiorul școlilor pentru a obține noi date referitoare la concentrațiile principalilor poluanți ai aerului din interiorul școlilor.

    2.

    Evaluarea efectului transportului (traficului) combinat cu impactul schimbărilor climatice asupra mediilor școlare.

    3.

    Evaluarea efectelor expunerii la poluanți ai aerului interior asupra sănătății copiilor și formularea de recomandări pentru prevenirea și reducerea bolilor respiratorii prin îmbunătățirea calității mediilor școlare și prin alte metode conexe.

    4.

    Efectuarea unei repartizări sistematice a surselor poluanților aerului interior în mediile școlare în termeni cantitativi. Identificarea principalelor surse ar permite diminuarea acestora. În acest context, o mai bună înțelegere a emisiilor chimice provenind din produsele de consum și din materialele de construcție constituie o prioritate.

    5.

    Studierea mecanismelor interacțiunii chimice și biochimice în amestecurile de aer interior care se întâlnesc de obicei în școli și în diferite latitudini geografice și elaborarea metodologiei care să permită o mai bună informare cu privire la efectul unor astfel de interacțiuni asupra riscului final pentru sănătate în cadrul procesului de evaluare a riscurilor pentru sănătate.

    6.

    Pe baza celor menționate anterior, elaborarea unor orientări europene pentru școli europene sănătoase.

    În trecut, două proiecte pe aceeași temă au fost deja susținute de Comisie și de Parlament:

    În 2001, Comisia a susținut un proiect privind sănătatea respiratorie în școli în cinci orașe europene în Danemarca, Franța, Italia, Norvegia și Suedia. Rezultatele proiectului au arătat existența unor probleme comune, cum ar fi ventilația deficitară, prezența unor cantități ridicate de particule, mucegaiuri și alergeni. Concluzia proiectului a fost că un studiu asemănător care să acopere toate statele membre ar fi extrem de oportun (3).

    În 2008, a fost prezentat oficial un proiect-pilot privind expunerea la produse chimice în aerul interior și riscurile potențiale pentru sănătate, finanțat de Parlamentul European. Analiza sa se referea, de asemenea, la școli și grădinițe situate în orașe din anumite state membre ale UE. Principalele rezultate subliniază necesitatea continuării cercetărilor pentru a încerca reducerea problemei reprezentate de poluarea aerului interior pentru sănătatea publică (în special în mediile închise unde copiii își petrec timpul în mod frecvent, cum sunt școlile și grădinițele) în Uniunea Europeană (4).

    În 2009, având în vedere bugetul disponibil, s-a concluzionat că proiectul-pilot ar trebui să aibă o acoperire geografică extinsă în statele membre ale UE, punând accentul în mod special pe noile state membre. Țările candidate și țările din Europa Centrală și de Est urmează a fi incluse, de asemenea. Obiectivul este de a elabora orientări cu privire la măsurile corective pentru a acoperi o vastă gamă de situații în Europa.

    Proiectul-pilot ar trebui să se bazeze pe proiecte anterioare și să creeze o sinergie cu proiectele existente în domeniu (de exemplu, HITEA) (5).

    2.   TIP DE SPRIJIN FINANCIAR: PROCEDURĂ DE OFERTARE

    2.1.   Defalcarea resurselor între părți/acțiuni care trebuie puse în aplicare (a se vedea secțiunile de mai jos)

    Suma totală disponibilă: 4 000 000 EUR. Se va acorda un singur contract de servicii global în urma unei proceduri publice de ofertare.

    2.2.   Rezultatele preconizate ale acțiunilor care urmează să fie finanțate

    Obiectivul procedurii de ofertare este de a dezvolta cunoștințele referitoare la calitatea aerului interior în școli, deoarece copiii, care sunt deosebit de vulnerabili la poluanți, își petrec cea mai mare parte a timpului în medii școlare. În plus, obiectivul studiului este de aduna informații cu privire la numeroasele situații care ar putea apărea în infrastructurile școlare din întreaga Europă. Prin urmare, studiul va furniza o orientare menită să acopere diverse situații, în vederea creării unor medii școlare sănătoase.

    2.3.   Calendar orientativ

    Procedură de ofertare

    Până la sfârșitul primului semestru al anului 2009

    Selecția și semnarea contractului

    Până la sfârșitul anului 2009


    (1)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

    (2)  JO L 343, 27.12.2007, p. 9.

    (3)  http://ec.europa.eu/health/ph_projects/2002/pollution/pollution_2002_04_en.htm

    (4)  http://www.bookshop.europa.eu/eubookshop/download.action?fileName=LBNA23087ENC_002.pdf&eubphfUid=582569&catalogNbr=LB-NA-23087-EN-C

    (5)  HITEA: Efectele asupra sănătății ale poluanților aerului interior, integrând metode microbiologice, toxicologice și epidemiologice. http://www.hitea.eu/


    Top