6.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 67/23

1.1

Obsolescența programată este legată de modul de producție industrială, care are nevoie de o rată de reînnoire minimă a produselor sale. Deși această reînnoire a produselor poate fi necesară, anumite abuzuri trebuie combătute. Comitetul Economic și Social European face bine distincția între defectarea calculată cu bună știință și accelerarea modurilor noastre de consum. Deși ar trebui puse în discuție acele practici de marketing care promovează inovații majore, în condițiile în care, de multe ori, acestea nu sunt decât accesorii, preocuparea avizului de față este punerea sub control a celor mai flagrante cazuri și îmbunătățirea garanțiilor pentru consumatori. Obiectivul este de a contribui la consolidarea încrederii în întreprinderile noastre europene. Propunerile sunt de ordin tehnic, comercial, normativ, educativ și informativ. Ele se înscriu în cadrul strategic ce vizează un echilibru mai echitabil și mai just în lanțul de producție-distribuție-consum.

1.2

CESE își exprimă dorința de a fi complet interzise produsele a căror defectare este calculată astfel încât să provoace scoaterea din uz a aparatului respectiv. Aceste cazuri, rare dar flagrante, precum cel – mediatizat – al unor imprimante construite astfel încât să se blocheze după un anumit număr de utilizări, nu pot decât să suscite neîncrederea cetățenilor în întreprinderi.

1.3

CESE recomandă întreprinderilor să faciliteze repararea propriilor produse. Acest lucru va trebui realizat pe trei axe: reparațiile trebuie să fie posibile din punct de vedere tehnic (de exemplu, la unele tablete digitale bateriile sunt sudate de carcasa aparatului, pentru a împiedica orice reparare și a forța o nouă achiziție), iar consumatorul trebuie să-și poată procura piese de schimb în termen de 5 ani după achiziție. În fine, cumpărarea produsului ar trebui însoțită de o notă care să indice în detaliu posibilitățile de reparare și modul de reparare a acestuia. În linii generale, prin avizul său, CESE solicită să se acorde un sprijin puternic dimensiunii sociale și întreprinderilor de reparații. Măsurile menite să îmbunătățească relația bazată pe încredere dintre întreprinderi și clienții lor trebuie să aibă în vedere în principal posibilitățile pe care le oferă pentru sprijinirea ocupării forței de muncă.

1.4

Excluzând calea reglementării constrângătoare, CESE încurajează demersurile voluntare de certificare. De exemplu, în domeniul produselor casnice, garanția de a putea beneficia de reaprovizionare pe 10 sau 20 de ani era un tip de argument utilizat la vânzarea produselor. Valorificarea acestei garanții ar putea face obiectul unei standardizări europene aplicabile tuturor produselor utilizate pe teritoriul celor 28 de state membre ale Uniunii, pentru a nu penaliza întreprinderile europene. Totodată, fabricanții s-ar putea angaja să publice cifre privind cele mai frecvente tipuri de defecțiuni, dat fiind că le cunosc pe cele mai recurente. Ei ar putea păstra numai acele piese sau s-ar putea angaja să le producă la cerere sau să găsească subcontractanți ai mărcii respective care să le producă. Acest procedeu ar reprezenta un angajament ferm din partea anumitor întreprinderi pentru a garanta fiabilitatea propriilor produse și, dincolo de relația lor cu consumatorul, se înscrie în ideea de certificare voluntară pentru furnizarea mijloacelor de a întreține produsele și de a le face să dureze în timp.

1.5

CESE încurajează statele membre să ia în considerare aspectele privind combaterea obsolescenței programate în cadrul politicii lor de achiziții publice. Ca urmare a importanței comenzilor publice în țările Uniunii Europene (16 % din PIB), autorităților publice le revine un rol esențial, pe lângă faptul că trebuie să acționeze în mod exemplar.

1.6

CESE consideră că îmbunătățirea calității și a durabilității produselor fabricate va genera locuri de muncă durabile în Europa, prin urmare ea trebuie stimulată. Această evoluție, însoțită de acțiuni de formare adecvate, va contribui la ieșirea din criza care îi afectează grav pe salariații europeni.

1.7

CESE recomandă afișarea duratei estimate de viață a produselor, astfel încât consumatorul să poată alege ce achiziționează în cunoștință de cauză. El recomandă să se experimenteze, pe bază voluntară, un mod de afișare a prețului care să indice costul anual estimat pe durata de viață a produsului, pentru a incita la achiziționarea de produse durabile. În acest caz, speranța de viață afișată ar trebui controlată, pentru a se evita abuzurile la care ar putea fi expus consumatorul. Astfel, consumatorul ar putea achiziționa produse mai costisitoare în acel moment, dar care ar fi amortizate mai convenabil în timp. Acest lucru ar stimula cu siguranță întreprinderile noastre să producă obiecte mai durabile. Acest mod de afișare ar trebui să se concentreze pe informația pertinentă de care are nevoie consumatorul și ar trebui diferențiat în funcție de categoriile de produse, pentru a se evita efectele excesului de informație pe anumite ambalaje.

1.8

CESE consideră utilă punerea în aplicare a unui sistem care să garanteze o durată de viață minimă pentru produsele achiziționate. În prezent, nu există nicio legislație care să reglementeze durata de viață minimă a produselor și nici norme europene care să permită măsurarea acesteia. Cu toate acestea, încep să apară inițiative în cadrul etichetării ecologice. Întreprinderile care produc sau comercializează un produs trebuie să internalizeze costurile externe legate de reciclare în cazul produselor a căror durată de viață este mai mică de cinci ani, în special în cazul în care produsul respectiv conține substanțe nocive pentru mediu.

1.9

CESE propune extinderea mecanismului de garanții aferent achizițiilor printr-o garanție minimă de funcționare, reparațiile fiind, în acest caz, pe cheltuiala producătorului.

1.10

Consumatorul suportă în mare măsură costurile generate de reducerea duratei de viață a produselor și de posibilitatea insuficientă de reparare a acestora, precum și efectele strategiei întreprinderilor și a anumitor distribuitori, care încearcă uneori să vândă garanții extinse dincolo de primul an de utilizare, în condițiile în care garanția de doi ani este obligatorie. Consumatorul pare adesea insuficient informat cu privire la drepturile sale. O mai bună comunicare, în special prin utilizarea internetului și a rețelelor de socializare ar putea consolida gradul de sensibilizare a consumatorilor. Un Observator european al obsolescenței programate ar permite consumatorilor să cunoască mai bine aceste practici și să se orienteze mai bine în alegerile pe care le fac.

1.11

Sensibilizarea consumatorilor este o condiție necesară pentru utilizarea adecvată și durabilă a produselor. În plus, este important ca aceștia să fie informați în mod corespunzător cu privire la durata de viață minimă a produselor, care este un criteriu hotărâtor de alegere la achiziționarea unui produs. În acest sens, sunt bine venite inițiativele și activitățile comerciale și antreprenoriale voluntare.

1.12

Consumatorul are deseori impresia că trebuie să înfrunte o adevărată junglă legislativă. Deși există numeroase directive privind obsolescența programată (practici comerciale, deșeuri etc.), în ansamblu, documentele pe această temă sunt insuficient coordonate și ar necesita o armonizare în cadrul pachetului legislativ.

1.13

CESE recomandă statelor membre să încurajeze, în special în cadrul sistemului educativ, un mod de consum responsabil, astfel încât consumatorii să ia în considerare impactul asupra mediului din perspectiva ciclului de viață a produsului, amprenta ecologică și calitatea acestuia.

1.14

CESE recomandă Comisiei Europene să solicite studii în această privință, pentru clarificarea numeroaselor date vehiculate, deseori contradictorii. Aceasta ar permite formarea unei viziuni obiective asupra impactului, în special economic și social, al obsolescenței programate, atât sub aspectul beneficiilor evidențiate ca urmare a rotației vânzărilor de produse, cât și sub aspectul forței de muncă și al balanței comerciale.

1.15

CESE propune organizarea, în 2014, a unei mari mese rotunde la nivel european pe această temă. Această masă rotundă va reuni toate părțile interesate: reprezentanți din industrie, din sectorul financiar, distribuitori, sindicate, asociații ale consumatorilor, ONG-uri, agenții de normalizare, experți. Totodată, ea va trebui să aibă caracter sectorial, pentru a nu se focaliza numai pe câteva sectoare industriale. În fine, ea va trebui să fie însoțită de un forum deschis cetățenilor Uniunii Europene, în perspectiva încurajării unei participări publice cât mai largi; rețelele de socializare sunt o cale de încurajare a acestei participări.

1.16

În mod mai general, CESE recomandă accelerarea cercetării și a progreselor pe trei axe, care sunt în măsură să frâneze obsolescența programată:

1.17

Prin mesajul pe care îl transmite la nivel european, CESE își exprimă dorința ca Europa să intre într-o fază de tranziție economică, de la o societate a risipei, la una durabilă, iar creșterea să fie orientată astfel încât să răspundă nevoilor consumatorilor dintr-o perspectivă cetățenească, fără să facă niciodată din acest lucru un obiectiv în sine.

2.1

Obsolescența programată este o problemă îngrijorătoare din mai multe motive: reducând durata de viață a produselor de consum, ea sporește consumarea resurselor și, în același timp, cantitatea de deșeuri care trebuie prelucrate la sfârșitul duratei de viață a produselor. Putând îmbrăca diverse forme, ea este utilizată pentru a stimula vânzările și a susține creșterea economică, creând nevoia continuă de produse și condiții care, în mod intenționat, fac imposibilă repararea bunurilor de consum.

2.2

Consecințele sunt creșterea risipei de resurse și poluarea aberantă în așa măsură încât societatea civilă și o serie de reprezentanți politici care refuză aceste practici se organizează pentru a semnala și a combate incoerențele sistemului (acțiunile colective din Statele Unite împotriva companiei Apple, plângerea depusă în Brazilia, proiectul de lege din Belgia și Franța de la începutul anului 2013).

2.3

„Declasarea planificată” este clasificată în mod curent în diverse categorii, luând în considerare faptul că obsolescența poate fi definită ca fiind „deprecierea unui material sau a unui echipament înainte de uzura sa materială” (Le Petit Larousse), așa încât acest material este depreciat sau perimat din alte motive decât uzura sa fizică, dar care țin de progresul tehnic, de evoluția componentelor sau de modă etc.

2.4

Se pot distinge mai multe forme de obsolescență:

2.5

Nu există un consens definitiv pe această temă. Toate aceste nuanțe demonstrează cât de necesar este să se definească noțiunea în ansamblul ei și să se întreprindă măsuri diferențiate, în funcție de factorii obiectivi (tehnici) și de cei subiectivi (influența modei, comercializarea unor noi produse) ai obsolescenței. Pot exista produse al căror caracter efemer poate constitui un avantaj sub aspectul protecției mediului. Pe de altă parte, obsolescența depinde și de comportamentul consumatorilor.

2.6

Abordarea CESE se dorește a fi nuanțată. Scopul nu este acela de a crește durata de viață a tuturor produselor în mod uniform, ci de a judeca din perspectiva utilizării produsului. De asemenea, se dorește o abordare care să optimizeze aceste utilizări, ținându-se cont de faptul că optimizarea nu implică neapărat o prelungire a duratei de viață. CESE dorește să contribuie la o mai bună percepție a fiabilității produselor întreprinderilor europene.

2.7

Există numeroase motive pentru care Uniunea Europeană trebuie să trateze chestiunea obsolescenței programate, acestea fiind de natură ecologică, socială, medicală, culturală, dar și economică. Trebuie luate în considerare și aspectele mai intangibile, dar la fel de importante, după părerea noastră, și anume aspectele simbolice și etice.

2.8

În prezent, din punctul de vedere al mediului, consumul nostru anual de materii prime este de aproximativ 60 de miliarde de tone, ceea ce înseamnă un consum de resurse naturale cu circa 50 % mai mare decât acum 30 de ani. Astfel, un european consumă 43 kg de resurse pe zi, în timp ce un african 10 kg. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a estimat, pe baza nivelurilor cunoscute din 1999, „că, la o rată de creștere anuală a producției lor primare de 2 %, rezervele de cupru, plumb, nichel, argint, staniu și zinc nu vor dura mai mult de 30 de ani, iar cele de aluminiu și de fier vor dura între 60 și 80 de ani. Așadar, tot mai multe materiale vor deveni o raritate”. Pe de altă parte, 10 milioane de tone de deșeuri electrice și electronice (DEEE) sunt generate anual în Europa (cifrele din 2012), volum preconizat să atingă 12 milioane în 2020. Pe lângă politicile de reciclare și inovare, trebuie sprijinite și politicile de recuperare prevăzute de noua directivă europeană care a intrat în vigoare la 13 august 2012, în paralel cu combaterea obsolescenței programate.

2.9

Pe plan social, obsolescența programată ridică trei tipuri de probleme. Mai întâi, în contextul crizei, comportamentele generate de obsolescența programată a bunurilor de consum contribuie la dinamica de achiziții în rate și la niveluri de îndatorare necunoscute până acum. Persoanele care suferă cel mai mult de pe urma obsolescenței sunt cele care fac parte din categoriile sociale defavorizate, care nu-și pot permite produse durabile scumpe și se mulțumesc adesea cu produse de calitate mai scăzută, mai fragile. În plus, toată filiera locurilor de muncă din sectorul întreprinderilor de reparații ar putea avea de suferit din cauza consecințelor negative ale obsolescenței programate. Cifrele din raportul ADEME (2007) (1) confirmă această tendință: doar 44 % din aparatele care se strică sunt reparate. Potrivit estimărilor distribuitorilor, numai 20 % dintre intervențiile asupra aparatelor cărora le-a expirat garanția au ca rezultat repararea acestora. Studiul realizat de ADEME în 2010 demonstrează la rândul său o scădere semnificativă, în Franța, a activităților de reparare între 2006 și 2009, scăderea fiind mai drastică în categoria produselor electromenajere. Filiera reparațiilor prezintă avantajul că nu poate fi delocalizată și că oferă în mare parte locuri de muncă stabile.

2.10

Efectele asupra sănătății publice nu sunt neglijabile. Acestea îmbracă două forme. Este vorba fie de efectele directe, generate de incinerarea produselor, asupra populațiilor din zonă, ca urmare a toxicității componentelor electronice, fie de efecte pe plan internațional. Într-adevăr, lipsa infrastructurilor de prelucrare a deșeurilor informatice este atât de acută, încât numeroase produse scoase din uz sunt exportate în mod ilegal în zone geografice în care depozitarea lor este mai puțin costisitoare, dar are numeroase consecințe asupra populației locale (cum este cazul Ghanei, unde se extrage fierul din deșeuri pentru a fi trimis ulterior în Dubai sau în China. Multe dintre aceste deșeuri ajung în țările din Sud, unde provoacă probleme de sănătate a mediului).

2.11

Există și consecințe pe plan cultural. Conform anumitor studii, durata medie de viață a produselor electromenajere este de 6-8 ani, în timp ce, acum 20 de ani, era de 10-12 ani. Consumatorii își pot pune pe bună dreptate întrebări privind reducerea duratei de viață a produselor în condițiile în care pretutindeni se pune accentul pe inovare. Încrederea cetățenilor europeni în industria lor se construiește în timp și se tocește ca efect al obsolescenței. În momentul în care aproape toate sondajele de opinie indică o distanțiere maximă a cetățenilor de industria lor, este evident că constatarea de către consumatori a defectărilor premature sau a imposibilității reparării, nu-i poate ajuta să se reconcilieze cu întreprinderea respectivă. Această situație explică de asemenea faptul că 92 % dintre cetățenii europeni (2) doresc afișarea duratei de viață (sau de utilizare) a produselor. Competitivitatea întreprinderilor europene ține și de îmbunătățirea încrederii consumatorilor în întreprinderi.

2.12

Totodată, există consecințe și pe plan economic. Marea majoritate a întreprinderilor incriminate sunt din domeniul înaltei tehnologii, domeniu în care produsele sunt adesea importate în Europa. Abordând această temă, Uniunea Europeană oferă întreprinderilor sale o modalitate de a se distinge, aplicând în mod eficient un demers cu caracter durabil.

2.13

Comitetul Economic și Social European nu ignoră aspectele mai intangibile, dar poate la fel de importante. Din punct de vedere simbolic, deși, în general, activitățile noastre desfășurate realizate în spiritul Rio+20 sunt marcate de importanța pe care o acordăm dezvoltării durabile, recunoaștem că obsolescența programată reprezintă tocmai un aspect definitoriu al dezvoltării durabile, pentru care pledăm. În ceea ce privește locul pe care îl rezervăm eticii în societățile noastre, considerăm ca fiind greu de acceptat faptul că anumitor ingineri li s-ar putea atribui sarcina de a concepe produse care se perimează mai repede sau că se lansează campanii de publicitate care incită consumatorii să achiziționeze produse, deși se știe că efectul nu va fi ridicarea nivelului lor de satisfacție.