Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62011TN0494

    Cauza T-494/11: Acțiune introdusă la 16 septembrie 2011 — Missir Mamachi di Lusignano și alții/Comisia

    JO C 331, 12.11.2011, p. 27–28 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    12.11.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 331/27


    Acțiune introdusă la 16 septembrie 2011 — Missir Mamachi di Lusignano și alții/Comisia

    (Cauza T-494/11)

    2011/C 331/53

    Limba de procedură: italiana

    Părțile

    Reclamanți: Livio Missir Mamachi di Lusignano (Kerkhove-Avelgem, Belgia), Anne Jeanne Cécile Magdalena Maria Sintobin (Bruxelles, Belgia), Stefano Missir Mamachi di Lusignano (Shanghai, China), Maria Letizia Missir Mamachi di Lusignano (Bruxelles, Belgia), (moștenitori ai lui) Alessandro Missir Mamachi di Lusignano (Rabat, Maroc) (reprezentanți: F. Di Gianni, R. Antonimi și G. Coppo, avocați)

    Pârâtă: Comisia Europeană

    Concluziile

    Reclamanții solicită Tribunalului:

    Obligarea Comisiei la repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a asasinării lui Alessandro Missir Mamachi di Lusignano și a soției acestuia, Ariane Lagasse de Locht,

    obligarea Comisiei la plata dobânzilor compensatorii și a majorărilor de întârziere ajunse între timp la scadență,

    obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

    Motivele și principalele argumente

    Prin intermediul primului motiv invocat se solicită obligarea Comisiei la repararea prejudiciului moral suferit în mod injust de reclamanți ca urmare a asasinării lui Alessandro Missir Mamachi di Lusignano, fost funcționar al Comisiei, și a soției acestuia, Ariane Lagasse de Locht. În acest scop reclamanții invocă răspunderea extracontractuală a Uniunii, ca urmare a faptului că, în mod neglijent, Comisia a omis să se asigure că apartamentul pus la dispoziția funcționarului asasinat și a familiei sale era dotat cu mijloace de securitate adecvate și eficiente pentru a garanta siguranța acestora. Reclamanții invocă în susținerea solicitărilor formulate concluziile din Hotărârea Tribunalului Funcției Publice din 12 mai 2011 în cauza F-50/09.

    În subsidiar, având în vedere împrejurările absolut excepționale ale cauzei, reclamanții invocă răspunderea Comisiei pentru prejudiciul cauzat de un comportament legal.


    Top