This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62018CN0077
Case C-77/18: Action brought on 6 February 2018 — European Commission v Republic of Austria
Cauza C-77/18: Acțiune introdusă la 6 februarie 2018 – Comisia Europeană/Republica Austria
Cauza C-77/18: Acțiune introdusă la 6 februarie 2018 – Comisia Europeană/Republica Austria
JO C 112, 26.3.2018, p. 27–27
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
26.3.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 112/27 |
Acțiune introdusă la 6 februarie 2018 – Comisia Europeană/Republica Austria
(Cauza C-77/18)
(2018/C 112/35)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: M. Noll-Ehlers, P. Ondrůšek și G. von Rintelen, agenți)
Pârâtă: Republica Austria
Concluziile reclamantei
— |
Constatarea că, prin neadoptarea, respectiv prin necomunicarea către Comisie a tuturor actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare transpunerii Directivei 2014/24/UE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 24 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, Republica Austria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive; |
— |
obligarea Republicii Austria, în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, la plata unei penalități cu titlu cominatoriu de 42 377 de euro pe zi pentru încălcarea obligației de comunicare a măsurilor de transpunere; |
— |
obligarea Republicii Austria la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Potrivit articolului 90 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE, statele membre au fost obligate să adopte până cel târziu la 18 aprilie 2016 măsurile naționale necesare adaptării dreptului intern la obligațiile prevăzute de această directivă. Întrucât Republica Austria nu a adoptat, respectiv nu a comunicat Comisiei toate actele cu putere de lege și actele administrative necesare transpunerii directivei menționate, Comisia a decis sesizarea Curții.
Prin intermediul acțiunii formulate, Comisia solicită obligarea Republicii Austria la plata unei penalități cu titlu cominatoriu de 42 377 de euro pe zi. Cuantumul penalității cu titlu cominatoriu a fost calculat ținând seama de gravitatea și de durata încălcării, precum și de efectul disuasiv în funcție de capacitatea de plată a acestui stat membru.